OBIECTUL NEUROPSIHOLOGIEI

OBIECTUL NEUROPSIHOLOGIEI

Obiectul neuropsihologiei: 1. Introducere in neuropsihologie; structura nervoasa si cea psihica; procese nervoase si procese psihice; 2. Viziuni asupra organizarii neuropsihologice a vietii: punctul de vedere mecanicist; punctul de vedere vitalist; punctul de vedere cibernetic.

1. Introducere in neuropsihologie

Nevoia iminenta de "palpare" a psihicului, de patrundere la nivelul mecanismelor acestuia, de cunoastere a radacinilor sale natural istorice, a suportului material organic care face posibila producerea actului psihic - o problema profesionala vitala pentru studentul de anul I in psihologie, spre a putea indica cu aceasi obiectivitate obiectul sau profesional si de a se putea totodata distinge de colegii sai de la facultatile tehnice, medicina, limbi straine sau teologie.

Psihicul ca realitate substantiala de constiinta, una analoaga prin care ionii de sodiu se asimileaza in forta energetica in organism. Necesitatea de a surprinde realitatea functionala a semnelor, cu descrierea substantialitatii fizice si psihice a deplasarii unei vietati dintr-un loc in altul: cu ce "mijloace" psihice in plus sunt dotate animalele superioare, pentru ca la ele deplasarea in sine fizica sa se poata completa cu acte cu o bogata substantialitate subiectiva. Schimburile functionale realizate pe acest plan superior au un pronuntat caracter coordonat, ceea ce face posibila realizarea de miscari de deplasare de complexitati diferite.

Natura substantial subiectiva a deplasarii; directionalitatea in deplasare; "anticiparea" obiectivului; deplasarea cu un "scop" este diferita de deplasarea simpla fizica; Problemele de "gospodarire" superioara si de interiorizare a miscarilor de deplasare: suportul nervos pe care o asemenea realitate substantiaa o presupue.

Problemele de filogeneza a SNC; coordonarea suportata de structurile SNC; care sunt acele structuri posibile a se afla in prelungirea celor proprii ale SNC, problemele deplasarii solutionate prin mecanismele SNC; ce probleme substantiale simple inca nu pot pot fi explicate prin mecansimele SNC : 2x2 = 4

Diciplina stiitifica care se ocupa de studiul suportului organic al activitatii psihice: neuropsihologia. Dar cu ce mai putin ar putea fi aici invocate endocrinologia, morfologia etc. - complexitatea originilor organice ale vietii psihice. Dezvoltarea superioara a SNC, ca loc de realizare a medierii realtiilor organismului cu mediul, confera generic neuropsihologiei prioritate.

Viziunea neuropsihologica asupra radacinilor organice ale vietii psihice; cu ce se completeaza ea cu viziunea neilogica, cu cea psihiatrica - "pacatul" epistemologic de care acestea sufera. Un fenomen simtomatic: majoritatea cursurilor de neuropsihologie care se predau in tara dau sa sufere de acest pacat; sunt cursuri pe care le tin medicii, practicieni in spitale, pe care-i inabusa diversitatea fenomenala patologica. Ori substantialitatea vietii psihice este ceva mai mult decat ce ne este dat sa aflam prin "boala", prin starea maladiva cauzata prin defectarea unuia sau altuia din segementele SNC, si nu numai.

Ca sa contrazicem opinia marelui savant Gh Marinescu: nu numai psihologul trebuie sa se bucure si sa fie onorat de faptul ca neurologul (sau psihiatrul) calca domeniul psihologiei, ci si neurologul trebuie sa traiasca aceleasi sentimente cand psihologul cuteaza sa calce domeniul neurologiei sau psihiatriei. Chiar daca din cele 17 miliarde de celule nervoase ale creierului uman, in mod curent sunt folositi in activitatea psihica doar 4% - "paradoxul evolutiei mentale".

2. Viziuni asupra organizarii neuropsihologice a vietii

2.1. Punctul de vedere mecanicist. Este cel mai la indemana; constituentii masinariei psihice reprezinta elemente neanimate, cu nimic diferite de cele ale motorului unei masini.; sistemul functioneaza pe baza legilor mecanicii, adica hrana este ingerata, spre a fi folosita ca sursa energetica pentru pornirea si exploatarea motorului masinii, etc. O perspectiva de gandire de unde este exclusa problema autoreglarii, a autoreproducerii sistemului, a dezvoltarii unei griji pentru progenitura ., toate anevoios raportabile la conditiile variabile ale mediului. Ce mai devin aici "constituentii masinariei psihice" ? Apelul aici la interventia unor forte de natura teleologica devine iminenta. Fara asa ceva sufletul si spiritul devin inexplicabile. Dar atunci iesim din cadrul stiintelor naturii.

