INSTINCT SI ARHETIP

INSTINCT SI ARHETIP

Conceptul introdus de Jung pentru a denumi aspecte care se manifesta in afara limitei de accesibilitate a psihicului constient este de psihoid. De asemenea, introduce conceptul de psihizare pentru a denumi transformarea energiei "biologice" in continut psihic.

'Instinctul ca un fenomen psihic ar putea fi o asimilare a acestui stimul la un model psihic preexsitent. Este nevoie de a numi acest proces psihizare", comenteaza Jung in 1937, p.118

'Toate procesele psihice ale caror energii nu sunt sub controlul psihicului sunt instinctive' - Definitii CW6, par.763

Psihizare (p.117):

'Reflexul care poarta stimulul spre descarcarea sa instinctiva interfera cu psihizareainainte de a se fi descarcat in lumea externa, impulsul este deviat intr-o activitate endopsihica. Reflectia este o intoarcere inauntru. 'In locul unei actiuni instinctive apare o succesiune de continuturi sau stari derivate, care pot fi denumite reflectie sau deliberare. Si astfel, in locul unui act compulsiv apare un anume grad de libertate si in locul unei predictibilitati, o relativa non-predictibilitate in privinta efectului impulsului. Reflectia repune in act procesul de excitare si poarta stimulii catre o serie de imagini care sunt reproduse intr-o anume forma de expresie. In acest fel, un proces natural este transformat intr-un continut constient; si astfel reflectia este par excellance instinctul cultivat. Astfel, la om, spre deosebire de animal, instinctele bazale au fost modificate pana la un punct si furate de partea efectului compulsiv si ajung sa serveasca nevoilor in crestere ale psihicului, in loc sa ramana legate irevocabil de nevoile viatii animalice sau biologice".

In C.W. 8, in lucrarea "Factori psihologici ai comportamentului uman" (p. 114 - 128): identifica 5 grupe de factori instinctuali.

'As vrea sa subliniez ca din punct de vedere psihologic pot fi distinse 5 mari grupe de factori instinctuali: foamea, sexualitatea, activismul, reflectia, creativitatea".

Pentru a conceptualiza actiunea acestor factori instinctuali da urmatoarele definiri:

• foamea: un instinct primar de autoconservare, cel mai fundamental dintre toate instinctele;
• sexualitatea, este in mod particular gata de psihizare, ceea ce face posibil ca energia sa pur biologica sa fie indreptata spre alte canale;
• impulsul catre activitate se manifesta in cotidian ca impulsul spre calatorii, dragostea pentru schimbare, nelinistea in fata staticului, jocul;
• reflectia inchide, dupa Jung, impulsul religios si cautarea unui sens (inteles);
• creativitatea, prezenta ca impulsul de a crea: 'Folosim termenul de instinct creativ pentru ca acest factor se comporta cel putin dinamic, dar nu este comun si nici nu are o organizare fixa si invariabil mostenita" (pag. 60 din Lexicon).

Comentand forta acestor factori instinctuali, Jung considera foamea ca alpha si omega existentei insasi (1937, 116); de asemenea, sexualitatea are o semnificatie particulara. Jung se refera la abstinenta in terapie in 1928, 1937, p.116.

Analistul D. Tracey comenteaza in context conditia abstinentei in terapie (si reversul, lipsa abstinentei):

'Dictatele psihicului sunt demonice cand sunt puse in joc ad literam Puterea inconstientului este enorma; daca egoul nu este capabil sa reflecteze asupra sau sa fie critic fata de impulsuri, imaginea va fi pusa in act. Incestul apare de fiecare data cand omul nu este capabil sa distinga intre relatia sexuala cu un copil si unirea psihica cu Sinele interior. In particular, incestul apare cand ramane neasistata nevoia interioara si urgenta de a cauta transformare spirituala"     (1990, 22, David Tracey)

In jurul fiecarui instinct poate exista amestec si ciocnire, excitare si seductie, viol si jaf; fiecare isi are campul sau, etica sa si umbra sa. In analiza, transferul si contratransferul sunt realizate prin energia fiecaruia dintre aceste instincte. Relatia analitica lupta cu probleme care isi au originea in fiecare dintre acesti factori. De exemplu, analizandul isi poate imagina ca satisfacerea fiecaruia din cele 5 instincte este in persoana analistului.

Analistul va incerca sa se preocupe de o relatie nerezolvata a fiecaruia dintre cele 5 aspecte. Acest lucru este si terenul pentru multiple forme de exploatare si abuz.

