Reprezentarea ca proprietate a sistemului cognitiv

Reprezentarea ca proprietate a sistemului cognitiv

Reprezentarea este o reflectare intr-un mediu intern a realitatii exterioare.

Ex: cu mediul extern: relatia dintre culoarea verde a semaforului si trecerea masinilor pe strada. Culoarea verde implica o relatie de conditionare intre simbolul culorii verde a semaforului si simbolul masinilor trecand pe strada. Avem deci o relatie sistematica si simbolica intre mediul extern ce trebuie reprezentat si cel intern in care are loc reprezentarea.

Esential in stabilirea unei reprezentari este stabilirea unei relatii sistematice intre domeniul ce trebuie reprezentat si mediul intern in care este reprezentat. Fara o reflectare interna a mediului extern un sistem nu se poate orienta in spatiu, nu poate da dovada de inteligenta. El ar fi la cheremul legilor fizice care guverneaza mediul.

Ex: Pentru a rezolva o problema noi trebuie sa ne reprezentam ce se da si ce se cere precum si procedura prin care putem ajunge de la datele problemei la solutia acesteia. Problema sau situatia problematica este obiectiva. Pentru ca sa o rezolvam, trebuie sa ne-o reprezentam in mintea noastra. Aceasta reprezentare este similara, dar nu este identica cu enuntul problemei sau cu situatia problematica din afara noastra. Exista insa o relatie sistematica intre variabile interne si referentul lor extern, ceea ce face ca cele din urma sa fie reprezentari ale celor dintai.

Reprezentarile utilizate de sistemul cognitiv uman pot sa fie simbolice (imagini, continuturi semantice etc.) sau subsimbolice (pattern-uri de activare ale retelelor neuronale).

Calculul, cealalta proprietate de care trebuie sa dispuna un sistem fizic cognitiv, consta in manipularea reprezentarilor pe baza unor reguli.

Daca reprezentarile sunt simbolice, atunci avem de-a face cu reguli de manipulare a simbolurilor.    Ex: Regulile de efectuare a operatiilor matematice, regulile sintactice sau gramaticale, reguli semantice, reguli pragmatice etc. sunt reguli pe baza carora realizam diverse combinatii de simboluri.

Daca reprezentarile sunt subsimbolice sau neuromimetice, avem de-a face cu reguli de modificare a valorilor de activare.

Corespunzator celor doua tipuri de reprezentari si de reguli au fost dezvoltate doua tipuri de modelari in stiintele cognitive:

clasic-simbolice si

neuromimetice.

Modelul sau paradigma clasic-simbolica are urmatoarea teza principala: cunostintele si implicit starile de lucru corespunzatoare, sunt reprezentate in sistemul cognitiv prin simboluri sau structuri simbolice.

Modelul neuromimetic porneste de la ideea ca activitatea cognitiva poate fi explicata pe baza unor modele de inspiratie neuronala. Altfel spus, o retea neuromimetica poate realiza calcule logice.

Rezulta din cele mai sus mentionate ca nu caracteristicile fizice sunt determinante pentru un sistem cognitiv ci capacitatea sa de reprezentare a mediului si de a efectua calcule cu aceste reprezentari.

Reprezentarea si calculul sunt trasaturile necesare si suficiente pentru ca un sistem fizic sa posede inteligenta

Fundamentata in interiorul stiintelor cognitive, psihologia cognitiva adopta aceeasi definitie a sistemului cognitiv uman, ca obiect de cercetare specific.