PERSONALITATEA

PERSONALITATEA

Personalitatea umana constituie, direct sau indirect, terenul de intersectie al mai multor discipline stiintifice; este un univers care incita permanent la cunoastere.

Termenul se refera la disponibilitatile generale si caracteristice exprimate de o persoana si contureaza identitatea ei specifica. Personalitatea se refera la forme distincte si caracteristice de gandire, emotionalitate si comportament care definesc stilul personal al unui individ si-i influenteaza interactiunile cu mediul.

Definirea personalitatii

Termenul de personalitate vine de la cuvantul etrusc "persona" (masca, rolul jucat de actor pe scena) si desemneaza omul considerat sub toate aspectele: biologico-genetice, psihologice, morale, culturale si sociale. Este integrat in sistemul conceptual de diverse discipline (psihologie, sociologie, pedagogie, istorie, etica, politologie) unde cunoaste acceptiuni relativ diferite: sociologia atribuie termenul pentru a diferentia indivizii dupa contributia adusa intr-un anumit domeniu de activitate; psihologia atribuie termenul la fiecare dintre indivizii normali.

Exista un numar mare de teorii privind personalitatea, fiecare dintre acestea oferind o definitie proprie. G. W. Allport si H. S. Odbert (1936) au inventariat un numar de 50 de definitii ale personalitatii, iar Mc Cleland (1951) un numar de peste 100. In structura personalitatii au fost identificati 300 de factori si 1000 de variabile (Eysenck, Cattel, Guilford). Principalele divergente dintre autori se refera la continutul personalitatii, a metodologiei folosite in studiul ei si a modului de interpretare a informatiilor.

Redam cateva dintre definitiile reprezentative privind personalitatea:

- este organizarea dinamica in cadrul individului a acelor sisteme psihofizice care determina gandirea si comportamentul sau specific (G. Allport, 1981);

- este unitatea bio-psiho-sociala constituita in procesul adaptarii individului la mediu si care determina un mod specific, caracteristic si unic de comportare in diversitatea situatiilor externe (Mischel, 1968; Wiggins, 1971);

- este un sistem hipercomplex, cu autoorganizare, teleonomic, determinat biologic si socio-cultural, cu o dinamica specifica, individualizata (M. Golu, 1972, 1993) etc.

In urma analizei diverselor definitii sunt evidentiate, in general, urmatoarele caracteristici ale personalitatii (Perron, 1985):

- globalitatea: personalitatea este constituita din ansamblul de caracteristici ce permit descrierea si identificarea unei persoane printre celelalte;

- coerenta: exista o anumita organizare si interdependente ale elementelor componente ale personalitatii;

- stabilitatea temporala: exista anumite legi de organizare care au o actiune permanenta, astfel chiar daca persoana se dezvolta, se transforma, ea isi pastreaza identitatea.

Psihologia personalitatii incearca, pe de o parte sa explice diferentele interindividuale, iar pe de alta parte, sa sintetizeze intr-o imagine integratoare persoana.

Personalitatea poate fi abordata din mai multe perspective:

general-uman, in sensul ca fiecare individ prezinta anumite particularitati caracteristice, comune tuturor oamenilor;

- tipologic (de grup), nivel care se refera la faptul ca indivizii apartinand anumitor grupari sociale, colectivitati, epoci istorice, au trasaturi caracteristice care-i diferentiaza de alti indivizi;

- particular (individual) - in sensul ca fiecare om este unic si irepetabil din punct de vedere al configuratiei trasaturilor sale; asa cum nu exista doi indivizi identici din punct de vedere anatomo-fiziologic, cu atat mai mult la nivelul deosebit de complex al personalitatii repetabilitatea nu este posibila.

Cunoasterea obiectiv-stiintifica a personalitatii, stabilirea mecanismelor si modelelor explicative ale acesteia sunt deosebit de dificile datorita complexitatii acesteia. La formarea personalitatii contribuie o diversitate de factori: ereditatea; educatia, cultura etc. Complexitatea personalitatii determina necesitatea participarii mai multor discipline la studierea ei: biologice, psihologice, sociale, culturale.

Teorii ale personalitatii

Psihologia personalitatii are, in general, doua obiective majore: separarea variabilelor specifice, care diferentiaza indivizii (diferentele interindividuale); sintetizarea proceselor psihologice care pot influenta interactiunea individului cu lumea intr-o perspectiva globala, a intregii persoane.

Vom prezenta directiile majore de abordare ale personalitatii din urmatoarele perspective: psihanalitica; psihometrica; invatarii sociale; umanista. Fiecare dintre aceste abordari ofera o serie de raspunsuri cu privire la natura, dezvoltarea personalitatii, ipotezele care stau la baza fiecareia dintre ele, oferind in acelasi timp o anumita nota specifica. Multi dintre psihologii contemporani prefera o orientare eclectica, respectiv combinarea de elemente provenind din diferite moduri de abordare, in scopul obtinerii unei viziuni integratoare proprii sau pentru a ajuta la rezolvarea unor probleme practice.

Abordarea psihanalitica

Conform teoriei lui Freud, comportamentul este produs de constient si de forte instinctive. Freud a elaborat un model in care a identificat trei niveluri ale psihicului: constientul, preconstientul si inconstientul. Constientul contine gandurile si sentimentele de care individul isi da seama la un moment dat. Principala sa functie este sa raspunda la realitatea externa, de a evita pericolul, de a mentine un comportament acceptabil social. Incostientul contine amintiri reprimate

("uitate"), incluzand dorinte si impulsuri in proportie ridicata sexuale sau agresive. Acestea pot determina ganduri si comportamentele constiente. Preconstientul contine ganduri ce nu sunt constiente la un moment dat, dar care la nevoie sunt accesibile. El actioneaza ca un filtru, cenzurand dorintele inacceptabile, permitand patrunderea lor in constient atunci cand li se accepta originile inconstiente.

Oamenii se nasc cu pulsiuni instinctuale care le motiveaza si adapteaza comportamentul inca din copilarie. O idee centrala a lui Freud pentru a explica originile personalitatii a fost conceptul de libido, pe care-l considera ca fiind o energie vitala generala, motivanta. Energiile instinctuale (pulsiunile sexuale si cele agresive) se acumuleaza in timp, in conditiile in care nu apare un mijloc de a le elibera. Influentele asupra comportamentului pot fi: reducerea tensiunii; nevoia de a face fata cerintelor imediate ale mediului sau istoriei dezvoltarii personale din copilarie. Orice comportament are determinari multiple. Experientele dobandite in copilarie au o influenta importanta asupra dezvoltarii personalitatii.

Ulterior, Freud considera ca personalitatea este constituita din trei structuri majore: Sinele (inconstientul, Id), Eul (preconstientul, Ego), si Supraeul (constientul, Superego). Sinele este determinat biologic si contine toate imboldurile launtrice, pulsiunile si instinctele. Acesta se manifesta pe baza principiului placerii, de satisfacere imediata a dorintelor. Eul se dezvolta pentru a satisface nevoile sinelui intr-o mod acceptabil social. Acesta se manifesta, actioneaza pe baza principiului realitatii. Supraeul reprezinta cadrul intern, individual (constientul si Eul ideal) al valorilor morale existente in cultura societatii respective. El indica persoanei ce ar "trebui" sau "nu ar trebui" sa faca. In multe aspecte, aceasta parte a personalitatii este ca si Sinele mai putin realista, exigentele sale fiind atat de pretentioase incat este imposibil de realizat. Freud considera ca aceste componente ale personalitatii sunt intr-un conflict permanent. Eul mentine echilibrul intre solicitarile Sinelui, Supraeului si realitate. Pentru aceasta, Eul elaboreaza o serie de mecanisme de aparare, care ii permit sa se protejeze impotriva presiunilor exercitate de Sine si Supraeu. Acestea sunt strategii inconstiente, utilizate de individ pentru a se proteja de anxietate, vina, durere etc. Indivizii difera privind pragul de manifestare a anxietatii si privind mecanismele de aparare folosite pentru a face fata acesteia. Utilizarea lor pentru a face fasa presiunilor vietii pe termen scurt este considerata o strategie normala, iar o utilizare exagerata, pe termen lung este periculoasa, nesanatoasa. Analiza realizata de Buckley (1995) gaseste ca Freud a descris zece mecanisme de aparare: refularea, regresia, sublimarea, formatiunea reactionala, proiectia, intoarcerea impotriva propriei persoane, transformarea in contrariu, introiectia sau identificarea, anularea retroactiva, izolarea. Prezentam, pe scurt, definitiile acestor mecanisme de aparare:

- refularea (reprimarea) reprezinta eliminarea din constient a amintirilor, sentimentelor, dorintelor dureroase, iar individul incearca sa uite gandul sau impulsul interzis. Este mecanismul de aparare de baza al teoriei lui Freud;

- regresia, reprezinta manifestarea unui comportament caracteristic unui stadiu timpuriu al vietii, lipsit de conflicte, amenintari pentru a scapa de situatii stresante (ex., dorinta de intoarcere la stadiul de copil mic la aparitia a unui nou nascut in familie, sau in situatie de boala);

sublimarea, in care impulsurile neacceptate sau dorintele frustrate sunt exprimate sau satisfacute printr-o activitate substitutiva (ex., directionarea unei dorintei de a face fata unor greutati catre activitati artistice, orientarea impulsurilor agresive catre o activitate sportiva);

formatia reactionala se refera la inlaturarea, suprimarea dorintelor prin exagerarea atitudinilor si comportamentelor, astfel incat acestea sa se transforme in opusul lor;

- proiectia implica atribuirea propriilor sentimente, dorinte, catre alta persoana (ex., Altii sunt vinovati de situatia in care ma aflu; afirmatia: "Ea ma uraste!", inseamna "O urasc!");

- intoarcerea impotriva propriei persoane se refera la refuzarea inconstienta a propriei agresivitati, pe care o deturneaza dinspre celalalt pentru a o orienta asupra propriei persoane (mecanismul se poate afla la originea unor sentimente de culpabilitate, a unei nevoi de pedepsire, a unei nevroze de esec sau a unor tentative de autodistrugere);

- identificarea se refera la cresterea sentimentului valorii prin identificarea cu persoana sau institutia care prezinta valoare;

- transformarea in contrariu: dorinta nu este numai refulata, ci si inlocuita printr-o pulsiune contrara (perechile sadism-masochism, voyeurism-exhibitionism, care arata trecerea de la activitate la pasivitate: a produce suferinta - a suferi si a privi - a fi privit, precum si transformarea iubirii in ura);

anularea retroactiva este iluzia potrivit careia un eveniment, o dorinta, o actiune conflictuale ar putea fi anulate gratie puterii absolute a unei actiuni sau dorinte ulterioare, considerata a avea un efect de distrugere retroactiva (forme: succesiunea a doua formule verbale sau a doua conduite diferite, a doua suprimand-o pe cea dintai in mintea persoanei; actiunea care poseda puterea de distrugere trebuie sa fie inversul celei dintai pentru a putea fi eficienta; o experienta neplacuta este repetata prin inversarea rolurilor, fiind astfel anulata. Aceasta se bazeaza pe ambivalenta, definita ca fiind coexistenta a doua sentimente extreme si opuse, cel mai adesea iubire si ostilitate fata de aceeasi persoana.

Adeptii teoriei lui Freud au dezvoltat mecanismele de aparare ale Eului: listele realizate de diferiti autori descriu un numar de 43 de mecanisme de aparare.

In glosarul manualului DSM III-R sunt mentionate un numar de optsprezece mecanisme de aparare si definitiile aferente acestora. DSM-IV propune o scala a functionarii defensive precum si o fisa de evaluare. Clinicianul trebuie sa alcatuiasca o lista de sapte mecanisme de aparare specifice sau stiluri de coping detectate la subiectul examinat, incepand cu cel mai marcant. Apoi clinicianul trebuie sa indice stilul defensiv predominant, stabilit in functie de cele sapte niveluri de functionare defensiva. Evaluarea reflecta apararile sau stilurile de coping pe care pacientul le utilizeaza in momentul examinarii, dar tine seama si de datele culese pentru perioada imediat anterioara evaluarii. Stilul defensiv observat are o valoare predictiva importanta pentru sanatatea mintala viitoare a persoanei.

Conform teoriei lui Freud, conflictele nerezolvate determina aparitia anxietatii, care se poate manifesta in: vise (considerate impliniri deghizate ale dorintelor reprimate); tulburari nevrotice (crize acute de anxietate si temeri irationale).

Prezentam cateva dintre mecanismele tipice de aparare ale Eului propuse de psihanalisti, altele fata de Freud, care au legatura cu problematica noastra (J. C. Coloman, 1950):

fantezia se refera la satisfacerea dorintelor frustrate prin realizari imaginare;

- compensatia, reprezinta mascarea unei slabiciuni prin accentuarea unor trasaturi dorite sau acceptarea frustrarii intr-un anumit domeniu prin suprasatisfacerea altuia;

- substituirea reprezinta redirectionarea sentimentelor sau comportamentelor catre un obiect sau alta persoana, ca urmare a imposibilitatii exprimarii lor in forma reala (ex., cearta cu partenerul de viata, in urma unui conflict avut la serviciu),

- negarea reprezinta refuzul de a accepta realitatea (ex., neacceptarea bolii sau a infidelitatii partenerului);

- reprimarea (vezi refularea), reprezinta eliminarea din constiinta a amintirilor, sentimentelor si dorintelor dureroase sau inspaimantatoare si depozitarea lor in inconstient (uitarea motivata);

- rationalizarea se refera la gasirea unei scuze rezonabile sau incercarea de a proba faptul ca un comportament este rational si justificabil pentru o anumita actiune ("Ar fi putut fi si mai rau, altii sufera mai mult decat mine"; "Sunt vinovat pentru imbolnavire, trebuie sa suport".).

