PSIHOPEDAGOGIE SPECIALA

Definirea psihopedagogiei speciale: (defectologia) a aparut din necesitatea solutionarii problemelor pe care le pun copiii cu diferite handicapuri, a caror instructie si educatie trebuie sa se subordoneze scopului integrativ. Solutia - recuperare si intelegere sociopedagogica.

Emil Verza - este stiinta care se ocupa de studiul particularitatilor psihice a persoanei cu handicap, de instruirea si educatia lor, de evolutia si dezvoltarea psihica, de modalitatile corectiv - recuperative pentru valorificarea potentialului uman existent si formarea personalitatii lor in vederea integrarii socio-profesionale cat mai adecvate.

Psihologia presupune un caracter teoretic si unul practic aplicativ.

Pentru dezvoltarea personalitatii si valorizarea maxima a potentialului uman si la copii fara deficiente se cere o asigurare diferentiata a educatiei, cu atat mai mult la persoanele cu deficiente se impune o abordare specifica pentru fiecare categorie. Apar domeniile psihologiei speciale:

oligofrenie psihopedagogica (psihopedagogia deficientilor mintali) - aspecte psihologice, psihodiagnoza, educatie, recuperare, integrarea copiilor cu deficiente mintale.

Tiflopsihopedagogia (psihopedagogia persoanelor cu deficiente vizuale) - probleme psihologice si pedagogice ale persoanelor cu deficiente de vedere

Surdopsihopedagogia - particularitatile psihofiziologice ale persoanelor cu deficiente de auz

Logopedia - prevenire si corectare a problemelor de limbaj

Metodele corectiv-recuperatorii specifice fiecarui domeniu se aleg in functie de :

gravitate

varsta

posibilitati de compensare .

Probele pot fi abordate distinct sau comune :

cunoasterea specificului dezvoltarii celor cu deficiente,

cunoasterea posibilitatilor de compensare

elaborarea unor principii si metode si prin care sa se dezvolte cat mai armonios.

Delimitari conceptuale

in literatura de specialitate exista termeni specifici pentru persoanele care se abat de la normalitate,(ca semnificatie generala) privind intreaga dezvoltarea psihofizica a persoanei, unele aspecte ramanand in urma (fizic, senzorial, mintal);

normal - adaptare echilibrata la mediu si raportare la grup de aceeasi varsta si mediu cultural

anormal - abateri peste standard, insuficiente retard in dezvoltare, abateri comportamentale , afectiuni fizice;

OMS ( Organizatia Mondiala a Sanatatii), Philip Wood prezinta trei aspecte in abordarea problemelor

Aspect organic deficienta

Aspect functional- incapacitate

Aspect social - handicapul propriu-zis

Deficienta este anomalie a unei structuri fiziologice, anatomice definitiva sau temporara ca urmare a unui accident sau a unei boli. Cuprinde cinci categorii: mintale, senzoriale, fizice, de limbaj, de comportament. Elementul generic de deficienta include termeni ca :

Deficit - conotatia cantitativa a deficientei

Infirmitate - absenta, diminuarea notabila a unor functii importante (de regula ne referim la cei cu deficiente motorii accentuate dar si la cei cu deficiente mintale profunde care necesita o protectie permanenta)

Invaliditate - pierderea , diminuarea, capacitatii de munca

Incapacitatea - este aspectul functional al deficientei si reprezinta pierdea sau diminuarea posibilitatii de a realiza o activitate motrica sau cognitiva sau un comportament. Apare in urma unor deficiente si se refera la actiunile si comportamentele considerate importante in viata cotidiana ( de comunicare, de locomotie, de orientare, de ingrijire corporala).

Handicapul - reprezinta aspectul social, fiind rezultatul unei deficiente care impiedica indeplinirea unui rol normal pentru o anumita persoana in functie de : varsta, sex, factori sociali si culturali. In O.N.U: se specifica ca handicap functionarea relatiei persoanei deficiente cu mediul ei, care survine cand persoana intalneste obstacole materiale, culturale, sociale care nu-i permite sa acceada la diferite sisteme sociale disponibile pentru altii, participarea pe picior de egalitate fiind ingradita. Categorii de handicap sunt cele de : independenta fizica, independenta economica (cheltuielile de compensare depasesc posibilitatile subiectului), de integrare sociala si de mobilitate.

DEFICIENTUL MINTAL

Deficienta mintala este un complex de manifestari foarte eterogene sub aspectul cauzelor, gradelor sau a complicatiilor. Trasatura comuna este incapacitatea de a desfasura activitati ce implica operatii ale gandirii la nivelul realizarii lor de catre indivizii de aceeasi varsta, pentru ca functiile psihice (in special cognitive) se dezvolta intr-un ritm incetinit si raman la un nivel scazut fata de nivelul indivizilor normali de aceeasi varsta.

Deficienta mintala este o deficienta globala ( nu numai sub aspect cognitiv) care vizeaza intreaga personalitate (structura, organizare, dezvoltate afectiva, psiho-motorie, comportamentala) si se manifesta in grade diferite in raport cu nivelul mediu al populatiei, pe parcursul vietii cu urmari diferite in privinta adaptarii.

Data fiind variabilitatea criteriilor de abordare (medical sau pedagogic) in literatura    de specialitate s-au utilizat termeni cu caracter de sinonimie cu deficienta mintala:

arieratie mintala (inapoiere, intarziere mintala) introdus de SEGUIN (1846) si se refera la formele grave ale deficientei delimitandu-le de cele usoare;

debilitate - forme usoare;

amentie - absenta inteligentei (Tredgold subliniaza diferentierea intre intarzierea mintala ca stare neprogresiva si dementa);

oligofrenie - folosit in URSS (A. Luria) - insuficienta mintala determinata de leziuni ale SN in perioada prenatala sau dupa, inainte ca anumite functii psihice sa se fi constituit;

intarziere mintala (Mariana Rosca) - inlocuieste termeni mai traumatizanti si pentru ca in cazuri mai putin grave se poate realiza progres;

handicap de intelect -(E. Verza) - pune in evidenta deficienta primara.

Cauzele deficientelor mintale: in functie de momentul actiunii lor sunt:

a)      genetice;

b)      in perioada prenatala;

c)      la nastere;

d)      postnatala;

a) genetice

genetice nespecifice (poligenice, nu pot fi individualizate clinic); ex. cazuri endogene, aclinice, subculturale, familiale. Exista riscul sa apara deficienta mintala la 40% din copii cu un parinte deficient mintal si la 60% din copii cu ambii parinti cu deficiente mintale. In aceste cazuri influentele educationale sunt scazute datorita posibilitatilor neprielnice de dezvoltate afectiva, intelectuala.

genetice specifice - sindroame individualizate clinic, aberatii cromozomiale. Au loc prin transmiterea genetica a unor deficiente in metabolismul substantelor: tulburari in proteine, glucide sau lipide, sau din cauza unor influente genetice transmise deficienta structurala (microcefalia)

b)perioada prenatala

factori infectiosi (virotici): rubeola, gripa infectioasa, hepatita virala. 45% din cazuri au loc in prima luna de sarcina;

factori bacterieni: sifilis congenital;

infectii cu protozoare: toxoplasmoza congenitala

factori toxici: intoxicatii cu substante chimice, alimentare, iradieri, spaime puternice, neacceptarea sarcinii, incompatibilitatea Rh-ului

c) perioada perinatala

traumatisme obstreticale: asfixierea la nastere (cauzata de strangularea cu cordonul ombilical sau administrarea unor anestezice in doze prea mari), hipoxia

d) perioada postnatala

bolile copilariei (meningita, encefalita, intoxicatii cu plumb, subalimentatia, carente afective si educationale, izolare de mediul social, indepartare de mama)

Clasificarea deficientelor mintale

Criterii: a) dupa natura cauzei; b) gradul deficientei mintale;

a)           este un criteriu etiologic

Tredgold - Deficientele mintale sunt: primare - provocate de factori genetici; secundare - provocate de factori de mediu si mixte.

Strauss combina criteriul etiologic cu simptomatologia. Potrivit lui deficientele sunt: de natura endogena determinate de un echipament nativ deficitar si exogene provocate de infectii sau traumatisme inainte sau dupa nastere (apar tulburari de perceptie, gandire, impulsivitate si tulburari de comportament)

Lewis - clasifica deficientele mintale in : intarziere mintala subculturala (data de mostenirea unui potential subnormal si conditii culturale insuficiente) si intarziere mintala patologica.

Pevzner - clasifica deficientele mintale dupa particularitatile fiziologice. Deficientele sunt:

deficiente mintale cauzate de leziuni corticale difuze cu tulburarea proceselor nervoase si fara o disfunctie masiva a echilibrului dintre excitatie si inhibitie;

deficiente mintale cu tulburare masiva a neurodinamicii corticale: predomina excitatia; predomina inhibitia; sunt slabe atat excitatia cat si inhibitia.

Matty Chiva - imparte debilitatea in: mintala normala (subculturala, fara cauze patologice si mintala patologica (cauze din perioada de dinainte si de dupa nastere).

b)          gradul deficientei se stabileste prin masurarea coeficientului de inteligenta, a posibilitatii de adaptare si integrare, a autonomiei personale, a comunicarii si relationarii

Dpdv al gradului deficientii sunt cu:

intelect la limita - posibilitate intelectuala de adaptare sociala se situeaza la granita cu debilitatea mintala; daca debilul mintal nu are capacitatea de a parcurge situatiile prevazute in programa scolii normale intelectul de limita are aceasta posibilitate, dar nu in ritmurile impuse. Intelectul de limita se caracterizeaza prin imaturitate afectiva, labilitate emotionala si are coeficientul de inteligenta 70 - 90, neincadrandu-se in categoria deficientilor mintali

deficienta mintala usoara (debilitate, oligofrenie de gradul I)- este forma cea mai frecventa si reprezinta gradul cel mai usor al debilitatii. A fost introdusa de SEGUIN pentru a-l diferentia de cel de idiot, ajunge pana la o varsta mentala de 7-11 ani, avand IQ = 50, 70

A. Binet considera subiectul ca avand capacitate de comunicare orala si scrisa cu cei din jur, dar manifesta o intarziere de 2-3 ani in perioada scolara fara ca aceasta sa fie determinata de carente educative. Debilul poate trece neobservat in perioada prescolara daca nu prezinta tulburari de comportament si anomalii fizice evidente.

R. Zazzo considera ca diferentierea acestor forme apare la varsta scolara manifestandu-se prin dificultati de invatare si gandire inferioara. Debilul din scoala nu va fi la fel in profesie. In scoala elevii sunt supusi aceluiasi ritm de inaintare, cei cu 2-3 ani intarziere nu fac fata, insa in societatea adulta ierarhiile se exprima altfel prin foarte multe profesii. Deficitul se manifesta numai in cazul solicitarii intelectuale, se poate integra in activitate.

Deficienta mintala usoara este prima zona a deficientei mintale, exprimandu-se printr-o insuficienta relativa la exigentele societatii care sunt variabile de la o societate la alta si de la o varsta la alta determinantii sunt biologici, normali sau patologici si au efect ireversibil.

deficienta mintala severa (oligofrenie de gradul II si imbecilitate) - coeficient intelectual cuprins intre 25 si 50 - varsta mentala 3 - 7 ani. aceasta categorie reprezinta 18-20% din totalitatea deficientilor mintali (Lewis).

Caracteristici: isi insusesc cu dificultate operatiile elementare insa pot invata sa scrie si sa citeasca cuvinte scurte; au vocabular limitat, structuri gramaticale defectuoase; putine cunostinte despre lumea inconjuratoare; sunt incapabili sa se intretina singuri, dar au deprinderi elementare de autoservire si se adapteaza la activitati simple de rutina; au capacitate de autoprotectie normala nefiind nevoie de asistenta permanenta si putand fi integrati in comunitate in conditii protejate.

deficienta mintala profunda (oligofrenie de gradul III, idiotenie) - IQ sub 25; varsta mentala 3 ani, este forma cea mai rar intalnita, reprezentand 5% din totalul deficientilor. A fost introdusa de Pinel sub termenul de idiotism - boala care include afectiuni mintale profunde. Esquirol: idiotul este starea in care facultatile mintale nu se manifesta niciodata, nu este o boala, ci o stare.

Caracteristici: prezinta malformatii fizice; miscari fara precizie; paralizii; invata sa mearga tarziu sau deloc; deficiente de natura senzoriala - slaba dezvoltare a mirosului sau gustului si prag al sensibilitatii algice scazut; nu comunica prin limbaj ci prin sunete nearticulate sau cuvinte izolate articulate defectuos; reactioneaza la comenzi simple indelung executate fara sa le inteleaga; au nevoie de asistenta permanenta fiind incapabili de autoprotectie.

Trasaturi de specificitate ale deficientilor mintali

sunt trasaturile caracteristice pentru toate formele deficientei mintale si care au un anumit grad de stabilitate, devin tot mai accentuate pe masura cresterii deficientei, si pe masura inaintarii subiectului in varsta; nu dispar prin instructie si educatie dar pot capata un caracter de mascare, accentuate fiind cand persoana desfasoara activitati intelectuale sau se afla in situatii problematice stresante.

Rigiditatea (Kounin) - este rezistenta la schimbare incluzand ideea de fixare, de aici dificultatile in adaptare la situatiile noi;

la subiectii normali apare o data cu inaintarea in varsta;

la adult exista mai multe regiuni psihologice, dar granitele sunt mai rigide odata cu inaintarea in varsta; regiunile psihologice - reflectarea structurii si functionalitatii creierului, legaturi de asociatie intre diferitele regiuni ale creierului;

la deficientii mintali aceste regiuni sunt rigide si schimbul nu se realizeaza conform varstei cronologice, deficientul mintal neputand aplica cele invatate intr-o forma noua, are un ritm de dezvoltare lent, curba de perfectionare este plafonata avand loc blocaje psihice ;

rigiditatea reactiilor adaptative si comportamentale (Luria - inertie oligofrena. Aceasta inertie oligofrena este insuficienta adecvare a reactiilor adaptative si comportamentale la schimbarile din mediu, fenomen concretizat in puternica lipsa de mobilitate a reactiilor, incetineala in gandire, apatie in reactiile comportamentale sau reactii precipitate din cauza stocarii peste limitele normale a unor focare de excitatie). Repetare continua a unei activitati si dupa ce stimulul ce a declansat-o a disparut, prin mentinerea unor gesturi chiar cand nu mai este necesar. Este o consecinta a dereglarii mobilitatii proceselor nervoase fundamentale stand la originea sindromului central oligofrenic = diminuarea capacitatii de abstractizare, generalizare. Pevzner gaseste doua subcategorii ale deficientilor mintali in functie de particularitatile activarii zonei corticale

o       cei care pe fondul predominantei starii inhibitorii manifesta o stare de apatie generala, incetineala in reactii, lipsa de interes;

o       cei care pe fondul excitatiei manifesta o impulsivitate accentuata lipsita de autocontrol, precipitare in reactii.

