Educatia - fundamentul conduitelor, atitudinilor si deciziilor umane. Componentele educatiei

Educatia - fundamentul conduitelor, atitudinilor si deciziilor umane. Componentele educatiei

Educatia intelectuala

Reflectand asupra celei mai complexe si mai evoluate formatiuni psihofiziologice, conceptul de intelect semnifica, in primul rand, functia dominanta a acestei formatiuni, aceea de dispecer-expert al personalitatii umane.

Majoritatea psihologilor au abordat problema intelectului in stransa legatura cu inteligenta, cu capacitatea intelectiv (intelectuala) cognitiva. Interrelatia intelect - inteligenta - capacitate cognitiva i-a determinat pe unii specialisti sa admita substituirea acestor concepte, motivandu-se prin ideea ca ele reflecta aceeasi realitate.

Din esenta educatiei intelectuale se desprind, in conceptia lui I. Nicola (2000), doua sarcini fundamentale: informarea intelectuala si formarea intelectuala.

Se cunoaste ca factorul psihologic este determinant in orice performanta umana, dar va trebui descoperit modul concret prin care acest factor asigura echilibrarea interna a fiintei umane si adaptarea ei la situatia ivita.

Educatia intelectuala constituie pivotul in jurul careia se construiesc celelalte laturi ale cunoasterii si practicii umane. Specific educatiei intelectuale este formarea si perfectionarea capacitatilor cognitive, dobandirea instrumentelor intelectuale, achizitionarea celor mai importante tehnici culturale - citit, scris, socotit; asimilarea unor cunostinte descriptive si procedurale - modul de a produce alte cunostinte, care sa asigure o cat mai buna autonomie cognitiva candidatului la formare (Cucos, C., 2002, p.60)

Educatia pentru valorile cognitive consta in asimilarea de catre educati a unui bagaj informational de baza, util in imprejurari multiple, dezvoltarea capacitatilor de cunoastere, formarea unor interese de cunoastere, dobandirea unor deprinderi de studiu eficiente si productive, formarea unei imagini globale, integrative despre existenta proprie si a lumii inconjuratoare. Foarte elocvent pentru scopul educatiei intelectuale este idealul lui Montaigne, dupa care este acceptat mai curand un "cap bine format" decat un "cap plin".

Educatia religioasa

Educatia religioasa contribuie cu succes la realizarea educatiei integrale, astfel, educatia in perspectiva valorilor religioase formeaza persoane deschise ce se manifesta generos prin iubire, daruire si intelegerea aproapelui. In acelasi timp, educatia religioasa poate deveni un prilej de fortificare interioara, de identificare de sine, de descoperire a idealurilor, de reconvertire a persoanei spre lumea valorilor absolute (Cucos, C., 2000, p.86).

Credinta slujeste moralizarii autentice a omului. In conceptia lui Laszek Kolakowski, credinciosul nu primeste invatatura religioasa sub forma de povestiri mitice sau enunturi teoretice, de la care sa treaca la concluzii morale. "Continutul moral este dat direct in actul insusi de a percepe si de a intelege, caci acest act se combina cu un angajament moral" (1985, p.220, in Cucos, 1999, p. 160) omul neavand posibilitatea de a reusi numai prin inteligenta si rationalitate.

Rene Hubert, considera ca educatia nu poate fi nici exclusiv rationala, nici exclusiv confesionala. "Are loc o confuzie a planurilor, in particular o confuzie intre obiectivitate si spiritualitate, care nu poate decat sa compromita accesul constiintei la un echilibru normal." (1965, p. 454).

Alaturi de valentele morale ale religiei, subliniem si capacitatile ei in formarea unei imagini globale asupra existentei, caci "o atitudine religioasa cu privire la existenta nu este nimic altceva decat un ansamblu de judecati sistematice asupra semnificatiei acesteia" (Kolakowski, 1985, p.451 in Cucos,1999, p.160).

Educatia religioasa este directionata spre cultura sufletului si spiritualului, religia constituie in primul rand un sistem de norme morale; ea raspunde unei exigente supreme si fundamentale. Credinta in Dumnezeu si implicit viata crestina nu inseamna doar o fericire trecatoare, ci o stare de beatitudine si de incredere in sine, in altii, in prezent si in viitor. Orice act religios implica o serie de elemente, cum sunt notiunile, simbolurile, conceptiile de viata sau morale, dogmele, axiomele, idealurile, convingerile, comportamentele (2000, p.96)

De o mare profunzime spirituala este definitia redata de Ion Gavanescu, care spunea ca "educatia religioasa este producerea si dezvoltarea acelui sentiment superior de legatura intre om si ceva mai presus de omenire, mai presus de raporturile ei pamantesti, mai presus de toate interesele vietii trecatoare; sentiment de legatura cu ceva vesnic si nesupus conceptiei noastre spatiale, un suflet, un principiu, o lege, o putere care stapaneste si carmuieste totul"(Gavanescu,1923, apud Cucos, 2000, p.96)

Succesul unui act educativ este dat si de insistenta cu care educatorul isi imagineaza contururile personalitatii viitoare si mediteaza la toate detaliile acestui profil ce poate capata valoare operationala fiind luat drept ghid si model corector, atat pentru traseul ce-l are de parcurs cat si pentru scopul ce trebuie sa-l atinga. (C. Cucos, 1999, p.161)

Credinta in ceea ce faci, in felul cum faci pentru a atinge tinta propusa, orienteaza si da acea siguranta, certitudine si fermitate de care educatorul are nevoie. Caci daca pleci la drum fara credinta atingerii unei tinte, sansele de a o imbratisa sunt minime; te pierzi in meandrele drumului, te ratacesti in detaliile lui topografice, fara credinta - si revelatia - luminozitatii capatului.

In conceptia lui Louis Lavelle, viata fara religie echivaleaza cu viata inautentica si cu existenta descentrata axiologic. "Religia este actul care transcede oricarui individ, ea gaseste in locul neantului acest absolut al actului la care ne face sa participam si care absolutizeaza si valorizeaza orice relativ" (1954, p. 492).

Valorile religioase nu sunt integrabile, nu se structureaza pe baza altora, ci sunt integrative, in sensul ca inglobeaza, unifica, constituie intr-un tot solidar si coerent toate valorile cuprinse de constiinta omului. "Prin valorile religioase se inalta arcul de bolta care uneste valorile cele mai indepartate, aduna si adaposteste pe cele mai variate. Un individ poate cuprinde mai multe valori, pe cele mai multe dintre ele, dar legatura lor unificatoare va lipsi atata timp cat valoarea religioasa nu li se adauga" (Vianu, 1982, p. 102).

Educatia estetica

In Dictionarului Explicativ al Limbii Romane estetica apare definita ca fiind o stiinta care studiaza legile si categoriile artei, considerata ca forma cea mai inalta de creare si de receptare a frumosului; ansamblu de probleme privitoare la esenta artei, la raporturile ei cu realitatea, la metoda creatiei artistice, la criteriile si genurile artei (1998, p.348).

In cadrul formal, educatia estetica presupune o pregatire a individului pentru a rezona cu teritoriile aflate sub semnul inefabilului si individualitatii estetice, o sensibilitate fata de o regiune ontica ce insufleteste, stimuleaza si intemeiaza prin excelenta comportamentul autentic uman (Cucos, 2000, p.72).

Prin educatie estetica frumosul poate fi inteles atat ca scop cat si ca mijloc. Frumosul ca scop sta la baza educatiei pentru arta, adica permite realizarea premiselor pentru intelegerea, receptarea si integrarea frumosului artistic. Frumosul ca mijloc creeaza educatia prin arta, care urmareste realizarea unei instruiri morale, intelectuale, fizice, prin intermediul frumosului artistic. (Cucos, 2000, p. 73)

Educatia fizica

Aceasta componenta a educatiei cuprinde mai multe activitati ce contribuie la dezvoltarea fiintei umane prin cultivarea si potentarea dimensiunii psihofizice, prin pastrarea unei armonii intre fizic si psihic, intre psihomotricitate si intelectivitate, vointa si emotivitate. Educatia fizica este fiziologica prin natura exercitiilor sale, pedagogica prin metoda, biologica prin efectele sale si sociala prin modul de organizare si prin activitate.

