Individuarea* sau "a deveni propriul Sine"

Individuarea* sau "a deveni propriul Sine"

1. Descrierea procesului de individuare

* Am ales termenul de "individuare" (si nu pe cel de "individuatie" frecvent folosit in traduceri) deoarece consideram ca acest termen sugereaza mai bine procesualitatea conceptului jungian "the process of individuation"

Sufletul nostru, amalgam de constient si inconstient personal, de supraconstient si inconstient colectiv, de psihic si spirit este, totusi, supraincarcat de sensuri, de rosturi si chiar de legi, imuabile sau nu.

Unul dintre continuturile sale, individuarea,care este in acelati timp sens, rost si lege, si care a fost descris si, mai ales, trait de catre Carl Gustav Jung poate fi considerat un alt fel de "scoatere din ascundere". Aceasta pentru ca individuarea pe care C.G.Jung o numea "conceptul central al psihologiei mele" , desi proces eminamente inconstient, reprezinta o largire a sferei constiintei si a vietii psihice constiente. Largirea constiintei si avietii constiente inseamna diferenaierea si devenirea individului , altfel decat cum prescriu normele colective, inseamna, asa cum afirma Jung, " a deveni o fiinta individuala, iar in masura in care prin individualitate intelegem unicitatea noastra cea mai intima, ultima si necomparabila, inseamna a deveni propriul sine"(apud.Aniela Jaffe,1996,pag.408). Jung considera ca acest proces nu este propriu doar vietii psihice deoarece se manifesta la nivelul tuturor organismelor vii. Asfel afirma explicit: "Individuarea este expresia acelui proces biologic-simplu sau complicat, dupa cum este cazul-prin care fiecare lucru viu devine ceea ce era sortit sa fie dintru inceput"(apud.Anthony Stevens, 1996, pag.95).

Deci individuarea este acel proces lung si anevoios prin care fiecare "devine sine insusi". Adica isi integreaza treptat Sinele, "omul de varsta bimilenara aflat in fiecare dintre noi", inconstient si atemporal in personalitatea constienta raportata la timp si la contemporaneitatea fiecaruia dintre noi.

Procesul de individuare poate fi infaptuit atat inconstient cat si constient dupa cum reiese chiar din cuvintele lui Jung referindu-se la acest proces: daca "se desfasoara inconstient, asa cum a facut-o intotdeauna, el nu semnifica nici mai mult nici mai putin decat transformarea unei ghinde in stejar, a unui vitel in vaca si a unui copil in adult. Dar, daca procesul de individuare este constientizat, constientul trebuie confruntat in acest scop cu inconstientul, si trebuie gasit un echilibru intre contrarii"(C.G.Jung, 1997, pag.306). Apoi continua adancind si mai mult diferentele dintre cele doua modalitati de realizare a individuarii: "Diferenta intre procesul de individuare natural, care se desfasoara inconstient, si cel constientizat este uriasa. In primul caz, constiinta nu intervine nicaieri, prin urmare sfarsitul ramane la fel de obscur ca si inceputul. In cazl al doilea, dimpotriva iese atat de multa obscuritate la lumina, incat constientul castiga inevitabil, in amploare si intelegere. Confruntarea dintre constient si inconstient trebuie sa vegheze, ca lumina care straluceste in tenebre, sa nu fie numai perceputa si inteleasa de tenebre , ci sa inteleaga ea insasi tenebrele" (ibidem).

Aceste cuvinte indreptatesc si mai mult paraleleismul de la inceputul capitolului dintre individuare si "scoaterea din ascundere". Prin echilibrul dintre contrarii ca si prin intelegerea tenebrelor de catre lumina si a luminii de catre tenebre Jung enunta, de fapt, necesitatea complementarizarii contradictiilor existente in noi, existenta care trebuie transformata in coexistenta a contrariilor.

Contradictiile sunt cele dintre Sine, Eu si Alter, dintre inconstient si constient, ca si cel dintre inconstientul personal si cel colectiv, dintre "umbra" (ca parte inferioara a personalitatii, suma a dispozitiilor personale si colective, incompatibile cu forma constienta de viata, deci netraite, si care se unesc in inconstient intr-o personalitate partiala si relativ autonoma, comportandu-se corespunzator fata de constient) si contrariul sau, adica personalitatea asumata constient, precum si dintre substantialitate si idealitate.

Dar complementarizarea acestor contrarii poate fi asumata doar de catre un Eu cu structura puternica care sa poata suporta "navala continuturilor inconstiente fara sa I se destrame fatal textura"(Jung, 1994, IV, pag.97). Atunci cand Eul nu este suficient de puternic pentru a realiza complementarizarea si asimilarea acestor contrarii, fie se patrunde pe taramul psihopatologiei prin iruperi ale continuturilor inconstiente intr-un Eu incapabil de asimilare, fie se identifica Eul cu Sinele si astfel se mentine ideea unui Eu dominant, fie Eul este pur si simplu asimilat de catre inconstient. De altfel, "deplinatatea constientului consta dintr-o fericita reunire a eului cu Sine, ambele pastrandu-si caracteristicile esentiale"(Jung, 1994, IV, pag.98) deoarece "Sinele nu isi are rostul functional decat atunci cand poate actiona ca o compensare a unui constient al eului" (ibidem).

Tocmai de aceea C.G.Jung subliniaza importanta diferentierii intre sine si eu si intre realizarea de sine si realizarea eului- "Dar vad mereu cum procesul de individuare este confundat cu realizarea constientei eului , eul fiind astfel identificat cu Sinele, ceea ce duce, fireste, la o nefasta confuzie de idei. Caci, astfel, procesul de individuare devine pur egocentrism si autoerotism. Sinele cuprinde insa infinit mai mult decat un eu doar, dupa cum o dovedeste din vechi timpuri simbolistica lui: el este deopotriva acelasi si altul decat Eul. Individuarea nu exclude ci include lumea"(ibidem, pag.99). Dar astfel, individuarea devine "un fenomen psihic limita, care necesita conditii cu totul deosebite pentru a fi constientizat"(ibidem).

Indeplinirea conditiilor enuntate anterior face posibila realizarea pas cu pas a individuarii de-a lungul intregii noastre vieti. Componentele procesului sunt bine surprinse de Anthony Stevens in incercarea de poortretizare a lui Jung din 1994(versiunea romaneasca 1996). Astfel Stevens afirma folosind termenii jungieni, ca individuare inseamna "sa depasesti viziunile impuse de mediul parental si cultura, sa le lepezi de invelisul fals al personei (CW VII, 269), sa renunti la mecanismele de aparare ale Eului si, in loc sa-ti proiectezi propria umbra asupra altora, sa te straduiesti sa o cunosti si sa o accepti ca parte a vietii tale interioare; sa te impaci cu personalitatea de sex opus care traieste inlauntrul sufletului tau si sa incerci, in fine, sa implinesti in mod constient intentiile supreme ale Sinelui" (A.Stevens, 1996, pag.98). In acest fel, fiecare om care isi asuma acesti pasi, isi traieste deplin potentialitatile, se maturizeaza din punct de vedere psihologic prin integrarea continuturilor constientizabile, se metamorfozeaza din persoana in personalitate, devine el insusi, cel care a fost creat sa fie, prin respectarea propriei sale legi innascuta lui si prin ascultarea constienta a chemarii sale launtrice.

Nevoia de individuare, acest autentic "proces evolutiv al personalitatii", este privita de Jung ca introspectie, pe care o considera "concentrarea-in-sine-insusi" si pe care departe de a o subevalua, critica sau/si ignora (asemenea multor confrati) o priveste ca pe un proces integrator si unificator- "Introspectia sau nevoia de individuare- care este acelasi lucru- aduna ceea ce este risipit si multiplu, inaltandu-se la forma initiala a Unului, a omului primordial . Prin aceasta existenta separata, adica categoria categoria corespunzatoare a Eului, este abolita, cercul constiintei se largeste si , prin constientizarea paradoxurilor, sursele de conflict sunt epuizate"(Jung, 1997 a, pag.167-168).

