Conformismul

Conformismul

Termenul de conformism se refera la actiunea sau modul de a gandi al indivizilor ori la schimbarea atitudinilor si a comportamentului in functie de anumite norme sau reguli sociale scrise sau consacrate prin obisnuinta. Normele si conformarea la ceea ce ele stabilesc, a celor mai multi oameni, in cele mai multe situatii - pe strada, in institutii, in unitati economice - asigura functionarea societatii, diminuarea dezordinii, a haosului social. Influenta exercitata de regulile sociale asupra comportamentului, face ca majoritatea oamenilor sa se asemene intre ei.

Normele sociale pot avea caracter descriptiv, adica precizeaza comportamentul cel mai adecvat pentru anumite situatii, reactiile cele mai adaptative, la care recurg majoritatea oamenilor sau pot fi imperative adica, prescriu obligativitatea exprimarii unor reactii si a reprimarii altora in situatii date.

Respectarea normelor de catre majoritatea celor angajati in activitatea educativa le confera o anumita asemanare. Elevii de pilda - vin la scoala, participa la ore, raspund la solicitarile profesorilor; profesorii - intra la clase isi prezinta lectiile, verifica, dau note). Asemanarea nu trebuie sa duca la uniformizarea comportamentului sau a modului de a gandi, situatie in care de obicei normele sunt contestate si incalcate.

Acordul

Intelegem prin acord o forma a influentei sociale in care una sau mai multe persoane accepta (incuviinteaza) cererea sau rugamintea venita de la unul sau mai multi oameni: profesori, parinti, vanzatori, persoane care fac reclama lobby, aduna fonduri, politicieni. Tehnicile de obtinere a acordului sunt prezentate in figura 7.1.

Prietenie/simpatie

Oamenii sunt in general mai dispusi sa cada de acord cu solicitarile prietenilor sau ale persoanelor pe care le simpatizeaza, decat cu rugamintile sau cererile venite de la straini sau de la indivizi care nu le sunt pe plac.

A se baga sub pielea cuiva, a-l face sa te simpatizeze sau sa te placa, se poate realiza prin diferite procedee de inaltare sau infrumusetare a propriei persoane sau procedee care sporesc atractivitatea (ex: schimbari in infatisarea fizica sau in vestimentatie, dovezi de prietenie sau admiratie fata de persoana tinta, asocierea cu persoane sau participarea la evenimente preferate de aceasta, sunt tactici de care se uzeaza si in scoala daca vrem sa intram sub pielea profesorilor (de exemplu, transformarea fizica a studentelor mai ales, atunci cand se prezinta la unele examene, exprimarea admiratiei fata de un curs sau fata de lucrarile elaborate de un profesor ori fata de materia pe care o preda etc.).

Pentru a atrage simpatia se utilizeaza diferite procedee de infrumusetare a celuilalt, adica a persoanei tinta - flatarea, acordul, aprobarea, manifestarea interesului fata de aceasta persoana.

Figura 7.1. Strategii secventiale ale cererii

Exagerarile sau neatentia pot duce la reactii contrare asteptarilor, pot crea antipatie sau repulsie din partea persoanei care a fost laudata exagerat (De multe ori profesorii decodifica intentiile celor care-l lauda excesiv sau manifesta interese exagerat fata de disciplina lor in preajma examenelor, ajungand astfel la reactii de genul celor mentionate.

Consistenta

Din moment ce ne-am angajat intr-o actiune sau am luat o anumita pozitie, suntem mai predispusi sa realizam comportamente consistente cu pozitia luata, sa nu ne contrazicem, sa nu parem instabili in ochii celorlalti.

In practica aceasta modalitate de influentare pe principiul consistentei fata de pozitia adoptata anterior, se realizeaza in doua etape. Se incepe cu o solicitare neinsemnata banala care de obicei este acceptata de persoana tinta si apoi, se formuleaza una mult mai mare, de fapt, cea adevarata.

Se solicita profesorului acordul pentru sustinerea examenului la care au dreptul toti studentii, iar dupa aceea, se cere sa-i primeasca si pe cei care n-au frecventat cursurile sau laboratoarele, sau i se cere parerea in legatura cu sansele de promovare si dupa ce-si manifesta pozitia - fiecare are posibilitatea de a-si lua examenele - i se pune in fata adevarata solicitare - de a-i trece pe toti. Aceasta tehnica este cunoscuta sub numele de "piciorul in usa" sau "piciorul in prag".

Reciprocitatea

Suntem, in general, mai dispusi sa acordam incuviintare sau bunavointa fata de cei care anterior ne-au facut o concesie sau o favoare decat fata de aceia care nu s-au manifestat in acest fel fata de noi.

In viata cotidiana reciprocitatea este un principiu fundamental. Ii tratam pe altii dupa cum ne-au tratat ei sau ni se raspunde cu aceeasi moneda, desi, asa cum am precizat, ne este greu sa acceptam ca si noi putem gresi fata de persoanele din jurul nostru.