Pentru Jung, 'confruntarea cu arhetipul sau instinctul este o problema etica de prima marime'. Ca practician, s-a luptat mai ales cu instinctul sexual spiritual, simbolizat de imaginea arhetipala prezenta in conjunctio alchimic, descris ca uniune a tuturor opuselor.

Confuzii etice pot apare in manipularea transferului si contratransferului erotic, mai ales in situatiile in care este prezenta adancimea sufleteasca si dinamismul spiritual. Jung recunoaste realitatea opuselor din fiecare individ si situatie (inconstientul si umbra), dar si necesitatea de a pastra tensiunea dintre ele. In 1959, "Good and Evel in Analytical Psychology", CW 10, scrie:

'Odata ce un individ a trait de cateva ori cum este sa stai judecand intre doua opuse, poate incepe sa inteleaga ce inseamna sine. Oricine iti percepe in mod simultan umbra si lumina, se vede pe sine din cele doua parti si astfel se afla la jumatateReflectand asupra noastra insine, spunem eu sunt cel ce vorbeste ce e bine si rau sau, mai bine, Eu sunt cel prin care sunt vorbite binele si raul.' (par. 463)

Relatia instinct - psihic - spiritual

Jung scrie despre conditia acestei relatii comentand ca:

"Procesele psihice par sa fie echilibrari de energie ce curge intre instinct si spirit, desi raman inca in obscuritate intrebari precum: un proces trebuie descris ca instinctual sau spiritual? O astfel de evaluare sau interpretare depinde in intregime de starea mintii constiente'. "Asupra naturii psihicului" (C.W.8, par. 407).

Instinctul nu este un lucru izolat, nici nu poate fi izolat in practica. Intotdeauna poarta cu el continuturi de natura spirituala, care, in acelasi timp, sunt fundamentul lui si limitele lui. Cu alte cuvinte, instinctul este intotdeauna si inevitabil cuplat cu ceva asemanator unei filosofii a vietii, oricat de arhaica, neclara si incetosata ar fi aceasta.

Instinctul stimuleaza gandirea si, daca omul nu gandeste dupa propria sa vointa, atunci ne aflam in conditia gandirii compulsive, deoarece cei doi poli ai psihicului, fiziologic si mintal, sunt conectati indisolubil, "Psihoterapia si filosofia vietii", (CW 16, par. 185).

Poate avea loc o modificare a instinctului (paradox)

Instinctele pot fi modificate in masura in care sunt civilizate si sub controlul constient, proces denumit de Jung psihizare dar : 'Un instinct care a suportat o prea mare psihizare se poate razbuna in forma unui Cx. autonom. Aceasta este una dintre cauzele principale ale nevrozei' Factori psihologici in comportamentul uman, (CW 8, par 255).

Cand constiinta devine supra-spiritualizata, indepartandu-se prea mult de fundamentul sau instinctual, se activeaza procese de autoreglare din psihic in incercarea de a corecta echilibrul (principiul compensarii, iar in vise apar animale, mai ales serpi). Sarpele este reprezentantul lumii instinctelor, mai ales a acelor procese vitale care, psihologic, sunt mai putin asimilabile. Intotdeauna indica o discrepanta intre atitudinea mintii constiente si instinct, sarpele fiind o personificare a aspectului amenintator al conflictului' Sacrificiul, CW 5, par. 615

Relatia dintre instinct si inconstient

Jung utilizeaza pentru prima data termenul "arhetip" (archetypus) in eseul "Instinct si inconstient" din 1919, CW 8, 133.

In lucrarea anterioara "Transformari ale Libidoului", 1912, termenul echivalent este "imagine primordiala", urbild. Lucrarea este un studiu aprofundat asupra fanteziilor schizoide ale unei tinere Miss Miller. Manuscrisul acestor materiale fusese publicat in 1906 de catre Theodore Flournoy, Geneva. Pentru Jung, cazul acestei tinere este un exemplu clasic de manifestari ale inconstientului care preced intotdeauna o tulburare psihica severa si, in peste 400 de pagini, utilizand metoda amplificarii face analiza acestor materiale. Visele ei, aparent haotice si intamplatoare sunt, demonstreaza Jung, mai putin masti ale trecutului ei libidual nevrotic, ci, mai degraba, versiuni ale unor motive si idei primitive, arhaice, deci manifestari ale inconstientului colectiv, independent de experienta personala si tipice pentru o "gandire de tip fantazare" de-a lungul timpurilor in mituri, vise, viziuni, sisteme delirante ale schizofrenului.

