Senzatiile - Atentia selectiva - Pragurile senzoriale

Senzatiile

Noi suntem constienti de lumea externa, precum si de lumea interna a corpului nostru doar pentru ca avem un numar de organe senzoriale capabile sa primeasca mesaje. Acestea ne dau posibilitatea sa vedem, auzim, atingem, sa simtim placerea, caldura, durerea etc. Organele senzoriale opereaza prin intermediul celulelor senzoriale receptoare, care recepteaza din exterior diferite forme de energie (lumina, vibratii, lovituri), le convertesc in impulsuri nervoase si le transmit spre creier pentru a fi interpretate. Procesul de primire a informatiilor din lumea externa, de codificare si transmitere a lor spre creier este denumit senzatie (Lahey, B. 1990). Psihologii disting intre senzatie si perceptie. Senzatia porneste de la un anumit tip de stimul, deci de la forma de energie (unda luminoasa sau sonora), care actioneaza asupra organelor senzoriale (ochii sau urechea). Senzatia este procesul de detectare a stimulilor care vin din exterior sau din propriul corp. Perceptia este un proces de organizare a senzatiilor in structuri cu inteles. In timp ce senzatia ne da posibilitatea sa detectam un punct negru pe aceasta pagina, perceptia vizuala ne permite sa organizam punctele negre in litere sau cuvinte. Desi psihologii disting intre senzatie si perceptie, cele doua procese se suprapun si nu exista un punct clar in care senzatia sa se termine si sa inceapa perceptia.

Stimulii, care reprezinta un concept cheie in acest capitol, se refera la diferite aspecte ale lumii externe si influenteaza in mod direct comportamentul si experienta constienta. Denumirea de stimul vine de la actiunea de stimulare a organelor senzoriale. Virtual orice aspect al lumii externe, care poate stimula celulele receptoare, poate fi considerat stimul: caldura camerei este stimul pentru receptorii din piele, cand mancam hrana este stimul pentru receptorii gustului, mirosului. Daca o persoana este constienta de prezenta unui stimul sau raspunde intr-un anumit fel la actiunea acestora, putem spune ca acea persoana receptioneaza un stimul.

Nu numai aspecte ale lumii externe pot fi stimuli, ci si "lumea interna" a organismului. De exemplu, daca mancam mult la o petrecere stomacul va deveni un stimul evident.

Atentia selectiva

Primul pas in primirea si interpretarea mesajelor senzoriale este sa dai atentie mesajului respectiv. Noi suntem bombardati constant de un numar prea mare de stimuli interni si externi pentru a putea raspunde acestora la timp. Pentru a putea "intelege" acest amalgam de informatii, trebuie sa procesam doar o mica parte din ea si sa facem abstractie de restul. Procesul care permite sa se raspunda doar la anumiti stimuli este denumit atentie selectiva. Acest proces face posibil, de exemplu, sa ascultam melodia preferata la radio in timp ce citim un text.

Exista o serie de factori care influenteaza selectivitatea atentiei: semnificatia stimulilor, lucrurile care au semnificatie pentru noi ne atrag atentia, de exemplu, propriul nume rostit la radio, vocea sefului care se apropie; intensitatea informatiei, un zgomot puternic ne va atrage atentia; noutatea si miscarea, cand oamenii incep sa imbrace haine mai scurte si subtiri primavara acest lucru ne atrage atentia, la fel se intampla si in cazul in care un prieten isi schimba tunsoarea; alti factori sunt culoarea, complexitatea si repetarea stimulilor.

Energia stimulilor externi nu poate ajunge direct la creier, tipurile de energie din exterior nu pot trece prin nervi, iar creierul nu poate "intelege" sensul acestor informatii. De aceea mesajele trebuie sa fie codificate, traduse in impulsuri nervoase, care sunt transmise creierului si pe care acesta le intelege. Procesul de trecere de la o forma de energie la alta poarta denumirea de convertire.

