Cooperare, competitie, conflict

Cooperare, competitie, conflict

In orice societate, integrarea in grupuri constituie conditia indispensabila a satisfacerii trebuintelor umane, dar caile si resursele disponibile sunt insuficiente pentru a-i multumi pe toti si astfel, indivizii sau grupurile abandoneaza conlucrarea si ajung in situatii conflictuale.

Conflictele sunt prezente la toate nivelele vietii sociale: de la natiunile aflate in cursa inarmarilor, la razboaie deschise, la disputele dintre corporatii si lucratori, la certurile interindividuale. De fiecare data este vorba de acelasi mecanism: perceptia incompatibilitatii actiunilor sau obiectivelor. Indiferent daca perceptia este corecta sau distorsionata, fiecare parte crede ca pierderea sa reprezinta castigul celeilalte sau castigul sau echivaleaza cu pierderea suferita de partea adversa. In afara conflictului, relatiile interpersonale intra si intergrupale ar fi probabil apatice, ar stagna ori s-ar rarefia.

Conflictul inseamna implicare, angajare, sacrificii. Recunoasterea si acceptarea, premise ale solutionarii conflictelor, contribuie la continuarea, innoirea sau imbogatirea relatiilor, la perfectionarea individuala si sociala.

Eu sau noi

In interactiunile directe exista situatii in care indivizii sunt nevoiti sa aleaga intre a coopera sau a intra in competitie pentru a castiga primul loc sau pentru obtinerea celei mai mari recompense ori a singurului premiu disponibil. Fiecare optiune are posibile beneficii si inevitabile costuri. Existenta motivelor mixte pentru fiecare alegere genereaza o dificila dilema.

"Dilema prizonierului" (situatie numita astfel dupa o cunoscuta povestire) pune indivizii sa aleaga intre a coopera sau a intra in competitie, asumandu-si de fiecare data, avantaje si pierderi. Daca ambii aleg cooperarea, obtin o recompensa moderata, iar daca fiecare alege competitia, fiecare va avea de suferit o pierdere moderata. Daca au optiuni opuse, cel care a preferat competitia se alege cu o recompensa mare, iar cel ce a ales cooperarea, sufera o mare pierdere. Modelul a stimulat cercetarea si a adus un plus de intelegere asupra comportamentului uman in situatii conflictuale.

Dilema prizonierului se refera la caile de alegere pe care le au in fata doi criminali complici. Nu exista suficiente dovezi pentru demonstrarea vinovatiei lor. Ei sunt interogati separat. Fiecarui prizonier i se cere sa depuna marturie impotriva celuilalt. Daca nici unul nu marturiseste, fiecare primeste o pedeapsa usoara. Daca ambii marturisesc, fiecare impotriva celuilalt, primesc o pedeapsa moderata. Daca unul marturiseste si celalalt neaga, cel care si-a tradat partenerul, adoptand solutia competitiei, este achitat. Celalalt primeste pedeapsa maxima.

Cooperarea stimuleaza reactii similare din partea celorlalti, iar competitia provoaca reactii competitive. Tendinta spre cooperare sau spre competitie nu au aceeasi forta. Se constata ca persoanele cooperante in mod constant si neconditionat, pot fi exploatate, ca se pot obtine diferite avantaje pe seama lor. Atitudinea cooperanta nu-i obliga pe ceilalti la reciprocitate. Competitia, in schimb, va provoca atitudini similare, va stimula inclinatia spre competitivitate, va genera conflicte.

Exista diferente intre indivizi privind predispozitia spre cooperare sau spre competitie. Persoanele orientate spre cooperare cauta sa maximizeze castigul comun. Cele cu orientare individualista urmaresc maximizarea propriului castig, iar cele cu orientare competitiva cauta sa-si maximizeze beneficiile in raport cu beneficiile altora sau in detrimentul celorlalti membri ai grupului, provocand conflicte.

Predispozitia individualista sau cea colectivista exista in interiorul aceleiasi culturi ca tendinte opuse ce diferentiaza oamenii. Analizele efectuate    prin raportare la grupurile de apartenenta: familia, cuplul, prietenii, vecinii, colegii de munca sau de scoala, persoanele cunoscute, precum si la atitudini si credinte, intentii de actiune si la comportamentul social, au scos la iveala conflictele dintre cele doua tendinte ale personalitatii.