- Vascozitatea genetica (Barbel Inhelder)

daca la copiii cu intelect normal dezvoltarea intelectuala se caracteriza prin dinamism in trecerea de la un stadiu la altul, deficientul mintal se caracterizeaza prin lentoare, plafonare, regresie, atunci cand intampina dificultati in efectuarea operatiilor formale datorita neterminarii constructiei sale psihice;

deficientul parcurge aceleasi stadii dar in mod diferit; dezvoltarea se caracterizeaza prin lentoare specifica si printr-o stagnare de lunga durata instalata cu atat mai repede cu cat deficienta mentala este mai accentuata;

la normal trecerea de la un mod de gandire la altul se realizeaza firesc, tinde catre un echilibru progresiv, cu o buna stabilitate a achizitiilor care arata ca noua structura functioneaza satisfacator; la deficientul mintal evolutia gandirii tinde catre un fals echilibru caracterizat prin vascozitatea rationamentelor, fragilitatea achizitiilor, incapacitatea de a parasi un punct de vedere pentru altul - si cand atinge un stadiu superior gandirea pastreaza amprenta nivelului anterior regresand cand intampina dificultati;

deficientul mintal oscileaza intre doua niveluri de dezvoltare (intre operatii concrete intr-un domeniu, iar in altul este intuitiv - serieri dupa criteriul lungimii, dar nu dupa cel al grosimii);

Heterocronia oligofrenica a dezvoltarii (R. Zazzo)

deficientii mintali au o dezvoltare dizarmonica, se manifesta inegal la diferite paliere. Aceste diferente intre ritmurile de dezvoltare a diferitelor elemente ce intra in componenta profilului psihologic se pot observa si la copiii cu intelect normal insa in cazul celor deficienti ele sunt generatoare de dizarmonie; in timp ce la copilul normal exista o concordanta intre viteza si calitatea executiei, la cel deficient exista un decalaj foarte mare ( in executarea unei sarcini un deficient de 14 ani are viteza unui copil de 12 ani si calitatea executiei a unuia de 6,7 ani):

este o consecinta a interactiunii celorlalte trasaturi de specificitate rezultand o abordare diferentiata a deficientilor in procesul compensator atat in raport cu ceilalti, cat si fata de propria persoana (el se dezvolta discordant in raport cu sine insusi).

Fragilitatea constructiei personalitatii

se manifesta atunci cand solicitarile depasesc posibilitatea de raspuns;

se inregistreaza infantilismul in comportament, operatiile logice de nivel scazut nefacilitand construirea raporturilor sociale stabile;

poate fi:

o       disociata - cu manifestari de impulsivitate, duritate, lipsa de control in conditii de mediu nesecurizat;

mascata - la cei care traiesc intr-un mediu securizat;

Fragilitatea si labilitatea conduitei verbale (E. Verza)

neputinta de exprimare logico-gramaticala a continuturilor, situatiilor, imposibilitatea de a-si mentine conduita verbala la un progres continuu, de a o adapta la diverse situatii;

se manifesta prin retard in limbaj sau tulburari frecvente ale limbajului.

Alte trasaturi sunt analizate in functie de simptomatologia psihica cu implicarea si dezvoltarea proceselor psihice in diferite forme de dezvoltare.

Particularitati specifice ale proceselor si functiilor psihice in diferite forme de activitate

activitatea psihica se caracterizeaza prin desfasurarea ei in limite inferioare, stagnarea in evolutia unor functii, dezorganizarea altora

fragilitatea constructiei personalitatii este valabila si pentru procesele si functiile psihice manifestandu-se in raport cu gradul de deficienta. La deficientii mintali severi    aceste procese sunt foarte diminuate, evolutia lor avand loc doar la debilul mintal

in plan senzorial perceptiv:

prezinta dificultati de analiza

surprinde mai putine detalii, face confuzii din cauza activismului scazut si din cauza mascarii unor elemente care se surprind mai usor, aceasta dificultate poate fi ameliorata prin utilizarea intrebarilor, prin delimitarea contururilor, prin sublinierea cu culoare (culoarea impunandu-se mai usor decat forma si greutatea)

nu sesizeaza elementele periferice dintr-o imagine

saracia vocabularului duce la o analiza perceptiva scazuta

sinteza se realizeaza cu greutate, orice situatie prea fragmentara este greu de reconstituit (Mariana Rosca - o pisica desenata pe doua cartonase - debilii vad doua pisici)

durata analizei si sintezei este mai buna daca li se prezinta obiectele un timp mai indelungat

ingustimea campului perceptiv - capacitate redusa de a stabili in plan intuitiv relatii dintre obiecte

constanta perceptiva este mai slaba datorita analizei si sintezei deficitare

iluziile perceptive apar mai rar decat la normali (iluzia de greutate-doi cilindri de marimi diferite dar cu aceeasi greutate - normalii spun ca cilindrul mai mic este mai greu, iar debilii mai rar

reprezentarile sunt afectate, sunt sarace, incomplete, lipsite de fidelitate

gandirea: caracteristica esentiala pentru evaluarea gradului handicapului

R. Zazzo: reprezinta cel mai scazut ritm de dezvoltare dintre toate procesele psihice;

analiza si sinteza la nivel mintal se realizeaza cu dificultate; din cauza saraciei vocabularului analiza si sinteza din planul senzorial - perceptiv apar dificultati in compararea a doua obiecte familiare - ei descriu fiecare obiect sau se refera la indici nesemnificativi.

stabilirea asemanarilor perceptive apare tarziu (diferentierea de cele categoriale)

capacitatea de generalizare apare tarziu; aceasta nu este absenta, dar se realizeaza la un nivel scazut, elementele descrise fiind legate de experienta senzoriala

definirea notiunilor se face prin indicarea factorilor (ex. lingura - cu care s e mananca),

intelegerea (integrarea cunostintelor noi in sistemul deja elaborat) de realizeaza cu dificultate; nu inteleg continutul unui text nou chiar daca au cunostintele pentru ca nu actualizeaza aceste cunostinte; disponibilitatile cognitive sunt utilizate intr-o maniera pasiva; orientare nu spre gasirea unor solutii noi, ci spre gasirea unor experiente deja existente; judecata este retrospectiva;

zona limitata a zonei proximei dezvoltari (L.S. Vigotski) - debilii mintali rezolva mai greu o sarcina care le-a fost aratata de adult-numai dupa multe incercari pot reproduce sarcina aratata

nu ating stadiul operatiilor formale; generalizarile se desfasoara cu dificultate, dar nu sunt absente;

limbajul - inertiile de la nivelul gandirii isi pun amprenta asupra limbajului

Caracteristicile limbajului:

o      aparitie intarziata vorbirii; vocabular redus; mentinerea caracterului situativ; (parametri ai depistarii nivelului dezvoltarii psihice)

o      utilizare gresita a notiunilor cu caracter abstract, daca le utilizeaza in alt context decat in cel invatat;

o      desprinde cu greutate sensul din context;

o      frazele au un numar redus de cuvinte, sunt defectuos construite gramatical;

memoria - inferioara copilului normal; hipermnezii in unele cazuri (idiotii savanti) - (A. BINET - 7 ani varsta mentala - 45 cifre dupa o prima citire) datorita heterocromiei, dar nu-i foloseste la nimic (dezvoltarea unui proces nu influenteaza dezvoltarea in ansamblu a celorlalte procese)

Caracteristicile memoriei

o rigiditatea fixarii si reproducerii duce la dificultati in realizarea transferului de cunostinte;

o nu are un caracter suficient de voluntar, nu-si elaboreaza un plan de fixare intentionata a materialului;

o diferenta dintre memoria voluntara si cea involuntara este nesemnificativa. Ex. Mariana Rosca - experiment: memorarea a doua texte similare -li s-a cerut sa retina si sa reproduca un text, iar la celalalt sa semnaleze ce nu inteleg (scopul esential era tot reproducerea); textele au fost citite de doua ori. Rezultate: la subiectii normali primul text - mem. voluntara 80%, la al doilea text - 50 %; la deficienti: memoria involuntara 46% la primul text; 40 % la al doilea text;

o evocarea nu este suficient de activa - ca efect al intrebarilor debilul poate adauga si alte elemente;

o lipsa de fidelitate - cand povestesc adauga elemente straine provenite din alte situatii , din experiente anterioare asemanatoare;

o au nevoie de un numar mai mare de repetitii pentru a retine un material; de o motivatie adecvata, de stimulare a activismului;

o memoria este mai putin afectata;

activitatea voluntara

prezinta deficiente in toate momentele desfasurarii ei;

scopurile fixate sunt apropiate, generate de trebuinte imediate, se abat daca intampina dificultati si executa alta sarcina mai usoara;

nu dau atentie instructajului, trec la actiune, nu cer lamuriri, nu prevad dificultatile ceea ce duce la esec;

daca indicatiile se dau pe parcurs greselile apar mai putin frecvent (planul trebuie prezentat secvential)

negativism la comenzi categorice (pentru a colabora trebuie sa fie sugestionati, reactioneaza negativist la comenzile categorice datorita capacitatilor reduse)

este bine sa li se sugereze ceea ce trebuie sa faca si nu ceea ce nu trebuie sa faca;

a se evita tonul ridicat;

in plan emotional - afectiv

sunt imaturi afectiv;

debilul mintal scolar are manifestari afective specifice prescolarului - manifestari afective neconcordante cu cauza care le-a produs: supararea -ia forma unei crize de furie; manifestari agresive si autoagresive; veselia - crize de ras nestapanit; manifestari de simpatie fara retinere. Toate acestea nu sunt expresia unor trairi adanci si stabile, ci efectul capacitatii reduse a scoartei cerebrale de a exercita un control asupra centrilor subcorticali, astfel cauze neinsemnate pot determina incetarea crizelor sau trecerea la o manifestare contrara.

unii    debili sunt placizi, au capacitati reduse de a stabili contacte, se caracterizeaza prin unele note autiste;

in planul motricitatii - e in stransa dependenta cu nivelul de debilitate;

forta, precizia, viteza, coordonarea, prehensiunea sunt inferioare deoarece miscarile sunt legate de psihismul individului (nu este suficienta forta si dezvoltarea fizica); se manifesta si la debilul mintal lejer;

lateralitatea - este afectata; se fixeaza cu intarziere sau este incrucisata (dominanta pentru mana, ochi, picior), rau afirmata si duce la intarzieri in plan lexico-grafic;

reglarea fortei miscarilor este deficitara (insuficienta senzatiilor kinestezice);

prezinta miscari stereotipe (mai frecvente cu cat deficientele sunt mai grave - sub 60 coeficient de inteligenta sunt incapabili de miscari de precizie);

intr-un mediu de viata stimulativ se pot elabora motivatii gradate si abilitati pentru stimula procesul educativ;

SINDROAMELE DEFICIENTELOR MENTALE

Acestea sunt forme stabile ale deficientei mentale fiind in raport direct cu bolile ereditare, cu malformatiile congenitale. Se manifesta prin structurile fizice si psihice caracteristice sindromului respectiv. Din asocierea semnelor somatice si fizice rezulta un tablou din care se poate deduce boala fara o consultare de specialitate.

Sindroame determinate de anomalii cromozomiale

a)      anomaliile cromozomilor autozomi

Sindromul Down

b)      anomaliile cromozomilor sexuali (gnomozomii)

Sindromul Turner

Sindromul Klinefelter

SINDROAME CROMOZOMIALE:

a) anomaliile cromozomilor autozomi

Sindromul Down -provine de la cel care l-a descris Langdon Down -1966 numindu-l si idiotenie mongoloida.

Originea acestei boli a fost stabilita in 1959 de Turbin si Lejeune care au ajuns la stabilirea aberatiei cromozomiale descoperind un cromozom in plus in pozitia 21 rezultand astfel trizomia 21 nu se stie cum se dobandeste aceasta anomalie dar se stie ca este influentata de varsta mamei -dupa Thomson la mamele sub 21 de ani exista un risc mai scazut care insa creste odata cu inaintarea in varsta.

Aceasta este una din cele mai intalnite anomalii cromozomiale 1 caz la 700 de nasteri. Nivelul intelectual este scazut -Blessing considera ca 60% din cazuri sunt la nivel de debilitate si imbecilitate si 40% de idiotenie fiind influentati de mediul stimulativ. Diagnosticul se face chiar de la nastere, similitudinile intre copii bolnavi fiind foarte mari, atenuand chiar particularitatile rasiale.

