INTERACTIONISMUL SAU DIMENSIUNEA SOCIALA A EULUI

INTERACTIONISMUL SAU DIMENSIUNEA SOCIALA A EULUI

In America, G.H. Mead, nemultumit de behaviorismul naturalist si mecanicist al lui Watson, orientat de behaviorismul social, se axeaza pe analiza unor fenomene psihice (constiinta, spiritul, Eul) interpretate nu ca substante ci ca functii, ce se nasc in procesele sociale, in asumarea rolurilor, in comunicarea sociala, interpersonala si de grup. Dupa G.H. Mead, dimensiunea sociala este detrminanta in constituirea si devenirea Eului:

Eul si alter-eul se nasc impreuna;

nu exista de la nastere, se constituie progresiv in experienta si activitatile sociale; nu este altceva decat " altul" internalizat [ " Structura Eului unei persoane reflecta modelul general de comportament al grupului social caruia ii apartine "];

cel mai important mecanism psihologic prin care se construieste Eul este comunicarea cu "altii" si cu "sine"in cadrul interactiunii sociale;

Tot autorul american indica si proprietatile Eului:

este obiect pentru el insusi; nu exista decat ca relatie, ca interactiune ;

este un ansamblu de atitudini sociale preluate de la ceilalti;

variatiile si diferentele dintre diferite persoane sunt evidente, fiecare Eu reflecta un aspect, o latura din realitate;

Mead opereaza si distinctia dintre Mine, Eu, Sine:

Minele este fiinta biologica a omului, iar Eul este reactia organismului (a Minelui) la atitudinile altora;

Eul este o forma de adaptare a Minelui la solicitarile sociale;

Prin Eu ne adaptam Minele care poate schimba realiatea exterioara si pe sine;

Minele este structura care se exprima prin Eu; Eul este expresia unei structuri [ a Minelui];

Eul poate dispune de Mine, dar nu oricum: " Exista un control social care stabileste limitele, fixeaza conditiile care ii permit Eului sa utilizeze de Mine ca mijloc de realizare a scopusilor comune" ( G.H.Mead, L' esprit, le soi et la societe, Paris, P.U.F., 1963, p. 139);

Eul total este conceptul a carei paternitate apartine aceluiasi autor, prin care reunifica o serie de fatete ale Eului. Denumit si Eul unificator sau Eul complet, acesta se defineste in raport cu comunitatea din care face parte individul, cu situatia sa prezenta, cu ansamblul relatiilor pe care le intretine si le traverseaza. Eul va fi unitar, armonios, echilibrat intr-o societate cu aceste caracteristici; dimpotriva, procesele sociale disociate, dezorganizate, haotice vor produce un Eul disociat, dedublat.

In concluzie, G.H. Mead face din problematica Eului un aspect al psihologiei sociale. iar orientarea sa va marca decisiv noile piste de investigare.

Fondatorii noii orientari, ce urmeaza, dupa moartea lui Freud (1939) [numita si " autonomista" si psihoumanista] ( N. Hartman, R. M. Loewenstein, E. Kris, respectiv, A.H.Maslow, C. Rogers ), consacra Eul ca o forta centrala in cadrul personalitatii, ca o entitate care cunoaste, doreste, poate si vrea. Este un centru de energie personala ( J. MacMurray), din care decurg toate fatetele personalitatii, de la asumarea identitatii ( ego identity) si calitatilor personale (ego qualities), pana la triumful asupra hazardului si a crizelor sociale. Eul asuma personalitatea ca nucleu al sau si o dezvolta (Erik Erikson).

Originea noii orientari o reprezinta articolul lui H. Hartman " Psihologia Eului si problema adaptarii", publicat in anul 1939, imediat dupa moartea lui Freud. Desi, in interiorul acestei orientari, exista numeroase variante, pozitia lor, in esenta, concorda. Principalul aspect este considerarea Eului ca dispunand de autonomie in raport cu celelalte formatiuni ale personalitatii si cu mediul de existenta. Eul este autonom atat prin originea, cat si prin functionarea sa. Astfel, ca origine, Eul este innascut ca si Sinele, dar se diferentiaza treptat de el; daca intr-o stare initiala, pulsiunile specifice Sinelui exista amestecate cu aparatele specifice Eului ( capacitatea de a percepe, invata, memora, gandi, actiona), ulterior, prin achizitii succesive de deprinderi, mecanisme de aparare etc., Eul devine autonom. In consecinta se vorbeste de o autonomie primara si o alta secundara a Eului, ultima permitand o adaptare rationala la mediu.

In concluzie: EUL este innascut, ca si Sinele, dar se diferentiaza treptat de el; daca intr-o stare initiala, pulsiunile specifice Sinelui exista amestecate cu aparatele specifice Eului , ulterior, prin achizitii succesive de deprinderi, mecanisme de aparare etc., Eul devine autonom. Dupa o prima faza de "autonomie primara", prin formarea si dezvoltarea unor aparate achizitionate ( deprinderi, atitudini, mecanisme de aparare etc) se constituie o "autonomie secundara"ce permite organismului omului adaptarea rationala la mediul incojurator. Acum Eul este acceptat ca un instrument rational al adaptarii, capabil de selectivitatea scopurilor, care nu mai sunt orientate spre reducerea tensiunilor, ci spre scopuri fara origine sexuala, in care vointa si energia libidinala " desexualizata" alimenteaza Eul cu energia necesara functionarii normale intr-o "sfera fara conflicte ale Eului". Acum se identifica si functia esentiala a Eului : adaptarea specific umana. Energia sa se pastreaza in propriile structuri ca " libidou neutralizat , ca energie libidinala desexualizata". Spre exemplu, J. MacMurray considera Eul ca "o forta centrala in cadrul personalitatii, o entitate care cunoaste, doreste, vrea "( The Self as Agent, 1957).

