Aspecte psihologice si motivationale in clasa de elevi

Aspecte psihologice si motivationale in clasa de elevi

"Intrebarile simple sunt cele mai profunde. Unde te-ai nascut? Unde este casa ta? Unde vei merge? Ce faci? Gandeste-te la toate acestea din cand in cand si observa cum se modifica in timp raspunsul tau."(R. Bach)

Fiecare actor social are propria sa istorie de viata, fiecare fiind unic si irepetabil pe tot parcursul vietii sale. Orice persoana traverseaza o serie de etape in procesul personal de dezvoltare si autocunoastere, fiecare etapa avand un impact diferit asupra vietii acestora. Cunoasterea si acceptarea de sine sunt elemente esentiale in functionarea si adaptarea optima la mediul social, in mentinerea echilibrului sau mental si emotional. Familia si scoala sunt institutiile cheie ce creeaza cadrul in care copiii si adolescentii se pot dezvolta armonios in functie de dorintele, motivatiile si aptitudinile personale. Familia si scoala devin astfel locul predilect unde elevul incepe sa se descopere pe sine, sa-si contureze o imagine despre "ceea ce este el", locul unde invata si-si dezvolta increderea in sine. Familia si scoala sunt de asemenea cadrul in care elevul isi construieste atat identitatea personala cat si cea sociala. Daca in familie " elevul" - copilul primeste primele initieri in invatarea "mersului" si a raportarii sale la realitatea in care traieste , scoala vine sa solidifice si sa construiasca in continuare personalitatile "ucenicilor" sai. Un copil sau adolescent are nevoie sa simta ca nu este necesar ca el sa fie premiant sau olimpic pentru a fi iubit, respectat si acceptat. Afectiunea, aprecierea, respectul fata de personalitatea fragila a acestuia nu trebuie sa fie conditionate de performantele scolare sau de alta natura. Atat timp cat scoala se va raporta apreciativ doar la elevii performanti, pentru majoritatea elevilor aceasta institutie ramane o amenintare a imaginii de sine si a starii de bine a acestora.

Cunoasterea de sine se dezvolta odata cu varsta si cu experientele prin care trece fiecare persoana. Pe masura ce acesta avanseaza in etate, el dobandeste o capacitate mai mare si mai acurata de auto-reflexie.

Cunoasterea de sine este un proces cognitiv, afectiv si motivational individual, ce suporta influente puternice din partea mediului. Clasa de elevi devine astfel unul din mediile sociale cu puternice efecte asupra dezvoltarii si cunoasterii de sine a individului. Clasa de elevi este asadar un grup de apartenenta foarte important pentru orice copil.

Clasa de elevi, scrie Adrian Neculau, este un grup de munca specific, compus dintr-un numar de membrii egali intre ei( elevi) si dintr-un animator(profesorul), ale caror raporturi sunt reglementate oficil, de tipul sarcinii si normele de functionare. Clasa de elevi ofera posibilitatea unor interactiuni de tip fata in fata. Ca orice grup mic clasa de elevi poseda structuri ce-i confera stabilitate. In cdrul interactiunii membrilor se dezvolta norme ce modeleaza comportamentele elevilor si le face previzibile.Un rol important la nivel de clasa il reprezinta si "rol-statusul" jucat de elevi in colectivul respectiv. Orice clasa de elevi presupune existenta unui obiectiv comun ce creeaza relatii de interdependenta functionala intre membrii sai. Membrii clasei se percep pe ei insisi ca facand parte dintr-un grup, iar elevii din alte clase ii identifica pe baza acestei apartenente. Pornind de la aceste premise , clasa de elevi este astfel un grup social, ce mediaza de-a-lungul anilor, la nivelul fiecarui membru, schimbari cognitive fundamentale. Integrarea sociala, securitatea, nevoia de aparteneta, reglementarea relatiilor din interiorul grupului si a celor intraindividuale sunt functii ale grupului, si deci si ale clasei de elevi, care modeleaza personalitatile membrilor sai, ajustandu-le comportamentele deviante. Orice comportament are la baza un anumit motiv, o anumita cauza. Deseori ne intrebam de ce elevii nu sunt receptivi fata de noul stiintific, de ce sunt atat de agresivi si impulsivi in comportamente, ce ii determina sa adopte o asemena conduita Un motiv reprezinta o structura psihica, ducand la orientarea, initierea si reglarea actiunilor in directia unui scop mai mult sau mai putin precizat. Motivele sunt cauzele conduitei noastre, mai exact cauzele interne ale comportamentului. Prin urmare este evidenta necesitatea studierii acestora in descoperirea cauzelor conduitei elevilor si a motivatiei lor pentru actul instructiv educativ. Pe drept cuvant dupa cum mentiona Ursula Schiopu, afectivitatea si motivatia reprezinta musculatura vietii psihice. Repertoriul motivational al personalititii este extrem de divers . El include: trebuinte, impulsuri, dorinte, intentii, aspiratii, interese.

