SEMIOLOGIA PROCESELOR DE CUNOASTERE

SEMIOLOGIA PROCESELOR DE CUNOASTERE

Semiologia senzatiei si a perceptiei

Senzatia este un act psihic elementar, monomodal, care realizeaza imaginea singulara a unei insusiri a obiectelor si fenomenelor lumii inconjuratoare. Se datoreaza actiunii directe a obiectelor sau fenomenelor asupra analizatorilor (organe de simt: ochi, urechi, tegumente, etc).

Ele evidentiaza proprietati elementare ale materiei: forma, marime, greutate, culoare, miros, gust. Ele reprezinta imagini subiective ale lumii obiective.

Particularitatile senzatiilor: sunt instrument de reflectare nemijlocita a lumii materiale prin intermediul analizatorilor asupra carora actioneaza direct, iar o alta particularitate o constituie faptul ca senzatia reprezinta reflectarea pe plan ideal a proprietatilor separate ale obiectelor si fenomenelor concrete.

Perceptiile

Perceptiile reprezinta procesul de transferare a realitatii fizice in informatii psihologice, modalitate prin care stimulii devin constienti. Sunt procese senzoriale elementare care se disting prin sintetism, unitate si integritate. Ele redau realitatea obiectiva in imagini de ansamblu. Insusirile obiectelor sau fenomenelor sunt reflectate in conditii de simultaneitate sau succesiune - aspect multimodal. Perceptia presupune raporturi intre calitatile obiectului (insusirile generale si esentiale) si conditiile subiective ale individului (trebuinte, interese, experienta).

Psihopatologia senzorialitatii

Se caracterizeaza prin doua tipuri de tulburari: cantitative si calitative.

Tulburarile cantitative se caracterizeaza prin modificarea pragului senzorial. Poate aparea o scadere a pragului senzorial ce determina o suprasensibilitate la stimuli subliminali. Fenomenul poarta denumirea de hiperestezie senzoriala. De exemplu, picatura apei de la robinet, scartaitul usii sunt percepute cu o sonoritate crescuta mult mai ampla decat in realitate. Apare in surmenaj, suprasolicitare fizica si psihica, afectiuni nevrotice.

Cenestopatiile

Termen introdus de Dupre, reprezinta o forma de hiperestezie caracterizata printr-o tulburare constienta a senzatiei si perceptiei intero si proprioceptive. Sunt percepute senzatii penibile, difuze, cu sediul variabil care nu respecta un teritoriu nervos si care nu sunt declansate de nici o modificare organica. De exemplu, furnicaturi sau parestezii (amorteli) in "manusa sau ciorap" care apar pe membrele superioare sau inferioare de la degete pana la articulatia pumnului, cotului sau umarului, respectiv glezna sau genunchi. De asemenea, cefaleea cu caracter migrator de la regiunea occipitala catre zona frontala sau parietala este tot o cenestopatie. Apar in tulburari nevrotice.

Opusul hiperesteziei il reprezinta hipoestezia care se caracterizeaza prin ridicarea (cresterea) pragului senzorial astfel incat are loc o scadere a receptivitatii la diversi stimuli. Pentru a putea fi perceputi, stimulii trebuie sa aiba o intensitate mult mai mare decat normalul. Poate fi intalnita in cazul leziunii de analizator asa cum apare in hipoacuzie iar in patologia psihiatrica se intalneste in stari reactive, stari conversive (disociative, isterie) schizofrenie. O mai putem intalni in inductia hipnotica.

Tulburarile calitative

Iluziile reprezinta perceptia deformata a unor obiecte sau fenomene existente in realitate. H. Ey considera ca iluzia este in general o "eroare cognitiva sau perceptiva".

Pot aparea in conditii de normalitate datorita distantei, luminozitatii sau starii afective speciale. In fizica vorbim despre iluzii optico-geometrice. Persoanele corecteaza usor eroarea si o corecteaza.

Iluziile patologice pot fi clasificate dupa fiecare analizator. Pacientii nu sunt convinsi de caracterul patologic si isi modifica comportamentul. Ele apar in tulburarile de intensitate psihotica (schizofrenie), starile confuzive dar si in sevrajul la alcool. Iluziile intalnite in afectiunile psihice sunt: vizuale, auditive, gustative, olfactive, tactile, interoceptive.

Cele mai frecvent intalnite sunt cele vizuale. Vom enumera cateva tipuri de iluzii vizuale:

Metamorfopsii - impresia de deformare a obiectelor si spatiului perceput;

Micropsii (liliputane) - obiectele percepute ca fiind mai mici;

Macropsii (pantagruelice) - obiectele percepute ca fiind mai mari;

Dismegalopsii - obiectele percepute ca fiind alungite sau largite;

Porropsia - obiectele percepute mai apropiate sau mai indepartate;

Callopsia - obiectele sunt percepute mai infrumusetate;

Pareidolia - interpretare imaginativa ce poate oferi perceptiei patologice un mare grad de bogatie si vivacitate. Ele sunt intens anxiogene.

Falsele recunoasteri constau in identificarea gresita a diverselor persoane. Trebuie diferentiata de confuzia de persoana in care individul remarca greseala si o corecteaza.

Iluzia sosiilor - impresia ca persoane sau fiinte care seamana foarte mult incat nu pot fi deosebite, persoane cunoscute au fost multiplicate cel mai adesea in scop ostil. Pot aparea in schizofrenie, demente.

Iluziile auditive reprezinta perceperea modificata a unor zgomote.

Impresia ca anumite sunete sunt mai apropiate, mai puternice, mai distincte, sau dimpotriva: discrete, estompate, indepartate. Sunete reale (bataile ceasului, apa de la robinet) sunt percepute drept cuvinte injurioase.

Iluziile gustative si olfactive se deosebesc greu de halucinatii.

Reprezinta perceperea eronata a gustului sau mirosului normal al diferitelor substante sapide sau odorifice care poarta denumirea de parosmie. Apar mai frecvent in leziunile de lob temporal.

Iluziile viscerale sau interoceptive reprezinta perceperea eronata a functiilor unor organe sau aparate.

Modificarea de schema corporala consta in perceperea denaturata a formei, marimii, greutatii si pozitiei propriului corp.

Se mai poate intalni transpozitia partilor corpului, micsorarea sau marirea lui. Apare in schizofrenie.

Halucinatiile

Halucinatiile reprezinta perceptii fara obiect de perceput (H. Ey).

H. Ey observa ca definitia explica halucinatia prin eroarea fundamentala de perceptie care o creeaza. Halucinatiile se insotesc de un grad mare de convingere.

Halucinatiile propriu-zise ( psihosenzoriale)

Caracteristicile halucinatiilor (dupa V. Predescu):

Proiectie spatiala cand sunt situate in spatiul campin sau extracampin.

Convingerea pacientului asupra "realitatii" si "autenticitatii" acestor tulburari perceptuale.

Perceperea lor prin modalitatile senzoriale obisnuite (exteroceptive, interoceptive, proprioceptive) si pe caile senzoriale normale.

Grad variabil de intensitate (discrete sau intense).

Claritate diferita (vagi sau distincte).

Complexitate variabila (simple sau complexe).

Durata (intermitente sau continue).

