COMPORTAMENTUL ANTISOCIAL SI AGRESIVITATEA

COMPORTAMENTUL ANTISOCIAL SI AGRESIVITATEA

1. Definitii si incadrari ale agresivitatii

In sens larg, agresivitatea este considerate o cararcteristica a acelor forme de comportament orientate in sens distructiv in vederea producerii unor daune, fie materiale, fie situate la nivelul psihicului sau mixte.

Aceasta problema este una complexa si a dus la multe incercari de definitii si interpretari. Agresivitatea este legata de cei mai multi autori de intentia producerii unor daune tintei vizate; exista bineinteles dificultati legate de modalitati de stabilire a intentiei.

Se face diferenta intre agresivitate si comportament antisocial. Nu orice act antisocial este caracterizat prin agresivitate, precum si nu orice act agresiv este si antisocial. Unii diferentiaza agresivitatea asociata cu acte antisociale , comportamentul agresiv ca expresie a unei stari patologice, agresivitatea care nu are rasunet antisocial obligatoriu.

Ilut sustine ca agresivitatea este anti- sau prosociala in functie de masura in care ea contravene sau sustine normele sociale, acest criteriu fiind insa relativ, cand normele sociale nu sunt foarte clare. Violenta care implica acte agresive, extreme si excessive, diferenta dintre acesta si agresivitate fiind una de grad.

Agresivitatea poate fi orientate si asupra propriei persoane, forma cea mai grava fiind sinuciderea si comportamentul de risc pentru sanatate.(si aici criteriul de diferentiere este prezenta intentiei autodistructive)

In concluzie, agresivitatea poate fi definite ca orice forma de conduita intentionata, orientata spre persoane (inclusiv propria) sau obiecte, in vederea producerii unor prejudicii, distrugeri, daune.

Forme ale agresivitatii

1. Dupa mijloacele utilizate distingem:

-fizica

-verbala

In functie de existenta unei provocari anterioare:

-proactiva

-reactiva

In functie de obiectivele urmarite:

- agresivitate ostila, care urmareste predominant    ranirea, provocarea suferintei victimei, si chiar distrugerea ei (impuls spre violenta)

-instrumentala: - lezarea unor persoane, grupuri, pentru atingerea unor scopuri practice (ciclul agresiv este un mijloc de a obtine un castig, un beneficiu, altul decat suferinta victimei)

2. Natura agresivitatii

2.1. Agresivitatea ca trasatura inascuta

Una dintre cele mai dificile probleme este cea referitoare la determinarea comportamentului uman de vatre factorul de ereditate sau factorul mediu.

Aceasta pozitie este sustinuta de partizanii etologiei, care accentueaza faptul ca instinctual agresivitatii ofera sanse de supravietuire mai mari (beneficiile competitiei interspecii sunt clare; interesul este concentrat asupra agresivitatii conspecifice). In    acest caz avantajele se remarca in competitia pentru hrana si in cea sexuala.

Dintre psihologi Freud a fost cel care a sustinut initial natura innascuta a agresivitatii prin existenta impulsului vietii (eros) si al distrugerii (thanatos). Conceptiei conform careia agresivitatea este innascuta i se aduc o serie de critici:

- la nivel infrauman studiile arata ca nu functioneaza (cel putin la mamiferele superioare) o matrice genetica rigida care conduce comportamentul agresiv. (competitia se transpune in conditii flexibile si in mare parte invatate)

- la om este cu atat mai mproblematica existenta unui instinct universal al agresivitatii deoarece analiza transculturala si pe scara timpului istoric indica o mare variabilitate de manifestare    a acestui comportament atat ca si forme, frecventa si intensitate.

- totusi respingerea ideii ca agresivitatea este in primul rand innascuta nu inseamna ca specialistii din domeniile socio-umane ignora unele influente biologice (neuronale, biochimice, hormonale)

2.2. Agresivitatea ca trasatura invatata

Partizanii teoriei invatatrii sociale considera ca manifestarile agresive sunt invatate in cursul socializarii fie in mod direct fie prin observarea conduitelor altora si a consecintelor lor. (experimentele realizate de Bandura, care demonstreaza ca pe baza expunerii la model, copiii invata comportamentul agresiv, dar il manifesta diferentiat, in functie de consecintele observate) In fiecare cultura se ofera diverse modele de comportament, si exista anumite norme care indica intensitatea si modalitatile replicii agresivitatiiprecum si circumstantele in care individul poate sa se comporte agresiv. Aceasta orientare se leaga de o gama mai extinsa de factori: expunerea in trecut a persoanei, intaririle associate conduitrlor, evaluarea situatiei si a posibilelor reactii. Viziunea oferita este mai optimista, pentru ca daca agresivitatea este in primul rand invatata, ea poate fi in mai mare masura controlata la nivel individual si social. Totusi, ambele categorii de factori trebuie luati in calcul in explicarea comportamentului agresiv.

Determinarea multicauzala a agresivitatii

1. Frustrarea

Cercetarile au indicat existenta mai multor factori care influenteaza la nivel psihologic manifestarile agresive:

Sentimentul frustrarii apare in situatii in care se impune un obstacol care impiedica atingerea unui scoppropus. Miller si Dolard (1939) formuleaza ipoteza frustrare-agresivitate, potrivit careia agresivitatea este intotdeauna ca efect al frustrarii, iar frustrarea duce cu necessitate la o forma de agresivitate directa sau deplasata; frustrarea determina un impuls care trebue sa se manifeste, admitand ca uneori poate fi inhibit de teama de pedeapsa sau incapacitatea de identificare a sursei frustrarii, insa in ace apare deplasarea. Ulterior, studiile au aratat ca nu intotdeauna persoanele raspund la frustrare cu agresivitate, ci poate sa apara apatia, melancholia, resemnarea, in plus nu toate actele agresive sunt impulsive, ostile.