In anii '60 constatam ca incepe sa se contureze in psihologie ceea ce avea sa se numeasca "psihologia umanista", pe care fondatorul ei ( A. H. Maslow) o considera "a treia forta in psihologie", alaturi de psihanaliza si behaviorism. Daca pana atunci Eul fusese negat ( de behaviorism) sau supralicitat si hipertrofiat ( de "psihologia Eului"), de data acesta, se incearca redimensionarea locului si rolului sau in structura personalitatii. Mai mult, se produce "marea trecere"de la omul si Eul sau psihopat, angoasat, nevropat la Eul omului normal, membru al unei societati, integrat in diverse tipuri de grupuri social, aflat intr-o multitudine de relatii sociale. Unghiul de abordare nu mai era nici el prioritar teoretic, ci predominant practic, de ameliorarea existentei Eului intr-o lume cu numeroase probleme sociale, politice, economice, demografice si .foarte umane.

Acum in prim plan trece Eul (auto)actualizat, ca forma superioara a Eului, integrator al unei personalitati dominata de valoarea perfectiunii, succesului, implinirii, calmului, satisfactiei si linistii interioare. Astfel, teoria personalitatii la Maslow include o noua viziune despre motivatia umana ( vezi celebra "piramida a trebuintelor"),avand ca nivel superior"trebuinta de autoactualizare", dar si descrierea caracteristicilor personalitatii autoactualizate capabile sa perceapa lumea eficient, realist si mai ales "metamotivat", nu de complexe, ca la Freud si urmasii sai, ci de bogatie interioara, totalitate, comprehensivitate.

Tot in acest cadru, C. Rogers "se centreaza pe client", pe Eul autentic, adica netrucat, nemascat sau disimulat. In noua psihologie nu puteau fi eludate nici problemele sociale, respectiv atingerea stadiului de Eu autoactualizat sau de Eu autentic implica un nou concept si o noua realitate sociala. Numai o sociatate Eu- psihica ar putea asigura o deplina realizare a personalitatii umane. Acum se formuleaza si instrumentele necesare pentru a masura diferentele dintre perceperea Eului real si Eul ideal [ C. Rogers preia Q technique de la W. Stephensen (1953) si o adapteaza necesitatilor terapeutice sub forma de Q Sort ], sau se introduc tehnicile destinate recuperarii constiente a experientei pozitive [ H. A.Otto cu tehnica numita "experienta Minerva"] si investigarii unor caracteristici a ceea ce se numeste de acum " personalitatea optimala"[ vezi:R. W. Coan , tehnica " Cine sunt Eu?"].

Asa cum am subliniat deja, " psihologia Eului" a devenit o influenta si prestigioasa psihologie, ea nu si- a propus si nu a depasit psihanaliza, a completat-o, a revizuit-o si a facut-o mai practica si mai bine inteleasa si , mai mult, a deschis prin A. H. Maslow drumul psihologiei transpersonale.

A patra etapa ( 1980 pana in prezent) consacra redescoperirea Eului de catre psihologia sociala ( M. Zlate, 2002), dar si (chiar) "dizolvarea Eului" si afirmarea Sinelui, amplificarea fiintei biologice umane la limitele maxime ale potentelor sale ( vezi obiectivele si instrumentele prin care opereaza psihologia transpersonala).

Practic, pana acum, psihologia sociala nu se oprise decat accidental asupra Eului, iar conceptia interactionista- sociala a lui G. H. Mead, din anii '30, a fost numai invocata in argumentarea faptelor sociale. In noua etapa, titluri si preocupari de genul Eul, situatiile si comportamentul social [ Ph. Shaven,1985], Redescoperirea Eului in psihologia sociala. Implicatii teoretice si metodologice [o problematica ce ocupa doi ani paginile revistei " Journal for the Teory of Social Behaviour ( 1985, 1986)] , Efectul varstei asupra conceptului de Eu; Eul la tinerii delicventi; Studiu comparativ al Eului la femei si barbati; Conceptul de Eu la femeile sedentare etc.[ vezi revista "Psychological Abstracts"-1987] devin prioritare.

Redescoperirea Eului de catre psihologia sociala, dupa anii '80, legata de necesitatea interpretarii situationale si interrelationale a omului, nu numai ca da un nou impuls domeniului, dar face si o descoperire surprinzatoare: lipsa de validitate a experimentelor psihosociale anterioare, respectiv " o criza a confidentei", ca urmare a nesesizarii ca " imaginea de sine nu este numai un puternic reglator al comportamentului, ci si un element esential implicat in intreaga cercetare din stiintele sociale" ( S. Hales, Journal for the Theory of social Behavior, 1985). Practic,aceasta constatare punea sub semnul intrebarii intreaga cercetare psihosociologica anterioara!

Ce a determinat aceasta orientare si a impulsionat cercetarile in domeniu? :

nevoia de centrare a psihologiei pe implicatiile sale practice, pe omul concret aflat in relatii sociale concrete;

provocarile altor domenii de cercetare ca psihologia genetica si psihosociologia organizationala;

"comanda sociala" care cerea fapte, instrumente, aplicatii practice si nu studii academice prin excelenta teoretice, dar, uneori, fara finaliate practica.