DINAMICA PERSONALITATII DEFICIENTULUI DE INTELECT

DINAMICA PERSONALITATII DEFICIENTULUI DE INTELECT

1 Delimitari conceptuale

Evolutia care s-a produs in domeniul stiintei si tehnicii a impus ca individual sa se adapteze la un anumit nivel al cerintelor sociale. Cresterea cerintelor sociale a facut sa se depisteze indivizii care nu puteau face fata acestora, a indivizilor cu debilitate mintala.

In general, stabilirea ca o persoana este deficienta se realizeaza raportandu-se la subnormalitatea intelectuala, care este rezultatul unei stagnari de dezvoltare de origine constitutionala, avand un character incurabil determinand o stare de incompetenta sociala.

In discutarea problematicii handicapului de intelect este necesara realizarea inca de la inceput a unei delimitari conceptuale. Astfel, termenii deficienta si handicap nu sunt sinonimi. Ei se refera la fenomene interdependente, intre deficienta si handicap existand un raport de interconditionare: deficienta reprezinta fenomenul initial, iar handicapul este efectul acestui fenomen in planul raporturilor de adaptare si de integrare sociala a perdoanelor deficiente. La randul ei, starea de handicap, mai mult sau mai putin accentuata poate sa diminueze sau sa agraveze gradul de manifestare a deficientei.

Termenul de incapacitate, intalnit de asemenea frecvent in terminologia defectologica reprezinta orice restrictie sau lipsa rezultand dintr-o deficienta a capacitatii de a efectua o activitate in maniera sau in cadrul a ceea ce se considera normal pentru fiinta umana.

O prima definitie a deficientei o intalnim la Alexandru Rosca, dupa care aceasta categorie de "anormalitate" reprezinta o "stare de potentialitate restransa sau o oprire a dezvoltarii cerebrale, in urma careia persoana atinsa este incapabila, la maturitate, sa se adapteze la mediul sau, la cerintele comunitatii, in asa fel incat sa-si poata mentine existenta, fara supraveghere si sprijin extern".

In acesta definitie, sunt deja, prezente cateva din ideile formulate ceva mai tarziu de catre americanul E. A. Doll intr-o definitie devenita foarte cunoscuta. Conform acestei definitii, deficienta mintala reprezinta o stare de subnormalitate mintala datorata unei orpriri a dezvoltarii de origine constitutionala avand un character, esentialmente, incurabil, concretizandu-se intr-o stare de incompetenta sociala ce se constata la maturitate.

E. A. Doll considera de asemenea, ca starea de incompetenta sociala a retardatilor mintal este o consecinta a "maturitatii mintale incomplete, ce apare de la nastere sau la o varsta relative mica drept urmare a unor insuficiente innascute sau a diferitelor influente care opresc dezvoltarea progresiva normala".

Serban Ionescu si Valentina Radu mentioneaza ca "deficienta mintala este tipul de deficienta determinata de un complex de factori etiologici, cu actiune defavorabila asupra creierului in perioada de maturizare a acestuia, avand doua consecinte principale: oprirea sau incetinirea ritmului de evolutie a functiilor cognitive si diminuarea competentei sociale".

Intr-o definitie mai recenta Ioan Drutu arata ca deficienta mintala reprezinta "o insuficienta globala si un functionament intellectual semnificativ inferior mediei, care se manifesta printr-o stagnare, incetinire sau o lipsa de achizitie in dezvoltare, determinate de factori etiologici, biologici sau de mediu, care actioneaza din momentul conceptiei pana la incheierea maturizarii si care au consecinte asupra comportamentului adaptativ".

Rezumand definitiile anterioare putem afirma ca "deficienta mintala se refera la fenomenul lezarii organice si/sau al afectarii functionale a sistemului nervos central, cu consecinte negative asupra procesului maturizarii mintale, al dezvoltarii sub diferite aspecte la individual in cauza. Handicapul mintal reprezinta dezavantajul pe care deficienta mintala il creeaza in planul relatiilor de adaptare si integrare ale individului respective cu mediul social caruia ii apartine".

Exista mai multe cauze ale deficientei mintale. Din punct de vedere statistic s-au remarcat preponderant leziunile si disfunctiile S.N.C., factorii ereditari concretizati in aberatii cromozomiale, varsta prea frageda sau prea inaintata a parintilor, tulburari degenerative sau metabolice, boli infectioase, traumele craniului, intoxicatii, precum si factori socio-economici.

In functie de coerficientul de inteligenta s-au stabilit patru grade de severitate a handicapului mintal. Astfel s-au delimitat:

• intelectul de limita, cu un coeficient cuprins intre 85 si 90;
• debilitatea mintala, cu un coeficient de inteligenta cuprins intre 50 si 85;
• handicap mintal sever, cu coeficientul cuprinsintre 20 si 50;
• handicap mintal profund, cu un coeficient de inteligenta sub 20.

2 Trasaturi de specificitate

Termenul de specificitate si implicit conceptul de trasaturi de specificitate la deficientul mintal, este foarte utilizat in literature de specialitate. Specificitatea nu are un contur bine precizat, dar se raporteaza la anumite trasaturi, elemente ce se regasesc numai la debilii mintal, si nu la copiii normali.

Prin specificitate se intelege uneori acele manifestari care pot fi: reactii absurde, de tipul mentinerii ipotezei initiale, lipsa de mobilitate a structurilor verbale insusite contextual, stereotipii accentuate, mai ales in planul activitatii verbale.

Alteori se face referire la: vascozitatea genetica, descrisa de B. Inhelder, heterocronia, descrisa de R. Zazzo, rigiditatea descrisa de J.S. Kounin, inertia oligofrenica a lui A. Luria, fragilitatea constructiei personalitatii a lui R. Frau, fragilitatea si labilitatea conduitei verbale, descrisa de E. Verza.

