PSIHOLOGIE SI PSEUDOPSIHOLOGIE

PSIHOLOGIE SI PSEUDOPSIHOLOGIE

Alaturi de psihologia simtului comun si psihologia stiintifica o a treia arie de preocupari care incearca sa descrie, sa explice si sa faca predictii este pseudopsihologia.

Pseudopsihologie este un sistem nonstiintific care numai aparent este similar cu psihologia, deci nu are baza stiintifica. Descrierile, explicatiile si predictiile lor nu pot fi testate, fie - atunci cand sunt testate - se dovedesc nefundamentate. Exemplu tipic este astrologia - o pseudopsihologie - care utilizeaza pozitia stelelor si planetelor la data nasterii persoanei pentru a dscrie, explica si prognoza comportamentul acesteia.

Cercetarile stiintifice au demonstrat in mopd repetat ca astrologia nu are valoare stiintifica. Astfel, predictiile astrologice au succes numai atunci cand sunt atat de vagi incat exista garantia virtuala ca asa se va intampla ("banii vor fi probabil o sursa de preocupari pentru dumneavoastra in aceasta luna"). predictiile mai specifice ("veti castiga mai mult in octombrie si mult mai putin in decembrie") rareori se realizeaza. Succesul astrologiei deriva din simplitatea demersului si caracterul vag al predictiei.

PROGRESUL CERCETARII IN PSIHOLOGIE.

Scopul cercetarii psihologice este sa intelegem de ce, adica sa explicam, pe aceasta baza ajungand la predictii.

La momentul ideal, psihologii realizeaza acest lucru prin dezvoltarea unei teorii psihologice. Desi vom reveni, o teorie este un set de principii explicative utilizate pentru a da sens si a integra o suma de rezultate empirice. Se mai utilizeaza termeni ca model, analiza, perspectiva, abordare si chiar ipoteza.

Teorie = un set coerent de idei care ajuta in explicarea observatiilor si evaluarea predictiilor. O teorie are ipoteze, enunturi care pot fi testate pentru a determina corectitudinea lor (Simons si colaboratorii, 1994)

= o constructie ideala / conceptuala care incearca sa organizeze si sa exploreze anumite aspecte ale ambiantei. Din aceasta constructie se pot deriva ipoteze testabile (Peshazur, 1991, cap.9). teoria este un cadru de referinta, pentru ca acelasi fenomen in diferite orientari teoretice poate duce la selectia unor variabile diferite, la diferente cu cane / finalizari, definiri, in masurarea variabilelor etc.

O cercetare psihologica poate fi condusa pentru descoperirea a cat mai multe fapte, dar stiinta moderna avanseaza daca reusim sa descriem cat mai multe fapte, complexitatea lumii naturale in termenii a cat mai putine principii fundamentale (Gribbin, Rees, 1990, p.3).

In psihologie, teoria serveste le / are doua scopuri (functii):

ea trebuie sa fie capabila sa explice cat mai multe fapte;

ea trebuie sa permita cercetatorilor sa elaboreze predictii asupra a ceea ce se va intampla in noi situatii.

Scopul multor cercetari psihologice este de testa predictiile utilizand metode stiintifice.

Predictiile sunt adesea prezentate in forma ipotezelor care sunt afirmatii despre relatia cauzala dintre fenomene particulare, in alte cuvinte, se refera la relatia cauza - efect, la felul in care un fenomen il afecteaza pe celelalt. In sens larg, toate cercetarile psihologice sunt realizate pentru a vedea daca o ipoteze particulara este adevarata sau falsa. Adesea, aceste ipoteze sunt derivate din teoria psihologica.

Avantajul de a avea o teorie este acela ca ne spune unde sa cautam pentru evidenta, confirmare, explicatie. Datele empirice sustinastfel teoria.

Progresul in psihologie se face numai colectand evidente care sustin o teorie sau o ipoteza, ci si evidente care o contrazic. Cand o teorie este contrazisa ("falsification" sau "refutation", Popper, 1968) ea este respinsa sau redefinita.

O a treia cale, modalitate prin care psihologia progreseaza este supunerea la test )proba), teoria respectiva trebuind sa explice de ce (cauza - efect) si nu doar sa descrie ce se intampla. Astfel teoria permite exprimarea proceselor, si nu doar un produs particular, un eveniment singular. [EXEMPLE]

A) Scopurile unei cercetari, cum deja am anticipat: descriere, predictie, control, explicatie.