Educatia tehnologica

Dupa parerea mai multor specialisti, educatia tehnologica este inclusa in sfera culturii generale. G. Vaideanu, spunea ca "totul trece prin educatie.. stiinta devine o forta de productie numai in masura in care formeaza oameni competenti, inventivi si luminati" (1988, p. 64). Astfel, consfatuirea de la Hamburg a expertilor UNESCO in materie de educatie, a avut ca subiect de dezbatere conturarea conceptului de cultura generala si rolul ei in educatie, facandu-se referiri la urmatoarele elemente:

cunoasterea stiintifica a naturii si omului, ca baza pentru intelegerea omului in contextul naturii si al relatiei om-natura;

cunoasterea istoriei si a stiintelor sociale pentru intelegerea evolutiei societatii, a mentalitatilor si pentru intelegerea problemelor epocii noastre;

cunoasterea limbii nationale si a cel puti a doua limbi de circulatie internationala, ca instrumente de comunicare necesare omului modern;

cunoasterea matematicii ca limbaj universal, ce permite sintetizarea si comunicarea experientei umane;

cunoasterea diverselor forme de expresie ale artei si intelegerea sensului profund al relatiei arta-viata;

cunoasterea tehnicii si a tehnologiei, civilizatia viitorului preconizandu-se ca fiind o civilizatie tehnica.

G. Vaideanu apreciaza ca pregatirea tehnologica face parte din cultura generala si trebuie sa fie cuprinsa in invatamantul obligatoriu ca disciplina cu functie culturala, formativa si orientativa.

Viata de familie, activitatea profesionala, modul de afirmare spirituala, stilul de viata contemporan sunt determinate si conditionate de progresul tehnologic. Pentru a pregati integrarea intr-un proces tehnologic in expansiune, apare necesitatea formarii pentru o profesie si viata. Aceasta pune problema unei analize etice a progresului tehnologic     si constituie un argument pentru educatia tehnologica.

Educatia tehnologica nu-si propune doar formarea unor deprinderi si abilitati de ordin tehnic, ci si dezvoltarea unei constiinte a progresului tehnic, care are o pronuntata componenta morala" (Momanu, Mariana, 2002, p.125).

Noile educatii

Aparitia noilor educatii a fost determinata de problemele cu care lumea contemporana s-a confruntat la un moment dat - degradarea atmosferei sau oceanelor, punerea in primejdie a faunei sau florei, gravitatea subdezvoltarii si saraciei, cresteri demografice vertiginoase in unele regiuni sau tari, continuarea inarmarilor, etc.

In sprijinul combaterii acestor fenomene distructive, noile educatii vin sa intregeasca si sa completeze educatia celor care se afla la varsta formarii cat si a celor adulti reflectata in cadrul educatiei permanente. Noile educatii, sau noile tipuri de continuturi s-au constituit ca raspunsuri ale sistemelor educative la sfidarile lansate de problematica lumii contemporane (G. Vaideanu, 1988, p.107).

Educatie ecologica

Educatie pentru drepturile omului

Dreptul la o viata curata, libera, fara "poluari" fizice sau psihice, il are orice cetatean.

S-a pus problema daca drepturile omului pot fundamenta o etica universala sau sunt un mijloc pentru alte tari, cele puternic dezvoltate, de a-si asigura dominatia asupra altor tari, mai putin dezvoltate (Audigier, F., Lagele, G., 2000, p.13).

Drepturile omului nu alcatuiesc un univers inchis si nu constituie expresia unor valori absolute. Una dintre cele mai concludente interpretari este, ca drepturile omului alcatuiesc un minimum axiologic si pragmatic, un ansamblu de valori, norme, principii care orienteaza viata comuna a indivizilor si a societatilor. In acest sens, drepturile omului deschid un spatiu al deliberarii care permite confruntarea divergentelor si a opozitiilor noastre (Audigier, F., Lagele, G., 2000, p.16).

Conditiile prezentate de W. Doise pentru o pedagogie a drepturilor omului, constau in:

confruntarea si coordonarea punctelor de vedere;

evitarea complezentei;

inovare in cautarea solutiilor;

raportarea acestor solutii la principiile generale ale Declaratiei Universale, care servesc drept referinta.

Finalitatea educatiei pentru drepturile omului consta in construirea unor valori-idei ca baza pentru respectarea lor.

Educatie pentru democratie

Termenul democratie provine din greaca veche si inseamna "puterea poporului", el suferind modificari semantice in ultima perioada. Sociologul francez G. Burdeau spune ca democratia este o exigenta morala, remarcand in acelasi timp dinamismul acestei idei democratice: "Intreaga istorie dovedeste ca democratia realizata nu este niciodata decat un moment al miscarii democratice. O miscare nu se opreste niciodata deoarece, pentru oamenii care o suscita, democratia este binele. Astfel, ea nu mai este o formula de organizare politica sau o modalitate de organizare a raporturilor sociale; ea este o valoare. Este inalienabila vocatie a oamenilor de a-si lua in maini propriul destin" (1989, p.151).

Democratia este privita din perspectiva valorilor fundamentale ale societatii civile: libertate, dreptate, egalitate, solidaritate, etc., dar si a celor formale: existenta institutiilor specifice democratiei (alegerile, reprezentarea, mijloacele de exprimare a opiniei publice). Insa, dincolo de aspectul formal, democratia este o valoare, ea presupunand si asumarea unei culturi politice specifice cat si atitudini democratice; in concluzie, democratia nu poate exista fara educatie.

Platon considera ca democratia este o forma de guvernamant instabila si periculoasa, deoarece le ofera puterea politica celor multi si ignoranti, care nu vor sti sa o utilizeze pentru binele comun.

Educatie pentru pace

Pacea inseamna mai mult decat absenta razboiului si a violentei, ea presupune atitudini pozitive reflectate in relatii pozitive intre indivizi, comunitati, state. G. Vaideanu, priveste educatia pentru pace ca o actiune convergenta a tuturor factorilor educativi (familie, scoala, institutii de cultura, mass-media) in sensul formarii si consolidarii unor atitudini pozitive in raport cu problemele pacii (1986).

Directii de actionare pentru realizarea educatiei pentru pace

Subscriem la marile teme ale educatiei pentru pace, identificate de V. de Landsheere (1992, pp.315-316):

conflictele la scara mondiala si amenintarea nucleara;

poluarea si distrugerea mediului;

penuria de alimente si resurse;

explozia demografica;

problemele drepturilor omului;

cauzele si consecintele razboaielor;

miscarile pentru pace.

In procesul de realizare a educatiei pentru pace trebuie sa participe toti formatorii, indiferent din ce domeniu provin - profesori, antrenori, muzeografi, antropologi, etc.

Educatia morala

Emile Durkheim, in lucrarea 'L'education morale' (1925) spunea: 'Morala, nu numai asa cum se observa azi, ci inca asa cum se poate observa in istorie, consista dintr-un ansamblu de reguli definite si speciale, care determina in mod imperativ conduita'.

Smith (1971) analizeaza aspectele morale ale comportamentelor si are in vedere importanta actorilor semnificativi cum ar fi grupurile de referinta pentru interpretarea regulilor, normelor si a judecatilor de valoare in sport. Acestei categorii ii apartin si cei responsabili de instruirea si controlarea aspectelor normative - parintii, colegii de serviciu, etc. Actorii, jucatorii, antrenorii, arbitrii si profesorii sunt formatori de comportamente dezirabile si legitime, hotarand ceea ce este acceptabil si ce nu (ANS-INCPS, 2003, p. 8).

Educatia morala este inteleasa ca o trecere de la morala la moralitate, ca interiorizare a normelor, regulilor, valorilor morale. Ea implica nu doar o dimensiune cognitiva, ci si o dimensiune afectiva si una practica (Grigoras, I., Stan, L., 1994, p. 70). Astfel, optimizarea procesului de pregatire al profesionistului, necesita transformarea cunostintelor acumulate intr-un proces constructiv care sa asigure continuitatea formarii lui, fiind indreptat spre mobilizarea si potentializarea corespunzatoare a resurselor umane (Tds, St., 2000, p.39).