Cunoasterea trasaturilor de specificitate a debililor mintal se face prin raportarea acestora la: copiii normali mai mici ca varsta cronologica si de aceeasi varsta mentala, indivizii normali de acceasi varsta cronologica, copiii normali de aceeasi varsta mintala, indifferent de varsta cronologica, alti handicapati din aceeasi categorie, alti handicapati cu forme diferite decat cea de intellect.

2.1 Vascozitatea genetica

Termenul a aparut in aceeasi perioada cu dezvoltarea conceptiei piagetiene cu privire la stadiile de dezvoltare intelectuala. Vascozitatea genetica se refera la incapacittaea deficientului mintal de a se desprinde rapid si definitive de stadiile dezvoltarii initiale a rationamentului. Se refera, de asemenea, la o stagnare in dezvoltare, la faptul ca stadiile dezvoltarii intelectuale superioare nu sunt atinse.

Conceptul, introdus de catre una din colaboratoarele lui Piaget, B. Inhelder, este corelat cu conceptele piagetiene ale stadiilor dezvoltarii intelectuale si vizeaza in esenta sa surprinda particularitatile procesului respective. Astfel, s-a ajuns la concluzia ca dezvoltarea intelectuala la deficientul mintal este lenta, anevoioasa, fluctuanta si neterminata, in timp ce la copilul norma este fluenta, dinamica, cu atingerea accelerata a maturitatii mintale.

Debilitatea mintala, din acest punct de vedere, este o constructie neterminata, constructie ce se opreste la nivelul operatiilor concrete. Rationamentul deficientului mintal nu ajunge la stadiul superior. Mai ales in situatii noi si stari de incordare emotionala, debilul regreseaza spre reactii caracteristice stadiilor anterioare.

Se genereaza astfel dificultati in procesele gandirii, in trecerea de la concret la abstract, de la particular la general.

Legat de conceptul de vascozitate genetica trebuie discutate aprecierile pe care Vagotski le face privind zona proximei dezvoltari. Deficientul mintal se caracterizeaza printr-o zona limitata, restransa a zonei proximei dezvoltari, cu atat mai restransa cu cat gradul de handicap este mai mare. Copilul normal se caracterizeaza prin trainicia achizitiilor realizate, prin oscilatii neinsemnate spre etapele anterioare si prin caracterul organizat al proximei dezvoltari.

Ca atare, copilul deficient mintal va fi caracterizat prin: o anumita fragilitate a achizitiilor realizate in activitatile anterioare, ample alunecari spre comportamente proprii stadiilor anterioare, caracterul limitat al perspectivelor dezvoltarii in etapa urmatoare.

2.2 Heterocronia dezvoltarii

Exista diferite ritmuri de dezvoltare a proceselor psihice la normali. In dezvoltarea umana actioneaza principiul heterocroniei si heteronomiei. Conform lui M. Golu, personalitatea functioneaza subordonata acestor legi. Heterocronia face ca dezvoltarea si maturizarea diferitelor sisteme, componentele sa aiba ritmuri diferite in momentele de timp diferite, astfel ca la diferite varste vom inregistra diferite grade de eficienta adaptativa si diferite modalitati si categorii de solicitari.

R. Zazzo introduce termenul de heterocronie oligofrenica, ca element de specificitate a dezvoltarii psihologice a deficientului mintal. Heterocronia oligofrenica este expresia unor inegalitati in ritmurile diferitelor componente ale profilului psihologic general, al deficientilor mintal manifestata pe fondul unei intarzieri globale mai mult sau mai putin accentuate. R. Zazzo considera ca heterocronia ologofrenica este in sine un deficit de organizare intelectuala.

Heterocronia explica dizarmonia personalitatii datorita intarzierii in dezvoltare, dezvoltarea anumitor structuri psihice se realizeaza in mod inegal. Exista totodata un decalaj intre ritmul propriu de lucru si cel caracteristic desfasurarii unui anumit proces psihic. Se inregistreaza astfel diferente sub aspectul raportului dintre activitatea practica si conduita verbala. Ea determina scaderea randamentulu activitatii in conditiile unui ritm ridicat de lucru.

Interpretarea heterocroniei ca manifestare a dizarmoniei in diferite planuri ale dezvoltarii trebuie realizata ca expresie a interactiunii dintre parametrii cantitativi si cei calitativi ai debilitatii mintale. In fapt, daca inertia patologica, vascozitatea genetica sunt trasaturi de specificitate, heterocronia este consecinta tutror acestor trasaturi si concretizeaza in intarzieri si inegalitati reflectate intr-o psihograma sau alta.

Intr-o astfel de perspectiva, parametrii cantitativi ai dezvoltarii nu mai par rupti de cei cantitativi. Tot in perspective heterocronica, dizarmonia apare ca un fenomen extreme de complex, ce se manifesta pe diferite coordinate ale dezvoltarii psihice atat dupa criteriul global, cat si dupa cel etiologic.

In planul activitatii de invatare heterocronoia genereaza necesitatea delimitarii si a cunoasterii la fiecare deficient mintal a acelor laturi ale personalitatii care pot fi folosite ca puncte de sprijin in procesul instructive-recuperativ-educator.

2.3 Rigiditatea

A fost descrisa de catre J.S. Kounin. Acesta o considera ca o trasatura esentiala a deficientului mintal.

Gradul de rigiditate. In viziunea lui Kounin, este raportul functional dintre structurile psihologice ale individului, relevandu-se astfel legatura ce exista intre diverse regiuni psihologice.

