ASPECTE PRIVIND INTERVIUL CA METODA CALITATIVA DE EVALUARE PSIHOLOGICA

1. Tehnica interviului

2. Aspecte cognitive ale metodologiei de intervievare

14 1. Tehnica interviului

Evaluarea calitativa face parte dintre strategiile de completare a tabloului de date furnizat de testele psihologice. Ca strategie poate fi realizata in diferite moduri. Dintre taxonomiile actuale din perspectiva psihodiagnosticului ne apare cea realizata de N. Denzin si Y. Lincoln, 1994, care diferentiaza intre paradigme de cercetare, strategii de cercetare si metode de adunare si analiza a datelor. In aceasta categorie sunt grupate interviul, observatia, analiza documentelor, analiza textuala si analiza asistata de calculator (A. Baban). V. Janesick, 1994, dintr-o perspectiva holistica grupeaza interviul si observatia printre strategiile de cercetare calitativa: istorie de viata, istorie orala, studiul de caz, observatia participativa, studiul de teren, studiul ecologic, studiul fenomenologic, studiu descriptiv, studiul interactionist simbolic, cercetare interpretativa, cercetare narativa, cercetare actiune, cercetare biografica, etnografie, etno-fenomenologie si istoriografie.

Exista o multitudine de forme in care se poate desfasura tehnica interviului. In psihodiagnostic intervine tehnica interviului individual, direct, fata in fata, dar si acesta in functie de gradul de formalizare se poate desfasura structurat, semi-structurat sau ne-structurat.

Importanta relationarii de tip 'fata-in-fata'

1. permite fiecaruia sa-si formeze o impresie initiala in legatura cu celalalt

2. anumite tipuri de informatii despre subiect pot fi obtinute sau validate doar dintr-o intalnire personala. De exemplu aspecte privind:

capacitatea subiectului de se auto-exprima oral,

de a participa efectiv intr-un schimb interpersonal,

de a fi vioi, calm, cu tact,

de a intelege si de a se face inteles

date privind impulsivitatea, entuziasmul, nivelul de energie (de obicei, un aspect de baza este cantitatea de efort pe care subiectul o pune in interviu)

obtinerea unei imagini valide asupra auto-perceperii, a ceea ce gandeste despre sine legat de interese, aspiratii, valori personale, cod de conduita, a ceea ce-i place / displace in general, adaptarea la situatii.

Cerinte pentru un cel ce intervieveaza

Interviul nu este o simpla tehnica, intr-o buna masura pare a fi mai degraba o arta. Nu tine numai de ratiune si schimburi rationale de idei, ci include si afectivitate, intuitie, senzorialitate.

Toate aspectele interviului pot fi imbunatatite prin formare, exersare si, mai ales prin practica psihologica.

Interviul nu este un mijloc de a domina vointa subiectului. Interviul este diferit de hipnoza. Scopul interviului este de obtine raspunsuri reprezentative, normale, obisnuite de la subiect, nu de a-i domina si distorsiona conduita. Important este insa si pentru hipnoza, dar si pentru interviu, sa obtii mai intai cooperarea subiectului).

Individualitatea si diferenta de opinii trebuie deplin acceptate si tolerate (numai in masura in care , in selectia profesionala, unele aspecte implicate in interviu pot fi intr-adevar relevante pentru profesie.)

Numai o atitudine prietenoasa, in care psihologul sprijina si participa personal, este capabila sa releve intreaga gama de interese, aspiratii, sentimente exprimate, deci intreaga personalitate a subiectului.

Interviul cere abilitatea de a-ti disciplina riguros reactiile; o exprimare la intamplare a propriilor tale emotii ar putea tulbura cursul comunicarii si ar reduce cantitatea de informatii exprimate de subiect.

Interviul include si arta de a fi apreciativ: se cer din partea psihologului reactii care sa-l asigure pe subiect ca spune un lucru bun, corect, real, semnificativ. Psihologul nu trebuie sa reactioneze de genul: 'Asta este cel mai tampit / prostesc / nebunesc lucru pe care l-am auzit vreodata!'. Intr-o situatie de acest gen se poate replica prin: 'Este intr-adevar putin neobisnuit ce imi spuneti, dar foarte interesant, deci mai puteti spune ceva despre acest lucru?'

Psihologul trebuie sa-si exprime toleranta, interesul pentru punctul de vedere al subiectului intr-o mare gama de subiecte exprimate de acesta. Intrebarile trebuie sa dea posibilitatea subiectului sa se exprime, sa-i ceara continuarea raspunsurilor ('nu-i asa?')