Rezonanta afectiva (initial anxiogena, alteori placuta).

Natura senzoriala: exteroceptive - auditive, vizuale, olfactive, gustative, tactile interoceptive - halucinatii viscerale

Proprioceptive - halucinatii motorii (kinestezice).

Halucinatiile auditive

Halucinatiile auditive sunt cele mai frecvente la adulti, pot fi elementare fosnituri, tiuituri, comune sau complexe. In acest caz indivizii pot auzi una sau mai multe voci cunoscute sau necunoscute care monologheaza sau dialogheaza, ce pot fi situate in spatiul campin cel mai frecvent, sau extracampin mai rar. Durata este variabila, de la minute pana la zile intregi. Alteori "vocile" pot sa-i trezeasca din somn, sau sa ii impiedice sa se odihneasca.

Rezonanta afectiva poate fi favorabila sau cel mai des defavorabila, anxiogena. Pot avea caracter comentativ sau imperativ. In acest caz se considera urgenta psihiatrica deoarece pacientii pot deveni auto sau heteroagresivi, pot comite acte suicidare. Halucinatiile pot fi concordante sau neconcordante cu starea afectiva. Apar mai frecvent in schizofrenie, tulburari afective, demente.

Halucinatii vizuale

Halucinatiile vizuale sunt peceptii ale unor obiecte, fiinte, imagini inexistente in acel moment in realitate.

Sunt mai frecvent intalnite la copil. Ele pot fi mono sau policromatice, percepute cu unul sau ambii ochi, pot ocupa tot campul vizual sau scotom, imagini de marimi variate: normale, guliverniene, liliputane. Dupa proiectia spatiala ele pot fi campine sau extracampine, cu o complexitate variabila: elementare - fosfene - puncte, complexe - figuri, obiecte, fiinte; scenice - statice (panoramice), cinematografice (miscare).

Durata: pot fi permanente sau episodice, iar tonalitatea afectiva variabila.

Halucinatii autoscopice - pacientul vede propria imagine in fata ochilor avand impresia ca are de-a face cu o alta persoana (J. Postel). Caracteristi:

Percepe propriul corp sau parti din el proiectate in afara. Aparitia poate fi unica (secunde) sau persistenta, continua. Corpul poate fi identic sau modificat (uratit, infrumusetat).

Halucinatiile olfactive si gustative constau in senzatia de gusturi sau mirosuri neplacute/placute. In general se discuta despre ele impreuna; sunt greu de separat deoarece substantele sapide sunt si odorifice. Apar dupa alte tulburari de perceptie. Frecvent apar in afectiuni organice.

Halucinatiile tactile

Impresia de atingere a suprafetei cutanate si sunt percepute continuu ca o retea sau discontinuu, punctiform. Pot aparea la suprafata (halucinatii epidermice) sau in profunzime (halucinatii hipodermice).

Halucinatiile interoceptive (halucinatiile viscerale): reprezinta senzatia existentei unor fiinte in corp, schimbarii pozitiei unor organe in organism sau a obstruarii sau perforarii lor.

Halucinatiile proprioceptive (motorii sau kinestezice): constau in impresia de miscare sau deplasare a propriului corp sau a unor segmente.

Pseudohalucinatiile

Pseudohalucinatiile (halucinatiile psihice) sunt autoreprezentari aperceptive caracterizate prin: incoercibilitate (adevar imposibil de combatut, caruia nu trebuie sa i se demonstreze veridicitatea), automatism, exogenitate (V. Predescu).

Caracteristici: se vorbeste despre "voci sau vedenii" stranii, speciale, nu se proiecteaza in afara ci se petrec in minte, respecta aceleasi modalitati senzoriale dar sunt percepute de analizatori speciali (ochii mintii, urechile mintii), sunt "facute, provocate" din afara. Clasificare: pseudohalucinatii auditive, vizuale, gustative si olfactive, interoceptive, motorii sau kinestezice. Apar in schizofrenie.

Alte tipuri de halucinatii:

Halucinatiile functionale sunt generate de excitanti obiectivi ce determina aparitia unor perceptii false: de exemplu zgomotul de roti poate fi perceput in doua moduri in acelasi timp (lucru care il deosebeste de iluziile auditive): cuvinte injurioase si amenintari. Ele persista atata timp cat persista excitantul real.

Halucinozele sunt fenomene halucinatorii cel mai adesea auditive care sunt asociate cu consumul de alcool in mod cronic sunt halucinatii a caror semnificatie patologica este recunoscuta de pacient. Acesta adopta fata de ele o atitudine critica, cauta sa le verifice autenticitatea. Mai pot fi intalnite la persoane cu defect de analizator.

Halucinoidele sunt fenomene halucinatorii situate intre reprezentari vii si halucinatii vagi. Sunt forme prehalucinatorii. Nu izbutesc sa convinga pacientul de veridicitatea lor. Pot aparea in perioada de dezvoltare sau stergere a halucinatiilor.

Halucinatiile hipnagogice si hipnapompice se pot intalni si la omul normal se refera la perceptiile care pot aparea in starea dintre veghe si somn la adormire sau la trezire. Au caracter tranzitoriu.

O alta categorie de tulburari perceptuale pe care dorim doar sa le amintim sunt agnoziile. De la inceput trebuie spus ca se intalnesc in cadrul afectiunilor neurologice. Agnoziile reprezinta un defect de integrare gnozica (transformarea excitatiei in senzatie si a acesteia in imagine perceptiva) datorita leziunii centrilor de integrare. In acest mod se pierde capacitatea de a recunoaste obiectele dupa calitatile lor senzoriale. Tipurile de agnozii sunt urmatoarele:

Agnozia vizuala: cecitatea psihica, agnozia obiectelor animate, agnozia culorilor, agnozia simbolurilor grafice, cecitatea verbala, agnozia spatiala;

Agnozia auditiva;

Agnozia tactila.

Semiologia atentiei

Atentia este functia psihica care realizeaza orientarea si concentrarea electiva a activitatii psihice asupra unui grup de elemente, fenomene.

Tipurile de atentie sunt urmatoarele:

- involuntara: tine de stimuli ce apar brusc, de noutate informationala, organism nepregatit.

- voluntara: sustinuta de efort volitional.

- habituala: de pregatire, de asteptare.

Tulburarile de atentie poarta denumirea generica de disprosexii.

Distractibilitatea consta in incapacitatea de concentrare a atentiei, asociata cu atragerea atentiei de catre stimuli irelevanti. Apare in episoade expansive.

Hiperprosexii: exagerarea orientarii selective a activitatii de cunoastere. Apare in episoadele expansive, intoxicatiile usoare, hipocondrie.

Hipoprosexii: diminuarea orientarii selective a activitatii de cunoastere. Apare in surmenaj, anxietate, oligofrenie, dementa.

Aprosexie: disparitia oricarei activitati psihice.

Semiologia memoriei

Proces psihic al orientarii retrospective realizat prin fixare (intiparire), conservare (pastrare) si reactualizare (evocare). Ea oglindeste experienta anterioara, constituie rezervorul gandirii si imaginatiei, este suportul fortei cognitive a insului si este strans corelata cu procesele afective.