Granitele dintre aceste regiuni sunt din ce in ce mai rigide pe masura inaintarii in varsta. Pentru deficientii de intelect, regiunile respective sunt rigide si nu permit schimbul functional normal dintre ele corespunzator varstei cronologice.

Rigiditatea se rasfrange in general in sfera comportamentului. Deficientul mital aboreaza raspunsuri stereotipe si inadecvate cu situatia prezenta, pe de o parte, si pe de alta raspunsuri nediferentiate la stimuli, in special in planul limbajului si cel al psihomotricitatii.

2.4 Inertia patologica sau oligofrenica

Un alt fenomen caracteristic deficientului mintal, la nivelul dinamicii corticale, o reprezinta inertia oligofrenica. Acest fenomen este concretizat in rigiditatea reactiilor adaptative si comportamentale, in insuficienta adaptare a acestor reactii la schimbarile permanente ce se produc in mediu.

Exista o anumita inertie la nivel cortical; inertie datorata unor fenomene de inductie negativa la nivelul scoartei. Deosebirea dintre aceasta si inertia debililor se evidentiaza, la debil, prin lipsa puternica de mobilitate a proceselor psihice, cu consecinte negative pentru procesul de adaptare si integrare sociala.

Ca fenomen mai larg, inertia patologica se manifesta frecvent si in ractii precipitate, insuficient supuse controlului constient care isi gaseste explicatia in stagnarea, peste limitele necesare a unor focare de excitatie in scoarta cerebrala.

Conceptul in sine il are ca autor pe A. Luria. Cercetarile acestuia au evidentiat faptul ca inertia patologica se manifesta printr-o accentuata instabilitate a noilor legaturi temporale. In reactiile noi, debilii aluneca spre sistemele elaborate anterior. Aceasta alunecare este similara cu o adoptare a reactiilor proprii stadiilor anterioare ale dezvoltarii intelectuale din conceptia lui Inhelder, vascozitatea generica.

Se constata astfel ca inertia patologica si vascozitatea genetica sunt in fapt aceleasi manifestari in planuri diferite ale rigiditatii psihice.

Pornind de la ansamblul particularitatilor activitatii corticale, M. S. Pevzner distinge doua subcategorii printre deficienti mintal: deficienti la care pe fondul dominarii proceselor inhibitorii, se observa o stare generala de apatie, o incetineala in reactii, o lipsa de interes si initiativa in activitate si deficienti la care pe fondul predominarii excitatiei se constata o stare generala de nestapanire, o precipitare in reactii cu o antrenare impulsiva in activitate.

La aceste doua categorii, se poate adauga dupa S. I. Rubinstein, o a treia la care pe fondul predominarii inhibitiei aflata in stransa legatura cu o accentuata stare de fatigabilitate, deficientii prezinta incapacitatea de a se antrena in activitati de lunga durata, sunt foarte putin productivi in raport cu posibilitatile intelectuale aparent mai bine pastrate decat la celelalte categorii de deficienti.

Adeseori manifestarile inertiei patologice sunt favorizate de o serie de factori ca: activitati neinteresante, activitati ce depasesc abilitatile cognitive, utilizarea exagerata a mijloacelor verbale, existenta intrebarilor stereotipe si a raspunsurilor sablon, ajutorul dat nu se axeaza pe continut, ci pe forma, starea de oboseala.

2.5 Fragilitatea constructiei personalitatii

Particularitatile dezvoltarii intelectuale nu faciliteaza constituirea unor raporturi sociale adecvate, stabile, ca urmare a comportamentului fragil, infantil. Comportamentele specifice pot oscila in doua directii: una marcata de manifestari de duritate, impulsivitate si lipsa de control ce indica o fragilitate disociata, alta ce apare la debilii care traiesc intr-un mediu securizant, indicand o fragilitate mascata.

In momentul in care deficientul mintal intra intr-un mediu ostil aceasta "falsa securitate" poate iesi la suprafata printr-o serie de manifestari ce pot duce uneori la aparitia unor comportamente deviante.

2.6 Fragilitatea si labilitatea conduitei verbale

E. Verza considera ca intre sferele afectiv-motivationala, comportamentala, comunicationala si a trebuintelor actioneaza nucleul energiei psihice, care "imprima anumite modalitati de structurare a paternurilor care desi se organizeaza sub influenta educationala poarta amprenta individuala pe toata durata vietii subiectului. Asimilarea influentelor depinde de nivelul experientei, de varsta si de dezvoltarea psihica dar si de calitatea nucleului. Perturbarea unei verigi nu asigura functionarea unitara a sistemului psihic".

Ca atare, conduita verbala se caracterizeaza prin incapacitatea de a exprima sub forma logica gamaticala continutul situatiei prezente si totdata prin neputinta de a-si adapta conduita verbala la schimbarile ce pot surveni in diverse situatii.

Trasaturile de specificitate determina o serie de consecinte la nivelul proceselor psihice. Printre cele mai importante consecinte le amintim pe: hiperactivitate sau hipoactivitate, tulburari de coordonare oculo-motorie, labilitate emotionala, dificultati de orientare, tulburari de atentie, impulsivitate, tulburari ale memoriei si ale gandirii, dificultati de invatare, mai ales la nivelul cititului, scrisului, matematicii, dificultati in domeniul limbajului, tulburari neurologice si ale encefalogramei.

3 Profiluri ale personalitatii deficientului de intelect

Personalitatea are o acceptiune diferita la diversi autori, in diferite discipline. Dictionarul psihologic defineste personalitatea ca pe un macrosistem al invariantilor si operationali ce se exprima constantin conduita si sunt definitorii sau caracteristici pentru subiect.

