Metode si tehnici de cercetare in psihologie

Metode si tehnici de cercetare in psihologie

Metoda- este legata de explicatie

-reprezinta un mijloc de descoperire a unui aspect al adevarului si cauta sa raspunda la intrebari de tipul "cum?".

Ambiguitatea termenului este data :

-de diferentele de nivel la care se situeaza metodele in cercetare,

-de amploarea explicatiilor pe care acestea le comporta,

-de diversele momente ale procesului de cercetare carora li se aplica.

Prin metoda de cercetare se intelege :

-calea,

-itinerariul,

-programul

Metodele au in principal un caracter :

-instrumental

-de actiune,

-de informare

-interpretare

Metodele sunt ghidate

-de conceptia generala a cercetatorului,

-de principiile teoretice de la care porneste si pe care-si fundamenteaza demersul de cercetare.

Metoda (grec. methodos = cale, mijloc, mod de expunere) reprezinta sistemul de

reguli si principii de cunoastere si de transformare a realitatii obiective

In stiintele socio-umane, termenul de metoda se foloseste in acceptiuni foarte variate, asociindui-se cand un sens prea larg (metoda statistica, metoda experimentala), cand unul prea ingust.

M.Grawitz remarca faptul ca in stiintele umane notiunea de metoda este ambigua utilizandu-se fie -la singular

-fie la plural

Metoda este utilizata in functie de o metodologie si presupune ,,inlantuirea ordonata a mai multor tehnici" care, la randul lor, vor fi operationalizate in moduri de utilizare sau procedee aplicate instrumentelor concrete de investigare.

Drumul de la teoretic la empiric sau traseul opertionalizarii este lamurit de S. Chelcea in urmatorul exemplu: ,,daca ancheta reprezinta o metoda, chestionarul apare ca tehnica, modul de aplicare prin autoadministrare, ca un procedeu, iar lista propriu-zisa de intrebari (chestionarul tiparit) ca instrument de investigare''.

Clasificarea metodelor

Exista foarte multe criterii dupa care metodele in stiintele umane au fost

clasificate.

1 -criteriu temporal

2 -criteriul functiei indeplinite

3 -criteriu credibilitati datelor obtinute in cercetare

Criteriul temporal vorbeste de:

-metode longitudinale sau ,,viziunea in lungime''

-metode transversale sau ,,viziunea in latime''

Metoda longitudinala, presupune cercetarea aceluiasi grup pe toata durata colegiului sau facultatii

Metoda transversala inseamna cercetarea simultana a mai multor grupuri

Prin metoda longitudinala studiul se va termina in cativa ani in timp ce, prin metoda transversala, studiul se incheie intr-un singur an.

Dupa criteriul functiei indeplinite in procesul cercetarii putem vorbi de:

a) metode de proiectare a cercetarii (esantionarea, operationalizarea conceptelor )

b) metode de recoltare a datelor (interviul, chestionarul, documentarea etc.);

c) metode de analiza si interpretare (scalarea, analiza factoriala, comparatia, analiza de continut etc.).

Din criteriul credibilitatii datelor obtinute in cercetare se poate face distinctia intre:

-metode principale

-metode secundare

metode principale ofera informatii cu valoare de fapte si inlesnesc o cunoastere predominant sociologica

metode secundare ofera informatii cu valoare de opinie si permit o cunoastere predominant psihosociologica.

Metodele socioumane ar putea fi clasificate si dupa alte criterii:

-numarul unitatilor sociale luate in studiu

-gradul de corelare si asociere in cercetare

-gradul de implicare a cercetatorului in provocarea manifestarilor socialului

Conform lui J.Plano, metoda stiintifica presupune urmatoarele momente:

a)identificarea clara a problemei ce trebuie cercetata;

b) formularea unei ipoteze ce exprima o relatie intre variabile;

c) rationare deductiva atenta in ceea ce priveste ipoteza pentru a investiga implicatiile problemei: stabilirea tehnicilor si procedeelor aferente;

d) culegerea de date pentru testarea empirica a ipotezei;

e) analiza cantitativa si calitativa a datelor;

f) acceptarea, respingerea sau reformularea ipotezei" (J.Plano

Septimiu Chelcea (2001) clasifica metodele in functie de patru criterii:

a) dupa criteriul temporal

b) dupa criteriul reactivitatii

c) dupa numarul unitatilor sociale luate in studiu

d) dupa locul ocupat in procesul investigatiei empirice

Dupa criteriul temporal distingem intre:

-metodele transversale

-metode longitudinale

Dupa criteriul reactivitatii distingem intre:

-metodele experimentale

-metode cvasiexperimentale

-metode de observatie

Dupa numarul unitatilor sociale luate in studiu, distingem intre:

-metodele statistice

-metodele cazuistice

Dupa locul ocupat in procesul investigatiei empirice distingem intre:

-metodele de culegere a informatiilor

-metodele de prelucrare a informatiilor

-metodele de interpretare a datelor cercetarii

Dupa scopul lor, cercetarile socioumane concrete pot fi de mai multe tipuri :

-cercetari descriptive

-cercetari explicative.

Pentru a putea opera insa distinctii mai clare si mai specifice in planul ariei

cunoasterii psihologice, am propus o clasificare a metodelor si tehnicilor de cercetare

in functie de nivelul de acces la instantele sistemului psihic

O clasificare a metodelor si tehnicilor de cercetare in functie de nivelul de acces la instantele sistemului psihic, putem vorbi de:

- metode care vizeaza planul constient si care se adreseaza cu precadere instantei Egoului

- metode care vizeaza nivelul inconstientului si care se adreseaza cu precadere instantei Sinelui personal si colectiv si care au ca obiectiv obtinerea de informatii la care subiectul nu are acces direct, nemijlocit si constient

-metode care vizeaza planul transpersonal si care urmareste obtinerea de informatii de la nivelul Sinelui integral

Cercetarile explicative isi propun testarea ipotezelor, in timp ce cercetarile descriptive ofera informatii pentru formularea ipotezelor.

Tehnica (grec. tekne = procedeu) este definita drept "ansamblu de prescriptii

metodologice (reguli, procedee) pentru o actiune eficienta, atat in sfera productiei

materiale, cat si in sfera productiei spirituale (tehnici de cunoastere, de calcul, de

creatie), precum si in cadrul altor actiuni umane (tehnici de lupta, sportive, etc.)"

Chelcea (2001) defineste tehnicile de cercetare ca fiind subsumate metodelor si referindu-se strict la demersul operational al abordarii fenomenelor de studiu.

Se poate spune ca aceleiasi metode ii sunt subordonate mai multe tehnici, iar fiecare tehnica poate fi aplicata in modalitati diferite.

Procedeul este definit drept "maniera de actiune", de utilizare a instrumentelor

de investigare .

instrumentele de cercetare sunt unelte materiale de care se foloseste cercetatorul pentru cunoasterea stiintifica a fenomenelor

"Metodele, tehnicile, procedeele si chiar instrumentele de investigare, se subsumeaza perspectivei teoretico-metodologice, astfel incat autonomia lor nu este decat relativa"

Respectarea cerintei adecvarii priveste toate elementele, fie acestea:

-metode

-tehnici si procedee de lucru,

-forme de instrumente de cercetare.

Procesul de cercetare cuprinde mai multe trepte distincte

A.Giddens schematizeaza etapele procesului de cercetare:

1. Definirea problemei alegerea temei de cercetare.

2. Revizuirea dovezilor sau trecerea in revista a bibliografiei.

3. Clarificarea problemei prin formularea ipotezei.

4. Selectarea planului de cercetare prin alegerea uneia sau a mai multor metode de

cercetare (experiment, studiu, observatie, folosirea izvoarelor existente).

5. Efectuarea cercetarii: strangerea datelor si inregistrarea informatiilor.

6. Interpretarea rezultatelor: prelucrarea implicatiilor datelor adunate.

7. Raportarea descoperirilor prin redactarea raportului de cercetare.

Citandu-l pe R.Mucchieli, S.Chelcea considera ca intr-o investigatie de tip sociouman trebuie urmate urmatoarele etape:

I) Determinarea obiectului investigatiei

II) Preancheta.

III) Stabilirea obiectivelor si formularea explicita a ipotezelor cercetarii.

IV) Stabilirea universului anchetei, respectiv stabilirea populatiei de referinta sau a

persoanelor care vor fi investigate si asupra carora vor fi extinse rezultatele

investigatiei socioumane

V) Alcatuirea esantionului sau a lotului

VI) Alegerea tehnicilor de cercetare in functie de metodologia cercetarii.

VII) Pretestarea instrumentelor de cercetare (ancheta-pilot), este etapa standardizarii instrumentelor de investigare (stabilirea lor exacta).

VIII) Definitivarea instrumentelor de cercetare

IX) Aplicarea in teren a instrumentelor de cercetare.

X) Prelucrarea datelor si a informatiilor obtinute.

XI) Analiza rezultatelor obtinute din etapele anterioare ale investigatiei socioumane.

XII) Redactarea raportului de cercetare.

I) Determinarea obiectului investigatiei

A) Determinarea obiectului se va face in raport cu ideea si scopul declarat al

initiatorilor investigatiei si cu metodologia cercetarii, tinand cont totodata si de factorii

tehnici

B) Definirea operationala a conceptelor sociologice, cu alte cuvinte, traducerea conceptelor in "evenimente observabile".

C) Operationalizarea propriu-zisa a conceptelor sociologice care presupune gasirea indicatorilor si gruparea lor in dimensiuni.

Definim indicatorul ca fiind semnul exterior,observabil, masurabil, care se afla fata de indicat intr-un raport de corespondenta.

D) Articularea indicatorilor intr-un sistem printr-o selectie atenta.

Sunt retinuti doar indicatorii necesari si suficienti, stabilindu-se puterea lor de:

-respingere

-de continere

-de discriminare.

E) Constructia indicilor reprezinta ultimul pas in determinarea obiectului investigatiei.

