OBIECTUL PSIHOLOGIEI - Natura psihicului

Obiectul psihologiei

1.1 Natura psihicului

Problema naturii psihicului, a specificului acestuia in raport cu alte fenomene, a modului sau de organizare, structurare si functionare a starnit vii controverse ajungandu-se la conturarea unui tablou foarte variat de puncte de vedere. Astfel, s-au conturat conceptii contradictorii religioase, filosofice sau stiintifice referitoare la natura fenomenelor psihice. Explicatia acestei varietati de puncte de vedere se datoreaza naturii contradictorii a psihicului care prezinta mai multe aspecte bipolare care se opun unele altora (M. Zlate, 1996).

a. Psihicul este concomitent obiectiv si subiectiv. Este obiectiv din punct de vedere ontologic, existential (psihicul unei persoane este independent de psihicul altei persoane) si este subiectiv din punct de vedere gnoseologic, al cunoasterii (fiecare persoana se implica in cunoastere cu subiectivitatea sa, prin insusirile si particularitatile sale proprii);

b. Psihicul este material si ideal. Este material deoarece apare din materie si evolueaza o data cu ea, avand la baza activitatea materiala a creierului si este ideal deoarece prin natura sa poseda un continut de idei si imagini, dobandite prin cunoastere individuala sau sociala;

c. Psihicul apare atat in calitate de proces cat si de produs. Procesualitatea se refera la desfasurarea in timp, seriala a fenomenului psihic, la succesiunea transformarilor produse in subiect. Produsul este rezultatul final obtinut pe baza interactiunii dintre subiect si obiect. Exista o interactiune intre proces si produs in sensul ca produsul influenteaza si conditioneaza dinamica viitoare a procesului, iar un nou proces introduce o anumita modificare in structura produselor realizate anterior;

d. Psihicul este intalnit atat in stare latenta (interiorizata) cat si in stare manifesta (exteriorizata). Dificultatea cunoasterii provine din faptul ca nu intotdeauna starea latenta coincide cu cea manifesta, deseori intre ele exista o contradictie neta (o persoana care se bucura de producerea unui eveniment trist poate afisa in exterior o masca de tristete);

e. Psihicul dispune de manifestari normale, dar si de manifestari patologice. Dificultatea consta in a stabili granita dintre normal si patologic. Pe un fond normal putem intalni manifestari mai ciudate iar pe un fond patologic putem intalni suficiente momente de normalitate. Deoarece criteriile de diferentiere a starilor normale de cele patologice sunt greu de stabilit, unii autori propun renuntarea la o delimitare fixa, vorbind de un continuum, de o trecere treptata de la o stare la alta;

f. Psihicul este determinat dar si determinant. El este cauzat, influentat de factori si conditii naturale si sociale de experienta personala a fiecarui individ, dar el dispune si de initiative si actiuni determinative. Astfel, o persoana cu un temperament coleric poate determina situatii conflictuale in cadrul unor interactiuni de grup.

Problema naturii psihicului este legata si de raportul dintre psihic si creier. A. Cosmovici (1996) evidentiaza, in legatura cu aceasta problema, existenta a trei pozitii filosifice:

a. Pozitia interactionista considera ca spiritul ar fi o substanta cu proprietati net diferite de cele ale creierului. Desi se afla in subordine, creierul poate actiona asupra psihicului.

De exemplu, in cazul betiei, alcoolul influenteaza activitatea creierului si poate duce la tot felul de tulburari ale constiintei.

Dupa Rene Descartes, interactiunea s-ar produce prin intermediul glandei pineale (epifiza), iar K. Popper considera ca interactiunea are loc prin mijlocirea unor moduli existenti in scoarta. El simte nevoia sa accepte existenta spiritului, deoarece neurofiziologia nu poate explica inca sinteza proceselor nervoase care face posibila producerea proceselor psihice (perceptie, vointa s.a.m.d.).

b. Paralelismul sustine ca exista doua realitati, spiritul si materia, realitati complet diferite care nu comunica. Modificarile din spirit se produc paralel si in creier. Se pune problema cum se realizeaza aceasta potrivire permanenta. Unii considera ca intervine vointa divina, care a creat totul, altii considera ca biologii vor clarifica in viitor aceasta chestiune.

c. Pentru sustinatorii teoriei identitatii, activitatea psihica este tot una cu activitatea creierului. Activitatea creierului poate fi privita din doua puncte de vedere: prin analiza interioara, extragem aspecte prin care ne referim la psihic si prin observatie exterioara si experiment studiem procesele nervoase. De exemplu, in cazul unui vapor, unul este aspectul exterior, vazul dintr-un avion si altul este aspectul pe care-l observa marinarii car se afla pe puntea navei.

Dificultatea consta in posibilitatea de a stabili legaturi intre cele doua aspecte: cum se poate ca o idee sa declanseze o actiune, un act exterior.