Acest proces esential, dar lung, anevoios, permanent si fara punct terminus care este individuarea si care ne strabate viata de la un capat la celalalt, traind-o si facand-o sa-l traiasca traind, se savarseste si desavarseste in doua etape majore; prima se termina la mijlocul vietii (30-40 ani), iar cea de-a doua la batranete. Prima etapa este definita prin adaptarea omului la mediul exterior, adaptare insotita de stabilirea si intretinerea relatiilor personale intr-un cadru social larg precum si de o dezvoltare a unei "Persona" adecvate (Pesona este atitudinea exterioara, caracterul exterior sau "un complex functional constituit din ratiuni de adaptare sau de comoditate necesara, dar care nu se identifica cu individualitatea. Acest complex functional se refera exclusiv la relatia cu obiectele" Jung, b, 1997, pag.515).

A doua etapa este caracterizata de intoarcerea interesului din planul exterior spre cel interior. Problemele la care se cauta raspunsuri acum sunt de natura existentiala, filosofica, metafizica, intr-un cuvant sunt de natura spirituala. Este etapa propriului Sine, a cautarii (predilect constiente) a Sinelui si resorturilor financiare ale propriei fiinte. O descriere extrem de concisa a acestor etape este realizata de Jung insusi prin cuvintele: "Pentru o persoana tanara este aproape un pacat, sau cel putin un pericol, sa se preocupe prea mult de sine; dar pentru o persoana in varsta este o datorie si o necesitate sa-si dea atentie in mod serios. Dupa ce si-a risipit cu daruire lumina asupra lumii, soarele isi retrage razele ca sa se lumineze pe sine insusi"(apud M.Palmer, 1999, pag.215). Desigur ca raportarea acestor studii la varsta este destul de flexibila putand exista persoane care sa inceapa cel de-al doilea stadiu fie mai devreme, fie mai tarziu, fie niciodata.

Relatia dintre conceptele jungiene Eu si Sine de-a lungul vietii, deci de-a lungul procesului individuarii este surprinsa de catre Eduard Edinger (apud M. Palmer,1999); atfel daca la inceputul vietii exista o identificare completa intre Eu si Sine, in timp se desfasoara o instrainare intre cele doua centre, instrainare care poate culmina cu completa lor separare spre sfarsitul primei etape. Apoi cu debutul celei de-a doua etape, incepe procesul invers al reunificarii dintre Eu si Sine si atfel "maturitatea aduce cu ea intelegerea faptului ca adevaratul tel al existentei consta in implinirea Sinelui, adica a deveni <<intreg>>, cineva care a descoperit ca Eul are o origine a priori, transpersonala. Sensul poate fi astfel reinstaurat la indivizi, de indata ce ei se intelegca agenti participanti la o experienta universala, colectiva" (M.Palmer, 1999, pag.216). Conditiile, asemenea etapelor sau modalitatilor de infaptuire ale individuarii nu sunt inchistate, impietrite intr-o structura nemodificabila. Ele pot fi schimbate (si este chiar necesar sa se intample astfel) in modalitati proprii celui care traieste acest proces esential. Acest fapt este natural si sta in firea lucrurilor sa se desfasoare in acest mod, deoarece ar fi un nonsens sa se pretinda ca devenirea individului, a unicului si, deci, irepetabilului sa se realizeze prin modalitati si conditii comune tuturor celor care strabat acest drum. Dar, spre deosebire de modalitati, etape sau conditii, telul, scopul procesului este acelasi pentru toti cei care-l traiesc- realizarea Sinelui, "devenirea intru Sineitate". Dar Jung atrage atentia asupra conceptului de Sine care reprezinta arhetip central ("reprezentare arhetipala care difera de celelalte reprezentari de acelasi tip prin faptul ca ocupa un loc central in virtutea importantei continutului si numinozitatii sale", Jung, 1997, b, pag.513) dar si totalitatea psihica constienta si inconstienta. Deci Sinele este in acelasi timp centrul dar si intreaga sfera care graviteaza in jurul acestuia. De altfel, Jung considera ca daca s-ar lua in considerare doar latura inconstienta a Sinelui sau daca acesta ar fi complet inconstient, s-ar vorbi, de fapt, despre Supraeul freudian- "Cata vreme Sinele este inconstient, el corespunde Supraeului lui Freud si reprezinta o sursa de conflicte morale permanente. Dar daca se retrage din proiectie, adica nu mai este parerea altora, atuci stim ca suntem propriul nostru da si nu", Jung,1997, c, pag.164.

Prin "propriul nostru da si nu" Jung nu postuleaza cunoasterea in totalitate a propriului Psyche de catre noi insine cum, poate, ne-am dori sa vedem; nu postuleza cunoasterea exhaustiva a propriului Sine (ca centru si circumferinta, ca psihic si spirit, ca arhetip nucleu) deoarece acest fapt este imposibil de realizat. Oricat de mult am inainta pe drumul individuarii tot va mai ramane o parte din Sine, deci din noi insine, inconstienta, deci necunoscuta- "Nu exista nici o speranta ca vreodata sa atingem chiar si numai o constiinta aproximativa a sinelui, deoarece, oricat am putea constientiza, tot va mai exista o cantitate nedeterminata si indeterminabila de inconstient, care apartine si ea totalitatii sinelui"(A.Jaffe, 1996, pag.412).

Devenirea Sinelui constiutuie telul ultim al procesului de individuare, Sinele fiind si "telul vietii, intrucat este expresia completa a acelei combinatii a destinului care se numeste individ" afirma Jung (apud A.Joffe).

Dar drumul spre individ incepe cu depasirea de catre constientul acestuia a starii de identitate cu obiectele, stare care are ca si conditie inconstienta si care reprezinta o echivalenta inconstienta cu obiectele si care este caracteristica atat primei copilarii cat si inconstientului adultului care netrecand in continutul constient ramane permanent in stare de identitate cu obiectele. Altfel spus trairea ipostazei de subiect, necautarea propriului Sine are ca rezultat stagnarea intr-o stare de identitate inconstienta cu obiectele. Depasirea acestei stari reprezinta primul pas spre propriul Sine, spre realizarea totalitatii psihice, telul individuarii despre care Jung spune ca este atins "odata ce Sinele este simtit ca fiind ceva irational, o existenta nedefinibila careia eul nu i se opune si nu ii este subordonat, ci de care este atasat si in jurul caruia graviteaza intr-o anumita masura, precum Pamantul in jurul Soarelui" (Jung,1997, d, pag.123).

Strabatand odiseea devenirii de sine omul se metamorfozeaza din persoana in personalitate, adica devine capabil sa traiasca specificul sau innascut, particular si unic. Pentru Jung personalitatea este "o infaptuire a celui mai mare curaj de a trai, a afirmarii absolute a fiintarii individuale si a adaptarii celei mai reusite la ceea ce este universal dat, cu conditia maximei libertati, a deciziei proprii" (Jung,1994, III, pag 16-17). In dezvoltarea personalitatii esentiala se dovedeste a fi fidelitatea fata de legea proprie, fidelitate care presupune alegerea constienta, in urma unei decizii morale si, deasemenea, constiente a propriei cai, unica si singura posibila pentru cel care-si asuma acest tel anevoios dar suprem pentru fiecare dintre noi. Anevoios pentru ca are nevoie de o motivatie intrinseca foarte puternica, de decizie; dar, mai ales, pentru ca inseamna solitudine, chiar nepopularitate dobandita in urma incalcarii unor legi preexistente, si de curaj. Pentru C.G.Jung raspunzatoare pentru initierea acestui proces este chemarea "un factor irational care impinge in mod fatal spre emancipare din gregaritate" chemare care actioneaza "ca o lege divina, de la care nu poate exista abatere" motiv pentru care "cel care are chemare, aude chemarea vocii sale launtrice si e determinat de acesta chemare"(ibidem, pag.22).

Desi teoretic si potential fiecare om este inzestrat cu legea vietii sale "numai cel care poate spune da, in mod constient, puterii chemarii launtrice cu care este confruntat, devine o personalitate" (ibidem, pag.27).

Despre vocea launtrica Jung afirma ca este vocea unei vieti mai pline, a unui constient mai larg, mai cuprinzator deoarece ea sporeste constientul. Dar aceasta sporire este posibila doar daca eul "se supune numai in parte si izbuteste, prin stapanire de sine, sa nu se lase complet inghitit, atunci poate asimila vocea si atunci se dovedeste ca raul era doar un rau parelnic, in realitate insa un aducator de mantuire si iluminare"(ibidem, pag. 34).