II) Preancheta.- Este a doua etapa majora din investigatia socioumana

Are ca scop fixarea obiectivelor si consta in analiza logica amanuntita a ipotezelor posibile, selectandu-se ipotezele verificabile.

In cadrul preanchetei se estimeaza :

-costul intregii investigatii

-se stabileste termenul calendaristic de incheiere a cercetarii

-se prevad dificultatile din teren legate de desfasurarea investigatiei

-se studiaza bibliografia aferenta problemei de cercetat.

III) Stabilirea obiectivelor si formularea explicita a ipotezelor cercetarii.

In aceasta faza a cercetarii trebuie explicat scopul cercetarii precum si rezultatele ce se prevad a fi obtinute.

Ipoteza reprezinta enuntul relatiei cauzale intr-o forma ce permite verificarea empirica

Ipoteza este explicatia plauzibila ce urmeaza a fi verificata de materialul faptic, putand fi confirmate sau infirmate partial sau total.

IV) Stabilirea universului anchetei respectiv stabilirea populatiei de referinta sau a

persoanelor care vor fi investigate si asupra carora vor fi extinse rezultatele investigatiei socioumane.

V) Alcatuirea esantionului sau a lotului

In cazul esantioanelor se va porni de la:

-unitatea de esantionare cea mai adecvata

-de la cadrele de esantionare disponibile

Trebuie studiata aici problema marimii esantionului, cat si cea a probabilitatilor de eroare (se admit erori de 4-6%,ceea ce permite cercetatorului sa lucreze cu esantioane de la 500 la 2000 de persoane).

VI) Alegerea tehnicilor de cercetare in functie de metodologia cercetarii.

Metoda de investigare este determinata de:

-adecvarea tehnicilor la scopul propus

-de accesibilitate

-costuri.

Alegand chestionarul ca tehnica de cercetare, este important sa stim ca acesta trebuie "dublat" prin :

-tehnica observatiei directe

-prin tehnica observatiei indirecte (respectiv de cercetare a documentelor).

VII) Pretestarea instrumentelor de cercetare-este etapa standardizarii instrumentelor de investigare (stabilirea lor exacta).

Adecvarea tehnicilor de cercetare la obiectul de cercetat si la metodologia cercetarii reprezinta garantia validitatii concluziilor.

VIII) Definitivarea instrumentelor de cercetare, reprezinta etapa de finalizare a instrumentelor de cercetare

X) Prelucrarea datelor si a informatiilor obtinute

Informatiile obtinute din aplicarea instrumentelor de cercetare sunt

-clasificate

-inseriate

-pregatite pentru prelucrarea matematica.

Prelucrarea presupune

-codificare

-tabulare

Codificarea datelor este operatia de atribuire fiecarei categorii de informatii a unui numar sau litera.

In cadrul codificarii, informatiile se:

-condenseaza

-sistematizeaza

-normalizeaza

Codificatorul face analiza si interpretarea informatiilor cu scopul incadrarii lor in categorii exclusive

Se ridica aici mai multe probleme legate de codificare, si anume cele referitoare la:

-validitatea

-fidelitatea

-sensibilitatea codurilor.

Tabularea (manuala, mecanica, electronica sau informatica) se refera la prezentarea

datelor codificate sub forma tabelelor in vederea totalizarii frecventei lor de aparitie.

XI) Analiza rezultatelor obtinute din etapele anterioare ale investigatiei socioumane

In aceasta etapa se urmareste ca in raport cu datele codificate obtinute din

investigatie, sa se confirme sau sa se infirme ipotezele avansate.

XII) Redactarea raportului de cercetare.

Un raport de cercetare, corect intocmit, trebuie sa cuprinda:

-o introducere in problema studiata;

-un scurt istoric al proiectului de cercetare;

-un rezumat al cercetarilor anterioare;

-o reformulare clara a problemei;

-redarea completa a procedeelor utilizate pentru culegerea si prelucrarea informatiilor;

-prezentarea detaliata a rezultatelor

-un rezumat al interpretarii rezultatelor

Chestionarul (Metoda anchetei)

Chestionarul este probabil cea mai folosita metoda in cercetarile psihosociologice de nivel cantitativ si instrumentul preferat al sociologilor.

Ar trebui sa se faca deosebirea intre inventar sau chestionar de personalitate scale de masurare a atitudinilor teste etc.

P. Pichot spune despre chestionare ca 'sunt teste compuse dintr-un numar mai mare sau mai mic de intrebari prezentate in scris subiectilor si se refera la :

-opiniile

- preferintele,

- sentimentele,

- interesele si comportamentele lor in circumstante precise"

Roger Mucchielli, spunea despre chestionar ca "nu poate fi considerat decat o lista de intrebari".

Earl Babbie, spune ca prin chestionar se intelege "o metoda de colectare a

datelor prin

(1) intrebarile puse persoanelor sau

(2) prin intrebarea acestora daca sunt de acord sau in dezacord cu enunturile care reprezinta diferite puncte de vedere"

Chelcea defineste chestionarul ca fiind "o tehnica si, corespunzator, un instrument de

investigare constand dintr-un ansamblu de intrebari scrise si, eventual, imagini

grafice, ordonate logic si psihologic, care, prin administrarea de catre operatorii de

ancheta sau prin autoadministrare, determina din partea persoanelor anchetate raspunsuri ce urmeaza a fi inregistrate in scris."

Chelcea sustine ca intr-un chestionar "combinarea si succesiunea stimulilor trebuie sa fie logica, dar si psihologica".

Chestionarul vizeaza cu precadere nivelul constiintei.

Structura chestionarului

-Partea introductiva

-Instructiunile de aplicare

-Chestionarul propriu-zis

Partea introductiva Denumita si scrisoare de explicatie, are rolul de a oferi explicatii cu privire la :

-rolul anchetei,

-scopurile si obiectivele sale,

-ce vor fi folosite rezultatele studiului,

-care sunt valentele sale pragmatice

Se subliniaza faptul ca raspunsurile persoanei in cauza sunt foarte importante pentru reusita anchetei.

Tot in aceasta sectiune trebuie sa se precizeze datele de contact ale :

-operatorului de ancheta,

-ale institutiei care a comandat sau care realizeaza studiul,

-ale coordonatorului proiectului,

Chestionarul propriu-zis -Contine intrebarile sau itemii propriu-zisi.

Aceste intrebari trebuie sa indeplineasca o serie de criterii legate de :

-formatul

-continutul

-formularea lor specifica.

Intr-un chestionar intrebarile urmeaza de cele mai multe ori o logica interna stabilita de cercetator.

Exista chestionare:

-care pornesc cu intrebari simple a caror complexitate creste pe masura ce se avanseaza in derularea lor (chestionare tip "palnie"),

-care incep cu intrebari neutre avansand catre intrebari personale sau intrebari nespecifice mergand catre unele foarte specifice

In functie de logica interna a cercetarii si in functie de obiectivele particulare se pot folosi si chestionare de tip "palnie intoarsa" (pornind cu intrebari complexe catre intrebari simple).

In debutul chestionarului se recomanda folosirea uneia sau mai multor intrebari

"usoare", la care oamenii raspund cu placere, cu scopul de a antrena subiectul in dialog.

Locul pe care il are o intrebarea intr-un chestionar sau plasarea ei intr-o anumita succesiune de intrebari este in masura sa modifice dramatic cantitatea si calitatea raspunsurilor.

Dimensiunea chestionarului- se refera la numarul de intrebari.

Un chestionar trebuie sa aiba un numar cat mai mic de intrebari.

De cele mai multe ori insa, din dorinta de a "acoperi" cat mai bine continutul

conceptelor prin indicatori, tendinta cercetatorului este de a formula mai multe

intrebari decat ar recomanda-o conditiile concrete de desfasurare a anchetei.

Factorii principali care fac sa intalnim, in practica, chestionare de dimensiuni

foarte diverse, de la cele compuse doar din cateva intrebari pana la altele ce cuprind

sute de intrebari sunt urmatorii:

-specificul temei studiate si obiectivele cercetarii

-exista studii-"explorative"

-"explicative"

- finalitatea acesteia si beneficiarul rezultatelor

-exista anchete facute - in scop pur stiintific

-foarte aplicative si pragmatice comandate de:

-o institutie,

-un partid,

-un ziar

- tehnica de ancheta si felul intrebarilor

- timpul de care se dispune

- resursele materiale de care dispune cercetatorul;

- calitatea si numarul operatorilor avuti la dispozitie;

- tipul de populatie careia i se adreseaza chestionarul.

In constructia intrebarilor trebuie sa se tina cont de o serie de criterii (Becker):

- relevanta - continutul intrebarilor trebuie sa fie corelat cu tema si sa aiba

relevanta pentru obiectivele cercetarii;

- simetria - fiecare intrebare trebuie sa se refere la un anumit aspect particular si

unic al cercetarii;

- claritatea si simplitatea - intrebarile trebuie sa fie clare, simple, precise si sa reflecte intr-o maniera consistenta sensul itemului la care se face referire;

-adaptarea limbajului - care trebuie sa fie inteles de catre persoanele supuse anchetei

Dupa functia lor intrebarile pot fi (Chelcea, 2004):

a.Introductive

b.De trecere sau de tampon

c.Filtru

d.Bifurcate

e.Tip "de ce"

f.De control

g.De indentificare

a . Introductive

Sunt cele care permit "introducerea" persoanei chestionate in subiectul anchetei.

Aceste intrebari nu trebuie sa fie nici foarte dificile si nici prea specifice.

Scopul este de "a sparge gheata" si de a da incredere repondentului.

b. De trecere sau de tampon

Marcheaza trecerea sau saltul de la o categorie de intrebari la alta sau de la o

dimensiune a chestionarului la alta. Scopul lor este atat de a "semnaliza", cat si de a

facilita aceasta schimbare

c. Filtru

Intrebarile filtru alaturi de cele bifurcate au un rol extrem de important in economia instrumentului.

