PERCEPTIA SOCIALA SI TEORIA ATRIBUIRII

PERCEPTIA SOCIALA SI TEORIA ATRIBUIRII

1. Introducere: Cum ne explicam comportamentele ai caror actori sau observatori suntem, cum ajungem sa ne cunoastem pe noi si pe ceilalti, ce informatii folosim si cum le combinam ?  - iata cateva dintre intrebarile carora doreste sa le raspunda teoria atribuirii.

2. Obiective: Studentii vor trebui sa inteleaga modul in care se opereaza  in cadrul teoriei atribuirii, cum se fac inferentele potrivit modelelor propuse de Jones si Davis ori Kelley, care sunt erorile de atribuire si ce anume le genereaza.

3. Concepte cheie: atribuire, heteroatribuire, autoaribuire,actor, observator, inferenta, cauzalitate interna, cauzalitate externa.

4. Rezumat

Daca psihologia generala se preocupa de perceptie ca reflectare a obiectelor in subiectivitatea individului, psihologia sociala se centreaza pe un alter, omul ca stimul pentru om.

In sens larg, perceptie sociala inseamna atat perceperea fenomenelor sociale, perceptia colectiva (grupala), cat si perceptia celuilalt.

In sens restrans perceptia sociala reprezinta studiul modului in care ne formam impresii despre ceilalti si elaboram rationamente privitoare la ei.

Definim perceptia sociala ca procesul cognitiv realizat in cadrele experientei sociale a individului, prin folosirea tiparelor culturale existente. Astfel, a-l percepe pe celalalt inseamna a-l introduce in diferite categorii semnificative din punctul de vedere al unei culturi, a-i cunoaste statusul si rolul. 

Cum se realizeaza perceptia sociala ?

Perceptia semenilor se bazeaza pe o informatie incompleta, pe anumiti indici la care se adauga datele memoriei si categoriile culturale existente. Indicii pe care-I primim sunt referitori la :

1. aparenta fizica - a. configuratia fetei

                  b. structura corporala

                  c. imbracaminte

2. limbajul verbal

3. limbajul nonverbal - a. mimica

              b. pantomimica

              c. postura

4. comportament 

Pornind de la aceasta cunoastere superficiala, fragmentara si exterioara, cum ajungem sa ne dam seama de esenta fenomenelor, cu alte cuvinte despre cauzele care au declansat un anumit comportament ? este meritul teoriei atribuirii de a fi raspuns la aceasta intrebare.

Teoria atribuirii - pionieratul in domeniul atribuirii l-a facut Fritz Heider in 1958, pentru ca apoi, numarul lucrarilor dedicate acestei probleme sa creasca exponential, ajungandu-se doar in 1980 la peste 900 de lucrari privind atribuirea.

Teoria atribuirii reprezinta o parte a ceea ce se numeste psihologie naiva (a simtului comun). Se pleaca de la supozitia ca, in incercarea de a face inteligibila realitatea, de a-si explica evenimentele ai caror actori si observatori sunt, oamenii obisnuiti se comporta ca un fel de oameni de stiinta intuitivi sau spontani. Ei uzeaza, ca si savantul, de o serie de teorii, ipoteze, principii de concordanta si lanturi de deductii dinspre fenomenele observabile spre cauzele ce le-au generat.

Notiuni folosite in teoria atribuirii:

-        actor - cel care se afla in campul perceptiei noastre

-        observator - cel care percepe

-        inferenta - procedeu mental prin care individul ajunge la concluzia ca dintre mai multe posibile cauze ale unui comportament, una anume este raspunzatoare de producerea acestuia. In urma procedeului inferential ajungem sa dam sens, sa atribuim o cauza comportamentului altei persoane, sau chiar propriului comportament ( vorbim deci, atat despre heteroatribuire, cat si despre autoatribuire).

-        Atribuire interna - este astfel atunci cand consideram ca individul a fost determinat din interior ( de dispozitiile, de trasaturile sale) sa realizeze un anumit comportament.

-        Atribuire externa - atunci cand consideram ca un comportament al actorului este determinat din exterior, de catre situatie. 