Metoda amplificarii construita si experimentata pe larg de Jung in aceste analize, consta in aducerea a cat mai multe informatii referitoare la visul respectiv, la fiecare dintre fantazarile pacientei, la imageria folosita de pacienta: texte istorice, antropologice, descoperiri arheologice, surse literare, mituri, legende si basme, utilizeaza orice aspect al creatiei umane care poate lumina natura si caracterul imageriei.

Jung se refera de timpuriu la un pacient schizofren, Burgholzli, 1906, - tanar cu diagnosticul de schizofrenie paranoida, care ii prezinta o halucinatie bizara: "Mi-a spus ca putea vedea pe soare un falus in stare de erectie atunci cand isi misca intr-o parte si alta capul falusul solar se misca si el si de acolo venea vantul".

Arhetipurile sunt moduri de aprehensiune si, de ori cate ori ne intalnim cu moduri de aprehensiune recurente care apare cu regularitate si sunt uniforme, avem de a face cu un arhetip, indiferent daca putem sau nu recunoaste caracterul sau mitologic.

Acesta este un aspect al imaginii arhetipale ca imagine primordiala. In plus, arhetipul are un aspect energetic, un aspect dinamic.

Apare ca o caracteristica tipica fascinatia, aspectul numinos - concept folosit de Jung ce este similar cu conceptul lui Otto Rudolf de sacru. Aceasta numinozitate compulsiva pentru eu conduce spre limitarea libertatii constiintei. Constiinta este ingradita, nu mai este libera sa vada totul iar actiunea constiintei este compulsiva! Eul nu poate spune nu! Acesta forta este lucru este adevarata nu numai pentru arhetip ci si pentru instinct si de aici legatura stransa si interrelatia dintre cele doua concepte: instinctul si arhetipul au mult de a face unul cu celalalt.

Aceasta suprapunere este evidenta si din feul cum defineste Jung instictul si respectiv, arhetipul. Definirea instinctului:

'Instinctele sunt moduri tipice de actiune (inainte spusese moduri de aprehensiune, aici sublinierea se face pe actiune) si de oricate ori ne intalnim cu moduri de actiune si reactie recurente care apar cu regularitate si sunt uniforme, avem de a face cu instinctele. Indiferent daca este sau nu asociat cu un motiv constient'(par. 273, "Instinct si inconstient").

Jung utilizeaza practic aceleasi cuvinte: instinct si actiune pe de o parte, arhetip si aprehensiune pe de alta. Conceptul de arhetip este suficient de central in lucrarile lui Jung. In lucrarea "Asupra naturii psihicului", 1947, CW, incepe prin identificarea instinctului si impulsului - doua concepte pe care le utilizeaza in acelasi mod. Ambele sunt legate de aspectele fizice ale omului. Glandele si hormonii, de exemplu, sunt strans legate de instinct si impulsuri; ele influenteaza psihicul, mai ales la pubertate si la climacterium. Granita dintre aspectele fizice si aspectele psihologice (pe care Janet le denumeste parte inferioara si parte superioara): Jung considera ca este vorba despre fizic atata vreme cat exista o compulsie absoluta - dar cand actiunea se face sub influenta vointei, el vorbeste despre psihic.

De exemplu, in cazul unui animal, actiunea instinctiva este pusa in joc de ceea ce Lorenz denumea 'stimulul cheie', care face ca intreg programul instinctual sa curga, sa-si urmeze cursul, de la inceput la sfarsit. Rivers a denumit acest proces reactia totul si nimic si daca programul instinctiv nu a avut loc suficient de mult timp, individul incepe ca caute acest stimul cheie care face ca programul ca continue. Cautarea stimulului este denumita 'apetenta': mergi si cauti stimulul care face ca un anume proces instinctiv sa-si urmeze cursul. Spre exemplificare, pisica merge de-a lungul unui spatiu unde este probabil ca va gasi un soarece si cand il gaseste, intreg programul sau de vanatoare isi incepe desfasurarea.

La om este posibil sa modifici intr-o anume masura programele prin vointa. Jung il citeaza pe Driesch care spunea 'nu exista vointa fara cunoastere'; pentru a influenta sau altera instinctul, trebuie sa cunoastem, ceea ce insemna constiinta.