Intrebarile filtru au cele mai uzuale variante

de raspuns de tip Da/Nu urmate de precizarea actiunii pe care o are de urmat repondentul ( Pentru varianta Da se merge mai departe).

d.Bifurcate

Intrebarile bifurcate sunt asemanatoare celor filtru doar ca nu blocheaza accesul

niciunei persoane sau categorii de repondenti, ci le redirectioneaza catre sectiuni

diferite ale instrumentului (Exp.: Pentru varianta Da se merge l aurmatoarea intrebare pentru varianta Nu se trece direct la intrebarea X).

d . Tip "de ce"

Au rolul de a provoca explicatii.

e..De control

Sunt menite de a "verifica" atentia si corectitudinea raspunsurilor date de persoanele chestionate.

In cazul testelor de personalitate, spre exemplu, exista multe astfel de intrebari incluse in ceea ce se denumeste ca "scala de minciuna"

f.De indentificare

Sunt reprezentate de itemii cu valoare statistica sau de datele personale.

sunt astfel de intrebari:

-Sex

-varsta

-nivel de venituri,

-nivel de scolarizare,

-stare civila,

-numar de copii

Exista o serie de reguli generale si specifice dupa care trebuie construite si formulate

intrebarile dintr-un chestionar

Intrebarile trebuie sa fie formulate intr-o maniera :

-clara,

-simpla,

-fara inflorituri stilistice,

-respectand regulile gramaticale si topica frazei sau a propozitiei.

O intrebare "buna" este cea care nu are mai mult de 20 de cuvinte

Clasificarea chestionarelor dupa continutul informatiilor adunate vizeaza calitatea informatiilor.

Se disting doua tipuri de chestionare:

-de date factuale,

-de tip administrativ,

Elemente la care trebuie sa fim atenti :

-Stereotipurile sociale

-imaginea considerata acceptata social,

-valorile apreciate ca dezirabile,

-dorinta de a se prezenta intr-o lumina favorabila

Dupa forma intrebarilor si a stimulilor se pot distinge chestionare cu:

-intrebari inchise,

-intrebari deschise

-intrebari mixte.

Orice intrebare inchisa implica o varianta de raspuns de tipul :

-Nu stiu,

-nu raspund

Exceptie fac o parte din testele de personalitate care forteaza subiectul sa

aleaga o varianta de raspuns :

-dorita

-care se apropie cel mai mult ca sens de raspunsul pe care l-ar da

Interviul (Metoda anchetei)

In limba romana, termenul de "interviu" reprezinta un neologism provenit din limba

engleza (interview - intrevedere, intalnire), fiind utilizat deopotriva in jurnalistica si in stiintele socioumane

Are ca echivalent termenii din limba franceza :

-"entretien

-"entrevue"

Interviul este o conversatie fata in fata, in care o persoana obtine informatii de la alta persoana

In Tratatul de psihologie sociala, Roger Daval si colaboratorii fac o serie de distinctii intre situatia de interviu si alte fenomenele psihosociologice:

-. Interviul presupune intrevederea, dar nu se confunda cu aceasta.

. Nu exista interviu fara convorbire, dar nu orice conversatie constituie un interviu.

. Interviul reprezinta mai mult decat un dialog - apreciaza Roger Daval -, pentru ca nu totdeauna dialogul are drept scop obtinerea de informatii.

. Interviul nu poate fi confundat cu interogatoriul, desi si intr-un caz si in celalalt exista o persoana care pune intrebari, care dirijeaza discutia.

Septimiu Chelcea defineste interviul ca o tehnica de obtinere, prin intrebari si

raspunsuri, a informatiilor verbale de la indivizi si grupuri umane in vederea verificarii ipotezelor sau pentru descrierea stiintifica a fenomenelor socioumane.

Interviul are la baza comunicarea verbala si presupune intrebari si raspunsuri ca si chestionarul.

Convorbirea reprezinta elementul fundamental in tehnica interviului, in timp ce intrevederea nu constituie decat o conditie care faciliteaza transmiterea informatiilor unidirectionale: de la persoana intervievata spre operatorul de interviu.

Margaret Stacey considera ca un interviu este necesar sa fie folosit atunci "cand trebuie studiate comportamente dificil de observat pentru ca se desfasoara in locuri private, cand se cerceteaza credintele si atitudinile, neexistand documente scrise despre acestea.

Fred Kerlinger (1973) considera ca utilizarea interviului in cercetarea stiintifica are mai multe scopuri:

- in primul rand, un scop explorator, de identificare a variabilelor si relatiei dintre

variabile; cu ajutorul interviurilor se poate ajunge la formularea unor ipoteze interesante si valide.

- in al doilea rand, poate constitui instrumentul principal de recoltare a

informatiilor in vederea testarii ipotezelor

- cel de-al treilea scop al utilizarii interviului este cel de recoltare a unor informatii

suplimentare celor obtinute prin alte metode.

Kenneth D. Bailey (1978/1982, apud Chelcea) prezinta atat avantajele, cat si dezavantajele interviului.

Avantaje:

. flexibilitatea, posibilitatea de a obtine raspunsuri specifice la fiecare intrebare;

. rata mai ridicata a raspunsurilor, asigurata de obtinerea raspunsurilor si de la

persoanele care nu stiu sa citeasca si sa scrie, ca si de la persoanele care se simt mai

protejate cand vorbesc decat cand scriu;

. observarea comportamentelor nonverbale, fapt ce sporeste cantitatea si calitatea

informatiilor;

. asigurarea standardizarii conditiilor de raspuns, lucru imposibil de realizat in cazul

chestionarelor postale;

. asigurarea controlului asupra succesiunii intrebarilor, fapt ce are consecinte pozitive

asupra acuratetei raspunsurilor;

. colectarea unor raspunsuri spontane, stiut fiind ca primele reactii sunt mai

semnificative decat cele realizate sub control normativ;

. asigurarea unor raspunsuri personale, fara interventia altora;

. asigurarea raspunsului la toate intrebarile si prin aceasta furnizarea informatiilor

pentru testarea tuturor ipotezelor cercetarii;

. precizarea datei si locului convorbirii, fapt ce asigura comparabilitatea informatiilor;

. studierea unor probleme mai complexe prin utilizarea unor formulare, chestionare

sau ghiduri de interviu mai amanuntite, cu mai multe intrebari, de o mai mare subtilitate.

Dezavantaje:

. costul ridicat, nu numai al orelor de intervievare, dar si al celorlalte etape si momente

ale proiectarii si realizarii cercetarilor pe baza de interviu;

. timpul indelungat necesar pentru identificarea persoanelor incluse in esantion,

pentru obtinerea acordului si desfasurarea convorbirii, uneori fiind necesare mai multe

vizite la aceeasi adresa;

. erorile datorate operatorilor de interviu in ceea ce priveste punerea intrebarilor si

inregistrarea raspunsurilor, asa-numitul "efect de operator";

. imposibilitatea consultarii unor documente in vederea formularii unor raspunsuri

precise;

. inconveniente legate de faptul ca se cere indivizilor sa raspunda, indiferent de

dispozitia lor psihica, de starea de oboseala etc.;

. neasigurarea anonimatului, fiind cunoscute adresa si numarul de telefon ale

persoanelor care urmeaza sa fie intervievate;

. lipsa de standardizare in formularea intrebarilor, ceea ce limiteaza comparabilitatea

informatiilor;

. dificultati in accesul la cei care sunt inclusi in esantion.

Din punctul de vedere al continutului comunicarii se poate face distinctie intre interviul de opinie si interviul documentar

Din punctul de vedere al duratei putem vorbi de interviu extensiv care, chiar daca se aplica unui numar mare de persoane, nu va reusi sa puna in evidenta structurile de profunzime, asa cum se intampla in cazul interviului intensiv.

Dupa gradul de libertate a cercetatorului in alegerea temelor de investigare si in ceea ce priveste formularea, numarul si succesiunea intrebarilor, interviurile se inscriu pe un continuum intre interviul directiv si cel nondirectiv.

Interviurile nondirective se caracterizeaza prin:

- numar redus de intrebari

- formularea lor spontana

- durata (teoretic) nelimitata

- volum mare de informatii

- raspunsuri complexe

- centrare pe persoana intervievata cu posibilitati de repetare a intrevederii

Interviurile directive se considera ca:

- au intrebari prestabilite, structurate intr-o ordine rigida,

- se desfasoara intr-un interval de timp limitat,

- dispun de o singura intrevedere

- se centreaza pe problema de studiu.

Grawitz propune in 1972 urmatoarea clasificare dupa gradul de libertate al

crecetatorului si nivelul de profunzime:

1. Interviul clinic

2. Interviul in profunzime

3. Interviul cu raspunsuri libere sau ghidat

4. Interviul centrat sau focalizat

5. Interviul cu intrebari deschise

6. Interviul cu intrebari inchise

1.Interviul clinic reprezinta forma extrema a interviului nestructurat si exemplifica cel mai bine specificul interviului nondirectiv.

Interviul clinic a fost propus, ca tehnica de psihologul american Carl Rogers, inlocuind astfel "modalitatea clasica" de desfasurare a sedintelor de psihanaliza descrise de Sigmund Freud.

Metoda nondirectiva pe care o propune Rogers presupune:

- comunicarea autentica, bazata pe incredere si intelegere intre pacient si terapeut.

Este o "relatie de ajutorare"in vederea:

-dezvoltarii si maturizarii persoanei,

-pentru o mai buna intelegere a experientei subiective proprii

-sporirea capacitatii de confruntare cu viata.

In cadrul acestei relatii, in care pacientul este tratat ca persoana, nu ca "entitate clinica",opiniile si atitudinile fata de sine ale pacientului devin predominant

-pozitive

-stima de sine sporeste,

-personalitatea se integreaza,

-structurile sale de baza se unifica,

-nervozitatea scade,

-socurile emotionale devin acceptabile

-personalitatea se adapteaza mai bine situatiilor sociale.

