Conceptul de Eu: clarificari teoretice

Conceptul de Eu: clarificari teoretice

Putem spune, la limita, ca termenul de eu din psihologie corespunde, oarecum, sensului pe care acesta il are in limbajul comun - constiinta propriului corp insotita de sentimentul ca esti o persoana diferita de ceilalti, capabila de actiune si decizie. Ne oprim si asupra conceptului de sine (self), cristalizat in psihologia sociala americana ca reprezentand "colectia de crezuri despre noi insine"( Taylor et all., 1994, p.137, cit in. Ilut P.,2001, p.11). In lucrarea "Sinele si cunoasterea lui", Petru Ilut adauga ca "este vorba, de fapt, despre imaginea pe care o avem despre propria persoana", si care nu este "o perceptie superficiala si schimbatoare, ci partea profunda si subtila a personalitatii ce inseamna reflexivitate"(Ilut P.,2001, p.11). Acelasi autor remarca in plus faptul ca "sinele" din lucrarile de psihologie romaneasca este mai degraba folosit ca echivalent al id-ului psihanalist, referindu-se la sistemul impulsional, si nu la constiinta de sine. Se considera ca, in literatura de domeniu de la noi din tara, substitutul sinelui (self-ului) din psihologia sociala americana este "eul". Totusi, acelasi autor scria ca traducerea self-ului prin eu atrage o serie de inconveniente privind stabilirea de echivalente romanesti pentru conceptele englezesti compuse, cum ar fi: self- knowledge, self-esteem. Spunem cunoastere de sine si stima de sine si nu cunoastere de eu si nici stima a eului, preciza psihosociologul clujean. Putem aduce insa sub forma de contra-argument, terminologia compusa prin utilizarea particulei "auto", care desemneaza aceeasi realitate psihologica: autocunoastere, autoapreciere, autoevaluare.

Amintim in continuare de distinctia pe care a facut-o George H. Mead (1934, cit in. Pfitzmann A. & Hansen, M., 2005, p.20) la nivelul constiintei de sine (self-ului)     intre I si Me. Componenta I, care in franceza s-ar traduce prin le Je, iar in romaneste prin Eu, este "sinele ca subiect creator, spontan, dinamic, energizator", dimensiunea inovatoare, originala a eului. Componentul "Me", este "cel care controleaza si da directie actiunilor noastre, este sinele conformist- cuprinzand in esenta identificarile cu roluri si grupuri sociale", citand din aceeasi lucrare a lui P. Ilut, "Sinele si cunoasterea lui". Aceasta distinctie, care desi nu impartaseste un acord general, are meritul de a conduce la ideea unanim acceptata a celor doua fatete ale eului: eul continut si eul proces. Astfel, in conditiile in care, in limba romana nu utilizam termenul de mine pentru eul -obiect al cunoasterii, putem utiliza termenul generic de Eu pentru a desemna intreaga realitate a subiectului care se cunoaste si poate fi cunoscut.

Ne vom ocupa in continuare si de unele clarificari asupra problemelor care privesc "conceptul-de-sine", incercand sa raspundem la o intrebare pe care o vom regasi mai tarziu in cadrul cercetarii de fata, si anume: "cum reusesc oamenii sa se cunoasca pe sine?". In esenta, realitatea desemnata de conceptul de sine vizeaza unicitatea fiintei umane, sentimentul de individualitate, capacitatea de autoreflectie, constiinta de sine, capacitatea de autoreglare.