Iluminarea la care se refera Jung este obtinuta prin integrarea propriului Sine, integare care (asa dupa cum am aratat) se realizeaza prin complemenarizarea contrariilor care alcatuiesc totalitatea Psyche-ului, obtinandu-se astfel o largire treptata, unitara si permanenta a constiintei. Insa daca eul nu reuseste sa-si pastreze integritatea in urma confruntarii cu propriile sale abisuri si "se supune complet vocii launtrice, atunci continuturile sale actioneaza ca toti atata diavoli, adica urmeaza o catastrofa" (ibidem). Prin catasrofa Jung intelege, in principal, scufundarea constientului in inconstient, deci preluarea suprematiei de catre inconstient. C.G.Jung considera ca Sinele, ca arhetip central, nu poate fi despartit de arhetipul Dumnezeu, ambele bazandu-se pe u factor numinos identic. El afirma: "Dumnezeu ca arhetip si arhetipul Sinelui nu pot fi in mod empiric distinsi unul de altul" si, mai mult chiar, "ca erou si om- Dumnezeu, Christos are, psihologic, semnificatia Sinelui; el reprezinta proiectia acestui arhetip central de importanta suprema" (Jung,1999, pag.216).

Deci pentru Jung arhetipurile de Dumnezeu si Sine, desi diferite, sunt in egala masura simboluri ale unitatii si ale totalitatii psihice si asfel atat Dumnezeu cat si Sinele reprezinta expresii ale telului individuarii. M. Palmer evidentiaza aceasta idee: ".intrucat cerinta de unitate psihica este arhetipala, o caracteistica esentiala, a priori a oricarei personalitati, aceasta cerinta este parte intrinseca a imaginii despre Dumnezeu creata de individ. Individuarea este, asadar, parte a atitudinii religioase" (M.Palmer, 1999, pag.222 ). In acest fel telul individuarii se dovedeste a fi si un obiectiv religios. Chiar mai mult, imaginile lui Dumnezeu si modalitatile individuale de raportare la aceasta arata stadiul la care se situeaza individul. De altfel, stadiile individuarii (la care deja ne-am referit) sunt interpretate de catre Jung prin raportare la Sfanta Treime. Astfel, stadiul Tatalui, similar primei etape a procesului strabatuta de-a lungul primei jumataai a vietii este caracterizat de o identificare infantila cu figurile parintilor. Este stadiul cel mai imatur al constiintei umane. Jung descrie acest stadiu astfel: " In general vorbind, tatal marcheaza stadiul timpuriu al constiintei, cand inca esti copil, dependent de un tipar de existenta bine definit, gata facut, obisniut, cu caracter de lege. Este o conditie pasiva, irationala, o simpla constiinta a ceea ce este dat, lipsita de intelect si de judecata morala. Lucrul acesta este adevarat atat pe plan individual, cat si pe plan colectiv" (apud M.Palmer, 1999, pag.226).

Stadiul fiului corespunzator punctului de mijloc al individuarii este definit de o stare de constiinta totala reflexiva si rationala. In acest stadiu are loc desfacerea unitatii originare a lui Dumnezeu-Unul. Jung afirma ca-n acest stadiu, al "constiintei care creste ireversibil in om", ".Unul trebuie suplimentat de Celalat, cu rezultatul ca lumea Tatalui este fundamental schimbata si inlocuita cu lumea Fiului", fiu "care, de buna voie sau nu, se sacrifica in chip de om, in scopul de a re crea lumea sau de a o salva de rau"(ibidem,pag.227).

Cel de-al treilea stadiu, al Sfintului Duh al adultului autentic, este corespunzator al etapei finale a individuarii, etapa in care individul se orienteaza si patrunde din ce in ce mai profund in propriul inconstient incepand cu cel personal si terminand cu cel colectiv, realizand astfel daca ii este cu putinta un "complexi o oppositurum" sau "unus mundus", adica o intregire si unire a propriului Psyche.

Jung spune despre trecerea de la un stadiu la celalalt: " Intocmai cum tranzitia de la primul stadiu la cel de-al doilea cere sacrificarea dependentei infantile, tot asa tranzitia la cel de-al treilea stadiu cere renuntarea la independenta exclusiva."            ( ibidem)

Pe al treilea stadiu al Duhului Sfant il descrie ca fiind: "articulare Eului constient cu o totalitate supraordonata despre care nu se poate spune ca este Eu dar care este cel mai bine vizualizata ca fiinta mai cuprinzatoare, desi ar trebui, desigur, sa fim tot timpul conttienti de antropomorfismul unei asemenea conceptii. Greu de definit, acesta dimensiune necunoscuta poate fi traita de Psyche si este cunoscuta in limbajul crestin drept Duhul Sfant, suflarea care vindeca si intregeste" ( M.Palmer, 1999, pag. 227-228). Astfel, simbolistica Sfintei Treimi se suprapune intocmai peste fazele individuarii demonstrand atat trasatura terapeutica a unei vieti religioase autentice, nemortificata de anxietati, supersittii sau forme fara continut, cat si rolul important pe care trairea religioasa il are in cadrul vietii psihice. M.Palmer sintetizeaza foarte bine relatia dintre viata religioasa si individuare din perspectiva lui Carl Gustav Jung : " Intrucat cerinta de unitate psihica este arhetipala o caracteristica esentiala a priori a oricarei personalitati aceasta cerinta este parte intrinseca a imaginii despre Dumnezeu creata de individ. Individuarea este asadar, parte integranta a atitudinii religioase: Dumnezeu care I se prezinta individului ca arhetip din profunzimile propriei fiinte psihice a individului - Dumnezeu interior - este conceput de spiritul religios ca Dumnezeu al intregului sau totalitatii" (M.Palmer, 1999, pag. 222). Deci, individuarea reprezinta un proces arhetipal guvernat de catre Sine, exprimat in imagini arhetipale ale Sinelui, imagini care la nivelul empiric sunt identice cu continuturile arhetipale al ideii de Dumnezeu. Despre imaginile lui Dumnezeu M. Palmer spune, urmand cursul gandirii lui Jung, : "numai reintorcandu-ne la aceste imagini arhetipale grandioase putem restabili semnificatia vietii noastre. Ceea ce gasim in aceste imagini este expresia naturii noastre arhetipale: ca nu suntem pur si simplu fiinte personale si subiective, ci fiinte care poseda o dimensiune impersonala si obiectiva si ca in aceasta dimensiune sta o semnificatie care nu este nici vremelnica si nici partiala, ci infinita si universala" ( M.Palmer, 1999, pag. 234). Si mai mult, " aceste imagini.exprima nu numai sarcina vietii, realizarea Sinelui, ci indica si mijloacele de a o face impunand tuturor personalitatilor care se individueaza (individuating personalities) o datorie si responsabilitate unice: trairea acestor imagini ca expresie a propriei trebuinte interioare de totalitate si construirea vietii in concordanta cu aceasta trebuinta" (ibidem).

Deci, arhetipul central, potetialitate a priori a totalitatii, Sinele incearca sa integreze constientul si inconstientul intr-o totalitate psihica, prin individuare tinzandu-se astfel spre starea de sineitate, spre unus mundus psihic.

Insa a asculta vocea propriilor adancuri, a-I urma chemarea, fara suficienta forta a eului, a constiintei, duce nu spre individualiate prin strabaterea individuarii de-a lungul intregii noastre vieti (dupa cum deja am afirmat acest proces nu se termina niciodata) ci duce spre pierderea individualitatii prin dezindividuare.

Dezindividuarea, despre care au vorbit mai ales neojungienii, este procesul prin care se pierde alteritatea, ipostaza de baza a propriei existente pri pierderea alteritatii, a Celuilalt, printr-o insingurare extrema, manifesta sau nu, astfel de indivizi sfarsesc prin a adera la un solipsism extrem si deci prin a se pierde definitiv in ipseitate si nu prin a se gasi si reintregii prin ei insisi.

2.Individuarea-proces achimic al sufletului

In anul 1928, Carl Gustav Jung a primit manuscrisul unui text alchimic taoist "Secretul Florii de Aur" de la Richard Wilchem, un cunoscut sinolog frankfurtez. Dupa un an, in 1929, publica impreuna cu acesta "Secretul Florii de Aur" moment despre Jung marturiseste: "Am atins atunci in reflexiile si cercetarile mele punctul central al psihologiei mele, si anume ideea Sinelui."(Aniela Jaffe, 1996, pag.216-217) Tot din acea perioada, Jung a inceput studiul alchimiei. Greutatea acestui demers nu a fost trecuta sub tacere de catre el- "mi-a trebuit mult timp pentru a gasi firul in labirintul meandrelor gandirii alchimice, caci nu exista nici o Ariadna care sa mi fi-l pus in mana. am urmarit o metoda pur filologica, asa ca si cand ar fi fost vorba de descifrarea unei limbi necunoscute in felul acesta, mi se deslusi incetul cu incetul sensul modului de exprimare alchimica. Aceasta munca mi-a absorbit peste un deceniu" (ibidem, pag.214).