Privind dezvoltarea personalitatii, Freud considera ca individul trece printr-o serie de stadii, denumite de autor psihosexuale (libidinale). Stadiile sunt conturate in functie de caracteristicile fiecarei etape de dezvoltare a personalitatii copilului, in care libidoul (energia sexuala, placerea fizica) se concentreaza asupra unor anumite regiuni ale corpului: gura, anus sau zona genitala. Evolutia satisfacatoare a acestor etape ale copilariei are o foarte mare influenta asupra profilului ulterior al personalitatii adultului. Fiecare stadiu aduce cu sine o serie de probleme ce trebuie depasite in raport cu dezvoltarea ulterioara. Esecul in realizarea satisfacatoare a unui anumit stadiu va avea ca rezultat fixatia (stagnarea dezvoltarii in stadiul respectiv). Aceasta determina mentinerea unora dintre caracteristicile stadiului respectiv si in etapele ulterioare de dezvoltare. Cazurile mai severe de fixatie vor conduce la aparitia nevrozelor in viata de adult. Vom descrie, pe scurt, stadiile psihosexuale stabilite de Freud:

- stadiul oral (de la nastere la 1 an): Sinele este dominant; energia libidinala este centrata asupra gurii, copilul obtinand satisfactie prin supt si miscare. Aceste stadiu este impartit in doua subfaze: suptul pasiv urmata de subfaza miscarii active, agresive. Fixatia poate fi cauzata de: suprasatisfacere sau frustrarea copilului de nevoile orale. Aceasta se poate manifesta mai tarziu prin dependente (fumatul, alcoolismul, lacomia, sarcasmul excesiv);

- stadiul anal (al doilea an de viata): energia libidinala se centreaza asupra senzatiilor de placere de la nivelul mucoaselor rectului. In aceasta etapa copilul este capabil sa-si exercite un anumit control asupra unor functii ale corpului. Astfel, el poate multumi parintii prin mentinerea curateniei, sau, din contra, nemultumi parintii prin murdarie. Efortul depus de parinti pentru a-i impune o anumita igiena, constituie pentru copil un eveniment deosebit. Fixatia rezultata din conflictul dintre copil si parinti in timpul instruirii igienice, poate duce la aparitia in perioada vietii de adult fie la manifestarea unei personalitati excesiv preocupata de curatenie si sistematizare (efectul expulzarii), fie a unei personalitati refractare, avare, obsesiva (efectul retentiei);

- stadiul falic (3-6 ani): energia libidinala se centreaza asupra organelor genitale, sentimentele devin sexuale. Freud descrie problemele caracteristice copilului de sex masculin in cadrul Conflictului Oedip: fanteziile copilului includ dorintele unei intimitati sexuale cu mama lui; invidiaza relatia intima dintre tata si mama; se teme de pedeapsa, sub forma castrarii dorintelor sale interzise. In mod normal, conflictul se rezolva odata ce copilul se identifica cu tatal lui. Dezvoltarea copiilor de sex feminin este mai putin conturata. Autorul descrie Conflictul Electra, acela in care fetita se considera deja castrata, deoarece nu poseda penis si sufera de invidie datorita lipsei acestuia. Acesta favorizeaza dezvoltarea unui sentiment de atasament puternic si de iubire fata de tata. In final, fetita se identifica cu mama ei. Din aceste identificari cu parintele de acelasi sex, rezulta urmatoarele consecinte: copilul adopta rolul de gen ce va fi urmat in viata; adopta standardele morale ale parintilor, atitudinile, si interdictiile impreuna cu standardele morale ale societatii; astfel, se naste Supraeul. Fixatia consta in nerezolvarea adecvata a conflictelor datorita unei abordari fara tact a parintilor, iar acestea vor continua sa se manifeste si in viata adulta. Fixatia din acest stadiu de dezvoltare sta la baza majoritatii nevrozelor din perioada adulta.

Dupa acest stadiu de dezvoltare urmeaza perioada de latenta (de la sase ani la pubertate), care este o etapa de calm relativ si in care libidoul este slab. In aceasta perioada se dezvolta Eul, in special privind deprinderile sociale si intelectuale.

stadiul genital (pubertatea), in care modificarile hormonale stimuleaza reaparitia libidoului, se intensifica interesul pentru placerea sexuala, se dezvolta atitudinile si trairile sexuale adulte.

Diferiti autori aduc o serie de obiectii teoriei lui Freud. Dintre acestea mentionam (Eysenck si Wilson, 1973): folosirea unui esantion limitat, format din adulti care sufera de anumite tulburari de natura psihologica; folosirea metodei studiului de caz si notarea selectiva a problemelor pacientilor; procesele descrie nu pot fi observate in mod direct, deductiile referitoare la comportamentul uman fiind deschise unei explicatii alternative; supraevaluarea factorilor biologici implicati in dezvoltarea personalitatii; teoria nu este capabila sa prezica dezvoltarea sociala a individului, ea poate fi utilizata pentru a explica ceva dupa producerea evenimentului; ambiguitatea multor concepte si dificultati in masurarea lor obiectiva.

Teoria elaborata de Freud este apreciata pentru faptul ca ea ofera o interpretare coerenta a comportamentului uman, pentru modul de gandire original si ideile stimulatoare cuprinse.

Freud a avut multi adepti, dintre acestia ne vom referi la aspectele importante ale teoriilor lui C. G. Jung, A. Adler, E. Erikcson.

Teoria psihanalitica a lui C. G. Jung extinde conceptualizarea freudiana a inconstientului, propunand existenta unui inconstient colectiv. Autorul considera ca asa cum organismul uman contine structuri vechi ce au apartinut stramosilor si psihicul contine amintiri ale experientei umane. Inconstientul colectiv nu este direct accesibil, dar este revelat prin mituri, simboluri artistice create de diferitele culturi. Acesta contine arhetipuri, simboluri universale care revin frecvent in arta, literatura religie (de ex., Dumnezeu, Invierea, eroii din legende, varstnicii etc.). In conceptia autorului, libidoul este in esenta, mai degraba, spiritual decat sexual.

Jung considera ca in dezvoltarea in personalitatii un rol important il au factorii externi. El sustine ca dezvoltarea personalitatii se realizeaza de-a lungul intregii vieti si nu este determinata de experienta din perioada copilariei timpurii. Autorul realizeaza o tipologie a personalitatii: tipul de temperament introvert (centrat pe sine insusi) si extravert (centrat pe lumea exterioara).

Teoria psihanalitica a lui A. Adler, care sustine faptul ca cea mai importanta pulsiune umana este nevoia de putere si de superioritate. Fara a nega existenta motivelor inconstiente, pentru autor motivatia apare ca fiind constienta.

Teoria psihanalitica a lui E. Erikson (1959). Autorul considera ca Freud exagereaza rolul pe care il are sexualitatea in determinarea personalitatii, neglijand importanta fortelor sociale care influenteaza dezvoltarea. El acorda atentie dezvoltarii Ego-ului, considerand ca acesta este capabil sa reactioneze independent de impulsurile instinctuale si de conflictele interne cu Id-ul si Superegou-ul. In conditiile existentei unui mediu adecvat, Ego-ul poate realiza un echilibru satisfacator intre influentele sociale si fortele interne.

Ca si Freud, Erikson considera ca individul in fiecare etapa a vietii achizitioneaza aspecte noi ale psihosocialului si se confrunta cu o serie de crize care trebuie sa fie rezolvate in vederea dezvoltarii unei personalitati sanatoase. Aceste crize apar din conflictul dintre posibilitatile de relationare ale persoanei si solicitarile mediului social. In orice moment al dezvoltarii, personalitatea este un produs al modului in care au fost rezolvate aceste conflicte. Nivelul de succes la care sunt rezolvate fiecare dintre conflicte va determina starea de bine din punctul de vedere psihologic al individului pentru un anumit moment. In teoria lui Erikson, conflictele sunt centrate pe relatiile individului cu alti membri. Problemele psihologice apar atunci cand individul este insuficient pregatit pentru a face fata diferitelor exigente ale societatii.

El sustine existenta unor stadii psihosociale (nu psihosexuale ca Freud) pe care individul le parcurge in timpul vietii sale. In opozitie cu Freud, care accentua importanta anilor copilariei pentru viitoarea personalitate, Erikson a considerat ca aceste stadii ale dezvoltarii acopera intreaga viata a individului, in fiecare dintre acestea individul confruntandu-se cu un anumit set de probleme si de conflicte:

- infantil (0-1 an) are la baza conflictul incredere-neincredere (existenta satisfactiei si confortului va conduce la dezvoltarea unei atitudini increzatoare fata de mediu si speranta in viitor);

- copilaria mica (1-3 ani) are la baza conflictul autonomie-indoilala, dependenta (provocarile fizice infruntate pot sustine increderea sau dimpotriva, incapacitatea);

- copilaria mijlocie (3-6 ani) are la baza conflictul intre initiativa-vinovatie, retragere (asumarea de responsabilitati poate conduce la dezvoltarea simtului de initiativa sau de vinovatie daca acestea nu sunt indeplinite, finalizate corespunzator);

- copilaria mare (6-12 ani) are la baza conflictul siguranta, eficienta-inferioritate (infruntarea de noi provocari poate conduce la cresterea efortului pentru depasirea lor sau poate dezvolta un sentiment de incapacitate, incompetenta);

- adolescenta (12-18/20 ani), constituie momentul in care trebuie rezolvat conflictul identificare-confuzia rolului (noile si diferitele roluri sociale, apartenenta la grupuri sociale diferite duce la dezvoltarea identitatii proprii, sau multitudinea de roluri poate duce la suprasolicitare);

- tanarul adult (20-30/35 ani) are la baza conflictul intimitate-izolare care se dezvolta datorita frecventei relatiilor cu altii (capacitatea de a iubi - mutualitatea afectiva - si de a raspunde angajamentelor fata de ceilalti sau relationarea superficiala);

adultul (35-50/60 ani) are la baza conflictul realizare, creatie-stagnare, rutina creatoare (viata poate fi productiva, aduce contributii, responsabilitate sau este limitata, pasiva si tendinta de exagerare a preocuparilor fata de sine);

- batranetea (de la 60 de ani) are la baza conflictul integritate-disperare (satisfactie pentru propria viata si acceptarea mortii sau regrete pentru pierderea oportunitatilor si teama de moarte)

Conform autorului rezolvarea conflictelor initiale este necesara pentru a asigura individului posibilitatea de a le stapani si rezolva pe cele ulterioare.

Erikson considera ca stadiile psihosociale sunt universale, indiferent de cultura indivizilor.

Din perspectiva lui Erikson, criza centrala a intregii dezvoltari in timpul vietii este conflictul intre identitate si confuzia de rol, conflict care apare in adolescenta. Obiectivul principal al adolescentului in aceasta perioada este formarea unei identitatii a Eului sau simtul Sinelui. Conform autorului, identitatea Eului are trei componente principale: simtul unitatii (acordul intre perceptiile sinelui); simtul continuitatii perceptiilor sinelui in timp; simtul reciprocitatii intre propriile perceptii ale sinelui si modul in care este perceput individul de catre ceilalti. Pentru a ajunge la un simt clar si coerent al identitatii, adolescentii se implica in diferite roluri, fara a se angrena in mod concret in vreunul. Atitudinile si valorile stabile, alegerea ocupatiei, stilul de viata se integreaza in mod gradual. Esecul in dobandirea unei identitati clare, durabile si confortabile are ca rezultat difuziunea rolului, respectiv simtul confuziei dintre ceea ce doreste si cine este individul respectiv. Presiunile puternice din partea familiei sau societatii pot determina dezorientarea si disperarea tanarului, care au ca rezultat instrainarea fizica sau mintala de mediile normale. In cazurile extreme ale difuziunii rolului, tanarul poate adopta o identitate negativa. Erikson arata ca femeile se dezvolta diferit fata de barbati privind dezvoltarea identitatii. Acestea manifesta tendinta de amanarea a dezvoltarii identitatii pana la gasirea partenerului de viata, care are un rol important in determinarea statutului lor.

Abordarea psihometrica

Acest mod de abordare reprezinta o orientare si nu o teorie propriu-zisa a personalitatii. Abordarea din perspectiva trasaturilor este legata de separarea diferitelor variabile ale personalitatii. Aceasta abordare ofera putine elemente in legatura cu dinamica personalitatii.

Modelul lui H. Eysenck (1979).

Autorul teoriei foloseste metoda analizei factoriale a personalitatii si incearca sa stabileasca o legatura intre rezultatele cercetarilor sale si descrierile mai vechi ale temperamentului.

Conceptia trasaturilor de personalitate, in care se inscrie si cercetarile lui Eysenck, arata ca indivizii se distribuie statistic de-a lungul unei axe introversiune-extraversiune, majoritatea lor avand tendinte specifice acestei trasaturi. A doua axa corespunde nevrozismului (stabil/instabil emotional), desemnand la Eysenck atat instabilitatea emotiva, cat si hiperactivitatea. Indivizii care manifesta un nivel ridicat al nevrozismului sunt: foarte anxiosi; se plang de probleme diverse (digestie, dureri de cap); au o predispozitie catre tulburari nevrotice. El sustine ca acesti factori esentiali ai personalitatii sunt mosteniti.

Autorul a realizat un chestionar (Inventar de Personalitate Eysenck, EPI) care masoara aceste trasaturi. S-au constatat grupuri tipice de indivizi ce se repartizeaza pe axele introversiei si nevrozismului: vanzatorii care sunt indivizi extravertiti si putin emotivi; functionarii care sunt stabili (controlati) emotional, sunt mai introvertiti; indivizii anxiosi sau isterici sunt cei care au cele mai mari scoruri la nevrozism. Autorul a pus in relatie factorii din teoria sa cu tipologiile mai vechi; a lui Hipocrate si Galenus, care se bazeaza pe ideea unei predominante la fiecare

individ a uneia din cele patru umori fundamentale (sangele, bila galbena, flegma, bila neagra) pentru a da cele patru caractere: sangvinic, coleric, flegmatic si melancolic. In tabelul de mai jos sunt prezentate principalele caracteristici ale tipurilor de personalitate evaluate de Chestionarul lui Eysenck.