Procesele memoriei sunt:

-Memorarea - transformari menite sa asigure fixarea informatiei pe suporturi adecvate; depinde de factori obiectivi: volum, natura materialului, gradul de organizare a materialului, grad de omogenitate, semnificatie si de factori subiectivi: stare fiziologica, motivatie, gradul de tensiune afectiva, varsta.

-Pastrarea sau stocarea informatiilor.

-Reactualizarea sau evocarea informatiilor in situatia in care se considera utila folosirea lor.

Tipurile de memorie sunt: memoria imediata consta in reproducerea sau recunoasterea unui material pana la 10" de la prezentare;

memoria recenta: in care reproducerea sau recunoasterea are loc la un interval de peste 10" de la prezentarea evenimentelor;

memoria de lunga durata se refera la evenimente traite de la inceputul vietii pana in prezent.

Tulburarile de memorie sunt de doua tipuri din punct de vedere didactic: cantitative si calitative.

Dismneziile cantitative cuprind:

-Hipomnezii: scaderea in grade diferite a fortei mnezice. Poate apare in :surmenaj, involutie, oligofrenii, depresie;

-Amnezii: reprezinta prabusirea fortei mnezice; partiale sau totale; retograde sau anterograde;

Amneziile anterograde (de fixare) se caracterizeaza prin faptul ca pacientul nu poate ftxa evenimente traite de la imbolnavire (debut) spre prezent. Apare in: sindromul amnestic Korsakov, stari confuzive, stari reactive.

Amnezia retrograda (de evocare): are drept caracteristica de baza uitarea progresiva a amintirilor dinaintea debutului bolii spre trecut. Destructurarea nu este atat de accentuata. Vor fi uitate mai intai amintirile mai complexe, apoi cele simple, cele mai recente apoi cele mai vechi.

-Hipermneziile reprezinta exagerarea evocarilor care devin tumultoase, indeparteaza individul de la orice preocupari; apare la normali, in intoxicatii, in episodul maniacal.

Tulburarile calitative (paramnezii)

Paramneziile - sunt amintiri deformate, false fie sub aspectul desfasurarii cronologice, fie sub aspectul lipsei legaturii cu realitatea obiectiva traita de pacient.

Se clasifica in:

Tulburarile sintezei mnezice imediate - adevarate iluzii de memorie, evocari eronate ale unor evenimente traite in realitate, ce nu sunt incadrate in timpul si spatiul real, sau nu sunt recunoscute ca traite sau netraite;

Tipuri: Criptomnezia - nerecunoasterea ca fiind strain a unui material citit sau auzit in realitate pe care il considera propriu. Apare in schizofrenie, dementa, TCC.

Instrainarea amintirilor - scade capacitatea discriminatorie intre evenimentele proprii si straine, pe care le crede auzite, vazute.

variante: false recunoasteri, iluzia de nerecunoastere, paramneziile de reduplicare.

Tulburarile rememorarii trecutului (alomneziile)

Alomneziile sunt falsificari mnezice retrospective, sau reproduceri ale unor evenimente reale din trecut, pe care le situeaza in prezent.

Confabulatiile (halucinatiile de memorie) - reproducerea unor evenimente imaginare posibile dar ireale care umplu golurile de memorie.

Tipurile de comfabulatii sunt: mnestice, cel mai des intalnite, posibile dar neadevarate,

fantastice,

onirice.

Ecmnezia - tulburare globala de memorie, cu intoarcerea intregii personalitati in trecut.

Anecforia - posibilitatea reproducerii unor amintiri pe care le crede uitate daca se sugereaza unul sau mai multe elemente; apare in surmenaj, afectiuni deteriorative.

Semiologia gandirii

Gandirea este un proces central al vietii psihice ce asigura distinctia intre esential si fenomenal in ordinea ideilor si lucrurilor, dar si edificarea relatiilor dintre ele, interconditionarea lor.

Operatiile gandirii sunt:

-analiza - separarea mentala a partilor componente ale obiectelor, fenomenelor;

-sinteza - reunirea mentala intr-un ansamblu unitar a partilor componente ale obiectelor, fenomenelor;

-comparatia - distinge asemanarile si deosebirile dintre obiecte si fenomene;

-abstractizarea - extragerea unei insusiri esentiale a obiectului, facand abstractie de restul trasaturilor;

-concretizarea - concepe obiectul in toata varietatea trasaturilor sale;

-generalizarea - ridicarea de la reflectare a unui obiect la o categorie de obiecte, pe baza unor elemente comune si esentiale.

Elementul esential in toate operatiile gandirii este cuvantul. El are capacitatea de a achizitiona, pastra si vehicula informatiile.

Notiunile se exprima printr-o varietate de cuvinte.

Judecatile oglindesc raportul dintre obiecte si fenomene.

Rationamentele sunt alcatuite din judecati, au o structura si functie logica.

Asociatiile

Asociatiile sunt legaturi temporare intre notiuni, intre ideile in permanenta desfasurare.

Tipurile de mecanisme in formarea asociatiilor:

-contiguitate - asociatii pe plan ideativ intre obiecte si fenomene, care sunt reprezentate simultan sau succesiv, ele coexista in spatiu si timp;

-asemanare - pe baza asemanarii formei cuvintelor respective (particular: rima si asonanta);

-contrast - asocierea de notiuni cu caracter opus (bine-rau);

-cauzalitate - cele mai complexe si cele mai frecvente, se face legatura cauzala intre fenomen si cauza sa.

Tulburarile gandirii se clasifica in predominant formale si predominant de continut.

Tulburarile gandirii predominant formale

Tulburarile ritmului, fluxului ideativ dar si a coerentei prin perturbari ale asociatiilor logice:

-accelerarea simpla a ritmului ideativ: succesiunea rapida a ideilor, insotita de exagerarea evocarilor, stil eliptic, scurt-circuitat. Apare in stari normale, surmenaj, intoxicatii.

-fuga de idei: asociatii la intamplare, dupa asonanta, pierderea coerentei, digresiuni multiple, idei lipsite de legatura. Se insoteste de cresterea fortei imaginative, a fortei reprezentative, a mobilitatii prosexice. Apare in episoadele expansive, agitatia psihomotorie.

-lentoarea ideativa: discurs lent, cu multe intreruperi, raspunsuri dupa repetarea intrebarii. Asociaza scaderea fortei imginative, slabirea fortei reprezentative = bradipsihie. Apare in episoadele depresive, schizofrenie.

-vascozitatea psihica: scaderea ritmului ideativ, aderenta la tema, scaderea debitului. Se intalneste in epilepsie.

-fadingul mental: lentoarea ideativa accentuata progresiv pana la epuizarea ritmului si oprire.

-barajul ideativ: oprirea brusca a ritmului ideativ. Apare in schizofrenie.

-incoerenta: asociatie formala lipsita de continut, coerenta. Incoerenta poate apare la nivelul: discursului, frazelor, propozitiilor, cuvintelor.

-salata de cuvinte: nu se pastreaza forma gramaticala; amestec de cuvinte, lipsite de inteles logic.

-verbigeratia: repetarea stereotipa a acelorasi cuvinte, lipsite de inteles.

-psitacismul: adauga tulburari de pronuntie.