Orientarea individualista spre deosebire de cea colectivista, se caracterizeaza prin preocuparea mai accentuata pentru propriile obiective decat pentru obiectivele grupului, distantare fata de grup, atentie mai redusa fata de punctele de vedere ale grupului, incredere in sine, competitivitate, decizie individuala fara informatii referitoare la punctele de vedere ale altora, preocupare redusa fata de grup. Principalele diferente dintre tendintele individualiste si cele colectiviste sunt sintetizate in tabelul 7.1.

Tabelul 7.1. Deosebiri intre individualism si colectivism

Individualismul si colectivismului reprezinta caracteristici ale culturilor. Diferentele cele mai semnificative se remarca in conceptul de Eu, in perceptia sociala, in experienta emotionala. Studiile efectuate in diferite culturi demonstreaza ca in lumea vestica, Eul este o entitate autonoma, in timp ce in culturile non-vestice Eul este inerent relationat cu ceilalti; persoana este intreaga, numai daca se plaseaza intr-o unitate sociala.

Dileme sociale

Competitivitatea grupurilor este mai accentuata decat a indivizilor. Ea isi are radacinile in frica si lacomie, frica fata de posibilitatea exploatarii de catre alt grup si dorinta lacoma de maximizare a beneficiilor activitatilor pe seama altor grupuri. Chiar daca frica sau lacomia se constituie ca forte motivationale alte actelor individuale in raporturile interpersonale, in conditiile competitivitatii intre grupuri, aceste motive orientate in directia grupului advers, se accentueaza la nivelul exponentilor fiecarui grup.

Urmarirea propriului interes de catre fiecare individ sau grup genereaza asa-numitele dileme sociale: ceea ce este bine pentru unul, este rau pentru toti ceilalti. Daca unul opteaza pentru cea mai mare recompensa sociala, toti vor avea de suferit cea mai mare pierdere. Optiunea exclusiva in favoarea propriei bunastari, a propriilor avantaje face ca ceilalti sa obtina cele mai slabe realizari.

In conditiile societatii contemporane, dilemele sociale se amplifica datorita bulversarii sistemelor productive si diminuarii resurselor pe de o parte, si accentuarii tendintelor consumatoriste, pe de alta parte. Chiar daca diminuarea resurselor este constientizata ca o amenintare globala, nici indivizii si nici grupurile nu renunta la urmarirea obiectivelor si astfel, actiunea fiecaruia interfereaza cu binele comun. Solutiile egoiste la dilema resurselor se intorc impotriva celor ce le promoveaza. Perpetuarea optiunii pentru astfel de solutii este stimulata de perceptia manifestarilor egoiste ale celorlalte grupuri. Perceptia reactiilor competitive amplifica actiunile competitive ale observatorilor.

Chiar daca intreaga populatie beneficiaza de serviciile publice: scoli, strazi, parcuri, spitale, contributiile la sustinerea lor nu sunt dezirabile nici pentru indivizi, nici pentru grupuri si acolo unde este posibil, nici nu se fac. Daca nici un cetatean si nici un agent economic nu si-ar achita taxele si impozitele, serviciile destinate tuturor nu ar putea continua. Contributia la binele public este perceputa ca efect al fortei publice, ca tranzactie neechivalenta cu statul. Fiecare crede ca da prea mult fata de ceea ce primeste.

Ca si in cazul dilemei resurselor si in cazul dilemei bunului public, asistam la conflicte intre obiectivele comune, de interes general si cele particulare, individuale sau de grup. Paradigma intergrupala a bunurilor publice combina raspunsurile intra si inter-grupale la dilema bunurilor publice in conditiile existentei unei singure recompense pentru care intra in competitie doua grupuri. In fiecare grup, fiecare membru decide in legatura cu angajarea propriilor resurse pentru a ajuta grupul de apartenenta la obtinerea recompensei.

Grupurile pot intra in competitie sau pot coopera pentru recompensa. Ea trebuie distribuita ca un bun public pentru toti membrii care au colaborat la obtinerea sa. Cooperarea si comunicarea din grup diminueaza cooperarea intergrupala. Atunci cand dilemele sociale implica un singur grup, cooperarea intragrupala reprezinta solutia ideala, dar daca sunt implicare mai multe grupuri, cooperarea are efecte negative. In consecinta, cooperarea intragrupala creste conflictele intergrupale, iar conflictul dintre grupuri intensifica relatia de cooperare din fiecare grup.