Radacinile filozofice adanci ale explicatiei mecaniciste. Pretext pentru a ne aduce aminte de Democrit, de Newton cu deosebire. Atractivitatea explicatiei mecaniciste, si totusi relativitatea ei. De la mecanica lui Newton la campul electromagnetic a lui Maxwell, la descoperirea naturii cuantice ambivalente particulare si energetice a luminii de catre Planck, la demonstrare echivalentei dintre materie si energie de catre Einstein - unde lumina poate fi subiect al efectelor gravitationale, la modelul cvasi-mecanic de explicare a atomiclor de catre Rutherford si unde electronii se rotesc in jurul nucleului intr-o maniera asemnatoare in care se rotesc planetele in jurul soarelui, un model care va fi inlocuit de cel a lui Bohr, unde rotatia pe orbita a electronilor se supune unei restrictii cuantice selective. Explicatia data acestei din urma situatii de Broglie isi are suportul in proprietatile onduatorii ale electronilor, o ipoteza confirmata ulterior experimental si matematic de Schrdinger, Born s.a. Ori o asemenea fizica moderna se opune total conceptie asupra materiei pe care a reprezentat-o la acea vreme Newton, in acord cu care existenta unor proprietati ondulatorii ale atomilor (materiei) care sa reprezinte elemente de energie condensata - adica intre energie si materie raporturile ajung a fi de echivalenta. Aceasta conceptie este cu ceva mai mult decat cea originala newtonian, unde ideea de baza se rezuma sa confere atomilor un comportament similar cu cel al bilelor de biliard. O situatie de natura sa anuleze din atractivitatea de care s-au bucurat dintotdeauna explicatiile mecaniciste asupra fenomenelor naturale.

Aceasi critica a gandirii mecaniciste a venit si din partea biologiei. Legatura cauza-efect din aceasta perspectiva ei o admit ca putand fi si de natura probabila, statistica. Ceea ce a facut ca tot mai multi biologi sa admita dincolo de cauzalitatea strict mecanicista si pe una in acord cu care legatura dintre agentii cauzatorii si efectele lor posibile asupra organismului sa se subordoneze unei anume finalitati directionate, uneia dobandite si fundamentale in cursul evolutiei natural istorice. Ceea ce inseamna ca, atunci cand se produc sau nu, evidentele se pot subordona unei astfel de probabilitati statistice, ca find la fel de cauzale ca si cele care se subordoneaza perspectivei mecanice newtoniene. Altfel se ajunge la astrologie.

Ori ,poate ca nicaieri mai mult in natura, evenimentele fenomenale neuropsihice cunosc o dinamica si o diversitate de neegalat in alta parte in lumea organica. Tocmai de aceea relatia dintre producerea unui eveniment A si evenimentul B care il urmeaza, trebuie acceptat ca este mai mult decat una de simpla cauzalitate fizica de succesivitate. Daca relatia dintre ele este intamplatoare, atunci pretentia de a le putea conecta ramane o simpla problema de sansa. Pentru stablirea insa a unei conexiuni dintre ele, principiul cauzalitatii pretinde ca prezenta evenimentului A sa implice efectul - adica evenimentul B - in mod imperativ. Care eveniment chiar daca se produce doar cu probabilitate variabila, faptul ca totusi se produce in cele din urma, acesta va fi si ea in mod egal reprezentativa pentru o realtie cauzala dintre ele. Ori o asemenea acceptiune asupra posibilitatii mecanice de conectare cauzala a evenimentului A la evenimentul B mai presupune admiterea posibilitatii prezicerii - pe baza a ceea ce s-a produs in trecut - a evenimentelor care vor urma a se produce. Un principiu care deja depaseste cu mult cauzalitatea newtoniana, care, daca este acceptat in neuropsihologie (ca si in alte domenii ale stiintelor naturii), reprezinta necesarul fundament pentru a putea fi aliniat alaturi de alte discipline moderne predictive. Mai mult, ea isi poate pastra valabilitatea si in unele domenii de investigatie cu totul speciale, cum ar fi paleopsihologia. Sunt termeni in care gandirea mecanicista se poate extinde la abordarea unor probleme cu totul noi, cum ar fi cele ce privesc evidentierea caracterului autoreglator al adaptarii, a celor care privesc caracterul directional si intentional al proceselor reproductive, a celor de dezvoltare. Dintr-o asemenea perspectiva, gandirea teleologica ramane sa reprezinte doar o simpla iluzie, incapabila sa cuprinda intentionalitatea fenomenala a unui organism care se autointretine.