INTROVERTIT    NESTABIL EXTRAVERTIT

STABIL

Teoria lui Eysenck are meritul de a face legatura dintre personalitatea normala si cea patologica.

Teoria este criticata pentru numarul redus de factori de personalitate, aceasta fiind considerata ca fiind mult mai complexa.

Modelul lui R. B. Cattell (1965)

Autorul cerceteaza personalitatea folosind asemanator lui Eysenck metoda analizei factoriale. Conform lui Cattell factorii de personalitate sunt de doua categorii: interni si externi. Cei externi formeaza personalitatea aparenta (acele trasaturi care sunt posibil de observat de catre ceilalti). Factorii interni se afla dedesubtul celor externi si formeaza baza personalitatii. Autorul gaseste un numar de 16 factori interni esentiali, pe baza carora se poate realiza un profil al personalitatii

persoanelor. El elaboreaza un Chestionar de personalitate (16 PF), care evalueaza urmatoarele dimensiuni ale personalitatii: rezervat-sociabil; mai putin inteligent-inteligent; sentimental-stabil emotional; docil-autoritar; serios-nonsalant; expeditiv-constiincios; timid-aventuros; dur-sensibil; increzator-suspicios; practic-fantezist; direct-viclean sigur de sine-anxios; conservator-ingrijorat; dependent de grup-autonom; necontrolat-controlat; relaxat-incordat.

Teoria este criticata pentru faptul ca trateaza personalitatea ca pe un element prea static, nu tine seama de variabilitatea comportamentului uman in diferite situatii, nu tine seama de faptul ca oamenii se maturizeaza psihologic.

Modelul celor cinci factori al lui McGrae si Costa (1987)

Intre cercetatori sunt controverse privind numarul factorilor de baza ai personalitatii. Solutia reprezentata de dimensiunea a unui numar de cinci factori de personalitate constituie un consens intre diversi specialisti. McGrae si Costa (1987) folosind analiza factoriala asupra datelor obtinute cu ajutorul unor metode de evaluare diferite, gasesc in mod constant manifestarea urmatorilor factori de personalitate si a trasaturile lor reprezentative:

neuroticism: calm-ingrijorat; rezistent-vulnerabil; sigur-nesigur;

extraversiune: retras-sociabil; tacut-vorbaret; inhibat-spontan;

deschidere: conventional-original; temator-indraznet; conservator-liberal;

amabilitate: iritabil-amabil; insensibil-sensibil; egoist-altruist;

constiinciozitate: nepasator-grijuliu; neserios-de incredere; neglijent-constiincios.

Abordarea umanista

Psihologii umanisti considera ca obiectul de studiu al psihologiei ar trebui sa fie experienta constienta, subiectiva a individului. Ei pun accentul pe unicitatea fiintelor umane, pe libertatea lor de a-si alege propriul destin. Teoria considera ca oamenii sunt orientati pentru atingerea propriului lor potential, a maximului dezvoltarii personale, in cadrul propriilor limite. Printre cei mai importanti exponenti ai abordarii umaniste a personalitatii sunt A. Maslow si C. Rogers.

Teoria ierarhiei nevoilor a lui Maslow.

In studiul personalitatii Maslow (1954) este interesat in primul rand de motivele care ii impulsioneaza pe oameni. El considera ca exista doua tipuri de motivatii: datorate lipsei (de deficit), respectiv nevoia de reducere de tensiuni fiziologice cum sunt foamea, setea etc.; datorate cresterii (de dezvoltare personala), care este legata de satisfacerea unor nevoi cum sunt cea de dragoste, de apreciere etc.

Studiind motivele persoanelor intr-un numar mare de situatii, Maslow arata ca acestea au tendinta de a se regasi intr-un pattern specific, care poate forma o ierarhie. In raport de importanta trebuintelor, "piramida" lui Maslow are cinci niveluri distincte: nevoi biologice fundamentale, de securitate, de apartenenta la un

grup, de stima si statut social, de autorealizare. Nevoile de la baza ierarhiei (fiziologice) sunt cele mai presante, necesitand satisfacerea lor inaintea celor aflate la nivelul de varf al ierarhiei. In opinia sa, nevoile cuprinse in aceasta ierarhie sunt innascute si prezente la toti oamenii.

Conform autorului, motivatia deficitara provine din nevoi primare, ca foamea, setea si din nevoi psihologice, ca nevoia de securitate. Aceste nevoi creeaza o tensiune care trebuie redusa.

Cresterea sau dezvoltarea personala nu este esentiala pentru supravietuire si va avea loc numai in conditiile satisfacerii nevoilor aflate la baza ierarhiei (cele fiziologice). Maslow considera ca apogeul satisfacerii nevoilor este reprezentat de motivele realizarii de sine (autorealizare), care reprezinta nevoia persoanei de a-si gasi implinirea de sine si de a-si valorifica intregul sau potential. Conform autorului numai 1% dintre oamenii sanatosi ating satisfacerea nivelului superior al ierarhiei.

Modelul teoretic asupra motivatiei propus de Maslow cunoaste o serie de critici (E. Jantsch (1975; M. Maruyama, 1973) legate de aspectul lui static, ordinea secventiala de satisfacere a trebuintelor, caracterul lui cultural limitat. C. Mamali (1981), de asemenea, critica modelul teoretic al lui Maslow, subliniind caracterul lui static si unideterminat.

Teoria lui C. Rogers (1959)

C. Rogers sustine ca fiecare persoana este unica si are o nevoie bazala, primara, de imagine pozitiva, respectiv de respectul si admiratia celorlalti. In opinia sa, toti oamenii se nasc cu o tendinta spre realizarea de sine. In centrul teoriei lui Rogers se afla conceptul de sine (perceput si ideal), de perspectiva asupra persoanei, care este dobandit in cursul experientei de viata a persoanei, prin intermediul tuturor perceptiilor, valorilor si atitudinilor care se constituie ca eu. Sinele perceput influenteaza modul in care persoana percepe lumea si propriul sau comportament. Sinele ideal reprezinta perceptia modului in care individul ar dori sau ar trebui sa fie.

Rogers considera ca o parte a personalitatii umane se manifesta prin dorinta continua spre crestere si dezvoltare. In acest sens, autorul sustine faptul ca fiintele umane au o necesitate fundamentala de autoactualizare, de a-si dezvolta si realiza potentialul propriu cat mai mult posibil. Pentru Rogers, forta motivationala majora este aceasta tendinta de realizare. Pentru ca aceasta necesitate este foarte importanta, Rogers sustine ca persoana evalueaza prin prisma ei toate experientele de viata. Experientele care incurajeaza dezvoltarea sunt percepute ca pozitive sau utile, iar cele care impiedica autoactualizarea sunt percepute ca negative sau neplacute. Deoarece fiecare persoana are capacitati si tendinte diferite, aceasta isi elaboreaza propriul set de valori specifice, care pot sa nu fie identice, dar care sunt, deseori, apropiate cu ale altora.

O alta necesitate a personalitatii evidentiata de Rogers este nevoia de pretuire. In

acest sens, autorul sustine ca orice persoana are nevoie sa fie pretuita de altii, nevoie care se manifesta prin dragoste, afectiune sau respect. Aceasta necesitate, in unele cazuri, poate deveni atat de importanta, incat sa interfereze cu nevoia de actualizare; in aceste conditii, persoana incepe sa aiba probleme.

In general, cei din jur au tendinta de a conditiona pretuirea de un comportament adecvat. Fiecare persoana cunoaste care sunt tipurile de comportament care pot castiga pretuirea celorlalti. Ideile persoanei in relatie cu pretuirea sunt denumite conditii de valorizare, ele fiind foarte importante in ghidarea comportamentului individual spre tipurile de comportament aprobate de societate. Daca conditiile de valorizare impun persoanei sa actioneze pe cai opuse comportamentului de autoactualizare, dar apreciate pozitiv de catre aceasta, apare amenintarea realizarii nevoii respective (de autoactualizare). Aceasta amenintare conduce la anxietate, deoarece persoana devine constienta de lipsa de concordanta dintre actiunile si valorile sale. Conform autorului, datorita amenintarii produse de aceasta neconcordanta, persoana dezvolta mecanisme de aparare: negarea (refuzul admiterii existentei discordantei); distorsionarea (falsificarea sau modificarea amintirii sau experientei neplacute pentru ca aceasta sa devena mai putin amenintare). Aceste mecanisme au scopul de a proteja Sinele de confruntarea cu situatia reala. Dezvoltarea unei personalitati sanatoase presupune inexistenta conflictelor intre conditiile de valorare si dorinta de autoactualizare.

Autorul si colaboratorii si-au adus contributia in domeniul elaborarii de metode de evaluare (de exemplu, Inventarul orientarii personale destinat evaluarii realizarii de sine) si cercetarii psihoterapeutice.

Criticele aduse teoriei se refera la terminologia neclar definita, accentuarea starii de bine a individului.

Teoria constructelor personale a lui Kelly (1955)

Autorul teoriei considera ca scopul psihologiei trebuie sa fie descoperirea acelor dimensiuni pe care persoanele in cauza le folosesc pentru a interpreta sau pentru a explica aspecte legate de ele insele sau de lumea lor sociala. Kelly denumeste aceste dimensiuni constructe persoanle ale individului, care constituie unitatea de baza a analizei.

Conform autorului, indivizii trebuie vazuti ca oameni de stiinta care observa lumea, formuleaza si testeaza ipoteze. Indivizii analizeaza comportamente, clasifica, interpreteaza evalueaza aspecte legate de ei insisi si de lumea lor. Acestia pot elabora teorii false, credinte care pot distorsiona felul in care evalueaza evenimentele, persoanele sau pe ei insisi.

Autorul teorie elaboreaza un instrument original de evidentiere ale constructelor personale specifice unui individ: Testul Repertoriului de Constructe de rol (Rep Test).

Criticii arata ca atat Kelly, cat si Rogers si-au elaborat teoriile pornind de la observatii facute pe studenti relativ sanatosi.

Teoriile unidimensionale ale personalitatii

Teoriile analizate mai sus, au incercat sa descrie personalitatea ca un intreg si sa formuleze predictii asupra comportamentului persoanelor. Teoriile unidimensionale se concentreaza asupra rolului jucat de un anumit aspect al personalitatii in modelarea comportamentului:

Teoria nevoii de realizare a lui McClelland (1953)

Teoria cerceteaza influentele care se manifesta asupra nevoii unei persoane de a obtine succes sau de a se situa la un nivel de excelenta. Atkinson (1966) continua studiile, adaugand o motivatie asociata-teama de esec.

Teoria locul controlului a lui Rotter (1954)

Cercetarile lui Rotter s-au concentrat asupra masurii in care o persoana se percepe ca fiind capabila sa-si controleze propria viata (control intern) sau, dimpotriva, atribuie aceasta unor factori precum noroc, soarta, altor persoane etc. (control extern). Rotter (1966) a sugerat ca exista diferente intre comportamentele oamenilor in raport de perceptia locului de control. Variabila se refera la convingerile, atitudinile indivizilor privind localizarea factorilor care controleaza comportamentul, conturandu-se ca o caracteristica de personalitate globala si relativ stabila. Acesta se refera la localizarea controlului evenimentelor: in interiorul persoanei sau in evenimentele externe. Daca persoana are locul de control interior va fi inclinata sa considere ca ceea ce i se intampla este rezultatul propriilor eforturi. Daca persoana are locul de control exterior va fi inclinata sa perceapa ca ceea ce i se intampla este consecinta norocului, a situatiei sau a unor factori fara legatura cu ea.

Pornind de la teoria nevoii de realizare (Atkinson, 1966), Rotter elaboreaza o scala de atitudini (Locus of Control Scale) prin care distinge persoanele care explica intaririle primite fie ca urmare a actiunilor lor, ca fiind dependente de propriul lor comportament (control intern), fie de factori situati dincolo de propriul comportament (control extern). Este vorba despre explicatiile (atribuirile) oferite de indivizi pentru a explica sursele, cauzele succesului si esecului. Persoanele care se considera capabile de a exercita control asupra a ceea ce se intampla, vor cauta modalitati de a face fata evenimentelor neplacute, sau vor incerca reducerea efectelor negative datorita producerii evenimentului. Aceste persoane rezista, in general, mai bine la evenimentelor stresante fata de cele cu un locul de control extern, care accepta ceea ce li se intampla fara a incerca sa actioneze pentru a schimba desfasurarea lor. De asemenea, s-a constatat ca pierderea controlului este stresanta.

Diferentele individuale privind controlul se manifesta la urmatoarele niveluri: cognitiv (convingere privind posibilitatea de a exercita control asupra evenimentelor); preferential (nevoia controlului); comportamental (efortul depus pentru obtinerea controlului). Conceptul locul de control a fost relationat de catre Rotter cu alte variabile ale personalitatii: alienarea, autonomia, competenta, nevoia de succes.

Dezvoltarea tendintei (interne sau externe) a locului controlului este considerata de autor ca depinzand de situatiile obiective si de tipul de cultura si societate.

Teoria auto-eficientei (self-efficacy) a lui Bandura (1977)

Bandura introduce in cercetare conceptul de auto-eficienta care a fost pus in legatura cu teoria asteptarii si motivatia. Constiinta propriei eficiente este legata de simtul competentei proprii. Persoanele care au constiinta propriei eficiente vor investi un efort mai mare pentru realizarea unei sarcini, fata de cele care se autoapreciaza mai scazut din acest punct de vedere. Persoanele care au convingerea propriilor capacitati sunt mai tenace si depun mai mult efort in activitate (de ex. activitatea sportiva; Weinberg, Gould si Jackson 1979).