A. Teoria inferentei corespondente ( Jones si Davis)

O inferenta este o deductie. De ce inferenta corespondenta? - pentru ca incercam sa deducem din act daca el corespunde unei dispozitii personal stabile a actorului.

 - Este persoana care a comis un act agresiv o bestie ?

- Este care a donat bani bisericii un altruist?

Pentru a raspunde acestor intrebari, oamenii realizeaza inferente bazandu-se pe trei categorii de factori :

        Primul factor este constituit de libertatea alegerii. Acele comportamente care nu sunt impuse, care nu sunt coercitive, dau cele mai multe informatii despre actor.

        Al doilea factor de care tinem seama este cat de neasteptata e conduita in cauza. Adica, pe masura ce ea se indeparteaza de prescriptiile de status - rol, ea este considerata ca fiind mai personala. O actiune exercitata in virtutea respectarii stricte a prescriptiilor de rol nu este informativa.

        Al treilea factor priveste efectele sau consecintele unei actiuni. 

B. Modelul covariatiei (H. Kelley) 

Daca modelul anterior descrie felul in care oamenii fac inferente despre dispozitiile personale pornind de la comportament, acest model mai ia in discutie un factor - situatia. Exista foarte multe comportamente care pot fi atribuite la fel de bine dispozitiilor personale, dar si factorilor situationali. Din acest punct de vedere Kelley este de acord cu Heider privitor la faptul ca oamenii obisnuiti se comporta in maniera oamenilor de stiinta. Ei nu-i aduc pe ceilalti in laborator, dar fac comparatii si-i judeca in termeni experimentali. Conform autorului, oamenii fac atribuiri folosind un principiu al covariatiei:  - daca un factor determina comportamentul, atunci el este prezent de cate ori comportamentul se produce si absent cand nu se produce.

Principiul covariatiei se aplica atunci cand informatia provine din observatii repetate. Atunci, observatorul va grupa informatia in trei categorii :

        Informatie consensuala.

Aceasta provine de la comportamentul unor persoane diferite aflate in aceeasi situatie, sub influenta aceluiasi stimul.

        Informatia distinctiva

Priveste comportamentul unei aceleiasi persoane in conditiile actiunii unor stimuli diferiti.

        Informatia consistenta

            Da seama de comportamentul unei singure persoane, in prezenta unui singur stimul, dar de-a lungul timpului, in situatii diferite.

Conjugarea acestor trei tipuri de informatii, crede Kelley, il conduce pe observator la inferarea in termeni de dispozitie sau de cauzalitate externa. 

Erorile de aribuire. Putem vorbi despre o eroare de atribuire atunci cand observatorul distorsioneaza in mod sistematic un proces corect de atribuire prin subestimarea sau supraestimarea factorilor cauzali reali.

Numim eroare fundamentala de atribuire tendinta de a supraestima in explicarea comportamentului unei persoane factorii interni, dispozitionali, in defavoarea celor externi, situationali.

O alta eroare de atribuire importanta este data de diferenta dintre actor si observator in procesul aribuirii. Actorii tind sa atribuie propriile lor comportamente unor cauze externe, in timp ce observatorii tind sa atribuie aceleasi comportamente unor cauze interne.

O eroare inrudita este cea legata de atribuirea cauzelor succesului si esecului. Oamenii par a fi mai inclinati sa considere succesul lor ca find determinat de cauze interne precum aptitudinile sau trasaturile de personalitate, in timp  ce esecul este atribuit unor cauze situationale.

Cea mai raspandita explicatie accentueaza influenta distorsionanta a factorilor afectiv - motivationali in procesul de prelucrare a informatiei.

Tema : Studentii vor parcurge experimentele din capitolul Atribuirea al cartii Psihologie sociala experimentala, apartinand autorilor Willem Doise, J.C. Deschamp, Gabriel Mugny. Cartea a fost comandata pentru bibiloteca Facultatii de Sociologie- Psihologie din Bucuresti. Pe studentii centrelor teitoriale ii sfatuiesc sa foloseasca bibliotecile orasenesti sau judetene.