In sens strict psihologic putem vorbi despre personalitate si la deficienti intrucat si la acestia exista invarianta informationala si operationala. In conditiile deficientei invariantaa actioneaza aparte determinand comportamentale diferite de cele normale.

In Revista educatiei speciale, E. Verza mentiona ca "ereditatea si maturizarea psihologica, mediul si mai cu seama mediul socio-cultural si educatia sunt factori fundamentali ai persogenezei. Toti acesti fatori intra in armonie si dezvoltarea contribuie la elaborarea manifestarilor psihocomportamentale tot mai complexe cand reglajul si autoreglajul duc implicit la eficienta in adaptare".

In conditiile normale acesti factori: ereditatea, mediul si educatia contribuie la dezvoltarea armonioasa a persoanei bazata pe un proces de devenire incluzand reglaj si autoreglaj. In fiecare etapa, nivelul de dezvoltare se reflecta in manifestari psihocomportamentale care sunt in concordanta cu solicitarile mediului sunt eficiente sub aspectul adaptarii.

La indivizii cu deficiente, procesul formarii personalitatii se desfasoara sub presiunea permanenta a factorului handicapant (defect, deficienta, disfunctie, intarziere) care impinge spre dezechilibru si dezorganizarii si actiunea mai mult sau mai putin corecta a activitatii factorului educativ reeducativ, care urmareste normalizarea in sesnul asigurarii unei dezvoltarii ritmice, echilibrate, apropiata de traiectoria obisnuita a acestui proces.

Referitor la personalitatea persoanelor cu deficienta de intelect de confruntam cu o dubla problema: daca putem discuta despre personalitate la deficientii de intelect in raport de toate acceptiunile pe care aceasta le are, de pe o parte, iar pe de alta parte, care sunt caracteristicile prin care personalitatea deficientului de intelect se deosebeste de cea a normalului.

Ca urmare a modului de formare si evolutie a trasaturilor specifice ale vietii psihice, caracteristica psihologica si socio-culturala imprima distorsiuni psihocomportamentale ca expresie a personalitatii. Aceasta determina un anumit specific al asimilarii, interiorizarii, operationalizarii si elaborarii comportamentale adaptativ-integrative, putandu-se vorbi de personalitatea handicapatului de intelect.

Referitor la studiile efectuate in problematica relatiei dintre personalitate si deficienta mintala, o serie de aspecte ale acesteia au fost abordate prin referiri la motivatie, afectivitate, sociabilitate.

Exista insa unele studii, precum cele ale lui R. Cromwell, R. Peron, E. Verza care fac referiri la personalitatea deficientului mintal, personalitatea vazuta sub aspectul ei de unitate, complexitate, probabilitate.

1 Teoria constructelor psihogene a lui Cromwell

Teoria constructelor psihogene la deficientul mintal, dupa R. L. Cromwell, ia in considerare relatia dintre factorii personalitatii si conceptelor fundamentale de baza ale deficientei mintale, punandu-se de asemenea accent si pe abordarea conceptuala a personalitatii si inteligentei.

Pe baza necesitatii apararii si a urmaririi unui scop, sunt evidentiate constructele de agresiune, cele de evitare, tipologia, constructele specifice. Se constata prezenta in model a organismelor umane aflate in interactiune cu cele doua categorii de stimuli proveniti din mediu: cei de scop si cei de agresiune.

Pe langa inteligenta, definita de Cromwell ca fiind "gradul de adecvare generalizata pe care individul il poate mentine pentru realizarea scopurilor si indeplinirea solicitarilor mediului", se aduce in discutie competenta sociala. Aceasta se refera la gradul de adecvare al unei persoane la cerintele sociale, mai ales in fata celor imediate. Daca inteligenta presupune abilitati, competenta presupune capacitati de raspuns social.

Relationarea celor trei concepte: personalitate-inteligenta-competenta sociala este facuta de Cromwell prin relevarea elementelor comune ale acestora. Astfel, in primul rand toate se ocupa de interactiunea individ-mediu, in al doilea rand, toate sunt determinate spatio-temporal, apoi, toate vizeaza actiunea persoanei in vederea atingerii unui scop si, in al patrulea rand, toate cerceteaza modurile de formulare a cerintelor sociale si a raspunsurilor optime la aceste cerinte sociale.

Pe baza unor observatii clinice Cromwell stabileste 5 niveluri de dezvoltare a personalitatii:

1. Etapa unor discriminari fundamentale
2. Etapa hedonismului dominant
3. Etapa formarii sistemului motivational-conceptual
4. Etapa dezvoltarii functionarii interpersonale
5. Etapa dezvoltarii functionalitatii culturale

2 R. Perron - Conceptia privind reprezentarea de sine si situatia de inferioritate

Pornind de la constatarea celor doua tendinte ale cercetarilor fata de problematica personalitatii: prima, de studiu a deficientei mintale si apoi de abordare a personalitatii si cea de-a doua de studiere a personalitatii deficientilor mintal prin analogie cu personalitatea normalilor, Perron cauta unul sau mai multi factori existenti in structura deficientei mintale, precum "mediocritatea echipamentului" care sa poata explica dezvoltarea ulterioara a inteligentei si personalitatii.

Pornind de la pozitia definirii deficientei mintale in functie de maturizare si competenta sociala, R. Perron considera ca, factorul care explica intregul proces de dezvoltare al personalitatii deficientului mintal il reprezinta situatia de inferioritate.

Aceasta din urma este discutata prin abordarea relatiilor deficientului mintal la nivelul micro si macrogrupului, pe baza definirii rolului in functie de necesitatile de adaptare. Statusul si rolul pe care debilul mintal il are sunt o modalitate de adaptare sociala a personalitatii.