Locul de control si constiinta propriei eficiente sunt legate de cauzele pe care persoanele le atribuie evenimentelor. Problema atribuirii, se refera la motivele prin care sunt explicate de ce se intampla anumite lucruri. Este apreciat faptul ca tipurile de atribuiri facute sunt importante in motivarea actiunilor umane. Exista mai multe stiluri atributionale care pot motiva actiunile persoanelor.

Seligman (1975) a identificat un stil atributional depresiv: persoanele care opteaza intotdeauna pentru o analiza negativa a lucrurilor. Acest stil atributional depresiv determina persoana sa simta cu nu are puterea de a influenta evenimentele. Autorul considera ca acest stil similar neajutorarii dobandite, care se manifesta la animalele aflate intr-o situatie in care sunt lipsite de puterea de a preveni consecintele neplacute. Chiar atunci cand conditiile se modifica si neplacerile pot fi impiedicate, acestea nu dezvolta o reactie noua. Victimele unor abuzuri fizice sau psihice de durata pot invata sa adopte, uneori, un set de comportamente care se aseamana cu neajutorarea dobandita. Lipsa de control asupra situatiilor este perceputa ca un factor important care determina persoanele sa manifeste pasivitate la producerea evenimentelor (de exemplu, moartea unei persoane apropiate, violurile, furturile, certurile).

Teoria personalitatii de tip A a lui Friednman si Rosenman (1974)

Teoria cerceteaza un tip particular de comportament si consecintele acestuia. Tipul A de comportament se caracterizeaza prin nerabdare, agresivitate, competitivitate si un sentiment de urgenta permanenta. Multe studii au evidentiat legatura dintre acest tip de comportament si afectiunile coronariene.

Structura personalitatii

In acceptiunea clasica personalitatea este alcatuita din trei componente structurale: temperamentul (latura dinamico-energetica a personalitatii); aptitudinile (sistemul instrumental-operational); caracterul (sistemul de atitudini si trasaturi volitive).

Temperamentul

Temperamentul este latura dinamico-energetica innascuta a personalitatii. Temperamentul se observa in manifestari ale comportamentului persoanei: in miscare (promptitudinea, intensitatea si durata raspunsurilor la stimuli si solicitari, rapiditatea actiunilor etc.), in vorbire, in gestica. Se refera la modul cum reactioneaza persoana din aceasta perspectiva in diferite situatii: viteza de desfasurare a proceselor psihice (rapiditatea perceptiilor, a reactiilor motorii, a raspunsurilor verbale. De asemenea, se refera la intensitatea si durata trairilor emotionale; rezistenta la efort, la stres; echilibrul si dinamica proceselor afective; orientarea spre lumea externa (extraversie) sau spre cea interioara (introversie). Este in stransa legatura cu instinctele si afectivitatea dar si cu activitatea sistemului neuro-endocrin.

Temperamentul se refera la aspectul formal al personalitatii, nu la aceea a continutului, el este bazal, nespecific, neutru fata de valorile sociale si morale; acelasi temperament poate exista la tipuri de personalitate diferite si in conditii diferite de evolutie a acesteia. In fiecare categorie de temperament se pot intalni atat debili mintali, cat si inteligente de varf, persoane creative si necreative, morale dar si amorale.

Diferite fapte de conduita (o situatie de asteptare, o situatie competitionala, o activitate care implica un eveniment imprevizibil sau de o anumita dificultate) antreneaza din plin activitatea sistemului nervos si pot furniza date importante in legatura cu temperamentul persoanei confruntate cu acele situatii.

Trasaturile temperamentale au o mare importanta in cadrul relatiilor intrepersonale, ele asigurand atractiile sau respingerile dintre indivizi.

In functie de conceptiile din perspectiva carora au fost abordate si definite, au fost elaborate diferite tipologii ale temperamentului. Acestea vor fi discutate in partea finala a capitolului.

Din punct de vedere biomedical are importanta tipul de temperament care manifesta rezistenta la eforturi si stresuri si cel care are gradul cel mai ridicat de predispunere la anumite tulburari organice sau psihice.

Aptitudinile

Acestea sunt sisteme operationale psiho-fizice, constituind latura instrumentala si executiva a personalitatii. Aptitudinile se refera la potentialul instrumental-adaptativ care permite individului realizarea intr-un anumit domeniu de activitate a unei performante superioare mediei comune (M. Golu, 2002). Valoarea aptitudinilor trebuie pusa in legatura directa cu insusirea operatiilor in

cadrul realizarii unei sarcini sau activitati, cu performanta si eficienta desfasurarii unei activitati. Nivelul de dezvoltare a aptitudinilor asigura competenta intr-un anumit domeniu de activitate. Pentru evaluarea cantitativa a performantei se folosesc indicatori cum sunt: volumul sarcinilor realizate, timpul necesar realizarii unei sarcini, intensitatea efortului depus etc. Pentru evaluarea calitatii performantei se folosesc indicatori cum sunt: complexitatea sarcinii, originalitatea produsului realizat, gradul de utilitate a produsului etc.

Aptitudinile se manifesta precoce, castigand continuu in calitatea performantei prin intermediul antrenamentului. Ele se formeaza in ontogeneza (pana in jurul varstei de 9-10 ani sunt nediferentiate, precizandu-se treptat; fac exceptie aptitudinile pentru muzica si desen). Aptitudinile se dezvolta in functie de o serie de factori: conditiile favorabile de mediu, instructie si educatie, ocupatie. Ele au la baza anumite premise native: tip de personalitate, particularitati ale analizatorilor, inteligenta, dispozitii preoperationale etc.) Acestea au un caracter generic, putand intra in structura unor aptitudini diferite. Ereditatea sau dispozitiile individuale native constituie numai una din conditiile procesului complex de formare a aptitudinilor. Pentru ca ele sa se formeze si sa se dezvolte este necesara o activitate intensa, organizata in domeniul respectiv, de insusire a unor cunostinte si deprinderi adecvate.

In structura personalitatii, aptitudinile se organizeaza intr-un complex ierarhizat si intotdeauna original, exista o structurare, o combinare particulara a lor, ce asigura o diferentiere individuala. Orice insusire sau proces psihic (memoria, spiritul d observatie etc.) privit din punct de vedere al eficientei devine aptitudine (I. Radu si colab., 1991).

Clasificarea aptitudinilor se poate face dupa mai multe criterii (complexitate, specificitate etc.).

In raport de criteriul complexitatii aptitudinile pot fi grupate in:

a) aptitudini simple sau elementare: acuitati vizuale, tactile, olfactive, vedere in spatiu, simtul ritmului, reprezentarea obiectelor, proprietati ale memoriei. Acestea asigura realizarea diverselor actiuni si conditioneaza eficienta in anumite activitati.

b) aptitudini complexe: sunt aptitudini care asigura eficienta intr-un anumit domeniu de activitatea (de exemplu, aptitudinile tehnice).

In raport de criteriul solicitarii si implicarii in activitate aptitudinile pot fi grupate in:

- aptitudini generale: sunt acele aptitudini care sunt solicitate in toate formele de activitate, asigurand o adaptare satisfacatoare in conditii de mediu diverse. Ele cuprind aptitudinile senzorio-motorii si intelectuale. Aptitudinile sensorio-motorii sunt implicate in discriminarea, identificarea obiectelor si in efectuarea unor actiuni asupra lor pentru satisfacerea anumitor nevoi. Acestea sunt determinate de caracteristicile analizatorilor (acuitatea senzoriala, pragurile sensibilitatii, capacitatea de procesare si fixare a informatiilor) si ale aparatelor motorii (forta, viteza, precizie). Aptitudinile intelectuale cuprind procese psihice implicate in toate formele de activitate: spiritul de observatie, memoria, inteligenta, imaginatia etc. Inteligenta ocupa un loc aparte intre aptitudini. Ea reprezinta capacitatea de adaptare, de intelegere a problemelor si fenomenelor noi, de sesizare a esentialului, de a identifica si stabili relatii intre obiecte si fenomene;

- aptitudini speciale: sunt cele care mijlocesc eficienta activitatii in anumite domenii de activitate. Au la baza factori specifici ai analizatorilor (vizual, auditiv), calitatea reprezentarilor, calitati ale memoriei (formelor, verbala, numerica) calitatea imaginatiei. Diferentierea lor se face in raport de genul activitatii in care acestea se manifesta: artistice (literatura, muzica, pictura, teatru etc.), stiintifice (matematica, fizica, biologie etc.), tehnice (proiectare, producerea de sisteme tehnice etc.), sportive (atletism, gimnastica, jocul cu mingea etc.), manageriale (organizare, conducere etc.).

In general, orice activitate desfasurata implica aptitudini generale si speciale. Astfel, se poate vorbi despre: aptitudinea de invatare (care presupune formarea rapida a asociatiilor, originalitatea rationamentelor); aptitudinea matematica (care presupune flexibilitatea gandirii, capacitatea de generalizare, capacitate de comutare rapida a rationamentelor); aptitudinea pedagogica (care presupune capacitatea de a face continuturile scolare accesibile celor ce invata, capacitate de cunoastere si intelegere a celor ce invata, capacitate de exprimare clara, capacitate de organizare, interes de ceea ce este nou, vocabular bogat etc.).

Talentul reprezinta combinarea originala a unor aptitudini care asigura realizarea unei activitati creatoare. Performantele talentului se refera la coordonatele unei anumite epoci, contribuind la imbogatirea valorilor acesteia.

Geniul reprezinta forma cea mai elevata de structurare a sistemului de aptitudini. Performantele geniului creeaza o epoca noua intr-un domeniu sau mai multe, punand bazele unui nou mod de gandire, a unui nou stil etc. (M. Golu, 2002)

Exista posibilitatea de compensare a aptitudinilor prin interventia altor factori de personalitate, cum sunt motivatia, atitudinea, constiinciozitatea, efortul de vointa.

Evaluarea aptitudinilor se realizeaza prin masurarea performantelor in indeplinirea sarcinilor. Principalele caracteristici evaluate sunt: calitatea si rapiditatea executiei, usurinta formarii de deprinderi (rapid, fara efort) etc.

Caracterul

Caracterul (gr. Charakter = semn, marca) reprezinta latura relational valorica a personalitatii. Este parte integranta din structura persoanei, este dobandit. In descrierea caracterului unei persoane, ne desprindem de elementul eredo-constitutional si ne adresam constiintei axiologice a persoanei.

In sens larg, caracterul este modul de organizare a profilului psiho-social al personalitatii, considerat din perspectiva unor norme si criterii valorice. El cuprinde conceptia generala despre lume si viata a persoanei, convingerile si sentimentele social-morale, aspiratiile si idealurile.

In sens restrans, caracterul desemneaza un ansamblu inchegat de atitudini, care determina un mod relativ stabil de orientare si raportare a omului la ceilalti, la societate, la sine insusi (M. Golu, 2002).

In literatura deosebim mai multe sensuri ale notiunii de caracter:

- in sens de "caracteristic", se refera la "monograma" individului, la anumite particularitati, la stilul de viata al unei persoane;

- in sens etic (concordanta sau discordanta lui cu normele, principiile, modelele morale proprii societatii), se refera la valoarea, la simtul moral (inseamna ca persoana are spirit de dreptate, fermitate, este energica, hotarata, principiala etc.). Poate avea si sens negativ: inconstant in conduita, indecis, slab, incalca normele morale ale societatii etc.;

- in sens psihologic, se refera la particularitatile specifice prin care o persoana se deosebeste de alta prin semnele caracteristice ale unei individualitati, care-i determina modul de manifestare sau de conduita, stilul de reactie fata de evenimentele traite. Este vorba de unele particularitati esentiale, permanente care-si pun amprenta pe faptele sale, pe conduita sa, particularitati care formeaza un tot organic bine structurat in care partile constitutive sunt in stranse raporturi reciproce.

Caracterul se manifesta numai in situatiile de natura sociala, el se structureaza in interactiunea individului cu mediul social. In formarea caracterului primeaza mediul social si educatia primita de copil de la o varsta cat mai timpurie. Individul isi structureaza un anumit mod de raportare si reactie la situatiile sociale, respectiv un anumit profil al caracterului, pe baza unor transformari in plan cognitiv, afectiv, motivational si volitiv a ceea ce este semnificativ pentru el in situatii, experiente sociale. Modul de raportare si reactie la situatii este determinat de interactiunea nevoilor interne ale individului fata de societate si a solicitarilor externe, cerute de societate. Din aceasta perspectiva, individul se poate afla in una dintre urmatoarele situatii: de concordanta cu societatea, de concordanta partiala, de respingere reciproca.

Structura caracterului

Caracterul rezulta din interactiunea elementelor de natura cognitiva (concepte, reprezentari, judecati), afectiva (emotii, sentimente), motivationala (trebuinte, interese, idealuri), volitionala (insusiri, trasaturi), care au rol in raportarea individului la ceilalti sau la societate. In structura caracterului ponderea acestor tipuri de comportament difera de la un individ la altul: predominarea motivatiei personale va determina ca trasatura "egoist" sa fie mai puternica decat aceea de "altruist"; predominarea componentei afective pozitive va determina ca trasatura de "cald" sa fie mai puternica decat cea de "rece"; predominarea componentei cognitive va determina ca trasatura "prudent" sa fie mai puternica decat cea de "voluntar".

