Scurt istoric al psihologiei sociale

Scurt istoric al psihologiei sociale

Obiective

Concepte cheie

Psihologia sociala are un lung trecut in intrebarile filosofie prestiintifice privind problemele omului in societate. Intrucat insa este vorba despre intuitii privind natura sociala a omului, prezente in opera marilor ganditori inca din antichitate, dar foarte departe de maniera actuala de conceptualizare, numim aceasta lunga perioada preistorie.

Incercarea de a gasi geneza fenomenelor psihosociale si-a gasit locul in interesul manifestat de catre diversi specialisti pentru a intelege fenomenele implicate in comportamentul si cultura grupurilor sociale mari : multimi, colectivitati, popoare.

In spatiul culturii germane, acest interes se manifesta la Moritz Lazarus (antropolog) si Hermann Steinthal (lingvist). Cei doi considera ca sufletul unui popor se manifesta prin limba, mituri si obiceiuri, astfel ca prin studiul culturii se poate ajunge la psihologia popoarelor. Cel care ilustreaza exemplar aceasta orientare este W.Wundt, autorul unei monumentale opere - Psihologia popoarelor(ii)- lucrare in 10 volume, in care realizeaza istoria comparata a culturii, fiind aduse in discutie numeroase elemente de etnografie. Wundt considera ca psihologia sociala ar trebui sa studieze sufletul colectiv, acesta avand tot atata realitate ca si cel individual.

Cam in aceeasi perioada, in Franta, G. Tarde publica Legile imitatiei (1890) - considerand imitatia fundamentul vietii sociale, mecanism care asigura difuzarea noului.

Acelasi mecanism, imitatia prin contagiune, cu sens negativ insa, apare ca fiind responsabil de modificarile comportamentului individului in starea de multime. In acest al doilea caz ne referim la inca actuala opera a lui G. Le Bon - Psihologia multimilor (1895 ).

Nu pot fi ignorate ideile de psihologie sociala ale lui E. Durkheim, creatorul scolii sociologice franceze, oponent al gandirii lui Tarde. Daca pentru Tarde societatea se reduce la suma indivizior, Durkheim considera fenomenele sociale ca niste fapte obiective ce determina o anumita presiune externa asupra indivizilor - faptul social este general, are o existenta proprie, independent de manifestarile sale individuale.

Totusi, un domeniu iese din sfera speculatiei si intra in cea a stiintei atunci cand incepe sa exprimenteze. Este meritul americanului Norman Triplett de a fi introdus psihologia sociala pe calea experimentarii, prin studiile din 1897 privind influenta sociala sub forma facilitarii sociale.

La inceputul sec. XX apar primele carti consacrate expres psihologie sociale : An Introduction To Social Psychology (1908), apartinand englezului W. Mc Dougall. El spune : "Sarcina primordiala a psihologiei sociale este sa arate cum viata sociala inalt organizata, implicand calitati morale, este posibila pentru creaturi care au evoluat din lumea animala". O alta carte, aparuta in acelasi an, este : Social Psychology. An Outline and a Source Boock - apartinand americanului E. Ross. Potrivit lui, psihologia sociala ar studia "planurile si curentele psihice care apar intre oameni, ca urmare a asocierii lor. Ea cauta sa inteleaga si sa explice acele uniformitati de sensibilitate, convingeri si actiune care se datoreaza interactiunii indivizilor, deci unor cauze sociale."

In anul 1909, Charles H. Cooley dezvolta teoria interactionista, fiind considerat unul dintre fondatorii psihosociologiei moderne. Tot el elaboreaza teoria eului personal ca oglindire si reoglindire in alte persoane si introduce conceptul de grup primar.

Un nume important este si cel al lui Floyd Allport care publica, in 1924, un tratat de psihologie sociala bazat, in principal, pe rezultatele studiilor experimentale. In opera sa se regasesc unele dintre temele majore ale psihologiei sociale contemporane : relatiile interpersonale, studiul contextului social, rolul reprezentarilor sociale, etc. El considera studiul relatiilor, al interactiunii dintre indivizi, obiectul psihologiei sociale.

Ceea ce numim perioada clasica in psihologia sociala debuteaza cu doua experimente importante : experimentul lui M. Sherif privind efectul autocinetic, experiment considerat drept prototipul psihologic de formare a unei norme intr-un grup social si cel efectuat de catre K. Lewin si colaboratorii sai, asupra climatelor de conducere. De numele lui K. Lewin se leaga si infiintarea, in 1943, a "Centrului de cercetari pentru dinamica grupurilor".

O noua etapa in devenirea psihologiei sociale poate fi localizata intre anii 1945 - 1970, baza pe care se dezvolta domeniul in aceasta perioada fiind comanda sociala, nevoia de cunostinte practice, necesare administratiei, armati, propagandei, fluxului afacerilor.

Fritz Heider (cunoscut azi ca parintele teoriei atribuirii) initiaza studiul organizarii cognitive, utilizand primul termenul de neconcordanta cognitiva.

Continuator al lui M. Sherif, Solomon Asch realizeaza studii asupra perceptiei persoanei si asupra fenomenului conformismului. El publica, in 1947, studiul "Forming Impresiions of Personality" iar in 1952, o psihologie sociala prin care incearca sa impuna abordarea gestaltista a fenomenelor psihosociale.