Tulburarile gandirii predominante de continut sunt manifestari de cele mai multe ori anormale ale ideatiei in opozitie cu realitatea. In aceasta categorie se incadreaza ideile dominante, ideile obsesive, ideile prevalente si ideile delirante.

Idei dominante - se detaseaza la un anumit moment de celelalte idei; sunt tranzitorii. Dupa ce sunt duse la indeplinire ele sunt abandonate. De exemplu, ideea omului de geniu care isi propune un anumit tel pe care atunci cand l-a atins il va abandona si se va indrepta catre alte lucruri.

Idei obsesive - sunt contradictorii personalitatii insului, vin de la periferia psihismului, asediaza gandirea, se impun constiintei si au caracter parazitar. Individul este constient ca ii perturba activitatea, lupta sa le inlature dar nu reuseste. Obsesiile pot fi idei, amintiri, indoieli privind efectuarea unor actiuni. O varianta o reprezinta indoielile obsesive prin care persoana are dubii daca a efectuat un anumit act (incuiatul usii, inchiderea gazelor) drept pentru care verifics in repetate randuri - ritualuri de verificare.

In cadrul tulburarii obsesiv-compulsive alaturi de obsesii intalnim si compulsii.

Compulsii: tendinta interioara imperativa care il determina pe subiect sa indeplineasca o anumita actiune sau sa se gandeasca la o anumita idee, in timp ce o reproba si si-o interzice pe plan constient. Tentativa de a le rezista duce la aparitia anxietatii de mare intensitate.

Fobiile: teama irationala si continua de un obiect, de o fiinta vie sau de o situatie determinata care in realitate nu prezinta niciun pericol.

Exemple de fobii:

agorafobia - frica de locuri deschise;

claustrofobia - frica de locuri inchise;

aihmofobia - frica de obiecte ascutite;

nosofobia - frica de boala;

misofobia - frica de mizerie;

tanatofobia - frica de moarte.

Idei prevalente - ocupa pozitie centrala in campul constiintei, in concordanta cu sistemul ideativ al insului, se afla in neconcordanta cu realitatea, orienteaza cursul gandirii, celelalte idei vin in jurul ei si o sprijina, poarta in ea potential delirant. Pacientii accepta intr-o oarecare masura contraargumentarea rationala.

Idei delirante - sunt convingeri care pleaca de la premize false, reflecta deformat realitatea, au caracter stabil, sunt inabordabile la verificari si experiente, impenetrabile la contraargumente si modifica comportamentul.

Caracteristicile delirului (I. Miclutia):

1. Anastrofa: debut brusc ca o revelatie sau pregatirea aparitiei printr-o faza predeliranta. Aceasta perioada este marcata de cautari, neincredere, retragerea persoanei.

2. Continut la limita posibilului, ca in delirul expansiv din episodul maniacal.

-Tematica: monotematica versus politematica.

-Unitate sau articulare in sisteme delirante.

-Sistematizare: -delir sistematizat, monotematic, argumentat aparent logic si credibil chiar daca continutul este neverosimil;

-delir nesistematizat in care temele delirante sunt disparate, greu de urmarit si de inteles prin natura discursului dezlanat.

-Rasunet afectiv - delir congruent: in conformitate cu starea afectiva;

- delir incongruent: starea afectiva este contrara continutului delirant.

-Delirul indus ("folie a deux"): inductorul are o putere persuasiva asupra unei persoane puternic implicate afectiv - indusul care preia delirul.

Dupa tematica deliranta intalnita in continutul ideilor acestea se clasifica in idei delirante de tip expansiv, idei delirane de tip depresiv si idei delirante mixte.

Idei delirante de tip expansiv

-Ideile de grandoare prin care persoana este convinsa ca dispune de puteri deosebite, calitati speciale sau averi, bogatii nemasurate. Apar in episoade maniacale.

-Ideile delirante de inventie in cadrul carora exista convingerea elaborarii de planuri pentru aparate sau descoperirea unor inventii vitale pentru omenire. Apar in schizofrenie, tulburarea deliranta.

-Ideile delirante de reforma sociala constau in convingerea pacientului ca este creatorul unor planuri filantropice a pacii universale, a lumii perfecte. Apar in schizofrenie.

-Ideile delirante de filiatie sunt exprimate prin convingerea persoanei ca este descendenta din familii renumite.

-Ideile delirante de tip erotoman constau in convingerea ca este iubit de o persoana inalt investita, sau cu o pozitie sociala deosebita. Apar in schizofrenie.

-Ideile delirante mistice sunt reprezentate de convingerea ca este purtatorul unei misiuni religioase, ca este mesager divin, inger sau instanta divina suprema. Apar in schizofrenie.

Idei delirante de tip depresiv

-Ideile delirante de persecutie constau in convingerea ca sunt persecutati de persoane cunoscute sau necunoscute.

-Idei delirante de urmarire din partea unor persoane, direct sau prin aparatura, cel mai adesea pentru a li se face rau.

-Idei delirante de otravire prin substante puse in alimente, in apa, pentru a fi suprimati.

-Ideile delirante de relatie sau referinta constau in convingerea ca atitudinea, comportamentul si discursul celor din jur fac referiri la el.

-Ideile delirante de gelozie se refera la convingerea ca gesturile, expresia mimica, atitudinile partenerului sunt probe de adulter.

-Ideile delirante de prejudiciu reprezinta convingerea ca este furat de cei din jur.

-Ideile delirante somatice constau in convingerea ca diverse organe au o proasta functionare deoarece s-a actionat asupra lor din afara prin diverse mijloace.

-Idei delirante de vinovatie: convingerea deliranta ca toate relele din jur sunt cauzate de el.

-Ideile delirante hipocondriace constau in convingerea deliranta a existentei unei boli incurabile sau a unui defect fizic.

-Idei delirante de transformare si posesiune in care apare convingerea ca au fost transformati in alte fiinte sau parti din corp au fost modificate.

-Idei delirante de negatie in care exista convingerea ca organele vitale din corp au petrezit sau le-au fost extirpate. Apar in sindromul Cotard.

Alte tipuri de idei delirante au un aspect mixt datorita ambiguitatii tonalitatii afective pe care evolueaza ideile.

-Idei delirante de interpretare: tot ceea ce se petrece are o semnificatie speciala impotriva sa.

-Idei delirante de influenta: se afla sub influenta unor forte straine (xenopatie) care actioneaza prin unde, radiatii, sugestie.

-Idei delirante de metafizice (cosmogonice): a elucidat originea vietii, a lumii, a sufletului.

Semiologia comunicarii

Comunicarea verbala

Tulburarile comunicarii verbale sunt in stransa legatura cu tulburarile de gandire.

Activitatea de comunicare, de realizare a gandirii verbale, notionale poarta denumirea de limbaj. Este diferit de limba care reprezinta un sistem de mijloace lingvistice (fonetice, lexice, gramaticale) cu ajutorul carora se realizeaza comunicarea.

Tulburarile limbajului sunt: dislogii, disfazii, dislalii.

Dislogiile sunt tulburari mentale consecutive modificarilor de forma si continut ale gandirii, care evolueaza fara modificari ale functiei limbajului si aparatului logomotor.