Structura caracterului are o anumita stabilitate, astfel ca unei persoane cunoscute i se poate prevedea comportamentul in diverse situatii sociale. Comparativ cu celelalte componente ale personalitatii (de exemplu, temperamentul), aceasta stabilitate este de nivel mai scazut, caracterul putandu-se modifica de-a lungul vietii. Avand rolul de mediere si de reglare a raporturilor persoanei cu situatiile sociale caracterizate printr-o variabilitate ridicata, structura caracterului trebuie sa dispuna de o anumita flexibilitate care sa-i asigure posibilitatea ajustarii, reorganizarii si adaptarii la schimbarea criteriilor valorice din anumite contexte relationale.

Evaluarea structurii caracterului se realizeaza prin intermediul trasaturilor Acestea sunt definite ca structuri psihice care asigura constanta comportamentului unei persoane in diverse situatii. Trasatura de caracter este proprie unei persoane atunci cand aceasta s-a manifestat in acelasi mod in mai multe situatii. In atribuirea si evaluarea lor nu exista un anumit etalon standard, acestea fiind realizate prin descrierea comportamentului observabil si compararea interindividuala. Trasaturile de caracter au o dinamica polara: harnic-lenes, curajos-las, egoist-altruist etc.

Trasaturile de caracter sunt specifice sau unice, fiecare om avandu-si modul sau particular de a se manifesta.

In psihologia populara, referitor la trasaturile sufletesti, de conduita intalnim expresii care se refera la diverse insusiri caracteriale: tenace, intelept, rabdator, sever, chibzuit, aspru, ambitios, perseverent, certaret, darnic, zgarcit, bun, lacom, rau etc. Unele dintre aceste trasaturi sunt incarcate de afectivitate (iertator, tolerant, abuzeaza etc.); altele au dominanta voluntara (perseverent, ambitios etc.).

In acest context, G. Allport (1981) imparte trasaturile de personalitate in comune, care asigura comparatii intre persoane si individuale, care diferentiaza persoanele. Trasaturile individuale sunt de mai mute tipuri: cardinale (in numar de una sau doua), care le controleaza si domina pe celelalte, au semnificatie inalta pentru individ; principale (in numar de 10-15), care se manifesta intr-o gama larga de situatii si sunt caracteristice unui individ; secundare si de fond (sute, mii), care sunt slab exprimate, uneori negate si de persoana. Astfel, profilul moral nu este o insumare de atitudini sau trasaturi, ci apare ca o ierarhizare de trasaturi dominante si secundare (ex., spunem despre cineva ca este sever, dar si mandru, demn, darnic).

Trasaturile de caracter se formeaza si individualizeaza pe fondul interactiunii continuturilor diferitelor procese psihice (cognitive, afective, motivationale, volitionale) care sunt valorizate de individ si implicate in determinarea atitudinii acestuia fata de realitatea sociala (M. Golu, 2002). Sunt delimitate trasaturile globale (care definesc sistemul caracterial in ansamblu) si trasaturile particulare (care definesc semnificatia relational-sociala a componentelor psihice, purtand amprenta componentei psihice).

Dintre trasaturile globale ale caracterului sunt evidentiate (M. Golu, 2002):

- unitatea, comportamentul persoanei pastreaza o anumita constanta si identitate in

conditiile variabilitatii situatiilor, o anumita stabilitate in orice circumstante;

- pregnanta, indica gradul de consolidare si intensitate a componentelor dominante;

- originalitatea, indica specificitatea si individualitatea caracterului;

- plasticitatea, indica posibilitatea restructurarii unor elemente in raport cu noile cerinte impuse; astfel se asigura evolutia caracterului si autoreglajul eficient (din aceasta perspectiva se disting caractere conservatoare, rigide; caractere mobile si caractere labile, la cer predomina instabilitatea, oscilatia);

- stabilitatea scopului, indica gradul de integrare si ierarhizare a motivelor care asigura orientarea generala a persoanei;

- integritatea (taria), indica rezistenta caracterului la influentele negative, contrare convingerilor, rezistenta la diverse tentatii;

Mai pot fi evidentiate trasaturi ale caracterului cum sunt:

- ierarhizarea atitudinilor si trasaturilor (dominante, secundare):

- expresivitatea, nota distinctiva fata de altii prin modul diferit de dezvoltare si imbinare;

- bogatia caracterului, multitudinea relatiilor stabilite cu viata sociala, munca;

Fiecare individ se manifesta si diferentiaza pe baza unor trasaturi particulare. Acestea pot fi grupate dupa natura lor in urmatoarele categorii:

cognitive (obiectivitatea, spiritul critic si opusul acestora);

afectiva (stabilitate emotionala-timiditate, sentimentalism);

motivationala (avaritia, lacomia si opusele lor);

inter-subiectiva (spiritul de cooperare, de intrajutorare si opusele lor);

morala (cinstea, demnitatea, modestia si opusele lor);

volitionala (independenta, perseverenta, curajul, autocontrolul si opusele lor) etc.

Trasatura caracteriala reprezinta pozitia, modul de raportare a persoanei fata de evenimentele din jur. Astfel, atunci cand vorbim de caracter ne referim, in primul rand, la un anumit fel de atitudini. Din punct de vedere functional, structura caracterului presupune existenta informatiilor de control (conexiune inversa) privind efectele comportamentelor adoptate. Intre structura interna a caracterului si comportament se implica atitudinea, respectiv pozitia interna adoptata de persoana fata de situatia in care se afla, cu rolul de a stabili modul in care va actiona.

Atitudinea reprezinta o modalitate de raportare la obiecte sau fenomene, prin care persoana se orienteaza selectiv si se autoregleza preferential. Atitudinea este o pozitie fata de ceva, manifestata printr-un mod specific de reactie. Ea este o sinteza de trebuinte, interese, convingeri, sentimente, judecati, mecanisme voluntare care nu sunt juxtapuse ci unificate, alcatuind o structura. Atitudinea confera un anumit sens si o anumita coloratura comportamentului.

Atitudinea este o componenta reprezentativa a caracterului in masura in care aceasta are o semnificatie valorica, este intemeiata pe convingeri puternice, se manifesta in mod constant, este profund interiorizata in structura personalitatii persoanei.

Atitudinea are o structura dinamica, un echilibru evolutiv; aparitia unor noi trebuinte, aspiratii poate conduce la modificarea atitudinii fata de lume. Ea este dobandita prin influenta sociala si experienta personala. Nivelurile de stabilitate si integrare ale atitudinii sunt diferite la indivizi diferiti.

In structura atitudinilor desprindem urmatoarele componente:

- cognitiva, rezulta din perceperea si conceptualizarea obiectului atitudinii (baza o constituie experienta sociala si personala);

- afectiva, se refera la atractia (simpatia) sau repulsia (respingerea) fata de obiecte;

- actionala, se refera la tendinta de a reactiona in sensul apropierii sau departarii;

- intentionala, se refera la decizii, hotarari ale persoanei fata de obiecte, situatii.

Functiile principale ale atitudinilor sunt:

- de valorizare, exprima nivelul interiorizarii valorilor in structura personalitatii;

- de consistenta si convergenta, masura in care atitudinea este compatibila cu modalitatile de actiune;

- de integrare si ordonare a existentei persoanei in universul social si subiectiv;

- de acceptare, conformare si preferinta sociala, care confirma indicatorii de consonanta ai echilibrului comportamentului cu mediul;

- de actualizare si satisfacere a diferitelor trebuinte, manifestate ca stare de necesitate a personalitatii persoanei.

Atitudinile se pot manifesta prin: gest, postura, reactie la un eveniment, ca opinie (atitudine exprimata verbal). Ele includ ceea ce oamenii gandesc, simt si felul cum doresc sa actioneze in raport cu un obiect, dar si ceea ce ei trebuie sa faca (normele sociale), precum si de consecintele asteptate ale comportamentului (recompense, pedepse).

Caracteristicile atitudinilor posibil de evaluat sunt:

directia: orientarea pozitiva sau negativa, favorabila sau nefavorabila a relatiei cu mediul;

intensitatea: nivelul de acceptanta, neacceptanta;

centralitatea: gradul de organizare al valentelor persoana-mediu;

emergenta: gradul de necesitate al raspunsurilor la solicitarile din mediu.

Intre atitudine si manifestarea ei externa (opinie, actiune) nu exista intotdeauna o concordanta perfecta. Disocierea intre planul intern al atitudinilor si cel extern este realizata de un mecanism de reglare care este pus in actiune de constiinta. Poate sa se manifeste astfel fenomenul de dedublare, exprimat fie prin conformism (desi atitudinea este de sens contrar asteptarii sociale, opinia sau actiunea persoanei este de concordanta), fie prin negativism (desi atitudinea este in concordanta cu solicitarea sociala, opinia si actiunea sunt contrare fie din placerea de a contrazice, fie din dorinta de a nu fi ca ceilalti).

Atitudinile pot fi clasificate in raport de mai multe criterii:

A. dupa obiectul de referinta:

- atitudinile fata de sine, se refera la caracteristicile imaginii de sine elaborate pe baza evaluarii celor din jur si al autoevaluarii. Sunt diferente intre indivizi in raport

de gradul de autoevaluare: obiectiva, realista (spirit autocritic, incredere in sine, modestie, demnitate personala, amor propriu, etc.), care asigura o adaptare adecvata la viata sociala; supraestimare, care induce trasaturi negative cum sunt: complex de superioritate, aroganta, dispret; subestimare care induc trasaturi de caracter nefavorabile persoanei: complex de inferioritate, neincredere in sine, timiditate etc.

- atitudinile fata de ceilalti (prietenie, umanism, combativitate, sociabilitate, sinceritate, incredere in oameni etc. - sau - dusmanie, egoism, minciuna, neincredere, suspiciune etc.);

- atitudinile fata de societate, concordanta sau discordanta fata de norme, principii, etaloane morale; atitudinea fata de diferitele institutii; fata de forma de organizare politica etc.;

- atitudinile fata de munca: harnicie, constiinciozitate, initiativa, disciplina etc. - sau - lene, lipsa de initiativa, indisciplina etc.;

B. dupa trasaturi voluntare de caracter: curaj, hotarare, darzenie, tenacitate, stapanire de sine, perseverenta etc. - sau - lasitate, delasare, renuntare etc.

Atitudinile si calitatile valorice asociate lor sunt corelate, interdependente, organizate la nivel diferit intru-un sistem, sau o ierarhie.

Tipurile de personalitate

In psihologie, ca in orice stiinta, pentru a sprijini intelegerea si cuprinderea unei mari diversitati de fenomene specifice personalitatii, acestea au fost grupate dupa anumite insusiri asemanatoare in tipuri.

Metoda tipologica a stat la baza aparitiei biopsiho-tipologiei - care este in esenta - stiinta care cerceteaza, pentru fiecare individ, relatiile intre structura corpului si profilul psihologic. Valoarea tipologiei are un caracter orientativ. Tipul nu reprezinta un "prototip" al umanitatii, nu este un model exemplar. O anumita tipologie nu presupune o ierarhizare a tipurilor. Un individ poate fi caracterizat, in acelasi timp, din perspectiva mai multor tipologii.

Pornind de la ideea ca, desi utilitatea incadrarii individului intr-un anumit tip are anumite limite, prezentam cateva din cele mai cunoscute tipologii.

Tipologia lui Kretschmer

Pornind de la studierea unui esantion de 4.000 de cazuri, psihiatrul german Ernst Kretschmer a remarcat ca melancolicii si maniacalii sunt in general scunzi si plini - pe cand schizofrenii sunt distanti, indiferenti, cu un corp inalt si slab. Observatiile facute au dus la formularea unei tipologii mixte, morfo-fizico-psihologice. Kretschmer distinge trei tipuri morfologice fundamentale (numite si biotipuri), carora le corespund trei tipuri fundamentale de temperament, mentalitate, "caracter" (psihotipuri).

- tipul leptosom (biotip) - schizotim (psihotip), este caracterizat prin predominarea

dimensiunilor verticale: longilin, subtire, inalt, cu torace ingust, membre subtiri si lungi, cu musculatura slab dezvoltata, cap mic, oval, nas lung si ascutit, iar ca psihotip este mai rece, mai distant, enigmatic, indiferent sau chiar ostil fata de mediu, cu nuante de bizarerie. Se diferentiaza trei subtipuri - definite in plan psihologic prin anumite trasaturi: hiperestezic (iritabil, idealist, delicat, interiorizat), intermediar (rece, energic, sistematic) si anestezic (rece, nervos, solitar, indolent, obtuz, inaccesibil pasiunilor);

- tipul atletic (biotip) - vascos (psihotip), este caracterizat printr-o forma piramidala a trunchiului cu baza mare in sus: solid, inalt, bine proportionat, cu dezvoltare remarcabila a scheletului si a musculaturii, iar ca pshihotip este aparent linistit, calm, dar cu reactii explozive - de scurtcircuitare emotionala, adesea exagerate in raport cu stimulul declansator.

Varianta premorbida este epileptoidul, recunoscut pentru adezivitatea comportamentala si pentru vascozitatea cognitiv-afectiva;

- tipul picnic (biotip) - ciclotim (psihotip), este brevilin, scund, indesat, predomina dimensiunile orizontale, cu expansiunea unor cavitati viscerale (craniu, torace, abdomen), aparat locomotor gracil, fata rotunda, ten fin, tendinta la acumulari adipoase. Ca psihotip este extravertit, volubil, sociabil, comunicativ, cu o mare mobilitate afectiva. Se descriu trei forme: hipomaniacal (vesel, mobil), sinton (realist, practic, umorist) si greoi (pasiv, submisiv, extravert). Dincolo de aceste repere incadrate in normalitate, Kretschmer descrie si varianta premorbida a picnicului - ciclotim - si anume cicloidul (accentuarea labilitatii afective, cu oscilatii de la polul depresiv la optimism, raspuns emotional disproportionat fata de intensitatea stimulului). Psihoza maniaco-depresiva reprezinta modelul patologic de la observatia caruia Kretschmer a descris, in sens invers, variantele normala si premorbida.