Despre aceasta munca laborioasa si indelungata Jung afirma: "Prin stadiul proceselor individuale si colective de transformare si prin intelegerea simbolisticii alchimice, am ajuns la notiunea centrala a psihologiei mele, procesul individuarii (individuationsproze) (ibidem, pag.218). Cristalizarea studiilor alchimice se desavarseste in anul 1944 prin publicarea cartii "Psihologie si Alchimie" (Psychologie und Alchemie). Din alchimie, "aceasta filosofie religioasa" cum o numea, Jung nu este interesat de aspectul chimic al transformarii substantelor obisnuite in aur, ci de faptul psihologic proiectat in ea, deoarece pentru Jung unireea contrariilor realizata prin cautarea "lapisului philosoforum" - piatra filosofala - poate fi interpretata ca un alt arhetip al Sinelui, deci o alta proiectare a cautarii totalitatii psihice- "secretul alchimiei consta asadar, spune Jung, in transformarea personalitatii prin amestecul si fuziunea componentelor nobile cu cele de baza, a functiilor diferentiate cu cele inferioare a constiientului cu inconstientului" (M.Palmer,1999,pag.178).

Asfel, pe fundalul transformarilor chimice, alchimistul isi proiecteaza inconstientul (proiectia fiind un proces eminamente inconstient, care "nu se face niciodata, ea se intampla, ea este, pur si simplu acolo"). Tocmai aceasta proiectie este cea care explica in cea mai mare masura fascinatia iradiata de alchimie de-a lungul atator secole.

Deasemenea Jung leaga de alchimie si procesul individuarii despre care considera ca este exprimat prin aceasta "faptul ca se ocupau cu materia presupune de fapt o truda serioasa de patrundere in esenta tranformarilor chimice; in acelasi timp insa, acest lucru constituia, in mare masura, imaginea unui proces psihic care se desfasura in paralel, care putea fi cu atat mai usor proiectat in chimia necunoscuta a materiei, cu cat acel proces era un fenomen inconstient, ca si modoficarea misterioasa a materiei. Problematica procesului devenirii personalitatii, a procesului de individuare, (descris mai sus) este cea care se exprima prin simbolistica alchimica"(Jung, 1998, pag.36)

Tot reprezentarea procesului individuarii este si opera ("opos") care sta la baza practicilor alchimice ti care se desavarseste pornind de la un lucru pentru a ajunge la Unul. Aceasta opera este formata dintr-o parte practica "operatio" (experimentele chimice) si o parte teoretica "theoria". Despre aceasta a doua parte Jung afirma ca este o amplificare nelimitata "metoda alchimiei, din perspectiva psihologica, este cea a unei amplificari nelimitate. <<Amplificatio> isi are intotdeauna locul, cand este vorba de o experienta obscura care este atat de vag schitata incat trebuie sa fie amplificata si largita prin asezarea intr-un context psihologic, pentru a putea fi intelasa" (ibidem, pag.258)

Deoarece, asa cum am aratat, alchimia isi extrage seva din inconstient, intreaga alchimie a Evului Mediu contine nenumarate simboluri, acestea fiind alaturi de paradoxuri, modalitatile prin care sunt proiectate continuturile inconstientului. Jung spune despre simbbolul viu ca "traduce un fragment esential din inconstient, si cu cat acest fragment este mai raspandit, cu atat efectul sau este mai general, caci face sa vibreze in fiecare coarda comuna" (Jung, 1997, b ,pag.504) si, de asemenea, ca este extrem de complex, fiind alcatuit din "datele proprii tuturor functiilor psihice, gandire, sentiment, senzatie si intuitie. (despre simboluri alchimice arhetipale vezi Ion Manzat si Mihai Petru Craiovan,1996) Dintre nenumaratele simboluri care strabat discursurile alchimice, cel care constituie in egala masura temelie si bolta este Mercurius, "un simbol care uneste contrariile". Acesta este "prima materia", "caput corvi", "nigredo", este "hermafroditul existentei primordiale, care se desparte in perechea clasica frate-sora si se reuneste in << conunctio>>, pentru ca in final sa apara din nou, sub forma stralucitoare de lumina noua (<<humen novum>>), de lapis. Este metal si totodata lichid, materie si totusi spirit, rece si in acelasi timp arzator, otrava si leac, un simbol care uneste contrariile." (Jung, 1998, pag.262) Devevenind "lapis" Mercurius devine astfel simbolul individuarii deoarece, asa dupa cum am amintit, cautarea si gasirea "lapisului philosophorum" inseamna unirea contrariilor, inseamna tinderea spre Sine, teza, antiteza si sinteza fiintei noastre. C.G.Jung constata ca intre lapis si Iisus Christos se poate realiza o analogie "el (alchimistul n.a.) recunoaste mai curand in piatra lui minunata corespondenta cu Mantuitorul. Din acest punct de vedere, alchimia apare ca o confirmare a misticii crestine, care se extinde coborand pana in profunzimile si obscuritatea inconstientului si care aduce cu sine o realizare a figurii lui Christos impinsa pana la realizarea stigmatelor. .Dar daca alchimistul ar fi putut sa-si faca o idee clara despre continuturile sale inconstiente, ar fi trebuit sa recunoasca ca luase el insusi locul lui Christos- mai exact spus: nu Eul sau, ci Sinele sau- si ca, precum Christos, luase asupra sa opera ("opus") de mantuire, nu a omului ci a divinitatii. Ar fi trbuit sa se recunoasca nu numai pe sine ca analog lui Christos, dar si pe Christos ca simbol al Sinelui. Aceasta concluzie teribila nu a functionat pentru spiritul Evului Mediu" (ibidem, pag. 317-318-319)

Emanatie a inconstientului, alchimia dovedeste ca "relatia cu puterile invizibile ale sufletului constituie adevaratul secret Marii Opere ("Magisterium"). (ibidem, pag.247)

Si mai mult "cum reiese din texte si din simbolistica lor, alchimistul a proiectat procesul de individuare in fenomenele de transformare chimica. Termenul stiintific "Individuare" nu inseamna in nici un chip ca este vorba de o stare de lucruri bine cunoscuta si absolut clarificata" (ibidem, pag.432)

In ce priveste individuarea Jung ne atrage atentia asupra dificultatilor procesului- "Adevaratul drum spre totalitate (subl.aut.) presupune, din pacate, ocolisuri si cai gresite pe care le ofera destinul. Este o <<longissima via>>, o limnie serpuita care indica drumul, o carare din ale carei intortocheri nu lipseste groaza". (ibidem, pag.17)

3. Exprimarea individuarii prin mandale si vise

De-a lungul timpului modalitatile de percepere ale viselor au suferit nenumarate metamorfoze. Popoarele primitive acordau o importanta covarsitoare viselor, dar numai acelora pe care le considerau importante, <<mari >>, pastrate vreme indelungata in memorie si care ".nu rareori constituie piesa centrala a comorii trairilor noastre sufletesti". (Jung, 1994, I, pag. 116) Acestor vise li se alatura cele <<mici>>, fantezii nocturne obisnuite, cu referire stricta la cotidian. Si in antichitate visele erau importante, trimise (sau nu ) de zei, ele erau considerate a fi purtatoarele unui continut semnificativ, premonitoriu, continut continu care de multe ori guverna viata de zi cu zi a visatorului. In Evul Mediu importanta acordata viselor se diminueaza sub influenta "weltanschunng"-urilor care coordoneaza activitatile indivizilor. Dar exista si exceptii, extrem de importante, pentru anumite categorii sociale ale acestei perioade istorice visele reprezentand in continuare o sursa de informatii demna de luat in seama. O data cu anul 1900 in care Freud publica "Inerpretarea viselor" aceasta se transforma, in egala masura, in stiinta si arta. In orizontul problematic al procesului de individuare Jung acorda un loc aparte analizei viselor si relatiei dintre ele si acest proces cardinal al vietii psihice. Din acest motiv vom aminti, pe scurt, convingerile lui Jung referitoare la vise.