Particularitati:

capul mic;

occipital turtit,

fata rotunda, lata, colorata in rosu la nivelul barbiei si al obrajilor(fata de clovn), pometii sunt absenti,

fantele de la ochi sunt orientate in sus si oblic ca la mongoloizi,

ochii sunt la distanta(hipertelorism),globii oculari sunt mici, pleoapele sunt inflamate(blefarita) si in diverse cazuri poate aparea strabismul;

nasul este scurt si turtit, narile sunt largi

urechile sunt asimetrice mici situate jos

gura este mica, intredeschisa, limba este mare si fisurata rezultand limba scrotala, buza inferioara este groasa si fisurata de multe ori; bolta palatina este ogivala rezultand vorbirea pe nas; dintii sunt mici cu vicii de implantare, rezultand vorbirea neinteligibila

gatul este scurt si gros;

abdomenul este mare si hipotom;

degetele sunt mici si lipite rezultand sindactilia

picioarele sunt scurte si plate; degetul mare fiind la distanta de cel de-al doilea

limbajul se dezvolta cu intarziere si ramane la un nivel scazut;

prezinta grimase faciale

mobilitate scazuta;

in plan afectiv sunt afectuosi, sociabili, gelosi si pot invata sa cante la instrumente de percutie avand simtul ritmului;

pot munci la slujbe cu caracter repetitiv;

prezinta malformatii viscerale, afectiuni cardio-vasculare, malformatii ale tractului gastro-intestinal iar baietii sunt sterili;

durata de viata este in functie de gravitatea malformatiei; mortalitatea este crescuta in primul an, 28% ajung peste 30 de ani, 8% peste 40 de ani iar 3% peste 50 de ani.

b)        anomaliile cromozomilor sexuali (gnomozomii)

1) Sindromul Turner (la femei) este o anomalie in minus a cromozomiilor in care lipseste cromozomul x, este o disgenezie sau agenezie gonadica care provoaca sterilitate. Din punct de vedere intelectual pot fi si normale dar se intalnesc si cazuri de debilitate (10% din cazuri);dezvoltarea staturala este scazuta (nanism sub 1,40m); gatul este scurt, cu plagi cutanate(terigum coli); toracele prezinta mameloanele indepartate, cu malformatii ale coloanei vertebrale(scolioza, scifoscolioza)

Sindromul Klinefelter reprezinta o anomalie in plus a cromozomilor x de unde rezulta intersexualitate care este observata cu precadere la adolescenti; se manifesta prin acrofie testiculara deci si prin sterilitate, pilozitate si musculatura slab dezvoltata; deficienta mentala este cu atat mai grava cu cat numarul cromozomilor x este mai mare. Bolnavii manifesta tulburari de comportament, inhibitie complexe de inferioritate mitomanie si inclinatie spre perversitate sexuala.

SINDROAME PROVOCATE DE TULBURARI METABOLICE

Aceste sindroame sunt cauzate de absenta unor enzime, sau modificari ale acestora astfel incat nu se pot realiza anumite transferuri de aminoacizi cu consecinte grave si manifestari clinice variabile caracterizate prin deficiente mentale, tulburari neurologice si tulburari de dezvoltare ale structurii nervoase superioare. Ele pot fi provocate de tulburari ale metabolismelor:

proteinelor;

hidratilor de carbon;

lipidelor;

Tulburarea metabolismului proteic duce la:

Fenilcetonuria sau oligofrenia fenilpiruvica -cauzata de absenta unei enzime care transforma un aminoacid in tirozina(acid a carui oxidare contribuie la formarea pigmentilor negri);datorita acestui proces incomplet se acumuleaza fenilalamina in concentratie mare cu efecte toxice pentru celula nervoasa. Fenilalamina se transforma in acid piruvic detectabil in urina copilului, fapt ce permite o depistare timpurie fiind posibila aplicarea unei diete fara fenilamina. Daca se iau aceste masuri desi eroarea metabolica ramane, nu mai are efecte toxice asupra sistemului nervos.

Acest sindrom a fost descris in 1934 de Fling. In lipsa unui tratament se ajunge la deficiente mentale(d.m.)de diferite grade mai ales cea severa si profunda(65% din cazuri). Noii nascutii sunt aparent normali se manifesta insa o iritabilitate nervoasa accentuata, hiperkinezie, negativism, permanenta a trunchiului, pareze sau paralizii spastice, diminuarea pigmentilor, sensibilitatea excesiva a pielii, si mirosul de mucegai.

Tulburarea metabolismului hidratilor de carbon la:

Galactosenia(tulburare ereditara ci transmisie recesiva) provocata de lipsa unei enzime necesare metabolizarii galactozei (prezenta in lapte)are manifestari ca oligofrenia piruvica; copilul prezinta simptome de icter, cataracta si intarziere mintala de diferite grade, tulburari in crestere, atonie, atrofie musculara, pareze si paralizii. In urma diagnosticarii copilul nu mai este hranit cu lapte.

Fructozuria reprezinta intoleranta la fructoza. lipseste enzima necesara metabolizarii sucului de fructe fapt cu urmari toxice.

Sucrozuria reprezinta intoleranta la zaharoza si are aceleasi manifestari si aceleasi masuri de prevenire ca si fructozuria si galactosenia.

Tulburarea metabolismului lipidelor la:

Idiotia anaurotica este tulburare transmisa recesiva. In celulele ganglionare ale creierului si maduvei spinarii se produc acumulari de lipide, demielinizari ale celulelor gliale care se incarca lipidic. Copilul la nastere este normal insa dupa 5, 6 luni devine apatic, nu-si mai tine capul, are loc degradarea vazului si regresia mintala grava. Aparitia acestor tulburari este posibila la varste diferite(nastere sau 3-10 ani) si cu cat aparitia este mai tardiva cu atat gravitatea este mai mica.

Gargoilismul (sindromul Hurler)- este sindromul in care neuronii cortexului cerebral si ganglionii bazali sunt afectati de o substanta a carei natura nu a ost determinata fiind identificata ca o lipoproteina, glicolipida sau o combinatie a lor. Aceasta boala se manifesta prin nanism si prezinta un facies tipic: ochii sunt departati mult, nasul este turtit si in forma de sa, are buze groase, urechi implantate jos, gat scurt si craniu deformat(craniu doligocefal- avand regiunea occipitala foarte pronuntata), bolnavul prezinta infatisare batrancioasa, voce ragusita, degete in forma de gheara si pete cu aspect de coaja de portocala, avand o durata de viata redusa.

SINDROAMELE ECTODERMICE

Sunt malformatii ale ectodermului insotite de boli ale pielii si d.m.

Scleroza tuberoasa Bournevil prezinta noduli sclerotici in cortex insotiti de distrugeri neuronale si atacuri epileptoide. Pe piele apar glanulatii(datorita glandelor sebacee atrofiate) si pete de culoarea cafelei cu lapte. Apar de asemenea spasticitate, hipotonie, intarziere mintala care inainteaza odata cu varsta.

SINDROAME ENDOCRINE

Idiotia mixedenoasa (hipertiroidie) determina atrofierea corpului tiroid si este congenitala. Bolnavul are fata buhaita, greutatea corpului este mare in raport cu inaltimea si poate avea deficiente de diferite grade.

Cretinismul endemic apare in familiile de gusati din regiunile fara iod in sol si apa. Dezvoltarea copilului este afectata chiar din viata intrauterina prezinta statura subnormala, craniul mare in raport cu corpul, au dinti implantati defectuos si par aspru fiind capabili de munci fizice. Aceasta boala este curabila utilizandu-se sarea iodata.

SINDROAME ALE SISTEMULUI NERVOS:

Acrocefalosindactilia (sindromul Apert) este ereditara; bolnavul are craniul inalt, scurt anteroposterior dar lat transversal; prezinta hiperterorism sindactilie, anomalii cardiovasculare, d.m. grave.

Arahnodactilia (sindromul Marfan) prezinta malformatii ale scheletului, ale aparatului cardiovascular, are extremitati lungi si scifoscolioza, de asemenea si intarziere mintala grava.

Microcefalia este o boala ereditara transmisa recesiv insa apare si din cauza unor infectii toxice in perioada embrionara; craniul in acest caz este exagerat de mic in raport cu corpul. Deficienta mintala poate fi destul de grava dar microcefalii au o viata afectiva dezvoltata dand impresia unei deficiente mai lejere.

Hidrocefalia apare datorita unor infectii intrauterine si se caracterizeaza prin acumularea lichidului cefalorahidian in cutia craniana si astfel pot aparea modificari ale craniului atat in viata intrauterina cat si dupa. Bolnavul prezinta pe suprafata creierului circulatie abundenta provocand hipertensiune craniana care are ca urmari leziuni cerebrale cu tulburari motorii, oculare si psihice,. In cazurile de hidrocefalie mersul si vorbitul apar cu intarziere iar dezvoltarea intelectului poate avea diferite grade si pot fi luate masuri precoce de eliminare a lichidului.

METODOLOGIA RECUPERARII PERSOANELOR CU HANDICAP MENTAL

Scopul psihopedagogiei speciale este de a pregati persoanele cu handicap pentru viata si activitate. Pentru aceasta se folosesc mijloace, metode specifice adaptate, care sunt incluse in procesul recuperator. Scopul este adaptarea functiile normale astfel incat sa poata prelua activitatea celor deficitare, in vederea formarii unor abilitati si comportamente care sa-i permita integrarea optima in viata sociala. Recuperarea vizeaza si pregatirea psihologica pentru crearea unei stari afectiv-motivationala corespunzatoare prin trairea satisfactiei in raport cu activitatea depusa si mentinerea unui confort psihologic prelungit prin intermediul acesteia.

Pentru stabilirea metodologiei diferentiate si specifice recuperarii este necesar sa se porneasca de la particularitatilor psihofizice ale stadiului de evolutie a diferitelor functii a perspectivei si a pronosticului.

Metodologia utilizata poate fi:

psihologica;

pedagogica;

medicala;

Doar combinarea acestora insa asigura succesul, fiind necesara o terapie complexa. Accentuarea uneia dintre ele trebuie sa tina seama de:

forma si gravitate;

evolutie si nivelul dezvoltarii functiilor neafectate;

posibilitatile preluarii functiilor deteriorate de catre cele normale;

starea psihica a subiectului;

varsta cronologica si mentala;

activitatea pentru care va fi pregatit;

Recuperarea trebuie sa duca la ajustari, care sa duca la un comportament care sa asigure succesul. Recuperarea se poate realiza prin:

invatare care este acumularea de cunostinte selectate in functie de contributia la dezvoltarea psihica a deficientilor mintali si in functie de aplicabilitatea lor practica. Este un proces instructiv, educativ; este in primul rand formativ si in al doilea rand informativ. Invatarea la deficientii mintali trebuie stimulata printr-o serie de intaritori aplicati cu consecventa sau sanctiune verbala si materiala. Pentru a intelege si rezolva o problema, deficientul mintal are nevoie de suport concret, de informatii anterioare prin care sa pregateasca bagajul de cunostinte necesare pentru intelegerea ei.

In cazul deficientilor mintali trebuie evitat verbalismul ca o conditie de baza, iar din materialul intuitiv trebuie eliminate elementele de prisos care ar orienta gandirea spre ceva neesential. Elementele nu trebuie prezentate deodata ci pe rand. In cazul deficientilor mintali factorul emotional este o conditie esentiala pentru asigurarea reusitei invatarii si punerii bazelor recuperarii.

psihoterapie care are rolul de a inlatura anxietatea, negativismul, de a activa motivatia; la deficientii rezultatele cele mai bune prin psihoterapie de sugestie si de relaxare.

Sugestiile trebuie sa fie pozitive actionand la inlaturarea sau ameliorarea comportamentelor aberante; psihoterapia are un rol important si in formarea atitudinilor pozitive; trebuie stimulata dorinta de a participa la viata colectivitatii; deficientii mentali sunt usor influentabili si legati de cei din jur;

Psihoterapia de relaxare are rolul de a ameliora starile tensionale cu hiperexcitabilitate prin activitati ludice prin care se creeaza dispozitii pozitive.

terapie ocupationala urmareste realizarea unor foloase practice si estetice prin activitati distractive si culturale orientate spre frumos spre placut.

Poate fi aplicata cu succes in toate formele de d.m. Prin toate formele de terapie ocupationala (ludoterapia, ergoterapia, artterapia) se consuma energia si se formeaza unele abilitati motrice si deprinderi ocupationale; Este importanta mentinerea interesului pentru activitate si buna dispozitie iar orice solicitare trebuie adaptata la posibilitatile fiecaruia.

ORGANIZAREA UNITATILOR SPECIALE PENTRU DEFICIENTII MINTAL

E conceputa astfel incat aceasta sa fie pregatirea pentru dobandirea abilitatilor care sa le permita exercitarea unor profesii si dezvoltarea unor componente care sa le faciliteze adaptarea la conditiile concrete ale societatii care are ca rezultat integrarea in societate. Integrarea este un concept de baza al recuperarii, instructiei, avand ca scop asigurarea insertiei sociale cat mai aproape de normal si de a valorificare la maxim.

Unitatile sunt in functie de d.m:

caminele scoala si caminele spital pentru deficientii severi cu obiective axate pe dezvoltarea unor capacitati practice, autoservire, relationarii cu cei din jur.

scolile speciale pentru deficientele usoare unde obiectivele sunt aceleasi ca in invatamantul normal dar adaptat la particularitatile psihoindividuale. Obiectivul general este modul in care se integreaza in societate.

Invatamantul profesional este reprezentat de scoli profesionale in care se continua activitatea de dezvoltare a trasaturilor psihologice si fizice dar punandu-se accent pe invatarea de meserii(la noi deficientii lejeri sunt pregatiti pentru instalatori, tamplari, zugravi, crescatori de animale, bucatari, cofetari).

In ultimul timp in urma unor influente scandinave si americane s-a impus ideea de normalizare adica conditii egale de educatie atat pentru cei normali cat si pentru cei deficienti. Conceptul a provocat insa controverse existand doua orientari, prima optand pentru integrare si socializare sustinand necesitatea invatamantului special in timp ce a doua opteaza pentru clase integrate intr-o scoala traditionala.

Deficiente senzoriale

Deficientele senzoriale sunt determinate de unele disfunctii sau tulburari la nivelul principalilor analizatori (vizual si auditiv), cu implicatii majore asupra desfasurarii normale a vietii de relatie cu factorii de mediu, dar si a proceselor psihice ale persoanei, avand o rezonanta puternica in conduita si modul de existenta ale acesteia. Datorita particularitatilor celor doi analizatori, auditiv si vizual, precum si rolului fiecaruia in structurarea proceselor psihice, este nevoie de o abordare separata a tulburarilor care pot interveni la nivelul lor. Astfel au aparut surdologia si tiflologia, cele doua discipline responsabile de studierea, descrierea si cunoasterea deficientelor de auz si, respectiv, de vedere.

PSIHOPEDAGOGIA DEFICIENTILOR DE AUZ

Analizatorul auditiv are o importanta deosebita in dezvoltarea psihica a individului din cauza rolului pe care-l are in facilitarea comunicarii verbale si in acumularea cunostintelor. Deficienta auditiva determina modificari in activitatea individuala cu perturbarea relatiei cu mediul inconjurator.