Cercetarile efectuate asupra celor doua tipuri de dileme au aratat ca accesul mai usor la resurse sau contributiile substantiale la bunurile comune stimuleaza cooperarea in dilemele resurselor mai mult decat in dilemele bunului public. Accesul redus la resurse, contributiile insuficiente la serviciile publice coreleaza cu atitudinea cooperanta mai ales in dilemele bunurilor publice decat in cele are resurselor. Pentru cei ce au, este mai usor sa se opreasca din a lua decat sa dea. Pentru cei ce nu au, este mai usor sa dea decat sa se opreasca din a lua.

Rezolvarea dilemelor sociale ar fi posibila prin valorificarea factorilor psihologici care influenteaza comportamentul indivizilor in astfel de situatii contradictorii si prin punerea in lumina a unor noi planuri structurale.

Factorii psihologici vizeaza in primul rand marea diversitate a caracteristicilor personale.

Orientarea individualista sau competitiva ori cea spre cooperare se reflecta in dilema resurselor. Este mai probabila tendinta consumatorista, accentuarea consumarii resurselor la persoanele cu orientare individualista sau competitiva. Dispozitia negativa in conditiile unor resurse sarace, creeaza dificultati in amanarea gratificatiei. Astfel, indivizii iau ceea ce vor, fara a chibzui prea mult la consecintele pe termen lung. Dispozitia pozitiva stimuleaza eforturile de aparare a binelui comun, intr-un mediu caracterizat prin competitivitate inalta.

Experienta anterioara in managementul propriilor resurse favorizeaza cresterea responsabilitatii in utilizarea resurselor colective, iar experienta in activitati bazate pe cooperare sta la baza actiunilor menite sa contribuie la binele public.

Invatarea sociala modeleaza comportamentul indivizilor in functie de natura situatiilor la care asista. In conditiile expunerii la aceiasi stimuli, efectele sunt contradictorii. De exemplu, conduitele orientate spre conservarea unor resurse al caror sfarsit este anticipat, pot stimula reactii similare, dar in acelasi timp, pot duce la delasare sociala, la abandonarea si transferarea efortului, a responsabilitatii in seama celor angajati deja in actiunile de salvare si conservare a resurselor.

Expunerea la actiuni egoiste, iresponsabile stimuleaza comportamente similare. Absenta modelelor egoiste stimuleaza cooperarea. Observand ca bunurile se epuizeaza rapid, oamenii nu mai sunt dispusi sa isi continue eforturile de conservare. Intelegand insa ca resursele se vor consuma, simt nevoia sa faca ceva pentru a opri procesul.

Intrucat modelele egoiste au influente contradictorii - actualizarea motivelor egoiste dar si a celor altruiste, sociale, reactiile celor expusi la asemenea influente, se desfasoara incet chiar in situatii de urgenta. Cand pericolul vine dinspre mediul natural, angajamentul in actiunile de salvare si conservare, este mult mai puternic decat atunci cand resursele sunt amenintate de actiunile oamenilor. Catastrofele naturale sunt urmate de actiuni semnificative de salvare, de manifestari de emotionanta solidaritate. Dezastrele provocate de comportamente iresponsabile guvernate de dorinta maximizarii castigului chiar daca genereaza atitudini de dezavuare, nu duc la actiuni de recuperare sau ameliorare a resurselor. Responsabilitatea si remedierea sunt atribuite celor perceputi ca vinovati.

Marimea grupului este un factor important de influentare a raspunsului la dilemele sociale. Grupurile mari exploateaza resursele limitate cu mai putina rezerva decat cele mici. In astfel de grupuri, procesul de identificare sociala este dificil si acest lucru se remarca si in identificarea redusa cu bunastarea sau cu problemele celorlalti. Responsabilitatea sociala se accentueaza in grupurile mai mici, iar modelarea comportamentului este influentata si de raportarea indivizilor la bunastarea celorlalti, afectati de aceeasi dilema. In grupul mic, oamenii percep mai acut efectele actiunilor lor, le amplifica impactul asupra celorlalti si sunt inclinati sa realizeze acorduri de cooperare, sa se preocupe de infaptuirea lor.