In afara acestor trei tipuri cu variante "normale", Kretschmer a descris si tipul displastic submorbid sau chiar morbid - in stransa legatura cu entitati nozografice.

Prin tipologia elaborata, Kretschmer a preluat ideile hipocratice si galenice (leptosomul corespunde cu tipul "ftizic", iar picnicul cu tipul "apoplectic") si are meritul de a fi sesizat predispozitia fata de unele psihoze, sub rezerva ca nu toti cei care intrunesc criteriile descrise vor face bolile respective.

Tipologia lui Sheldon

Medic si psiholog american, W.H. Sheldon - a elaborat o clasificare a tipurilor de personalitate bazata pe gradul de dezvoltare a tesuturilor derivate din cele trei foite blastodermice: endoderm, mezoderm si ectoderm. Sheldon a pornit in studiul sau de la un numar impresionant de fotografii a unor studenti si a concluzionat ca exista trei structuri fizice de baza - pe care le-a denumit somatotipuri: endomorf (plin, rotund), mezomorf (musculos) si ectomorf (subtire si fragil). Studiind in paralel - pe o perioada de cinci ani, temperamentul si caracterul a 200 de voluntari barbati, a formulat o serie de corelatii intre somatotipuri si trasaturile de personalitate. Cu ajutorul analizei factoriale - a descris 60 de trasaturi de personalitate - pe care le-a repartizat in trei serii: viscerotonie, somatotonie si cerebrotonie.

Tipurile descrise sunt urmatoarele:

- tipul endomorf - visceroton: rotund, extravertit, sociabil, tolerant, amabil, atras de confort si "placerile vietii", atasat de familie si de trecut;

- tipul mezomorf - somatoton: "viguros", extraertit, mai dur, chiar agresiv, curajos, dominator, atras de aventura;

- tipul ectomorf - cerebroton: "fragil", introvertit, egoist, nesigur pe sine, retinut si inhibat in comportament, inclinat spre activitatea simbolico-expresiva (creatii artistice).

Sheldon a considerat ca temperamentul este "amestecul" celor trei componente - viscerotonia, somatotonia si cerebrotonia, cu predominanta uneia sau alteia.

Tipologia lui Pavlov

Avand in vedere criteriile hormonale hipocratice, Pavlov realizeaza o tipologie bazata pe insusirile de functionalitate a proceselor fundamentale (excitatia si inhibitia) ale sistemului nervos: energia (forta), echilibrul si mobilitatea. Cele patru tipuri pavloviene corespund tipurilor stabilite de Hipocrate (coleric, sangvin, flegmatic si melancolic).

- tipul puternic, dezechilibrat (corespunde colericului): este caracterizat din punct de vedere psihologic - prin rapiditatea miscarilor, a expresiilor verbale, a proceselor intelectuale afective si comportamentale, prin lipsa de stapanire, explozivitate, impetuozitate; uneori poate fi tiranic, brutal;

- tipul puternic, echilibrat, mobil: corespunde sangvinicului si se manifesta prin vioiciune in miscari, adaptabilitate buna de situatii noi, stapanire de sine - jovial cu tendinta la exagerare, satisfacut de sine, cu capacitate de efort sustinut;

- tipul puternic, echilibrat, inert (corespunde flegmaticului): este caracterizat prin inertia proceselor de excitatie si inhibitie, are o dispozitie egala, este calm, perseverent; prezinta incetineala in miscari si exprimare, mare stabilitate la nivelul deprinderilor si starilor afective, o anumita lentoare si inertie a conduitei, rezistenta crescuta la stimuli monotoni;

- tipul slab (corespunde melancolicului):

are un nivel crescut de inhibitie a proceselor corticale, este caracterizat prin sensibilitate deosebita, lipsa de energie, rezistenta scazuta la efort si stres, stabilitate in manifestarile afective, independenta scazuta in actiune; in general este plictisit, abatut, trist.

Desi experimentele cercetarilor pavloviene au fost facute pe animale, extrapolarile la om au o valoare practica recunoscuta.

Trebuie facuta precizarea ca, in realitate, se intalnesc foarte rar tipuri temperamentale pure, majoritatea oamenilor prezentand particularitati ale mai multor tipuri.

Tipologia lui Jung

C. G. Jung - psiholog si psihiatru elvetian, discipol si prieten al lui Freud, a fondat o teorie proprie, numita "psihologie analitica". Tipologia lui porneste de la orientarea mentala a individului spre lumea exterioara sau spre cea interioara:

- tipul extravertit - cuprinde indivizi inclinati spre lumea externa, catre dinamismul vietii practice, si mai putin spre viata interioara. Sunt oameni usor adaptabili la exigentele mediului, abili in munca, vioi, expansivi, cu o deosebita capacitate de a stapani situatiile care le solicita interesul. Ei isi bazeaza conduita si planurile de viata asa cum le sugereaza circumstantele externe, oamenii, conditiile sociale in care traiesc;

- tipul introvertit - cuprinde indivizi orientati catre propria viata interioara, avand tendinta de a se izola fata de lumea externa, de a se inchide in sine, pentru a-si elabora propriile idei si a se gasi in permanent contact cu sentimentele lor. Sunt reflexivi, timizi, inchisi in sine, putin abili in desfasurarea activitatilor externe, putin capabili sa infrunte dificultatile vietii;

Intre cele doua tipuri nu exista o demarcatie neta, ireductibila, ci existenta lor se constata la fiecare om, doar cu observatia ca la unii predomina extraversiunea, iar la altii introversiunea.

Tipologia lui Heymans, Wiersma, Le Senne

In prima jumatate a secolului XX, psihologii olandezi Heymans si Wiersma au studiat 110 biografii ale unor personaje celebre si au desfasurat o ancheta pe mai multe mii de persoane. Ei au constatat ca numeroasele trasaturi de personalitate depindeau de un anumit numar de "factori": emotivitatea, activitatea si rezonanta. Ulterior, in Franta, Le Senne a preluat si a dezvoltat aceasta tipologie. Tipologia are in vedere urmatorii factori: emotivitatea - este sensibilitatea la evenimente externe sau interne, unele chiar banale, exprimata prin emotii; activitatea - in sensul caracterologic al termenului, desemneaza dispozitia de a actiona, usurinta de a trece de la idee la actiune; rezonanta - este repercusiunea unui eveniment asupra psihicului unui individ. Efectul unui eveniment produs asupra unei persoane poate fi "primar", atunci cand reactia acesteia este imediata si poate fi "secundar", atunci cand reactia acesteia este tardiva si elaborata.

Cei trei "factori" in cate doua variante (emotiv si non-emotiv, activ si non-activ, primar si secundar) alcatuiesc chiar tipurile propuse de acesti autori:

tipul nervos: de o dispozitie variabila, vor sa uimeasca si sa atraga asupra lor atentia celorlalti; sunt indiferenti la obiectivitate, au nevoie sa infrumuseteze realitatea mergand de la minciuna pana la fictiune, sunt orientati spre bizar, macabru, "negativ"; muncesc in ritm inegal si dupa bunul lor plac;

- tipul sentimental: meditativi, introverti, adesea melancolici si nemultumiti de sine, sunt ambitiosii care raman la stadiul aspiratiei; sunt timizi, vulnerabili, scrupulosi, orientati catre trecut; stangaci, intra greu in relatie cu ceilalti si se resemneaza dinainte in fata greutatilor;

- tipul pasionat: isi concentreaza activitatea asupra unui scop unic; au o tensiune extrema a intregii personalitati; sunt cei care se realizeaza; sunt dominatori, facuti sa comande, buni vorbitori, onorabili; cand e nevoie stiu sa-si domine si sa-si foloseasca violenta;

tipul coleric: plini de vitalitate si exuberanta, sunt generosi, cordiali, optimisti, dar si lipsiti de simtul masurii; au o activitate febrila, intensa, multipla; sunt buni oratori;

- tipul sangvinic: extravertiti, fac observatii exacte, au simt practic, stiu sa manipuleze oameni, sunt optimisti, sunt plini de initiativa - dar pun prea mare pret pe experienta;

tipul flegmatic: oameni ai obisnuintelor, care respecta principiile, sunt punctuali, obiectivi, demni de incredere, ponderati; echilibrati, rabdatori, lipsiti de orice afectare, cu un simt civic pronuntat, par in general impasibili - desi adesea au un simt al umorului foarte dezvoltat.

- tipul amorf: disponibili, concilianti, toleranti prin indiferenta, sunt uneori foarte incapatanati si tenace; sunt neglijenti, inclinati la lene, nepunctuali, indiferenti fata de trecut si viitor;

- tipul apatic: inchisi in ei, secretosi, introspectivi, sumbri, taciturni, rad rar; sunt conservatori, sclavi ai obisnuintelor, ranchiunosi - greu de reconciliat; le place singuratatea; iubesc linistea si in general sunt onesti, sinceri, onorabili.

Este caracteristic pentru aceasta tipologie exemplificarea cu personalitati celebre si descrierea unor tendinte sau predispozitii morbide - pentru fiecare tip in parte.

Tipologia lui Schneider

Psihiatru german, Kurt Schneider a publicat in 1923 o lucrare despre personalitatile denumite de el "psihopatice", elaborand o tipologie clinica a carei valabilitate practica este recunoscuta si in prezent. Tipologiile descrise de Schneider sunt caracterizate de insusi autorul lor ca fiind "personalitati care sufera datorita anormalitatilor structurale sau care, prin anormalitatea lor, fac societatea sa sufere". Tipurile descrise sunt:

Tipul hipertimic - denumit si hipomaniacal - se caracterizeaza prin buna dispozitie permanenta, incorigibila prin experiente triste, nepasare, superficialitate, inconstanta, excesiva siguranta de sine;

Tipul depresiv - la polul opus hipertimicului - dar mai putin unitar decat acesta, ascuns sub "masti" variate, se caracterizeaza, in principiu, prin dispozitie de fond trista, pesimism, scepticism, incapacitate de a receptiona evenimentele pozitive, placute, fericite, cu "apetenta" aproape exclusiv pentru evenimentele penibile;

Tipul anankast - denumit si obsesiv-compulsiv, se caracterizeaza prin neliniste si nesiguranta permanente, comportament excesiv - anticipativ si obsesivitate marcata;

Tipul fanatic - cunoscut si sub numele de tip paranoiac, se caracterizeaza fundamental prin supraevaluare si idei prevalente in scopul apararii unor principii. Tipul paranoiac este bine descris prin triada: rigiditate psihica, Eu hipertrofiat, paralogism;

Tipul megaloman - sugestiv descris prin sintagma "pare mai mult decat este" - se caracterizeaza prin excentricitate, orgoliu excesiv, laudarosenie, mitomanie;

Tipul instabil se caracterizeaza, in principal, prin marea instabilitate a dispozitiei, labilitate comportamentala, cu asocierea frecventa a unor conduite antisociale;

Tipul exploziv caracterizat printr-un model de reactie "de scurtcircuit", primitiv, violent, disproportionat fata de intensitatea stimulului;

Tipul apatic - recunoscut ca fiind lipsit de mila, onoare, de constiinta morala, brutal in comportament, incapabil de regret;

Tipul abulic - caracterizat prin lipsa vointei, usor de influentat din exterior, mai ales de factori negativi, incapabili de a avea o optiune si o conduita proprie;

Tipul astenic - caracterizat printr-o constitutie fizica si psihica "slaba", prin fatigabilitate permanenta si inexplicabila, nesiguranta, incertitudine.

Originea teoriilor personalitatii datoreaza extrem de mult medicinii, cercetatorilor practicii medicale. Pornind de la constatarea etern valabila a lui Hipocrate, potrivit careia "nu exista boli ci numai bolnavi", s-a conturat treptat concluzia ca pentru prescrierea si administrarea unui remediu eficient, nu e suficienta numai definirea bolii ci si intelegerea persoanei bolnave, in trasaturile ei cele mai caracteristice - care isi pun inevitabil amprenta pe configuratia si evolutia bolii.

Din perspectiva strict medicala, tipologizarea poate aduce informatii suplimentare legate de vulnerabilitate, corelatii intraindividuale, particularitati metabolice, dinamica relatiilor cu mediul, functionalitate si disfunctionalitate in structura persoanei atunci cand, prin profesionalism si competenta, medicul sesizeaza pentru fiecare subiect in parte, unicitatea, singularitatea, individualitatea, dincolo de oricare caracteristici comune cu un tip sau altul (V. Vladut, G. Pasca).

Procesul de formare a personalitatii depinde in mare masura de conditiile de educatie si instructie (prin intermediul familiei si scolii), precum si de conditiile culturale ale mediului in care se dezvolta.

Fiecare etapa de dezvoltare este caracterizata prin evenimente si crize pe care copilul si, mai tarziu, adolescentul trebuie sa le parcurga si sa le solutioneze impreuna cu familia sa. De aceea este necesar ca interventia parintilor sa fie echilibrata, unitara, convergenta, perfect modulata intre permisivitate si severitate.

In esenta, mecanismele patogenice derivate din viata familiala pot fi:

carenta afectiva si dezechilibrul permanent al familiei;

"modele comportamentale" parentale alterate, tulburari de personalitate sau chiar afectarea starii de sanatate mintala a parintilor;

atitudini educative extreme, excesiv permisive sau dimpotriva, rigide, cu accentuarea sistemului punitiv (maltratarea copilului). Atitudinile educative neadaptate particularitatilor temperamentale ale copilului pot fi, de asemenea, nocive; conflictele familiale, cu probleme existentiale: saracie, rivalitate intre soti, alcoolism cronic, parinti divortati etc. (V. Vladuta, G. Pasca).

Sistemul de motivatii si valori se consolideaza in scoala intr-o maniera complementara educatiei intrafamiliale.