Deci, pentru a fi eficient, psihologul trebuie sa se centreze pe punctul de vedere al subiectului. Punctul de vedere al psihologului sau al firmei fiind secundare si, atata timp cat se cauta obtinerea de informatii despre subiect, psihologul sau firma nu trebuie direct implicate (sunt gresite exprimarile de tipul: 'Noi dorim', 'Ceea ce ne intereseaza', etc.).

Se cere o sensibilitatea la tonul vocii, la expresivitatea faciala, tot ceea ce ar putea sa indice anxietatea, tensiunea, nesiguranta subiectului. Cand apar astfel de semne directia interviului se va schimba de la obtinerea de informatii spre furnizarea de informatii. Acest lucru implica pozitiv subiectul si se poate face prin felicitarea lui pentru un rezultat excelent academic sau un premiu obtinut, sau dandu-i sansa de a pune el insusi intrebari ('Am impresia ca nu am fost prea limpede cu unele din intrebarile mele. Doriti cumva sa clarific ceva pentru dv.?').

Starea de spirit dupa care se recunoaste un interviu bun: ambele parti sfarsesc simtindu-se stimulati de intalnire, de faptul ca le-a placut si ca le-ar place sa mai stea de vorba impreuna.

Scopul interviului

Depinde de scopul examenului. De exemplu, un interviu pentru selectie profesionala va avea ca scop un bun plasament si o predilectie valida privind performanta pe termen lung.

Daca se are in vedere, pe termen lung, si posibilitatea de imbunatatire a tehnicii de lucru, a organizarii intreprinderii (a produce mai mult, calitate mai buna, costuri mai mici), atunci se pune problema predictiei in termeni mai complecsi prin interviu si a unor aspecte precum:

- cat de mult doreste subiectul sa se dezvolte

- cat de mult este capabil sa se dezvolte

- cat de realist este fata de sine

- ce energie are disponibila (motivatie) si ce ambitii are.

Interviul se transforma intr-un instrument cu ajutorul caruia se aleg cei mai buni candidati in cadrul unei scheme organizationale pe termen lung. Deci, nivelul si scopurile interviului trebuie sa corespunda scopurilor imediate sau pe termen lung ale managementului intreprinderii.

Competenta psihologului

Indemanarea in comunicarea fata-in-fata, de obicei, tine de calitati precum: tact, vioiciune, capacitatea de a sesiza timpul si adecvarea raspunsurilor, flexibilitate, abilitatea de a gandi independent, claritatea de expresie, calmul, persuasiunea, sensibilitatea la 'ceilalti'.

Indemanarea si capacitatea de a varia masura presiunii sau ambiguitatii la care psihologul poate supune subiectul este unul dintre aspectele cheie.

- daca subiectul se va simti 'sub presiune', sau 'in conditie de incertitudine' nu va avea posibilitatea sa-si exprime competenta;

- daca este presat prea devreme sau se simte fortat, relatia de interviu se poate intrerupe brusc.

Deci, trebuie adesea adecvata pentru fiecare subiect intervievat tactica succesiunii intrebarilor sau a modurilor de a le exprima in functie de relevanta anumitor caracteristici susceptibile de a fi obtinute printr-un comportament sau altul.

Indici semnificativi intr-un interviu de tip selectie profesionala:

Daca se pun intrebari legate de succesul profesional precum cele legate de abilitatea de a face fata unei mari varietati de relatii interpersonale, tactica in testarea acestora va fi de a le evalua de la inceput. Daca, candidatul trece cu succes aceasta etapa se poate trece la alte domenii de evaluare. Insa daca competenta subiectului in acest domeniu nu este importanta pentru scopul examinarii, testul practic poate fi amanat sau chiar lasat de o parte.

Nivelul de energie exprimat prin entuziasm, ambitie, orientarea spre realizari, initiativa, harnicia, ingeniozitatea, impulsul de a se dezvolta poate fi evaluat prin doua tipuri de abordari. Poate fi cercetat nivelul general de activitate pe care un candidat il constientizeaza si il afirma. De exemplu:

- subiectul care are in prezent o slujba de rutina, dar care prezinta o lista intreaga de activitati extra-profesionale; energii pe care nu le foloseste in profesie;

- subiectul care are rezultate mereu mai bune decat colegii sai, care creeaza mereu alte proiecte, dar care se simte limitat in postul pe care il are.