Teoria autodeterminarii (Deci&Ryan, 1985) completeaza cele mai sus mentionate prin faptul ca aceasta se focalizeaza pe gradul in care comportamentele umane sunt volitionale sau autodeterminate, adica pe gradul in care oamenii isi sprijina comportamentul si actiunile lor pe cel mai inalt grad de reflectie si se angajeaza in aceste actiuni cu un deplin sentiment al alegerii. Teoria autodeterminarii se bazeaza pe asumptia ca oamenii sunt organisme active cu tendinte innascute spre dezvoltare si crestere psihologica, care se lupta sa domine numeroasele provocari si sa integreze propria experienta intr-un coerent sens / sentiment al sinelui.

Autodeterminarea este considerata astfel un aspect relativ de durata al personalitatii indivizilor care reflecta:

o mai mare constiinta asupra propriilor sentimente si un sens al sinelui consolidat;

trairea si perceperea unui sentiment propriu al alegerii cu privire la propriul comportament (individul este cel care alege ce sa faca, comportamentul izvorand din intentionalitatea lui).

Competenta profesionala trebuie sa fie principalul obiectiv urmarit de kinetoterapeut si in acelas timp cel mai bun mijloc de a se remarca in activitatea pe care o desfasoara, aici reliefandu-se pregnant conduita profesionala care este strans legata de cea umana, principala conditie de reusita si de atingere a scopului propus din punct de vedere profesional.

Pentru ca procesul deformare al kinetoterapeutului sa fie complet, este necesar sa se realizeze un fond moral, ceea ce releva personalitatea profesionistului in diverse ipostaze in care se regaseste.

Problema personalitatii umane este complexa, deoarece implica valorile sociale ale personalitatii umane, aspectul integrarii si existentei sale ca esenta si generalitate axiologic - sociala. In acelasi timp, personalitatea morala integreaza normele sociale specifice valorilor umane. Normele sociale permit promovarea nu numai a valorilor integrarii, ci si a valorilor diversitatii, completarii si suplinirii reciproce intre oameni.

Dezvoltarea complexa - a omului in general - presupune implinirea specifica a valorilor personalitatii. Personalitatea morala se distinge ca acea valoare suprema a omului care se datoreaza unui permanent efort constructiv cu sine insusi.

In adolescenta, trasatura psihologica dominanta este tendinta de autodeterminare; tinand cont de acest lucru adolescentii vor fi ajutati sa se autocunoasca, sa se descopere, definindu-si locul si rolul atat in viata personala cat si in cea sociala.

Formarea constiintei si conduitei morale se realizeaza pe baza continuitatii in formarea notiunilor, convingerilor si a comportamentului moral, respectand unitatea de actiune a factorilor educationali (scoala, familie, unitati de cultura), precum si unitatea dintre procesul instructiv si cel educativ. (Stoica, M., 1996, p. 116).

Dimensiunea morala este indispensabila in pregatirea persoanelor indiferent de orientarea lor profesionala, fiind considerata o componenta care valorifica si conditioneaza rezultatul scontat.

Strategii de realizare a pregatirii morale a kinetoterapeutului

Specificul metodelor de educatie morala

Toate metodele didactice pot fi adaptate specificului educatiei morale: expunerea (povestirea, explicatia, prelegerea), conversatia, dezbaterea, exercitiul etc. Cele mai multe dintre metode conduc la sensibilizare in raport cu problemele educatiei morale, dar nu duc, automat, la acte morale. Uneori, prost concepute si inoportun concretizate, metode precum prelegerea, explicatia morala, conferinta etica etc. pot conduce la reactii negative, de respingere a moralei. Eficienta consta in stimularea preocuparii etice, iar cel ce recurge la ele trebuie sa fie constient de posibilitatile, dar si de limitele lor.

Metodele specifice educatiei morale sunt:

supravegherea, prima care intervine in educatia morala si ofera o baza pentru insusirea normelor morale. Supravegherea nu trebuie sa intre in conflict cu libertatea si demnitatea celui format; ca metoda de educatie morala, implica nu dor o componenta constatativa, ci si una atitudinala: de a inhiba comportamentul imoral si de a stimula comportamentul moral;

exemplul. St. Barsanescu (1933-1935) distinge doua categorii de exemple morale: prima dintre ele se refera la marile exemple morale ale autorilor de sisteme morale (Socrate, Iisus Hristos, Moise, Budha s.a.); a doua categorie de exemplele morale sunt cele obisnuite, din viata zilnica, accesibile tuturor, care ofera prilejul formarii reprezentarilor morale si al insusirii primelor idei morale;

metoda aprecierii si sanctionarii pozitive si negative. Ca dimensiune a moralitatii, aprecierea include judecata de valoare morala si poate fi: anticipativa, confirmativa si aposteriori. Ca metoda de educatie morala, aprecierea consta in prelucrarea rezultatelor comportamentului moral si are o functie ameliorativa, de corectare a conduitei (Grigoras, I., Stan, L., 1994, p.87). Aprecierea se completeaza cu sanctiunea pozitiva sau negativa care se aplica printr-o serie de procedee: lauda, aprobarea prin mimica, pantomimica, gesturi de incurajare, exprimarea recunostintei, recompensa etc., ca procedee ale sanctionarii pozitive si somatia, admonestarea, mustrarea, pedeapsa, ca procedee ale sanctionarii negative. I. Nicola (1996, pp. 239-240) precizeaza cateva probleme de ordin psihopedagogic referitoare la aplicarea pedepsei: pedeapsa nu trebuie perceputa de cel format ca expresie a sentimentului de ura sau de razbunare din partea formatorului. Acesta trebuie sa aiba certitudinea ca cel pedepsit intelege fapta sa si este constient de gravitatea ei; pedeapsa nu trebuie aplicata fara discernamant, altfel risca sa amplifice conflictul; pedeapsa trebuie sa fie totdeauna individualizata, sa tina seama de particularitatile individuale si de contextul in care s-a comis abaterea.

Nu de putine ori, pedagogii au atras atentia asupra riscurilor pe care le implica aplicarea metodelor de educatie morala fara pricepere si intelepciune; aplicarea corecta a metodelor si procedeelor de educatie morala, indeosebi a procedeelor de sanctionare implica "o mare pricepere de individualizare adecvata aprecierii si sanctionarii, evitarea nivelarilor si egalizarilor, a superficialitatii si a neglijentei care pot avea efecte exagerate, uneori, inconsistente si formale, alteori. In general, inadecvarile si exagerarile in apreciere si sanctionare sau, pot avea urmari contrarii, chiar anularea efectelor pedagogice scontate, pierderea autoritatii morale a educatorului, banalizarea si devalorizarea procedeelor metodei" (Grigoras, I., Stan, L., 1994, p.88). Esentiale pentru educatia morala raman exercitiul moral, care implica actul moral si exemplul moral al educatorului.

Fundamentarea teoretico-psihologica a metodelor utilizate in pregatirea profesionistului (educare multilaterala si maximizare a capacitatii psihice de tip performantial) se grupeaza, dupa M. Epuran, in trei directii: invatare, comunicare si conducere.

Invatarea. Pentru domeniul activitatilor motrice speciale si mai ales al sportului de performanta, principalele mecanisme ale invatarii utilizate, sunt: conditionarea clasica (pavlovista), conditionarea operanta (instrumentala) de tip skinerian si invatarea mentala a actiunilor. Invatarea prin conditionare, deconditionare (desensibilizarea), invatarea aversiva, antrenamentul mental, tehnicile autogene au bazele metodologice in mecanismele invatarii. Combinarea actiunilor interne cu cele externe conduc la o varietate de comportamente adaptate la situatiile specifice ramurilor sportive.

Comunicarea prin limbaj verbal si nonverbal sta la baza relatiilor umane, a intelegerii si influentarii reciproce a oamenilor. Metodele pregatirii umane din punct de vedere profesional au la baza principalele functii ale limbajului: comunicativa (expresiva, emotionala), cognitiva (designativa, referentiala) si conativa - persuasiva (reglatoare a actiunilor). Un rol major in tehnicile de pregatire psihica de tip autoreglator - programare lingvistica, imaginare, antrenament mental, antrenament psihoton - il are limbajul intern pe care cel format (kinetoterapeutul) il foloseste atat pentru a-si exprima starile proprii, cat si pentru a-si dirija actiunile prin autocomanda sau autosugestie. In limbajul intern, emitatorul, receptorul si in mare parte referentul este kinetoterapeutul. El comunica cu sine, se autoevalueaza, isi da sfaturi, sugestii si ordine, isi dirijeaza si controleaza actiunile prin verbalizarea pentru sine. In limbajul extern, obisnuit, analiza componentelor schemei comunicarii releva functii diferentiate pentru emitator, receptor, referent.

