Metodologia cercetarii În psihologia sociala

METODOLOGIA CERCETARII ÎN PSIHOLOGIA SOCIALA

Problema metodologiei cercetarii în psihologia sociala are la baza nevoia de a investiga un fenomen social produs sau de a cerceta cum un fenomen poate fi modificat prin introducerea sau excluderea unor factori de variatie.

Metodologia unei cercetari consta în:

1. identificarea problemei de cercetare, care are la baza curiozitatea si observatia directa sau mediata a fenomenului social, adica a modului în care oamenii ca grupuri, se comporta în contexte sau cadre sociale diferite. Ex. Comportamentele oamenilor în timpul meciurilor de fotbal, în statia de tramvai, în cancelarie, în clasa de scoala, la piata, în familie etc. Alte situatii sociale posibil a fi observate sunt comportamentele mediate: continutul materialelor publicitare si a reclamelor din media scrisa si audio-vizuala, evenimente sociale ca expozitii, spectacole, manifestari publice spontane sau organizate.

2. identificarea unei probleme este premisa necesara pentru a stabili scopul cercetarii, adica de ce se initiaza cercetarea respectiva. Scopul direct al unei cercetari sociale poate viza fie verificarea unor afirmatii stiintifice existente în literatura de specialitate, fie elaborarea unor noi teorii cu privire la fenomenul social studiat. Din prezentarea ideii stabilirii scopului general al unei cercetari se desprinde utilitatea si necesitatea de documentare teoretica cu privire la fenomenul social observat. Documentarea consta în cautarea informatiilor teoretice, dar si a cercetarilor practice din domeniu, prin care sa se identifice gradul de cunoastere a problemei în domeniul cercetarii teoretice si aplicative, în functie de care exista doua directii:

• fie se gaseste un raspuns la problema si atunci problema poate fi cercetata pentru confirmarea prezumtiilor sau stabilirea unor asemanari sau deosebiri între cercetari;
• fie deschide calea unor cercetari noi pe segmente mai putin evaluate sau chiar originale.

3. Stabilirea ipotezelor cercetarii este generata de capacitatea de a o observa atent comportamentele oamenilor si de a formula interogatii cognitive cu privire la comportamentele observate. Cel mai frecvent interogatia dupa observatia unui fenomen social este formulata în termenii rationamentelor cauzale cu întrebarea DE CE?. Or, relatia de cauzalitate este riscanta tocmai pentru ca este dificil sa se izoleze factorii care actioneaza întru-un context social.  Dar daca analizam un fenomen social complex, cum este un comportament al grupului social, se pot identifica o multitudine de factori care actioneaza simultan sau succesiv, atât la nivelul grupului ca structura vie, cât si la nivelul indivizilor grupului, care nu-si pierd identitatea, dar care nu mai fac obiectul de cercetare al psihologiei sociale ci al psihologiei individuale. Iata de ce pentru delimitarea corecta nu doar a fenomenului social studiat (ex. agresivitatea, care poate fi cercetata ca trasatura individuala si atunci ne situam în cadrul psihologiei individuale, sau ca fenomen social, ex. comportamentul grupului de huligani) este necesar si corect sa se identifice cauze posibile dar si populatia, esantionul sau grupul care face obiectul cercetarii.

4. Populatia, esantionul, grupul cercetarii.

Este dificil sa evaluezi o categorie mare de persoane (ex. multimi sau populatii) pentru a produce o cercetare în domeniul psihologiei sociale din cel putin doua ratiuni:

ratiuni de natura economica (formulare, operatori, timp etc)

ratiuni cu privire la cerintele determinate de metodologia stiintifica a unei cercetari ( selectia esantionata, metodele si instrumentele de cercetare specifice, prelucrarile statistice ale datelor culese, interpretarea acestora si acordarea unei semnificatii asupra fenomenului studiat).

Iata de ce se impune a se delimita cu cât mai mare acuratete esantionul cercetarii care sa aiba caracter de reprezentativitate pentru populatia din care a fost desprins, cu scopul de a se putea face aprecieri la nivelul populatiei din care a fost extras. Ex. într-o cercetare cu titlul „Reprezentarea sociala a sinelui la elevi adolescenti din Timisoara”, autorul delimiteaza cu acuratete domeniul cercetat (Reprezentarea sociala a sinelui), populatia (elevi adolescenti din Timisoara). Pentru realizarea cercetarii autorul nu evalueaza întreaga populatie ci foloseste tehnica esantionarii pentru ca cercetarea sa fie reprezentativa si sa poata face aprecieri supra întregii populatii. Iata cum prezinta autorul esantionul cercetarii: „Cercetarea a fost realizata în anul scolar 2005-2006 în licee din municipiul Timisoara, pe un esantion de 290 de elevi, format din139 fete si 151 de baieti din clasele IX, X, XI. Criteriile de selectie a subiectilor în esantionul cercetarii au constat în: zonarea urbanistica (locul unde sunt plasate liceele si anume: din zona centrala de unde a fost ales Colegiul Tehnic nr. 5, din zona de mijloc a fost ales Colegiul Banatean iar din zona periferica  a fost selectat Liceul Auto), iar în cadrul fiecarui liceu s-a procedat la selectie stratificata, pe nivele de studiu si aleatorie între clasele aceluiasi nivel”.