Tulburarile de forma se refera la intensitate, inaltime, timbru.

Cresterea lor apare in agitatia psihomotorie, episodul maniacal, catarsis afectiv.

Scaderea apare in depresii, schizofrenie.

Vorbirea declamativa, patetica este intalnita in tulburarea deliranta, iar cea pretioasa, manierata apare in schizofrenie.

Tulburarile ritmului

Tahifemia consta in accelerarea ritmului cu lipsa de sistematizare a comunicarii verbale.

Logoree inseamna cresterea patologica a ritmului si fluxului (curgerea verbala nestapanita). Apare in intoxicatii usoare, episod maniacal, schizofrenie hebefrenica.

Hipoactivitatea verbala simpla se intalneste la timizi.

Bradifemia reprezinta scaderea ritmului, mai putin a fluxului, cu vorbirea monotona, ca in depresie.

Mutism psihic sau absenta comunicarii verbale, dar cu motricitate pastrata poate fi:

-absolut: isterie, dementa, oligofrenie.

-reactiv: nu comunica verbal, dar comunica prin mimica.

-discontinuu (semimutism): comunica verbal doar in anumite momente: stari confuzive, delirante.

-electiv: comunica numai cu anumite persoane, evita sa povesteasca anumite situatii: paranoia, isterie.

Tulburarile coerentei verbale

In cadrul tulburarilor coerentei verbale se incadreaza urmatoarele forme:

-incoerenta verbala: exprima in plan verbal incoerenta tematica la nivelul discursului; incoerenta ideativa la nivelul propozitiei, incoerenta sintactica. Apare in schizofrenie.

-salata de cuvinte: comunicare ininteligibila, forma grava de incoerenta, cuvinte asociate fara nicio legatura si semnificatie: schizofrenie, demente.

-verbigeratia: forma extrema de incoerenta, asociata cu repetitia stereotipa a unor cuvinte, cu tendinta de rima: demente.

-psitacismul: sonorizarea mecanica a unor foneme fara continut semantic: demente, oligofrenie.

-stereotipii: repetarea in plan verbal in aceeasi forma a unui cuvant: schizofrenie catatonica, demente.

-ecolalia: repetarea intocmai a cuvintelor auzite la interlocutor: apare in sindromul ecopatic din demente, schizofrenie, oligofrenii.

-palilalia: repetarea intocmai a ultimului cuvant al unei propozitii/fraze: dementa Pick.

-onomatomania: repetarea obsedanta a unor cuvinte, expresii (grosolane).

Trasaturile caracteriale rezultate din analiza limbajului

Persoanele iritate tind sa utilizeze in exces verbele la timpul prezent, personalitatea de tip paranoid face abuz de pronume personale la persoana I singular. Timizii in schimb evita singularul de la pronumele personal, persoana I si folosesc persoana I plural. Obsesionalii si persoanele cu tulburare de personalitate de tip dependent prefera articolul nehotarat. Opusul lor, fanaticii, prefera articolul hotarat.

Tulburarile de continut constau in tendinta de a reda continutul ideilor intr-o maniera noua, originala. Se produc alterari ale sensului cuvintelor ce sunt fuzionate, modificate.

-paralogismele - folosirea unui cuvant cu alt sens decat cel consacrat.

-neologisme - nu se exprima prin cuvinte obisnuite: active, cuvinte inventate; pasive: cuvinte realizate prin fuzionare.

-jargonofazie: limbaj cu multe neologisme active.

-paragramatisme: frazele au expresii bizare, neoformatii verbale, nu au semnificatie.

Disfaziile sunt tulburari ale limbajului care apar in afectiuni neurologice.

Dislaliile reprezinta imposibilitatea pronuntiei unor sunete, silabe, cuvinte, dar numai atunci cand se afla in context. Apar in rotacism pentru consoana "r", stigmatism pentru consoana "s", balbism.

Tulburarile limbajului scris

Tulburarile activitatii grafice urmeaza pe cele ale limbajului oral. Mai frecvent intalnite sunt urmatoarele:

-hipoactivitatea grafica pana la negativism grafic apare in schizofrenie.

-hiperactivitatea grafica apare in episodul maniacal.

-graforeea, corespondentul logoreei, apare in episodul maniacal.

-grafomania: predilectia pentru manifestare grafica si disocierea de logoree, respecta rigorile stilistice.

-incoerenta grafica: cuvinte, fraze lipsite de legatura.

stereotipiile grafice: repetarea unei conjunctii, cuvant, fraze.

Semiologia comunicarii nonverbale

Aspectul vestimentar, gesturile, atitudinile sunt modalitati de comunicare importante alaturi de limbaj.

Tinuta vestimentara - modul de interrelationare si adaptare a persoanei la normele de convietuire poate fi:

-dezordonata: schizofrenie, stari confuzive;

-excentrica: episod maniacal;

-rafinament vestimentar: tulburari histrionice;

-travestitism: reprezinta tinuta inadecvata sexului;

-cisvestitism: tinuta adecvata sexului, dar inadecvata varstei.

Privirea poate reda continutul afectiv al psihismului individului:

-mobila, stralucitoare: episod maniacal;

-stinsa, hipomobila: episod depresiv;

-ratacita: stari confuzive;

-detasata: schizofrenie.

Expresia mimica poate imbraca cateva aspecte, de la o hiperactivitate mimica (hipermimie) care exprima satisfactia si bucuria, la o mimica imobila cu comisurile bucale coborate, cu "omega melancolic" la nivelul fruntii asa cum apare in depresie, sau la mimica artificiala, de imprumut, demonstrativa ca in isterie, in patologia psihiatrica putem intalni o mare varietate de modificari mimice.

Pantomimica reprezinta ansamblul si frecventa gesturilor, atitudinea si manifestarile motorii. In aceasta categorie se incadreaza:

Manierismele - comportamentul motor se modifica iar miscarile apar nemotivate, artficiale, bizare. Miscarile sunt in discordanta cu starea afectiva si continutul ideativ.

Bizarerii - grade diferite de comportare manierista, gesturile nu au caracter logic.

Semiologia conduitei motorii

Tulburarea conduitei motorii poate fi unul din semnele importante in cazul unor boli psihice. Putem intalni o exacerbare a activitatii motorii (hiperkinezia) care asociaza o pantomimica bogata, cu cresterea activitatii motorii. Forma extrema poarta denumirea de agitatie psihomotorie care are etiologie polimorfa si are un caracter dezordonat cu lipsa de scop si eficienta. Agitatia psihomotorie are caracterstici diferite in functie de entitatea clinica in care o intalnim.

In demente sau oligofrenie agitatia apare brusc la incitatii minime, are caracter stereotip, cu tendinta la agresivitate verbala in demente si fizica in oligofrenie.

Agitatia in starile maniacale poate imbraca aspectul iritabilitatii in starile prodromale, poate asocia polipragmazie (efectuarea mai multor lucruri in acelasi timp) sau poate imbraca aspectul extrem - furorul maniacal.

Starile depresive pot include ca semn agitatia psihomotorie. Ea se caracterizeaza printr-o stare de neliniste si dezordine motorie de mare violenta, cum ar fi loviri, omucideri, sinucideri sau raptusul melancolic.