Asemeni instinctului, achizitionarea cunoasterii este diferita la fiecare specie. Pisica se poarta ca o pisica si percepe ca o pisica. Daca merge prin gradina cautand un soarece, vede aceasta gradina in mod diferit fata de pasare, vierme sau om. Si omul percepe diferit. Nu inseamna ca percepem gresit dar aceasta specializare contribuie ca perceperea umana sa fie unilaterala si incompleta!

Jung in "Instinct si inconstient" scrie:

'Si totusi felul in care imagineaza in interiorul sau omul lumea este, in ciuda diferentelor de detaliu, la fel de uniform si regulat ca si actiunile instinctive. La fel cum suntem impinsi sa postulam conceptul de instinct, determinand sau regland actiunile noastre constient, la fel, pentru a putea intelege regularitatea si uniformitatea perceptiilor noastre, trebuie sa recurgem la conceptul corelat de factor care determina modul de aprehensiune. Tocmai acest factor il denumesc arhetip sau imagine primordiala. Imaginea primordiala ar putea fi descrisa cainstincte sau perceptia sa, sau ca auto-portret a instinctului.'

Daca ne imaginam ca un copil nou-nascut primeste de la cineva ingrijire, hrana, caldura (toate impresiile pe care el le primeste unite apoi in conceperea sau mai degraba in imaginea mamei) atunci putem intelege ca acest lucru nu este determinat numai de atitudinea persoanei respective. Ea trebuie sa fie acompaniata de o dispozitie deja existenta care permite formarea imaginii materne care este arhetipul matern; aceasta este o conditie formala. Continutul formei virtuale din psihic vine din exterior.

Aceste baze arhetipale ale aprehensiunii si perceptiei i-au condus pe Pauli si Markus Fierz - ambii fizicieni teoreticieni - sa considere ca majoritatea marilor descoperiri au fost starnite de procese arhetipale. Deci nu este adevarat ca doar faptul empiric pe care il gaseste cercetatorul in cercetarile experimentale conduce la nasterea unei teorii noi; pentru o noua teorie ai nevoie de predispozitii arhetipale.

De exemplu, Pauli comenteaza descoperirea de catre Galilei a legii inertiei in sensul ca Galilei a fost convins de la inceput ca cea mai perfecta miscare pe care corpurile o urmeaza natural este un cerc. Era atat de posedat de acest gand, incat a ignorat descoperirea lui Kepler ca itinerarul planetelor este o elipsa. Il citise pe Kepler, avea o parere buna despre el dar nu si-a dat seama ca acesta descrisese elipse pentru ca era convins ca trebuiau sa fie cercuri.

Pauli vorbeste de bazele arhetipale ale ideilor lui Kepler intr-un articol interesant, publicat in 1951 impreuna cu articolul lui Jung despre principiul sincronicitatii. Aceste date subliniaza influenta enorma a structurii mintii umane asupra formarii teoriilor. De ce este mintea structurata intr-un astfel de mod? De ce nu numai ca percepem realitatea ci o percepem intr-un mod in care o putem folosi?

In "Amintiri, Vise, Reflectii", in capitolul despre calatoria in Kenia Jung descrie revelatia despre conditia constiintei umane: "De la Nairobi, am utilizat un Ford mic pentru a vizita.".

Fascinatia care l-a cuprins pe Jung vizibila in fragment nu tine de omul de stiinta empiric Jung, tine de ideea ca aceasta a doua creatie realizata de om este cea care pune o pecete, un timbru a perfectiunii peste lume, de aici importanta coplesitoare a constiintei umane.

La fel, paradoxal, pe de o parte, Jung este cel care a descoperit inconstientul colectiv si a scris nenumarate carti despre acest subiect, pe de alta, in fundal, el este fascinat de miracolul constiintei.

Pe de o parte, avem instinctul legat de corp, pe de alta, Jung demonstreaza ca arhetipul este legat de spirit. Daca corpul duce spre actiune, ceea ce conduce spre intelegere si cunoastere trebuie sa fie ceva spiritual si Jung denumeste acest aspect spiritual, in egala masura Eul individuat si Sine. Spiritul si materia sunt principii egale ca importanta si drepturi: baza filosofica consta in felul in care privim lumea si felul in care percepem lumea. Este un model. Am putea intelege totul ca un continuum: pe de o parte fizicul, fiziologia, materia, instinctul - pe de alta, arhetipul, spiritul. Intre aceste doua extreme avem psihicul. Uneori psihicul se poate pozitiona mai spre centru, alteori mai spre fizic, sau mai spre dreapta: poate pendula intre stanga si dreapta.