Manifestarile de obraznicie, lipsa de respect ale elevilor sunt de fapt raspunsuri la atitudinile profesorilor, jignitoare si lipsite de consideratie fata de ei. aceeasi elevi obraznici cu anumiti profesori se comporta exemplar cu profesorii care ii respecta. Profesorii sunt mai intelegatori cu clasele "cuminti" si devin severi in clasele rebele sau ostile.

Spre deosebire de tehnica piciorului in usa, tehnica cunoscuta sub denumirea de usa in fata . porneste de la o solicitare de mare amploare si dupa ce se refuza se formuleaza o cerere mai redusa, cea adevarata, de fapt. Persoana tinta simte nevoia de a-i da un raspuns favorabil, intrucat i s-a facut o concesie, prin renuntarea la prima solicitare. Cerem de exemplu prezenta obligatorie la toate cursurile, iar dupa ce ni se explica problemele sau dificultatile studentilor (au familie, sunt angajati, fac naveta din localitati indepartate), le solicitam prezenta la un numar mult diminuat de ore.

Criza

Se stie ca, bunurile sau sansele sau persoanele care ne lipsesc sau se afla intr-o marime insuficienta pentru noi, sunt apreciate la cote mai inalte decat cele ce exista in cantitati adecvate ori in exces. In consecinta, vom fi mai receptivi la solicitarile ce vizeaza insuficienta sau absenta.

Tehnicile bazate pe principiul insuficientei sau lipsei sunt cunoscute sub denumirea de joaca tare pentru a castiga sau abordare rapida - tehnica termenului limita.

Desi par mai dificile, efectele lor in obtinerea acordului sunt semnificative. Prima, poate cea mai frecventa, este incercarea unor persoane de a crea impresia ca sunt foarte necesari, ca sunt foarte cunoscuti in ca sunt printre putinii experti, tocmai pentru a-i determina pe altii sa dea curs cererilor lor.

In scoala, exista profesori care se invaluie in aceasta lumina spre a fi solicitati de catre elevi si parinti la pregatirea copiilor prin sistemul meditatiilor sau mergand pe a doua tactica, forteaza decizia, propunand un termen limita, afirmand ca sunt foarte solicitati, ca asteapta si altii.

Autoritatea

Data fiind aprecierea autoritatii, increderea acordata si mijloacele de constrangere de care dispune, vom fi dispusi sa fim de acord cu solicitarile ce vin din partea acesteia.

Obedienta

Obedienta este calea directa de influentare a comportamentului si apare ca raspuns, ca acceptare a unui ordin formulat direct de catre o autoritate. Aceasta apare in diferite domenii ale vietii sociale nu numai in armata, ci si in justitie, in viata politica sau in afaceri, in institutiile scolare, in unitatile de cercetare. Este o cale de influentare cu efecte mai ample decat celelalte, intrucat, cei ce se bucura de autoritate detin mijloacele de impunere a ordinelor sau a comenzilor. Asa cum rezulta din cercetarile lui Milgram, chiar in absenta acestor mijloace se poate induce ascultarea. Experimentul s-a referit la executarea ordinelor venite de la surse a caror autoritate nu era probata si care nu dispuneau de mijloace coercitive.

La experiment, organizat la Universitatea Yale, au participat persoane de varste, profesii si ocupatii foarte diferite. Subiectilor, intampinati de cercetator, li s-a spus ca se va studia invatarea sub efectul pedepsei. Printr-o tragere la sorti regizata, subiectul devenea de fiecare data, profesor care urma sa administreze pedeapsa sub forma de socuri. Intensitatea pedepsei urma sa creasca dupa fiecare greseala. pentru fiecare greseala. Persoana care devenea "elev" prin aceeasi tragere la sorti, era colaboratorul experimentatorului. Desigur, ca elevul nu primea aceste socuri, el doar se prefacea asa cum se prefacea ca greseste lectia. Profesorul si elevul se aflau in incaperi diferite, iar profesorul putea sesiza greselile avand obligatia de a-l pedepsi. Pe masura ce se avanseaza in derularea invatarii, elevul gresea mereu, iar socurile aplicate deveneau mai puternice. Ca raspuns, printr-un comportament regizat elevul se manifesta prin tipete, prin refuz, cereri imperative de intrerupere, proteste vehemente, urlete, plans, iar la un soc de 300 volti se izbea cu capul de perete. Daca subiectul profesor se adresa experimentatorului (insusi autorul cercetarii, Milgram), cerandu-i oprirea probei, rugandu-l, protestand sau prezentand ca argument suferinta vizibila a elevului, acesta ii spunea ca are obligatia de a continua.

Rezultatele, au fost surprinzatoare, contrazicand toate estimarile. 62% din participanti au continuat sa aplice elevului socuri severe peste limita pericolului supunandu-se indicatiilor experimentatorului. Cercetarea s-a repetat si alte tari, iar rezultatele au fost chiar mai ridicate.

