PSIHOLOGIA PROCESELOR REGLATORII

PSIHOLOGIA PROCESELOR REGLATORII

Cadrul relational al personalitatii si sistemele de legaturi prin care se realizeaza organizarea si functionarea sistemului personalitatii

Considerata ca sistem, personalitatea intra obligatoriu in relatii cu ceea ce se afla in afara ei si astfel relatia devine in mod obiectiv un cadru de referinta necesar atat in devenirea cat si in investigarea in continut a sistemului personalitatii.

Prin relatie intelegem o legatura care se stabileste intre o persoana si mediul sau ambiant, concretizat in forma obiectelor si fenomenelor din natura, in forma celorlalti semeni si in forma diferitelor componente obiectivate ale culturii. Relatia realizeaza (asigura) influenta si transfer intre termenii care o compun. Astfel relatia capata un continut si o dinamica cu efecte semnificative asupra starii si dinamicii termenilor care intra in cadrul ei.

In cadrul personalitatii se delimiteaza doua spatii relationale:

Abstract, in care intra tot cu ceea ce un individ ar putea interactiona sau comunica.

Real, care reprezinta ansamblul relatiilor deja stabilite si realizabile in mod concret de catre individ. In cadrul spatiului relational real delimitam doua componente:

a.       spatiul real actual, care include relatia aflata in desfasurare;

b.      spatiul real potential, care include relatiile pe care individul le-a stabilit anterior.

Intre spatiul potential si spatiul actual exista o relatie dinamica (o relatie incheiata lasa loc pentru inchegarea unei alte relatii).

Inclusi intr-o relatie, indivizii umani se afla succesiv in una din urmatoarele doua ipostaze: actualizare si potentializare.

De exemplu, in faza de actualizare unul din indivizi joaca rolul activ de exercitare a unei influente, de transmitere a unui mesaj. In acest caz cel de-al doilea individ se va afla in ipostaza potentiala. La momentul urmator de timp, ipostazele se modifica, al doilea subiect trecand in faza de actualizare iar primul in cea de potentializare. Ca urmare, relatia poate fi definita ca fiind un ansamblu dinamic sau o succesiune alternanta de actualizari si potentializari intre doi sau mai multi indivizi.

Relatiile care definesc personalitatea pot fi:

Dupa gradul de apropiere dintre indivizi:

o       Relatii directe, care se stabilesc atunci cand indivizii se pot vedea si percepe in mod nemijlocit, ei interactionand intr-un camp actualizat;

o       Relatii indirecte, care se realizeaza intre indivizii separati in spatiu si timp (in acest caz relatia este mijlocita sau mediata pe anumite canale si instante de legatura).

Dupa statutul lor genetic:

o       Relatii impuse si constante, care sunt stabilite in virtutea anumitor reguli, legi sau mecanisme extraindividuale, asa cum este cazul relatiilor genetice, de filiatie si al relatiilor in sfera profesionala; in acest caz individul trebuie sa adopte si sa indeplineasca anumite conditii si cerinte prestabilite. Din ansamblul acestora se constituie rolurile primare pe care individul le indeplineste in mod neconditionat in virtutea actiunii unei anumite legi, norme sau principiu care functioneaza in afara lui.

o       Relatii liber optionale, pe care indivizii le stabilesc cu cei din jur in functie de dorintele, aspiratiile, interesele si scopurile pe care le urmaresc. Relatia liber optionala este controlata si dirijata de catre individ. Ea trebuie astfel monitorizata si reglata incat sa satisfaca cat mai bine asteptarile si cerintele proprii ale individului.

Personalitatea umana exista si functioneaza din punct de vedere formal intr-o schema relationala TRIONTICA: "Eu - tu - el" sau "noi - voi - ei". Intr-o structura a personalitatii sunt inglobate toate aceste 3 dimensiuni (eu - inseamna ca in momentul dat exercit o influenta, actionez, activez, tu - inseamna ca eu sunt obiect de referinta pentru persoana care se afla in fata mea si el - eu pot fi persoana despre care altii doi discuta si fac judecati de apreciere). Ca urmare, in virtutea sistemului sau relational, personalitatea primeste din partea celor din jur o serie de continuturi informationale, modele comportamentale, judecati de valoare pe care si le integreaza in structurile interne proprii. Aceasta face ca sa nu existe in realitate o structura de personalitate pura, absoluta, care sa contina exclusiv elemente ce apartin individualitatii sale.