Sinele, constituind epicentrul de formare a personalitatii, l-a determinat pe R. Perron sa abordeze o serie de aspecte legate de reprezentarea de sine la deficientului mintal. Aceste cercetari au surprins unele aspecte ale existentei deficientului mintal in familie, scoala speciala, in relatiile sociale. Concluzia este ca reprezentarea de sine a debilului mintal este modificata fundamental, mergand de la o profunda devalorizare la una de hipervalorizare.

De asemenea, Perron a constatat ca "inteligenta, in raport de sine, investigati, nu joaca decat un rol neglijabil in geneza reprezentarii de sine. Conteaza in mod net aparenta fizica si mai ales reusita actuala in clasa sau la atelier".

In acelasi timp, putem spune ca acelasi subiect reuseste sa aiba o reprezentare a unei persoane, cat mai completa, in timp ce reprezentarea de sine este grav descompletata, relevandu-se faptul ca, in aceasta situatie, inteligenta nu joaca rolul decisiv.

3 Conceptia lui Buseman asupra personalitatii deficiente

In conceptia sa referitoare la personalitatea deficientului mintal, Buseman nega responsabilitatea ca deficientul mintal sa ajunga la o structura de personalitate.

Indivizii cu intlect slab "neavand o experienta normala a Eu-lui nu pot avea o conceptie adecvata si superioara despre lume". Experientele Eu-lui in lumea valorilor fac parte din experientelor normale ale Eu-lui vazute insa de Buseman ca experiente de performanta. Descriind tipurile de comportament noninteligent, Buseman infatiseaza unele trasaturi ale personalitatii deficientului mintal. Printre acestea se numara absenta unui raport intre cheltuiala de energie si rezultat, deficientul mintal consumand foarte multa energie, dar cu o eficienta redusa, fenomen numit disteleologie. Totodata, actiunile deficientului mintal sunt determinate de jocul hazardului si al situatiilor. Exista o pasivitate fata de lumea inconjuratoare, desi deficientii mintal au o activitate motrica buna si nu in ultimul rand apare lipsa de obiectivitate.

4 Conceptia lui Emil Verza privind nucleul ereditar al energiei psihice

Personalitatea se afla intr-o continua devenire ce depinde de conditiile existentei sociale in cadrul carora isi contureaza oserie de atribute cum sunt cele de tipul muncii, invatarii, cunoasterii si valorizarii. Cu toata importanta acestor conditii pentru formarea si intelegerea personalitatii se impune reconsiderarea rolului ereditatii care faciliteaza sau franeaza constituirea mecanisemelor ce stau la baza modelarii psihismului uman. "Apreciem ca ereditatea si maturizarea biologica, mediul natural si mai cu seama mediul socio-cultural si educatia sunt factori fundamentali ai psihogenezei. Toti acesti factori ce intra in armonie si dezvoltare contribuie la elaborarea manifestarilor psihocomportamentale tot mai complexe cand reglajul si autoreglajul duc implicit la eficienta in adaptare". Efectul "socializarii" dupa Piaget se resimte la nivelul formarii personalitatii pentru ca prin asimilare si acumulare copilul se adapteaza la structurile socio-culturale si isi insuseste noi sisteme de cunostinte si conduita. Prin adaugarea conditiei ereditare a subiectului se ajunge la un stil propriu al adaptarii si expresiei psihocomportamentale.

La deficienti structurarea personalitatii poate imbraca 2 forme principale: una a personalitatii mature si a personalitatii imature. Intre aceste doua forme se interpun caracteristicile legate de evolutia armonioasa ori de cea dizarmonica a personalitatii. Formele personalitatii se dezvolta, prin urmare, in relatiile cu mediul socio-cultural dar la baza stau o serie de caracteristici ce tin de structura interioara a individului. In primul rand este vorba de nucleul ereditar al energiei psihice care imprima un anumit curs laturii dinamico-energetice si de orientare a persoanei. Ca urmare a acestuia si sub influenta conditiilor de mediu, se contureaza treptat continutul sferei afectiv-emotionale, a trebuintelor, a comportamentelor si a comunicarii. Prin toate acestea, nucleul ereditar al energiei psihice iradiaza si influenteaza atat profunzimea si extinderea lor, cat si formarea bazelor tipologice ale personalitatii. Pe un asemenea fond actioneaza imprejurarile de viata si influentele de tipul invatarii, educatiei, activitatii si recuperarii.

Receptivitatea subiectului si asimilarea permanentelor influente este dependenta de natura elementelor respective, astfel incat se ajunge la modalitatile tipice care coreleaza cu dezvoltarea unei forme sau a alteia de personalitate. Odata structurata, personalitatea conditioneaza felul cum se manifesta toate elementele psihice si chiar biologice ce polarizeaza in jurul nucleului ereditar ale energiei psihice, etenuandu-i si chiar exacerbandu-i continutul.

In ontogeneza se produc achizitii rapide in planul interior, dar este prezenta si o mai mare instabilitate raportata la caracteristicile de esenta a formarii personalitatii. De aici nevoia unor actiuni educationale si recuperative care sa urmareasca din aproape in aproape, de la simplu la complex, dezvoltarea de deprinderi si obisnuinte care sa faciliteze adaptarea si insertia sociala. In acest sens, inca de la prescolar si apoi la micul scolar se poate interveni pe linia formarii motivatiei cu semnificatie valorica prin actiuni concentrice asupra evidentierii intereselor cognitive, in care dominant sa fie socializarea afectivitatii. Pe masura ce copilul este invatat sa aprecieze situatia si sa adopte atitudini adaptative se realizeaza achizitii importante in domeniul maturizarii afective, ajungand la "decentrarea" personalitatii ca moment de mare semnificatie pentru raportarea la cei din jur. Progresele sunt majore in perioada adolescentei, cand efectele activitatilor recuperative stabilizeaza capacitatea de autonomie si independenta personala, determinand o dominare a personalitatii mature si o instabilitate tot mai evidenta a autocontrolului in conduita si comunicare.