Cand deficienta auditiva este congenitala sau apare la varste timpurii provoaca dificultati in insusirea limbajului, iar in cazuri grave chiar mutenia. Cand apare dupa achizitionarea structurilor verbale determina o involutie la nivelul activitatii psihice daca nu se aplica programe educative speciale. Si la cei hipoacuzici se pot ivi fenomene de stagnare sau de regresie in plan psihic in lipsa unui mediu stimulativ care sa intretina comunicarea.

Disfunctia auditiva prin ea insasi nu are un efect asupra dezvoltarii intelectuale, dar duce la instalarea muteniei care stopeaza evolutia limbajului de unde rezulta restrangerea activitatii psihice.

Deficientele de auz pot fi partiale - hipoacuzie sau totale - surditatea.

A. Clasificare dupa gradul de pierdere al auzului:

Pierderile de auz pana la:

30-40 decibeli -hipoacuzie usoara. In acest caz subiectul aude conversatia )daca sursa sonora nu este indepartata) si isi formeaza un vocabular destul de adecvat;

40 - 70 decibeli - hipoacuzie medie - subiectul aude conversatia numai de aproape si cu dificultate.

70 - 90 decibeli -hipoacuzie severa - persoana aude zgomotele, vocea si unele vocale (se protezeaza)

peste 90 decibeli - surditate sau cofoza - persoana aude numai sunetele foarte puternice care-i provoaca si senzatii dureroase.

CAUZE:

ereditare -- subiectul se naste cu malformatii transmise prin anumite gene (dominante sau recesive). Aceste malformatii apar fie la nivelul urechii externe: lipsa sau deformarea: pavilionului sau al conductului auditiv extern; la nivelul urechii medii - fara oscioare (ciocan, scarita, nicovala); la nivelul urechii interne - malformatii ale labirintului

o       ex: malformatii de tip Scheibe - cand este atrofiata nicovala leziuni ale canalului cohlear, ale canalului Corti.

care actioneaza in perioada prenatala - boli infectioase (rubeola, sifilis, paludism, toxoplasmoza), alcoolism, diabet, iradiatii, factori toxici, incompatibilitatea Rh-ului;

care actioneaza la nastere - perinatale - leziuni anatomo - patologice in timpul nasterii ca urmare a anoxiei (axfisiei) la nastere;

cauze postnatale - de natura infectioasa: boli (meningita, encefalita, febra tifoida, scarlatina);traumatisme; intoxicatii; tratament medical neadecvat (streptomicina, kanamicina in doze mari).

B. Dupa etiologie hipoacuzia se clasifica in:

hipoacuzie de transmisie, de conducere - cauzata de malformatii ale urechii externe sau ale celei medii, de unele infectii ale urechii medii (otita, mastoidita); de infectii ale timpanului sau ale oscioarelor, si se manifesta prin faptul ca este afectata conductibilitatea aeriana; conductibilitatea osoasa se realizeaza normal. In general hipoacuzia de transmisie este o forma mai usoara. Pierderile sunt de 60-70 decibeli, se protezeaza cu rezultate bune. Subiectul are o voce diminuata, soptita si percepe mai bine sunetele inalte decat cele grave.

hipoacuzie de perceptie - sau hipoacuzia senzorio-neurala - este cauzata de leziuni la nivelul urechii interne (lobul osos, organul Corti, membrana bazilara). Este afectata in special conductibilitatea osoasa. Pierderile pot depasi 120 decibeli (surditate)

hipoacuzie mixta - apar si leziuni la nivelul urechii mijlocii si la nivelul urechii interne.

Exista o alta forma de surditate - surditatea centrala - leziuni ale nervului auditiv sau afectiuni la nivelul SNC -in zona auzului (zona temporala)-aceasta forma apare in urma unor boli.

MASURI PSIHOPEDAGOGICE

Este necesara o depistare timpurie a surditatii deoarece acest lucru faciliteaza luarea unor masuri pentru a asigura dezvoltarea cea mai apropiata de normal prin organizarea activitatii de formare a comunicarii si de exersare a cognitiei.

Hipoacuziile pot fi depistate de la 4 - 6 luni. Copilul reactioneaza la sunete, iar aparitia si disparitia rapida a ganguritului este un indiciu al deficientei de auz pentru ca ganguritul este un joc articulator cu sunetul si nu are semnificatie pentru cel cu disfunctie auditiva.

La varstele mici testarea auzului se mai poate face anexandu-i copilului un obiect care se misca, il priveste si se emite un anumit sunet - daca intoarce capul inseamna ca nu sunt disfunctii, daca nu intoarce capul atunci este prezenta surditatea.

Pe la 3 ani testarea se face si cu vocea obisnuita, copilul este intors cu spatele si cu urechea acoperita. Este solicitat sa repete cuvintele spuse de examinator (6-8 m), daca repeta gresit examinatorul se apropie. Daca repeta la 4-6 m - hipoacuzie usoara, la 1-4 m hipoacuzie medie - sub 1 m hipoacuzie grava.

Astfel se testeaza gradul de surditate dar nu si sediul ei.

Aceasta testare se realizeaza dupa 3 ani si se folosesc aparate (diapazonul - testul Weber-sau audiometrul). Testul Weber - Cu ajutorul diapazonului se depisteaza hipoacuzia unilaterala (diapazonul este pus in mijlocul fruntii, daca auzul este normal sunetul este perceput in mijlocul craniului; daca este afectata urechea medie atunci ...).

Prin testul Rinne se verifica separat fiecare ureche (blocandu-se cea opusa). Diapazonul este fixat pe apofiza mastoida. Cand subiectul nu aude sunetul dupa indepartarea diapazonului inseamna ca este afectata urechea medie. la auz normal subiectul aude si dupa indepartarea diapazonului.

Testul Schwach - pentru verificarea conductibilitatii osoase cat si a celei aeriene-se aplica diapazonul pe mastoida (conductibilitatea osoasa) sau langa ureche apoi se indeparteaza diapazonul de pe mastoida sau de langa ureche si se inregistreaza timpul in care subiectul continua sa mai auda.

Cea mai sigura testare se face cu audiometrul, aparat radioelectric, care este compus dintr-un generator de frecventa si un potentiometru de unde se modifica intensitatea sunetului. Se prezinta subiectului sunete de intensitate si frecventa diferite la nivelul fiecarei urechi.

Caracterizarea proceselor si functiilor psihice ale deficientilor de auz

In cadrul organelor de simt normale limbajul se dezvolta in mod normal. La copiii cu surditate limbajul nu se realizeaza fiind afectata si dezvoltarea psihofizica.

dezvoltarea fizica este normala in conditii de hrana si ingrijiri corespunzatoare.

din punctul de vedere al dezvoltarii motrice prezinta o usoara intarziere (mersul) din cauza absentei stimulului verbal.

respiratia biologica este normala iar ceea ce o priveste pe cea fonatorie se observa ca intentia de a dirija aerul pe gura este minima.

echilibrul este tulburat mai des la hipoacuziile de perceptie;

reprezentarile nu au un anumit specific caracteristic surzilor, ei gandesc cu ajutorul imaginilor generalizate nu cu ajutorul notiunilor.

perceptia auditiva lipseste in totalitate la surzi

memoria este normala insa cea cognitiv- verbala este afectata

in cazul imaginatiei se inregistreaza o specificitate vizual-motorie

relatiile afective si cele volitive influentate de comunicarea defectuoasa si de receptia deficitara a mesajului verbal determina agitatie, nervozitate, incapatanare, comportament dezordonat sau agresivitate, tendinta de izolare in prezenta auzitorului datorita dificultatii de a intelege si de a se face inteles.

o       din cauza destructurarii raportul dintre gandire si limbaj, din cauza pierderii perceptiei optime, a insusirii limbajului apare un decalaj fata de auzitor in activitatea intelectuala;

Gandirea

Este caracterizata de operatii logice - analiza, sinteza - si se realizeaza predominant prin vizualizare dar apar anumite caracteristici specifice gandirii surdului:

a) Concretismul - sau situativitatea - modul de gandire situativ deoarece gandirea lui nu dispune de abstractizari specifice notiunilor ci specifice imaginilor generalizate ce cheama gandirea spre aspectele ei empirice.

Trecerea la limbajul verbal creeaza conditii pentru dezvoltarea gandirii atat sub aspect abstract cat si sub un aspect concret superior celor nedemutizati.

b) Sablonismul - surdomutul tinde sa foloseasca aceleasi scheme operationale chiar si in situatii diferite (ex. Sablonul verbali la surdomutii in curs de demutizare mai ales la inceput ca urmare a posibilitatilor limitate de a transfera in cuvinte rezultatele gandirii - la ceasca foloseste tot cuvantul cana. Sablonismul dispare prin imbogatirea formulelor de exprimare.

c) Inertia sau rigiditatea - se debaraseaza cu dificultate de procedeele folosite anterior. E necesara demutizarea si odata cu acumularea cunostintelor se inlatura.

d) Ingustimea - are tendinta de a-si forma conversatia pe baza unui numar limitat de fapte fara o suficienta selectare si intelegere a esentialului.

Este posibila intelegerea denaturata si formarea unui profil moral denaturat. Exista tendinta persistarii unor capricii, incapatanare, sunt mai putin receptivi la ceea ce este contrar convingerilor lor; prin demutizare creste receptivitatea

Demutizarea este trecerea de la limbajul mimico-gestual la cel gestual, de la gandirea in imagini la cea notional-verbala; se trece de la folosirea schemelor la folosirea cuvintelor pentru ca cu ajutorul cuvintelor se faciliteaza vehicularea proprietatilor de cauzalitate si a proprietatilor esentiale ale obiectelor

Pana la etapa desavarsirii demutizarii gandirea trece prin trei faze:

gandirea vehiculeaza situatii concrete cu obiecte si imagini;

gandirea incepe sa foloseasca notiuni verbale concrete;

gandirea atinge stadiul de folosire a notiunilor si relatiilor abstracte

Parcurgerea acestor faze se face in 4 etape:

etapa premergatoarea demutizarii cand gandirea si limbajul se bazeaza pe imagini.

etapa inceperii demutizarii cand gandirea si limbajul se bazeaza pe imagini si partial pe cuvinte.

etapa demutizarii avansate cand gandirea se bazeaza pe cuvinte si partial pe imagini.

etape infaptuirii demutizarii cand gandirea limbajul au aceleasi caracteristici ca la auzitor.

Demutizarea este absolut necesara pentru ca prin asigurarea ei se pun bazele formarii gandirii notionale si se faciliteaza dobandirea experientei cognitive. Este o activitate complexa de inlaturare a mutitatii prin folosirea cailor organice nealterate si pe baza compensarii functionale.

Demutizarea presupune receptarea vorbirii celorlalti prin labio-lectura si prin utilizarea auzului rezidual cu mijloace tehnice sau emisia vorbirii articulate corelata cu insusirea grafemelor pentru a realiza atat comunicarea orala cat si cea lexico-grafica.

Este un proces indelungat in care transmisia cunostintelor de baza se realizeaza prin asocierea intre cuvinte si imagini. Mijloace auxiliare sunt dactilologia (alfabetul dactil), limbajul mimico-gestual si labiolectura.

Alfabetul dactil sau dactilologia - este un mijloc de comunicare intre surdomuti sau cu auzitorii care si-ar insusi acest mijloc de comunicare. Sunetele sunt reprezentate prin pozitii ale degetelor. Semnele se numesc dactileme.

Limbajul mimico-gestual - este limbajul de baza al surdomutilor; se dezvolta spontan, pe baza gesturilor naturale care reprezinta obiecte sau actiuni sau pe baza mimicii fetei ca reflecta anumite sentimente. Este mai sarac si mai primitiv si nu poseda proprietatile integrale ale limbajului obisnuit.

Labiolectura - prin perceperea miscarii organelor de vorbire in pronuntarea vocalelor a consoanelor labiale sau labiodentale; prin analiza si memorarea senzatiilor, vibratiilor ce se produc in timpul ,miscarii propriilor organe de vorbire.

- principalul in labiolectura nu consta in perceperea izolata optica a articulatiilor fiecarui sunet ci in perceperea globala a imaginii cuvintelor, propozitiilor. Necesita mult efort, antrenament dezvoltarea atentiei vizuale astfel incat aceste deprinderi nu se formeaza la toti in aceeasi masura. Aceasta asociere intre cuvinte si imagini si cuvinte fara alte mijloace intercorelate intre imagine, gest si cuvant).Intre imagine si cuvant se intercoreleaza mai multe imagini auxiliare.

Metodologia demutizarii trebuie sa permita legatura dintre cuvant si imaginea labiovizuala precum si semnificatia verbala astfel incat sa se ajunga la stereotipii dinamice incat receptorul imaginilor labiobucale sa determine declansarea articulatiilor si intelegerea comunicarii. Cand se trece de la limbajul gestual la cel verbal se trece si de la gandirea in imagini la gandirea notional-verbala.

Maiestria demutizatorului se concretizeaza in functie de rapiditatea cu care copilul asociaza imaginea cu cuvantul fara sa mai treaca prin alte forme. In vederea realizarii demutizarii se adopta anumite principii:

respectarea caracteristicilor naturale de dezvoltare ale vorbirii, de la simplu la complex, de la usor la greu, in ordinea in care le invata copilul auzitor;

respectarea particularitatilor fiziologice si fonetice; invatarea gradata si deducerea sunetelor greu de pronuntat din cele mai usor de pronuntat sau din alte sunete pe care le poate pronunta;

invatare sunetelor, a cuvintelor si a propozitiilor confruntand aspectele formale cu cele semantice

Insusirea structurilor verbale depinde de gradul de accesibilitate a cuvintelor, de felul in care cum stie sa-l lege de continutul concret pentru a surprinde semnificatia lui; concomitent cu emiterea verbala se percepe miscarea laringelui si al toracelui.

La surdomuti intre senzatiile vizuale si miscarile vibratile nu este o legatura trainica la inceput iar procesul demutizarii urmeaza un drum specific, in locul fonemelor se utilizeaza articulemele (perceperea vizuala) sau in locul kinesteziilor sonore se utilizeaza kinesteziile vibratile.

Prin demutizare surdomutilor si dezvoltarea vorbirii hipoacuzicilor vocabularul se imbogateste si se perfectioneaza pronuntia astfel incat cuvintele invatate inlocuiesc invatarea lor prin gesturi. Cu toate acestea vorbirea ramane deficitara (mai ales ca intonatie, ritm, articulatie)care afecteaza pe ansamblu inteligibilitatea vorbirii.