Descriere. Pentru un om de stiinta descrierea = enumerarea caracteristicilor unui eveniment, obiect individ, etc. Astfel , abilitatile de observare sunt esentiale pentru un psiholog. Psihologii, in traditia intelectuala a lui Fr. Bacon (1561-1626) sunt sistematici in ceea ce ei descriu. In locul unei enumerari arbitrare, ei descriu numai ceea ce este relevant pentru problema cecetata. Mai mult, in stiinta descrierile trebuie sa fie nu numai sistematice ci si precise. Descrierile precise sa fie concrete. Spunand despre cineva ca este "generos" poate fi acceptabil in conversatia cotidiana dar imprecis pentr comunicarea stiintifica. Oamenii de stiinta rezolva acest lucru utilizand definitii operationale (Kimble, 1989, in Sdarow, p. 37) care definesc comportamentele sau calitatile in termenii procedurilor utilizate pentru a le masura. Putem operationaliza "generos"= cel care da cel putin 5% din salariu pentru caritate. Sau "cel care obtine cel putin "n" puncte la testul "y".

Predictie. Psihologii fac nu numai descrieri ci si predictii, in forma ipotezelor privind schimbarile in comportament, experiente mentale sau procese fiziologice. O ipoteze este o predictie verificabila privind relatia dintre doua sau mai multe caracteristici. In mod uzual, ipoteze deriva dintr-o teorie care este set de enunturi ce integreaza diferite rezultate de cercetare. Teoriile ofera coerenta cercetarii stiintifice, fac din stiinte mai mult decat relatarea unor fapte izolate (Kukla, 1989, idem).

Pentru ca noi nu putem cunoaste toti factorii care afecteaza o persoana la un anumit moment dat, noi (psihologii) nu putem fi niciodata siguri de predictiile pe care le face o persoana (o campanie de asigurari face o predictie mai adevarata privind accidentele auto pentru un anumit grup de varsta decat o persoana oarecare).

Control. Psihologii incearca sa controleze schimbarile de comportament, experiente mentale sau procese fiziologice prin manipularea facturilor care le afceteaza. Controlul este un aspect esential in realizarea experimentelor, dupa cum acestea poate imbunatati calitatea vietii. De exemplu, prin procesuri controlate putem transforma comportamente de tip A in tip B - mai putin ostile etc.

Explicatia - descoperirea cauzelor schimbarilor comportamentale, trairilor, proceselor. Noi putem controla evenimente psihologice fara ca aceasta sa insemne in mod necesar si explicatie. Acelasi comportament - tip A- este explicat diferit de un psiholog cognitivist de un psihanalist sau de un behaviorist [cer explicatii]. In incercarea de a explica - identificarea cauzalitatii, aceasta se refera la efectul unei variabile sau mai multor variabile asupra acestei variabile. O variabila este un eveniment, comportament, tendinte sau caracteristica de orice natura, care are doua sau mai multe valori (varsta, greutate, inteligenta, temperatura.

SCOPURILE SI PRINCIPIILE UNEI BUNE CERCETARI

b) Dezideratul cresterii stiintei nu poate fi realizat decat printr-un produs de buna calitate care trebuie sa fie rodul unor procese riguroase de cercetare. In acest sens, exista cinci principii, regulile - mult mai numeroase - fiind abordate in sectiunile urmatoare. Aceste cinci principii impun ca o cercetare sa fie (Haslam, McGarty, 1998, p. 19-23);

fidela

valida

cumulativa

economica

publica

a)     Fidelitatea se refera la calitatea / capacitatea unor cercetari - respectiv la increderea noastra - prin care un rezultat empiric poate fi reprodus, cu alte cuvinte, repetand cercetarea, vom obtine acelasi rezultat, acesta nefiind rodul unei intamplari. Daca un rezultat este fidel, el poate fi usor reprodus / replicat.

b)    Validitatea este un concept mai dificil din cauza ca are mai multe forme. In termenii cei mai simpli validitatea exprima ca o cercetare arata ceea ce si-a propus sa arate. Exaninand validitatea unui studiu vedem daca rezultatul a fost corect interpretat.

Evident o cercetare poate fi fidela, dar nu si valida. [exemple].

