NOTIUNI FUNDAMENTALE ALE PSIHOLOGIEI ORGANIZATIONALE

Notiuni fundamentale ale psihologiei organizationale

Organizatia

Definire

Cooley distinge grupul primar de grupul secundar; grupul primar este grupul mic, cu relatii directe intre membri. Grupul secundar este grupul mare, in care intre membri exista relatii indirecte, mijlocite de alte surse, ne‑psihologice.

Organizatiile sunt grupuri secundare, ansambluri mari de persoane cu relatii determinate sau nedeterminate de un tip sau altul

Krech si Creutchfield disting intre grupul psihologic si organizatii. Grupul psihologic este grupul in care fiecare persoana se afla in cimpul psihologic al celorlalte. Intre persoane exista relatii directe, nemijlocite. Organizatiile au, dupa acesti autori, urmatoarele caracteristici:

poseda produse culturale, edificii, imbracaminte de ceremonie, formule magice;

au nume sau simboluri;

au patternuri distincte de actiune;

au un sistem comun de credinte;

poseda agenti de autoritate;

au tehnici de disciplinare.

Prin aceste caracteristici, organizatiile se diferentiaza de alte grupuri sau situatii colective. Lapassade afirma: "Organizatia este un grup de grupuri" intre care exista relatii, structuri, ierarhizari, interactiuni.

Omul organizational

Toate curentele psihologice studiaza un anumit tip de om. Spre exemplu, behaviorismul studiaza omul reactiv, psihanaliza - omul divizat, psihologia umanista studiaza omul proactiv. Omul integrat in organizatii poarta amprenta organizatiei. In anul 1956, White Jr. introduce conceptul de om organizational in lucrarea sa cu acelasi nume.

Omul organizational este omul care are o anumita ideologie, anumite modalitati de invatare si educare, propria experienta si propriile boli profesionale. Organizatia, prin structurile, normele si cerintele ei, isi pune amprenta asupra omului si creeaza un anumit tip de om organizational. Astfel, de exemplu, organizatia birocratica creeaza omul birocratic, cea comerciala - omul mercantil, cea religioasa - omul servil, cea militara - omul autocrat. Psihologia organizationala a stabilit o serie de sub‑specii de om organizational: omul industrial, omul economico‑rational, omul social, omul complex.

Comportamentul organizational

Sensurile conceptului:

Americanii Organ si Bateman ofera trei acceptiuni ale notiunii de comportament organizational:

Comportamentul organizational se refera la un set de fenomene psihosociale; este doar cel suscitat, facilitat de organizatii, aparind ca urmare a unei vagin influente organizationale; este provocat, determinat de organizatie; este cel caruia membrii organizatiei ii confera semnificatie psiho‑organizationala.

Comportamentul organizational este o arie sau un obiect de studiu, deci are concepte specifice, legi specifice, metode specifice de cercetare si investigare.

Comportamentul organizational este un centru de interes pentru diferite grupuri, adica prezinta interes nu numai pentru persoana in cauza sau pentru grupul din care individul face parte, ci si pentru alte grupuri ale organizatiei sau chiar din afara organizatiei.

Astfel, comportamentul organizational este privit in trei ipostaze:

fenomenologica: surprinde comportamentul organizational in expresia sa concreta, existentiala;

academica: reprezinta o disciplina de invatamint;

pragmatica: comportamentul organizational nu are finalitate doar pentru sine, ci si pentru celelalte organizatii existente in realitate

Gary Jones, in lucrarea sa "Comportamentul organizational", evidentiaza atit acceptiunea fenomenologica - comportamentul organizational se refera la motivatiile, atitudinile membrilor organizatiei care se soldeaza cu o serie de efecte, cit si acceptiunea de disciplina academica ce prezinta interes din punct de vedere stiintific.

Din punct de vedere strict psihologic, prin comportament organizational intelegem ansamblul reactiilor adaptative ale individului, generate si manifestate in mediul organizational, reactii observate direct dar care sunt determinate de resorturi individuale. Comportamentul organizational poate fi: efect a tot ce se intimpla in organizatie, dar si cauza a ceea ce se va produce in organizatie. Are semnificatie atit pentru individ, cit si pentru organizatie ca intreg.

Sarcinile psihologiei organizationale

Anticiparea comportamentului organizational: cu cit comportamentul organizational este anticipat mai bine, cu atit organizatia va functiona mai bine.

Explicarea comportamentului organizational: stabilirea relatiilor cauzale de producere si manifestare a comportamentului organizational.

Conducerea si dirijarea comportamentului organizational in vederea influentarii si orientarii pe o directie benefica pentru individ si pentru organizatie.

Primele doua sarcini sunt de analiza, iar cea de a treia este o sarcina de actiune, de interventie din partea grupului.

Asemanari si diferentieri intre psihologia organizationala si alte discipline

1. Psihologia sociala

Psihologia sociala a debutat prin cercetari experimentale. Cind psihologia sociala a incercat sa depaseasca laboratorul, mediul organizational a fost cel mai propice pentru cercetare, creindu‑se astfel premisele transferarii problematicii din psihologia sociala in psihologia organizationala, astfel aparind contextul in care se naste psihologia organizationala.

Asemanari: in psihologia organizationala, problematica din psihologia sociala capata o alta conotatie; in extremis, psihologia organizationala poate fi considerata ca psihologie sociala aplicata in mediile organizationale.

Diferentieri:

Psihologia sociala se centreaza pe studiul grupurilor mici, a fenomenelor care apar in grupurilor mici. Cind psihologia sociala se indreapta spre grupurile mari, apare pericolul sa se transforme in sociologie. Psihologia organizationala, pornind de la organizatii, studiaza grupurile mari si relatiile care apar intre grupuri.