2.2. Punctul de vedere vitalist

Cel care a evocat pentru prima data caracterul inadecvat si limitat al gandirii mecaniciste, cu deosebire pentru explicarea fenomenelor sufletesti, a fost Aristotel. Tot de la el avem datata solutia unui mod diferit de abordarea a acestor fenomene. Solutia consta in a le conferi acestora o forta de propulsie cu insemnatate aparte, una capabila sa puna in miscare ansambluri materiale si imateriale, sa le dea pur si simplu viata. In fond o solutie dualista, una devenita la moda in intreg ev mediu. Dar aceasta solutie ajunge sa invoce cu necesitate interventia in determinarea vietii sufletesti si spirituale a unui asa-zis homunculus, ca o solutie explicativa cauzala a ceea ce se intampla in creier si ceea ce era acreditat sa fie viata sufleteasca si spirituala. Este meritul deci a acestuia homunculus ca fenomenele sufletesti sa ajunga a fi raportate la ceea ce se intampla organic la nivelul creierului.

Cu acest punct de plecare s-a nascut o tendinta distincta, consolidata de ceretarile de anatomie-patologica, de cele realizate de Broca si Wernicke. Primul a pus in evidenta legatura dintre un focar patologic organic din creier si tulburarea unor functii psihice. Astfel, analizand post-mortem creierele a doi fosti pacienti a sai, care prezentasera tulburari grave de vorbire (afazie motorie), Broca, spre sfarsitul secolului al XIX-lea (1861, 1865) a descoperit existenta unei leziuni a portiunii posterioare a circumvo-lutiunii frontale inferioare din emisfera stanga a creierului.

La un interval de zece ani de la comunicarea lui Broca, un alt mare cercetator, Wernicke (1871) a descris cum lezarea treimii posterioare a circumvolutiunii temporale superioare din emisfera stanga provoaca tulburarea capacitatii de intelegere a limbajului oral adresat. S-a conchis ca zona respectiva reprezinta "centrul imaginilor senzoriale (auditive) a cuvintelor", concluzie insusita si mentinuta pana astazi drept o achizitie importanta si de baza a neuropsihologiei.

Pe aceasi linie investigativa se inscriu lucrarile devenite clasice ale lui Fritsch si Hitzig ,publicate in 1870. Ei procedeaza la excitarea electrica a anumitor zone ale lobului frontal la caine si constata producerea unor raspunsuri motorii distincte. Un fapt confirmat ulterior pe experiente pe maimute iar apoi la om. De asemenea, din aceasi perioada dateaza cercetarile lui Betz, care in 1874 a descorit in circumvolutiunea centrala anterioara celulele gigantice piramidale, carora le-a conferit o functie dominant motorie. Cand a procedat la extirparea la un caine a anumitor zone din lobii occipitali, rezultatul a fost ca desi animalul continua sa vada, acesta pierdea capacitatea psihica de recunoastere a obiectelor.