Multe dileme sociale implica grupuri mari de tipul natiunilor, statelor, comunitatilor etnice sau religioase. Factorii psihologici sunt ineficienti in actiunile de mare extindere sociala. Prin ample acorduri sau aranjamente structurale se recompenseaza comportamentele de cooperare si se pedepsesc cele egoiste sau resursele trec din proprietatea publica in cea privata ori se stabileste o autoritate de control asupra resurselor. Aceste acorduri implica la randul lor, contradictii.

Instalarea si functionarea autoritatii pentru controlul resurselor necesita cheltuieli publice. In acelasi timp, exista riscul administrarii ineficiente sau perceptia folosirii resurselor in favoarea exponentilor autoritatii.

Amplificarea conflictelor

Nu putem sti daca in zilele noastre conflictele sunt mai adanci sau mai violente decat inainte. Stim ca s-a schimbat perceptia asupra conflictelor. Mass-media aduce zilnic imagini directe ale diferentelor etnice, rasiale, religioase, culturale sau politice ce explodeaza in ura, violenta, varsari de sange. Constientizarea conflictelor se amplifica in mintea spectatorilor.

Cercetarile au demonstrat ca existenta potentialului de atac alimenteaza tentatia irezistibila spre actiune. Atunci cand indivizii sau grupurile dispun de mijloace coercitive tind sa le utilizeze chiar daca astfel distrug si propriile realizari. Pe de alta parte, puterea coercitiva poate fi mai eficienta cand nu este folosita, dar este totusi perceputa, decat atunci cand este pusa ostentativ in practica. Oamenii sunt mai putin cooperanti atunci cand puterea de constrangere este afisata, cand se face prea multa demonstratie de forta de catre politie sau armata.

Desfasurarea conflictelor necesita resurse materiale si financiare, consum de timp si de energie din partea indivizilor sau a grupurilor. Cei ce au la dispozitie resurse adecvate se vor angaja mai usor in confruntari deschise decat cei ce nu dispun de asemenea potential. Chiar daca in orice conflict se consuma resurse, eforturile nu garanteaza obtinerea rezultatelor. Mai mult, se constata ca si in cazul infrangerilor, alocarea de resurse nu se opreste, ci continua la dimensiuni sporite.

Angajamentele de a continua investirea resurselor in actiuni nereusite pentru a justifica investitiile anterioare, se explica prin nevoia diminuarii disonantei cognitive (disonanta dintre atitudini si comportamente). Astfel, decizia anterioara se acopera cu o lumina mai buna si pare mai justa. Continuarea alocarii resurselor se explica si prin inertia institutiilor in procesul de mentinere a unei decizii si prin decalajele dintre momentul luarii deciziei si dobandirea informatiilor negative. Gandirea de grup este unui din cei mai puternici factori ai promovarii unor judecati extreme ce fundamenteaza decizii gresite, uneori nefaste.

Amplificarea conflictelor se datoreaza stereotipurilor si prejudecatilor. In timpul desfasurarii conflictelor, grupul advers devine ecranul pe care se proiecteaza cele mai rele temeri. Ceea ce se vede in grupul dusman este de fapt, ceea ce acesta vede la randul sau in grupul dusman (imaginea in oglinda prezenta in confruntarile politice). Fiecare grup isi percepe actiunile ca fiind bune, iar pe cele ale adversarilor, rau intentionate, incorecte, gresite. Acest dublu standard se remarca in perceptia comportamentelor, dar si in perceptia trasaturilor grupurilor aflate in conflict. Fiecare grup atribuie grupului advers, mentinerea starii conflictuale, optand pentru cea mai nefavorabila interpretare sau explicatie legata de celalalt. Perceptia negativa a celorlalti accentueaza coeziunea grupului orientata spre adversar si justifica actele de agresiune.

Solutionarea conflictelor presupune contact, cooperare, comunicare, conciliere. Contactul poate ajuta procesul de rezolvare a conflictelor dar nu este suficient. Cooperarea se poate realiza mai usor in conditiile existentei unui pericol extern comun sau cand grupurile rivale pot identifica scopuri comune supra ordonate. Un rol deosebit in procesul de cooperare il are invatarea.

Intrebari de verificare

1. In ce consta dilema prizonierului?

2. Ce factori determina amplificarea conflictelor?