Conducerea. Formarea din punct de vedere profesional este un proces de conducere, prin care formatorul actioneaza asupra celui care este vizat pentru a fi format pentru a-i dirija si ameliora comportamentul.

Locul constientizarii in pregatirea kinetoterapeutilor

Pentru ca in cadrul procesului de formare sa se obtina finalitatea dorita, actiunile psihice la care este supus kinetoterapeutul trebuie constientizate in vederea realizarii eficiente a obiectivului propus. Atunci cand el va constientiza efectul final al actiunii, va depasi - prin eforturi de vointa - cu mai multa usurinta dificultatile (fizice si psihice) din cadrul pregatirii sau exersarii profesiei.

Principiul constientizarii sau al constiintei (a participarii constiente si active) a fost formulat ca principiu didactic, relevand necesitatea intelegerii de catre kinetoterapeut a ceea ce invata si a motivului invatarii. Eficienta conduitei profesionale, nivelul superior al rezultatelor obtinute sunt in relatie cu luciditatea, claritatea gandirii, capacitatea de anticipare, vigilenta, toate acestea insemnand constiinta profesionala.

Principiul constientizarii asigura actiunile si conditiile care conduc la cresterea nivelului de activare a vigilentei si luciditatii, a gandirii si vointei, la cresterea responsabilitatii profesionale.

Intregul sistem de factori, procese, stari si conduite ale kinetoterapeutului este actionat atat in pregatire cat si in activitatea profesionala, timp liber, ambianta, relatii, etc.

Dimensiunea morala in pregatirea kinetoterapeutilor

O caracteristica definitorie a omului si umanitatii o constituie moralitatea. Moralizarea fiintei este una dintre sarcinile educatiei. (Cucos, 2002, p.66) Cu atat mai mult in activitatile de tip motric, unde, pentru a i se recunoaste performanta, kinetoterapeutul trebuie sa respecte regulile impuse de regulamentul institutiei unde lucreaza cat si de conduita sa in spiritul fair-play-ului fata de pacient, colegi, etc.

Obiectivele educatiei morale sunt urmarite cu precadere si in domeniul activitatilor de tip motric: formarea constiintei morale si formarea conduitei morale a sportivilor.

O persoana este educata din punct de vedere moral, atunci cand realizeaza trecerea de la stadiul urmarii regulilor impuse de altii, la stadiul autonomiei morale, la autoimpunerea unor reguli sau valori interioare.

Mentionam ca prin procesul de pregatire se urmareste insusirea si punerea in practica a unor valori morale care tin atat de profesie, cat si de adaptarea lor la valorile morale sociale.

Formarea constiintei morale se realizeaza actionand asupra mai multor componente: notiunile si reprezentarile morale, ideile si conceptiile morale, sentimentele morale, atitudinile morale, convingerile morale, aspiratiile si idealul moral al personalitatii.

I. Grigoras spunea ca: "Fara constiinta morala si indeosebi fara judecatile acesteia, elementele moralei s-ar putea imagina ca ceva impietrit si amorf, ca ceva indiferent. Ori tocmai judecata (si celelalte elemente ale cugetului moral) este aceea care da viata constienta principiilor de morala tocmai prin raportarea individualului la general si prin aplicarea acestuia din urma la cazurile concrete si individuale ale vietii morale ale oamenilorfara rolul activ al personalitatii, morala ar fi ineficienta si inoperanta, iar comportamentul s-ar mentine in afara aprecierii morale, astfel judecata morala este incadrata in constiinta morala a personalitatii" (1982, pp.103-108).

Lalande (1968) defineste constiinta morala ca fiind acea proprietate a spiritului de a afirma judecati normative spontane si imediate cu privire la valoarea morala a anumitor acte determinate. Cand aceasta constiinta se aplica actelor viitoare ale agentului, primeste forma unei "voci" care comanda sau interzice; cand se aplica actelor trecute, se traduce prin sentimente de bucurie (satisfactie) sau durere (remuscare).

Normele si valorile morale (punctualitatea, ordinea, disciplina in munca, politetea, sinceritatea etc.) reprezinta cerinte externe, ele ii sunt pretinse omului de catre o vointa exterioara lui. Prin educatia morala, aceste norme exterioare trebuie transformate in valori interioare, adica in cerinte pe care copilul (individul) le pretuieste, iar in final si le autodicteaza. In acest drum lung si anevoios, primul obiectiv care trebuie realizat este constiinta morala, iar procesul specific care i se consacra are denumirea de instruire morala. Dupa I.Roman (1978) aceasta are trei dimensiuni:

cognitiva ( educatii fac cunostinta in mod sistematic cu normele / valorile);

afectiva (apreciativa), prin care situatia data este considerata dezirabila sau reprobabila, in raport cu aceste norme etalon;

normativa (volitiva) prin care se pretinde ca situatiile sau actiunile considerate rele sa fie combatute, iar cele considerate bune sa fie acceptate.

In instruirea morala este inevitabila respectarea unui set de reguli de educatie:

1. Reguli pentru formarea componentei cognitive a constiintei morale - prin care se asigura parcurgerea corecta a traseului de interiorizare a valorilor sau normelor, adica pornind de la cunoasterea concreta spre cea abstracta. Ca oricare proces de invatare, instruirea morala trebuie sa aiba caracter planificat, sistematic si continuu. Este foarte dificil de respectat caci daca in studiul diferitelor materii scolare suntem ajutati de prezenta manualelor si programelor scolare, educatia morala nu dispune de o anume materie destinata ei, deci nu are la indemana un instrument de sistematizare. Iesirea din dificultate este posibila: odata cu planificarea materiei la diferitele discipline scolare se va face si o planificare, privitoare special la instruirea morala, potrivit cu continutul lectiilor si al activitatilor didactice pe care le folosim in sprijinul ei. Procedand asa, vom reusi sa conducem pe cei ce urmeaza a fi formati la situatia de a poseda un veritabil sistem de notiuni si reguli morale, care sa-i ajute sa judece si sa aprecieze corect conduita proprie si pe a celorlalti. Respectarea particularitatilor de varsta si individuale ale elevilor (cei formati) este o alta regula importanta in formarea constiintei morale. In ce privesc particularitatile individuale, vom tine seama de diferentele perceptuale si de elementele distinctive ale intelegerii si interiorizarii, deosebiri ale argumentarii rationale profunde si chiar inclinatia spre un mai pronuntat spirit critic sau spre interpretarea moralei din perspectiva religioasa.

2. Reguli pentru formarea sentimentelor morale

Aspectul cognitiv nu reprezinta decat un inceput necesar al formarii constiintei morale, dar nu este si suficient. Lui trebuie sa i se alature anumite trairi specifice, sentimentele morale, care pot juca adesea rolul de mobiluri interioare ale actului moral. Ele devin stari de echilibru intre individ si cerinta morala, stari de acceptare a regulilor sau datoriei morale. Comportarea morala zilnica a individului se desfasoara in acest caz fara dificultati, fara un efort special sau o stare de disconfort, pe care o cauzeaza o obligatie inca neasimilata de el. Atunci cand nu produce sentimente favorizante aplicarii ei, rezultatul, cel mai adesea, este respingerea normelor propagate in acest fel.

Sentimentele morale apar sau se declanseaza, numai in contact cu modelele prezentate si in functie de acestea. De aici cerinta ca exemplele sa aiba valoare de mari modele de comportare morala.

A trai o singura data o anume stare morala nu este suficient pentru formarea unui sentiment moral. Rezulta regula: sentimentele morale se fixeaza in constiinta prin repetare adica prin retrairea lor de mai multe ori.