A doua abordare cere evaluarea eficientei cu care subiectul isi utilizeaza energia (exista variatii largi intre oameni atat in nivelul de energie cat si in eficienta adaptarii la munca respectiva). Astfel, de exemplu, i se poate cere sa descrie ceea ce a realizat, felul cum lucreaza si si-a obtinut rezultatele; se poate observa direct daca se simte liber sa vorbeasca despre experientele sale si le discuta expansiv si daca realizarile percepute au insemnat un sir de realizari treptate.

In unele posturi, rutiniere, un exces de energie poate fi stanjenitor; trebuie cautata o persoana linistita, relaxata si cu ambitii moderate.

Autoperceperea - felul cum se percepe pe sine si cum percepe lumea este un aspect foarte complex al psihologiei subiectului si tine de atitudini si motivatii. Din acest punct de vedere cel mai bun instrument psihologic pentru a evalua datele despre imaginea de sine a subiectului ramane interviul. Dar numai un psiholog bine antrenat poate ajunge la aceasta profunzime. Mult din ceea ce numim si pare comportament irational, poate fi explicat doar pe seama imaginii de sine a subiectului.

De exemplu:

- o femeie ce poarta tocuri foarte inalte este capabila sa indure un disconfort sever pentru a-si satisface imaginea de sine;

- cel ce intra intr-o casa in flacari pentru a salva un copil isi poate risca viata pentru a pastra imaginea propriei sale bravuri;

- cel ce refuza, chiar cu riscul de a fi dat afara, sa faca o anumita munca pe care o percepe sub demnitatea lui, poate prefera o actiune disciplinara unei atingeri a imaginii sale si nu, asa cum deseori se interpreteaza ca indice de responsabilitate.

Adesea cunoasterea imaginii de sine a celui intervievat poate fi cheia evaluarii corecte a comportamentului.

Strategii de intervievare

Clasificare larga a interviurilor in: directive si nondirective, care provine din diferentierea intre strategiile de terapie.

Intervievarea directiva

hsubiectul discuta - asemeni clientului in cadrul unei terapii - problema in detaliu cu psihologul;

hpsihologul asculta, pune intrebari pana ajunge la o evaluare - diagnostic - in care are incredere si apoi opreste interviul;

hisi prezinta opinia si prefigureaza cursul actiunii care urmeaza interviului (actiunii terapeutice).

Intervievarea directiva urmeaza deci cam aceeasi tactica cu a terapeutului sau medicului. Se presupune ca subiectul nu are nevoie sa inteleaga problema.

Recunoasterea faptului ca problemele de auto-percepere pot fi depasite, cel mai adesea, doar prin dezvoltarea capacitatii de intelegere a subiectului, a condus la dezvoltarea intervievarii nonodirective.

Intervievarea nondirectiva

Psihologul nu furnizeaza o expertiza diagnostica sau un program de actiune. Mai degraba lucreaza pentru a ajuta clientul sa-si clarifice modul de percepere, sentimentele valorile, pana in momentul final cand acesta va ajunge la o intelegere a problemei sale si va decide asupra actiunilor corective.

Avantaje si dezavantaje in ambele:

Intervievarea directiva:

(+) are meritul ca tine de expertiza si specializare

(+) permite economie de teste

(+) permite ca punctul de vedere cel mai larg si experimentat sa fie cel care va stabili programul de actiune

(+) conduce spre cel mai bun program de actiune

(-) o expertiza si o diagnoza poate fi gresita

(-) planul de actiune poate fi in detrimentul sau in beneficiul clientului

(-) subiectului i se cere sa accepte: solutia poate fi simpla sau superficiala, dar eficienta, evolutia depinzand de credinta subiectului in consilierul sau.

Consilierea nondirectiva se sprijina pe capacitatea de intelegere a subiectului si nu pe increderea sa in consilier. Acesta nu trebuie sa emita si sa forteze o explicatie elaborata a problemei, nici nu i se cere sa emita el o solutie la problema.

Psihologul este doar un ghid a carui functie este de a 'reflecta' sentimentele clientului sau, nu de a le analiza.

Ca avantaje se poate considera faptul ca actiunea se centreaza mai mult pe sentimentele subiectului si atata timp cat acestea sunt un criteriu real de succes, este o abordare foarte realista. Daca sentimentele altora fata de subiect sunt determinante pentru terapie, consilierea nondirectiva ar putea sa piarda din realism.