Organele receptoare au celule receptoare, care au neuroni specializati, adica pot fi stimulati de un anumit tip de energie senzoriala. Anumite celule receptoare sunt sensibile la sunete, altele la lumina, altele la substante chimice etc. In toate cazurile celulele receptoare trimit informatia codificata sub forma de impuls nervos, prin intermediul nervilor, spre ariile senzoriale din creier. Noi suntem constienti de stimuli numai daca celulele receptoare pot receptiona informatia. De exemplu, noi nu putem auzi sunetele care au o    frecventa foarte mare de 20.000 vibratii pe secunda.

2. Pragurile senzoriale

Chiar daca organele senzoriale pot converti un anumit tip de informatii senzoriale, nu orice mesaj este suficient de puternic pentru a fi detectat. Termenul de prag se refera la limitele inferioare ale experientei senzoriale. Exista doua tipuri de praguri: cea mai mica intensitate a unui stimul care poate fi detectata, si cea mai mica diferenta dintre doi stimuli care poate fi detectata.

Pragul absolut reprezinta cea mai mica intensitate a unui stimul care poate fi detectata. Pragul absolut este influentat nu numai de intensitatea stimulilor dar si de starea psihica si fizica a individului. Astfel, raspunsul subiectului poate fi influentat de predispozitia subiectului de a raporta prezenta unui anumit stimul. Sa presupunem ca mergem noaptea pe strada. Predispozitie de a detecta un sunet depinde de estimarea probabilitatii de a fi atacat. Este mult mai probabil sa detectam un sunet atunci cand zona este periculoasa decat atunci cand suntem intr-o zona sigura. Masurarea acestui prag nu este usoara, deoarece oamenii difera considerabil in ceea ce priveste sensibilitatea la stimulii slabi, iar sensibilitatea variaza in timp. Din acest motiv pragul absolut este definit ca intensitatea stimulului detectat in jumatate din cazuri.

Cea mai mica diferenta dintre doi stimuli, care poate fi detectata in jumatate din cazuri este denumita prag diferential. Acesta depinde de conditia fizica, motivatia si calitatile stimulului testat. Weber si Fechner denumesc acest prag diferenta observabila. Ei au descoperit ca modificarea intensitatii stimularii pentru a produce o diferenta observabila reprezinta o proportie constanta din stimularea initiala (legea lui Weber si Fechner). De exemplu, daca o persoana ridica o greutate de 1 kg, este nevoie sa se adauge sau sa se ia 1/30 din greutatea initiala (1/30 din 1000 g = 33 g) pentru a fi simtita diferenta. Persoana care tine in mana o greutate de 500 g va observa schimbarea daca se adauga sau se iau 16 g. Experimental s-a demonstrat ca pragul diferential se afla intr-un raport constant fata de marimea care se adauga sau se ia din stimulul initial. (s/S = k). Acest raport este de 1/30 pentru greutate, 1/100 pentru lumina si 1/10 pentru sunete. Cercetarile realizate de Weber, Fechner si Bouguer au demonstrat ca stimulul creste in progresie geometrica iar senzatia in progresie aritmetica: S = KlogE + C , unde 'S' reprezinta senzatia, 'E' excitantul, iar 'K' si 'C' sunt constante. Legea lui Weber si Fechner este valabila pentru stimulii cu intensitate medie si mai putin pentru cei cu intensitate foarte scazuta sau ridicata.

3. Adaptarea senzoriala

Am mentionat deja ca organele senzoriale sunt bombardate constant de stimuli, precum si faptul ca sensibilitatea individuala la anumiti stimulii variaza in timp. Cum totusi oamenii observa numai anumiti stimuli? Un motiv este acela ca un stimul care ramane constant in intensitate, progresiv nu mai este observat. Astfel pe langa alti factori, cum ar fi oboseala si neatentia, intervine si adaptarea senzoriala. Cand un stimul este prezent continuu sau se repeta la intervale scurte, senzatia produsa de acea cantitate de energie devine progresiv mai slaba, probabil pentru ca celulele receptoare obosesc. De exemplu, daca intram in apa unei piscine pentru a inota, apa este simtita ca fiind rece. Dupa cateva minute ni se va parea "buna" pentru inotat. Apa nu isi schimba temperatura, ci senzatia se modifica deoarece receptorii temperaturii din piele se adapteaza la temperatura apei. Adaptarea senzoriala ne permite sa detectam modificarile importante din jurul nostru si sa le ignoram pe cele care raman constante. Adaptarea nu este completa la senzatiile de intensitate extrema, in acest caz putand sa apara tremuraturile sau chiar durerea produsa de frig. Adaptarea apare si pentru alti stimuli, cum ar fi sunetele joase, substantele odorifice.