Adancirea sau profunzimea sentimentelor si statornicirea lor se realizeaza prin explicatii, obtinandu-se in final o intelectualizare a lor, o subordonare a lor fata de ratiune. Altfel sentimentele morale pot fi foarte usor manipulate prin programe sau propagande demagogice, in acest caz, omul actioneaza inainte de a gandi, ca in cazul sovinismului, intolerantei religioase, in general in cazul conceptiilor extremiste, prin mijloace violente, adesea prin distrugere.

Sentimentele morale devin eficiente si active, sau chiar directii de viata, atunci cand elevii sunt antrenati in activitati concrete, care introduc in viata (si conduita) normele explicate anterior.

3. Reguli pentru formarea convingerilor morale

Acestea reprezinta niste factori motivationali de cea mai mare profunzime. Spre deosebire de sentimente care se refera la atractia din lucruri, convingerile se refera la adevarul din lucruri. De aceea convingerile ne obliga sa acceptam ceva (situatie, judecata, activitate etc.), chiar daca nu ne place, sau ne este defavorabila. Oamenii cu convingeri puternice sacrifica averi, situatii sociale, chiar si viata, pentru a-si sustine convingerile.

Orice convingere se aprinde din convingere.

Ideile, teoriile, exemplele folosite in instruirea morala trebuie sa reprezinte adevaruri clare, certe. Convingerile fiind in egala masura de natura afectiva si rationala, este nevoie ca tot ce prezentam elevilor sa poarte marca unor adevaruri indubitabile. Convingerile devin ferme, statornice, deplin eficiente, prin demonstratii stiintifice sau practice, prin comparatii, prin observarea si analiza corecta a fenomenelor. Demonstratiile false sunt lesne depistate si in loc de convingeri se obtin reactii de respingere.

Formarea conduitei morale inseamna actiunea corelata asupra urmatoarelor structuri comportamentale: deprinderile si obisnuintele morale, vointa morala, caracterul moral. Conduita morala reprezinta o maniera de a ne comporta, in bine sau in rau, actiunea umana, condusa mintal si reglata de constiinta morala, care uneste organic faptele psihice cu faptele de comportament. Conduita morala este criteriul principal de apreciere a valorii morale a fiintei umane. Constiinta morala este expresia culturii morale; trecerea culturii morale subiective in manifestari morale concrete constituie trecerea de la constiinta la conduita morala (Moise, C., Cozma, T., 1996, p.134).

St. Barsanescu considera ca aceasta urmareste a-l determina pe individ sa vibreze pentru valorile si regulile de viata ale unei societati. 'Din scopul multiplu al educatiei, educatia morala are menirea sa-1 implineasca pe cel mai insemnat si mai greu: caracterul moral sau slefuirea omului pentru a fi pus in conditia de a servi valoarea binelui' (1935, p.426).

Educatia morala nu se poate rezuma numai la formarea constiintei morale, cu componentele ei cognitive, afective sau motivationale. Cu tot imboldul spre actiune al sentimentelor si convingerilor morale, cand acestea nu sunt destul de puternice, constiinta morala ramane la un nivel strict subiectiv, adica la nivelul bunelor intentii. De aceea sunt necesare si alte masuri educative, pentru trecerea culturii morale subiective in manifestari concrete, adica in conduita permanenta. Deci, pentru reusita deplina a educatiei morale, instruirea morala sistematica trebuie dublata de formarea constiintei morale, prin exersarea sistematica a normelor morale in activitatea zilnica (familiala, scolara etc.). In urma aplicarii si exersarii normelor si valorilor morale in propria viata trebuie sa rezulte componentele de baza ale conduitei morale. Cei mai multi autori includ in conduita morala realizarea a doua componente: deprinderile morale si obisnuintele morale.

a. Formarea deprinderilor morale adica a componentelor automatizate a activitatilor omului. Deprinderea este un act automatizat (nu automatism), in sensul ca de indata ce in acea actiune se produce o abatere de la normal, constiinta intervine pentru a o remedia. Componenta a conduitei morale, automatizata prin exercitiu, ea este definita si ca o stare de adaptare la o sarcina sau actiune data. Se pot face multiple exemplificari de deprinderi morale, ele purtand numele regulii pe care o traduc in viata: deprinderea de a fi punctual, de a fi disciplinat, de a colabora, de a se stapani, de a persevera in invingerea unei dificultati etc. Deprinderile reprezinta punctul de inceput al unei conduite stabile. De regula, deprinderile morale se formeaza greu, pentru ca fondul de instincte si impulsuri primare este mai puternic decat cel care trebuie invins ia formarea deprinderilor de alt fel. De aceea se impun cateva reguli.

1. Relatiile, conditiile, exigentele ce se impun scolarilor sa aiba o mare regularitate in timp, sa aiba caracter constant, evident si ferm. Inconstanta, capriciile educatorilor in exigentele exprimate fata de elevi sunt o mare piedica in formarea deprinderilor morale. La fel, cand o multime de sarcini si critici ii coplesesc zilnic pe elevi, rezultatul este de regula modest sau chiar nul. Statornicia relatiilor, conditiilor, cerintelor cand sunt rationale, dezirabile, realizabile produc mobilizarea energiei si incredere in educator. Nu se poate concepe activitatea cu un educator care isi schimba opiniile si exigentele de la o zi la alta.

2. Formularea sarcinilor sa fie clara, concisa, precisa, sa nu lase loc indoielii asupra indeplinirii lor. Nu se teoretizeaza in momentul formularii unei sarcini; cel mult se dau indrumarile necesare pentru realizarea ei. Dar orice sarcina sa fie rezonabila, realizabila si controlabila. Spre exemplu, a le cere elevilor un lucru de felul 'pentru maine sa repetati tot ce am invatat de la inceputul anului', este ceva din principiu nerezonabil.

3. Controlul activitatii elevilor sa aiba caracter sistematic sa fie insotit de sesizarea si corectarea greselilor, de dreapta apreciere, iar treptat sa fie inlocuit cu autocontrolul. Vom retine ca un control exagerat, paralizant, este egal cu ineficienta, cu lipsa de control.

b. Formarea obisnuintelor morale

O obisnuinta este o deprindere foarte puternic inradacinata, de aceea se si spune ca obisnuinta este a doua natura. Deprinderile se manifesta usor in prezenta educatorilor si a parintilor, deci in prezenta controlului posibil, dar de indata ce aceasta conditie dispare, deprinderile pot fi incalcate. De aceea ele trebuie transformate in obisnuinte de conduita morala.

Deosebirea dintre deprindere si obisnuinta morala se constata mai ales cand se produce incalcarea unei norme morale. Daca educatul se afla in stadiu de deprindere, el va cauta scuze: a intarziat din cauza ceasului, a tramvaiului etc. Cand insa punctualitatea a ajuns in stadiu de obisnuinta morala, subiectul traieste o stare de suferinta interioara, fiindca si-a incalcat cuvantul dat, a incalcat o norma la care aderase.

Pentru transformarea deprinderilor morale in obisnuinte morale, trebuie, de asemenea, respectate niste reguli:

Deprinderile de conduita morala sa fie repetate timp indelungat, cu regularitate, deoarece numai reglementarile de mare durata si de mare corectitudine pot deveni obisnuinte.

Repetarea continua a deprinderilor sa fie asociata cu un control inteligent, care nu supara si nu jigneste, ci sugereaza posibilitatile perfectionarii acelei conduite.

Deprinderile duc la formarea obisnuintelor atunci cand sunt exersate in situatii reale de viata. Nu au valoare formativa exercitiile stupide, izvorate din capricii sau razbunare, cele cu continut sarac sau artificial.

c. Formarea capacitatilor de a savarsi mari acte morale (dupa unii autori), care depasesc nivelul deprinderilor si obisnuintelor - de aici si concluzia - conduita morala nu se epuizeaza in deprinderi si obisnuinte. Este adevarat ca acestea rezolva problemele comportamentului cotidian, facand fiinta umana apta sa se integreze in viata societatii in care traieste. Viata in societate pune insa in fata fiecaruia dintre oameni si probleme de mai mare anvergura si cu un accent mai grav, care necesita mare simt de raspundere, capacitate de initiativa si decizie si chiar spirit de sacrificiu; probleme care nu pot fi rezolvate doar pe baza deprinderilor si obisnuintelor, de exemplu, razboaie, epidemii, cataclisme de felul cutremurelor si inundatiilor, toate cu urmari dintre cele mai dezastruoase. Si acestora trebuie sa le faca fata cineva, altfel societatea insasi ar fi in iminenta de a se dezintegra.