La inceputul evolutiei sale ca psihoterapeut Jung a fost influentat de conceptia lui Freud asupra viselor pe care acesta le considera ca modalitati mascate de satisfacere a dorintelor refulate avand in acelasi timp si functia de a proteja somnul. Astfel pentru Freud visele sunt alcatuite din doua feluri de continuturi: latent (dorinta interzisa) si manifest (visul insusi, asa cum si-l aminteste cel care l-a visat) la care se ajunge prin tehnici ca deplasare, condensare, simbolizare, figurabilitate. Prin demascarea cenzurii care distorsioneaza continutul latent Freud credea ca se ajunge la continuturile inconstientului. In lucrarea amintita el afirma ca interpretarea viselor "este calea regala catre cunoasterea activitatilor inconstiente ale mintii."

Intrucat Jung a urmat conceptia freudiana asupra viselor, careia, insa, I-a sesizat si limitele (ca si pe cele ale psihanalizei freudiene, in general) motiv pentru care si-a construit propriul sau orizont conceptual (vezi si I.Manzat ti M.P.Craiovan, Psihologia simbolului arhetipal, 1996, pag.232-247)

Pentru Jung visele sunt evenimente spontane, naturale si independente, simbolice. In acelasi timp functionale si compensatorii, au functie transcendenta, iar interpretarea lor este mult usurata de tehnicile amplificarii si imaginatiei active. Jung afirma despre vise : ". nu sunt inventii intentionate si voluntare, ci fenomene naturale care nu sunt altceva decat ceea ce pur si simplu reprezinta. Ele nu amagesc, nu mint, nu denatureaza sau retuseaza ci anunta naiv ceea ce sunt si ceea ce gadesc."(A.Jaffe, 1996, pag.414) Mai mult, Jung subliniaza complexitatea viselor: "Intreaga lucrare a visului este fundamental subiectiva, visul fiind un teatru in care visatorul este deopotriva scena, actor, sufleur, regizor, public si critic" deoarece "visul este o autozugravire spontana, sub o forma simbolica, a situatiei reale din inconstient" (apud. A.Stevens,1996,pag.123-124).

Jung considera ca majoritatea viselor care apar in practica psihoterapeutica, asa numitele vise "medii", au o structura asemanatoare dramei, fiind alcatuite din patru etape: expozitia-in care se precizeaza locul actiunii, personajele care participa si,uneori, momentul-, dzvoltarea-descrierea actiunii-, culminatia sau peripetia-aum se desfasoara evenimentele hotaratoare sau au loc rasturnari de situatii-, si ultima etapa, care uneori lipseste, solutia, lysis sau rezultatul spre care calauzeste visul. Desi visele se nasc in inconstient, acesta fiind, asa cum il numeste Jung, matricea viselor ele sunt puternic legate si de constient- "Pe cat de strins sunt legate visele de un constient avand o anume alcatuire si cu o situatie psihica bine determinata, pe atat de adanc le sunt infipte radacinile in substratul inexplorabil de obscur al fenomenului constient." (Jung,1994, I, pag.111)

Principala functie a viselor este de compensare ("confruntarea sau punerea de acord a unor date sau puncte de vedere diferite, din care rezulta o echilibrare sau o dirijare"(ibidem,pag.112). Analizei viselor singulare Jung ii alatura analiza seriilor de vise, serii care ii permit sa postuleze existenta continuitatii la nivelul proceselor inconstiente. Prin seriile de vise, uneori de ordinul sutelor de vise, se exprima in mod simbolic procesul individuarii care fundamenteaza compensarea ca mecanism de autoreglare a psihicului "aceste acte de compensare aparent izolate se ordoneaza dupa un fel de plan. Ele par corelate si intr-un sens mai profund, subordonate unui sel comun, astfel incat o serie lunga de vise nu mai pare o insiruire fara sens de evenimente incoerente si izolate, ci un proces de evolutie sau ordonare care parcurge anumite etape, ca dupa un plan. Am numit acest proces inconstient, exprimat in mod spontan de simbolistica seriilor mai lungi de vise, proces de individuare" (Jung,1994, I, pag.115)

Aceste serii de vise prin care se exprima individuarea contin plasmuiri simbolice prezente si in istoria spiritualitatii umane. Jung a fost convins ca intelegerea acestor continuturi, frecvent motive mitologice, nu se poate realiza fara o aprofundata cunoastere a mitologiei si a folclorului, precum si a psihologiei primitive si a stiintei comparate a religiilor. Una dintre cele mai frecvente reprezentari mitologice care apare in vise prin care este exprimat procesul individuarii este mandala, simbol al centrului, al telului , si mai ales al Sinelui. Manadala este exprimata simbolic in forma circulara sau prin imagini simetrice ale cifrei patru si ale multiplilor sai. Mandala este in egala masura prezenta atat in filosofia si mistica orientala cat si in lumea crestina a Evului Mediu. Mandalele orientale, cele mai multe de origine tibetana, au forma patrata, rotunda, de lotus, si reprezinta o "psihocosmograma", "schema a complexei reprezentari simbolice a acestei drame a dezintegrarii si reintegrarii" (Tucci, 1995, pag. 30). Dar mandalele orientale sunt reprezentari simbolice in masura in care simbolurile sunt intelese ca: "o cale de acces magica si irezistibila spre acel valmasag inform si tumultos de forte." Tucci se refera la fortele inconttientului, forte care prin simbol sunt inlantuite, stapanite, distruse. Cu ajutorul simbolului se da forma infinitelor posibilitati ce zac in adancul inconstientului. Posibilitatea axiala a inconstientului, dar si a constientului, posibilitate care se cere implinita este individuarea. Mandalele sunt prezente si in simbolistica Evului Mediu. Despre acestea Jung afirma: "Cele mai multe il au pe Christos in mijloc iar pe cei patru evnghelisti, sau simbolurile lor, in cele patru puncte cardinale." (apud. A.Jaffe, 1996, pag. 409) Jung considera ca mandala are rangul unui simbol unificator motiv pentru care apar in "situatii ce se caracterizeaza prin confuzie si perplexitate. Arhetipul astfel constelat reprezinta o schema ordonatoare plasata ca un fel de <<reticul >> psihologic,asa incat fiecare continut isi capata locul, si elementele intregului vare se afla in pericolul de a se destrama in vag si nedeterminat sunt tinute laolalta, in coeziune, prin cercul care imprejmuieste si apara"(ibidem)

Astfel mandalele, ca simboluri ale Sinelui, sunt parte componenta a procesului de individuare pe care-l contureaza prin prezenta lor si pe care il pot si ajuta asa cum demonstreaza practica terapeutica a lui Jung. Alaturi de visele "medii" descrise anterior exista si visele "mari". Acestea apartin seriilor de vise (serii subordonate unui tel comun care se dezvolta in etape si ordonat, adica procesului de individuare) care par intotdeauna in momentele cheie ale acestui proces de "realizare spontana a omului deplin", in acele momente "in care intentiile, asteptarile si conceptiile constientului personal contravin legilor general valabile ale destinului uman." (Jung,1994, I,pag.114)

Alaturi de functia compensatorie visele sunt coparticipant la procesul individuarii si prin simbolurile pe care le contin si care detin o functie transcedenta. Prin functie transcendenta Jung intelege "nu o functie fundamentala, ci una compusa din alte functii, iar prin <<transcendent>> nu o calitate metafizica, ci faptul ca aceasta functie opereaza o trecere de la o atitudine la alta."(Jung, 1997, b, pag.508) Altfel spus functia transcendenta a simbolurilor din vise (si nu numai a acestora) este aceea care realizeaza, simbolic, reconcilierea contrariilor din Psyche si acceptarea-asumarea tensiunii dintre acestea. Din acest motiv simbolurile sunt "indispensabile pentru vindecare si pentru individuarea Sinelui" (A.Stevens, 1996, pag.127)

In ceea ce priveste interpretarea viselor Jung pornea acest demers printr-o etapa preliminara-inregistrarea contextului in care aparea visul- inregistrare care consta din "a stabili cu ajutorul asociatiilor subiectului, in ce nuanta a semnificatiei ii apare lui fiecare amanunt marcant al visului" (Jung,1994, I, pag.109). Daca pe aceasta etapa initiala Jung o considera relativ facila, si intr-o oarecare masura, mecanica, despre etapa ulterioara, interpretarea propriu-zisa (bazata, mai ales, pe tehnica amplificarii si tehnica imaginatiei active) considera ca este anevoioasa deoarece: "ea iti cere sa te poti transpune in situatia psihologica a altuia, sa ai intuitie si capacitate combinatorie, sa cunosti lumea si oamenii si sa dispui, inainte de toate, de o pricepere specifica bazata atat pe cunostintele vaste cat si pe o anumita <<intelligence du coeur>>". (Jung,1994,I,pag.111)

Ca pe o conditie indispensabila unei interpretari autentice Jung prezinta lipsa oricaror prejudecati -"chiar daca ai multa experienta in acest domeniu, esti totusi obligat intotdeauna sa te declari incompetent in fiecarui vis pentru ca, renuntand la orice idee preconceputa, sa devii disponibil pentru ceva cu totul neasteptat" (ibidem)

In introducerea la volumul "Psihologie si alchimie" Jung prezinta visele pe care le considera cele mai semnificative dintr-o serie de peste 400 (serie pusa la dispozitia sa de fizicianul N.Pauli. laureat al Premiului Nobel). In acestea Jung urmareste manifestarile-simboluri ale procesului de individuare care descriu "fenomenul centrarii, respectiv realizarea unui nou centru al personalitatii" si cre se manifesta prin simboluri ale mandalei.