Delimitarea cât mai exacta a populatiei si esantionului permite cercetatorului din domeniul psihologiei sociale sa faca aprecieri cu privire schemele cognitive cu care opereaza elevii adolescenti cu privire la sine, adica la reprezentarile pe care le au ei însisi despre ei. Este posibil ca sa existe diferente sau similitudini între reprezentarile despre sine ale adolescentilor, dupa criterii zonale (urban sv. rural, provincii istorice din România, tari diferite, culturi diferite), criterii socio-economice (profesiile parintilor, statutul socio-ecomomic al familiilor de apartenenta , nivel de instructie etc.).

Astfel se delimiteaza cât mai clar domeniul, populatia si esantionul pentru a face pasul urmator spre a cauta, selecta si utiliza  instrumentul sau proba (unul sau mai multe) potrivit cercetarii fenomenului social stabilit.

5. Metodele si instrumentele sunt mijloacele prin care se verifica predictiile formulate in termeni de ipoteze ale cercetarii. Psihologia sociala utilizeaza metode de cercetare care sunt preluate fie din domeniul psihologiei individuale (chestionare de personalitate, de atitudini, de interese, teste proiective, analiza produselor activitatii etc.), fie din domeniul sociologiei (chestionar sociologic, matricea sociometrica), fie instrumente si metode derivate din cele doua domenii, care au devenit specifice domeniului psihologiei sociale, printre care cele dezvoltate de R.F.Bales prin  metode specifice ca:

a. metoda grupului autoanalitic competent, care consta în organizarea unui grup ce are ca scop dezvoltarea comportamentului interpersonal;

b. metoda analizei proceselor interactionale, care ca scop principal profilul interactiunilor generate si primite de fiecare membru al grupului, atât ca rata a interactiunii cât si cu privire la continutul acestora, fara a fi o metoda structurala cu privire la continutul efectiv al comunicarii si interactiunii;

c. metoda analizei temelor fanteziste, de inspiratie sociopsihanalitica, care are ca scop analiza si interpretarea continuturilor imaginare si metaforice ale comportamentelor  si atitudinilor manifestate de indivizi în grup, ca expresie a tranzitiei de la personal la interpersonal, prin tipurile rolurilor pe care si le asuma subiectii unui grup, roluri ce pot avea caracter stabil sau tranzitiv. Dupa aprecierile interpersonale care se realizeaza se pot desprinde tipurile de roluri de grup, dar mai ales orientarile lor valorice utile in diagnoza grupurilor si în predictia stabilitatii sau oscilatiei structurii grupurilor cercetate.

Din aceasta orientare a psihologiei sociale s-a desprins si dezvoltat ulterior,  grupul chestionarelor pentru evaluarea comportamentului interpersonal (Bales, 1950). Astfel, portofoliul de instrumente pentru evaluarea în domeniul psihologiei sociale s-a dezvoltat cu privire la :scale evaluare atitudinala, scale pentru evaluarea rolului de gen (Bem Sex Rol Inventory), scale pentru evaluarea comportamentelor interpersonale (FIRO.B) , instrumente care capata o extensie din ce în ce mai ridicata, în functie de cresterea interesului asupra problematicii sociale.

Cercetarea fenomenelor sociale beneficiaza si de instrumente care se inspira din capacitatea proiectiva a indivizilor grupului prin metoda asociatiei verbale sau imagistice.

Un astfel de instrument este  testul T.S.T. (Twenty Statements Test) modificat de L. Zurcher în 1977, ca varianta a testului W.A.Y. (Who are you?) elaborat de M. Kuhn. Testul de asociere verbala solicita respondentilor sa scrie 20 de propozitii, cuvinte sau sintagme prin care descriu atribute referitoare la un continut social précis delimit al unui fenomen social( sine, rol de gen, boala, simpatire, prietenie, etc). Aplicarea probei cu limita de timp (10 minute), confera avantajul dat de preeminenta, adica actualizarea din depozitul mnezic al persoanelor a acelor informatii cu grad ridicat de accesibilitate, pentru care cercetarile de psihologie cognitiva indica corelatie pozitiva cu accesibilitatea lor (Symons apud Ilut, 2001).