Acest concept , atat in cercetari empirice cat si psihodiagnotic, a provocat discutii numeroase, pentru ca rezultatele pot fi reinterpretate intr-o maniera care arata altceva.

cu referire la QI, unii autori spun ca exista diferente rasiale, in ceea ce priveste inteligenta, rezultatele la testele de inteligenta fiind distorsionate cultural - le reflecta valorile, convingerile, chiar prejudecatile celor care le-au construit (Gould, 1981)

(studiul de caz)

Pentru inceput, precizam succint urmatoarele semnificatii ale conceptului de validitate:

validitate predictiva; daca o cercetare are validitate predictiva, atunci, tinand cont ca ea arata ceea ce si-a propus sa arate, se pot face predictii (identificarea comportamentelor / efectelor, performantelor viitoare);

validitate concurenta; permite diferentierea celor cu rezultate superioare de cei cu rezultate inferioare, a celor cu manifestari de un tip fata de cei cu manifestari de alt tip;

validitate de continut - ipotezele cercetarii, testul (de inteligenta, etc.) reflecta aspectele relevante ale conceptului, teoriei;

validitatea aparenta - sa fie credibila;

validitatea de construct; spre deosebire de validitatea de continut (cu care este relationata), se refera la esenta conceptului - sa masoare ceea ce si-a propus sa masoare (include modalitatea de continut) (Edenborough, 1997,p. 28-33);

c) Caracteul cumulativ; o cercetare trebuie sa fie ghidata de cercetari anterioare. in acest sens, alegerea unei teme de cercetare este ghidata de trei conditii:

pe baza altor cercetari in domeniu, fie ele "bune" sau "rele';

pe baza problemelor definite ca importante de comunitatea generala si de cea stiintifica;

functie de climatul politic, social, economic (Haslam, McGarty, 1998, p. 21)

d) Caracterul economic. O buna teorie ("nimc nu este mai practic ca o buna    teorie", Lewin) - ori alta structura explicativa - este cea care ofera cea mai simpla, mai economica si mai eficienta explicatie a evidentei. Scopul psihologiei, al stiintei in general, este de a explica un numar cat mai mare de forme in termenii unui numar cat mai mic de principii (Gribblin, Rees, 1990) [EXEMPLU]

e) Sa fie publica, astefel intrand in tezaurul cunoasterii colective, este evaluata, confruntata etc. Supunerea    cercetarii la o posibila critica este considerata o modalitate importanta de a ne asigura de calitatea sa.

Evident, aceste cerinte sunt principii, deci obiective ideale pentru o cercetare; un cercetator se poate apropia mai mult sau mai putin de aplicarea lor riguroasa, dar cel putin trebuie sa tinda catre ele.

Pentru a ilustra acest proces, sa ne reamintim cazul unei persoane care se gandeste la efectele separarii asupra unei relatii (sa o numim Susan). Am aratat inainte ca la contemplarea acestei probleme Susan si-a amintit o serie de cazuri unde cuplurile au fost despartite. Ea si-a adus aminte ca atunci cand Michele a plecat in Grecia prietenul ei a parasit-o, dar cand Rita s-a dus la Bali, prietenului ei i-a fost asa de dor incat a cerut-o in casatorie in seara in care s-a intors acasa. In plus, Susan s-a decis sa observe unele despartiri viitoare foarte atent (probabil analizand o gama de diferite tipuri de relatie) pentru a aduna mai multe informatii despre aceasta problema. Cu siguranta ea va obtine multe date sau fapte si probabil la sfarsitul procesului se va simti in stare sa ia o hotarare daca trebuie sau nu sa plece. Probabil ea va ajunge la concluzia ca absenta face ca dragostea sa creasca si se va hotara sa faca o calatorie in Patagonia.

Am notat mai inainte ca strategia Susanei va fi de uz limitat daca nu este sistematica (daca nu se bazeaza pe o metoda stiintifica). Dar chiar daca Susan a folosit metoda stiintifica, cercetarea ei va fi limitata daca se refera numai la adunarea de date.

Cand va avea destule date pentru a sti ca are dreptate? Va fi de ajuns sa-si bazeze hotararea analizand 5 relatii, 50 sau 5000)? Aceasta este in realitate o intrebare fara raspuns pentru orice om de stiinta care vrea sa-si bazeze concluziile numai pe observatia bruta (printr-un proces cunoscut sub numele de inductie).

Chiar daca fiecare relatie observata de Susan a supravietuit despartirii, ar putea ca sa fie sigura ca a ei va supravietui?