In finalul acestui capitol vom prezenta o impresie vizuala-viziune- apartinand acestei serii de vise si care a facut asupra celui care viseaza o impresie adanca si durabila de <<suprema armonie>> si care incheie prima treime din cele aproximativ 400 de vise si viziuni. Aceasta viziune este amanuntit analizata (in Psihologie si alchimie) si raportata de catre Jung la trei "pelerinages" scrise intre anii 1335-1355 de staretul manastirii Cistercienilor din Chalis. Guillaume de Digulleville. Ea ete reprzentativa pentru visele si viziunile in care apar, sub diferite forme, mandale. "Exista un cerc vertical si unul orizontal cu un centru comun. Este ceasul cosmic, care este purtat de pasare neagra. Cercul vertical este un disc albastru cu margine alba, impartit in 4x8=32 de parti. Pe acesta se roteste un aratator. Cercul orizontal este format din patru culori. Pe el se afla patru omuleti cu pendule si de jur imprejur stainelul odinioara intunecat, acum aurit (purtat anterior de ei patru copii). ."

4. Trairea individuarii

C.G.Jung s-a raportat la procesul individuarii atat indirect descoperindu-l, descriindu-l, conceptualizandu-l cat si direct, traindu-l pur si simplu. Sau lasandu-se trait de el. De altfel Jung juxtapune unei convingatoare teoretizari a experientei anterioare- careia I se subscrie si individuarea- trairea acesteia, dupa cum afirma intr-o scrisoare din 2 octombrie 1954(apud. M.Cazenave,1999, pag.17) "Nimeni nu este in masura , daca nu cunoaste cu adevarat trairea individuala, sa convinga pe altul ca ea exista. Doar cuvantul-oricat de bine intentionat ar fi el- nu va convinge niciodata pe nimeni." Jung nu numai ca a trait cu adevarat experienta interioara, el a trait asumanu-si-o pe deplin constient, urmarind-o, comunicand cu ea, prin ea si pe ea, stapanind-o si lasandu-se stapanit de ea, exteriorizand-o, analizand-o. Experienta anterioara constituie pentru el nucleul tn jurul caruia a gravitat intreaga sa viata- "Eu ma pot intelege pe mine doar din intamplarile launtrice. Ele reprezinta specificul vietii mele" deoarece "viata mea este povestea unei realizari de sine a inconstientului". (A.Jaffe, 1996, pag.18-20) Iubirea sa in "imperiul tenebrelor", inceperea vietii sale spirituale a fost anuntata la varsta de trei sau patru ani de un vis pe care avea sa-l inteleaga cu adevarat abia dupa 50 de ani. Urmatorul pas important pe drumul spre sine insusi a lui Jung a fost, pe la varsta de 7-8 ani, instrainarea de sine insusi, instrainare urmata de crearea unui anumit ritual l care apela in momentele dificile (generate fie de irascibilitatea tatalui, fie de starea bolnavicioasa a mamei, fie de vreo prostie facuta de el insusi) si care era invaluit antr-un secret absolut si care, tocmai de aceea, ai oferea siguranta.

Chiar daca aceste intamplari alaturi de celelalte din copilarie sunt importante pentru evolutia sa, despre legaturile dintre ele Jung spune: "Pana in ziua de azi, cand, de optzeci si trei de ani imi scriu amintirile, nu mi-a devenit inca foarte clar ce raport exista intre amitirile mele cele mai timpurii: ele sunt ca mladitele izolate ale unui singur rizom subteran. Sunt ca etapele unui proces evolutiv inconstient (subl.aut.)" (A.Jaffe, 1996, pag.41). De altfel, pentru Jung, intreaga viata este asemenea unui rizom. "Viata am asemuit-o intotdeauna unei plante care traieste din rizomul ei. Viata sa propriu-zisa nu este vizibila, ea isi are salasul in rizom"(ibidem, pag.49) una dintre rezultatele individuarii este tocmai cunoasterea a ceea ce este in rizom si de aceea afirmatiile facute de Jung la varsta de 83 de ani precum si rizomul ca metafora a inconstientului releva importanta covarsitoare pe care a avut-o inconstientul in viata si studiile psihologului unic care a fost Carl Gustav Jung, precum si fidelitatea cu care s-a raportat de-a lungul intregii sale cariere la acesta. Unul dintre anii sai hotaratori a fost 1887, an in care a invatat ce este o nevroza, traind-o si apoi, constientizand-o (avand ca punct de plecare un minor accident a "scapat" de scoala si de responsabilitati prin lesinuri care "apareau" exact la momentul potrivit). Dar acest an mai este important si pentru ca acum apar germenii celor doua personalitati de mai tarziu precum si sentimentul Eului: "acum sunt eu, acum exist. Inainte lucrurile mi se intamplau, faceau din mine ce vroia ele, acum insa eu eram cel care voiam" (A.Jaffe, 1996,pag.46)