In epilepsie poate apare intercritic la incitatii minime furor epilepticus, de asemenea cu mare agresivitate urmat de amnezie.

In cadrul tulburarilor de personalitate care se pot decompensa putem intalni uneori alura teatrala cu tendinta de a impresiona sau santaja, iar in tulburarea de tip antisocial agitatia poate deveni suficient de intensa pentru a intra in conflict cu legea.

In starile reactive agitatia este generata de sentimentul de frustrare si de paroxismele anxioase. Agitatia este dezorganizata, discreta, pacientii se misca incontinuu, isi frang mainile, cer compasiune. In schizofrenie apare imprevizibil, are intensitate variabila de la redusa la extrema, incomprehensibilitatea conduitei, vorbirea si miscarile au caracter simbolic.

Acatisia este o forma speciala de agitatie care se manifesta prin nevoia de miscare permanenta, disconfort muscular si imposibilitatea de a pastra o anumita pozitie o perioada variabila de timp. Este generata de tratamentul cu neuroleptice (antipsihotice).

Diminuarea activitatii motorii (hipokinezie)

Reprezinta inhibitia psihomotorie caracterizata prin lentoarea miscarilor pana la intreruperea activitatii motorii (akinezie). Oprirea brusca a oricarei miscari poarta denumirea de baraj. Fadingul motor consta in diminuarea pana la disparitie a amplitudinii oricarui gest, actiuni. Stupoarea reprezinta imobilitatea completa, pacientii devin inerti, nu raspund solicitarilor din afara sau raspund foarte greu cu o mimica impietrita sau inexpresiva.

Entitati clinice in care intalnim stuporul:

Stupoarea nevrotica (isterie) apare brusc mai ales dupa stari conflictuale si se insoteste de mimica anxioasa.

Se poate intalni stupoarea psihotica in depresie cand asociaza faciesul melancolic. In schizofrenie stupoarea se insoteste de facies amimic, akinetic, apar hipertonii (contracturi musculare) localizate si variabile, participare pasiva la activitatea anturajului.

Stupoarea confuziva se caracterizeaza prin activitate psihica aproape suspendata. Interfera cu stari delirant-oneiroide.

Catalepsia este totala inertie motorie cu usoara hipertonie musculara si pastrarea mult timp a aceleiasi pozitii (flexibilitatea ceroasa).

Forme ale catalepsiei:

Somnul cataleptic apare brusc, cu ingustarea campului constiintei, inhibitie motorie completa, respiratie imperceptibila dand impresia mortii aparente. Durata este lunga, de ore pana la zile.

Catatonia este o stare de etiologie neprecizata cu manifestari multiple ce intereseaza activitatea motorie. Datorita polimorfismului simptomatologic catatonia este un sindrom complex in care pe primul plan se afla tulburarile comportamentului motor. El (comportamentului motor) se desfasoara pe un fond de inertie si catalepsie sau pe o stare de fixare tonica, persistenta a corpului in anumite pozitii. Sindromul catatonic de origine psihica evolueaza pe fondul de luciditate a constiintei.

Elementele catatoniei sunt urmatoarele: sugestibilitatea sau influentarea prin sugestie cu receptivitate extrema a pacientului. Acesta accepta recomandarile interlocutorului, executa automat toate ordinele care i se dau sau are caracter imitativ. Acesta este sindromul ecopatic alcatuit din ecopraxie, ecolalie, ecomomie.

Negativismul reprezinta tendinta de a nu executa ordinele primite; el este pasiv, opune rezistenta la ordine, nevoi fiziologice si activ, cand executa invers ordinul primit.

Stereotipiile sunt tendinta de repetare a uneia si aceleiasi manifestari in atitudine, limbaj miscari.

Stupoarea catatonica sau agitatia catatonica consta fie intr-o pozitie mentinuta o perioada lunga de timp, pozitie incomoda cum ar fi "perna psihica" (sta culcat in pat si mentine capul ridicat ca si cum ar avea o perna), fie dintr-o data fara niciun semn prevestitor se instaleaza agitatia extrema asociata cu mare grad de violenta.

Hipertonia (contractura) musculara generalizata.

Flexibilitatea ceroasa.

Simptomele pot fi intalnite in asocieri variabile ceea ce nu inseamna ca este obligatoriu sa le intalnim pe toate la un pacient. De asemenea un singur simptom nu poate pune diagnosticul de catatonie.

Alte tipuri de manifestari ale activitatii motorii: ticurile - tulburari ale activitatii motorii cu miscari cu caracter intempestiv, repetitiv si rapid date de contractarea unor muschi scapata de sub control volitional. Ele sunt miscari parazitare.

Semiologia imaginatiei

Imaginatia este procesul psihic de prelucrare, transformare si sintetizare a reprezentarilor si ideilor, in scopul fauririi de noi imagini si idei. Formele imaginatiei sunt urmatoarele:

-forma neintentionala (pasiva) reprezentata de vis, reverie; toate tendintele, aspiratiile si dorintele, gandurile intime care se manifesta in vis.

-forma intentionala (activa) se poate clasifica astfel:

Reproductiva: consta in asocierea elementelor verbal-imaginative cu imagini ce vin din experienta proprie (cum se intampla in cazul citirii unei carti).

Visul de perspectiva: se refera la proiectarea mentala a dorintelor, aspiratiilor si planurilor de viata.

Imaginatia creatoare: este anticipata imaginativ ideea sau planul viitoarei actiuni.

Tulburarile imaginatiei sunt strans legate cu cele ale gandirii.

Tulburarile cantitative constau in scaderea imaginatiei intalnita in oligofrenii, demente, depresie. Exaltarea imaginatiei apare in intoxicatii, episoade expansive, deliruri cronice din schizofrenie. Mitomania sau pseudologia fantastica Birnbaum apare in isterie, deliruri de imaginatie.

Relatarea mitomana se caracterizeaza prin existenta a patru etape de elaborare:

a) organizarea romanesca a trairii ce cuprinde aspectul formal al discursului care nu este adecvat continutului si este sesizat de interlocutor;

b) alibiul existential: indiferent de forma si continutul relatarii, ideile merg univoc, unidirectional spre supraestimarea propriei persoane;

c) suprasemnificarea: trecerea de la simpla exagerare la fabulatia cea mai ampla, pentru a atrage atentia asupra sa;

d) conduita de teama care apare in urma posibilei descoperiri a caracterului fabulator al relatarii.

Tulburarile calitative ale imaginatiei sunt:

Simulatia: reprezinta falsificarea adevarului in privinta starii de sanatate. Fidelitatea simularii depinde de: imaginatia, inteligenta si rezistenta celui ce simuleaza.

Metasimulatia: dupa un episod psihotic acut real, pacientul refacut persevereaza in acuzele sale anterioare.

Suprasimulatia: amplificarea simptomatologiei unei afectiuni somatice sau psihice preexistente.

Disimularea: ascunderea unor simptome psihice sau somatice, ori a unei boli, pentru a se sustrage de la tratamentul obligatoriu; apare in depresia cu risc suicidar.

Semiologia constiintei

Are mai mule definitii in functie de domeniul in care este tratata.

Constiinta este procesul de reflectare a propriului eu si a lumii inconjuratoare (psihologic).