Nuantarea metodelor de formare a unor atitudini sanatoase se face in functie de etapele de dezvoltare (jocul - in perioada prescolara, dezvoltarea sentimentului propriei identitati - la pubertate si adolescenta - pentru a preintampina "crizele de identitate", dezvoltarea unui sentiment bine definit al moralitatii prin care superego-ul devine capabil sa se schimbe si sa se adapteze la situatii noi de viata).

In dezvoltarea personalitatii - un rol important il ocupa influenta culturii mediului din care provine individul. Se considera ca personalitatea modala este personalitatea tipica pentru cultura unei populatii delimitate si ca o personalitate normala este cea care se apropie cel mai mult de personalitatea modala a acelei culturi. Desi trasaturile bazale ale personalitatii au un caracter universal, diferentele transculturale duc la modificari consistente ale acestora.

In concluzie personalitatea reprezinta o structura, un sistem de trasaturi generale si relativ stabile care definesc un anumit individ, facandu-l sa se deosebeasca de ceilalti.

La formarea personalitatii contribuie o diversitate de factori: ereditatea; educatia, cultura etc. Complexitatea personalitatii determina necesitatea participarii mai multor discipline la studierea ei: biologice, psihologice, sociale, culturale.

Cercetarile ofera o serie de raspunsuri cu privire la natura, dezvoltarea personalitatii, ipotezele care stau la baza fiecareia dintre ele, oferind in acelasi timp o anumita nota specifica. Majoritatea teoriilor au incercat sa descrie personalitatea ca un intreg si sa formuleze predictii asupra comportamentului persoanelor. Teoriile unidimensionale se concentreaza asupra rolului jucat de un anumit aspect al personalitatii in modelarea comportamentului. Multi dintre psihologii contemporani prefera o orientare eclectica, respectiv combinarea de elemente provenind din diferite moduri de abordare, in scopul obtinerii unei viziuni integratoare proprii sau pentru a ajuta la rezolvarea unor probleme practice.

In acceptiunea clasica personalitatea este alcatuita din trei componente structurale: temperamentul (latura dinamico-energetica a personalitatii); aptitudinile (sistemul instrumental-operational); caracterul (sistemul de atitudini si trasaturi volitive).

Pentru a sprijini intelegerea si cuprinderea unei mari diversitati de fenomene specifice psihicului, acestea au fost grupate dupa anumite insusiri asemanatoare in tipuri de personalitate. Valoarea tipologiei are un caracter orientativ. Tipul nu reprezinta un "prototip" al umanitatii, nu este un model exemplar. O anumita tipologie nu presupune o ierarhizare a tipurilor. Un individ poate fi caracterizat, in acelasi timp, din perspectiva mai multor tipologii.

PSIHOPATOLOGIA

Lista categoriilor dupa Clasificarea Internationala a Maladiilor (ICD10)

F00-F09

Tulburari mentale organice inclusiv psihiatrice

F00- Dementa in boala Alzheimer

F00.0- Dementa in boala Alzheimer cu debut timpuriu

F00.1- Dementa in boala Alzheimer cu debut tardiv

F00.2- Dementa in boala Alzheimer atipica, sau cu debut mixt

F00.9- Dementa in boala Alzheimer, nespecificata

F01- Dementa vasculara

F01.0- Dementa vasculara cu debut acut

F01.1- Dementa multinfarct

F01.2- Dementa vasculara subcorticala

F01.3- Dementa vasculara mixta corticala si subcorticala

F01.8- Alta dementa vasculara

F01.9- Dementa vasculara nespecificata

F02- Dementa in alte boli, clasificate in alta parte

F02.0- Dementa in boala Pick

F02.1- Dementa in boala Creutzfeld-Jacob

F02.2- Dementa in boala Huntington

F02.3- Dementa in boala Parkinson

F02.4- Dementa in boala cu virusul imunodeficientei umane HIV-SIDA

F02.8- Dementa in alte boli specificate, clasificate in alta parte

F03- Dementa nespecificata

Trebuie adaugat un al 5-lea caracter pentru a specifica dementa la F00-F03 dupa cum urmeaza:

X0- fara simptome aditionale

X1- alte simptome predominant delirante

X2- alte simptome predominant halucinatorii

X3- alte simptome predominant depresive

X4- alte simptome mixte

F04- Sindromul amnestic organic neindus de alcool sau alte substante psihoactive

F05- Delirium neindus de alcool sau alte substante psihoactive

F05.0- Delirium nesuprapus pe dementa, conform descrierii de mai sus

F05.1- Delirium suprapus pe dementa

F05.8- Alt delirium

F05.9- Delirium nespecificat

F06- Alte tulburari mentale datorate leziunii, disfunctiei cerebrale si boli somatice

F06.0- Starea halucinatorie organica

F06.1- Tulburarea catatona organica

F06.2- Tulburarea deliranta organica (schizofrenia-like)

F06.3- Tulburari organice ale dispozitiei (afective)

.30 Tulburare organica maniacala

.31 Tulburare organica bipolara

.32 Tulburare organica depresiva

.33 Tulburare organica afectiva mixta

F06.4- Tulburare organica anxioasa

F06.5- Tulburare organica disociativa

F06.6- Tulburare organica labil-emotionala (astenica)

F06.7- Tulburare organica cognitiva usoara

F06.8- Alte tulburari mentale specificate datorate leziunii, disfunctiei cerebrale si bolii somatice

F06.9- Tulburare mentala nespecificata datorata leziunii, disfunctiei cerebrale si bolii somatice

F07- Tulburari de personalitate si comportament datorate bolii, leziunii si disfunctiei cerebrale

F07.0- Tulburare organica de personalitate

F07.1- Sindromul postencefalitic

F07.2- Sindromul organic cerebral (posttraumatic)

F07.8- Alte tulburari de personalitate si comportament datorate bolii, leziunii si disfunctiei cerebrale

F07.9- Tulburare organica nespecificata de personalitate si comportament, datorata bolii, leziunii si disfunctiei cerebrale

F09- Tulburare mentala organica sau simptomatica, nespecificata

F10-F19

Tulburari mentale si comportamentale datorate utilizarii de substante psihoactive

F10- Tulburari mentale si comportamentale datorate utilizarii alcoolului

F11- Tulburari mentale si comportamentale datorate utilizarii opioizilor

F12- Tulburari mentale si comportamentale datorate utilizarii canabinoizilor

F13- Tulburari mentale si comportamentale datorate utilizarii sedativelor si hipnoticelor

F14- Tulburari mentale si comportamentale datorate utilizarii cocainei

F15- Tulburari mentale si comportamentale datorate utilizarii altor stimulente inclusiv cafeina

F16- Tulburari mentale si comportamentale datorate utilizarii halucinogenelor

F17- Tulburari mentale si comportamentale datorate utilizarii tutunului

F18- Tulburari mentale si comportamentale datorate utilizarii solventilor volatili

F19- Tulburari mentale si comportamentale datorate utilizarii mai multor droguri sau altor substante psihoactive

Categoriile cu al 4-lea si al 5-lea caracter pot fi folosite pentru specificarea starii clinice, dupa cum urmeaza:

F1X.0- Intoxicatie acuta

.00 Necomplicata

.01 Cu traumatism sau alta leziune corporala

.02 Cu alta complicaaie medicala

.03 Cu delirium

.04 Cu distorsiuni perceptuale

.05 Cu coma

.06 Cu convulsii

.07 Intoxicatie patologica

F1X.1- Utilizare nociva

F1X.2- Sindrom de dependenta

.20 In prezent abstinent

.21 In prezent abstinent dar in ambianta protectiva

.22 In prezent in supraveghere clinica continua sau regim de

inlocuire (dependenta controlata)

.23 In prezent abstinent dar in tratament cu droguri aversive sau

blocante

.24 In prezent utilizand substanta (dependenta activa)

.25 Utilizare continua

.26 Utilizare episodica (dipsomanie)

F1X.3- Starea de sevraj

.30 Necomplicata

.31 Cu convulsii

F1X.4- Starea de sevraj cu delirium

.40 Fara convulsii

.41 Cu convulsii

F1X.5- Tulburarea psihotica

.50 Schizofrenia-like

.51 Predominant deliranta

.52 Predominant halucinatorie

.53 Predominant polimorfa

.54 Predominant cu simptome depresive

.55 Predominant cu simptome maniacale

.56 Cu simptome mixte

F1X.6 Sindrom amnestic

F1X.7 Tulburare psihotica reziduala si cu debut tardiv

.70 Flashback-uri (rememorari paroxistice)

.71 Tulburare de personalitate si comportament

.72 Tulburare afectiva reziduala

.73 Dementa

.74 Alta deteriorare cognitiva persistenta

.75 Tulburare psihotica cu debut tardiv

F1X.8- Alte tulburari mentale si comportamentale

F1X.9- Tulburare mentala si comportamentala, nespecificata

F20-F29

Schizofrenia, tulburarile schizotipale, si tulburarile delirante

F20- Schizofrenie

F20.0 Schizofrenie paranoida

F20.1 Schizofrenie hebefrena

F20.2 Schizofrenie catatona

F20.3 Schizofrenie nediferentiata

F20.4 Depresie postschizofrena

F20.5 Schizofrenie reziduala

F20.6 Schizofrenie simpla

F20.8 Alta schizofrenie

F20.9 Schizofrenie nespecificata

Al 5-lea caracter poate fi folosit pentru a clasifica modalitatea evolutiva:

F20.X0- Continua

F20.X1- Episodica, cu deficit progresiv

F20.X2- Episodica cu deficit stabil

F20.X3- Episodica, remitenta

F20.X4- Remisiune incompleta

F20.X5- Remisiune completa

F20.X8- Alta

F20.X9- Perioada de observatie sub 1 an

F21- Tulburare schizotipala

F22- Tulburari delirante persistente

F22.0- Tulburare deliranta

F22.8- Alte tulburari delirante persistente

F22.9- Tulburare deliranta persistenta nespecificata

F23- Tulburari psihotice acute si tranzitorii

F23.0- Tulburare psihotica acuta polimorfa fara simptome de schizofrenie

F23.1- Tulburare psihotica acuta polimorfa cu simptome de schizofrenie

F23.2- Tulburare psihotica acuta schizofrenia-like

F23.3- Alte tulburari psihotice acute, predominant delirante

F23.8- Alte tulburari psihotice acute si tranzitorii

F23.9- Tulburari psihotice acute si tranzitorii, nespecificate

Se poate utiliza al 5-lea caracter pentru a identifica prezenta sau absenta stresului acut asociat:

.X0 Fara stres acut asociat

.X1 Cu stres acut asociat

F24- Tulburare deliranta indusa

F25- Tulburari schizoafective

F25.0- Tulburare schizoafectiva de tip maniacal

F25.1- Tulburare schizoafectiva de tip depresiv

F25.2- Tulburare schizoafectiva de tip mixt

F25.8- Alte tulburari schizoafective

F25.9- Tulburare schizoafectiva nespecificata

F28- Alte tulburari psihotice non-organice

F29- Psihoza non-organica, nespecificata

F30-F39

Tulburari ale dispozitiei afective

F30- Episod maniacal

F30.0- Hipomanie

F30.1- Manie fara simptome psihotice

F30.2- Manie cu simptome psihotice

F30.8- Alte episoade maniacale

F30.9- Episod maniacal nespecificat

F31- Tulburare afectiva bipolara

F31.0- Tulburare afectiva bipolara cu episod actual hipomaniacal

F31.1- Tulburare afectiva bipolara cu episod actual maniacal fara simptome psihotice

F31.2- Tulburare afectiva bipolara cu episod actual maniacal cu simptome psihotice

F31.3- Tulburare afectiva bipolara cu episod actual depresiv usor sau mediu

.30 fara sindrom somatic

.31 cu sindrom somatic

F31.4- Tulburare afectiva bipolara cu episod actual depresiv sever fara simptome psihotice

F31.5- Tulburare afectiva bipolara cu episod actual depresiv sever cu simptome psihotice

F31.6- Tulburare afectiva bipolara cu episod actual mixt

F31.7- Tulburare afectiva bipolara actual in remisiune

F31.8- Alte tulburari afective bipolare

F31.9- Tulburare afectiva bipolara, fara precizare

F32- Episodul depresiv

F32.0- Episod depresiv usor

.00 fara sindrom somatic

.01 cu sindrom somatic

F32.1- Episod depresiv mediu

.10 fara sindrom somatic

.11 cu sindrom somatic

F32.2- Episod depresiv sever fara simptome psihotice

F32.3- Episod depresiv sever cu simptome psihotice

F32.8- Alte episoade depresive

F32.9- Episod depresiv, fara precizare

F33- Tulburare depresiva recurenta

F33.0- Tulburare depresiva recurenta, episod actual usor

.00 fara sindrom somatic

.01 cu sindrom somatic

F33.1- Tulburare depresiva recurenta, episod actual mediu

.10 fara sindrom somatic

.11 cu sindrom somatic

F33.2- Tulburare depresiva recurenta, episod actual sever fara simptome psihotice

F33.3- Tulburare depresiva recurenta, episod actual sever cu simptome psihotice

F33.4- Tulburare depresiva recurenta, actual in remisie

F33.8- Alte tulburari depresive recurente

F33.9- Tulburare depresiva recurenta, fara precizare

F34- Tulburari persistente ale dispozitiei (afective)

F34.0- Ciclotimia

F34.1- Distimia

F34.8- Alte tulburari ale dispozitiei (afective) persistente

F34.9- Tulburari ale dispozitiei (afective) persistente, fara precizare

F38- Alte tulburari ale dispozitiei (afective)

F38.0- Alte tulburari ale dispozitiei (afective) izolate

.00 episod afectiv mixt

F38.1- Alte tulburari ale dispozitiei (afective) recurente

.10 tulburare depresiva recurenta scurta

F38.8- Alte tulburari ale dispozitiei (afective) specificate

F39- Alte tulburari ale dispozitiei (afective), fara precizare

F40-F49

Tulburari nevrotice, tulburari legate de factori de stres si tulburari somatoforme