Interviul clinic urmareste sa sprijine efortul pacientului de constientizare a sentimentelor sale confuze, care ii provoaca

-teama

-anxietate

-sentimente afective negative.

Terapeutul creeaza un cadru de manifestare in care acesta "sa fie el insusi".

Interviul clinic se utilizeaza :

- in scop terapeutic,

-pentru psihodiagnoza,

-pentru orientarea profesionala

-in activitatea de asistenta sociala in vederea cunoasterii personalitatii,

Carl Rogers sustine extinderea metodei sale in domeniul

-educatiei adultilor,

-a invatamantului,

-industriei

-politicii

In cercetarea socioumana, interviul clinic este utilizat de multe ori cu scop explorator, in faza initiala a investigatiilor

2.Interviul in profunzime, ca si interviul cu raspunsuri libere, se utilizeaza atat in psihoterapie, cat si in cercetarea socioumana.

Interviul in profunzime, centrat tot asupra persoanei, vizeaza doar un aspect, un

fenomen sau element, nu persoana in intregul ei

Interviul clinic, in profunzime si cu raspunsuri libere sunt mai mult sau mai putin nestructurate.

La fel stau lucrurile si in cazul interviului cu raspunsuri libere sau ghidat.

Interviul clinic, in profunzime si cu raspunsuri libere sunt mai mult sau mai putin nestructurate.

Interviurile nestructurate pot avea un grad de validitate mai inalt decat cele structurate.

Interviurile nestructurate

-sunt nestresante,

-permit exprimarea spontana a personalitatii,

-dezvaluirea pulsiunilor inconstientului,

-lasa libera asociatia de idei, eliminand astfel bias-urile (erorile sistematice) interviului structurat

Interviul centrat (ghidat sau focalizat), ca tehnica de cercetare in stiintele socioumane, a fost prezentat de:

-Robert K. Merton,

-M. Fiske

-P. Kendall (1956).

Interviul centrat- Este un interviu semistructurat.

Tehnica propusa de Robert K. Merton impune centrarea convorbirii pe o experienta

comuna tuturor subiectilor.

Kenneth D. Bailey apreciaza ca in cazul interviului centrat important este faptul ca

cercetatorul a studiat anterior experienta traita de subiecti, selectand aspectele ce vor fi puse in discutie.

Interviurile cu intrebari deschise si cu intrebari inchise fac parte din categoria interviurilor structurate.

-Dupa numarul aplicarilor vorbim de interviuri unice si repetate

- Dupa numarul intervievatilor de interviuri personale si de grup

Dupa nivelul de varsta al participantilor, ne putem referi la interviuri cu adulti sau cu copii

- Dupa modalitatea de comunicare surprindem

- interviuri fata in fata(personale, directe)    

interviuri la distanta (telefonice sau online, prin internet)

Dupa functia pe care o au in cadrul cercetarii se vorbeste de

interviu de explorare,

-interviu folosit ca modalitate principala de obtinere a datelor de cercetare

interviu practicat cu scopul completarii sau verificarii informatiilor obtinute prin alte metode sau tehnici de cercetare

Intr-un interviu clinic ca obiectiv il reprezinta stabilirea unui raport interuman si o intelegere reciproca intre participanti.

Clientul, pacientul , intervievatul va fi acceptat, valorizat, validat prin unicitatea sa, iar caracteristicile sale individuale ca si trasaturile sale de personalitate devin adevarate valori de care trebuie sa se tina cont inca de la bun inceput

In acelasi timp, daca intr-un interviu medical clasic, diagnosticul preceda tratamentul,

in interviul clinic acesta este parte din tratament.

Interviul de grup a fost folosit ca tehnica de cercetare de catre J. A. Banks in studiul grupului mic., fiind amintit si descris intr-o lucrare despre Discutia de grup ca tehnica de intervievare (1957), unde se formuleaza ipoteza ca in situatia de grup indivizii ofera raspunsuri care cred ei ca sunt asteptate de grupul lor de apartenenta, in timp ce in interviurile personale ei dezvaluie reactiile proprii.

Interviurile de grup opiniile sunt exprimate cu mai multa intensitate, in timp ce opiniile minoritare sau individuale disparate risca sa ramana neexprimate

Giami(1985) sustinea urmatoarele: "cercetatorii care studiaza aceeasi problema utilizand tehnici diferite risca sa obtina rezultate dificil de comparat, chiar contradictorii.

Roger Mucchielli (1968, apud Chelcea) consacra interviului de grup unul din volumele

dedicate formarii permanente in stiintele umane, prezentand regulile de desfasurare si propunand o serie de exercitii de utilizare a interviului de grup in cunoasterea psihosociologica si in actiunea de schimbare a opiniilor.

Specificul acestei tehnici de cercetare il reprezinta

- existenta reala a unui grup de persoane, care sa elaboreze in interactiune un raspuns colectiv la problemele puse in discutie.

Interviul de grup necesita:

o pregatire psihologica atenta

anumite masuri de organizare a discutiei colective

Henri H. Stahl (1974, apud Chelcea), vorbind despre obtinerea de raspunsuri colective la o chestionare verbala, arata ca "procedeul interogarii in grup" se recomanda in faza de prospectare, cand se pot obtine de la persoanele convocate informatii utile pentru adancirea problematicii de studiu.

Raspunsurile investite cu adeziunea mai multora sunt la fel de interesante pentru cercetator, ca si informatiile divergente furnizate de "opozanti".

In cazul convorbirilor colective - sustine H. H.Stahl - "Regula de aur a oricarui anchetator social este tacerea. E bun anchetatorul care vorbeste putin, dar stie sa faca pe altii sa vorbeasca ".

Focus- grupul - Se afla la intersectia interviului focalizat cu interviul de grup, fiind denumit si interviu de grup in profunzime.

Morgan defineste focus grupul ca o tehnica de colectare a datelor prin interactiunea dintre membrii grupului, referitoare la o problema stabilita de catre cercetator.

In America de N interviul de grup tipic dureaza doua ore si reuneste 8-10 participanti

In Europa dureaza pana la trei ore grupul este este mai mic - 6-8 participanti.

Ca regula generala se considera ca un studiu bazat pe focus-grup trebuie sa contina 4-6 sedinte de interviu.

Aceasta tehnica este utilizata in conexiune cu alte metode in special:

cu ancheta pe baza de chestionar

cu interviurile individuale.

David Morgan (1993, apud Chelcea) a subliniat modalitatile de combinare a metodelor:

a. Se efectueaza mai intai un focus grup pentru identificarea problemelor si a

intrebarilor care vor fi apoi incluse intr-un chestionar;

b. Focus grupul este modalitatea principala de studiu, iar ancheta psihosociala

vine sa stabileasca procedeele de alcatuire a grupurilor si sa determine

problemele de detaliu care trebuie analizate prin interviurile d egrup in

profunzime;

c. Ancheta reprezinta metoda principala, ea fiind asociata cu focus grupul care

ofera sugestii pentru interpretarea datelor;

d. Focus grupul este utilizat ca metoda principala, iar ancheta devine metoda

ajutatoare care verifica relevanta problemelor stabilite de cercetator pentru discutiile de grup.

O problema destul de importanat legata de focus grup este cea a esantionarii.

Frecvent se apeleaza la segmentarea populatiei de studiat dupa o serie de caracteristici in functie de:

-obiectivele

-ipotezele cercetarii

O astfel de segmentare are urmatoarele avantaje:

- asigura compararea raspunsurilor;

- creeaza un climat favorabil pentru discutie in conditiile in care membrii grupului sunt

si se vad ca fiind similari din perspectiva criteriilor de segmentare.

Problema structurarii in cazul focus grupului se refera la doua chestiuni:

controlul moderatorului asupra respectarii topicii cercetarii

- controlul moderatorului asupra interactiunilor dintre membrii grupului.

Factorul important, sustine Septimiu Chelcea, al structurarii fosuc grupului il constituie

numarul problemelor urmarite:

-cu cat numarul lor este mai mare cu atat gradul de structurare a focusului este mai ridicat.

Se considera ca un focus grup nu ar trebui sa cuprinda mai mult de cinci probleme.

Exista si discutii in ceea ce priveste volumul unui focus grup:

-unii autori considera ca un grup cu mai multi participanti are mai multe avantaje pentru ca isi manifesta opiniile si emotiile mai liber, dezvoltandu-se o dinamica mai rapida si mai intensa,

-altii considera ca intr-un grup cu mai putini participanti, moderatorul poate avea un control

mai ridicat asupra stimularii interactiunii dintre membrii, acesta fiind in viziunea lor un mare avanataj.

Krueger 1988, apud Chelcea) prezinta avantajele si dezavatajele utilizarii focus grupului.

Printre avantaje putem vorbi de:

- cuprinde date din viata reala in mediul concret

- este o tehnica flexibila

- are o inalta validitate

- produce rezultate destul de rapid

- prezinta costuri reduse

Dezavantajele ar putea fi:

- asigura cercetatorului un control mai redus (prin comparatie cu interviul

individual, spre exemplu)

- uneori, datele sunt dificil de analizat

- solicita din partea cercetatorului abilitati si cunostine speciale

- diferentele dintre grupuri pot fi distorsionate

- organizarea grupurilor poate fi destul de dificila

- discutiile trebuie sa fie astfel conduse incat sa incurajeze interactiunea dintre membrii grupului.

Interviurile cu copii ridica unele probleme cel putin din urmatoarele puncte de vedere :

- vocabularul limitat al copiilor;

- specificul relatiei adult-copil;

- dificultatea copiilor de a intelege "situatia de interviu".

In perioada anteprescolara (1-3 ani) copilul intampina dificultati de intelegere a

limbajului, desi cerinta subiectiva a comunicarii verbale este constituita la 16 luni

La varsta de 1 an copilul poate pronunta circa 100 de cuvinte, alcatuind propozitii de 2-3 cuvinte.

In perioada prescolara (3-6 ani), date fiind progresele in dezvoltarea comunicarii verbale, se pot realiza astfel de interviuri cu copiii (la 3 ani vocabularul mediu numara 2000 de cuvinte).