Berkowitz a introdus ca mediator starea de furie. (frustrarea este interpretata subiectiv, ca arbitrara sau rau intentionata ducand astfel la o stare afectiva negative, care foate fi socotita ca un impuls activizant pentru agresivitate)

S-a introdus astfel un element de evaluare realizat de individ asupra intentiilor persoanei care l-a ofensat (teoriile atribuirii).

Lazarus a propus o dubla evaluare atat a stimulului cat si una secundara a modalitatii de reactie a persoanei.    Aceasta este dependenta de interpretarea primaraa stimulului, de experientele persoanei si de efectele anticipate ale reactiilor comportamentale posibile, in situatia respective, astfel va aparea in unele situatii agresivitatea manifestata, iar in altelecomportamentul agresiv va fi inhibat sau deplasat sau indreptat spre propria persoana.

2. Atacul si provocarea directa

Relatia dintre acest factor si agresivitate nu este intotdeauna directa, depinzand de cine este agresorul, cum sunt interpretate intentiilesale si contextual interactiunii.

Consumul de alcool si drogurile

Este legat de aparitia unor efecte dezinhibitorii, scade nivelul controlului cortical asupra impulsurilor agresive, si scaderealuciditatii si realismului perceptiv (persoana nu ia in calcul caracterul celui agresat, neplacerile provocate acestuia si consecintele pentru sine ale faptei) Importante sunt prezenta si atitudinea altor persoane aflate in acelasi context (aprobarea sau dezaprobarea manifestarilor agresive).

In cazul unor droguri care produc o mai accentuate dependenta fiziologicasi psihologica nevoia de a consuma drogul poate duce la acte antisociale grave pentru a-l putea procura.

4. Stresori ai mediului fizic

Au fost studiati factorii de temperatura, poluare, aglomeratie, care au ca effect cresterea gradului de discomfort, de iritabilitate a persoanei.

4. Prevenirea si reducerea violentei

In unele situatii anumite informatii legate de context pot sa activeze scenarii cognitive care leaga situatia actuala de comportamentul agresiv ducand la evaluarea situatiei ca una care solicita o replica violenta.

Apare uneori justificarea actelor agresive, care micsoreaza starea de discomfort al agresorului, si duce la cresterea probabilitatii de a reactiona agresiv pe viitor. Justificarile pot face trimitere la comportament agresiv si efectele sale nocive, (principii morale; comparatia cu situatii mai rele; minimalizarea, negarea sau distorsionarea consecintelor negative) sau la nivelul victimei (blamarea, invinuirea victimei).

4. Prevenirea si reducerea violentei

4.1. Efectul catharsisului

Datorita efectelor negative, au existat intotdeauna preocupari pentru gasirea unor cai de reducerea agresivitatii.

Efectul catharsisului - se bazeaza pe idea ca pornirea oamenilor de a se manifesta agresiv poate fi redusa prin actiuni substitutive, care sa nu produca rau altor persoane si propriei persoane. Ca modalitati distingem: vizionarea unor scene agresive, violente; realizarea unor actiubi violente dar fara consecinte negative; consumarea tendintei agresive in plan imaginar.

Cercetarile experimentale au dus la concluzia ca aceste modalitati de substituire a comportamentului agresiv nu duc la reducerea violentei, ci pe termen lung la o potentare a ei (in cazul descarcarii pe plan imaginar rezultatele sunt controversate)

4.2. Amenintarea cu pedeapsa

Exista in toate culturile forme de pedepsire a actiunilor agresive reprobabile, proportionale cu gravitatea acestora, de la simpleadmonestrari, pana la privarea de libertate sau moarte.

Efectul pedepsei nu este atat de important si pozitiv, cum apare in cunostinta comuna. Consecinta unui act trebuie sa indeplineasca anumite conditii pentru a fi considerat pedeapsa eficienta:sa fie prompta, sa fie sufficient de intense, sa fie extreme de probabila. Actualele sisteme juridice nu indeplinesc intotdeauna aceste conditii, iar schimbarile care s-ar impune ar spori impactul pedepselor asupra reducerii violentei, insa sunt dificil de realizat si ar avea o serie de consecinte negative.

In cazul pedepselor informale, efectul este discutabil si poate duce la cresterea gradului de agresivitate al copilului (ciclul violentei domestice). Ea opereaza eficient doar in anumite conditii, fiind discutabil efectulasupra personalitatii individului.

4. Strategii cognitive si de invatare

Strategii cognotove si de invatare - se insist ape oferirea unor modele de reactie in fata agresivitatii de tip conduita amanita, modele de rezolvare a conflictelor, bazate pe negociere si compromis, modele de disciplinare care au la baza de argumente psihoafective, incercandu-se astfelinlocuirea controlului din exterior a manifestarilor violente cu cel intern si cultivarea "anxietatii-agresiunii".

Alte tehnici fac apel la principiul raspunsurilor, care sustine ca este imposibil de a te angaja concomitent in doua reactii antagonice, sau sa traiesti simultan doua stari emtionale opuse. Cercetarile au confirmat ca umorul si reactiile empatice contribuie la diminuarea reactiilor agresive. O alta ide este accentuarea rolului benefic al cultivarii, al dezvoltarii unor competente de comunicare sociala, de persuasiune bazata pe argumente si evitarea unui stil artagos.