Protezarea auditiva se foloseste pentru facilitarea obtinerii comunicarii verbale si este necesara folosirea auzului rezidual care se poate realiza prin mijloace tehnice.

Proteza este un aparat destinat sa mareasca intensitatea sunetului in organul auditiv al purtatorului. Acest lucru se realizeaza prin captarea sunetului cu un microfon, amplificarea si transmiterea lui la un receptor sau casca atasata la ureche. Proteza nu poate corecta deficienta, dar poate minimaliza unele efecte; nu sunt aparate de mare fidelitate, nu reproduc cu acuratete sunetele pe care le amplifica si zgomotele din jur ceea ce scade inteligibilitatea accentuand oboseala auditiva.

Se utilizeaza cu succes la hipoacuziile usoare dar ridica probleme la cele severe. Proteza foloseste un agregat suplimentar numit oliva care are rolul de a fixa proteza care daca nu este bine fixata produce un suierat. Necesita sa fie curatata permanenta. Exista proteza pentru conductibilitatea aeriana (pe pavilionul urechii - pentru urechea medie) dar si pentru conductibilitatea osoasa (fixata pe mastoida care conduce sunetul pe cale osoasa.

Protezele pot fi:

cu amplificare lineara care sporeste nivelul auditiv cu 30-40 decibeli pe toate frecventele;

cu amplificare selectiva care nu amplifica decat frecventele necesare audibilitatii;

prin compresie se selecteaza frecventele utile de cele inutile;

Pentru hipoacuzicii care invata in scoli obisnuite s-au creat proteze auditive tip radio, o parte purtata de copil, iar alta (microfonul)de profesor (care o agata la gat); acest tip de proteza are avantajul ca mesajul ajunge la ureche fara a fi distorsionat de zgomote.

In ceea ce priveste varsta s-au creat divergente: unii spun ca este mult mai bine ca ele sa fie aplicate de timpuriu pentru a se obisnui si a facilita achizitia limbajului, altii opteaza pentru varstele mai mari pentru ca protezele ar putea duce la deteriorarea auzului.

Copilul trebuie invatat si obisnuit sa foloseasca proteza pentru ca pot aparea reactii psihologice sau chiar neacceptare biologica. El trebuie invatat sa localizeze, sa discrimineze sunetele cu semnificatii de cele fara semnificatii, sa distinga unitatile verbale.

Metodologia procesului instructiv-educational la deficientii de auz

Deficientii de auz prezinta intelect normal. Sistemul de invatare este constituit ca parte integrata sistemului national de educatie dar este adaptat la copilul care invata. Exista situatii insa cand sunt copii si cu deficienta mintala printre cei cu deficiente de auz.

Organizarea unitatilor de invatamant este in functie de pierderile auzului:

pentru hipoacuzici metodologia este asemanatoare celei pentru auzitori:

pentru surzi structurile sunt centrate pe procesul demutizarii si are ca scop transferul ulterior intr-o scoala pentru auzitori;

Integrarea sociala si profesionala depinde de calitatea procesului instructiv-educativ recuperator, de dezvoltarea psihologica a subiectului, de motivatie, calitatile volitionale de atitudine si participarea lui activa.

Profesii care nu solicita auzul si echilibru:

croitor,

tehnician dentar;

tamplar:

strungar;

bucatar-cofetar;

parchetar;

forme ale invatamantului superior;

Handicapul de vedere

Definitie: deficientele de vizuale desemneaza pierderile partiale de vedere cunoscute sub denumirea de ambliopie cand vederea e afectata si dupa corectarea unui eventual viciu de refractie sau pierderile totale ale vederii cunoscute sub denumirea de cecitate. Diminuarea accentuata a vederii are consecinte atat fiziologice cat si psihologice.

In termeni educationali ambliopii sunt cei care din cauza unei vederi deficitare nu pot fi instruiti prin metode obisnuite, nu pot urma cursurile unei scoli obisnuite fara a-si afecta si mai mult vederea dar pot fi instruiti prin metode speciale implicand vederea; orb este acea persoana care nu are vedere sau al carei vaz e atat de diminuat incat educatia sa necesita metode si mijloace care sa nu implice vederea.

Dupa acuitatea vizuala deficientele vizuale sunt:

cecitate absoluta - incapacitatea de a percepe lumina;

cecitate practica - capacitatea vizuala este intre 1/200 si 0;

ambliopie grava - capacitate vizuala intre 1/20 si 0;

ambliopie medie - intre 1/20 si 1/5; intre 0,05 si 0,2;

ambliopie usoara - percepe 1/5 din capacitatea normala,

Clasificarea dupa indicii functionali (acuitatea vizuala, campul vizual, sensibilitate luminoasa, sensibilitate cromatica, localizarea spatiului vizual si rapiditatea actului perceptiv)ai vederii afectate:

a)      acuitatea vizuala - marimea si distanta de la care ochiul percepe distinct obiectele; se masoara optotipii si se stabileste numarul de dioptrii;

b)      campul vizual (vederea periferica) - spatiul pe care il percepe ochiul cand priveste fix; limitele fiziologice ale campului vizual sunt intre 50 si 90 de grade, campul vizual poate fi afectat in conditii patologice (leziuni ale corneei, retinei, nervului optic), in urma acestor leziuni se produce o ingustare a campului vizual; se pot inregistra scaderi usoare (intre 10 si 20 de grade), scaderi medii (intre 20 si 30 de grade), scaderi accentuate (un camp vizual scazut cu 30 - 40 de grade) si scaderi grave cu scaderi ale campului vizual de peste 40 de grade, rezultand o vedere tubulara.

Compensarea ingustarii campului vizual se face prin rotiri ale capului sau ale ochilor. Datorita campului vizual se realizeaza cu campimetru (tablita cu un punct alb in centru si are un indicator cu ajutorul caruia se noteaza locul de unde punctul dispare din campul vizual. Afectiunile campului vizual sunt cunoscute sub denumirea de scotoame - hemianoxia care este pierderea vederii intr-o jumatate a fiecarei retine percepandu-se doar o parte a campului vizual.

c) - sensibilitatea luminoasa - capacitatea retinei de a sesiza si de a se adapta la orice intensitate a luminii. Adaptarea purpurului retinian care se descompune sub influenta luminii fiind reglata de procese corticale.

Tipuri de tulburari de adaptare:

hemenalopia - dificultatea de a se adapta la intuneric;

nictalopia - incapacitatea de a se adapta la lumina;

sensibilitatea de contrast - capacitatea de a distinge deosebiri de intensitate a luminii dintre doua excitatii concomitente; ea scade in urma opacifierii mediilor refringente si se manifesta prin dificultatea de a distinge obiectele de fond sau de a urmari conturul imaginilor.

d) - sensibilitatea cromatica - simtul culorilor este afectat din cauze ereditare si sunt definitive; acromatopsie totala in care subiectul distinge doar griul si acromatopsie partiala ca daltonismul (pentru rosu) sau deuteranopia (pentru verde);

e) - localizarea spatiului vizual - capacitatea de descoperi obiectul perceput, de a-si mentine privirea asupra lui si de a-l urmari cu privirea atunci cand acesta se deplaseaza; aceasta tulburare de localizare si fixare se manifesta prin pierderea randului sau conturului pe care-l urmareste cu privirea, prin dificultatea de a gasi un punct pe hartie, in inceperea randului urmator in citit sau scris. Sunt cauzate de tulburari ale motilitatii oculare (strabismul).

f) - rapiditatea actului perceptiv - capacitatea de analiza si sinteza; la ambliopi daca actul e afectat duce la o investigatie vizuala haotica ce consuma mult timp

Intre toti indicii exista o relatie de interdependenta.

Etiologia deficientilor vizuali

Cunoasterea factorilor cauzali este foarte important pentru a intelege specificul fiecarui caz pentru a intelege natura dificultatilor pe care le intampina si pentru a sti care este potentialul, mecanismele compensatorii ce pot fi mobilizate pentru a stabili modalitatea educatiei potrivite, cu scopul de a combate actiunea factorilor nocivi.

Clasificarea cauzelor:

A.     dupa momentul cand actioneaza;

B.     in functie de localizarea anatomica a afectiunii si patologia analizatorului vizual;

In functie de momentul in care actioneaza cauzele sunt:

ereditare - degenerescente ale analizatorului vizual transmise ereditar care au in vedere tumori maligne, cum sunt: atrofieri ale retinei sau ale nervului optic, anomalii si malformatii ale aparatului vizual, anoftalmia (lipsa unui ochi) sau microftalmia (un ochi mai mic), glaucomul (cresterea tensiunii oculare care are loc din cauza factorilor predispozanti), defecte de conformatie ale globilor oculari;

- aceste cauze ereditare au in vedere tulburari ale mecanismelor lipidelor, galactosemia sau tulburari de natura ectodermica;

prenatale - boli infectioase din perioada sarcinii: rubeola care poate cauza cataracta, opacifieri ale corneei sau glaucom infantil, infectia gonococica determina oftalmia purulenta cu leziuni de cornee care duce la orbire dupa nastere, TBC-ul produce ulceratii pe cornee si sifilisul din care poate rezulta glaucom sau atrofie optica.

perinatale - traumatisme obstreticale pot cauza leziuni sau anomalii de dezvoltare a analizatorului vizual.

postnatale - bolile contactate imediat dupa nastere precum meningita sau encefalita actioneaza asupra segmentului central al analizatorului vizual; lipsa vitaminei A are consecinte negative asupra transparentei corneei sau a sensibilitatii retinei; traumatismele globului ocular care se pot produce prin contuzii care pot provoca dezlipiri de retina sau opacifierea cristalinului si inflamarea irisului cu formarea glaucomului secundar; plagi perforate cu obiecte ascutite ce distrug componentele intraoculare provocand hemoragii care duc la dezlipirea retinei; arsuri oculare provocate de agenti chimici (var, soda, amoniac) rezultand opacifieri ale corneei sau intoxicatii cu alcool metilic care poate duce la orbire:

In functie de localizarea anatomica a afectiunii intalnim:

- tulburari maligne (evolutive) ale refractiei oculare - miopia, hipermetropia sau astigmatismul (diferente de refringenta a meridianului dioptrului ocular emitropia reprezentand normalitatea) rezulta o imagine difuza estompata sau deformata.

- opacifierea mediilor refringente - opacifierea corneei se refera la afectiuni de transparenta congenitala de corneei (cheratite) - leucom corneean;

- tulburari de transparenta congenitale sau dobandite ale cristalinului - cataracte, rubeola (congenitala) sau diferite traumatisme;

- opacifierea corpului vitros - anomalii congenitale sau infectii;

- tulburari de receptie retiniene sau retinopatii in urma afectiuni vasculare ale retinei sau afectiuni degenerative ale retinei de natura ereditara rezultand retinita pigmentara in care sunt afectate bastonasele si apoi conurile; tumorile maligne ale retinei evolutive se numesc glioame.

- tulburari ale functionalitatii nervului optic - inflamatii ale nervului optic de natura degenerativa sau de natura traumatica produse de boli infectioase care au ca consecinta scaderea vederii centrale, stramtorarea campului vizual si afecteaza sensibilitatea cromatica si simtul luminos. Atrofiile nervului optic provocate de malformatii duc la cecitate.

- coroidita - afectiuni ale coroidei care se manifesta prin "muste zburatoare" si pot duce la scaderea vederii si chiar la atrofie optica.

- glaucom;

- tulburari ale motilitatii oculare - strabismul ce se caracterizeaza prin deviatia axelor vizuale ale celor doi ochi din cauza paraliziei unui muschi ocular; in strabism este afectata vederea binoculara si imaginea formata in foveea unui ochi se suprapune cu imaginea formata in partea excentrica a celuilalt ochi; apare si miscare involuntara a globilor oculari, mai mult sau mai putin ritmica provocata de atingeri la nivelul vestibular octocinetic - nistagmusul;

Caracterizare din punct de vedere fizic si psihologic a deficientilor vizuali

Din punct de vedere fizic nevazatorii prezinta o dezvoltare fizica intarziata si mai putin armonioasa pentru ca lipsa vederii face inutila explorarea spatiului cu privirea mai ales in plan vertical, ceea ce duce la scaderea tonusului muscular care asigura pozitia corecta a capului (la nevazatori capul este aplecat spre piept). Din toate acestea pot aparea deformari ale coloanei atat in plan frontal (scolioze) sau sagital (cifoze, lordoze).

Miscarile sunt lipsite de imaginea vizuala a efectuarii si afecteaza mai ales mersul. Automatismele mersului trebuie stimulate daca nu, nu se formeaza. Mersul necesita stimulare si antrenament. Unele caracteristici ale mersului slab stimulat se intalnesc si la ambliopi.

Caracterizarea functiilor psihice

Cel mai afectat proces psihic este perceptia vizuala care este absenta la nevazatori si la ambliopi apare modificata la nivelul indicilor functionali ai vederii. Perceptia vizuala este lipsita de precizie, este fragmentata, lacunara. Sunt necesare mai multe fixari ale ochiului in receptarea informatiei si pentru interpretarea si constientizarea informatiei. Se intampina dificultati la centrarea asupra obiectelor, perceptiile analitico-sintactice sunt deficitare. Apar deficiente in discriminarea obiectelor de fond in urma carora rezulta pierderea obiectelor din campul vizual si reluarea investigatiei cu un efort mai mare. Datorita nedistingerii unor detalii ele nu pot fi distinse sau sunt percepute izolat avand loc confuzii in recunoasterea obiectelor.

Tulburarile de vaz se rasfrang si in plan lexicografic si asupra formarii reprezentarilor vizuale care sunt incomplete, sarace in detalii si se sprijina pe unu sau doua elemente precise printre altele confuze.

La nevazatori problema reprezentarilor este diferita in functie de aparitia cecititatii. La cei congenitali sau la cei la care orbirea a survenit pana la trei ani reprezentarile vizuale nu se pastreaza fiind legate de componenta auditiva si tactila. Dupa varsta de 4 ani exista imagini vizuale mentale, exista reprezentari dar acestea se pot pierde daca nu sunt stimulate ca si la ambliopi prin reactualizarea lor si completarea lor, prin implicarea analizatorului auditiv, prin descrierea verbala sau tactila, prin descrierea de catre vazator.