La sfarsitul perioadei scolare mici copiii poseda un vocabular de 4000-4500 de cuvinte, vocabularul activ fiind de aproximativ 1500 de cuvinte, astfel incat copii sunt capabili sa formuleze raspunsuri la unele tipuri de interviu special proiectate pentru investigarea lor.

O alta mare problema o reprezinta sugestibilitatea inalta a copiilor in comparatie cu adultii: formularea intrebarilor, intonatia, mimica pot influenta puternic raspunsurile.

Anumite caracteristici ale stadiului lor de dezvoltare psihica, precum "domnia concretului"

asigura insinuarea elementelor sugestive in procesul cunoasterii.

Imaginatia copiilor este necontrolata: adesea distinctia dintre realitate si vis, dintre ceea ce s-a intamplat efectiv si ceea ce ar fi dorit sa se intample ridica bariere serioase in interpretarea interviurilor de tip psihosocial.

Relatia adult-copil trebuie sa ia in considerare stadiile raporturilor dintre sexe.

La varsta de 7-12 ani baietii manifesta o anumita aversiune fata de fete, astfel incat se recomanda ca interviurile cu scolarii mici sa fie facute de persoane de acelasi sex.

In interviurile cu copiii trebuie creata o situatie de interviu care sa-i ajute sa

inteleaga ce se asteapta de la ei, recomandandu-se utilizarea unor elemente ajutatoare:

-papusi

-jucarii

-desene

-personaje din filmele sau animatiile preferate

Interviul telefonic- Se considera ca deceniul opt al secolului trecut a reprezentat momentul de explozie al dezvoltarii acestei tehnici de cercetare, cel putin in SUA.

Selectarea esantionului pentru anchetele prin interviu telefonic prezinta anumite particularitati in comparatie cu esantionarea populatiei pentru anchetele "clasice".

Fata de interviul direct, fata in fata, interviul telefonic prezinta unele particularitati, datorate in primul rand situatiei de lipsa a contactului vizual.

Avanatajele majore ale acestei tehnici le constituie costurile reduse si rapiditatea desfasurarii ei, dar dispune si de o serie de dezavantaje destul de mari:

- motivatia scazuta a intervievatului inregistreaza o rata mare a nonraspunsurilor sau a invalidarii protocolului de interviu;

- lipsa controlului situatie de interviu si mai ales a observatiei vizuale determina

neinregistrarea si prin urmare neanalizarea actelor de conduita si a limbajului nonverbal.

In functie de tipul de interviu, modul de desfasurare a convorbirii dintre operatorul de

ancheta si persoana intervievata prezinta anumite particularitati:

-intr-un fel va decurge interviul telefonic si in alt mod interviul fata in fata.

Alain Blanchet (1985, apud Chelcea) formuleaza urmatoarele principii generale ale aplicarii interviului nondirectiv care, pot fi considerate ca principii generale ale interviului in general din cercetarea socio-umana:

. tot ce au spus persoanele intervievate:

trebuie tratat ca elemente inseparabile de contextul discursiv si situational;

trebuie sa se acorde atentie atat continutului manifest, cat si celui latent;

cercetatorul nu trebuie sa considere ca tot ceea ce declara persoanele intervievate se plaseaza la acelasi nivel psihologic;

. cercetatorul va acorda atentie nu numai la ceea ce persoanele au spus, dar si la ceea ce nu au spus sau nu pot spune fara ajutorul lor;

. ceea ce declara oamenii intr-un interviu nu sunt decat indicatori, pe baza carora

cercetatorul va trebui sa identifice problemele persoanelor intervievate;

. se impunea ca cercetatorul sa situeze problemele persoanelor intervievate in

contextul social al desfasurarii intrevederii .

Metoda observatiei

La nivelul simtului comun se considera ca a observa inseamna:

-a cunoaste,

-a examina un obiect sau un proces,

-a face constatari si remarci (critice) referitoare la ceea ce ai privit cu atentie.

Din punct de vedre epistemolgic se considera in acest moment ca a observa inseamna nu numai a inregistra, dar si :

-"a inventa"

-"a construi realitatea"cum spunea Edgar Morin

Perceptia, procesul psihic pe care se bazeaza observatia, nu actioneaza de una singura ci in relatie cu celelalte activitati si procese psihice.

In observatie sunt implicate si:

-memoria

-inteligenta

-atentia

-imaginatia

-receptivitatea emotionala adica intreaga personalitate a cercetatorului, alaturi de normele si valorile socioculturale

Intervin in observatie:

-Schemele perceptive,

-limbajul legat de gandire,

-valorile sociale,

-influenta grupului,

-contextul spatial si istoric

Doar la nivelul cunoasterii comune observatia induce certitudine si se considera ca "este adevarat fiindca am vazut cu ochii mei".

Putem vorbi de observatie stiintifica si observatie nestiintifica.

Observatia stiintifica se deosebeste de observatia nestiintifica prin aceea ca:

-urmareste sa dea o semnificatie lucrurilor si proceselor percepute,

-sa verifice ipotezele spre a identifica o regularitate, o lege de producere a lor

Ea presupune cu necesitate

scopul cunoasterii,

planificarea,

desfasurarea dupa reguli bine stabilite si indelung verificate.

Gaston Bachelard spunea ca observatia stiintifica este totdeauna o observatie Polemica, pentru ca ea

-confirma sau infirma o teza anterioara.

- diferentiaza observatia stiintifica de cea spontana, nestiintifica este testarea ipotezelor, ca scop.

James Drever si Werner D. Frhlich defineau observatia astfel:

- "perceptia si inregistrarea atenta si planificata a fenomenelor, obiectelor,evenimentelor si indivizilor in dependenta de o situatie determinata".

In stiintele socioumane observatia este inainte de orice observarea omului de catre om, fapt ce o particularizeaza fata de observatia din stiintele naturii, fiind vorba de un raport intre doua persoane care "isi dau seama" si actioneaza ca atare.

Marie Jahoda subliniaza ca observarea stiintifica se bazeaza :

-pe scopul de cunoastere,

-pe o planificare riguroasa,

-pe notarea sistematica,

-pe controlul datelor

Kenneth D. Bailey considera ca metoda observatiei consta in "colectarea datelor despre

comportamentul nonverbal" implicand :

-sensibilitatea vizuala,

-acustica

-tactila

-termica

- olfactiva

Este de netagaduit faptul ca principalul analizator implicat in observatie este cel vizual si aceasta pentru ca cea mai mare parte a informatiilor ce ne parvin din mediul inconjurator sunt obtinute cu ajutorul vazului.

Omul percepe doar anumite lungimi de unda si, in plus, semnalele din lumea exterioara nu sunt numai de natura vizuala.

Vazul, auzul dar si mirosul asigura observarea oamenilor de catre oameni

Celelalte modalitati perceptive ne ofera foarte multe informatii despre mediul inconjurator si

oamenii din el.

"Sensibilitatea olfactiva a omului, puternic culturalizata, desi nu are un rol la fel de activ pentru orientarea in mediu ca la animale, atinge uneori praguri extraordinar de inalte.

Sensibilitatea termica, tactila, chiar sensibilitatea dolorifica participa la

cunoasterea prin observare a vietii psihosociale.

Kenneth D. Bailey subliniaza avantajele metodei observatiei:

- prin comparare cu ancheta sau cu studiul documentelor atunci cand se studiaza comportamentul nonverbal se considera ca inselarea deliberata, ca si erorile datorate memoriei fac din datele obtinute prin metodele interogative "informatii de mana a doua", inregistrandu-se comportamentele individuale si comportamentele colective chiar in momentul desfasurarii lor;

- fata de experiment observatia inregistreaza comportamentele in conditiile naturale de desfasurare a lor, in plus observatia fiind slab reactiva, in comparatie cu experimentul sau cu ancheta pe baza de chestionar sau de interviu.

- spre deosebire de ancheta sociologica sau de experiment, metoda observatiei are avantajul de a permite analize longitudinale, prin inregistrarea comportamentelor sau environment-ului un timp mai indelungat, luni sau ani de zile, daca ne referim cu precadere la observatia participativa.

Asemenea oricarei alte metode din stiintele socioumane, observatia are si

dezavantaje evidentiate tot de catre Kenneth D. Bailey:

- un control redus asupra variabilelor externe care pot afecta datele cercetarii;

- dificultati de cuantificare;

- limitarea la studiul unor esantioane mici;

- dificultatea de a patrunde in anumite medii si de a studia comportamente intime

Observatia se poate defini ca metoda de cercetare concreta empirica prin:

-identificarea

-colectarea

-analizarea si interpretarea datelor cu ajutorul simturilor in vederea efectuarii de inferente psihologice si sociologice pentru a verifica ipotezele sau pentru a descrie sistematic si obiectiv -mediul inconjurator,

-oamenii si relatiile interpersonale,

-comportamentele individuale si colective,

-actiunile si activitatile,

-comportamentul verbal,

-obiectele fizice,

-produsele activitatilor creative ale persoanelor si grupurilor umane.

Descrierea, in cazul observatiei:

-"implica o activitate de comparare,

-o reperare

-o ierarhizare a diferentelor si asemanarilor"

Tipurile de observatie

Exista foarte multe clasificari a metodei observatiei si a modalitatilor si procedeelor

sale de aplicare realizate in baza a numeroase criterii.

In ultima perioada cea mai uzitata si considerata ca cea mai viabila clasificare este cea a paradigmei cantitative diferentiata de paradigma calitativa.

Se face astfel distinctie intre:

-observatia cantitativa

-observatia calitativa.

Dupa Pattricia A. Adler si Peter Adler, ceea ce diferentiaza observatia calitativa de cea traditionala, cantitativa, se refera la faptul ca aceasta :

-"in esenta este fundamental naturalistica,

-se desfasoara in context natural,

-vizeaza actorii sociali care in mod natural participa in interactiuni

-urmeaza cursul vietii de zi cu zi.