Trebuintele reprezinta expresia psihica a necesitatilor innascute sau dobandite ale omunlui. Impulsul se naste odata cu trebuinta si consta din punct de vedere fiziologic in aparitia unei excitabilitati accentuate a centrilor nervosi corespunzatori. Din punct de vedere psihologic impulsul se traieste ca o stare de activare, de tensiune , de pregatire a actiunii. Impulsul declanseaza un raspuns care reprezinta satisfacerea trebuintei. Odata cu satisfacerea trebuintei se reduce si tensiunea din organism. Intentia marcheaza orientarea motivului spre scopuri sau proiecte. Intentia reprezinta ceea ce individul incearca sa faca.( exista intentii imediate, pe termen scurt sau intentii pe termen lung) Scopul reprezinta prefigurarea mentala a rezultatului, a efectului dorit Scopul nu trebuie identificat cu motivul. In timp ce motivul este factorul declansator al actiunii, scopul este anticiparea, proiectia punctului terminus al actiunii. Interesul este o componenta motivationala complexa, care exprima orientarea activa, relativ stabila a personalitatii spre anumite domenii de activitate, obiecte sau persoane. Interesele se formeaza in timpul activitatii, in stransa legatura cu trebuintele, intentiile, scopurile, aspiratiile dar si cu aptitudinile persoanei. Trebuintele, dorintele, intentiile sunt puternic influentate de mediul si experienta sociala. Ele se diversifica si se complica foarte mult.

Una din cele mai cunoscute si vehiculate teorii motivationale este cea a psihologului american, de factura umanista, Abraham Maslow, cunoscuta sub denumirea de piramida trebuintelor ce stau la baza activitatii umane.

Maslow repartizeaza aceste trebuinte in doua mari categorii: trebuinte de deficienta

(care apar in urma unei lipse si care includ - trebuintele de ordin fiziologic: foamea, setea, trebuinta sexuala; trebuinte de securitate: aparare, protectie, echilibru emotional; trebuinte de iubire si apartenenta: trebuinta de a fi acceptat, de a apartine unei comunitati, trebuinta de a primi si de a oferi afectiune; trebuinte de stima : trebuinta de a beneficia de aprobare si recunoastere, trebuinta de prestigiu, trebuinta de a atinge obiective) si trebuinte de crestere (care exprima dorinta omului de a avea succes, de a sti, de a-si satisface aptitudinile si care includ - trebuintele cognitive: trebuinta de a intelege, de a cunoaste, de a explora; trebuinte estetice: trebuinta de frumos,de ordine; si trebuintele de autorealizare: trebuinta de a-si realiza potentialul creativ, de a gasi autoimplinirea.).

Dinamica trebuintelor nu este una haotica ci este regizata de catea reguli: - o trebuinta devine forta motrica a comportamentului daca nu este satisfacuta; pentru a trece la o trebuinta superioara, cea anterioara ei trebuie satisfacuta cel putin in proportie de 25%; cu cat urcam mai mult spre varful piramidei cu atat este vorba de trebuinte mai specific umane; nu exista fiinta umana care sa poata strabate toate treptele piramidei. Cercetarile au aratat ca ordinea trebuintelor nu este intotdeauna aceiasi. Varsta si trasaturile de personalitate pot determina modificari in ceea ce priveste prioritatile motivationale.

