ILUZIILE PERCEPTIVE - Iluziile optico-geometrice

ILUZIILE PERCEPTIVE

Iluziile optico-geometrice

Denumirea a fost data de Oppel (1855). Majoritatea dintre ele au fost descrise de autori germani la sfarsitul sec. trecut carorar le poarta numele. Sunt iluzii observate in desene, iluzii asupra proprietatilor geometrice ale figurilor: lungimea sau orientrarea in spatiu a segmentelor, marimea si forma suprafetelor. Pentru fiecare iluzie se distinge o parte deformata la care se refera iluzia si o parte deformanta care provoaca iluzia. Toate aceste iluzii releveaza interactiuni spatiale intre elementele prezentate simultan intr-un camp vizual. Efectele consecutive figurale pot fi considerate ca iluzii in care elementul deformant si deformat sunt prezentate succesiv. Sensul deformarilor este adesea invers intre iluziile simultane si efectele consecutive.

In iluzia Muller-Lyer sensul deschiderii terminatiilor in forma de sageata produce iluzia : segmentul terminat prin linii (pennures) interne pare mai scurt decat segmentul terminat prin linii externe. In iluzia lui Ponzo inegalitatea aparenta a lungimii sementelor orizontale este obtinuta prin insertia lor intre doua linii convergente: segment orizontal situat mult prea aproape de apexul unghiului de convergenta pare mai lung decit al aceluia care este mai indeparatat

Iluzia lui Ponzo

In iluzia lui Oppel-Kundt: portiunea hasurata pare mai lunga decat segmentul fara hasur. Orientarea segmentelor poate fi de asemenea cauza iluziei lungimii, ca in iluzia verticalei care pare mai lunga decat orizontala.

Veritcala luata in considerare este verticala egocentrica si nu cea gravitationara.

2. Iluziile suprafetei

In iluzia lui Delboeuf: suprafata aparenta a unui disc diminuaeza atunci cand acest disc este inconjurat de un cerc mai mare si este marita atunci cand cercul deformant este in interior.

In iluzia lui Titchener cele doua discuri deformate sunt inconjurate de discuri deformante: discul inconjurat de o coroana de discuri mari pare mai mic decat discul inconjurat de o coroana de cercuri mici.

Aceste iluzii nu rezulta decat din efectul de contrast intre marimea discurilor deformante si a celor deformatoare. Prin urmare augmentarea proximitatii relative a elementelor deformante poate fi suficienta pentru augmentarea suprafetei aparente ca in iluzia lui Ponzo.

3. Iluzii ale unghiurilor si orientarii

In iluzia lui Zollner o serie de linii paralele (deformate) sunt hasurate cu segmente scurte de orientare diferita de la o linie la alta. Liniile nu mai apar ca fiind paralele. Daca liniile deformate au o orientare de 45 grade liniile, hasurate cu segmente orizontale, vor fi orientate aparent mai aproape de verticala iar liniile hasurate cu linii verticale vor parea mai apropiate de orizontala. Daca unghiul format din liniile si segmentele care le hasureaza se micsoreaza, iluzia diminueaza. Ea se inverseaza ca in iluzia lui Fraser, pentru unghiuri inferioare marimii de 10 grade.

Doua linii drepte si paralele trasate pe un fond de linii convergente sau divergente apar deformate fie de o maniera convexa fie de o maniera concava. Este cazul iluziei lui Hering.

Iluzia lui Orbisson utilizezaza ca deformant fie o figura formata din cercuri concentrice fie o figura formata dintr-o raza in interiorul unui cerc. Deformatele sunt fie liniile paralele ca in iluzia lui Hering, fie patratele, cercurile sau triunghiurile. In iluzia lui Poggendorff cele doua jumatati ale unui segment oblic mascate partial de doua verticale paralele nu mai par aliniate. Efectul pare a fi dublu. De o parte el implica unghiul aparent, care pare mai ascutit decat este. Pe de alta parte pare ca se produce o deplasare a apexului unghiului care mareste distanta intre cele doua unghiuri si care antreneaza o pierdere a aliniamentului aparent.