William J. Goode si Paul K. Hatt fac distinctie intre:

-observatia controlata

-observatia necontrolata,

Observatia necontrolata include:

-observatia participativa versus observatia nonparticipativa.

Ren Knig imparte observatia in urmatoarele tipuri:

-observatie controlata

-observatie necontrolata ambele tipuri facand parte din ceea ce intelege prin observatie stiintifica; -observatie directa

-observatie indirecta conform criteriului "pozitia fata de realitate a materialului de observat"; -observatie externa(nonparticipativa), care poate fi extensiva sau intensiva

-observatie participativa, care la randul ei poate fi pasiva sau activa.

In ultima clasificare dihotomica(participativa/nonparticipativa) se are in vedere "pozitia fata de realitate a observatorului".

Bernard S. Phillips propune urmatoarea clasificare:

-observatie slab structurata

-observatie puternic structurata prin analogie cu tehnica interviurilor :- standardizate

-nestandardizate.

Tipul de observatie slab structurata include:

-observatia participativa

-observatia nonparticipativa.

Observatia nestructurata versus observatia structurata

Kenneth D. Bailey considera ca in clasificarea tipurilor de observatie intervin doua

tipuri de criterii:

- structura environmentului, care prin dihotomizare da nastere:- cadrului natural

-cadrului artificial

- gradul de structurare a observatiei, care poate fi la limita :- in observatie nestructurata,

- observatie structurata

Rezulta prin luarea in calcul a celor doua tipuri de structuri o tipologie a observatiei: -observatia complet nestructurata (intalnita in studiile de teren),

-observatia nestructurata (utilizatain experimentele de laborator),

-observatia structurata (in studiile de teren)

-observatia complet structurata (in experimentele de laborator).

G. J. McCall considera ca:

"Observatia este structurala sau sistematica daca se utilizeaza explicit planuri pentru selectia, inregistrarea si codificarea datelor; ea este nestructurata daca aceste procese sunt implicite si emergente".

Observatia nestructurata (sau slab structurata) se intalneste :

-in studiile sociologice de teren,

-in cele de laborator (mai ales in cercetarile psihosociologice).

Metoda etnografica are drept scop descrierea amanuntita a unei culturi sau subculturi si este

un tip de observatie nestructurata.

Observatia nestructurata constituie adesea primul pas in cercetarea sociologica de teren, dar este absolut necesar si in acest caz ca ea sa se bazeze pe teorie.

Fondarea pe teorie diferentiaza:

-observatia stiintifica (si observatia nestructurata este observatie stiintifica)

-de observatia spontana.

Observatia structurata, la randul ei, poate fi aplicata in cercetarile sociologice de teren, ca si in studiile de laborator, fie cu recunoasterea deschisa a rolului de observator, fie ascunzandu-se acest rol.

Important pentru acest tip de observatie este faptul ca se face apel la un "sistem de categorii" in raport de care se realizeaza concret observatia.

Categoriile de observatie se refera la clase de fapte si fenomene omogene, in care se regasesc indicatorii relevanti si care permit, prin codificare, o analiza statistica a proceselor si relatiilor sociale.

Roger W. Heyns si Alvin F. Zander vorbesc despre caracteristicile sistemelor de categorii de observatie.

Din punctul de vedere al gradului de cuprindere a realitatii, sistemul de categorii poate fi exhaustiv:

-cand toate actele comportamentale ale subiectilor vor fi clasificate in categoriile stabilite, sau nonexhaustive,

-cand sistemul de categorii nu permite decat selectarea unor comportamente.

Utilizarea unui sistem de categorii nonexaustiv aduce serioase economii de timp si este de preferat in studiile-pilot.

Dupa gradul de reflectie impus de sistemul de categorii la inregistrarea datelor de observatie, acesta poate fi: -inalt

-mediu,

Categoriile stabilite sunt :- mai generale

-mai particulare.

Sistemul de categorii poate avea unul sau mai multe cadre de referinta, incercand sa cuprinda :-fenomene omogene-sistemul de categorii este unidimensional,

- eterogene    --sistemul de categorii este multidimensional.

In cadrul sistemului,categoriile pot fi:

-continue

-discontinue

De regula vor fi: - continue categoriile din sistemele unidimensionale

-discontinue categoriile din sistemele multidimensionale.

Robert F. Bales luase in considerare 85 de categorii pentru a descrie procesele de interactiune in cadrul discutiilor de grup.

In urma laborioaselor sale investigatii concrete (1946-1949), nu au fost retinute decat 12 categorii.

Acestea sunt dispuse in perechi (pozitive si negative) si ordonate in doua dimensiuni referitoare la:

-comportamentul afectiv

-comportamentul intelectual.

Perechile de categorii surprind:

problemele de orientare a discutiilor (a),

problemele de evaluare (b),

problemele de control (c),

problemele de decizie (d),

problemele de invingere a tensiunii (e),

problemele de integrare in grup a participantilor la discutie (f)

Toate aceste categorii sunt aplicabile tuturor tipurilor de sisteme de interactiune.

Chelcea subliniaza faptul ca sistemul de categorii al lui Robert F. Bales este exhaustiv:

-orice comportament al perticipantilor la discutie poate fi incadrat intr-unul din categoriile stabilite.

Pentru a clasifica insa comportamentele se cere un inalt grad de reflexie, intrucat categoriile propuse sunt foarte generale.

Sistemul este bidimensional, vizand atat comportamentul afectiv, cat si pe cel intelectual, fapt ce impiedica ordonarea pe o singura linie a categoriilor, de la cea mai putin intensa pana la cea mai intensa participare la discutiile de grup.

Observatia externa versus observatia participativa

Observatia externa se refera la situatia in care observatorul se afla in afara sistemului observat, tehnica fiind recomandata in cazurile in care incadrarea cercetatorului in sistemul rol-status-urilor grupului sau colectivitatii tinta este dificila sau chiar imposibila .

Observatia externa (sau nonparticipativa) este caracteristica studiilor de laborator.

Observatia participativa se intalneste in studiile sociologice de teren si cu deosebire in cercetarile de antropologie culturala.

Observatia participativa inseamna "a lua parte constient si sistematic la viata activa, ca si la interesele si sentimentele grupului studiat"

Printr-o astfel de tehnica, cercetatorul nu numai ca este prezent in colectivitatea studiata, dar se si integreaza in situatia observata, in viata de zi cu zi zi a grupului.

Conform lui Danny L. Jorgensen observatia participativa are urmatoarele caracteristici de baza:

. Descrierea vietii sociale se face prin

-perspectiva celor dinauntrul grupului,

- a oamenilor aflati intr-o anumita situatie sau intr-un cadru bine determinat.

. Se are in vedere viata de zi cu zi a oamenilor in mediul in care acestia isi duc existenta, importanta fiind viata cotidiana aici si acum,

. Conduce la generalizari ca teorii interpretative,

Generalizarile si interpretarile inspirate de observatia participativa sunt utilizate in luarea deciziilor cotidiene.

. Se inscrie intr-un proces de cercetare flexibil, deschis, atat in ceea ce priveste identificarea problemelor de studiu, cat si sub raportul procedeelor de colectare a datelor si a modalitatilor de teoretizare.

. Observatia participativa implica o abordare calitativa si un studiul de caz, fapt care presupune descrierea detaliata si analiza de profunzime a unui fenomen psihologic sau social.

Observatia participativa este folosita pentru a studia holistic :

-o cultura sau o societate,

-o subcultura sau o organizatie,

-un grup uman sau : - practicile,

-credintele,

-interactiunile umane.

Scopul principal este de a descrie comprehensiv si exhaustiv un aspect important sau unic al vietii individului sau comunitatii.

. Cercetatorul care utilizeaza observatia participativa trebuie sa joace rolul de participant la viata de zi cu zi a unitatii sociale investigate.

. Utilizeaza strategii specifice in functie de persoana, grupul sau societatea investigata, iar experienta de viata a cercetatorului constituie o sursa de date foarte importanta.

In diferite momente ale cercetarii se aplica si se deruleaza si o alta serie de tehnici si instrumente de cercetare:

-interviuri

-analiza de documente,

-analiza biografica

Raymond L. Gold considera ca rolul cercetatorului in observatia participativa poate fi:

- totalmente participant

-- participant ca observator

-- observator ca participant

-- totalmente observator

Herbert J. Gans considera ca este mai util sa se vorbeasca in acest caz despre tipurile de observtie participativa in functie de comportamentul cercetatorului si din acest punct de vedere pot fi identificate trei tipuri de observatie participativa:

- cercetatorul se comporta ca observator, adica este fizic prezent la desfasurarea evenimentelor, dar nu participa la derularea lor;

- cercetatorul participa, dar ca cercetator, ceea ce inseamna ca are rol de"cercetator-participant";

- cercetatorul participa, devenind in aceasta situatie "paricipant real", abdicand pe moment la rolul sau de cercetator, rol pe care insa si-l reia dupa consumarea evenimentului.

Patricia A. Adler si Peter Adler considera ca practica cercetarilor bazate pe observatia participativa pune in evidenta o accentuare a implicarii cercetatorului in viata comunitatii studiate, astfel ca se poate vorbi de trei roluri predominante ale observatorului:

-cercetator-membru-deplin

-cercetator-membru-activ

-cercetator-membru-periferic

In cursul desfasurarii cercetarii, statusul observatorului se poate schimba:

-din observator nedeclarat, cercetatorul poate deveni cercetator neutru sau actor social, iar gradul de implicare in viata grupului se poate schimba

Observatia continua versus observatia esantionata

Observarea continua se refera la :

-perioade limitate din viata unei colectivitati

-secvente comportamentale bine precizate ale unui numar mic de indivizi si personalitati.

"Observatia presupune, prin definitie, o alegere a faptelor de observat.

Este o distingere clara a unor detalii semnificative dintr-un tot amorf.