Influentele educationale se exercita in mod diferit de la o categorie la alta de deficienti, pentru ca structurilor interioare ale subiectilor nu sunt identice, iar tipul de deficienta impune o abordare care sa tina seama de potentialul restant si posibilitaile de compensare a functiilor aflate in stare critica. Pentru toti handicapatii apar momente dificile in conturarea personalitatii de tip matur si armonios, deoarece la unii este vorba de o insuficienta dezvoltare cognitiva, iar la altii de carente motivational-afective si volitionale.

Din moment ce nucleul ereditar al energiei psihice iradiaza in cele 4 sfere, afectiv-motivationala, comportamentala, de comunicare si a trebuintelor, el imprima anumite modalitati de structurare a patern-urilor care desi se organizeaza sub influentele educationale, poarta o amprenta individuala pe toata viata subiectului. Asimilarea influentelor din mediul inconjurator, a celor spontane si organizate, se face treptat si este dependenta nu numai de tipul de deficienta, de nivelul experientei proprii, de varsta si dezvoltarea psihica, dar si de calitatea nucleului.

Pe masura ce au loc achizitii cantitative si calitative in una din sferele mentionate, nu toate modificarile se fac simtite la nivelul personalitatii.

Achizitiile pozitive din sfera afectiv-motivationala actioneaza nemijlocit asupra conturarii treptate a personalitatii mature, asa cum sfera trebuintelor dezvoltata preponderent pe latura biologica se reflecta mai cu seama pe directia personalitatii mature. Din echilibrul afectiv-motivational si al trebuintelor socio-culturale se organizeaza insusiri ale personalitatii care denota eficienta adaptarii si integrarii individului in mediu. Cele 2 sfere, comportamentala si de comunicare actioneaza direct asupra tipurilor de personalitate, dar si prin intermediul celorlalte sfere psihologice. Eficienta lor este deosebita prin faptul ca orice manifestare comportamentala sau de comunicare are dublu efect: asupra persoanelor din jur si asupra propiei personalitati. Cand subiectul este multumit de propiul sau comportament (global sau verbal) el traieste o stare de confort psihic si se incarca tensional pentru noi actiuni, iar cand intervine insatisfactia, se instaleaza anxietatea, stresul psihic si lipsa apetitului pentru activitate. La randul lui, odata constituit, un tip sau altul de personalitate influenteaza favorabil sau nefavorabil, insusirile psihice din fiecare sfera in parte.

Constituirea personalitatii mature sau imature la toate categoriile de deficienti se realizeaza prin antrenarea unor caracteristici ce apartin de alte tipuri de personalitate: armonica si dizarmonica. Particularitatile ce denota armonia sunt mai apropiate si continute in tipologia personalitatii mature, iar cele imature caracterizeaza, in principal personalitatea imatura. Prin predominarea trasaturilor dizarmonice pe fondul personalitatii de tip imatur iau nastere comportamente aberante, infantile, cu pronuntate note patologizante, iar comunicarea devine labila, incoerenta si este centrata pe trebuintele primare ale subiectului. La deficientii cu posibilitati mintale reduse, insuficienta dezvoltare a laturii cognitive implicata in toate formele de activitate nu contribuie la elaborarea unor comportamente care sa duca la o adaptare extinsa in raport cu conditiile de mediu. Cand la aceasta se adauga si carente din sfera afectiv-motivationala si volitiva se produc conflicte intre motivele ce stau la baza actiunilor, se instaleaza tensiune dezorganizatoare care conduc in timp la aparitia anxietatii si angoasei. In astfel de cazuri subiectii sunt predominant inhibati, indiferenti la tot ceea ce ii inconjoara, necooperanti, lipsiti de initiativa, tematori, opaci in fata influentelor educationa-recuperative.

Persoanele cu deficienta ce prezinta insusiri dominante ce tin de maturitate si armonie, se caracterizeaza prin sensibilitate in raport cu altii, manifesta o atitudine pozitiva fata de activitate, coopereaza in indeplinirea sarcinilor, sunt sociabili si dornici de afirmare in plan social.

Cand se afla in situatii mai dificile carora nu le pot face fata, incearca totusi sa adopte conduite in care se impune nu atat latura cognitiva, cat cea emotional-afectiva. Frustratia care poate aparea are un caracter temporal si conflictele emotionale nu duc la dizarmonii majore la nivelul comportamentelor si comunciarii.

Intr-un mediu securizant, aceste caracteristici pot fi estompate sau atenuate, pentru ca ele favorizeaza dezvoltarea sferei motivational-afective, care exercita influente continue asupra celorlalte paliere psihice si determina stabilizarea insusirilor personalitatii armonice mature. Actionand printr-o metodologie recuperativ-corectiva eficace si specifica se limiteaza actiunea variabilelor aleatoare ce duc la forme de dezechilibru prin dizarmonie si se faciliteaza variabilele controlabile, necesare structurarii trasaturilor armonice implicate in coechilibrarea subiectului cu mediul inconjurator.

4 Orientarea scolara si profesionala a debililor mintal

Eficienta institutiilor consacrate educarii si instruirii debililor mintal se apreciaza prin prisma gradului in care ele ii fac apti sa-si asigure existenta, total sau partial, prin munca lor.