.4 Iluziile de profunzime si distanta

In aceasta categorie se situeraza figurile care dau impresia de profunzime. Se poate spune ca toate reprezentarile bidimensionale care dau o impresie de profunzime si de relief sunt o iluzie sau un ansamblu de iluzii. In animite figuri desenate perspectivele aparente sunt reversibile ca in scara lui Schroder sau in cubul nui Necker. Profunzimea relativa a fetelor obiectului nu este constanta. In cazul unei observatii prelungite cele doua perspective posibile alterneaza destul de regulat. Se atribuie aceasta alternanta faptului ca stimulii nu comporta destui indici care sa permita transarea intre cele doua ipoteze structurale care vizeaza doua fapte egal plauzibile. Augmentarea numarului si a calitatii indicilor picturali diminueaza posibilitatea reversibilitatii.

Alte figuri cum sunt cele propuse de Penrose sunt numite '' imposibile''. Ele sunt realizate prin combinarea indicilor picturali ai profunzimii.

5. Iluziile de miscare. Miscarea obiectelor este deopotriva cauza si obiect al iluziilor.

Iluzii datorate miscarii. O transformare continua a unei forme sau a unui contur poate da nastere in anumite conditii conditii iluziei de miscare a unui obiect in profunzime. Acesta este efectul cinetic de profunzime studiat fie plecand de la umbra proiectata de catre un obiect real, fie prin miscarea punctelor sau a elementelor pe un ecran grafic. Astfel, o suprafata caroiata augmentata regulat in privinta marimii este perceputa ca apropiindu-se de observator. Perceptia anortoscopica (Zollner) consta in faptul ca vederea succesiva si ordonata a diferitelor parti ale unei figuri defiland in spatele unei deschideri inguste permite perceperea, in anumite conditii de rapiditate, a obiectului in ansamblu. In concluzie d.p.d.v. perceptiv este posibil sa facem sa treaca o camila prin urechile acului

Iluzii care implica miscarea. O suprafata de forma trapezoidala (fereastra lui Ames), pusa in rotatie in jurul axei sale verticale, va genera perceptia unei miscari oscilante si nu iluzia unei miscari circulare regulate.

In fenomenul pendulului lui Pulfrich, se observa o miscare de dute-vino a pendulului, in profunzime, exact ca oscilatiile unui pendul, daca avem in fata unui ochi un filtru care atenueaza lumina. In loc de a percepe oscilatiile intr-un plan, se va percepe o miscare de rotatie a pendulului in profunzime (ca la un televizor dereglat care da impresia a doua miscari de sens contrar).

Impresiile de profunzime rezulta din intervale temporale intre informatiile vizuale ale celor doi ochi. Informatiile ochiului care poarta un filtru sunt intarziate. Combinarea binoculara a informatiilor antreneaza modificari ale profunzimii aparente.

Iluziile de contrast. Sunt fenomene legate de integrarea mai multor niveluri de luminiscenta si in care contrastul aparent difera de contrastul fizic local. In grila lui Herman-Hering la intersectiile grilelor se percep pete mai intunecate. Iluzia se inverseaza daca grila este realizata din bare negre pe fond alb. Ea este atribuita functionarii antagonice a regiunilor on si off ale campurilor receptoare.

6. Evolutia iluziilor optico-geometrice

Sunt considerate de Piaget ca efecte ale campurilor primare determinate de proprietatile fizice ale figurilor stimuli. Primele cercetari au aratat o o diminuare a gradului de eroare odata cu varsta. Inainte de a diminua iliziile cunosc un varf. Acesta este, diferentiat, pe la 9-11 ani pentru iluzia lui Oppel, la 7 ani pentru iluzia lui Poggendorff, sau la 5 ani pentru iluzia lui Muller-Lyer. Curbele descresterii au forma unui U inversat.