In pubertate specifice sunt trebuintele de securitate, precum si cele de dragoste si de afilire la grup. In adolescenta , intregul set este prezent, critice fiind trebuintele sinelui( de cunoastere si estetice In adolescenta prelungita se manifesta cu pregnanta trebuinta de autorealizare.

In tot acest repertoriu al varstelor scolare pe care le traveseaza individul scoala si dascalii sai devin repere fundamentale si modele directionale in motivarea si stimularea intelectuala a acestuia. Scoala, profesorii pot contribui la formarea unor aspiratii, a unui eu ideal superior. Dascalii au menirea de a facilita construirea unei imagini de sine corespunzatoare, de a favoriza o justa autocunoastere a propriilor posibilitati. Nivelul de aspiratie al fiecarui elev trebuie sa fie in concordanta cu propriile lui posibilitati si aptitudini.

Nivelul de performanta se refera la asteptarile, scopurile sau pretentiile unei persoane, privind realizarea sa viitoare intr-o sarcina data, el este suveran aptitudinilor si fortei de vointa ale fiecaruia, insa este foarte mult influentat de contextul social in care activeaza individul. De aceea scoala, clasa de elevi chiar prin intermediul cadrelor didactice au un efect fie pozitiv, fie negativ asupra nivelului de aspiratie al elevilor. De exemplu elevul care face parte dintr-o clasa cu nivel scazut are de obicei aspiratii scolare mai limitate decat acela dintr-o clasa cu rezultate deosebite. Experientele efectuate au aratat ca succesele obtinute duc la cresterea nivelului de aspiratie, pe cand esecuriee au drept urmare scaderea pretentiilor. Un nivel de aspiratie adecvat depinde de aprecierea corecta a propriilor posibilitati, caci supraestimarea poate conduce la o viata plina de esecuri, iar subestimarea te face sa ratezi teluri realizabile. De aceea dascalii trebuie sa ajunga la o buna cunoastere a discipolilor si prin aprecieri bine motivate sa le consolideze o imagine de sine obiectiva si corecta.

Pe de alta parte cand vorbim de rolul jucat de motivatie in procesul educativ instructiv trebuie sa precizam de ce natura sunt motivele care il determina pe educabil sa actinoeze

intr-o anumita maniera.

Astfel putem vorbi de doua tipuri de motivatie care directioneaza aceste conduite: pe de o parte motivatia extrinseca atunci cand elevul se incadreaza in normele disciplinelor scolare fara un interes direct asupra acestora, ci doar pentru a primi aprecierea din partea celorlalti, in mod special a persoanelor cu greutate din viata acestuia, sau pentru obtinerea unor recompense( indeosebi morale) sau eviatrea pedepselor. Pe de alta parte putem vorbi de o motivatie intrinseca, ce apartine direct educabilului si care are impactul cel mai puternic asupra procesului educativ-instructiv al acestuia - in acest caz invatarea, dobandirea de noi cunostinte inereseaza in mod direct educabilul. In cadrul motivatiei extrinseci exista :

Dorinta de afiliere , cand elevul, copilul merge la scoala si invata din dorinta de a le face pe plac parintilor si familiei, pentru a primi lauda si recunoasterea acestora in ceea ce priveste abilitatile si performantelor lui in acest domeniu. Uneori aceasta dorinta este acompaniata si de dorinta de a corespunde asteptarilor invatatorului sau profesorului. Tot aici putem mentiona si faptul ca unuii copii frecventeaza scoala pentru a fi in ton cu cei de varsta lor si pentru a nu fi catalogati drept devianti de la numite norme sociale pe care desi nu le constientizeaza, se comformeaza lor, din teama de a nu fi respinsi.

Alteori conformismul elevilor decurge nu din afirmatiile sociale, ci din tendintele normative, obisnuinta de a se supune la norme, la regului.

Supunerea la diverse obligatii poate fi insotita si de teama pedepselor, a consecintelor neascultarii. Chiar daca astazi nu mai putem vorbi de o teama a generatiilor de elevi in ceea ce priveste consecintele comportamentelor lor, in trecut aceasta juca un rol important printre motivatiile elevilor de a invata .