Este un rod al unor idei pe care mai dinainte le ai asupra a ceea ce este si ceea ce nu este

semnificativ"

Observatia esantionata (sau instantanee), descrisa in 1934 de catre Tippett, se

bazeaza pe tehnica sondajului, fiind numita :

-uneori "esantionaj al muncii"

-"inspectie instantanee".

Observatia instantanee prezinta avantajul de a fi relativ comoda, putandu-se aplica fara perturbarea comportamentului celor studiati.

Exista posibilitatea aplicarii acestei metode fara ca cei studiati sa fie avertizati;

Procedeul implica anumite riscuri:

-observatorul, odata deconspirat, pierde total increderea celor in mijlocul carora efectueaza studiul.

Marele avantaj pe care il confera aplicarea acestei metode consta in posibilitatea ce se creeaza de a studia alternativ mai multe activitati intr-o perioada de timp scurta.

Prin intermediul observatiei instantanee se poate stabili, cu un grad convenabil de precizie:

-lista operatiilor ce se efectueaza,

-ponderea fiecarei operatii

-se poate compara ceea ce efectiv se face cu ceea ce este prevazut a se face.

Observatia instantanee este recomandabil a se aplica numai in studiul unor activitati variate.

Aplicarea practica a metodei trebuie sa tina seama de gradul de precizie pe care dorim sa-l aiba rezultatele.

Prin conventie, se considera ca un grad de precizie de 0,05 este convenabil .Ca momente importante in aplicarea observatiei instantanee, in afara stabilirii prin observatie a ponderii elementelor in cadrul activitatii studiate, amintim fixarea intervalelor dintre observatiile instantanee;

Aceasta se realizeaza in functie de :

-timpul total de studiu,

-de numarul activitatilor care sunt studiate

-de distanta dintre locurile de desfasurare a acestor activitati

Se ia in consideratie timpul minim pentru parcurgerea distantei intre cele mai indepartate locuri ce sunt studiate alternativ.

Determinarea momentelor de efectuare a observatiilor instantanee se face prin tragere la sorti.

In final, se completeaza o fisa de observatie in care sunt trecute:

-numarul observatiilor,

-ziua

-orarul de observare,

-continutul observarii

-eventualele remarci explicative suplimentare.

Reguli de observare

Citandu-l pe Theodore Caplow (1970), Septimiu Chelcea sintetizeaza experienta de cercetare si prezinta o serie de reguli de observare, incluzand :

-conditiile prealabile,

-procedura

-continutul

-modul de notare.

Conditii prealabile observarii

. Inainte de inceperea cercetarii, cel ce face observatia trebuie sa se familiarizeze cu

obiectivele cercetarii;

. Tehnicile de observare si procedeele de notare a faptelor de observatie trebuie

precis formulate si suficient de mult repetate pentru ca observatia sa fie valida;

. Inainte de a observa, cercetatorul trebuie sa memoreze lista unitatilor de observare

. Procedura de notare

. Observatorul trebuie sa noteze, pe cat posibil, faptele de observatie pe teren;

. Rastimpul admisibil intre observare si notare este de ordinul minutelor, si in cazuri

exceptionale, de ordinul orelor.

Henri H. Stahl atrage atentia in acest sens: "oricat de buna memorie ai avea,observatia care nu se noteaza de indata, poate fi considerata ca pierduta";

. Rastimpul la care ne-am referit variaza in functie de natura cercetarii;

. Observatorul nu trebuie sa uite ca el insusi este observat si ca notarea s-a facut in

perioade de observare.

Continutul notelor de observatie

. Notele de observatie trebuie sa includa:

-data,

-ora,

-durata observatiei

-locul desfasurarii evenimentelor

-circumstantele observarii,

-aparatele utilizate in observatie,

-factorii de mediu care pot influenta comportamentele

-modificarile care au survenit in timpul observarii;

. In notele de observatie nu-si au locul :

-opiniile

-ipotezele

-remarcile cercetatorului.

Va trebui sa notam doar:

-expresia faciala,

-paloarea

-contractia musculara

. Conversatia cu persoanele observate, dialogul, trebuie notate in stil direct, asa cum s-au desfasurat.

Notarea cuvant cu cuvant a declaratiilor persoanelor intervievate se va inchide, intre ghilimele (").

Sinteza , prescurtarea conversatiei se marcheaza cu apostrof ('), asa cum se accepta prin conventie in studiile etnografice.

. Opiniile si deductiile cercetatorului trebuie notate separat, la intervale prestabilite.

Definitivarea notelor de observatie

. Notele de observatie trebuie revazute, adaugite, corectate de indata ce timpul

permite acest lucru;

. Notele de observatie trebuie clasificate provizoriu, iar cand sistemul de categorii este bine conturat, sa se treaca la clasificarea lor definitiva.

. Regulile de observatie pot fi amanuntite, nuantate si particularizate in raport de tipul

de observatie.

Experimentul

Se considera ca la nivelul cunoasterii stiintifice, valoarea deosebita a experimentului este data de faptul ca acesta permite verificarea ipotezelor cauzale, iar el este asociat cu abordarea analitica a fenomenului, spre deosebire de observatie, care se asociaza cu abordarea descriptiva.

in epistemoligie uneori se face distinctie intre :

-stiintele experimentale

- stiintele observationale.

Cercetarea experimentala constituie un proces iterativ, care incepe cu verificarea relatiilor de cauzalitate si sfarseste cu formularea unor noi ipoteze.

Paradigma naturii iterative a cercetarii experimentale, propusa de G. E. P. Box, se fondeaza pe supozitia ca "nici un plan (experimental) nu este suficient de bun pentru a raspunde la toate intrebarile deodata, oricat ar fi experimentul de important.

Obiectul de studiu in stiintele socioumane il reprezinta omul si mediul sau care se afla intr-o serie de determinari

-complexe

-interne

- externe subiectului uman.

Subiectii de experiment :

-apartin unei anumite categorii sociale,

-fac parte dintr-o anumita societate, natiune si grup socioprofesional;

-au o anumita varsta,

-un anumit sex,

-nivel de scolaritate;

-si-au interiorizat anumite norme si valori intr-o masura mai mare sau mai mica.

In legatura cu experimentele psihosociologice, se pune problema posibilitatii de generalizare a rezultatelor obtinute.

Este vorba despre validitatea externa a experimentului sau validitatea ecologica care se refera la aplicabilitatea rezultatelor in situatii naturale (ecologice) cat mai diferite.

Validitatea externa a experimentelor din stiintele socioumane este destul de restransa atat in ceea ce priveste generalizarea de la grupul experimental la populatia din care sunt selectionati subiectii de experiment (validitatea populationala), cat si sub raportul trecerii de la situatia experimentala la conditiile vietii sociale reale (validitatea ecologica).

Poate si mai importanta este problema validitatii interne.

In experimentele psihosociologice, variabila independenta reprezinta o combinatie de stimuli, sarcina cercetatorului fiind aceea de "purificare a variabilei independente", pentru a stabili cu exactitate daca intre X (variabila independenta) si Y (variabila dependenta) exista o legatura cauzala.

Sub numele de placebo sunt grupate substantele chimice fara actiune farmacologica specifica, dar care, datorita sugestiei si autosugestiei provoaca ameliorarea starii bolnavului.

Ernest Greenwood, dupa ce trece in revista sensurile in care este folosita metoda experimentala in sociologie si psihologie, ajunge la concluzia ca: "Un experiment este verificarea unei ipoteze incercand de a pune doi factori in relatie cauzala prin cercetarea situatiilor contrastante, in care sunt controlati toti factorii in afara celui ce intereseaza, acesta din urma fiind cauza ipotetica sau efectul ipotetic".

Caracteristicile asupra carora Ernest Greenwood insista sunt:

-capacitatea experimentului de a verifica ipotezele cauzale

-controlul situatiei experimentale.

El arata ca experimentul tinde catre controlul maxim al factorilor si precizeaza esenta metodei: "testarea ipotezelor cauzale prin intelegerea unor situatii contrastante controlate"

Controlul este elementul esential in structura metodei experimentale.

Verificarea ipotezelor cauzale constituie scopul general al stiintei, de care cunoasterea stiintifica se apropie utilizand metode adecvate, inclusiv experimentul, dar nu numai experimentul.

Arnold M. Rose apreciaza ca "Un experiment consta in aplicarea unui stimul la un anumit obiect, pastrand neschimbati alti stimuli sau conditii posibile care pot sa afecteze obiectul in acelasi timp, si notand schimbarile care se produc in obiect, probabil datorita aplicarii stimulului"

O definitie riguroasa a experimentului psihosociologic trebuie sa reflecte stadiul prezent de dezvoltare a cunoasterii, dar si posibilitatile de azi ale tehnicii experimentale si de aceea o definitie care corespunde intr-o mai mare masura acestor exigente este cea a lui Leon Festinger:

experimentul consta in "observarea si masurarea efectelor manipularii unor variabile independente asupra variabilelor dependente intr-o situatie in care actiunea altor factori (prezenti efectiv, dar straini studiului) este redusa la minimum

Aceasta definitie subliniaza in primul rand faptul ca experimentul este o observatie provocata si

ca, in al doilea rand, situatia este controlata.

John W. Kinch considera ca poate fi vorba de experiment cand "cercetatorul introduce deliberat anumiti factori in situatia observata sau controleaza comportamentul subiectilor pe care ii observa"

Marc Richelle apreciaza ca: "A experimenta inseamna a aseza un fenomen sub un control riguros cu scopul de a-i determina conditiile de aparitie.

Chelcea reuseste o definitie cuprinzatoare data experimentului:

In stiintele socioumane experimentul psihosociologic consta in analiza efectelor unor variabile independente asupra variabilelor dependente intr-o situatie controlata, cu scopul verificarii ipotezelor cauzale.

Conceptele de baza ale experimentului

Leslie Kish considera ca variabilele intalnite intr-un experiment pot fi clasificate in patru categorii:

a. Variabile explanatorii care se diferentiaza in variabile :

-independente

-dependente

Variabilele independente sunt date de factorii introdusi in experiment de cercetator sau de alte instante (natura, societate) si al caror parametri:

-valoare

-intensitate

-durata

-frecventa se modifica in timp.