Acesta ar fi nivelul cel mai inalt al conduitei, care ar implica trasaturi de caracter puternice, avand la baza esentialmente detasarea totala de egoism si frica, nivel care ar consta din 'trecerea de la o adaptare ce se manifesta mai mult automatizat, la una fondata predominant pe ratiune, marcata de cautarea solutiilor optime' (Roman, I., 1978, p. 68) si, am adauga noi, de capacitatea de renuntare la sine. Se considera ca aceste eventualitati sunt destul de putin frecvente pentru fiecare individ luat separat, dar posibilitatea ramane, de unde si necesitatea ca oamenii sa fie pregatiti si in acest plan, atat ca profesionisti (efective de personal sanitar, militari, scafandri, cascadori) cat si ca simpli membri responsabili ai unei comunitati. 'Formarea acestei capacitati inca din scoala este indispensabila pentru a preveni mai tarziu rutina si ingustimea morala, la care pot conduce deprinderile si obisnuintele, cand nu sunt suficient imbinate cu ratiunea'(Ibid.). Ca acest obiectiv sa fie realizabil, pedagogii recomanda anumite reguli de urmat:

sa oferim elevilor mereu exemple, idei, teorii si activitati care dezvolta simtul datoriei, al initiativei si al raspunderii personale;

sa favorizam elevilor intalnirea ideatica cu evenimente mari in semnificatie, pe baza carora sa-si formeze convingeri profunde si durabile;

sa dezbatem cu elevii mari cazuri de constiinta morala, care sa-i determine la reflectii asupra sensurilor majore ale vietii.

Atat in practica scolara, profesionala, formatorii trebuie sa incurajeze conduita morala a viitorilor profesionisti (kinetoterapeuti). Pregatirea lui consta in prelucrarea fizica, intelectuala cat si morala, rezultatul relationarii acestor componente fiind conduita kinetoterapeutului manifestata in activitatea sa profesionala, in viata personala cat si in viata sociala.

Subscriem, in acord cu H.D. Aiken (1952), patru nivele ale discursului valorizator in plan etic: expresiv-evocativ, moral, etic si post-etic sau uman.

Nivelul expresiv - evocativ

Consta in utilizarea expresiei faciale inlocuind verbalizarea evaluativa (e bine, e rau). Acest nivel este unul emotional, legat direct de situatii, fara posibilitatea detasarii. In modul de comunicare a antrenorilor cu sportivii, aceasta modalitate de evaluare este prezenta intr-o mare masura, concretizandu-se in transmiterea sentimentelor, empatizeaza, incurajeaza anumite conduite si dezaproba altele.

Nivelul moral

Aiken, evidentiaza doua aspecte ale nivelului moral: cerinte factuale si reguli sau standarde morale, ceea ce inseamna ca domeniul evaluarii include aspecte afective si conative care nu se reduc la operatii strict cognitive. Aprecierile la adresa unui individ ca e bun sau ca prin intermediul lui se poate ajunge la o situatie ce se cere rezolvata, inseamna ca se actioneaza la nivel moral. Formatorul (profesor, prof.kinetoterapeut, medic, etc.) trebuie sa stie sa evalueze transmiterea informatiilor pentru ca logica predarii este o logica a administrarii valorilor. Astfel, finalitatea transmiterii acestor informatii se concretizeaza in conduita kinetoterapeutilor in activitatea pe care o vor desfasura cat si in viata sociala.

Nivelul etic sau al evaluarii normative.

La acest nivel se pun in discutie regulile sau standardele de interferenta valorica. Noile principii definesc o noua ordine a valorilor. In procesul de predare-invatare, profesorii trebuie sa aiba competenta justificarii unor obiective pedagogice si sa propuna un nivel al prescriptiilor compatibil cu situatiile variabile ale instruirii. Formatorii, in procesul de pregatire vor constientiza viitorii kinetoterapeuti privind regulile si normele etice impuse de regulamentul institutiei, cat si regulile impuse de "fair-play-ul" comportamental in cadrul activitatii profesionale.

Nivelul post-etic sau al angajamentului existential. In acest context, individul constientizeaza trairile prin ceea ce face sau "trebuie" sa faca.

Problema educatiei in general si cea privind educatia morala in special, presupune initierea oamenilor in normele etice care sa-i ajute sa ajunga la atitudini, trairi, conduite de care sa raspunda. Orice moralitate consta intr-un sistem de reguli ce impun respectarea unor norme morale.

Si in procesul de formare se urmareste sa se faca trecerea de la heteronomie (norme / legi impuse de altii), socionomie (normele / legile impuse de societate) la autonomie prin impunerea propriilor reguli. Heteronomia reprezinta moralitatea externa, finalitatea ei fiind libertatea, moralitatea ca responsabilitate individuala. Socionomia apare cand judecatile sunt formate si modelate prin relationare cu altii, la nivel social. (Cucos, 2002, p.69).

Este adevarat ca datorita structurarii activitatilor sportive (sport de mare performanta, sport de performanta, sport de masa - sportul pentru toti, sport pentru persoane cu dizabilitati, educatia fizica scolara) realizarea obiectivelor educatiei morale sunt indeplinite diferentiat. In sportul de performanta si mare performanta, sportivul isi formeaza reguli morale care sunt prezente in competitia sportiva si antrenamente, cat si in viata sociala a sportivului. In acelasi timp, specificam ca exista si exceptii, sunt si sportivi ce nu se pot adapta unor norme cerute de competitie, ceea ce se transpune, dupa cum mentionam, si in viata lor sociala.

Cat priveste continutul educatiei morale vom considera opinia lui R. Hubert (1965, p.416 urm.) ca fiind esentiala; vom conchide ca elementele de continut al educatiei se concentreaza in jurul a trei categorii de norme, valori, atitudini: cu privire la propria persoana, cu privire la altii (vazuti ca indivizi si grupuri), cu privire la societate - ca entitate dincolo de limitele si durata vietii individuale.

Continutul dimensiunii morale implicate in conduita kinetoterapeutilor

Morala cuprinde, pe langa reguli sau norme, si valori morale, care reprezinta niste insusiri dezirabile sau virtuti morale, cum ar fi, caracterul moral, in calitatea sa de cea mai cuprinzatoare valoare de acest fel. El circumscrie o pluralitate de valori mai concrete, ca: nazuinta de a face binele, cultul datoriei, ordinea vietii si disciplina muncii, cultul perfectiunii proprii (cf. Barsanescu,     St., 1935, p.431-432).

Calitatile morale reprezinta o distinctie valorica a omului care il apropie de grup, de societate, de oameni. In conduita kinetoterapeutului se regasesc convingeri morale, trasaturi ale vointei morale, sentimente morale. Ca trasaturi ale caracterului moral, calitatile morale se disting prin constanta, educabilitate si prin repetabilitatea lor in acte.

Efortul de insusire a calitatilor morale se impune, pe de o parte, prin faptul ca ele se fixeaza prin conflict cu insusirile si tendintele biologice sau cu cele egoiste, iar, pe de alta parte, prin aceea ca transformarea lor in obisnuinte si deprinderi solicita perseverenta, insistenta, rabdare, incredere in sine. Acestea apar sub forma calitatilor morale ce exprima atitudinea omului fata de munca cu sinele, fata de virtutile generale ale moralei. Nasterea calitatilor morale si fixarea lor are loc in lupta cu defectele, pentru ca omul se dezvolta ca fiinta sociala si ca personalitate morala insusindu-si si proband nu numai calitati, ci si defecte.

Astfel, valorile morale decurg si din confruntarea lor sistematica cu defectele, pentru ca nu este posibila lupta cu perseverenta in favoarea binelui moral independent de lupta impotriva raului. A avea o atitudine morala inseamna a lua masuri pentru savarsirea si aprobarea binelui si pentru combaterea raului, ceea ce inseamna depasirea sinelui prin construirea si edificarea moralei (Grigoras, I., 1982, p.225-229).