Experimentul lui Milgram a fost criticat pentru incalcarea normelor etice ale cercetarii. Criticile vizau efectele, uneori dramatice, asupra celor care au aplicat pedepse, carora le-a fost afectata imaginea de sine, deoarece regizarea experimentala le-a demonstrat ca pot comite acte reprobabile, pot chinui oameni sau pot ajunge la crima numai pentru a se supune autoritatii. Concluzia privind mecanismul si nivelul obedientei: mai mult din jumatate din populatie, mai mult de jumatate din oamenii obisnuiti asculta de autoritate, urmeaza ordinele primite, chiar daca sunt absurde sau inumane s-a confirmat si in realitate (nazismul german, masacrele din Vietnam si Iugoslavia).

Sunt necesare cateva precizari. S-a constatat experimental, ca pe masura apropierii fizice de victima, gradul de obedienta fata de autoritatea cercetatorului se diminueaza ceea ce demonstreaza ca este mai usor sa ignori consecintele faptelor tale, atunci cand nu asisti direct la ele, sa faci rau comandandu-l de la o distanta confortabila neparticipand direct la agonia victimei (de exemplu bombardamentele de la Hiroshima sau Nagasaki).

Pe de alta parte, influenta autoritatii era cu atat mai puternica, cu cat experimentatorul se gasea mai aproape de subiectul caruia ii dadea ordine. In concluzie, participantii la experimentele lui Milgram traiau conflictul generat de cunoasterea suferintei victimei si ascultarea de ordinele cercetatorului. Daca durerile victimei nu erau perceptibile, sau daca autoritatea experimentatorului se manifesta prin proximitate, gradul de obedienta crestea. Apropierea spatio-temporala a victimei si indepartarea autoritatii, ducea la reducerea obedientei.

Probabil pentru ca exista in majoritatea societatilor, ca o conditie a functionarii sau a continuitatii, educatia pentru obedienta, cultivarea obedientei. Cei supusi vor fi promovati, recompensati pentru obedienta lor si stimulati sa aspire spre o noua treapta superioara din ierarhia la care se raporteaza din zona lor de realitate sociala. Faptul este evident nu numai in relatiile dintre elevi si profesori, ci si in mecanismele nonformale de promovare a profesorilor, de selectie a personalului de conducere din scoli.

Persoanele cu un nivel mai ridicat de educatie sunt mai putin dispuse la executarea ordinelor, comparativ cu cele cu grad redus. Cei care au lucrat mai mult timp in institutii de tipul celor militare, probabil datorita persistentei deprinderilor, sunt mai ascultatori decat alte categorii ocupationale. Tot asa stau lucrurile si cu subiectii, la care autoritatea este o dispozitie cheie in structura personalitatii, comparativ cu dispozitiile liberale predominante la altii. In general, subiectii obedienti, indiferent din ce categorii sociale provin, manifesta atitudini mult mai autoritare decat cei neobedienti.

Inclinatia spre obedienta reduce sentimentele de responsabilitate si culpabilitate puse pe seama autoritatii (n-am facut decat sa execut un ordin"). Stau marturie in acest sens, nu numai comportamentele cutremuratoare ale unui numar impresionant de oameni in societatile ce se autodefinesc "democratice". Multe institutii si in multe structuri grupale obedienta ramane conditia adaptarii sau a avansarii. Sa ramanem numai la exemplele scolii si familiei care - cel putin in cultura noastra - sanctioneaza neascultarea sau nesupunerea, preferand copilul "cuminte" sau "mielul bland".

Profesorii pot constata ca atunci cand isi transmit ordinele printr-un coleg de-al lor ce nu preda la clasa respectiva, gradul de ascultare al elevilor este mai scazut, comparativ cu situatia in care le formuleaza direct. Elevii care nu se afla in fata profesorului atunci cand acesta incheie situatia, pot fi mai usor victimizati. In momentul in care profesorul percepe suferinta elevului pe care-l asteapta o corigenta, o nota scazuta la purtare, devine mai putin obedient fata de exigentele autoritatii exprimata prin programele si regulamentele scolare.

Acelasi lucru se remarca si in raporturile cu parintii. Prezenta lor in fata profesorului care urmeaza sa dea o pedeapsa, il determina sa fie mai indulgent cu copilul pe care l-ar fi sanctionat mult mai dur, daca nu inregistra direct durerea parintilor.

Interesant este comportamentul in proximitatea autoritatii scolare. Elevii care au proiectat felurite variante de revolta, isi pierd curajul de a protesta atunci cand apare profesorul si-i executa ordinele fara impotrivire. In fata autoritatii reprezentata de director sau de persoana din structurile superioare, acelasi profesor, autoritar cu elevii devine obedient.

Intrebari de verificare

1. Care sunt modalitatile de obtinere a acordului?

2. Ce probleme etice ridica experimentul lui Milgram?