In orice structura de personalitate concreta va fi prezenta intr-o anumita forma si cu o anumita pondere, influenta din partea lui "tu" si al ui "el"; si atunci structura de personalitate este unitatea functionala dintre ipseitate (care exprima individualitatea propriu-zisa a persoanei, care este data independent de relatia sa cu alte persoane) si illeitate (care reprezinta acele elemente care se structureaza in interiorul personalitatii pe baza comunicarii si relatiei cu "tu" si cu "el"). De aici rezulta ca noi nu ne opunem niciodata in mod absolut celorlalti semeni ai nostri, ci ne intersectam din punct de vedere al structurilor noastre interne cu ei (fiecare gaseste in cel cu care se relationeaza o anumita similitudine, o anumita corespondenta si rezonanta). Din aceasta intersectare se desprind nivelurile de integrare ale sistemului personalitatii:

v     nivelul individual specific;

v     nivelul grupal sau psihologic;

v     nivelul universal sau general uman.

Spatiul real al personalitatii este definit prin mai multe categorii de relatii specifice. Cele mai importante dintre acestea, care au o influenta determinativa asupra structurarii interne si a manifestarii comportamentale a personalitatii, sunt urmatoarele:

Relatiile de filiatiune;

Relatiile educationale formalizate (scolare);

Relatiile profesionale;

Relatiile intersexuale (erotico-sexuale);

Relatiile extrapersonale (care se stabilesc pe de o parte cu structurile obiectivate ale culturii iar pe de alta parte cu divinitatea - cu asa numita alteritate extrapersonala, supranaturala).

Relatiile de filiatiune se diferentiaza la randul lor in:

Relatii filiale primare - relatiile care exista si functioneaza intre parinti si copii; ele sunt considerate ca avand principalul rol determinant asupra dinamicii evolutive a personalitatii, prin natura continuturilor, normelor si modelelor de conduita care se vehiculeaza si care sunt impuse noilor veniti. In cadrul relatiei primare se stabileste un raport de subordonare de la parinte la copil, parintele devenind autoritatea de referinta de la care copilul asteapta atat satisfacecrea dorintelor cat si aprecierile pozitive sau negative asupra actelor de conduita pe care le are intr-o situatie sau alta. In mod real continutul si relatia primara dintre parinti si copii difera de la o familie la alta, pe un registru foarte intins. Pe baza cercetarilor psiho-sociologice s-a facut o tipologie a acestor relatii primare, pornindu-se de la caracteristicile atmosferei si a tratamentului pe care parintele il aplica copilului sau. Astfel avem:

o   Familia autoritara - accentueaza cerintele, pretentiile fata de copil si care este putin toleranta fata de greselile si neimplinirile lui. In carul unei astfel de familii, parghia de intarire principala o constituie sanctiunea, pedeapsa.

o   Familia hiperprotectoare - in cadrul careia parintii manifesta o ingaduinta si o dragoste nedisimulata exagerata fata de copil, satisfacandu-i toate capriciile si ferindu-l de contactul cu orice fel de greutati sau de obstacole. Parghia principala pe care se pedaleaza in aceasta relatie este cea de recompensa, pedeapsa fiind aproape complet exclusa din tratamentul copilului.

o   Familia moderata - reuseste sa imbine intr-o maniera adecvata latura de exigenta, de severitate, asprime, cu latura de dragoste, de toleranta si de intelegere si care ofera copilului criterii obiective, potrivite pentru a se autoaprecia si a aprecia comportamentele, conduitele celor din jur.

Din punct de vedere a ceea ce numim optimum functional in structura personalitatii acest al treilea tip de relatie filiala trebuie considerat ca cel mai adecvat iar celelalte doua tipuri ca inadecvate si de nedorit. Relatiile primare intre copii si parinti sunt saturate in continuturi in primul rand afective, motivationale, morale si apoi in continuturi informationale, culturale sau profesionale. Tocmai de aceea relatia primara este considerata ca reprezentand nucleul in jurul caruia se edifica structura interna a personalitatii. Aceasta relatie poate sa fie impregnata si de stari tensionate sau conflictuale cu repercursiuni si efecte dintre cele mai dramatice asupra destinului, atat al copiilor cat si al parintilor.