Medical, constiinta reprezinta capacitatea de apreciere corecta a mediului si a propriei persoane, capacitate strans legata de functionarea normala a proceselor mentale si care se manifesta numai in perioada in care subiectul este treaz (MJ Georgescu).

Starea de constienta (starea de luciditate) este capacitatea si claritatea reflectarii, cat si intelegerea realitatii obiective.

Criteriile de clasificare dupa Jaspers a tulburarilor de constiinta:

Detasarea de realitate cuprinde urmatoarele aspecte: ridicarea pragurilor senzoriale cu perceperea realitatii in mod estompat, mai putin distinct, hipoprosexie de fixare, hipomnezie sau amnezia evenimentelor; fixarea evenimentelor este fragmentara, superficiala.

Tulburarea memoriei: apare amnezie postcritica, cu dificultati in privinta evocarii unor fapte importante din antecedentele insului, chiar daca sunt foarte bine fixate si redate in afara starii confuzive; hipomnezia si amnezia sunt generate de perturbarea profunda a functiilor psihice.

Dezorientarea este secundara tulburarilor mnezice si prosexice, are intetensitate diferita, se poate referi la spatiul geografic in care se afla, spatiul fizic, la orientarea in timp, in cazuri grave la orientarea autopsihica.

Incoerenta ideativa si cea a activitatii evolueaza insotite de semnele enumerate mai sus; incoerenta ideativa nu urmeaza direct proportional intensitatea tulburarii de constiintta; poate asocia productivitate senzoriala psihotica (iluzii si halucinatii).

Tulburarile cantitative ale constiintei apar cel mai frecvent in afectiunile neurologice.

Starea de veghe: functiile psihice se desfasoara cu claritate, luciditate si sub controlul ratiunii. Forme:

obtuzie - imprecizie, dificultati asociative, pierderea mobilitatii ideative;

hebetudine - perplexitate, detasare, indiferenta fata de situatia in care se afla;

torpoare - dezorientare usoara, hipokinezie, reducerea initiativei, indiferentism, apatie;

obnubilare - orientare incompleta si dificila in spatiul imediat, bradipsihie, bradikinezie, informatii vagi despre propria persoana;

stupoare - activitatea psihomotorie pare suspendata, raspunde numai la stimuli foarte puternici;

sopor - reactiile la stimuli senzoriali foarte reduse, somnolenta accentuata;

coma - apsihism: pierderea completa a constiintei, se realizeaza prin disolutia functiilor de relatie, conservarea uneori relativa a functiilor vegetative.

Tulburarile calitative sunt caracterizate prin modificari de natura organica ale perceptiei realitatii asociate cu destructurari ale functiilor cognitive.

Ingustarea campului constiintei: focalizarea constiintei asupra unei idei, amintiri, actiuni de care nu se poate desprinde, constiinta nu poate cuprinde intreaga experienta prezenta, duce la deformarea relatiei cu realitatea.

Starea crepusculara consta in ingustarea campului claritatii constiintei in diferite grade, cu debut si sfarsit brusc, mentinerea automatismelor motorii cu posibilitatea de efectuare a unor acte complexe. Are loc alterarea profunda a reflectarii senzoriale si se pot asocia idei delirante, halucinatii auditive imperative sau halucinatii vizuale.

Confuzia mintala (starea confuzionala, deliriumul) este consecinta unei afectiuni organice cerebrale acute ce duce la modificari ale constiintei cu caracter tranzitoriu. Debutul este brutal, dureaza cateva ore. Imbraca aspectul de ruptura, hiatus fata de comportamentul avut anterior, are loc o denivelare a constiintei in diferite grade (torpoare, obnubilare, coma). Prezinta dezorientare in spatiu si timp, tulburari masive de perceptie, terifiante, evolueaza pe fondul unei anxietati marcate, idei delirante polimorfe si fragmentare, absurde. Asociaza uneori febra si deshidratare.

Starea oneiroida este caracterizata prin infiltrarea constructiilor visului in gandirea vigila la care asista, nu participa, amestec intre fragmente ale realitatii reflectate si reprezentari senzoriale plastice, are reminiscente halucinatorii si idei de vis ce au o coerenta si sistematizare.

Starea amentiva are o simptomatologie polimorfa. Constiinta propriului eu este profund alterata, prezinta dezorientare totala, incoerenta ideativa este maxima, vorbirea este ininteligibila, agitatia este dezordonata, de obicei in limitele patului.

Semiologia afectivitatii

Afectivitatea reprezinta ansamblul de manifestari psihice care reflecta realitatea prin trairi pozitive si negative. Ea cuprinde doua componente: afectivitatea bazala care include starile afective elementare (starea de afect), emotiile, dispozitia, si afectivitatea elaborata care include sentimentele si pasiunile.

Starea de afect este o incarcatura emotionala puternica cu debut brusc, desfasurare furtunoasa si efecte dezorganizate asupra comportamentului, "expresia observata a emotiilor" (Kaplan citat de Georgescu). Se insoteste de modificari mimico-pantomimice si neurovegetative si are o capacitate scazuta de coordonare a raspunsurilor. Afectele sunt in stransa legatura cu continutul gandirii. Ele pot fi adecvate, in concordanta cu continutul gandirii, sau inadecvate cand vorbim de neconcordanta intre reactia afectiva si continutul gandirii.

Emotia este un sistem motivational complex si reprezinta rasunetul afectiv al raportului dintre subiect si obiecte, fiinte, fenomene. Are manifestare spontana si creeaza o tensiune afectiva de mai mica amplitudine. Emotiile pot fi pozitive ca placerea, bucuria, satisfactia sau negative cum sunt neplacerea, tristetea, frica. Pe de alta parte emotiile pot fi stenice cand ajuta la cresterea capacitatii de efort si astenice care scad rezistenta la efort.

Dispozitia (sau starea timica) este starea afectiva generala, de fond, permanenta, de durata cu o intensitate medie. Este rezultanta tuturor impulsurilor extero, intero sau proprioceptive. Este determinata de gradul de adaptare la ambianta. Ea oscileaza intre tristete si bucurie.

Sentimentele sunt trairi emotionale comlexe, stabile si generalizate, sunt interiorizate si influenteaza conduita.

Pasiunile au amplitudine mai mare, au angajare mai puternica din partea individului si sunt puternic instrumentate volitional.

Tulburarile afective cuprind tulburari cantitative si aici se incadreaza hipotimia cu scaderea in grade diferite a tensiunii afective, expresivitatea mimica redusa (apare in oligofrenii, demente); atimia cu scaderea capacitatii de rezonanta afectiva, inexpresivitate mimico-pantomimica. Apatia este caracterizata prin lipsa de tonalitate afectiva si interes pentru propria persoana.