F40- Tulburari anxios fobice

F40.0- Agorafobia

.00 fara tulburare de panica

.01 cu tulburare de panica

F40.1- Fobii sociale

F40.2- Fobii specifice (izolate)

F40.8- Alte tulburari anxios fobice

F40.9- Tulburari anxios fobice, fara precizare

F41- Alte tulburari anxioase

F41.0- Tulburarea de panica (anxietatea episodica paroxistica)

F41.1- Anxietatea generalizata

F41.2- Tulburarea anxioasa si depresiva mixta

F41.3- Alte tulburari anxioase mixte

F41.8- Alte tulburari anxioase specificate

F41.9- Tulburare anxioasa, fara precizare

F42- Tulburare obsesiv-compulsiva

F42.0- Cu idei sau ruminatii obsesive in prim plan

F42.1- Cu comportament compulsiv (ritualuri obsesionale) in prim plan

F42.3- Forma mixta, cu idei obsesive si comportament compulsiv

F42.8- Alte tulburari obsesiv compulsive

F42.9- Tulburare obsesiv compulsiva, fara precizare

F43- Reactii la un factor de stres important si tulburari de adaptare

F43.0- Reactie acuta la un factor de stres

F43.1- Stare de stres posttraumatic

F43.2- Tulburari de adaptare

.20 reactie depresiva scurta

.21 reactie depresiva prelungita

.22 reactie mixta, anxioasa si depresiva

.23 cu predominenta unei perturbari a altor emotii

.24 cu predominenta unei perturbari a conduitei

.25 cu perturbarea mixta de emotii si conduite

.28 cu predominenta altor simptome specifice

F43.8- Alte reactii la un factor de stres important

F43.9- Reactii la un factor de stres important, fara precizare

F44- Tulburari disociative (de conversie)

F44.0- Amnezia disociativa

F44.1- Fuga disociativa

F44.2- Stupoarea disociativa

F44.3- Stari de transa si posesiune

F44.4- Tulburari motorii disociative

F44.5- Convulsii disociative

F44.6- Anestezie disociativa si atingeri senzoriale

F44.7- Tulburari disociative (de conversie) mixte

F44.8- Alte tulburari disociative (de conversie)

.80 sindromul Ganser

.81 personalitatea multipla

.82 tulburari disociative (de conversie), specificate

F44.9- Tulburari disociative (de conversie), fara precizare

F45- Tulburari somatoforme

F45.0- Somatizarea

F45.1- Tulburarea somatoforma nediferentiata

F45.2- Tulburarea hipocondriaca

F45.3- Disfunctia neurovegetativa somatoforma

F45.4- Sindromul dureros somatoform persistent

F45.8- Alte tulburari somatoforme

F45.9- Tulburari somatoforme, fara precizare

F48- Alte tulburari nevrotice

F48.0- Neurastenia

F48.1- Sindromul de depersonalizare-derealizare

F48.8- Alte tulburari nevrotice specificate

F48.9- Tulburari nevrotice, fara precizare

F50-F59

Sindroame comportamentale asociate cu perturbari fiziologice si factori fizici

F50- Tulburari de alimentatie

F50.0- Anorexia mentala

F50.1- Anorexia mentala atipica

F50.2- Bulimia (bulimia nervoasa)

F50.3- Bulimia atipica

F50.4- Hiperfagia asociata cu alte perturbari fiziologice

F50.5- Varsaturile asociate cu alte perturbari fiziologice

F50.8- Alte tulburari de alimentatie

F50.9- Tulburarea de alimentatie, fara precizare

F51- Tulburari ale somnului nonorganice

F51.0- Insomnia nonorganica

F51.1- Hipersomnia nonorganica

F51.2- Tulburari ale ritmului veghe-somn nonorganice

F51.3- Somnambulism

F51.4- Teroare nocturna

F51.5- Cosmaruri

F51.8- Alte tulburari ale somnului nonorganice

F51.9- Tulburari ale somnului nonorganice, fara precizare

F52- Disfunctii sexuale nedatorate unei tulburari sau unei boli organice

F52.0- Absenta sau pierderea dorintei sexuale

F52.1- Aversiunea sexuala si lipsa placerii sexuale

F52.2- Esecul raspunsului genital

F52.3- Disfunctia orgasmica

F52.4- Ejacularea precoce

F52.5- Vaginismul nonorganic

F52.6- Dispareunia nonorganica

F52.7- Activitatea sexuala excesiva

F52.8- Alte disfunctii sexuale, nedatorate unei tulburari sau unei boli organice

F52.9- Disfunctia sexuala nedatorata unei tulburari sau unei boli organice, fara precizare

F53- Tulburari mentale si comportamentale asociate puerperalitatii, neclasificate in alta parte

F53.0- Tulburari mentale si tulburari usoare ale comportamentului asociate puerperalitatii, neclasificate in alta parte

F53.1- Tulburari mentale si tulburari severe ale comportamentului asociate puerperalitatii, neclasificate in alta parte

F53.8- Alte tulburari mentale si tulburari ale comportamentului asociate puerperalitatii, neclasificate in alta parte

F53.9- Tulburari mentale ale puerperalitatii, fara precizare

F54- Factorii psihologici sau comportamentali asociati bolilor sau tulburarilor clasificate in alta parte

F55- Abuzul de substante care nu antreneaza dependenta

F55.0- Antidepresive

F55.1- Laxative

F55.2- Analgezice

F55.3- Antiacide

F55.4- Vitamine

F55.5- Steroizi si hormoni

F55.6- Preparate specifice bazate pe plante si remedii populare

F55.8- Alte substante care nu antreneaza dependenta

F55.9- Fara precizare

F56- Sindroame comportamentale nespecificate asociate cu perturbarile psihologice sau ale factorilor fizici

F60 Tulburari specifice ale personalitatii

F60.0- Personalitatea paranoida

F60.1- Personalitatea schizoida

F60.2- Personalitatea disociala

F60.3- Personalitatea emotional-labila

.30 tip impulsiv

.31 tip borderline

F60.4- Personalitatea histrionica

F60.5- Personalitatea anankasta

F60.6- Personalitatea anxioasa (evitanta)

F60.7- Personalitatea dependenta

F60.8- Alte tulburari specifice ale personalitatii

F60.9- Tulburari ale personalitatii, fara precizare

F61 Tulburari mixte ale personalitatii si alte tulburari ale personalitatii

F61.0- Tulburarea mixta a personalitatii

F61.1- Modificari jenante ale personalitatii, neclasificate in F60 sau F62

F62 Modificari durabile ale personalitatii neatribuite unei leziuni sau unei boli cerebrale

F62.0- Modificarile durabile ale personalitatii dupa o experienta catastrofica

F62.1- Modificarile durabile ale personalitatii dupa o boala psihiatrica

F62.8- Alte modificari durabile ale personalitatii

F62.9- Modificarile durabile ale personalitatii, fara precizare

F63 Tulburari ale obiceiurilor si ale impulsurilor

F63.0- Jocul patologic

F63.1- Tendinta patologica de a da foc (piromania)

F62.2- Tendinta patologica de a comite furturi (cleptomania)

F62.3- Tricotilomania

F63.8- Alte tulburari ale obiceiurilor si ale impulsurilor

F63.9- Tulburari ale obiceiurilor si ale impulsurilor, fara precizare

F64 Tulburari ale identitatii sexuale

F64.0- Transsexualismul

F64.1- Transvestismul bivalent

F64.2- Tulburari de identitate sexuala ale copilariei

F64.8- Alte tulburari de identitate sexuala

F64.9- Tulburarea de identitate sexuala, fara precizare

F65 Tulburari ale preferintei sexuale

F65.0- Fetisismul

F65.1- Transvestismul fetisist

F65.2- Exhibitionismul

F65.3- Voyeurismul

F65.4- Pedofilia

F65.5- Sadomazochismul

F65.6- Tulburari multiple ale preferintei sexuale

F65.8- Alte tulburari ale preferintei sexuale

F65.9- Tulburari ale preferintei sexuale, fara precizare

F66 Probleme psihologice si comportamentale asociate dezvoltarii sexuale si orientarii sexuale

F66.0- Tulburari ale maturizarii sexuale

F66.1- Orientarea sexuala egodistonica

F66.2- Probleme relationale legate de orientarea sexuala

F66.8- Alte tulburari ale dezvoltarii psihosexuale

F66.9- Tulburari ale dezvoltarii psihosexuale, fara precizare

F68 Alte tulburari ale personalitatii si comportamentului la adult

F68.0- Accentuarea simptomelor fizice din cauze psihologice

F68.1- Producerea intentionata sau simularea de simptome sau a unei incapacitati fie fizica, fie psihologica (tulburari factice)

F68.8- Alte tulburari ale personalitatii si comportamentului la adult

F69 Tulburari ale personalitatii si comportamentului la adult, fara precizare

F70-F79 Retardul mental

F70 Retardul mental usor

F71 Retardul mental mediu

F72 Retardul mental grav

F73 Retardul mental profund

F78 Alte forme de retard mental

F79 Retardul mental, fara precizare

F80-F89 Tulburari ale dezvoltarii psihologice

F80 Tulburari specifice ale dezvoltarii vorbirii si limbajului

F80.0- Tulburari specifice ale articularii vorbirii

F80.1- Tulburarea achizitiei limbajului de tip exprexiv

F80.2- Tulburarea achizitiei limbajului de tip receptiv

F80.3- Afazia dobandita cu epilepsie (sindromul Landau-Kleffner)

F80.8- Alte tulburari ale dezvoltarii vorbirii si limbajului

F80.9- Tulburari ale dezvoltarii vorbirii si limbajului, fara precizare

F81 Tulburari specifice ale achizitiilor scolare

F81.0- Tulburarea specifica a lecturii

F81.1- Tulburarea specifica a ortografiei

F81.2- Tulburarea specifica a aritmeticii

F81.3- Tulburarea mixta a achizitiilor scolare

F81.8- Alte tulburari ale achizitiilor scolare

F81.9- Tulburari ale achizitiilor scolare, fara precizare

F82 Tulburari specifice ale dezvoltarii motorii

F83 Tulburari specifice mixte ale dezvoltarii

F84 Tulburari globale ale dezvoltarii

F84.0- Autismul infantil

F84.1- Autismul atipic

F84.2- Sindromul Rett

F84.3- Alte tulburari dezintegrative ale copilariei

F84.4- Tulburarea hiperchinetica asociata cu retard mental si miscari stereotipe

F84.5- Sindromul Asperger

F84.8- Alte tulburari globale ale dezvoltarii

F84.9- Tulburari globale ale dezvoltarii fara precizare

F88 Alte tulburari ale dezvoltarii psihologice

F89 Tulburari ale dezvoltarii psihologice, fara precizare

F90-F98 Tulburari ale comportamentului si tulburari emotionale care apar in mod obisnuit in timpul copilariei si adolescentei

F90 Tulburari hiperchinetice

F90.0- Perturbarea activitatii si a atentiei

F90.1- Tulburarea hiperchinetica si tulburarea conduitei

F90.8- Alte tulburari hiperchinetice

F90.9- Tulburari hiperchinetice, fara precizare

F91 Tulburari ale conduitei

F91.0- Tulburari ale conduitei limitate la mediul familial

F91.1- Tulburari ale conduitei, tipul nesocializat

F91.2- Tulburari ale conduitei, tipul socializat

F91.3- Tulburari opozitionale, cu provocare

F91.8- Alte tulburari ale conduitei

F91.9- Tulburari ale conduitei, fara precizare

F92 Tulburari mixte ale conduitei si ale emotiilor

F92.0- Tulburarea conduitei cu depresie

F92.8- Alte tulburari mixte ale conduitei si emotiilor

F92.9- Tulburari mixte ale conduitei si ale emotiilor, fara precizare

F93 Tulburari emotionale cu debut specific in copilarie

F93.0- Angoasa de separare a copilariei

F93.1- Tulburarea anxios fobica a copilariei

F93.2- Anxietatea sociala a copilariei

F93.3- Rivalitatea intre frati

F93.8- Alte tulburari emotionale cu debut in copilarie

F93.9- Tulburari emotionale ale copilariei, nespecificat

F94 Tulburarea functionarii sociale debutand in mod specific in copilarie si adolescenta

F94.0- Mutismul electiv

F94.1- Tulburarea reactionala de atasament a copilariei

F94.2- Tulburarea de atasament a copilariei, cu dezinhibitie

F94.8- Alte tulburari ale functionalitatii sociale ale copilariei

F94.9- Tulburarea functionalitatii sociale a copilariei, fara precizare

F95 Ticuri

F95.0- Ticul tranzitoriu

F95.1- Ticul motor sau vocal cronic

F95.2- Forme asociind ticurile vocale si ticurile motorii multiple (sindromul Gilles de la Tourette)

F95.8- Alte ticuri

F95.9- Ticuri, nespecificat

F96 Alte tulburari de comportament si alte tulburari emotionale care apar in mod obisnuit in timpul copilariei si adolescentei

F98.0- Enurezis nonorganic

F98.1- Encopresis nonorganic

F98.2- Tulburarea de alimentatie din prima si a doua copilarie

F98.3- Pica din prima si a doua copilarie

F98.4- Miscari stereotipe

F98.5- Balbismul

F98.6- Vorbirea precipitata

F98.8- Alte tulburari ale comportamentului si emotionale specifice cu debut in mod obisnuit in timpul copilariei si adolescentei

F98.9- Tulburari ale comportamentului si emotionale specifice cu debut in mod obisnuit in timpul copilariei si adolescentei, nespecificate

F99 Tulburare mentala nespecificata