Intreaga sa tinerete Jung si-a trait tumultul interior la umbra secretului, a propriului secret si ,deci, a singuratatii. Unul dintre cele doua secrete este acela al celor doua personalitati: "Undeva, in adancul fiintei mele stiam intotdeauna ca eu eram <<doi>>. Unul era fiul parintilor lui: acela mergea la scoala si era mai putin inteligent, atent, silitor, cusecade si curat, decat multi altii; celalat, in schimb, era adult, chiar batran, sceptic, neincrezator, departe de lumea omeneasca" (A.Jaffe, 1996, pag.57). Referitor la aceste doua personalitati aflate fie in conflict, fie in cooperare sau ignorare Jung precizeaza ca au fost prezente de-a lungul intregii sale vieti si ca nu este ceea ce psihopatologia numeste scindare a personalitatii. O alta axa a dezvoltarii sale este relatia cu Dumnezeu. "Am inceput sa caut in biblioteca relativ modesta a tatalui- care mi se parea atunci considerabila- carti care mi-ar fi putut spune ce se stia despre Dumnezeu" (A.Jaffe, 1996,pag69) Trece, astfel, prin "Dogmatica crestina" a lui Bredermann, Faust, Dictionarul general al stiintelor filosofice al lui Krug. Nu gaseste ceea ce cauta sau, mai exact, ceea ce gaseste nu-l multumeste sau lamureste. Dar daca demersurile cognitive sunt nereusite, in planul trairii (plan care apartine cu precadere personalitatii nr. 2), Jung resimte totul cu certitudine- "Atunci mi-a devenit deodata clar ca Dumnezeu era, cel putin pentru mine, una dintre experientele cele mai sigure si immediate" (A.Jaffe, 1996, pag.74). In aceasta perioada insa, citeste mult si beletristica, teatru. Mai exact personalitatea sa nr.1 este interesata de aceste lecturi, in acest fel reusind sa evadeze din starile depresive proprii celeilalte personalitati si sa nu mai resimta sentimentul de singuratate, de "izolare blestemata in singuratate"- "Ma simteam complet singur cu certitudinile mele. Tare as fi vorbit cu cineva despre ele, dar nu gaseam nicaieri un punct de contact- ci, dimpotriva, intuiam in ceilalti o uimire, o suspiciune, o tema de a veni spre mine care ma lasau fara grai". (A.Jaffe, 1996, pag.76) Apoi, pe parcursul urmatorilor ani, 1981,1982,1983,1984, personalitatea nr. 1 devine din ce an ce mai puternica datorita solicitarilor scolii si cotidianului. In aceasta perioada este impresionatde Pitagora, Heraclit, Empedocle, Platon, Meister Eckhart dar, mai ales, de Schopenhauer, Kant. Toate aceste preocupari il transforma dintr-un timid, temator, neincrezator in cineva sociabil si comunicativ care incearca sa obtina ceea ce vrea. Unul dintre momentele importante ale acestei prime etape a procesului individuarii pe care o strabate Jung- etapa conturata de social si de modalitatile de raportare la acesta- a fost alegerea tipului de studii universitare pe care sa le urmeze. Pendularea intre "stiintele umaniste, spre care se simtea atrasa personalitatea nr.2, si stiintele naturii, spre care era atrasa personalitatea nr.1, a fost curmata de doua vise, ambele cu acelasi mesaj: "traim intr-o epoca si intr-un loc in care esti obligat sa-ti castigi existenta." Asa ca a ales studiul stiintelor naturii; mai exact al medicinei, deoarece stiintele naturii propriu-zise nu-I ofereau nici o perspectiva. Dar aceasta optiune ca si urmarile ei, nu a insemnat nici pe departe o limpezire a cerului propriului sau Sinesau o impacare a celor doua personalitati din care era alcatuit, personalitati pe care le resimte, inca, asemanatoare cu doua orizonturi vaste, diferite si ireconciliabile. Limpezirea a fost adusa de catre un vis (tot de catre un vis!) despre al carui mesaj Jung spune ca l-a facut sa inteleaga natura luminoasa a constiintei. "Propria mea cunoastere este unica, este cea mai mare comoara pe care o posed. Este adevarat ca-I infinit de mica si de fragila in comparatie cu fortele infinite ale intunericului propriului; totusi este o lumina, singura mea lumina"(A.Jaffe, 1996, pag100). Acelasi vis l-a determinat sa-si modofice si raportarea la personalitatea nr.2- "Trebuia sa-l las pe nr. 2 in urma mea; asta imi era clar. Dar nu avea voie pentru nimic in lume sa-l reneg fata de mine insumi sau chiar sa-l declar nul."(ibidem,pag.101) Anul 1886 ca si perioada imediat urmatoare nu au fost usoare pentru Jung deoarece moartea tatalui sau (la inceputul lui 1886) a fost urmata de restrictii financiare (prin care a invatat sa se bucure de lucrurile simple). Cu toate acestea perioada studentiei a fost pentru el frumoasa, a spiritulii si a prietenilor. In aceasta perioada se intalneste pe taramul spirituli cu Nietzsche, intalnire care-l impresioneaza si care-I lasa urme la fel de adanci ca intalnirea cu Faust. Descopera chiar si greseala lui Nietzsche "ca, plin de curaj si de naivitate, si-l lasase liber pe nr.2, intr-o lume care nu pricepea si nu intelegea nimic despre astfel de lucruri"(ibidem,pag.117), motiv pentru care, in timp ce Faust I-a deschis o usa, Zarathustra I-a inchis pentru vreme indelungata, alta. In aceasta vreme apar si intrebarile referitoare la specializare, optiunile initiale fiind chirurgia sau medicina interna. Dar, in timp ce se pregatea pentru examenul de stat, descopera psihiatria, despre obiectul ei d studiu impartasind parerea majoritatii contempoarnilor sai- "Boala mintala era o problema lipsita de speranta, fatala, iar aceatsa umbra cadea si asupra psihiatriei." Dar odata cu citirea cartii lui Krafft-Ebing "Rehrbuch der Pszchiatrie" devine limpede pentru el ca "numai aici se puteu uni cursurile celor doua suvoaie ale interesului meu si, ajungand la confluenta isa puteau construi albie comuna. . Aici era in sfarsit locul unde coliziunea dintre natura si spirit devenea realitate." (A.Jaffe, 1996,pag.122-123) Prin aceasta decizie, surprinzatoare atat pentru el insusi, cat si pentru ceilalti, colegi si profesori, Jung reuseste "unirea unei naturi duble", si asfel, pentru prima data, cele doua personalitati vor merge pe un drum comun dobandind, dintr-o data, un acelasi rost al existentei lor. Aceasta decizie face ca la 10 decembrie 1900 sa ocupe postul de medic la spitalul Burghlzli din Zrich. Aceasta etapa a vietii sale a debutat prin inchiderea, dorita si asumata, intre zidurile spitalului de boli mintale si incercarea de familiarizare cu acestea, practic si teoretic. Jung defineste cariera sa psihiatrica astfel: "experimentul meu subiectiv, din care a iesit la iveala viata mea obiectiva". Intrebarea care a constituit resortul intregii sale cautari in acest domeniu "ce se petrece in bolnavii mintali" a facut sa devina complet nemutumit de raspunsurile pe care psihiatria inceputului desecol XX le oferea si, de asemenea, sa-l aprecieze pe Sigmund Freud pentru faptul de a fi introdus psihologia in psihiatrie. Calauzit de axioma "in psihologie nu exista mai niciodata un adevar echivoc" Jung afirma: " in multe cazuri psihiatrice pacientul detine o poveste care nu a fost relatata si care de regula nu o stie nimeni. Pentru mine, terapia propriu-zisa incepe abia dupa analizarea acestei istorii personale. Ea reprezinta secretul pacientului, secretul care l-a facut sa se prabuseasca. Totodata ea contine cheia catre tratamentul lui" ( A.Jaffe, 1996, pag.130) Aceasta poveste, adevarata piatra din varful unghiului, ca si tratarea (sau autotratarea ) ei constituie, de cele mai multe ori, momente cheie ale individuarii. In functie de modul in care sunt traite si in care devenim constienti de ele, parcurgem individuarea sau, doar un drum oarecare, nu numai laturalnic ci si infundat, al vietii noastre psihice. Din 1905 Jung obtine titlul de docent si preda cursul de psihiatrie la Universitatea din Zrich. In acelasi timp este numit medic-sef la Clinica Psihiatrica Universitara, functie pe care o ocupa 4 ani, iar clientela sa particulara este din ce in ce mai numeroasa. In cadrul carierei sale didactice, pana in 1913, preda psihopatologa, fundamentele psihanalizei freudiene, psihologia primitivilor. Devine cunoscut prin studiile asupra asociatiilor, motiv pentru care in 1909 este invitat in America la Clark University unde I se acorda titlul de "Doctr of Laws Honoris Causa". Din acelasi an incepe sa studieze mitologia unde intuieste ca ar putea gasi unele raspunsuri, deoarece "sufletul nu este doar o problema personala, ci una universala, iar psihiatrul are de-a face cu o lume intreaga." In aceasta perioada, prin practica analitica, Jung ajunge la o intarire semificativa a valorii care trebuie sa se atribuie dezvoltarii unitare (nu unilaterale) a omului, dezvoltare presupusa si continuta de catre o individuare asumata- "Am constatat adesea ca oamenii se imbolnavesc de nervi atunci cand se multumesc cu raspunsuri insuficiente sau false la intrebarile vietii. Ei cauta pozitie, casatorie, reputatie, succes exterior si bani si riman nefericiti si nevrotici, chiar daca au obtinut ce cautau. Asemenea oameni sunt inchistati, de obicei, intr-o prea mare ingustime spirituala. Viata lor n-are destul continut,n-are sens. Daca pot evolua catre o personalitate mai cuprinzatoare, de cele mai multe ori le inceteaza si nevroza. De aceea ideea de dezvoltare a avut pentru mine de la bun inceput cea mai mare insemnatate." (A.Joffe, 1996, pag.151-152)

Unul dintre momentele importante ale individuarii traite de catre Jung a reprezentat-o intalnirea (initial doar in planul ideilor) cu Sigmund Freud. Prima intalnire dintre ei a avut loc in 1907 si a durat, fapt deja prea bine cunoscut, 13 ore. Desi Jung il respecta si il admira pe Freud ca deschizator de drumuri, ruptura dintre ei , in final, este inevitabila. Cuvintele prin care Constantin Brancusi s-a despartit de Rodin "La umbra unui stejar falnic nu poate creste nimic" sunt, probabil, la fel de adevarate si pentru cei doi "stejari" ai psihologiei abisale. Oricum, Jung considera ca alaturi de puctele de vedere diferite si ireconciliabile asupra multor probleme ale dezvoltarii psihice, importanta coplesitoare pe care Freud o atribuia autoritatii personale in detrimentul adevarului a stat la baza rupturii dintre ei. Insa momentul cu adevarat crucial al individuarii lui Jung este ceea ce el numeste "confruntarea cu inconstientul", confruntare pe care o incepe prin a se lasa constient prada impulsurilor inconstientului. "Altfel spus, traieste vise pe care nu le poate interpreta multumitor in acel moment al existentei lui, reinnoada legatura cu copilaria prin constructii-jocuri din pietre, mai ales. Astfel "gandurile mi se limpezeau si puteam intelege fantasmele a caror prezenta doar o presimteam vag, doar o intuiam ca zacea in mine" (ibidem, pag.183)