Valorile morale in orientarea personalitatii

Conform dictionarului de psihologie, valorile morale constau in modul de a evalua si de a actiona individual. Regulile morale sunt acceptate de ansamblul membrilor unei societati intr-o epoca data - considerandu-se ca ele sunt valabile neconditionat pentru toata lumea, aceste norme fiind incluse in mentalitatea timpului.

H.J. Eysenck a conturat, la simpozionul din 1960 cu privire la valorile morale, ideea ca, in general, constiinta poate dispune de raspunsuri conditionate, constiente in copilarie in urma asocierii stimulilor conditionati de teama si anxietate fata de incalcarea anumitor reguli si norme morale.

Teoriile psihanalitice au conturat ideea sinelui ce se afla in raport cu lumea exterioara (S.Bubroff, 1960). Integrarea valorilor in "sine" este comparabila cu mecanismele de asimilare si acomodare descrise de J. Piaget.

Teoria invatarii sociale (A. Bandura, R.H. Waltera, 1963) a considerat ca valorile morale se asimileaza prin imitatie (automodelare dupa altii) concomitent cu dezvoltarea autocontrolului si a standardelor morale interiorizate.

Teoria judecatilor morale dezvoltata de J. Piaget si apoi in S.U.A de L. Kohlberg a avut in atentie forma si logica faptelor, evaluarea morala si dezvoltarea intelegerii regulilor si a circumstantelor in care actioneaza.

Paradigma piagetiana, construita pe baza cercetarilor in domeniul psihologiei copilului, ce integreaza idei ale psihologiei inceputului de secol (autorul face adesea referire la Bovet sau Baldwin) a avut o influenta considerabila nu numai in Europa, ci si in America. Kohlberg a consacrat 20 de ani cercetarii si elaborarii unei teorii a etapelor dezvoltarii morale, o teorie ce a influentat enorm cercetarea problemei in S.U.A. Kohlberg identifica trei nivele, iar pentru fiecare nivel cate doua stadii (Reboul, O., 1992, pp.150-151):

- nivelul preconventional (pana la 10 ani), in care caracterul moral al unui act, bun sau rau, tine de consecinte:

Stadiul 1: autoritate si ascultare, ca valori

Stadiul 2: relativism utilitar (este un act bun acela care aduce un castig si rau acela care dauneaza);

- nivelul conventional (adolescenta), in care ordinea sociala legala este criteriul moralitatii:

Stadiul 3: intrarea in rol (este bun cel care intra bine in rolul sau: un bun elev, un bun inginer etc.);

Stadiul 4: lege si ordine (este buna actiunea care decurge din ordinea stabilita si regulile care o exprima);

- nivelul postconventional sau al moralei autonome, in care valorile sunt definite abstract:

Stadiul 5: contractul social (20-25 ani); raul echivaleaza cu nerespectarea legilor stabilite democratic si lezarea drepturilor celuilalt;

Stadiul 6: al principiilor etice universale; este un stadiu ideal, greu de concretizat.

Kohlherg s-a aratat interesat de consecintele pedagogice ale teoriei sale si a cautat sa experimenteze in scoli posibilitatea accelerarii progresului moral. A intampinat, insa, multe dificultati: autoritatile multor state americane au interzis, pe cale juridica, practicarea invatamantului moral propus de Kohlberg pe motiv ca nu este neutru si cade in indoctrinare!

Abaterile de la morala si valorile ei constituie marea categorie a delictelor si a conduitelor neadaptate. Simtul moral este o capacitate discriminativa ce se educa si care creeaza posibilitatea raportarii situatiilor si faptelor la valorile morale (Schiopu, U.,1997, p.461-462).

Relatia individului cu lumea, cu realitatea inconjuratoare, nu este numai o relatie cognitiva si/sau praxiologica, ci si una preferential-evaluativa, axiologica. Viata si activitatea noastra sunt calauzite de anumite valori, de anumite principii generale, socialmente constituite si instituite, pe care individul le asimileaza in procesul socializarii si al formarii personalitatii sale. Oamenii traiesc intr-o lume a valorilor, intr-un univers axiologic, chiar daca nu constientizeaza intotdeauna acest lucru.

Studiul valorilor, al genezei, naturii si functionalitatii lor la nivel individual, grupal si societal, au constituit preocuparea multor cercetatori, apartinand unor domenii (paradigme stiintifice) diferite. Filosofi, antropologi, sociologi, economisti etc. s-au ocupat si se ocupa de studiul valorilor, de locul si rolul lor in viata si activitatea oamenilor.

Psihologia, in general si psihologia personalitatii in special, considera valorile ca elemente esentiale ale subsistemului de orientare al personalitatii, cele care impreuna cu atitudinile, dau sens vietii si activitatii omului, existentei sale in lume.

Cu privire la geneza si natura valorilor exista trei tipuri de teorii / conceptii:

a.         Teorii care considera ca geneza si natura valorilor depind de subiect (psihologism). Ele se bazeaza pe ideea ca 'subiectul are in sine o dispozitie psihica spre valoare' (Andrei, 1997, p. 31). Potrivit acestor conceptii, sentimentele (starile afective) si vointa dau nastere valorilor.

b.        Teorii care sustin ca valorile sunt realitati obiective, ceva ce apartine lucrurilor, ca proprietati ale acestora (realism naiv). Potrivit acestor conceptii, lucrurile, prin ele insele sunt sau au valoare.

c.    Teorii care considera ca valorile apartin unui domeniu distinct al realitatii constituind un univers aparte (univers axiologic). Ele nu tin nici de lucruri, nici de oameni, ci sunt unitati obiective si transcedentale (idealism obiectiv, imanentism).

Astazi exista un acord cvasigeneral ca geneza si natura valorilor rezida in relatia functionala, specifica dintre subiect si obiect, ca valorile apar si se instituie gratie corespondentei dintre nevoile, aspiratiile si idealurile oamenilor, pe de o parte, si obiectele lumii inconjuratoare, apte sa le satisfaca pe primele, pe de alta parte. Vom arata ulterior caracteristicile esentiale ale valorilor, insistand asupra locului si rolului lor in structura si dinamica personalitatii.

Am aratat anterior ca valorile reprezinta obiectul atitudinilor. Dar ce sunt valorile? Care este locul si rolul lor in structura si dinamica personalitatii? Cum pot ele conferi sens existentei noastre? in cele ce urmeaza vom incerca sa raspundem la aceste intrebari.

Conceptul de valoare. In limbaj cotidian, notiunii de valoare ii sunt asociate, in mod frecvent, doua idei:

a.    ideea de calitate, de importanta si apreciere a unui obiect (lucru, comportament, idee etc.). in acest sens valoarea este calitatea atribuita acelui obiect datorita utilitatii lui, a proprietatii acestuia de a satisface anumite trebuinte, dorinte, aspiratii, idealuri etc., individuale sau de grup;

b.   ideea de recunoastere si validare sociala a unui obiect, in acest sens, valorile sunt produsul unei judecati sociale, instituindu-se drept criterii si standarde evaluative, acceptate si impartasite de majoritatea membrilor unei colectivitati umane careia ii este proprie o anumita cultura.

Conceptul de valoare este utilizat in multe domenii, cu semnificatii diferite. Exista numeroase definitii ale valorii care ar putea fi grupate in:

a.     definitii cu caracter general, care pun in evidenta caracteristicile esentiale ale valorilor;

b.          definitii care pun accentul asupra relatiei individ-societate, evidentiind corelatia dintre valorile individuale si cele de grup (sociale);

c.     definitii care vizeaza relatia dintre valoare si personalitate, evidentiind rolul valorilor in structura si dinamica personalitatii umane.

Valoarea este un concept greu de circumscris printr-o definitie unica, larg acceptata. De aceea, vom recurge, si de aceasta data, la identificarea caracteristicilor esentiale, definitorii ale valorii, punand un accent deosebit pe functionalitatea valorilor in cadrul sistemului de personalitate. Vom incerca sa evidentiem, pe de o parte, caracteristicile de stare (structurale) ale valorilor, iar, pe de alta parte, caracteristicile dinamic-procesuale ale acestora.

Clasificarea valorilor Multitudinea, varietatea si diversitatea valorilor existente intr-o anumita societate si cultura fac aproape imposibila realiza rea unei clasificari, unanim acceptata a acestora. Cu toate aceste au existat incercari de clasificare a valorilor care, dincolo de caracterul lor neexhaustiv, evidentiaza anumite tendinte in elaborare unei taxonomii a acestora.