Problema se rezolva daca se accepta ca psihicul este expresia unei proprietati caracteristice tuturor obiectelor si fiintelor din univers: si anume FORMA.

Psihicul ar fi FORMA pe care o imbraca succesiunea proceselor nervoase din creier. (Cosmovici, Celmare, 1990).

Forma se refera la structura obiectelor, la configuratia elementelor sale. Forma are un rol hotarator in desfasurarea cauzala a fenomenelor. Sa luam cazul unui bolovan care se desprinde din munte la un cutremur. Consecintele desprinderii vor depinde de forma sa (rotunda sau paralelipipedica). Izomerii au aceeasi compozitie chimica, acelasi numar de atomi, structurati diferit, dar au proprietati diferite.

Forma intervine in lantul cauzal in mod hotarator. Este vorba de structura exterioara (primul exemplu) si modul de organizare interna (al doilea exemplu).

Cauzalitatea formala sau structurala este rezultatul unei relatii dintre elemente. De exemplu, imaginea fotografica rezulta din totalitatea raporturilor dintre petele negre si albe, care reflecta fidel petele de umbra si lumina ale obiectului fotografiat. In acest caz hartia fotografica si bromura de argint nu au nimic comun cu imaginea fotografiata, iar dimensiunile imaginii din fotografie si obiectul real sunt total diferite. Observam ca pastrarea raporturilor permite reproducerea fidela a imaginii.

Forma, imaginea nu inseamna decat un sistem precizat de raporturi. Senzatia de verde, este altceva decat culoarea verde (o vibratie electromagnetica). Deosebirea dintre culorile obiective (verde si rosu) corespund in creier deosebirii dintre senzatia de verde si cea de rosu. Acest aspect poate fi explicat prin faptul ca raportul care exista intre cele doua culori in exterior se pastreaza si in interior (intre cele doua senzatii de culoare). Aceste imagini reprezinta fenomene psihice. Psihicul este o imagine, o forma si ca atare intra in lantul cauzal al reactiilor umane.

Psihicul este o informatie. Ceea ce este programul (soft) pentru computer, este psihicul pentru creier. Deosebirea consta in faptul ca programele computer sunt create de om, in timp ce creierul se autoprogrameaza mereu in functie de experienta.

Pentru a vedea cum intervine psihicul in lantul cauzal, devenind o cauza a comportarii vom apela la un exemplu. Un tanar indian, din clasa de jos se indragosteste de o tanara printesa dar, isi da seama de imposibilitatea unei casatorii datorita mentalitatii inscrisa in constiinta tanarului. Pentru un print, normele, obiceiurile fac posibila aparitia ideii de casatorie. Imaginea printesei blocheaza sau elibereaza circuite nervoase, fiind posibile actiuni diferite la cei doi tineri. Psihicul intervine in procesele nervoase care declanseaza actiuni indreptate spre un scop. Intre imaginea psihica si cea fotografica exista o deosebire fundamentala: imaginea fotografica este fixata pentru totdeauna, pe cand cea psihica este in continua transformare, datorita influentelor din mediu si din interiorul organismului.

Psihicul are un rol activ, transformator. Psihicul nu este un epifenomen, adica un fenomen fara nici o influenta actionala. Psihicul este constructiv deoarece apare initiativa, imaginatie care-l determina pe individ sa actioneze.

Psihologie si fiziologie

Fizica este una dintre disciplinele care a jucat un loc important in nasterea psihologiei stiintifice, insa pe langa aceasta a jucat si continua sa joace un rol capital fiziologia iar mai nou si neurologia. Studiile au fost orientate asupra mecanismelor de perceptie. Hermann von Helmholtz (1821-1894) a studiat in acelasi timp atat medicina cat si biologia. El a cercetat experimental procesele senzoriale de auz si vaz. Dupa parerea acestuia, nu exista o ruptura intre cercetarea fiziologica si cea psihologica. In domeniul studiului senzatiilor si perceptiilor, cele doua disciplinele sunt strans legate si nu poate fi in nici un caz ignorat aportul lor reciproc.

Numeroase dezbateri care au evidentiat evolutia cunostintelor biologice au ridicat problema separatiei intre creier si mental. Putem adopta o pozitie dualista, sau una monista ?. Deoarece evolutia cunostintelor biologice a permis constituirea psihofiziologiei, ni se pare util sa stabilim raportul fiziologiei cu psihologia si in particular cu psihologia cognitiva.