Dinspre stanga, dinspre instinct si materie, avem efectul care conduce la o actiune. Dinspre dreapta, avem arhetipul sau efectul care produc aprehensiune sau cunoastere. De cate ori percepem, percepem prin psihic, dar asta nu inseamna ca percepem doar psihic: percepem spirit sau efectul spiritului asupra psihicului.

Jung compara acest lucru cu spectrul culorilor: ai partea instinctuala, polul infrarosu, si partea spirituala, polul ultraviolet. Ceea ce exista dincolo de fiecare dintre cele doua capete ale lungimilor de unda ce intra in spectrul perceptibil nu poate fi perceput. Deoarece psihicul poate fluctua dintr-o parte spre cealalta, le poate folosi pe ambele. De aceea instinctul care isi foloseste puterea de determinare absoluta, poate fi relativizat prin partea, polul spiritual. Aceste parti neperceptibile de psihic, sunt denumite de Jung psihoide.

Un exemplu pentru o astfel de dinamica este conditia unirii opuselor. La stanga avem unirea sexuala dintre barbat si femeie ce are ca impuls instinctul; la dreapta avem idealul hierosgamos, Cristos si biserica. Baza acestor uniuni este aceeasi, arhetipul necunoscut sau ideea / imaginea uniunii opuselor.

Pentru Jung, materia si spiritul apar ca si continuturi psihice dar ele nu sunt psihic in sine. Trairea subiectiva a unui instinct nu este un instinct ci o impulsie - felul cum traim subiectiv instinctul. De asemeni, nu traim arhetipul, ci traim o reprezentare aranjata, deci efectul unui arhetip. Jung face o afirmatie la prima vedere socanta (CW 8, par. 439):

'Unitatile definibile calitativ mai degraba decat cantitativ cu care lucreaza inconstientul, si anume arhetipurile, au de aceea o natura care nu poate fi desemnata cu certitudine ca psihica'.

Cu alt cuvinte, Jung se refera la faptul ca arhetipurile nu au o natura stricto sensu psihica: ele au o natura pe de o parte spirituala, pe de alta instinctiva sau fizica.

Altfel spus, ambele capete al continuumului sunt transcedente, necognoscibile pentru ca depasesc ceea ce este, stricto senso psihic.

In acelasi timp, referindu-ne la cele doua extreme transcendente, ceea ce nu putem discerne sau diferenta este identic apare ca identic. Daca mergem spre dreapta sau spre stanga gasim acelasi necunoscut. Deci modelul devine nu neaparat o linie intre doua extreme ci mai degraba un cerc, un uroborus. O anume zona o putem recunoaste sau defini ca psihic, iar dincolo de psihic, la extreme, acolo unde ar fi instinctul si respectiv arhetipul, cele doua se intalnesc virtual.

Uroborus este un simbol foarte vechi al universului, sarpele care pare sa se auto-devorare, sa se hraneasca din sine insusi continuu!

Ca o conexiune empirica dintre spirit si materie, Jung vorbeste de principiul sincronicitatii care actioneaza alaturi de cel al cauzalitatii, si de evenimente sicronistice. Termenul de sincronicitate este utilizat de Jung pentru a defini coincidenta in prezent a doua sau mai multe evenimente neconectate cauzal, sau acauzale, aparitii care sunt conectate prin inteles, prin sensul lor semnificativ pentru persoana care traieste acest eveniment sincronistic, sau pentru cei din jurul ei! Exemple nenumarate a unor coincidenta de sens intre imagini interioare si evenimente exterioare, in care sunt sincrone atat partea materiala cat si cea spirituala a arhetipului se pot gasi in evenimentele parapsihologice, in instantele de consultare a oracolelor (divinatie), in intuitiile fericite, in visele mari, arhetipale.

Vom ilustra acest ultim caz, vis "mare", care pare a prefigura in prezent, dezvoltarea destinului personal al celui care viseaza cu ajutorul lui Jung. In lucrarea Amintiri. Vise, Reflectii, Jung relateaza visul pe care l-a avut pe la 4 ani, visul arhetipal in care obiectul cautarii si adorarii este un falus, traire numinoasa si terifianta pentru acea varsta. Ne putem imagina fascinatia care l-a cuprins pe Jung, oricare ar fi fost sensul acestui lucru! Exact la aproape 80 de ani, Jung scrie Misteriul Conjunctionis, in care incheie opera sa de o viata in care sensul lui conjunctio opositorum este descifrat din perspectiva a ceea ce s-a petrecut ca munca de o viata.