Ambitia, dorinta de a fi cel mai bun, de a te numara printre primii este si ea uneori un stimulent. Asistam deseori cu amuzament, in clasele primare cand copii incearca cu disperare sa fie primii in a da un raspun la intrebarea adresata de cadrul didactic.

In cadrul motivatiei intrinseci gasim curiozitea, dorinta de a afla cat mai multe, deseori porivita metaforic drept " boala inteligentei". Curiozitatea are la baza un impuls nativ si e prezenta mai ales in primii ani de scoala. Mentinerea ei treaza e in functie de maiestria profesorilor si constituie un factor important al trainiciei celor asimilate. Curiozitatea se permanentizeaza atunci cand este imbinata cu convingeri referitoare la valoarea culturii, care faciliteaza comunicarea cu ceilalti si asigura o mare bogatie de trairi, surse de satisfactie si echilibru sufletesc. Nevoia de compententa este un alt element al motivatiei intrinseci, ce directioneaza elevul spre obtinerea unui bagaj informational cat mai adecvat pentru atingerea telurilor propuse. Motivarea elevilor devine astfel unul din apanajele principale ale cadrelor didactice. Ele trebuie sa stie cand sa incurajeze, cand sa aprecieze si cand sa penalizeze un anumit comportament.

Generatiile de elevi actuale duc o lipsa enorma de afectiune si au nevoie de capacitatea de ascultare activa si de disponibilitatea celor care sunt in spatele catedrelor. Modul in care profesorul reuseste sa-si gestioneze atat clasa de elevi dar si modalitatea de a preda si relationa cu educabilii sai este o arta. Cadrele didactice sunt cele care joaca rolul de arbitru si de mediator atat al procesului de instruire - educare cat si al conflictelor care astazi sunt din ce in ce mai frecvente in cadrul mediului educational. Pentru a eficientiza activitatea scolara, dascalul trebuie sa apeleze la cateva strategii infailibile:

• Sa comunice elevilor rezultatele scolare obtinute de acestia( chiar si pe cele    partiale), intrucat aceasta practica are certe virtutii recompensative.
• Sa se utilizeze o usoara supraestimare a capacitatilor elevului deoarece, pe baza mecanismului numit de R.K. Merton, in 1948, "predictia ce se autoimplineste", iar de R.A. Rosenthal si L. Jacobson, in 1968, "fenomen Pygmalion", el se va stradui sa se ridice la nivelul espectantelor pozitive postulate de dascal.
• Sa fixeze obiective intermediare, acompaniate de evaluari aferente, ori de cate ori se urmareste un obiectiv indepartat.
• Sa manuiasca cu abilitate parghia recompensa-pedeapsa, insusindu-si cateva adevaruri: ca recompensa este mai eficienta decat pedeapsa, ca recompensa externa induce o motivatie extrinseca, iar cea interna o mitivatie intrinseca in conduita elevului; ca se invata mai bine acel comportament care este cel mai apropiat in timp de recompensa;
• Atunci cand apeleaza la critica, se recomanda profesorului ca aceasta sa fie atribuita rezultatelor elevului si nu elevului insusi
• De asemenea evaluarea elevilor sa fie una care sa incurajeze colaborarea acestora. Morton Deutsch, psihologul social care a studiat timp indelungat relatiile competitive si de colaborare , a realizat un experiment in care a demonstrat beneficiile aprecierii elevilor in situatii de cooperare. El a repartizat subiectii in doua grupuri experimentale, carora le-a aplicat modele de notare diferite. Subiectii primului grup au fost instiintati ca doar unul din ei poate obtine calificativul maxim, ceilalti fiind notati in ordine descrescatoare, in functie de performanta individuala. Celalalt grup a fost instiintat ca va fi notat potrivit rezultatului grupului ca intreg. Desi Deutsch nu a putut demonstra diferente semnificative in ceea ce priveste invatarea individuala, el a consemnat faptul ca in grupul structurat competitiv subiectii s-au comportat mai agresiv, incercand sa-si obstructioneze colegii.

Desi se stie ca activitatea competitiva este o forma motivationala a afirmarii de sine, in care individul rivalizeaza cu ceilalti pentru dobandirea unei situatii sociale sau unui prestigiu, totusi ea aduce cu sine o interactiune slaba intre colegi, lipasa comunicarii, a increderii reciproce.