Relatii filiale secundare - cele care se stabilesc intre frati si surori. Ele pot fi omogene (numai baieti sau numai fete) sau eterogene (mixte). Continutul relatiilor va fi diferit intre cele doua cazuri. Aceste relatii se ierarhizeaza dupa criteriul cronologic (al varstei), intotdeauna fratele mai mare considerandu-se indreptatit sa exercite controlul si influenta asupra fratilor mai mici, carora li se cere ascultare si supunere. Aceste relatii indeplinesc si un rol formativ si un rol de securizare suplimentara reciproca. Cercetarile comparative artata, de exemplu, ca nivelul de anxietate de fond sau globala este semnificativ mai ridicat la persoanele care au fost unicii copii in familie dacat la cele care au mai avut frati sau surori. Schimburile afective, informationale si de alta natura care au loc intre frati conduc la dezvoltarea increderii reciproce, la fortificarea eului si evident la stabilirea unui echilibru interior mai rezistent, mai stabil. Si aceste relatii pot fi grevate de anumite tensiuni, ajungand chiar pana la conflict.

Relatii filiale tertiare - cele care se stabilesc intre bunici si nepoti. Bunicii reprezinta un fel de spate de rezistenta si de refugiu auxiliar, suplimentar pentru nepoti care, din partea parintilor primesc mai multa rigoare, mai multa exigenta si mai multa severitate. Prezenta bunicilor sporeste fondul emotional-afectiv al nepotilor si ii imbogateste din punctul de vedere al imageriei si creativitatii. Faptul ca bunicii sunt cei care introduc si mentin copilul in lumea povestilor, a basmelor, a amintirilor de diferite genuri constituie pentru copil o sursa deosebita de stimulare a trairilor emotionale si a reprezentarii lor imaginare. Prezenta bunicilor este considerata ca element pozitiv si necesar in procesul dezvoltarii si devenirii personalitatii nepotilor.

Relatii filiale colaterale - cele care se stabilesc intre veri, unchi si nepoti, intre cumnati etc.

Tot ansamblul acestor relatii delimiteaza un spatiu existential specific al fiecaruia dintre noi, ale carui influente determina constante atitudinale, caracteriale si comportamentale. De unde si proverbul care sustine ca ceea ce n-ai obtinut in cei 7 ani de-acasa nu vei obtine mai tarziu niciodata.

Relatiile educationale formale (scolare) ocupa o mare parte din viata individului si au prin continutul lor un caracter si o finalitate declarat formative, ele trebuind sa conduca la schimbarea starii interioare a personalitatii individului prin asimilarea de catre acesta a unui sistem coerent, inchegat de cunostinte, de procedee mentale, deprinderi si repere de orientare in viata particulara si in cea sociala in general. Relatia educationala se desfasoara pe doua planuri:

a.       planul interindividual intre profesor si elev, profesorul detinand rolul de actor principal in a carui sarcina cade organizarea si controlul asupra desfasurarii procesului de invatare pe care il realizeaza elevul;

b.      relatia dintre elev si diferitele obiecte sau discipline care intra in planul de invatamant.

Elevul are acces la doua surse de informatie: cea reprezentata de profesor si cea reprezentata de manuale. Relatia interindividuala capata si conotatii intersubiective, in sensul ca in cazul ei pot fi puse in evidenta atitudini pozitive sau negative, simpatii sau antipatii atat ale elevului in raport cu profesorul cat si ale profesorului in raport cu elevul. Conotatiile negative, de antipatie sau de ura, este stiut ca duc la alterarea continutului si eficientei procesului educational propriu-zis. Pentru ca destinul personalitatii sa urmeze o traiectorie optima este de mare importanta ca relatia educationala dintre elev si profesor sa se incadreze in limitele unor etaloane si criterii optimale, orice deviere ducand la diminuarea efectului formativ al acestei relatii.