Experienta acumulata in ultimile decenii a aratat ca posibilitatile de munca ale debililor mintal si chiar ale imbecililor nu trebuie subapreciate.

In prezent, tot mai putini sunt cei care sustin ideea ca debilii mintal trebuie segregati in colonii. Ei pot fi pregatiti pentru a munci in conditii normale, pentru a se incadra in societate. Numai imbecilii au nevoie de ateliere protejate, in care muncesc in conditii adaptate posibilitatilor lor intelectuale si fizice. In unele cazuri chiar si imbecilii pot lucra in afara unor astfel de ateliere.

Exista suficient de multe studii in care s-a urmarit modul cum deficientii se adapteaza conditiilor de munca. Criteriile principale de apreciere au fost: masura in care deficientul reuseste sa-si asigure existenta prin munca sa si stabilitatea la locul de munca.

Intr-unul din aceste studii s-a gasit ca aproximativ 80% din absolventii unei scoli pentru intarziati mintal au ajuns la o situatie economica multumitoare. Dintr-o alta ancheta reiese ca 70% din deficienti au reusit sa-si asigure minimum de existenta prin munca lor.

In general randamentul deficientului in procesul muncii este mai bun decat prognosticul facut in timpul scolaritatii sale.

Faptul ca deficientul mintal se prezinta in conditiile de munca mai bine decat in conditiile scolare se explica, in primul rand, prin prezenta unei motivatii mai puternice simai adecvate. In plus, reusita profesionala nu implica exact aceiasi factori, pe care-i implica rusita scolara. Exista o serie de meserii care cer in mai mica masura gandirea formala, ipotetico-deductiva, decat activitatea scolara.

Pe de alta parte, insasi reusita in munca stimuleaza dezvoltarea psihica, produce o imbunatatire a nivelului intelectual. Examinandu-se, dupa 18 ani, situatiaeconomica si sociala a 8 intarziati mintal, absolventi ai unei scoli speciale, s-a constatat nu numai deplina lor reusita, ci si modificarea in directia cresterii capacitatilor intelectuale. Aceste date isi dobandesc deplina lor semnificatie atunci cand sunt comparate cu cele ale unei cercetari, din care rezulta ca la deficientii mintal spitalizati, coeficientul de inteligenta nu numai ca nu a crescut, ci a ramas stabil, iar in numeroase cazuri a scazut.

Integrarea unui deficient intr-un colectiv de munca depinde insa nu numai de particularitatile sale psihice sau de nivelul pregatirii, ci si de particularitatile colectivului in care intra, de atitudinea de intelegere, ajutor si cooperare pe care o au normalii fata de ei. O serie de cercetari au abordat problema factorilor care influenteaza incadrarea deficientilor in procesul de munca.

s-a constatat, de exemplu, ca acceptarea deficientului este mai dificila in intreprinderile cu un numar limitat de angajati. In institutiile cu peste 50 de angajati, incadrarea deficientului s-a dovedit mai usor realizabila.

O mare importanta o are atitudinea persoanei care conduce colectivul de munca. Deficientul se adapteaza mai usor atunci cand are un sef care-l accepta si tine seama de deficientele sale insurmontabile.

O deosebita atentie trebuie acordata perioadei initiale de adaptare la conditiile de munca. Chiar daca deficientul si-a insusit pe deplin deprinderile necesare in atelierul scolar, in conditiile productiei - din cauza multiplicitatii factorilor noi si a ritmului in care se lucreaza - el oboseste mai usor. Deficientul incepe sa intarzie, sa absenteze, iar apoi paraseste cu totul locul de munca, sperand sa gaseasca altul mai usor.

Cele mai numeroase schimbari ale locului de munca se fac in primii ani dupa plasare; cu cat trece timpul, cu atat stabilitatea deficientului creste. Intr-o ancheta efectuata la un nivel de 6 ani dupa plasare s-a constatat ca numai 45% dintre baieti si 55% dintre fete nu si-au schimbat locul de munca si meserie pentru care au fost pregatiti.

Stabilitatea cea mai mare au prezentat-o zugravii, tencuitorii, iar cea mai mica - tamplarii, cizmarii, gradinarii. Acestia din urma s-au orientat catre activitati care, le permiteau o mai mare libertate de miscare si un efort mai putin sustinut; ei au devenit: curieri, paznici, magazioneri, ajutoare de bucatari, iar fetele au preferat activitatile menajere.

O ancheta recenta efectuara pe un numar de 633 de debili mintal, in momentul recrutarii lor, a aratat ca numai 3 dintre ei nu fusesera incadrati in munca. A doua constatare a fost ca 31% dintre ei lucrasera in domeniul constructiilor.

Dificultatile de incadrare depinde in mai mica masura de limitarea intelectuala si in mai mare masura de trasaturile de caracter, de instabilitatea emotiva, de capacitatea redusa de a face un efort sustinut si de a respecta timpul de munca.

Incadrarea deficientului se face mai usor atunci cand el dispune de suportul moral, de sfaturile si incurajarile familiei, ceea ce este posibil daca ea insasi este organizata. In absenta acestei conditii este necesar ca o alta instituitie sa mentina legatura cu deficientul mintal, pana ce el se incadreaza in mod temeinic in mediul normal.

Chiar si simplele intalniri periodice ale absolventilor, in cadrul scolii, in care ei povestesc profesorilor despre munca lor, s-au dovedit rodnice. Aceste intalniri sunt utile nu numai pentru fostii absolventi, ci si pentru scoala. Pe baza datelor catamnestice se poate aprecia calitatea muncii de pregatire, modificarile ce trebuie aduse in munca scolii.