Psihologia sociala se centreaza pe studiul informalului, a relatiilor neoficiale. Psihologia organizationala se centreaza pe studiul relatiilor oficiale, formale, elaborate, pe fondul acestora aparind relatiile informale.

Cea mai mare diferentiere are loc la nivelul finalitatilor: psihologia sociala are finalitati de ordin descriptiv, calitativ, defineste, stabileste raporturi si relatii. Psihologia organizationala are functie ameliorativa, schimba, modifica, actioneaza; nu studiaza fenomenele in sine, ci le raporteaza la functia ameliorativa.

2. Psihologia muncii

Asemanari: initial, psihologia muncii a studiat doar ambianta fizica, naturala, dar de curind studiaza si ambianta sociala, de ordin organizational. In lucrarile de psihologia muncii exista capitole intregi de psihologie organizationala. Obiectul psihologiei muncii il constituie sistemul om‑masina‑mediu, dar, in loc sa se ajunga la finalitatea perspectivei sistemice, s‑a ajuns la o farimitare in discipline de sine statatoare, deoarece in cercetarile concrete au fost accentuate unul sau altul dintre elementele sistemului: omul (psihologia personalului), masina (psihologia inginereasca - adaptarea instalatiilor tehnice la capacitatile omului; psihotehnologia; psihoinformatica), mediul (psihoergonomia - mediul fizic; psihologia sociala a muncii - mediul social).

Diferentierile sunt date de modificarile aduse de psihologia organizationala in psihologia muncii. Psihologia organizationala inlocuieste masina din sistemul om‑masina‑mediu cu profesia, activitatea, sistemul devenind om‑profesie‑mediu. Psihologia muncii studiaza relatia om‑masina‑mediu la nivel executiv, muncitoresc in timp ce psihologia organizationala studiaza relatia dintre executiv si conducere. Relatia om‑profesie‑mediu este studiata la nivelul intregii organizatii, al intregului grup.

Aparitia psihologiei organizationale ca stiinta

Factorii care au impulsionat aparitia psihologiei organizationale se impart in trei categorii:

1. Factori ontologici, existentiali. Sunt cei care exista in realitatea inconjuratoare.

aparitia organizatiilor; primele au aparut cele militare si cele religioase;

schimbarile rapide si intense intervenite in tehnologii.

2. Factori epistemologici. Tin de nivelul cunoasterii stiintifice in general si mai ales in psihologie si in disciplinele inrudite.

aparitia de noi concepte si metode in alte discipline (de exemplu, aparitia in fizica a conceptului de cauzalitate multipla: o cauza are mai multe efecte sau mai multe cauze pot avea acelasi efect);

penetrarea in psihologia organizationala a unor concepte si metode din stiintele apropiate: antropologie, sociologie, psihologie sociala. Exemplu: conceptele de grup social, statut, rol, din psihologia sociala; ancheta sociala ca metoda cu care a debutat sociologia, experimentul de teren si observatia participativa din psihologia sociala.

3. Factori pragmatici, utilitari:

recunoasterea de catre practicieni a complexitatii realitatii organizationale si recurgerea la specialisti din domeniul stiintelor comportamentului pentru rezolvarea anumitor probleme;

cresterea competentei profesionale, a abilitatii psihologilor care studiaza comportamentul.

Evolutia pe decade a psihologiei organizationale

Din punct de vedere spatial, psihologia organizationala este o creatie a americanilor. Din punct de vedere temporal, psihologia organizationala este o creatie a secolului XX.

1900 - 1910: Se insista pe diviziunea muncii, pe importanta masinilor pentru facilitarea muncii. Cercetarile sunt realizate mai ales de reprezentantii psihologiei muncii.

1910 - 1920: Apar teoriile clasice ale organizatiei. Se lanseaza managementul stiintific industrial si administrativ. Se insista asupra functiilor conducerii.

1920 - 1930: Se releva importanta atitudinilor si sentimentelor muncitorilor, a rolurilor informale, se lanseaza teoria relatiilor umane prin care se incearca explicarea a tot ce exista in relatiile organizatiei.

1930 - 1940: Se descopera dinamica grupurilor, se lanseaza sociometria si se revine la teoriile clasice care se aplica in problematica organizarii.

1940 - 1950: Apare o dihotomizare a cercetarii: rolul facilitativ al relatiilor formale caracterizate prin ordine, uniformitate, consistenta, o tratare echilibrata a tuturor salariatilor; participarea indivizilor la luarea deciziilor, implicarea si participarea activa.

1950 - 1960: Cercetari asupra leadership‑ului; importanta grupului in activitatea de conducere; Teoria X si Y.

1960 - 1970: Achizitii stiintifice: teoria deciziei, teoria sociotehnica, teoria structurilor organice si mecanice. Ia amploare dezvoltarea organizationala.

1970 - 1980: Organizatiile sunt descrise ca sisteme cu intrari, transformari, iesiri si feed‑back.

1980 - 1990: Teoria contingentei, a potrivirii dintre o serie de factori.

1990 - 2000: Eforturi pentru intelegerea si explicarea noului context socio-economico-politic. Se lanseaza foarte multe concepte si teorii:

notiunea de angajament organizational (devotiune, loialitate);

cultura organizationala;

conceptul de comportament cetatenesc, echivalent cu comportamentul prosocial si comportamentul extra‑rol;

dependenta de munca;

mobing‑ul - psiho‑teroarea la locul de munca;

"hot‑line" - o noua modalitate de organizare a spatiului fizic al locului de munca;

notiunile de justitie si injustitie organizationala.