Pentru patologia psihiatrica de o importanta deosebita este hipertimia (dupa Predescu V). In cadrul ei intra:

Depresia este o hipertimie negativa caracterizata prin tristete nemotivata, cu sentimentul durerii morale. Este o traire puternica cu participare afectiva intensa, ideatie cu ritm incetinit si continut trist, idei de inutilitate, idei de devalorizare. Activitatea motorie este scazuta pana la inhibitie motorie sau neliniste anxioasa, mimica este hipomobila, comisurile bucale cazute, corpul incovoiat, bratele cazute pe langa corp. In tot ce simte intrezareste raul. Apar modificari ale instinctului alimentar, mai ales inapetenta, iar in privinta somnului cel mai frecvent sunt insomnii si/sau somn neodihnitor cu cosmaruri. Instinctul sexual este diminuat. Instinctul de conservare este scazut .Depresia este intalnita frecvent in cadrul afectiunilor psihice.

Anestezia psihica dureroasa consta in senzatia ca nu se poate bucura, intrista, induiosa, nu mai poate simti afectiune pentru cei din jur, pentru persoanele apropiate, in concluzie pierde capacitatea de rezonanta afectiva. Depresia si anestezia psihica dureroasa pot culmina prin exacerbari critice cunoscute drept raptusuri melancolice cu risc suicidar.

Euforia este o stare de incarcatura afectiva pozitiva, de exagerare a dispozitiei cu veselie exagerata. Apare o stare de plenitudine, bine general, sanatate, forta, putere. Ideatia se desfasoara in ritm alert, materializata prin logoree, continutul limbajului este presarat de glume si calambururi contagioase (starnesc rasul). Mimica este hipermobila, bogata, gesturile ample, apare tendinta de supraapreciere. In cadrul dispozitiei expansive se intalneste polipragmazia (implicarea in mai multe activitati in acelasi timp). Instinctele se modifica; aici vorbim de scaderea necesarului de somn (nici intr-un caz nu vorbim de insomnie), apare exacerbarea trebuintelor si tendintelor in special sexuale. Si aici este o scadere a instinctului de conservare mai ales datorita neglijarii riscului la care se poate expune.

Apare in episodul maniacal.

Disforia este o stare mixta caracterizata prin dispozitie depresiv-anxioasa, de rau general, disconfort somatic, neliniste, ce asociaza logoree, excitabilitate crescuta, impulsivitate, comportament coleros. Apare in boala afectiva, in epilepsie, dependenta de alcool.

Anxietatea este teama difuza fara obiect, este desprinsa de concret, nedistincta. Frica este irationala, in absenta unui pericol real, este proiectata in viitor, este mai mult potentiala decat actuala. De cele mai multe ori depresia se insoteste de manifestari somatoforme in diverse sfere: cardiovasculara cu tahicardie, palpitatii, modificarea tensiunii arteriale; gastrointestinala cum ar fi greata, varsaturi, modificarea tranzitului intestinal. Mai putem intalni modificari respiratorii cu senzatia de lipsa de aer, senzatia de sufocare si in mod particular senzatia de "nod in gat" care nu are nici un substrat organic ci este numai o manifestare somatoforma. Alte manifestari care se pot intalni sunt: tremuraturi, fatigabilitate, transpiratii, cefalee, ameteli etc.

Apare in tulburari anxioase.

Paratimiile (tulburarile calitative ale afectivitatii) sunt reactii aberante si indecvate, paradoxale fata de motive, situatii sau evenimente.

Inversiunea afectiva este o reactie negativa fata de persoane pe care le-a iubit inainte de a se imbolnavi (parinti, frati, copii). Apare in schizofrenie.

Ambivalenta afectiva este caracterizata prin prezenta simultana a doua emotii sau sentimente opuse, contradictorii. Apare in schizofrenie.

Semiologia vointei.

Vointa este functia psihica prin care se realizeaza trecerea constienta de la o idee sau un rationament la o activitate sau la inhibitia unei activitati, in vederea realizarii unui anumit scop.

Desfasurarea actului volitional cuprinde mai multe etape:

-Formularea scopului: sub raport afectiv tendinta este traita ca o dorinta iar in planul constiintei devine motiv.

-Lupta motivelor: motivul aparut se lupta cu alte motive potentiale sau active. In cazul scopului unic lupta se transeaza spontan.

-Adoptarea hotararii: consta in definirea scopului si pregatirea actiunii.

-Executia (indeplinirea) actiunii: trecerea la actiune implica efortul volitional, predomina aspectul cantitativ al procesului volitional (raspunde la intrebarea "cat poti?").

Tipurile de vointa:

Vointa activa: sta la baza peseverentei, tenacitatii si indeplinirii izbutite a unei activitati. Are rol mobilizator, de sustinere a efortului volitional si mai poarta denumirea de vointa de suport.

Vointa inhibitorie este responsabila de stapanirea de sine, determina retinerea in anumite situatii, franeaza reactia imediata. Se opune unor tendinte impulsive, sta la baza conduitei amanarii.

Tulburarile de vointa sau disbuliile

Hiperbulia reprezinta exagerarea fortei volitionale. Poate apare la normali, iar in patologie apare rar deoarece se dezorganizeaza suportul motivational; o intalnim in stari obsesivo-fobice, la toxicomanii hiperbulia are caracter unidirectional si electiv in sensul procurarii drogului. In cadrul tulburarii delirante hiperbulia este selectiva si unilaterala.

Hipobulia este scaderea fortei volitionale ce se traduce prin scaderea capacitatii de a actiona.

Pacientul stie ce trebuie sa faca dar nu poate. Este comuna unei mari parti din patologia psihiatrica: depresie, schizofrenie, demente.

Abulia: lipsa de initiativa, incapacitatea de a actiona. Apare in catatonie, depresii profunde.

Tulburarile calitative ale vointei

Disabulia reprezinta dificultatea de a trece la o actiune sau de a sfarsi o actiune inceputa, insotita de perplexitate si cu o nota afectiv negativa. Apare in schizofrenie.

Parabulia este insuficienta volitionala insotita sau determinata de anumite dorinte, pulsiuni sau acte paralele. Apare in nevroze motorii (ticuri).

Impulsivitatea consta in insuficienta vointei pasive, inhibitorii ceea ce duce la lipsa de frana si comportament impulsiv. Rezulta acte impulsive, intempestive cu un caracter antisocial, reprobail si dramatic. Apare in tulburarile de personalitate.

Depersonalizarea

Situata la "frontiera psihopatologiei constiintei si a personalitatii" (S. Folin).

Depersonalizarea este o stare (nu este un simptom sau sindrom). P. Janet considera ca "nu este o stare, ci un moment de evolutie". In depersonalizare elementul esential este impresia de schimbare.

Depersonalizarea poate viza impresia de schimbare psihica numita desanimare sau schimbare somatica, desomatizare. Este redata prin sentimentul anxiogen al modificarii propriului eu: "au impresia ca nu mai sunt ei, cauta sa se regaseasca pe ei insisi, par a fi pierdut simtul unitatii propriei persoane".

Starea de depersonalizare "se traieste" prin impresia de inautenticitate, aceasta modificare atinge forul intim al individului, subiectivitatea sa profunda. Este traita pe fundalul unei profunde ingrijorari si reuneste anxietate, perplexitate si stranietate.

Derealizarea

Derealizarea reprezinta impresia (sentimentul) de instrainare, indepartare si nonfamiliaritate a realitatii traite anterior. Pacietul are sentimentul iluzoriului, irealitatii, cu un colorit cenusiu; se exprima prin pierderea autenticitatii si a receptivitatii psihosenzoriale a ambiantei.