'Doctrina localizationista' trateaza functiile superioare mentale in raport cu structurile cerebrale. Aceasta face jonctiunea cu ceea ce numim astazi neurostiinte (neurologie, neuroanatomie, neuropsihologie, neurochimie etc.), stiintele comportamentului si stiintele umane, in particular, psihologia experimentala, psihologia genetica, psiholingvistica si lingvistica. Aportul sau consta in posibilitatea de a pune un diagnostic asupra leziunilor sistemului nervos plecand de la studiul tulburarilor de comportament si elaborarea metodelor de 'restaurare functionala'. Cunoasterea functionarii mentale a progresat datorita cunostintelor acumulate in domeniul fiziologiei. Ipoteza modularitatii proceselor de nivele scazute (Fodor, 1983) este contopita cu datele localizationiste. Absenta localizarilor precise pentru activitatile mentale complexe sugereaza ca ele presupun activitati de colaborare mai mult decat globale. Anumite dezbateri opun astazi multe conceptii cognitive. Pentru unii functionarea cognitiva implica recursul la procesarea seriala de informatii si deci la o ierarhie a functiilor si structurilor neuronale care le sustin. Se poate spune ca ei adopta tezele localizationiste. Altii insista, din contra, asupra caracterului masiv paralel a functionarii cerebrale, altfel spus asupra faptului ca multe procesari pot fi efectuate simultan. Astfel, fara a nega datele localizationiste se insista mai mult asupra legaturilor, a interactiunilor dintre diferite structuri si, deci, asupra functionarii in cooperare.

Dezbaterile legate de antinomia dintre o conceptie dualista si o conceptie monista continua si in prezent. Emergenta stiintelor cognitive reactiveaza in sanul psihologiei o dihotomie. De o parte partizanii monismului care se reataseaza de neurostiinte. Pe de alta parte, partizanii dualismului, care fara a nega importanta cunostintelor si mecanismelor biologice, proclama caracterul ireductibil al mentalului si simbolicului la mecanismele fiziologice care le sunt suport. Primii ajung uneori la reductionism care, prin anumite aspecte reaminteste de excesele reflexologiei. Ceilalti, din contra, tind adesea sa ignore importanta constrangerilor biologice in determinarea comportamentului. Nu este benefic sa privim dogmatic diferentele dintre cele doua extreme. Aceasta tendinta ne-ar duce la concluzia ca psihologia, in toate variantele sale (cognitive, afective, individuale, sociale) nu stie sa profite de dezvoltarea cunostintelor sale armonizate cu cele ale disciplinelor conexe si, in particular, cu ale psihofiziologiei. In mod cert, cunoasterea umana nu este reductibila la descrierea unei functionari neuronale sau hormonale, dar intre idealul logic si realizarile sale cotidiene exista multe variatii si procedee care sunt tributare functionari noastre biologice. Psihismul nu este in nici un caz autonom si cunostintele noastre psihologice nu s-ar putea constitui in cunostinte structurate fara a tine seama de radacinile biologice.

1.3. Obiectul psihologiei

Psihologia studiaza modul de comportare a persoanei, toate reactiile psihice ale acesteia. Psihologul trebuie sa cunoasca trairile interne care sunt exteriorizate prin comportamente externe. Comportamentul reprezinta toate reactiile externe ale individului (gesturi, mimica). Conduita reprezinta actiunile si cauzele care se traduc direct sau indirect in comportament (imediat sau tardiv). Termenul de conduita cuprinde atat comportamentul exterior cat si pe cel interior.

Psihologia studiaza conduita persoanei, actiunile omului privite in raport cu actiunile si reactiile anterioare, cu mediul social, cu sistemul nervos si organismul in general. Reactia este un raspuns la un stimul sau la o excitatie. Actiunea poate implica o reactie, dar poate proveni dintr-o cauza interna, in care cu greu depistam stimulul care a produs-o.

Raportul psihologiei cu alte stiinte

Psihologie - fiziologie (neurofiziologie) Pot sa apara perturbari in activitatea creierului, care produc tulburari psihice. Aceste tulburari sunt importante pentru psihopatologie si psihosomatica (tulburari fiziologice provocate de cauze psihice).

Psihologie - sociologie si etnologie Psihicul este influentat de mediul social. Procesele superioare au origine sociala (gandirea abstracta, limbajul). Mediul social influenteaza atitudinile, mentalitatile, obiceiurile. Particularitatile psihice ale unor persoane (mai ales ale conducatorilor) isi pun amprenta asupra unor grupuri si pot influenta evolutia sociala.

Psihologie - filosofie Filosofia studiaza probleme care nu au fost inca rezolvate, unele dintre acestea provin din domeniul psihologiei. Ea elaboreaza ipoteze despre lume, viata, sensul existentei, apeland la norme morale, la aspecte estetice.

Psihologia a ramas legata de analiza reflexiva deoarece anumite procese (vointa, sentimente) nu sunt accesibile experimentului si precizia este greu de realizat. Sunt multe fenomene in care intelegerea si interpretarea ramane deschisa. Nu tot timpul se ajunge la certitudine.

Psihologia influenteaza gandirea filosofica prin datele experimentale si material faptic, mai ales in domeniul teoriei cunoasterii, logicii, eticii si esteticii. Prin implicatiile sale practice psihologia este necesara in toate domeniile de activitate umana (medicina, invatamant, productie, sport, armata, justitie).