Unii autori remarca totusi, ca exista inca diferente si confuzii terminologice, unele dintre ele fiind legate si de nivelul de explicatie la care se abordeaza conceptul de sine. Doise (1986) a stabilit patru niveluri de analiza si explicatie a fenomenelor din campul social: intra-individual, interpersonal, pozitional si ideologic. Fiecare nivel presupune un raport al identitatii cu diferiti factori interni sau externi. La nivelul intra-individual, identitatea este raportata la procesele interne ale individului (perceptie, memorie, evaluare, cunoastere), fiind studiate mecanismele care ii permit individului sa-si organizeze experientele proprii. La nivel interindividual avem de-a face cu o abordare interactionista, cu referire la procesele interindividuale asa cum s-au derulat ele in existenta individului. Analiza nu se orienteaza catre insertia sociala a individului, rolurile si statutele adoptate de acesta. Accentul cade pe rolul interactiunii in geneza eului si pe interactionismul simbolic. La nivel pozitional, identitatea este surprinsa in cadrul relatiilor intre grupuri. Compararea sociala, competitia, categorizarea si autocategorizarea sunt fenomenele sociale care stau la baza explicarii eului la acest nivel. La nivel ideologic intalnim o abordare a identitatii intr-un cadru mai larg, in relatie cu sistemele de credinte, reprezentari, valori si norme la care se raporteaza o persoana.

Trecem in revista si contributia lui William James, care prin lucrarea sa fundamentala "Principii de psihologie"(1980, cit in. Sanitioso R.B., Brown M.B., & Lungu O., 1999, p.95), a marcat trecerea de la abordarea filosofica a eului spre o abordare psihologica, pozitivista. Autorul considera ca putem vorbi de o descompunere a eului in doua componente: eul ca obiect sau structura ce poate fi cunoscuta si evaluata, si eul ca subiect, care cunoaste si evalueaza cognitiile individului. Cu alte cuvinte, am putea spune ca eul-obiect poate fi asemanat cu o istorie personala, o autobiografie, in timp ce eul-subiect este ca un povestitor care relateaza acesta istorie personala. La randul sau, eul-obiect se constituie din trei parti: eul-material, eul-social si eul-spiritual. Eul-material este reprezentat de perceptia propriului corp si a bunurile patrimoniale pe care le detine persoana, eul-social face referire la perceptia reflectarii eului nostru in ceilalti, iar eul-spiritual este sinteza credintelor noastre cele mai profunde despre ceea ce suntem, constiinta momentana de sine. Concomitent, eul-subiect se defineste ca instanta ce asigura sensul identitatii eului, continuitatea sa in timp, construind istoria personala a individului, prin semnificari afective a subiectului in raport cu informatiile pe care le are despre sine (cristalizate in eul-obiect).

O alta perspectiva care sustine natura sociala a eului ii apartine lui Charles Cooley, dezvoltata in lucrarea "Human nature and the social order" (cit in Scheff T. J., 2003). Prin intermediul ideii de eu-reflectat (looking-glass self), autorul evidentiaza contributia celorlalti in definirea propriului eu. Rezumand ideile principale ale autorului, putem spune ca incepem sa avem sentimentul propriului eu si al originii sociale prin intermediul interactiunilor cu ceilalti, care se concretizeaza in ceea ce Cooley a numit "oglinda care te reflecta". Exista trei elemente principale care construiesc acest eul-reflectat: cum ne inchipuim prezenta noastra in fata celorlalti, cum ne imaginam evaluarea lor la imaginea proiectata de noi si sentimentele pe care ni le creeaza aceasta evaluare, ca mandrie sau umilinta (mandria si rusinea nu vin din noi, ci mai degraba din modul in care suntem reflectati in mintea celorlalti). Fiecare isi imagineaza reflectia proprie in ceilalti si astfel, impartasim evaluarile altora, integrandu-le in conceptul se sine. Totusi, dupa cum remarca si P. Ilut, perceptia imaginii de sine reflectata de ceilalti este selectiva. Suntem mai degraba preocupati de pastrarea stimei de sine decat de acuratetea informatiei primite, si pentru aceasta, preferam informatiile dezirabile. "Cu privire la imaginea propriei persoane suntem pusi in fata unui paradox: avem toate conditiile sa ne cunoastem cat mai bine, fiindca nimic nu ne este mai apropiat decat fiinta proprie, dar, in acelasi timp,nimic nu ne este mai drag decat aceasta fiinta, avand deci toate sansele de a o privi si considera cu mare ingaduinta, de-a distorsiona perceptia in favoarea unei imagini pozitive" (Ilut P., 2001, p.12.)