Totusi volumul si calitatea reprezentarilor la nevazatori un decalaj in raport cu cunostintele vorbitorilor, acestea se accentueaza pe masura dezvoltarii limbajului si prin ritmul mai redus in forma reprezentarilor mai ales in domenii dificile de intuit. Nevazatorii pot folosi termeni corecti dar fara a avea acoperire intuitiva.

Atentia - este bine dezvoltata pentru ca ea are o deosebita importanta pentru nevazatori. La vazatori lipsa atentiei poate fi compensata prin receptare vizuala rapida a situatiei, in aceleasi conditii nevazatorii reactioneaza intr-un timp mai lung prin miscari dezorientate si imprecise. Nevazatorul nu poate urmari existenta unui obiect si deplasarea in spatiu. Pentru a urmari obiectul pe care-l percepe auditiv cu precizia pe care ti-o da vederea trebuie sa-si deplaseze atentia in diferite directii si sa si-o concentreze permanent in functie de intensitate si semnificatia stimulilor perceputi.

Fara educatia calitatii atentiei mai ales la orientarea in spatiu, adaptarea echilibrului la mediu, orientarile in spatiu sunt mult ingreunate. Manifestarile atentiei sunt diferite fata de ale vazatorilor, nevazatorii au o expresie specifica atunci cand sunt atenti (asculta cu capul in piept iar ambliopii asculta cu ochii inchisi) Aceste caracteristici determina o infatisare mai rigida, mai putin expresiva.

Memoria este nevoie sa fie apelata in permanenta la nevazatori fapt care constituie un antrenament continuu pentru ea. Nevazatorul este obligat sa mentina itinerariul, numarul statiilor cand merge pe jos este nevoie sa memoreze topografia locului, reperele tactile, auditive, directiile ce pot fi sinuoase, uneori mai ales la inceput e nevoit sa memoreze chiar si numarul pasilor.

Receptarea mesajelor cu caracter polisenzorial (vibratil, tactil, termic, auditiv) ii semnaleaza repere sau obstacole pe care le-a memorat sau pe care trebuie sa le memoreze pentru a se a orienta in spatiu. Memoria este superioara decat cea a vazatorilor nu este o memorie specifica, ci una mai bine antrenata.

Gandirea - din cauza ingustarii aferentatiei prin lipsa stimularilor optice se poate produce un decalaj intre latura concreta si cu abstracta (mai ales la cei congenitali). Notiunile, judecatile, rationamentele, pot fi corecte sub raportul generalizarilor verbale, dar formale in ce priveste suportul concret.

Unii nevazatori pot opera corect cu notiunile despre obiecte si fenomene; pot generaliza si abstractiza la nivel superior, dar cand li se cere sa descrie continutul generalizarii si abstractizarii exprimate fie nu cunosc acest continut, fie il prezinta gresit sau cu lacune.

Pentru prevenirea insusirii formale, in activitatea cu nevazatorii este necesara aplicarea intuitiei (imbinarea descrierilor si a indicarii verbale cu intuirea obiectelor) prin participarea a cat mai multi indicatori:

analiza;

compararea;

sinteza practica (in procesul de invatare sa fie descompus obiectul in partile componente si el sa le intuiasca prin pipait);

Astfel abstractizarea si generalizarea cu care opereaza vor reflecta corect nu numai implicarea rationala, cat si componentele senzoriale pentru a se evita formalismul.

Cu toate aceste eforturi in ce priveste datele spatiale concrete rationamentul logic al nevazatorului prezinta un retard fata de vazatorul de aceeasi varsta.

Limbajul

Ritmul de dezvoltare al limbajului este mai lent, expresivitatea, comunicarea este afectata din cauza mimico-gesticulatiei sarace. Si intelegerea limbajului este mai saraca, slaba din cauza lipsei de intelegere a unor nuante ale limbajului (din cauza neperceperii limbajului mimico-gestual).

Tulburarile de pronuntie sunt mai frecvente decat la vazatori datorita imposibilitatii imitarii vizuale a miscarilor articulatorii, ceea ce duce la o lipsa de sincronizare si modelare corecta a componentelor aparatului fono-articulator.

Dezvoltarea intelectului

Deficienta vizuala nu provoaca deficienta mintala. Desi in pofida limitarii functionale fizice si psihice legate de cecitate dezvoltarea intelectului ?????????. Din cauza coincidentei deficientelor de vedere si intelect la acelasi individ in scolile de nevazatori apare un procentaj mai mare de deficienti de intelect decat in scolile obisnuite.

Comportamentul / afectivitatea

Apar unele modificari in sfera comportamental-afectiva care prezinta riscul sa se adanceasca fata de cele intalnite la vazatori (nu este legic).

In conditii de mediu nefavorabil pot fi accentuate: instabilitatea afectiva, emotivitatea, agresivitatea, izolarea ca reactie de aparare.

Compensarea deficientei vizuale

Este inainte de toate un proces de adaptare, fenomen curent si in absenta deficientelor in general. Este fenomenul care apare ca raspuns la conditiile externe. In conditiile deficientei pentru adaptare sau readaptare sunt mobilizate disponibilitati care ar fi ramas neutilizate.

Compensarea exprima capacitatea sistemului biologic de a rezista la perturbatii; fenomen de structurare sau restructurare a schemelor functionale, de mobilizare a surselor energetice ale organismului in lupta impotriva deficientelor congenitale sau dobandite.

Compensarea se realizeaza prin mijloace naturale ale organismului, dar si prin mijloace tehnice (ochelari, lupe, aparate opto-electronice care ii ajuta pe cei cu cecitate nocturna, ochelari cu celule fotosensibile ce transforma sursa de lumina in sunete pentru a facilita orientarea).

La nevazatori consecintele orbirii se manifesta intr-o maniera comuna, dar si diferentiata intre cei congenitali si cei ce-au dobandit cecitatea:

la congenitali lipsa totala a reprezentarilor vizuale face ca de la nastere sa se structureze o schema functionala fara participarea vederii, o echilibrare la nivelul analizatorilor valizi care sa compenseze absenta analizatorului vizual.

se stabileste de la inceput o dominanta tactilo-motorie si auditiv-motorie, desi procesul de instructie este mai dificil la cei congenitali, unii specialisti spun ca se lucreaza mai usor cu acestia pentru ca apar dezechilibre la nivelul personalitatii;

la nevazatori in elaborarea mecanismelor compensatorii gasim aceleasi procese nervoase ce stau la baza organismului normal, dar ele apar din alte relatii imbinandu-se in mod original, apar altfel organizate;

restructurarile ce au loc nu atrag crearea de substituiri morfologice, ci doar crearea de functii adaptative noi prin includerea dominanta a analizatorului tactil-auditiv si formarea de imagini mentale pe baza acestora;

in cecitatea survenita reprezentarile fiind pastrate ele participa la structurarea si intregirea imaginilor senzoriale; este vorba de o restructurare a schemei functionale realizandu-se cu participarea reprezentarilor vizuale pe care le au;

deosebirea este in plan psihologic intre cei la care cecitatea survine brusc si cei la care survine dupa o evolutie lenta;

in cea care survine brusc dezechilibrul cuprinde stereotipiile cunoasterii si orientarea in modalitatea optica, consecintele sunt mai grave; la ceilalti functiile vederii pot fi transferate treptat analizatorilor valizi intampinand momentul critic;

In procesul compensarii in afara analizatorilor participa si memoria, atentia si gandirea (prin operatiile lor fundamentale si prin analiza si sinteza datelor percepute). La ambliopi compensarea se realizeaza prin exercitii polisenzoriale, dar acestea trebuie sa se subordoneze activitatii vizuale si nu sa inlocuiasca analizatorul vizual, trebuie invatati sa-si foloseasca potentialul vizual existent.

Orientarea in spatiu si timp

In orientarea spatio-temporala un rol important il au experienta si dezvoltarea psihica. Nevazatorii cu dezvoltare psihica superioara, daca nu se afla in stadiul de regresie isi formeaza o serie de abilitati pentru orientarea intr-un anumit timp. experienta proprie este fundamentala, invatarea din experienta altora se realizeaza doar partial. Restructurarile functionale prin stabilirea unei dominante tactile, motorii sau auditiv-motorii dau o nota specifica orientarii spatiale in functie de o serie de factori ce nu au semnificatie prea mare pentru vazatori:

o       nevazatorul isi dezvolta o sensibilitate fata de unii stimuli (miscarea aerului in spatii largi, intersectii sau spatii inchise) - la intersectii sau in locuri virane percep cu fata sau cu dosul mainii diferentele curentilor de aer fata de alte spatii;

o       sensibilitatea fata de perceptia zgomotelor;

o       mirosuri in apropierea obstacolelor;

o       obstacolul este perceput cu ajutorul bastonului - acesta face un zgomot diferit cand este aproape de un obstacol fata de atunci cand este departe;

o       zgomotul facut de pasi la apropierea obstacolului;

o       caini dresati - exista unele controverse, unii specialisti sustin ca nevazatorul nu-si mai antreneaza celelalte mecanisme compensatorii.

Libertatea de deplasare fiind redusa nevazatorul trebuie sa-si fixeze un sistem de repere pe care trebuie sa-l asocieze cu unele relatii cauzale si cu semnificatia acordata evenimentelor.

Pentru orientarea in timp este importanta desfasurarea ritmica a activitatii sau anumite semnale periodice (mirosuri) sau ceasuri fara geam.

Organizarea procesului instructiv-educativ

Ambliopii invata in sistem obisnuit (scriere alb - negru) folosind metode didactice specifice, carti cu litere mai mari, caiete ce permit trasarea grafemelor fara efort prea mare, materiale intuitive ce pot fi manipulate usor, timp mai mare pentru rezolvarea sarcinilor de invatare, pixuri speciale ce produc litere puternic marcate. Scolile sunt construite astfel incat sa beneficieze de lumina cat mai mult timp, iluminatul natural sa fie cat mai bun. Programa este la fel.

Orientarea profesionala - se face in meseriile care nu presupun o acuitate vizuala deosebita.

Nevazatorii folosesc sistemul Braille in care functia dominanta este data de analizatorul motor tactil-kinestezic.

Acest sistem punctiform a fost inventat de L. Braille in 1809 si se realizeaza in relief prin schimbarea pozitiei a 6 puncte existand 64 de combinari posibile. Aceste litere (1mm si 2,5 distanta intre ele - corespunzator pragului maxim al sensibilitatii tactile) se fac pe o foaie speciala (mai groasa si mai consistenta).

Scrierea se realizeaza pe verticala prin trecerea unui punctator intr-o casuta sau alta a placii de scris. Placa este alcatuita din doua parti intre care se introduce foaia. Scrierea se realizeaza de la dreapta la stanga.

Citirea se realizeaza de la stanga la dreapta prin intoarcerea foii si prin perceperea literelor cu policele mainii drepte (cea stanga are rol de control).

Nevazatorii in citit trebuie sa-si formeze o imagine tactila a literei, iar in scris trebuie sa-si formeze o schema motorie (mai greu intrucat pentru imaginea motorie contactul direct lipseste).

Din cauza efortului depus pentru intepare si pentru trecerea de la o casuta la alta viteza scrierii este mai redusa decat cea in alb - negru. In scriere analizatorul motor si cel kinestezic au rolul cel mai important, dar si cel auditiv are rol de control, auxiliar (ritmicitatea zgomotelor la intepare, poate sesiza unele modificari)

Integrarea socio-profesionala

Nevazatorii simt nevoia de ordine. Sunt considerati oameni ai ordinii si trebuie orientati spre activitati ordonate. Instruirea si pregatirea lor se realizeaza in clase speciale printr-o metodologie specifica impusa de structurile lor psiho-fizice. Integrarea se realizeaza treptat pe masura insusirii cunostintelor.

PROFESII:

masori - datorita simtului tactil dezvoltat;

confectioneri de perii , maturi, ambalaje, cosuri, fotolii, scaune din nuiele;

confectioneri de obiecte din metal;

telefonisti;

acordori de instrumente muzicale;

pot urma invatamant superior.

Logopedia - Tulburarile de limbaj

Logopedia a aparut ca necesitate de a sintetiza cunostintele despre limbaj si de a elabora procedee specifice pentru corectarea limbajului tulburat. Ea isi propune o abordare integrala a limbajului, avand un caracter teoretic izvorat din necesitatea de a elucida problemele complexe privind rolul limbajului in viata psihica si in structura personalitatii, si un caracter practic izvorat din necesitatea corectarii tulburarilor limbaj.

In cadrul logopediei se inglobeaza intr-un tot cunostintele din orice domeniu de activitate. Pentru intelegerea mecanismelor limbajului normal si tulburat este nevoie de cunostinte din fiziologie si fizioterapie. Pentru stabilirea aspectului sonor exterior este nevoie de fonetica. Pentru cunoasterea evolutiei limbajului si stabilirea specificului tulburarii de limbaj la diferite categorii de deficienti este necesara psihopedagogia. Pediatria este importanta prin legatura dintre tulburarile de limbaj si patologia generala a varstei copilariei. Logopedia trebuie sa aiba cunostinte din diferite domenii.

Cuvantul logopedie provine din greceste din cuvintele logos (cuvant) si paideea (educatie).

Logopedia este stiinta care se ocupa cu studiul, pregatirea si corectarea tulburarilor de limbaj. Logopedia este o stiinta despre fiziologie si procesul de comunicare dar si despre prevenirea si tratamentul pedagogico-corectiv al tulburarilor in domeniul comunicarii.

Obiectul acestei stiinte este cercetarea tulburarilor de limbaj, a deviatiilor de la limbajul normal, deviatii care ingreuneaza comunicarea, precum si a metodelor de prevenire si corectare a acestora.

Prin tulburari de limbaj intelegem toate abaterile de la manifestarile verbale unanim acceptate in limba uzuala atat sub raport receptiei cat si al exprimarii verbale incepand de la dereglarea diferitelor componente ale cuvintelor pana la imposibilitatea totala de a comunica oral sau scris.

In limitele de toleranta ale normalitatii pot exista particularitati individuale care pot fi apreciate diferit in functie de exigentele mediului in care se comunica (vorbire agreabila, plictisitoare, mai mult sau mai putin articulata.

Aprecierea tulburarilor de limbaj se realizeaza in functie de felul in care limbajul isi incepe functiile de comunicare sau de instrument al gandirii, de a intelege sau de a se face inteles pe baza de comunicare orala.