In cadrul mediului scolar, educational, se stabilste si o vasta retea de relatii informale intre elevii care compun o clasa si intre un anumit elev si restul elevilor din scoala. Pe baza acestor relatii se produce o segmentare a grupului initial in subgrupuri, dupa abilitati, preferinte, constituindu-se astfel relatiile de prietenie, simpatie, antipatie etc. Din ansamblul acestor relatii se desprinde ceea ce se cheama climatul psiho-social al grupului mare, al clasei sau al anului, care exercita asupra fiecarui membru o influenta tonica, pozitiva, stimulatoare sau o influenta stresanta, apasatoare. Astfel ca relatia educationala ocupa o mare parte din viata individului si in cadrul ei se realizeaza principalul continut al stadiilor genetice ale personalitatii, respectiv: mica pubertate, preadolescenta, adolescenta, postadolescenta si prima tinerete, care incununeaza instituirea si stabilizarea structurilor de personalitate. Trebuie retinut ca in cadrul relatiilor de tip informal care se stabilesc intre colegi se produc influente semnificative reciproce care de asemenea pot sa aiba semn pozitiv sau negativ.

Foarte importanta in gestionarea relatiilor informale este relatia dintre scoala ca institutie si familie, precum si cea dintre scoala si comunitate in ansamblul ei. Scoala trebuie sa atraga de partea sa parintii si opinia generala, in mod activ si nu pasiv. Scoala trebuie de asemenea sa ofere familiei criterii, etaloane si repere de evaluare-apreciere a capacitatilor copiilor si a modalitatilor pe care ei trebuie sa le utilizeze in vederea rezolvarii diferitelor probleme de ordin psihologic care pot sa apara in cadrul familiei. Din pacate scoala se izoleaza, functioneaza ca o institutie inchisa si efectele asupra formarii personalitatii sunt relativ reduse. Cea mai mare contributie pe care o aduce institutia educationala, scolara, este pe linie intelectuala, ducand la furnizarea unor sisteme de cunostinte si eventual a unor procedee de lucru intelectuale, nu pentru formarea indivizilor, relationarea lor si dezvoltarea responsabilitatilor viitorului cetatean.

Relatiile profesionale se desfasoara pe 4 paliere diferite:

Nivelul solicitarilor obiective, proprii profesiei si locului de munca, functiei sau postului pe care il ocupa individul. Aici este scoasa in evidenta competenta personalitatii, care se evalueaza si se masoara prin performanta sau randament in raport cu solicitarile si sarcinile ce-i sunt atribuite. In raport cu personalitatea, campul de solicitari sau de sarcini profesionale poate sa se afle in 3 ipostaze:

o       Prin continutul, complexitatea si dificultatea lor sarcinile respective depasesc nivelul pregatirii si capacitatii persoanei, ceea ce atrage treptat dupa sine dezadaptarea profesionala, stresul profesional acut, asociat cu un nivel de tulburari nevrotice, conducand la sentimentul de neimplinire si de neputinta;

o       Prin continutul, complexitatea si dificultatea lor aceste solicitari sunt sub nivelul de pregatire al persoanei, ceea ce de asemenea duce la urmari negative asupra starii personalitatii, determinand sentimente de frustratie, de neimplinire, de nerealizare, care se concretizeaza in final prin instalarea asa numitei stari de blazare, de indiferenta;

o       Solicitarile coreleaza si concorda cu nivelul de pregatire si cu capacitatea individului - este situatia cea mai dezirabila atat din punct de vedere sanogenetic (pentru mentinerea sanatatii psihice a individului) cat si din punct de vedere al eficientei, aceasta conducand la obtinerea unor performante optime. Analiza acestui tip de relatie devine un obiectiv esential al psihologiei muncii si psihologiei organizationale. Pe baza ei trebuie sa se asigure o repartitie cat mai adecvata a personalului pe schema posturilor sau locurilor de munca.