-Aceasta conceptie localizationista, completata cu datele a o serie de alti cercetatori, s-a impus cu autoritate in deceniile trei-patru ale secolului XX. S-au distins in acest sens lucrarile lui Kleist, care in 1934 reuseste sa alcatuiasca o harta cu precizarea detaliilor localizarii a diverse functii psihice. Aceasta harta va fi completata reusit de catre Vogt in 1951, care propune un model topic al organizarii functionale a creierului. Alte cercetari ale lui Wernicke si Geschwind realizate in anii 60 aduc contributii metodologice pentru fundamentarea perspectivei neuroanatomice localizationiste de interpretare a raportului creier-psihic. Raman considerate de-a dreptul faimoase cercetarile pe care le-au intreprins Penfield, Sperry, Delgado dupa anii 60. Astfel Penfield cu metoda stimularilor directe a anumitor zone corticale a reusit sa obtina raspunsuri de mare complexitate, vizualizari, stari emotionale etc. De asemenea, Delgado a obtinut rezultate pe linia identificarii in creier a anumitor zone de "placere", de stimulare "la distanta" a diverselor zone din creierul animal si uman. - Dar in aceasi perioada de constituire a curentului localizationist ia nastere si se dezvolta o tendinta de gandire opusa, cu o alta categorie de fapte experimentale ca suport. Autorii lor sunt aceiasi neuroanatomisti exploratori ai functiilor creierului. De asta data faptele experimentale invocate de ei vin sa sustina ideea unei echipotentialitati functionale a diferitelor structuri anatomice ale activitati cerebrale. Creatorul curentului echipotentialist a fost Flourens, experientele sale efectuindu-le in primele decenii ale secolului al XIX-lea. El a avut ca subiecti de experienta porumbeii. In cursul experientelor sale, el a recurs la extirpari progresive a diferitelor portiuni din emisferele cerebrale si a constatat ca dupa un interval de timp tulburarile constatate initial se diminuau iar unele chiar se remiteau complet. Fenomenul compensarii se desfasura la fel ,indiferent care parte a creierului era afectata prin extirpare. Cu acest punct de plecare Flurens s-a hazardat sa concluzioneze asupra caracterului structural amorf si echifunctional al creierului. In acest sens n-a luat in considerare mai multi factori determinanti pentru realizarea reflectarii psihice, cu deosebire faptul ca scoarta cerebrala ramane inca insuficient dezvoltata in raport cu ceea ce se poate constata la mamiferele superioare si la om.

Cu toate acestea se poate aprecia ca echipotentialistii isi intemeieaza aprecierile pe date experimentale concrete, spre deosebire de localizationisti, a caror date aveau de fiecare data si o dimensiune speculativa. Ideea echipotentialismului formulata de Flourens va fi reluata si dezvoltata in deceniile urmatoare. Intre 1876-1881 cunoscutul neurofiziolog german Goltz efectueaza o serie de experiente constand din extirparea unor portiuni ale scoartei cerebrale la caine. Analizand consecintele leziunilor cauzate, Goltz ajunge la concluzii similare celor ale lui Flourens. Astfel, in faza postoperatorie imediata au fost constatate tulburari cu caracter global, generalizat, interpretate de Goltz ca un raspuns global al creierului la vatamare. Ulterior insa, tabloul treptat incepe sa revina la normal. Ceea ce a fost constatat ramas este considerat ca fiind rezidual si consta intr-o pierdere mai mare sau mai mica a coordonarii in miscari, o reducere a capacitatilor manipulative si de indemanare. Goltz a afirat ca oricare structura sau zona cerebrala poate fi in mod egal implicata in realizarea oricarei functii psihice. In ceea ce priveste gradul deficientei rezultate prin lezarea operata, acesta este proportional doar cu portiunea portiunii lezate prin extirpare.

Cu aproape o jumatate de veac mai tarziu, in 1929 neurofiziologul american Lashley aduce date noi, toate menite sa sustina concluziile formulate de Goltz. El a procedat la extirparea a diverse portiuni din scoarta cerebrala la cobai. In primele zile dupa experienta ,animalele prezentau tulburari profunde a functiilor de relatie, discriminare, orientare in spatiu, coordonare senzorio-motorie. Treptat insa, aceste tulburari diminuau semnificativ, pentru ca in final comportamentul sa revina la un nivel de eficienta satisfacator.

Punctul de vedere cibernetic

va fi dezvoltat pe semerstrul al II- la cursul de Neurocibernetica

Rezumat

Obiectul de cunoastere al neuropsihologiei este interdisciplinar. Pe langa domeniile neurologiei si psihologiei, mai sunt implicate si alte domenii ale cunoasterii, cum sunt endocrinologia sau morfologia - pe de o parte, ca si domenii ale stiintelor sociale pe de alta parte.

Postularea existentei unor structuri organice la baza activitatii psihice este indispensabila - prin asta psihologia continua sa ramana legata de stiintele naturii.

In neuropsihologie exista numeroase perspective mecaniciste, vitaliste, cibernetice, etc., de interpretare a suportului organic al vietii psihice.