Diferentierea tulburarilor de limbaj de abaterile individual admise se realizeaza prin cateva aspecte:

neconcordanta dintre limbaj si varsta cronologica - pana la o anumita varsta pronuntia gresita sau insuficientele logico-gramaticale pot fi considerate manifestari fiziologice normale specifice - ele dispar pe masura inaintarii in varsta.

caracterul stationar al tulburarilor de limbaj care odata aparute au tendinta de a se consolida.

diferentierea tulburarilor de limbaj de deviatii influenta pe care tulburarilor de limbaj le exercita asupra personalitatii si comportamentul celui cu altfel de tulburari; logopedia este importanta si datorita importantei acordate functiei socializatoare a limbajului, si datorita frecventei relativ mare a tulburarilor de limbaj la varstele mici; logopedia are un rol important si din cauza efectelor pe care tulburarile le au asupra personalitatii (timiditate, negativism, izolare, impulsivitate, agresivitate). Copii pot fi considerati deficienti desi nu este asa. Tulburarile influenteaza procesul de invatare si rolul de parinti dar impiedica imbratisarea unor profesii.

Constituirea logopediei ca stiinta

Socrate a fost primul care a despre logopedie dar inceputul constituirii logopediei ca stiinta a avut loc in secolul XX avand ca reprezentant Froescheltz iar bazele au fost puse de Herman Gudzman care a introdus-o ca disciplina in invatamantul superior imbinand cunostintele de fiziologie cu cunostintele de demutizare insusite de la tatal sau.

Etiologia tulburarilor de limbaj - cauze:

prenatale;

perinatale;

postnatale care pot fi:- organice;

- functionale;

- psihoneurologice;

- psihosociale;

Cauzele organice se refera la afectiuni organice ale auzului si ale organelor periferice determinate de unele boli precum meningita, encefalita sau alte boli care afecteaza auzul, infectii cu substante chimice precum si malformatii ale limbii sau dintilor.

Cauzele functionale - atunci cand limbajul este afectat fara existenta unor cauze organice - in cazul tulburarilor proceselor de excitatie si inhibitie, insuficiente functionale ale sistemului nervos, tulburari de nutritie ale celulelor corticale si tulburari ale auzului.

Cauzele psihoneurologice se refera la tulburari ale memoriei auditiv verbale, ale atentiei ale reprezentarilor auditive; dau neincredere in sine, subapreciere si timiditate.

Cauzele psihosociale au in vedere tulburarile educative precum lipsa de stimulare a copilului, suprasolicitarea lui, incurajarea vorbirii gresite pentru amuzament, stangacia contrariata (scrisul cu stanga), bilingvismul inainte de insusirea limbii materne.

Clasificarea tulburarilor de limbaj este o problema controversata. Abordarea unilaterala nu este aplicativa dat fiind faptul ca unele tulburari pot avea aceleasi cauze si manifestari diferite sau invers. Diagnosticarea corecta a tulburarilor permite abordarea metodologiei corecte.

Clasificarea lui Verza este facuta dupa mai multe criterii: etiologic, simptomatologic, lingvistic si psihologic. Exista sapte categorii:

I.            tulburari de pronuntie - dislalia, rinolalia, disartria

II.         tulburari de ritm si fluenta -balbaiala, logonevroza, tumultus ssermonis, tahilalia, bradilaria, aftongia.

III.       tulburari de voce - disfonia (afonia), fonastenia (pseudofonastenia), mutatia patologica a vocii (precoce, intarziata, vocea eunucoidala).

IV.       tulburari dezvoltarea limbajului - retardul simplu, retardul complex de limbaj mutismul psihogen.

V.         tulburari de limbaj scris-citit - disgrafia, alexia, agrafia.

VI.       tulburari polimorfe - alalia (audomutitatea), afazia;

VII.            tulburarile de limbaj pe baza disfunctiei psihice - glosolaliile (schizofreni);

TULBURARILE DE PRONUNTIE

1. Dislalia

este cea mai raspandita forma a tulburarilor de pronuntie;

este o tulburare de articulatie / pronuntie ce se manifesta prin incapacitatea totala sau partiala de a emite unele sunete;

este o tulburare ce se manifesta prin deformarea, omiterea sau substituirea sunetelor in diferite combinatii fluente ale vorbirii.

Ce este o tulburare de articulatie/pronuntie?

in vederea pronuntarii unui sunet organele fono-articulatorii adopta anumite pozitii/miscari pentru fiecare sunet. Miscarile organelor fono-articulatorii specifice pronuntarii unui sunet se numesc articuleme. Pronuntia este o activitate motrica de a exprima verbal sunetele unei limbi si este socotita a fi corecta cand se respecta baza specifica de articulare a limbii respective (cand articulemele se realizeaza corect)

vorbirea dislalicului este o abatere de la baza specifica.

Cauze:

o       apare in general la majoritatea copiilor in mica copilarie cand copilul nu este maturizat din punct de vedere neurologic. Aceste deformari au un caracter fiziologic si nu o semnificatie logopedica pentru ca ele dispar. Dar aceasta dislalie fiziologica capata semnificatie logopedica cand copilul este incurajat sa persevereze spre amuzamentul parintilor;

o       apare atunci cand parintii nu reprezinta un mediu lingvistic destul de bun;

o       in cea mai mare parte este determinata de afectiuni organice ale organelor fono-articulatorii sau afectiuni organice ale auzului (malformatii ale limbii, buzelor, maxilarelor);

Clasificare:

I. dupa criteriul etiologic

dislalie organica

o       determinata de disfunctiuni organice

o       se imparte in:

a)      dislalie mecanica (disgloxie) si este provocata de afectiuni mecanice: limba prea scurta/lunga, malformatii ale maxilarelor;

b)      dislalia audiogena este provocata de afectiuni organice ale analizatorului auditiv. Gravitatea ei este dependenta de gravitatea hipoacuziei

dislalie functionala

o       vorbirea este afectata fara ca subiectul sa prezinte malformatii sau deficiente de auz;

o       se imparte in:

a)      dislalie motorie - apare din cauza inabilitatii motorii a organelor de vorbire (exista un decalaj intre auz si pronuntie); se intalneste la copiii neindemanatici si apare in special la deficientul mintal;

b)      dislalie senzoriala - este provocata de tulburari ale mecanismelor senzitive ale auzului fonematic (auz ce se refera la diferentierea dintre sunetele cu spectru apropiat), dar aude bine; sau este provocata din cauza tulburarilor de natura proprioceptiva deoarece nu sesizeaza cu precizie miscarile de articulatie.

II.    dupa criteriul manifestarilor (simptomatologic)

dupa aspectul exterior fonetic:

a)      dislalie prin substituire (in loc de r - l)

b)      dislalie prin omisiune (nu poate pronunta sunetul rata - ata)

c)      dislalie prin deformare

dupa gradul de intindere:

a)      dislalie simpla sau monomorfa cand este afectat un singur sunet sau mai multe sunete care se pronunta in aceeasi zona de articulare (s,z)

b)      dislalie polimorfa cand sunt afectate mai multe sunete (nu pronunta nici pe r,l)

c)      dislalie totala (tetism) cand sunt deformate majoritatea consoanelor (inlocuieste consoanele cu t)

in functie de sunetul afectat:

o       dislaliile primesc denumirea de le denumirea greceasca a sunetului afectat la care se adauga sufixul "ism" - in cazul deformarii sau al omiterii sunetului, iar in cazul inlocuirii unui sunet cu altul se adauga si prefixul "para". De exemplu:

deformarea sau omiterea sunetului b = betacism; inlocuirea lui b =parabetacism;

pentru c =capacism; paracapacism

f = fitacism; parafitacism

g = gamacism; paragamacism

l = landacism; paralandacism

m = metacism; parametacism

r = rotacism; pararotacism;

s = sigmacism; parasigmacism (in categoria lui s intra si: j, z, s, ce, ci, ge, gi, t)

Sunetele cele mai frecvent afectate sunt cele din categoria sigmatismului si rotacismului.

Sigmatismul este cea mai frecventa tulburare. Aceasta din cauza complexitatii structurii sale acustice si articulatorii. Sunetul s necesita miscari precise si o anumita dezvoltare a aparatului fono-articulator, fiind solicitate miscari fine.

pronuntarea sunetului s apare la 3 ani, dar se perfectioneaza pe la 6 ani;

sunetul s se percepe mai dificil decat celelalte sunete;

cauze care duc la deformarea sunetului s:

o       are o intensitate scazuta astfel incat copiii cu hipoacuzie usoara nu-l percep;

o       are o tonalitate inalta ce depaseste pragul celei mai fine sensibilitati a urechii umane;

Pentru corectare sunetul prezinta si avantaje deoarece la emitere poate fi realizat prin modalitati diferite:

in mod obisnuit: cu varful limbii pe incisivii inferiori si formarea unui jgheab cu limba pentru scurgerea aerului;

fie cu varful limbii pe incisivii inferiori sau superiori sau pe alveolele incisivilor inferiori (in cazul in care exista malformatii).

Exista mai multe forme ale sigmatismului:

o       sigmatismul interdental (pelticie) rezulta din pronuntarea sunetelor cu limba intre dinti: este cauzata de absenta dentitiei sau a implementarii defectuoase a dintilor sau de vegetatii adenoide (aglomerari de tesut la nivelul amigdalelor);

o       sigmatismul abdental se realizeaza prin sprijinirea prea tare a limbii pe dinti impiedicand iesirea aerului prin spatiul interdental cauzata de malformatii ale limbii care este hipertonica, de implantarea defectuoasa a dintilor si de deficiente ale auzului;

o       sigmatismul palatal care se realizeaza prin retragerea limbii pe bolta palatina. Are aceleasi cauze ca si cel abdental si este specific hipoacuzicilor.

o       sigmatismul lateral - se realizeaza prin lateralizarea curentului de aer pe partea dreapta sau stanga. (Se imparte in    sigmatism lateral )???

Cauze-este determinate de pareze laterale ale limbii sau de hipoacuzii de perceptie (aude bine cu o ureche, dar cealalta este lezata);

o       sigmatismul bilateral - subiectul strange buzele, iar aerul se scurge pe ambele parti

o       sigmatismul strident -sunetul se realizeaza prea sonor pentru ca jgheabul (santul median) al limbii este prea accentuat. Articulatia sunetului ii deranjeaza pe ascultatori;

o       sigmatismul labial - frecarea curentului de aer se realizeaza la nivelul buzelor pentru ca limba este hipotona (nu atinge dintii din cauza lipsei mobilitatii);

o       sigmatismul labiodental - frecarea curentului de aer are loc intre incisivii superiori si buza inferioara din cauza unor malformatii;

o       sigmatismul nazal - specific rinolaliei; sunetul se realizeaza prin frecarea aerului intre baza limbii si laringe

Rotacismul ocupa ca frecventa locul 2 si presupune omiterea lui "r". sunetul r este deformat din cauza structurii sale articulatorii, fiind cel mai dificil de pronuntat. Pronuntarea corecta se definitiveaza abia pe la 4-5 ani, pana la 3-4 ani exista un pararotacism fiziologic.

Pronuntarea lui r presupune:

o mobilitate deosebita a limbii;

o proportie anatomica a organelor fono-articulatorii. Existenta malformatiilor duce la deformarea pronuntarii sunetului r.

Specific pentru pronuntarea lui r este forma sa apixala: varful limbii se sprijina pe alveolele incisivilor superiori, iar limba vibreaza. La pronuntarea corecta participa numai varful limbii care vibreaza, celelalte elemente ramanand fixe.

Chiar daca este mai dificil de pronuntat decat s, nu este atat de frecvent deformat, tocmai datorita faptului ca din punct de vedere acustic este perceput foarte usor (poate fi perceput chiar si de copiii cu hipoacuzie usoara), are o intensitate ridicata, are o tonalitate joasa care corespunde pragului sensibilitatii umane. Deci deformarea apare din cauze organice.

Forme ale rotacismului

o      rotacismul interdental - varful limbii se sprijina pe incisivii superiori si are nuanta "sasaita";

o      rotacismul labial - limba prea scurta, vibreaza buzele si nu limba;

o      rotacismul labiodental - vibratia are loc intre incisivii superiori si buza inferioara;

o      rotacismul bucal - scurgerea aerului se realizeaza printre limba si obrajii care intra in vibratie;

o      rotacismul marginal - nu vibreaza varful limbii, ci marginile ei laterale;

o      rotacismul apical - vibratia se realizeaza cu varful limbii, dar nu e adecvata pentru limba romana. Poate fi:

rotacismul polivibrant - prea multe vibratii (doua vibratii sunt suficiente);

rotacismul monovibrant - o singura vibratie, care este prea stearsa;

o      rotacismul palatal - presupune sprijinirea varfului limbii pe bolta palatina;

o      rotacismul dorsal - sunetul se realizeaza prin vibrarea partii mediene sau dorsale a limbii si nu a varfului acesteia;

o      rotacismul velar - vibreaza valul palatin si nu varful limbii;

o      rotacismul uvular - vibreaza unula (omuletul)

o      rotacismul faringeal - specific rinolaliei: vibratia se realizeaza intre baza limbii si faringe;

2. Rinolalia

Termenul vine de la rinos = nas si lalie = vorbire. Reprezinta o tulburare de pronuntie ce se produce asociata cu fenomenul de rinofonie ca urmare a amplificarii / diminuarii rezonantei sunetului din cauza comunicarii buconazale deficitare care poate fi prea larga sau obstructionata. Din cauza comunicarii buconazale deficitare este tulburata rezonanta, dar si articularea sunetului.

Rinolalia si dislalia au asemanari (in ambele este tulburata pronuntia sunetului), dar si deosebiri (la rinolalie este afectata si rezonanta).