P. Andrei (1945), luand in consideratie o vasta literaturi in domeniu existenta pana la acea data identifica sapte criterii de clasificare a valorilor, si anume:

Valabilitatea valorilor in functie de care deosebeste valori relative si absolute, subiective si obiective.

Calitatea: valori pozitive si valori negative, valori scopuri si valori-efecte.

Subiectul valorilor: valori proprii si valori straine sau valori autopatice (centrate pe sine), heteropatice (centrate pe alta persoana) si ergopatice (centrate pe ceva nepersonal: o idee, constitutie, un produs al mintii).

Motivul aderarii la valori: valori accidentale, tranzitorii si valori ale persoanei proprii.

Obiectul valorilor: valori economice, etice, juridice, politice, estetice etc.

Facultatile psihice vizate: valori sensibile, sentimentale si cognitive sau intelectuale.

Sfera de intindere a valorilor: valori individuale, sociale si cosmice.

Activitatea sportiva este generatoare de valori de diferite tipuri (biologice, estetice, etice, psihologice) carora li se acorda pretuire.

7. Relatia omului cu mediul natural si social este fundamentala pentru existenta sa. Ca fiinta sociala, omul are nevoie de alt om, trebuinta de altii fiind esentiala pentru devenirea sa. In activitatile si relatiile sale omul se raporteaza la dezirabilul social, la ceea ce este bine, ceea ce se cade, ceea ce se cuvine. Promovarea binelui si inlaturarea raului este conditia existentei si convietuirii sociale a omului.

Avand in vedere aceste lucruri, consideram ca valorile pot fi grupate in trei mari categorii:

Valori profesionale - care vizeaza principii generale despre ceea ce este important si de pretuit in activitatea profesionala a oamenilor.

Valori psihosociale - care se refera la criterii si standarde evolutive, privind relatiile dintre membrii unei colectivitati.

Valori morale - care au in vedere raportarea activitatilor si a relatiilor umane la dezirabilul social, la ceea ce este considerat si acceptat (unanim) ca fiind bun pentru existenta oamenilor.

Valorile au un rol esential in orientarea actiunilor umane, in stabilirea obiectivelor si scopurilor de atins, a strategiilor si cailor de actiune. Ele se refera la stari sau moduri de actiune considerate a fi dezirabile care, interiorizate si sedimentate in personalitate devin, impreuna cu modalitatile atitudinale, elemente componente ale acesteia constituind surse si motive ale autonomiei persoanei in relatiile sale cu mediul, cu lumea.

Valorile sunt preferinte socializate, supraindividuale, promovate si transmise prin mecanisme sociale. Prin interiorizare, ele devin componente structurale ale personalitatii constituind, impreuna cu atitudinile, potentialul actional al individului.

Activitatea constiintei morale finalizeaza trasaturi constante si durabile ale fiintei morale. Deprinderile si obisnuintele morale sunt constante ale constiintei si conduitei personalitatii kinetoterapeutului. Prin judecatile morale (vointa, sentimente, convingeri si conceptii), "forumul nostru spiritual" controleaza constient actele morale; prin deprinderi si obisnuinte ele devin acte automatizate avand la baza stereotipuri dinamice. .

Actul moral este constient si presupune motivele, intentia, idealul, judecatile de valoare, raportarea la norme, sentimentul datoriei si al responsabilitatii fata de sarcinile ce trebuie indeplinite, pe cand deprinderea sau habitudinea este "comportamentul insusit prin repetitie sau antrenament si se desfasoara in consecinta fara reglare constienta, nici atenta si nici voluntara, ca urmare a automatismului desfasurarii. In stare normala, habitudinile noastre tes comportamentul nostru cotidian in cea mai mare parte a sa, dar raman "la dispozitia" intentiei voluntare adaptative, eliberand constiinta de eforturile de ajustare permanenta. Cand comportamentul nu mai este decat o derulare in habitudini, el devine automat si rutinat" (Grigoras, I., 1982, p.127).

Deprinderile si obisnuintele morale reprezinta nu numai un scop al educatiei morale, ci si un mijloc de educare morala, ele fiind una din sarcinile fundamentale ale educatiei morale.

Caracterul presupune si insumeaza atitudinile noastre fata de societate, fata de ceilalti oameni si fata de noi insine. Demna de luat in seama este marturia lui Alexander Fleming (descoperitorul penicilinei): "Adresandu-ma aspirantilor la gloria sportiva, nu la cea efemera le-as spune: Vreti sa fiti iubiti de spectatori, indragiti de colegi si de conducatori, respectati de arbitri? Fiti oameni de caracter! Antrenati-va cu constiinciozitate; este singurul mod care va poate duce la acumularile necesare performantei; nu va lasati coplesiti de infrangeri, suportati-le cu demnitate, ele trebuie sa va indarjeasca, sa va ambitioneze pentru viitoarele competitii; bucurati-va de succese, dar evaluatile lucid; puneti-i la punct pe cei de rea credinta care submineaza grupul din care faceti parte; determinati-i pe cei superficiali, neseriosi, cu vicii, fie sa se integreze total in colectiv, fie sa dispara din acesta; acceptati sfaturile oamenilor de buna credinta, alegandu-le pe cele care vi se potrivesc; aveti taria de a renunta la unele din placerile lumesti accesibile oamenilor obisnuiti, dar nu sportivilor de performanta; tineti-va cuvantul dat, respectati pe cei din jurul vostru, iar punctualitatea (calitate a unui om civilizat) sa va caracterizeze in orice ocazie;

Pictorul Vincent Van Gogh spunea: sa-ti cauti o farama de soare, fara sa-l impingi pe altul in umbra

Etica si deontologia kinetoterapeutului

In plan psihologic, etica - morala intereseaza conditiile, atitudinile, judecatile de apreciere morala, motivatia conduitei in ansamblu si ponderea acordata celor mai sus enumerate in structura personalitatii. Intr-un sens mai restrans, domeniul eticii solicita sensul distinctiei dintre bine si rau, permis si nepermis.

Etica si morala reglementeaza relatiile interumane si sunt dependente de tipul de societate, ideologie, conceptie despre lume si viata (U.Schiopu, 1997, p. 274).

Conform Dictionarului Explicativ al Limbii Romane, deontologia este o doctrina privitoare la normele de conduita si la obligatiile etice a unei profesiuni - antrenorat in cazul nostru, practicarea sportului de performanta in care sportivul si antrenorul sunt responsabili de propriile-i conduite (1998, p.278).

Educatia trebuie sa fie preocupata de armonia dintre dreptul la individualitate si judecata morala corecta, confirmarea prin judecatile morale a esentei umane universale a personalitatii.

In codul etic se cer calitati cum ar fi: cinstea, sinceritatea, principialitatea si corectitudinea, intoleranta fata de minciuna, falsitate, ipocrizie; combaterea incercarilor de inducere in eroare trebuie sa fie probele de control pentru afirmarea armonioasa in comportamentul uman (Grigoras. I., 1982, p.109).

Dimensiunea formarii oamenilor, si mai ales a formarii celor ce vor forma pe altii trebuie inscrisa intre prioritati; se stie ca o societate isi poate prelungi la nesfarsit agonia daca nu valorizeaza corect rolul educatiei in evolutia ei ca sistem.

Empatia didactica este una dintre principalele calitati ale kinetoterapeutului. In practica are un rol esential, ea mijlocind cooperarea, declansarea anumitor atitudini la sportivi (atitudinea altruista, oferirea de ajutor neconditionat). Prin cooperare kinetoterapeutul asigura cadrul de comunicare, atitudine prietenoasa si de incredere, sensibilitate la interesele comune.

Profesia de kinetoterapeut este una pentru care deontologia este o a doua natura, deontologia civica fiind completata de cea profesionala.

Etica inseamna tot ceea ce tine de conduita in cadrul institutiilor unde kinetoterapeutul activeaza cat si de respectarea regulamentului propus de aceasta.

Prezenta dimensiunilor educationale in formarea kinetoterapeutilor contribuie la indeplinirea obiectivelor din punct de vedere profesional cat si formarea personalitatii lor ca indivizi al societatii.