In principiu metoda anchetei include forma interviurilor si a chestionarelor. Fiecare forma are avntaje si dezavantaje cu privire la modalitate de realizare (oral vs. scris), constructie (stucturat, semistructurat), tipuri de raspunsuri (raspuns fortat, tip Likert sau cu raspuns  liber), care ridica fie probleme referitoare la analiza cantitativa fie la cea calitativa si interpretarea in finals a rezultatelor si extrapolarea lor. De aceea, decizia pentru selectia si utilizarea unui instrument se va face cu maxima atentie tinând cont de adecvare, ecomomie de timp, calitati psihometrice ale instrumentului.

Printre metodele utilizate de psihologia sociala cercetarea de teren (nonparticipativa sau participativa)  este din ce în ce mai frecvet utilizata.

Cercetatorul (nonparticipativ) observa si înregistreaza informatii despre o situatie data, fara a o modifica, cu privire la activitati diferite si tipuri de comportamente interpersonale. Dificultatile majore ale metodei constau în:

-gradul diferit de antrenament al observatorilor;

-delimitarea câmpului observational

-numarul actorilor în camp

-standardizarea observatiilor si cuantificarea lor.

Ca varianta alternativa si ca solutie posibila de a reduce factorii de distorsiune este metoda analizei comparate a comportamentelor înregistrate si analizate de doi experti si un suprvizor care negociaza diferentele semnificative între observatori.

În situatia participativa, cercetatorul devine membru al grupului pe o perioada determinata (ex. Prin angajare în grup) cu scopul desfasurarii observatiilor din interiorul grupului cu privire fenomene sociale în grup.

Cercetarea de arhiva este o metoda de investigare a unor date care nua u fost produse cu scopul initial de a face obiectul un ei cercetari sociale, ci fac parte din activitatea curenta a unor grupuri de diferite marimi si cu obiective diferite. Ex. Documente guvernamentale, ziarele, reclamele prezentate la televizor. O forma particulara a acestui tip de cercetare este reanalizarea reyultatelor statistice ale unor cercetari (din studii publicate), pentru a se desprinde tendinte ale domeniului cercetat, folosindu-se metoda metaanalizei. Materialul de arhiva, indifferent de forma lui reprezinta o informatie cu grad ridicat de acuratete, pentruca are character obiectiv la data evaluarii, iar informatiile stocate nu sunt distorsionate de relatia cercetatorului cu subiectii directi, cu care se stabilesc tipuri de relatii interpersonale variabile.

Simularea si jucarea unui rol este o metoda alternativa de cercetare în psihologia sociala, când este dificil sau imposibil de realizat o cercetare a fenomenului direct. Ex. Cercetarea comportamentului de ajutor în functie de vârsta sau sex, Comportamentul de publicitate anterior si rolul în deliberarea juratilor etc. Eficienta uneori, simularea este controversata cel putin urmatoarele aspecte:

-este o situatie experimentala si nu reala

-exista diferente cu privire la rolul asumat în simulare fata de cel real

- pot fi experiente trumatice (Ex: rol de prizonier, guardian cercetari care au trebuit întrerupte pentru evitarea prejudiciilor produse).

Experimentul social este o metoda care aduce în discutie o serie de particularitati care limiteaza calitatile generice ale unui experiment de laborator.

Principalii facori care distorsioneaza rezultatele unui experiment social sunt:

1. Caracteristicile sarcinii, pot fi un indiciu pentru membrii grupului fata de un comportament asteptat de examinatori, denumita demascarea experimentului.
2. Întelegerea evaluarii, exprimat prin constiinta faptului ca participa la un experiment. Constiinta faptului c persoanele se efla într-un experiment (ex studiu pilot in scoli creste cel mai adesea performanta elevilor prin constiinta participarii
3. expectatiile examinatorului, exprimate prin credintele examinatorilor pot influenta rezultatele cercetarii. Ex. Genul experimentatorului influenteaza performantele copiilor la testele de inteligenta etc.
4. Perceptiile participantilor la experiment, în functie de statutul social, de calitatea sarcinii etc, necesitând o testare preliminara pentru selectia uniforma a subiectilor.

Experimentul social cu toate multiplele lui inconveniente asigura studierea caracterului causal a între variabilele cercetarii, care confera premise de generalizare si de aprofundare a unor expicatii cauzale. Ex. Statutul perceput scazut al unei personae este în legatura cu un niver mai ridicat de agresivitate.

Experimentul social are limite majore când se discuta de apartenenta la cultura, sex, care nu pot fi modificate : Ex un individ apartine unui sex si nu poate experimental apartine altui sex, situatia fiind similara si pentru tipul de cultura.