Nivelul ierarhic, de subordonare, care se stabileste intre responsabili, sefi si subordonati, subalterni. Aici configuratia relatiei se va modela dupa stilul de conducere al responsabililor si sefilor si dupa tipul lor de personalitate. Din psihologia sociala stim ca stilurile de conducere pot sa fie de 3 tipuri:

o       Autoritar - seful doar impune si nu recepteaza nici o opinie din partea subalternilor, acestia fiind considerati ca indivizi de executie;

o       Laisee fair (stilul libertin) - caz in care se lasa libertate deplina subalternilor, iar liderul doar supravegheaza, observa si ici-colo mai intervine cu o sugestie sau o observatie critica;

o       Democratic - intre lider si subalterni se stabileste o comunicare bilaterala, deciziile luate de catre lider fiind analizate si discutate cu subalternii si fiind optimizate pe baza opiniilor formulate de acestia; de asemenea evaluarea rezultatelor se face tot pe baza unui dialog, unei comunicari bilaterale in care subalternii pot sa justifice, sa motiveze eventualele nerealizari sau esecuri.

Dintre toate cele 3 stiluri de conducere, din punct de vedere psihologic (dar si pragmatic) cel mai potrivit este cel democratic.

Nivelul orizontal cuprinde:

o       Relatii formale - relatiile interpersonale stabilite intre indivizii care ocupa aceleasi posturi de lucru:

o       Relatiile informale - legaturile intre indivizi bazate pe reciprocitate de simpatie si de agrement.

Din ansamblul acestor relatii se constituie asa numitul climat psiho-social de munca, de asemenea unul din factorii importanti care conditioneaza starea de sanatate psihica si randamentul indivizilor.

Relatia individului cu cultura organizationala este definita ca un ansamblu de reguli, de precepte, de criterii si de etaloane care stau la baza organizarii si desfasurarii activitatii in cadrul unei intreprinderi, unei institutii etc. Studiile comparative arata ca individul se simte mai bine din punct de vedere sanogenetic intr-o cultura organizationala bine articulata, bine inchegata, care ii ofera mijloacele si reperele adecvate de orientare in desfasurarea activitatii si in indeplinirea responsabilitatilor sale si se simte mai putin bine intr-o structura organizationala dezarticulata, haotica. In prezent acest factor al culturii organizationale este considerat ca avand o pondere importanta in conditionarea reusitei organizatiei.

Relatiile intersexuale, erotico-sexuale, au o importanta deosebita atat in formarea cat si in dinamica personalitatii structurate. Aceste relatii incep sa se infiripe de la cea mai frageda varsta, dupa 3 - 4 ani, de la gradinita, de cand se fac diferentele intre statutele de sex si incep sa se elaboreze sisteme de atitudini si de raportari diferentiate fata de indivizii de acelasi sex si fata de indivizii de sex opus. Relatiile respective, ca si toate relatiile in general, pot fi de atractie reciproca, de simpatie, sau de antipatie.

In primul rand, ca un aspect important al dinamicii in plan social al relatiei dintre sexe se desprinde conceptia si mentalitatea dominanta la nivelul societatii despre statutul barbatului si statutul femeii; aici gasim foarte mari diferente de la un sistem de cultura la altul, de la un tip de familie la altul. Avem culturi in care este exacerbat statutul barbatului si minimalizat cel al femeii (la fel si rolul si drepturile). Intr-adevar trebuie gasita o formula de echilibru intre specificul statutului celor doua sexe, de asa natura incat ea sa nu genereze stari de frustratie, insatisfactie, lezare a demnitatii personale de nici o parte. Planul erotico-sexual al relatiei intersexuale se asociaza cu dezvoltarea si manifestarea sentimentelor de iubire, de dragoste si de afiliere intr-un anumit cuplu (care poate fi temporar sau permanent). Analiza psiho-sociologica a dinamicii familiei arata, de exemplu, ca in societatea contemporana occidentala ponderea situatiilor de cupluri temporare (de concubinaj) tinde sa egaleze ponderea cuplurilor permanente iar unii psiho-sociologi merg pana la afirmarea necesitatii de a se reitera aceasta relatie de concubinaj.

Relatia erotico-sexuala este foarte importanta pentru ca duce la crearea de cupluri stabile (familii) iar pentru un individ crearea unei familii poate sa constituie o dominanta aspirationala motivationala esentiala.

Mirela Dima - grupa II

Tel: 0723239100