Acest inceput de pelerinaj prin propriile adancuri dura cativa ani si se dovedi a fi inspaimantator de multe ori. "O furtuna o succeda pe cealalta. Faptul ca reuseam sa rezist era o chestiune de forta brutala. Cati n-au fost sfaramati! Nietzsche si Holderline si atatia altii. In mine salasluia o forta demonica si inca de la inceput mi-a fost limpede ca trebuie sa gasesc semnificatia a ceea ce traiam in fantasmele mele." (ibidem,pag.185)

In acest lung si anevoios travaliu, familia si profesia au constituit pentru Jung puncte solide de sustinere, adevarate ancore intr-un real obiectiv si exterior. Chiar daca prin toate acestea invata sa accepte si sa inteleaga continuturile inconstientului (ceea ce va si face in intreaga sa viata ulterioara) Jung simte si traieste adevarul constientei despre care vorbeste prin cuvintele: "pana la urma, decisiva este tot constiinta, care intelege manifestarile inconstientului si ia atitudine in fata lor". Intreaga opera pe care Jung o va scrie dupa aceasta perioada, esenta ei fundamentala are radacinile adanc infipte tocmai in aceasta etapa (etapa care coincide pe plan exterior cu Primul Razboi Mondial)-"Intreaga mea activitate ultarioara a constat in a elabora ceea ce tasnise in acei ani din inconstient si, mai intai, ma inundase, ma coplesise. A fost materia primordiala pentru sfera unei vieti" (A.Jaffe, 1996,pag.208)

In aceeasi perioada, dans al intunericului spre lumina dar si al luminii spre intuneric, se cristalizeaza si crezul sau: "Atunci m-am pus in slujba sufletului. L-am iubit si l-am urat, dara fost bogatia mea cea mai mare. Ca m-am dedicat lui- ca m-am <<vandut>> lui- a fost unica posibilitate de a-mi duce existenta ca o totalitate relativa si de a o suporta." (ibidem, pag.201)

Sfarsitul acestei "a doua nasteri" este anuntat de ruptura contactului cu Anima dar, mai ales, de intelegerea treptata a mandalelor pe care a inceput sa le deseneze din 1916. "Doar treptat am realizat ce este mandala de fapt. Este Sinele (das Selbst), este totalitatea personalitatii, care, daca totul decurge bine, este armonioasa, dar care nu suporta nici un fel de autoamagiri" (ibidem, pag.204)

Apoi (1918-1920) Jung devine constient de faptul ca: "tinta dezvoltarii psihice este Sinele", adica, prin individuare (care decurge linear doar la inceput pentru ca apoi sa se transforme intr-o "apropiere circulara, o <<circumambulatie>>(circumambulation) a Sinelui") sa se ajunga la Sine si astfel sa fie indreptatit sa afirme: "Stiam ca atinsesen prin mandala ca expresie a Sinelui, punctul ultim la care imi era dat sa ajung. Poate ca altcineva stie mai mult, insa nu eu "(ibidem, pag.205)

Momentele care au marcat cea de-a doua etapa a individuarii sale, nici unul la fel de important ca si confruntarea cu inconstientul au fost: " Intalnirea cu alchimia din care se naste a sa Alchimie spirituala, calatoriile in afara spatiului sau cultural-Africa de Nord si cea tropicala, New Mexico (unde intaneste indieni pueblo), India apoi Ravenna si Roma. Fiecare dintre aceste locuri ca si oamenii pe care I-a intalnit l-au marcat intr-un fel sau altul, l-au imbogatit aritandu-I ipostaze diferite ale spirului si ale umanului. Chiar daca Jung afirma intr-o scrisoare catre J.Goldbrunner din 14 mai 1950 (apud. M.Cazenave, 1999, pag.122), "a gandi ca individuarea este o autoizbavire insemna neindoielnic si a se rataci caci tocmai asta nu este. Ne expunem tuturor fortelor non-eului, ale cerului si infernului, al mantuirii si distrugerii, pentru a atinge acest punct unde am devenit suficient de simpli spre a putea recepta influentele sau orice altceva ar fi numite <<voia lui Dumnezeu>>", iar peste 10 ani mai tarziu continua acceasi idee spunand: " cu cat am inaintat in varsta, cu atat mai putin am reusit sp ma inteleg, sa ma cunosc sau sa stiu despre mine. Sunt uimit de mine, dezamagit, multumit, sunt intristat, abatut, entuziast. Sunt si toate acestea si nu pot sa fac sume" (A.Joffe,1996,pag.358), totusi individuarea reprezinta singura modalitate prin care devenim noi insine, care determina ca individul "sa stea pe propriile sale picioare, distingandu-se de toti ceilalti", printr-o confruntare launtrica a contrariilor care ne alcatuiesc, printr-o "cunoastere temeinica de Sine", a totalitatii si complexitatii noastre. Acest pelerinaj spre propria fiinta, spre centrul ei, Sinele, care este individuarea, isi are radacinile adanc infipte in mitologie, atat in cea a lumii asiro-babiloniene unde este evocata de catre "Epopeea lui Ghilgames", erou care dupa ce se lupta si se imprieteneste cu Umbra sa, Enghidu, porneste impreuna cu aceasta in cautarea aventurilor menite sa le aduca fala, cat si in mitologia greco-latina, in care individuare este evocata prin "Odiseea" lui Homer care povesteste reintoarcerea acasa (dupa razboiul impotriva Troiei) a lui Ulise. In egala masura aventurile lui Ghilgames ca si multele peripetii ale intoarcerii in Itaca, sunt, in realitate, metafore ale individuarii, proces prin care ajungem sa ne traim pe noi insine si nu doar sa ne lasam traiti si astfel sa tindem spre totalitate, adica spre Sineitate.

Bibliografie

1.M.Cazenave Experienta interioara, Bucuresti, Ed.Humanitas, 1999;

2.M.L.von Franz The process of individuation in Man and his symbols, C.G.Jung s.a. Dell Publishing Co. Inc., 1973

3. Frieda Fordham Introducere in psihologia lui C.G.Jung, Bucuresti, Ed.IRI,1998

4.Aniella Jaffe,C.G.Jung Amintiri, vise, reflectii, Bucuresti, Ed.Humanitas, 1996

5.C.G.Jung Personalitate si transfer, Bucuresti ,Ed. Teora, 1997, (a)

6.C.G.Jung Puterea sufletului. Antologie, Bucuresti, Ed.Anima,1994

7.C.G.Jung Tipurile psihologice, Bucuresti, Ed.Humanitas, 1997, (b)

8.C.G.Jung Imaginea omului si imaginea lui Dumnezeu, Bucuresti, Ed.Teora, 1997, (c)

9.C.G.Jung Psihologie si alchimie, Bucuresti, Ed.Teora, 1998, (Opere complete, vol.12)

10.C.G.Jung Studii despre reprezentarile alchimice, Bucuresti, Ed.Teora, 1999, (Opere complete, vol.13)

11.C.G.Jung Simboluri ale transformarii, Bucuresti, Ed.Teora, 1999

12.C.G.Jung Psychological Reflections, A New Anthology of His Writings 1905-1961, Bollingen Series XXXI, Princeton Univerity Press, Princeton, New Jersey, 1973

13.I.Manzat, M.P.Craiovan Psihologia simbolului arhetipal, Bucuresti, Ed.INI, 1996

14." " " "C.G.Jung in actualitate, sinpozionul Psihologia si invatamantul,1990

15.M.Palmer Freud si Jung despre religie, Bucuresti, Ed.IRI, 1999

16.A.Stevens Jung, Bucuresti, Ed.Humanitas,1996

17.G.Tucci Teoria si practica mandalei, Bucuresti, Ed.Humanitas, 1995

18.G.Wehr C.G.Jung, Bucuresti, Ed.Teora,1999