Psihofizica studiaza limitele senzoriale si adaptarea senzoriala, mai precis relatia dintre proprietatile fizice ale stimulilor si senzatia psihica pe care o produce. Adaptarea senzoriala este un proces care altereaza relatia dintre stimuli si senzatie, dar si pragul diferential.

Capacitatea de a detecta schimbarile mici in intensitatea stimulilor slabi si modificarile mari in intensitatea stimulilor puternici a fost pentru prima data studiata, asa cum am aratat anterior, de Weber (1834). Acest fenomen este astazi cunoscut sub numele de Legea lui Weber, care sustine ca intensitatea necesara unui stimul pentru a fi detectata o modificare a acestuia este direct proportionala cu intensitatea initiala a stimulului. Aceeasi modificare in marimea fizica a unui stimul poate fi evidenta uneori, in timp ce in anumite situatii aceasta nu este sesizata. Acest fapt are implicatii practice. Sa presupunem ca trebuie sa gasim o modalitate pentru ca monitorul de altitudine a unui avion sa fie mai vizibil pentru pilot. Vom folosi o lumina care creste in intensitate cu cat avionul va pierde mai mult din altitudine. Astfel, presupunem ca pilotul va observa mai usor modificarile in altitudinea avionului. Conform legii lui Weber, acest mod de a concepe monitorul este periculos: la o altitudine mare intensitatea luminii va fi mica si orice schimbare in altitudine va fi repede detectata, pe cand la altitudine mica, insa, intensitatea luminii va fi mare iar diferentele in altitudine, care ar putea fi fatale, nu vor fi observate.

4. Contrastul senzorial

Consta in scoaterea reciproca in evidenta a unor stimuli cu caracteristici opuse, existand doua modalitati de realizare a acestuia:

a. contrastul succesiv consta in cresterea sensibilitatii pentru stimulul care urmeaza (un sunet inalt care urmeaza unui sunet jos va fi sesizat mai bine datorita contrastului dintre cele doua sunete).

b. contrastul simultan se manifesta cand doi stimul apar in acelasi timp si este intalnit cel mai frecvent in sensibilitatea vizuala (negru pe fond galben, negru pe fond alb si verde pe fond rosu).

5. Interactiunea analizatorilor

Consta in faptul ca o senzatie care se produce intr-un analizator influenteaza producerea senzatiilor in alti analizatori, intensificandu-le sau diminuandu-le.

De exemplu, zgomotul produs de un avion determina o scadere a sensibilitatii vizuale, urmata apoi de o crestere a acesteia peste valoarea medie. Fenomenul se explica pe baza legii inductiei reciproce negative si pozitive (un focar de excitatie produce in jurul sau inhibitie, iar un focar de inhibitie produce in jur excitatie). Zgomotul avionului produce pe scoarta un focar puternic de excitatie, care prin inductie negativa produce in jur inhibitie. Zona inhibata se extinde si asupra ariei corticale a vazului, ceea ce determina scaderea sensibilitatii vizuale. Incetarea zgomotului produce in zona auditiva un focar de inhibitie, care prin inductie pozitiva dezvolta in jur excitatie, care cuprinde si zona vizuala. Aceasta determina o crestere a sensibilitatii vizuale peste valoarea medie.

Sinestezia este o forma specifica de interactiune si consta in faptul ca stimularea unui analizator produce efecte senzoriale caracteristice unui alt analizator, desi acesta nu a fost stimulat. De exemplu, sunete inalte produc senzatia ca sunt ascutite sau reci, culorile pot produce senzatia ca sunt catifelate sau dulci etc.