Cel care marcheaza psihologia sociala a deceniilor VI si VII este Leon Festinger, cu teoria compararii sociale si teoria disonantei cognitive.Teoria compararii sociale reprezinta o dezvoltare a teoriei comunicarii sociale. Neexistand posibilitatea masurarii fizice a opiniilor si atitudinilor, oamenii se compara cu alti oameni pentru a vedea daca opiniile si atitudinile lor sunt corecte. Cu privire la teoria disonantei cognitve, pe scurt, este vorba despre faptul ca daca o persoana primeste informatii contradictorii cu pivire la orice obiect al mediului sau la sine, se reduce o stare de tensiune sau de disconfort psihic din care individul incearca sa iasa ( reducerea disonantei ) fie prin reducerea importantei elementului disonant, fie prin cautarea unor informatii in concordanta cu credinta initiala.

Studiul atitudinilor, ce a debutat in perioada anterioara cu inventarea scalelor pentru masurarea acestora ( L. Thurstone si R. Lickert ), ia amploare acum prin liderul scolii de la Yale, Carl Hovland, interesat de efectele diferitelor componente ale procesului persuasiunii si a schimbarii atitudinilor pe aceasta cale. Hovland, impreuna cu Irving Ianis si Harold Kelley publica rezultatele investigatiilor realizate in anii 40 - 50 in cadrul unui program de cercetare la Universitatea Yale, vizand schimbarea atitudinilor in baza teoriei invatarii.

Perioada moderna (sfarsitul dec. VII, secolul trecut) este o perioada a expansiunii dar si a tensiunilor. Pe de o parte, sunt inaugurate acum noi domenii ale psihologiei sociale - reprezentarile sociale si influenta minoritara, comportamentul prosocial, identitatea personala si sociala, atractia interpersonala, etc. Pe de alta parte, asistam la o criza a psihologiei sociale, printre ale carei cauze se situeaza : lipsa integrarii teoretice, critica statutului stiintific al disciplinei, critica metodelor folosite, contaminarea ideologica, s.a. Criza nu a intrerupt insa ritmul cercetarilor empirice. Se dezvolta acum cercetari asupra comportamentului de ajutorare, a agresivitatii, a stereotipiilor si discriminarilor intergrupuri. Perioada contemporana a suferit repercusiunile crizei, in principal sub aspect metodologic.Astfel, desi pozitia dominanta a metodei experimentale nu poate fi pusa la indoiala, ultimele decenii au facut sa apara alternative radicale la psihologia sociala traditionala.

Psihologia sociala in Romania

Psihologia sociala la noi in tara isi are inceputurile, la fel ca si pe alte meleaguri,

intr-o serie de constatari intuitive, informatii empirice ale indivizilor despre ei insisi si despre altii, acestea fiind acumulate intr-un soi de intelepciune populara. Elemente incipiente se gasesc in lucrari de filosofie, etica, istorie, etnologie, beletristica, folclor.

Sistematizarea izvoarelor duce la urmatoarea preuzentare a surselor :

1. Carti de comportament - aparute in istoriografie inca din sec. XV - XVI, cum este cazul cartii " invataturile lui Neagoe Basarab catre fiul sau, Teodosie"
2. Elaborarile cronicarilor romani din sec. XVI - XVII - D.Cantacuzino, G.Ureche, N. Costin, D. Cantemir, etc.
3. Cartile de calatorie.

A doua jumatate a sec. XIX este marcata de cristalizarea reflectiei psihosociale romanesti, datorata in special contributiei unor ganditori ca: A.D.Xenopol (ideea nevoii de afirmare colectiva), N.Vaschide (o analiza a fenomenelor de imitatie, corectand limitele teoriei tardiene), D.Draghicescu (viziunea dinamica, interactionista intre individ si societate), C.R. Motru (vorbeste despre sufletul colectiv ca mod de infatisare a unui popor in fata altuia).

In aceasta perioada, pe care o consideram clasica, Mihai Ralea sustine la Universitatea din Bucuresti un Curs de psihologie sociala, ce va fi multiplicat. In aceiasi ani isi desfasoara activitatea de cercetare psihosociala Fl.Stefanescu - Goanga, L.Bologa, D. Tudoran, C.Sudetianu, Al.Rosca. Sunt publicate lucrari privind psihologia martorului si a marturiei, psihologia reclamei, a conducerii, a opiniei publice.

In anul universitar 1947 - 1948 Al.Rosca preda un curs de psihologie sociala experimentala.

In perioada moderna (1961 - 1989), in momentele de relaxare ideologica, in tara noastra s-au facut cercetari de psihosociologie concreta si au aparut lucrari teoretice care isi pastreaza si azi valabilitatea. Mihai Ralea si Traian Herseni propun o teorie psihosociologica a succesului (1964) si publica Introducere in psihologia sociala (1966).

In anul universitar 1965 - 1966 se reintroduce cursul de psihologie sociala la Universitatea din Bucuresti, sustinut de Pantelimon Golu, a carui Psihologie sociala va aparea in 1974. In acelasi an, la Institutul de Psihologie al Academiei ia fiinta un sector de psihologie sociala sub conducerea lui Traian Herseni.

Fenomenele si procesele cercetate cu predilectie in etapa moderna a psihologiei sociale la noi, au fost: conditionarea sociala a personalitatii, dinamica grupurilor, relatiile in grupurile de munca, intercunoasterea, relatiile interpersonale, creativitatea individuala si de grup.

Dupa anul 1990 psihologia sociala contemporana inregistreaza un reviriment atat in plan teoretic, dar mai ales in ceea ce priveste cercetarea concreta, experimentala si de teren.