Interviul nondirectiv este util ca instrument de investigatie:

- in intervievarea directiva doar intamplarea face sa domine, sa devina evidente nevoile, valorile intervievatului;

- in intervievarea nondirectiva, rezultatul interviului este in intregime dependent de experienta, perceptiile, valorile subiectului.

Intervievarea directiva are rol important mai ales in demersul de angajare permitand evaluarea subiectului in termenii urmatori:

- capacitatea de a raspunde

- capacitatea de a face fata diferentelor deschise de opinii

- capacitatea de a invata de la celalalt

Uneori psihologul trebuie sa corecteze, sa modifice perceperile incorecte ale candidatului despre postul respectiv sau institutii, sau sa stabileasca importanta unei anumite atitudini particulare sau a nivelului de expectatii, ceea ce poate cere trecerea in intervievarea nondirectiva.

Astfel, intr-un interviu de selectii se pot cere ambele strategii. In general, sunt primele folosite tehnicile nondirective si evaluarile obtinute prin ele. Cand acestea isi epuizeaza scopul se schimba directia spre interviul directiv.

2. Aspecte cognitive ale metodologiei de intervievare

Abordarea se inscrie intr-o directie care are ca obiect studiul proceselor cognitive care au loc in situatia interviului.

Cercetarile efectuate in domeniu s-au inscris in 3 directii:

Cercetari asupra comprehensiunii intrebarilor de catre subiect.

Cercetari asupra proceselor cognitive implicate in generarea raspunsurilor referitoare la acte comportamentale.

Cercetari privind artefactele care apar in situatia de interviu.

Concluzii ale cercetarilor asupra comprehensiunii intrebarilor:

Subiectul tinde sa modifice intrebarea;

Conceptele largi tind sa fie interpretate intr-o acceptiune mai restransa;

Cand intrebarea este lunga subiectul tinde sa-si formuleze raspunsul pe baza primelor cuvinte;

Subiectii transforma sensul unei intrebari;

Subiectii au tendinta de a raspunde nu la intrebare, ci la spiritul intrebarii;

Intelegerea eronata a unei intrebari este cu atat mai mare cu cat numarul cuvintelor care poarta o incarcatura informationala este mai mare;

Daca, din neatentie, subiectul nu a auzit o parte a intrebarii, el tinde s-o reconstruiasca pe baza fragmentului pe care l-a auzit;

Subiectii dau o atentie mai mare continutului si detaliilor intrebarii atunci cand intrebarea are variante de raspuns prestabilite, de factura simpla (de exemplu, 'Da' / 'Nu').

Procese cognitive implicate in generarea raspunsurilor despre opinii sau atitudini

Exemplu de intrebare: Ce parere aveti despre situatia X?

							MLD

Procese cognitive implicate in generarea raspunsurilor la intrebari comportamentale

Exemplu de intrebare de comportament: De cate ori ati avut senzatia ca sunteti incapabil sa faceti fata unui examen chiar daca v-ati pregatit pentru el?

Procese cognitive care intervin in elaborarea raspunsului la intrebari de frecventa comportamentala (cercetari ale lui Burton si Blaire)

Exemple de intrebari comportamentale: 'De cate ori obisnuiti sa ?', 'Cate tigari fumati intr-o zi?'

Procese cognitive implicate:

1. Enumerarea episoadelor

2. Estimari bazate pe reguli

3. Estimari bazate pe euristici existente

4. Estimari automate bazate pe un simt genetic al frecventei relative sau absolute

5. Alte euristici

6. Combinatii ale acestor procese.

Cauzele erorilor de estimare a frecventei:

1. Subiectii definesc gresit obiectul studiat, omitand sau incluzand evenimente.

2. Subiectii isi amintesc sau estimeaza eronat frecventele

3. Subiectii isi distorsioneaza deliberat raspunsul din ratiuni de auto-prezentare sociala.

Premise ale intelegerii comportamentului subiectului in situatia de interviu (cercetari Bungard, 1984)

Subiectul tinde sa proceseze intreaga ambianta in care are loc interviul si

Pe baza acestei procesari, subiectul elaboreaza una sau mai multe ipoteze despre scopul ascuns al interviului sau despre strategia psihologului

Presupunerile proprii ale subiectului cu privire la scopul cercetarii actualizeaza o motivatie intr-un anumit mod (de exemplu: sa coopereze cu intervievatorul sau sa saboteze interviul). Deseori testele, mai ales chestionarele de personalitate folosesc scale prin care sondeaza si acele atitudini ale subiectului care ar putea modifica felul cum raspunde la intrebari, falsificand in sens pozitiv sau negativ imaginea reala.