Daca in clasele structurare competitiv elevii obtin note bune numai daca unuii din colegii lor obtin note slabe, in clasele organizate in maniera cooperativa elevii sunt apreciati pozitiv si ajung sa aiba rezultate bune in conditiile in care ceilalti membrii ai grupului au aceleasi rezultate. Cooperare inseamna inainte de toate un castig in planul interactiunii intre elevi, generand sentimente de acceptare si simpatie. Departe de a declansa conflicte, ea instaureaza buna intelegere, armonia si stimuleaza comportamentele de facilitare a succesului celorlalti.Ea determina cresterea stimei de sine , incredrea in fortele proprii, diminuarea anxietatii fata de scoala si pe de alta parte, participa la intensificarea atitudinilor pozitive ale elevilor fata de cadrele didactice.

Cateva staregii care ar putea motiva pozitiv activitatea elevilor

v     Stabilirea de reguli ale clasei impreuna cu colectivul acesteia. Comunicarea clara a regulilor comportamentului social si intelectual inca de la inceputul anului scolar este esential atat pentru manegementul clasei si in acelasi timp pentru prevenirea unor comprtamente deviante si in acelasi timp incurajarea elevilor in adoptarea unor atitudini demne de apreciat.

v     Personalizarea clasei - cu diverese desene, sau orice alte activitati prin care se fac remarcati elevii clasei. Aspectul interior al clasei reprezinta o forma de intarire a imagii de sine, a identitatii sociale a elevului dar in acelasi timp ele presupun incurajarea unor astfel de activitati ce ii fac " celebrii" pe acestia.

v     Cunoasterea elevilor este de asemenea un element important in motivarea elevului la actiuni de colaborare si implicare in actul instructiv educativ. Respectul fata de elevi este demonstrat pprin atentia pe care i-o acorda cadrulul didactic elevului. Memorarea numelui, a preferintelor sale, a relatiilor cu colegii sunt cateva aspecte importante care ii creeaza elevului incredere in sine, ii intaresc sentimentul de siguranta si apreciere personala.

v     Utilizarea activa de implicare a elevilor in activitatea de invatare ( Activitatile pe grupe mici, interactive sunt considerate ca fiind cele mai eficiente pentru prevenirea problemelor de disciplina.) Exista de asemenea cateva artificii care pot determina o mobilizare atentionala din partea elevilor controlul vocii, contactul vizual,organizarea timpului in sarcini.

v     Rezolvarea imediata a problemelor aparute - care se poate manifesta fie prin controlul proximitatii( adica apropierea fizica a profesorului fata de elvul deviant inhiba comportamnetul respectiv); recurgerea la regula comunicarea asertiva

v     Realizarea unei elvaluari care sa permita recompensarea fiecarui elev la intervale scurte de timp.

v     Recompensarea si intaririle pozitive fata de oricare comportament sau activitate demna de luat in calcul a elevului, mareste stima de sine a acestuia si il motiveaza sa actioneze la fel si pe viitor. Exista diverse tipuri de intariri:

obiectuale - cadouri, premii;

simbolice - obiecte cu semnificatie care se pot preschimba in alte obiecte cu valoare recompensativa - buline de diverse culori, economia de jetoane, fete luminoase etc( toate acestea sunt elemente de motivare a prescolarilor si scolarilor cu predilectie

activitati - jocul, dansul, mersul la cinema, sau diverse iesiri in natura impreuna cu intreg colevtivul calsei.

sociale - lauda , incurajarea , aprecierea.

"Nu putem directiona vantul, dar putem directiona directia vaslelor".

Vince Lombardi

Bibliografie:

Baban A. , Consiliere educationala, Ed. Ardealul, Cluj Napoca

Iacob, L., Cosmovici, A.(1998), Psihologie Scolara, ed. Polirom, Iasi

Munteanu A. (2003), Psihologia copilului si a adolescentului,Ed. Augusta, Timisoara

Monteil, J.M.(1997), Educatie si formare, Ed. Polirom, Iasi.

Realizat de Porof. Psih. Ana Pascalau,

Gr. Sc. Valeriu Braniste Lugoj