Sintetizand contributiile celor doi autori americani James si Cooley, putem afirma ca au meritul de fi asezat prima piatra de temelie in constructia conceptului de eu social, evidentiind influenta interactiunilor sociale asupra imaginii de sine a individului, prin angajarea lui intr-o multitudine de roluri. James afirma ca- la limita - "o persoana are tot atatea Eu-ri cati oameni cunosc respectiva persoana"(Sanitioso R.B., Brown M.B., & Lungu O., 1999, p.96). Daca la James influenta sociala era inregistrata de un eu-subiect, activ si dotat cu afectivitate, la Cooley, aceeasi idee este preluata de subiectul activ, cel care, sustinut de ideea promovarii unei imagini pozitive de sine, opereaza o selectie in perceptia imagini sale reflectate in celalalt.

I-am trecut in revista pe cei doi precursori ai ideii de eu social, James si Cooley, si vom continua acum cu teoria interactionismului simbolic a lui George H. Mead. Mead considera ca in procesul definirii sale, individul se raporteaza la aprecierile si atitudinile celorlalti. In acest proces, autorul delimiteaza doua etape: etapa interiorizarii judecatilor, aprecierilor si atitudinilor pe care ceilalti semnificativi (significant others) le au fata de individ, si etapa raportarii individului la grupurile de apartenenta, in contextul unei interactiuni simbolice cu ceea ce Mead a denumit un "altul generalizat" (cit in Chen S., Boucher H. C., & Tapias M. P.,2006, p.151). Putem afirma ca acest "altul generalizat" devine cadrul de referinta al constructiei identitatii proprii, dar cu mentiunea ca eul interiorizeaza atitudinile si normele sociale intr-un mod activ, creator, selectiv. Autorul afirma ca eul, ca si constiinta, este o emergenta sociala. Aceasta conceptie sociala asupra constructiei eului presupune ca eurile individuale sunt productii ale interactiunii sociale si nu preconditii logice sau biologice ale acestei interactiuni. Mead opune aceasta teorie sociala a eului, teoriilor individualiste ale eului, care presupun prioritatea eului in raport cu procesele sociale. "Eul este ceva care are o dezvoltare, nu exista initial acolo la nastere,dar rezulta in urma proceselor de experimentare si activitate sociala."( Mind, Self and Society 135). In lucrarea "Mind, Self, and Society", autorul distinge intre doua tipuri de constiinta, o constiinta care denota anumite senzatii constiente ca rezultat al sensibilitatii organismului la mediu (specifica si animalelor) si o constiinta care se refera "la o forma de constientizare", care "are intotdeauna in sine, cel putin implicit, referinta la un Eu." Cea de-a doua acceptiune a constiintei inseamna in opinia autorului, constiinta de sine, care implica, concretizarea eului, intelegand prin aceasta ca "individul intra ca atare in propria sa experienta ca obiect"(cit in Norbert W., 2003, p.505)

Am incercat sa clarificam in aceste prime pagini cele mai importante directii de cercetare ale eului in psihologie, aducand clarificarile necesare intelegerii acestui concept extrem de vast si controversat (de la acceptiunile terminologice, pana la natura sa constitutiva). In prezent, eul, ca domeniu al psihologiei, a devenit cu predilectie obiectul de studiu al ramurii sociale a acesteia, fapt pe deplin justificat de natura sociala a eului, idee sustinuta inca de la inceput de abordarea pozitivista a lui James si Cooley, dar si de behaviorismul social. Ne vom orienta mai ales asupra eului ca domeniu de studiu al cognitiei sociale, inlocuind explicatiile motivational-afective cu cele oferite de teoria tratamentului informatiei, care considera procesele mentale ca o succesiune de etape, fiecare avand o functie particulara (codare, organizare, stocare, actualizare). Aplicand aceasta teorie la nivelul eului, se considera ca avem si aici de-a face cu o serie de structuri cognitive, cu referire la situatiile si evenimentele din istoria individului, structuri care influenteaza prelucrarea informatiei despre sine si ceilalti.