Pentru a usura adaptarea deficientilor mintal la conditiile de munca, s-a dovedit utila existenta unei perioade de tranzitie intre munca in atelierul scolar si cea din productie. In aceasta perioada, debilii mintal lucreaza in ateliere protejate, cu profil identic aceluai al intrprinderii unde vor fi plasati. In acest timp se urmareste nu numai perfectionarea deprinderilor de munca, ci si organizarea timpului liber, al distractiilor, capacitatea de administrare a castigului. Se recomanda ca aceste colective sa fie organizate in internate, pe baza unei cat mai depline subconduceri.

O alta cale de pregatire a adaptarii la conditiile de munca o constituie organizarea practicii in productie. Aceasta practica este la inceput un examen greu pentru deficienti, ceea ce face necesara o temeinica pregatire.

Este bine ca practica sa fie precedata de o vizitare a intreprinderii, cu ocazia careia elevilor le vorbeste despre activitatea respectivei intreprinderi, despre locul ei in economia tarii, despre succesele dobandite de colectivul de muncitori.

Pentru participanti se fixeaza o durata de lucru, la inceput. Elevii sunt organizati pe grupe mici pe langa un maistru sau muncitor. Prezenta maistrului la atelier, vizitele dirigintelui constituie pentru deficientii mintal un sprijin moral deosebit de valoros.

Efectele acestei practici au fost evidente atat pentru elevi cat si pentru muncitori. Elevii au reusit treptat sa intre la ritmul productiei, s-au eliberat de frica produsa de noua situatie si au dobandit un mare interes pentru munca, mai ales atunci cand, la sfarsitul practicii, li s-a comunicat care a fost contributia lor la realizarea planului. La randul lor, maistrii au dobandit simpatie pentru practicanti, incredere in posibilitatile lor, astfel incat unii dintre absolventi au continuat ulterior sa lucreze in locul in care au facut practica.

O buna pregatire nu se reduce la formarea deprinderilor specifice executarii unei sau altei activitati productive, ci trebuie sa porneasca de la stabilirea unei atitudini adecvate fata de munca in general. Nucleul acestei atitudini in constituie constiinta valorii sociale a muncii.

Pentru aceasta, chiar din clasele mici, in cadrul lectiilor de lucru manual, copiii vor confectiona obiecte de a caror utilitate sa se convinga: cadouri pentru parinti, material didactic pentru clasele mici, jucarii pe care sa le doneze unei gradinite de copii normali.

O deosebita atentie necesita formarea deprinderilor cu caracter general: de planificare si organizare a muncii (analiza temeinica a modelului, pregatirea locului de munca, a uneltelor si materialului necesar), a deprinderilor de executare constiincioasa a tututror detaliilor, de analiza critica a produsului activitatii, de lasare in ordine a locului de munca.

De mare importanta este formarea unor interese profesionale realiste, conforme cu posibilitatile deficientului si ceea ce este in folosul sau.

Atractiile si interesele profesionale ale deficientilor mintal sunt in mare masura dependente de experienta imediata, de sugestiile pornite de la alti elevi sau de la absolventi.

O importanta problema este aceea a domeniilor in care pot fi utilizati intarziatii mintal. Pregatirea profesionala nu se va reduce la cercul limitat al unor meserii considerate aczm cateva decenii ca fiindu-le accesibile. Pregatirea profesionala trebuie adaptata mereu noilor cerinte ale productiei pentru a se asigura plasarea cat mai usoara a absolventilor, posibilitatea ca ei sa obtina un venit adecvat.

Activitatea din atelierul scolii premerge muncii retribuite si de aceea se impune instalarea pe aspecte precum respectarea orarului, insusirea normelor de protectia muncii, formarea operatiilor necesare unei anumite actiuni si exersarea lor pana la automatizare, consolidarea unor algoritmi eficienti care sa permita urmarea unei succesiuni corecte a operatiilor necesare atingerii unui obiectiv concret, intretinerea uneltelor si masinilor folosite. Este de dorit ca aceste activitati sa se desfasoare chiar la potentialul loc de munca lucru posibil in cadrul atelierelor protejate. Un astfel de demers se poate dovedi insa complet inutil daca statul nu creeaza facilitati reale de angajare a absolventilor scolilor profesionale speciale. Conform lui S. Ionescu, "pregatirea profesionala a deficientilor mintal are ca scop formarea deprinderilor profesionale, pregatirea individului in vederea plasarii si a stabilitatii pe post".

Im opinia aceluiasi autor, principiile generale care trebuie urmate sunt urmatoarele:

• pregatirea profesionala trebuie sa aiba caracter individualizat in functie nu numai de nivelul intelectual, ci si de particularitatile motricitatii, afectivitatii;
• procedeele utilizate in pregatire pot si trebuie sa fie standardizate astfel incat sa fie aplicabile unui grup mare de subiecti antrenabili;
• pregatirea profesionala trebuie adaptata la cerintele pietii muncii
• trebuie evitata urmarirea rezultatelor cantitative (accentul cazand pe sarcini educative);
• pregatirea trebuie realizata in conditii cat mai apropiate de cele ale profesiei reale (cu referire la pontaj, retribuire, orar, utilaje);
• este necesar sa se obtina o relatie optima intre durata si continutul formarii profesionale si respectiv posibilitatile intelectuale ale deficientilor mintal;

Tebuie evitate unele aspecte negative, precum accentul exagerat pus pe profesie si nu pe incadrare, concordanta redusa dintre munca din perioada de pregatire si cea de la locul de munca, folosirea unor utilaje perimate fizic si moral, neinsusirea tempoului operatiilor de munca, recrutarea unui personal didactic necorespunzator.