O trasatura importanta a problemei lui Susan este ca cercetarea ei are loc intr-un vid teoretic - ea nu are teorie de ghidare si structurare a cercetarii ei (o teorie care va sugera ipotezele speciale de testare). Daca are o astfel de teorie, ea ar putea aduna datele care au fost in special relavante ei. Alternativ, ea ar putea sa considere doua teorii competitive si sa adune datele care au fost testate.

In acest mod, avantajul de-a avea o teorie este ca ne comunica unde sa cautam marturia / proba. De exemplu, daca Susan are o teorie ca "absenta face ca dragostea sa creasca", poate ar fi mai avantajos sa se testeze acest lucru printre persoanele care au relati instabile / nesigure decat printre cei care au relatii puternice. Aceasta din cauza ca cel mai util mod de-a examina o teorie este testarea si intr-o situatie in care este cel ami putin probabil sa fie sustinuta.

Progresul in psihologie se face nu numai adunand probe care sustin o teorie sau o ipoteza, ci si adunand dovezi care sa o contrazica.

Cand o teorie este contrazisa in acest mod (printr-un proces pe care il numim falsificare sau dezmintire / respingere), ea ar trebui respinsa sau cel putin perfectionata. Dupa Karl Popper, acesta este modul de realizare a celui mai stiintific progres.

Pentru a asigura o verificare critica a teoriei ei ca "absenta face ca dragostea sa creasca", Susan poate sa observe ce i s-a intamplaty Martinei (o prietena cu o relatie foarte subreda / instabila) cand ea este despartita de prietenul ei. Daca prietenul Martinei o paraseste, acest lucru trebuie sa o forteze pe Susan sa respinga versiunea simpla a teorieiei. Sau cel putin ea trebuie sa o modifice, probabil adaugand o afirmatie de calitate, asa ca teoria revizuita (sau ipoteze) sa devina "absenta face ca dragostea sa creasca, dar numai daca relatia initiala este deja puternica"

Alta problema de notat in legatura cu teoria lui Susan este ca nu explica in realitate foarte multe despre relatia dintre despartire si sentimente. Afirmatia "absenta face ca dragostea sa creasca" este in realitate o descriere nu o explicatie. Strict vorbind, o teorie psihologica trebuie sa explice si nu sa descrie descoperirile unei cercetari psihologice. Trebuie sa spuna de ce absenta face ca dragostea sa creasca si nu ca absenta face ca dragostea sa creasca. In acest caz, o astef de teorie poate sa propuna ca "despartirea mareste atractia pentru cineva pentru care ai o parere buna (si reduce atractia pentru care nu ai o parere buna) deoarece memoria pastreaza numai cele mai frapante trasaturi ale unei persoane (sau obiect)".

Pentru a evita raportarea detaliilor acestei explicatii de fiecare data cand ne referim la teorie, teoria va fi probabil identificata de un titilu abreviat. Ne putem referi la aceasta explicatie ca " teoria trasaturii frapante / proeminente".

Pentru a ilustra aceasta problema, putem dezvolta trei teorii care ar putea fi folosite pentru a explica relatia dintre despartire si atractie.

Teoria A (sa o numim "teoria nostalgiei motivate') afirma ca despartirea de un obiect ne face sa exageram importanta obiectului deoarece suntem motivati sa avem amintiri pozitive despre lucrurile intalnite in trecut (acesta explica descoperirea ca "absenta face ca dragostea sa creasca").

Teoria B ("teoria fortificarii fizice") poate sugera ca despartirea de un obiect ne face sa-l depreciem deoarece atractia trebuie intretinuta prin mai empirice, dar implica numai un principiu, trebuie sa se prefere una care sa explice ori mai fortificare fizica constanta (aceasta explica descoperirea ca "ochii care nu se vad se uita").

In final, Teoria C (" teoria trasaturii frapante") ar putea argumanta ca despartirea de un obiect ne face sa exageram calitatile acelui obiect (bune sau rele) deoarece memoria tinde sa pastreze numai trasaturile cele mai frapante ale unui obiect (aceasta explica de ce "absenta face ca dragostea sa creasca" pentru lucrurile care ne plac si de ce "ochii care nu se vad se uita" cu lucrurile care nu ne plac). Conform principiului parcimoniei, din cele trei teorii, teoria C trebuie preferata deoarece explica fapte multe dovezi, ori acelasi numar de dovezi (sau mai multe) cu principii mai putine.