Formele rinolaliei

rinolalie deschisa - in care suflul de aer necesar pronuntiei sunetelor se scurge pe cale nazala si nu orala fiind afectate sunetele orale;

sunetele orale sunt toate fonemele fara m si n

cauzele aparitiei: malformatiile organice sau functionale ale valului palatin

se imparte in:

rinolalie deschisa organica - provocata de:

paralizii ale valului palatin care pot fi centrale sau periferice;

malformatii ale valului palatin;

traumatisme ale valului palatin;

despicaturi ale valului (aceasta conduce la afectiunile cele mai grave);

toxoplasmoza;

sifilis;

factori toxici,

tulburari de nutritie ale mamei;

rinolalie deschisa functionala:

valul nu prezinta malformatii;

cauzata de:

incapacitatea sau mobilitatea redusa a valului;

imitarea vorbirii unui rinolalic in perioada invatarii vorbirii

Formele de manifestare ale rinolaliei deschise sunt diverse si sunt in functie de:

o        cauzele care au produs-o (in cea organica sunt mai accentuate);

o        de momentul si rezultatul interventiei medicale;

o        de mediul in care traieste copilul;

o        de nivelul de dezvoltare psihica a copilului;

Cauzele tulburarilor de pronuntie si manifestarea rinolaliei

o      pierderea aerului pe cale nazala provoaca scaderea presiunii intraorale care provoaca greseli in kinezia componentelor organelor fono-articulatorii astfel limba adopta o pozitie posterioara si nu ajunge sa se sprijine suficient iar aerul iese imprastiat

o      consoanele explozive: b, c, g, p sunt pronuntate cu ajutorul limbii prin antrenarea bazei rezultand inchiderea coardelor vocale cu un clampanit; de multe ori c si g sunt omise sau pronuntate ca si cand s-ar ineca

o      e afectata rezonanta sunetului pe langa pronuntie; faringele e antrenat in compensarea functiei valului palatin si din aceasta cauza apare un harait faringian

o      subiectul inspira mai frecvent pentru ca pierde aer mai des rezultand o vorbire mai putin fluenta

o      apar grimase faciale prin care se incearca oprirea aerului sa iasa pe nari

rinolalie inchisa - poate fi:

o       organica - cand comunicarea este impiedicata la nivelul narinelor si naso-faringelui poate fi cauzata de polipii nazali, hipermucozitati, hipertrofii amigdaliene, deviatii de sept

o       in functie de locul unde se instaleaza obstacolul nazal poate fi:

anterioara - curentul e impiedicat sa iasa pe nas, sonoritatea lui m,n e diminuata;

posterioara - curentul e blocat la nivelul nazo-faringelui; ca manifestare m si n sunt inlocuite cu b si d     sau m si n sunt omise in coarticulatie cu b si d

o      functionala - se instaleaza pe fondul imitatiei

rinolalia mixta - la aceeasi persoana sunt prezente si malformatii ale valului palatin, dar si vegetatii in acelasi timp

3.Disartria

Este cea mai grava forma a tulburarilor de pronuntie. Reprezinta o tulburare de pronuntie care prezinta caracteristici dislalice si rinolalice fiind afectate ritmul si calitatea vocii, cu rezonanta nazala monotona si cu insuficiente articulatorii (de pronuntie).

Daca in:

dislalie si rinolalie sunt afectate organele periferice ale vorbirii -

in disartrie afectiunile sunt la nivelul cailor centrale care conduc impulsul motrico-verbal spre organele periferice. Deci sunt afectate ori caile centrale, ori nucleii nervilor care isi au radacina in bulbul rahidian.

Cauzele si formele disartriei

Este mereu provocata de lezarea anumitor zone ale SNC avand cauze de natura prenatala, natala si post natala (aceleasi ca si pana acum).

Clasificarea disartriei se face dupa sistemul motor afectat:

a)      disartria corticala - este provocata de leziuni la nivelul cortexului motor de unde porneste comanda pentru miscarea zonelor respective;

b)      disartria extrapiramidala - este cauzata de afectiuni ale nucleilor extrapiramidali ceea ce duce la tulburari de tonus si postura; poate fi:

hipokinetica - presupune afectarea ganglionilor bazali la adulti asociata cu Parkinson; subiectul se caracterizeaza prin lentoare in miscari, dificultati de a se opri din miscare, dificultati de a incepe sau se opri din vorbire, repetarea ultimelor cuvinte din propozitie, vorbire monotona, lipsita de inflexiuni, sunete pronuntate deformat;

hiperkinetica - la copii este insotita de spasme si hipertonie; se manifesta cu tulburari ale tonusului si miscari dezordonate; apar contractii involuntare la nivelul cavitatii bucale, articulatie insuficienta, voce rau timbrata (fie prea puternica, fie sacadata) apar miscari parazite la nivelul aparatului fonator.

c)      disartria cerebeloasa - rezulta din leziuni ale cerebelului ceea ce duce la aparitia tulburarilor de coordonare ale miscarilor si de echilibru

apar si tulburari ale vocii care este cand prea puternica, cand prea slaba;

apare dupa boli sau leziuni in diferite regiuni ale sistemului nervos central de aceea unii o denumesc si disartrie centrala;

poate sa apara la orice varsta, de aceea recuperarea incepe prin tratament neurologic dupa care corectarea vorbirii nu se poate realiza decat de catre logoped;

gravitatea tulburarilor este in functie de gravitatea leziunii;

formele usoare ale disartriei se aseamana cu dislalia; formele grave se aseamana du tulburarile polimorfe;

in disartrie apar si o serie de complicatii deoarece subiectul sufera si de alte tulburari:

o       de motricitate - in cazul in care disartria apare dupa unele boli; subiectul poate prezenta pareze si paralizii care afecteaza miscarile voluntare: tulburari de tonus si postura sau coordonarea miscarilor;

o       de natura afectiva - pentru ca e o afectare a SNC tulburarile centrale pot provoca tulburari secundare (inhibitia centrilor subcorticali care regleaza starile emotionale - subiectul nu-si mai stapaneste starile emotionale);

o       de natura intelectuala - pot fi afectate diferite zone asociative ce afecteaza dezvoltarea intelectului;

o       de natura senzoriala - in legatura cu caile senzoriale;

o       de natura psiho-sociala - daca afectiunea psiho-motorie este grava subiectul nu-si poate realiza necesitatile de igiena personala si ramane dependent de parinti si nu relationeaza cu ceilalti copii

d)      disartrie bulbara - este provocata de lezarea nucleilor din bulb, a nervilor cranieni, ceea ce duce la hipotonia muschilor limbii, tulburari de pronuntie, tulburari de deglutitie, nu-si poate controla saliva;

e)      disartrie pseudo-bulbara - are manifestari asemanatoare lui d), dar afectiunile sunt la nivelul fasciculului cortico-geniculat deasupra bulbului; asociata cu hipertonie si vorbire monotona.

Metode si procedee de corectare a tulburarilor de pronuntie

Sunt adoptate metode si procedee cu caracter general care au rolul de a pregati organele fono-articulatoare pentru aplicarea metodelor specifice. Metodele specifice se adreseaza direct sunetului afectat.

Metodele cu caracter general se refera la:

educarea motricitatii generale si a motricitatii aparatului fonator, necesare la cei ce prezinta pareze, disartrii, paralizii; si la motricitatea limbii, a valului palatin, a obrajilor;

educarea echilibrului dintre expiratie si inspiratie;

educarea auzului fonematic;

educarea personalitatii logopatului pentru a capata incredere in fortele proprii prin trairea succesului.

Metodele specifice

In realizarea lor se parcurg patru etape:

de obtinere izolata a sunetului;

se realizeaza prin doua procedee:

demonstratie articulatorie

derivarea sunetului din alte sunete pe care le poate pronunta si din sunete pe care logopedul nu le poate demonstra (c din t; g din d; h din s)

de consolidare a sunetului;

de diferentiere a sunetului de cele cu care se confunda;

de automatizare a sunetului

TULBURARI DE RITM SI FLUENTA

1.Balbaiala si logonevroza

Este o tulburare a ritmului si fluentei vorbirii in care cursivitatea exprimarii este afectata prin aparitia unor blocaje sau spasme o data cu incercarea de rostire a primelor silabe din cuvinte sau din propozitii.

Este o tulburare a controlului motor al vorbirii in care inlantuirea succesiva a cuvintelor nu se poate realiza dupa modelul firesc al limbii din cauza repetitiei de sunete sau silabe sau din cauza aparitiei unor spasme.

Subiectii au cele mai mari dificultati cand sunt solicitati sa schimbe intonatia, accentul, sau viteza de exprimare, avand o vorbire monotona, lipsita de inflexiuni.

Ca frecventa este mai ridicata la baieti. In majoritatea cazurilor apare intre 3 si 5 ani cand copiii incep sa foloseasca propozitii dezvoltate si cand adultii devin prea exigenti asupra modului lor de exprimare. Poate sa apara si la o varsta mai inaintata cand actiunea factorilor perturbatori este mai accentuata (varsta pubertatii).

Cauzele (etiologia)

Nu exista un acord intre cercetatori. In functie de rolul predominant ce s-a acordat unora sau altor factori au existat teorii care pun accent ori pe factorii psiho-sociali ori pe cei somato-fiziologici.

Factorii somatofiziologici

ereditatea

printre persoanelor balbaite exista mai multe persoane balbaite decat la normali; se transmite o anumita instabilitate emotiva predispunere la dezorganizarea activitatii psihice;

- se transmite o stare de iritabilitate in coordonarea neuromusculara;

rolul dominantei cerebrale - mai frecventa in randul stangacilor (parere infirmata), dar sunt de acord specialistii ca, contrarierea are efecte in plan psihologic putand declansa balbaiala;

insuficientele tiroidiene - prin consecintele pe care le are asupra troficitatii musculare si asupra activitatii SN; s-a pus in evidenta frecventa mai mare a balbaielii in zonele fara iod;

intarzierea functiilor motorii - intarzierea mielinizarii fibrelor nervoase; frecventa mai mare la baieti datorita mielinizarii mai tardive decat la fete;

dezechilibre intre procesele de excitatie si inhibitie la nivelul centrilor motori ai limbajului; neurologii romani considera ca starile de excitatie sunt prea slabe, centrii motori sunt inhibati ceea ce produce balbaiala;

intarzieri in dezvoltarea vorbirii - ca urmare a unui decalaj intre posibilitatile de gandire si cele de exprimare.

Factorii psihosociali

starile de nevroza (autori de conceptie psihanalitica)

- balbaiala este un simptom al perturbarii emotive ce impiedica adaptarea normala la cerintele vietii (lipsa climatului afectiv din familie, stabilirea unor relatii nesanatoase intre copil si parinte). Starile de anxietate cu caracter nevrotic mai ales al mame se imprima treptat in comportamentul copilului care nu mai ajunge la un echilibru necesar pentru organizarea limbajului;

greseli de educatie - nemultumirea copiilor ca nu pot satisface exigentele parintilor;

tratarea gresita a unor tulburari de pronuntie;

bilingvismul - inainte de insusirea limbii materne;

starile de stres (starile conflictuale la varstele mici) - duc la un dezechilibru al copilului. In stresul emotiv are loc o dezintegrare a miscarilor verbale automate ce se manifesta prin contractii musculare (in situatii noi nu mai raspund normal)

In realitate exista o impletire intre factorii amintiti.

Formele si manifestarile balbaielii

balbaiala clonica - se manifesta prin contractii de scurta durata ale musculaturii aparatului fonoarticulator care duc la repetitii de silabe, intreruperea cursivitatii vorbirii;

balbaiala tonica - se manifesta prin spasme de lunga durata, ce impiedica emiterea, iar cand cedeaza, cuvantul erupe cu forta;

balbaiala mixta - apar manifestari si ale 1 si 2 si in functie de forma care predomina este : tonoclonica sau clonotonica

Evolutia balbaielii

apare intre 3 si 5 ani;

evolueaza de la stadiul clonic la cel tonic;

recunoasterea timpurie este greu de realizat deoarece unele manifestari specifice sunt intalnite la majoritatea copiilor ce invata a vorbi;

evolutia balbaielii se poate etapiza in:

balbaiala primara - cand disfluentele pot fi depasite daca parintii adopta metode educationale adecvate;

balbaiala secundara

- cand apar si tulburari ale miscarilor respiratorii, fonatorii si are loc o lipsa de coordonare intre organele respiratorii si laringe;

pe acest fond tensional primele tulburari apar la nivelul laringelui : coardele vocale nu se mai apropie si nu se inchid corespunzator;

apare un efort de supraincordare ceea ce duce la agravare;

apar alte miscari ale trunchiului, ale capului sau apare inhibarea intregului organism. Apar tulburari respiratorii, epuizeaza tot aerul si continua sa vorbeasca folosind aerul rezidual. Aceste tulburari sunt absente in respiratia fiziologica, apar numai in vorbire;

Prin trairea dramatica a balbaielii ea se transforma in logonevroza. Subiectul are o fobie fata de vorbire si apare cand subiectul trebuind sa vorbeasca in fata colegilor refuza sa vorbeasca, devine iritabil, certaret. In peste 90% din cazuri balbaiala se transforma in logonevroza (nu-si accepta balbaiala) chiar si in cazul subiectilor normali. In cazul celor cu deficienta mintala nu se transforma in logonevroza.

2. Tumultus sermonis = tulburarea se caracterizeaza printr-o vorbire accelerata, monotona, cu insuficiente articulatorii, se accentueaza cu atat mai mult cu cat fraza e mai lunga si nu se mai intelege ce vorbeste.

Asemanari intre balbaiala si tumultus ermomis:

repetarea silabelor;

aparitia omisiunilor;

vorbire monotona;

Deosebiri intre balbaiala si tumultus sermonis:

de respiratie - aparitia respiratiei la balbaiala; lipsa respiratiei la tumultus sermonis;

de debit - se accelereaza la cei cu balbaiala; poate fi controlat, daca se controleaza subiectul;

de atentie -- in balbaiala subiectii preocupati de propria vorbire; in tumultus sermonis nu dau importanta limbajului, sunt de acord cand li se atrage atentia, dar nu pot controla mult vorbirea;

de comunicare - in balbaiala subiectii se tem de comunicare; in tumultus sermonis subiectii nu dau importanta.

Cauzele tumultusului sermonis:

Tulburari de natura ereditara.

Tulburari de natura extrapiramidala.

3. Tahilalia

Consta intr-un ritm rapid de exprimare, apar repetitii, dar nu dificultati in pronuntia sunetelor. Se intelege ce vorbeste.

In tumultus sermonis vorbirea se accelereaza pe masura desfasurarii ei.

In tahilalie vorbirea e constant rapida.

Opusul tahilaliei este bradilalia = vorbirea rara.