Variabilele dependente iau valori diferite in urma influentei asupra lor a variabilelor independente.

Atat variabilele independente, cat si cele dependente se supun legii conexiunii universale a fenomenelor; ele sunt dependente sau independente doar raportate la planul experimental.

Variabilele explanatorii pot fi cantitative, cat si calitative

Sunt cantitative acele variabile ale caror valori, discrete sau continue, pot fi ordonate de-a lungul unei singure dimensiuni

Variabilele calitative sunt neordonabile unidimensional.

b. Variabilele exterioare controlate

Numarul variabilelor exterioare care trebuie controlate este totdeauna mare.

c. Variabilele exterioare necontrolate

Data fiind multitudinea factorilor exteriori, cercetatorul lasa cu buna stiinta necontrolate

unele variabile mai greu de mentinut la acelasi nivel datorita :

-complexitatii lor,

-mijloacelor tehnice, uneori rudimentare

-din considerente materiale sau deontologice

d. Grupul experimental

Este constituit din ansamblul persoanelor asupra carora actioneaza variabila independenta introdusa de cercetator.

In metodologia experimentului, termenul de "grup", cu rare exceptii, are alta semnificatie decat cea psihosociologica.

Pentru termenul de grup experimental (si de control), mai apropiat decat sensul psihosociologic este intelesul statistic, de grupare dupa anumite caracteristici a populatiei.

Grupul de control serveste pentru compararea efectelor introducerii variabilei independente la grupul experimental

Este un grup martor, asupra caruia nu actioneaza variabila independenta.

e. Momentul experimental

Este un alt concept de baza in sistemul explicativ al metodei experimentale.

De obicei, sunt luate in consideratie momentele t1 si t2 ale experimentului, adica momentele in care se masoara variabilele dependente, inainte si dupa introducerea variabilei independente.

f. Situatia experimentala

Cuprinde ansamblul persoanelor al obiectelor precum si conditiile concrete in care se desfasoara experimentul.

Situatiile experimentale pot fi:

-naturale

-de laborator,

-create de cercetator

Elementele constituente ale situatiei experimentale interactioneaza, facilitand sau, dimpotriva, ingreunand actiunea variabilei independente.

Astfel de factori, prezenti la inceputul experimentului si actionand asupra variabilei dependente (in fond, variabile externe necontrolate) sunt numiti de catre W. Siebel "factori paraleli".

Spre deosebire de ei, unii factori actioneaza numai in momentul introducerii variabilei independente: sunt "factori catalitici"

De-a lungul desfasurarii experimentului, situatia experimentala se schimba.

W. Siebel (1965) distinge trei faze in dinamica situatiei experimentale:

-situatia initiala,

-situatia de dupa introducerea variabilei independente

-situatia finala,

Cercetatorul este atent la fazele initiala si finala, neglijand situatia intermediara.

Intrucat situatia experimentala, in dinamica ei reprezinta un singur tot, este fireasca recomandarea de a se urmari interactiunea factorilor si a elementelor pe toata perioada desfasurarii experimentului.

In prezentarea experimentului este recomandabil sa se arate, prin schite sau fotografii, situatia experimentala in diferitele ei faze.

g. Schemele experimentale

Oricat de sofisticate s-au dovedit a fi experimentele moderne din stiintele socioumane, schemele lor logice sunt reductibile la canoanele cercetarii experimentale stabilite de

John Stuart Mill (1806 - 1873) in A System of Logic (1843).

Aceste canoane "descriu metoda experimentului controlat, care este unul din procedeele indispensabile ale stiintei moderne"

Rafinarea procedeelor de testare pe cale experimentala a ipotezelor cauzale in stiintele socioumane a fost impusa de necesitatea adecvarii metodei la obiectul investigat, avand in vedere:

-complexitatea cauzalitatii,

-natura factorilor experimentali

-influenta situatiei experimentale.

h. Complexitatea cauzalitatii

La nivelul existentei psihosociale este imposibil de imaginat un fenomen care sa epuizeze cauzalitatea producerii altui fenomen, care sa fie necesar si in acelasi timp suficient pentru producerea lui.

In acest domeniu, un factor devine cauzal in anumite conditii, in prezenta altor factori, care maresc probabilitatea producerii fenomenului.

Totdeauna cauzalitatea sociala este exprimata printr-un "nex complex de fenomene", in care conditiile contributorii, in prezenta celor contingente si alternative, determina probabilistic aparitia unui fenomen.

Prin canoanele stabilite de catre John Stuart Mill pot fi descoperite doar testate ipotezele cauzale, ceea ce presupune observatia prealabila a conditiilor de producere a fenomenelor.

i. Natura factorilor experimentali

Realizarea experimentelor in sociologie, psihologie, pedagogie are in vedere :

-multicauzalitatea specifica fenomenelor sociale,

-natura factorilor experimentali,

-a conditiilor contributorii si circumstantiale, cu un cuvant, a variabilelor independente

Variabilele independente in experimentele psihosociale au foarte rar doar doua valori (absenta si prezenta).

Acelasi lucru se poate spune si in legatura cu variabilele dependente.

Acest fapt l-a determinat pe mile Durkheim sa considere, in Regulile metodei sociologice, canonul variatiei concomitente care spune ca "orice fenomen care variaza intr-un fel sau altul ori de cate ori un alt fenomen variaza intr-un acelasi fel particular este:

-fie din cauza,

-fie efectul celui de-al doilea fenomen,

-fie ca este legat de acesta printr-un fapt de cauzatie".

j. Influenta situatiei experimentale

Situatia experimentala poate, ea insasi, interveni ca variabila independenta in experiment, datorita faptului ca, spre deosebire de stiintele naturii, in stiintele sociale subiectul experimentului este un participant activ, constient, care intra intr-o forma speciala de interactiune sociala cu experimentatorul.

Tipuri de experimente

Criteriile pentru delimitarea tipurilor de experimente in psihosociologie sunt foarte variate:

-gradul si specificul interventiei cercetatorului in manipularea variabilelor,

-nivelul controlului variabilelor,

-natura variabilelor modificate,

-locul si functia experimentului in cadrul cercetarii

John Stuart Mill, care aprecia ca valoarea situatiilor experimentale depinde de ceea ce

este in ele, facea distinctie totusi intre:

-experimentul natural, in care situatia experimentala este oferita de natura,

-experimentul artificial, in care situatia este creata de cercetator.

Claude Bernard, afirmand ca "nu se poate admite ca mana experimentatorului trebuie sa intervina totdeauna activ pentru a provoca aparitia fenomenelor, facea distinctie intre:

-experimentele active

-experimentele pasive.

Experimentele active sunt experimente provocate.

Experimentele pasive sunt experimente invocate, mintale.

F. S. Chapin tinand cont de gradul de interventie a cercetatorului in manipularea variabilelor constituie elementul esential vorbeste de:

- experiment proiectat

- experiment ex post facto.

In experimentul proiectat cercetatorul creeaza situatia.

in experimentul ex post facto situatia furnizata de natura serveste cercetatorului ca material de analiza rationala a legaturii cauzale dintre variabilele pe care nu el le-a introdus in experiment, dar pe care le "reconstruieste" mintal.

Stefan Lantos remarca fapul ca experimentul mintal continua reflexia pronind de la observatie, "o prelungeste prin forta imaginatiei si fanteziei predictive peste limitele de accesibilitate ale acestei observatii"

Edgar Sydenstricker imparte experimentele in :

-simultane

- succesive

Dupa cum rezultatul este obtinut

- printr-o sectiune transversala, comparand grupul experimental cu cel de control, sau

- printr-o sectiune longitudinala, comparand grupul experimental cu sine insusi, la diferite intervale de timp.

Dupa Ernest Greenwood experimentele sunt de patru tipuri:

-proiectat simultan,

- proiectat succesional,

- ex post facto cauza-efect

- ex post facto efect-cauza. tare.

Proiectat simultan, proiectat succesional, acestea doua, sunt relativ simple. Ele sunt experimente active.

Experimentele ex post facto (invocate) au fost divizate in doua categorii :

-pornind de la observatia ca uneori cercetatorul cunoaste numarul si situatia celor care au suferit actiunea unui factor (ex post facto cauzaefect),

-alteori nu se cunoaste acest numar, dar se stiu numarul si situatia celor care prezinta efectul actiunii respectivului factor (ex post facto efect-cauza).

Prin experimentele ex post facto se precizeaza ca se cerceteaza:

-fie consecintele unei variabile cunoscute asupra situatiilor in care ea este prezenta sau absenta,

-fie factorii care au influentat o situatie cunoscuta.

In experimentele ex post facto, cercetatorul nu manipuleaza efectiv variabilele si nici nu este prezent in momentul actiunii lor, procesele sociale desfasurandu-se in mod natural, fapt care

confera acestui tip de experiment un plus de valoare cognitiva.

Allem L. Edward tinand cont de functia pe care o indeplineste experimentul in procesul de cunoastere stiintifica face urmatoarea clasificare a experimentului:

a. Experimentul explorativ, cu functie de sondare a situatiilor psihosociale mai putin

cunoscute, fara a porni de la ipoteze foarte exacte, are un rol de precizare a problemelor ce urmeaza a fi clarificate in cercetarile stiintifice ulterioare.

In procesul cunoasterii, experimentul explorativ, spre deosebire de celelalte tipuri de experimente,constituie un moment de initiere.

b. Experimentul metodic - functie pregatitoare mai avansata in procesul de cunoastere proiectat cu scopul de validare a raporturilor dintre variabilele experimentale.

c. Experimentul propriu-zis stiintific este cel cu ajutorul caruia se masoara influenta

variabilei independente asupra variabilei dependente.

d. Experimentul critic, de testare a ipotezelor cauzale, reprezinta tipul superior de

experiment, cu valoare de cunoastere ridicata.