CONFLICTUL;DEFINIRE, CARACTERIZARE PSIHOSOCIALA, TIPOLOGIE SI DESFASURARE (EXEMPLE PRIVIND DINAMICA UNEI SITUATII CONFLICTUALE)

CONFLICTUL;DEFINIRE, CARACTERIZARE PSIHOSOCIALA, TIPOLOGIE SI DESFASURARE (EXEMPLE PRIVIND DINAMICA UNEI SITUATII CONFLICTUALE)

Conflictul reprezinta un tip de comportament social care se dezvolta pe fondul intereselor divergente sau incompatibile ale mai multor subiecti, plasati in cadrul unei situatii sociale problematizata in urma modului diferit de abordare de catre partile implicate. Cel mai adesea, conflictul ia forma unei opozitii, confruntari sau lupte deschise intre indivizi, grupuri sociale sau organizatii, in conditiile existentei unor interese contradictorii, incompatibile sau competitionale de natura economica, politica, religioasa, etnica sau culturala. Desi in opozitie, interesele partilor aflate in conflict sunt interdependente, ceea ce sugereaza tendinta naturala de a iesi din situatia conflictuala prin adoptarea unor strategii specifice.

Conflictele sunt elemente curente ale vietii cotidiene, imbracand cele mai diferite forme si avand intensitati de o mare varietate. Unele au caracter tonic si incitativ pentru dinamica raporturilor interpersonale, altele produc profunde dizarmonii, suferinte, stres si chiar violenta. Este motivul pentru care problematica aparitiei, desfasurarii si rezolvarii conflictelor a devenit o tema majora a psihologiei sociale (25, 257; 164, 307; 206).

Tipologia situatiilor conflictuale poate fi stabilita in raport cu urmatoarele elemente:

a)     Caracterul, structura si functiile specifice partilor aflate in conflict, aceasta putand fi persoane, microgrupuri, categorii sociale, organizatii, institutii sociale sau chiar state; personalitatea celor care gestioneaza conflictul are din acest ,punct de vedere o importanta majora, acest factor putand marca in mod esential modul de desfasurare si rezolvare a situatiei conflictuale.

b)     Specificul problemelor generatoare de conflict: accesul la resurse si distributia beneficiilor, preferintele fata de valori, norme sau "obiecte sociale', tendinta de a obtine ascendenta si control asupra celorlalti, dorinta de a obtine un statut economic si/sau social mai inalt, nevoia exacerbata de competitie s.a.

c)     Natura scopurilor urmarite de fiecare dintre parti: pot fi scopuri individuale, de grup sau organizationale; scopuri de natura materiala sau ideologica etc.

d)     Conditiile care au generat aparitia situatiei conflictuale; pot fi conditii accidentale sau emergente, de ordin material sau ideologic, structural sau functional.

e)     Orientarea motivationala a partilor fata de conflict; aceasta poate capata trei forme principale: orientare spre cooperare, cu un interes pozitiv pentru sine dar si pentru celalalt; orientare individualista, cu interes numai pentru sine, ignorand interesele celuilalt; orientare competitiva, cu interes pentru sine, dar urmarind totodata ca propriile performante sa fie superioare performantelor obtinute de celalalt

f)       Mijloacele utilizate de parti pentru gestionarea conflictului; se poate recurge la persuasiune, presiune materiala sau ideologica, la utilizarea fortei etc.

g)     Conditiile care ar putea favoriza rezolvarea situatiei conflictuala: existenta unui mediator, aparitia unei presiuni sociale orientara spre conciliere, necesitatea de a depasi prin colaborare o alta situatie problematica mai presanta decat cea generatoare de conflict etc.

h)     Rezultatele ce se pot obtine in urma desfasurarii si rezolvarii conflictului; se au in vedere atat efectele asupra partilor, cat si asupra mediului social si natural, efecte evaluate in plan imediat si de perspectiva (M. Deutsch: 206, 166).

Desfasurarea conflictului implica o succesiune de faze, ale caror caracteristici si durate particularizeaza profilul psihosocial al situatiei conflictuale. Se accepta in general urmatoarea succesiune de faze:

Dezacordul, care poate debuta prin simple neintelegeri, divergente minore sau interpretari diferite date unei probleme, eveniment sau situatie de interes pentru ambele parti. Diferente in ceea ce priveste conceptiile, credintele, atitudinile, optiunile, modul de interpretare a unui fapt, sau prezumtiile asupra comportamentul celuilalt pot genera cu usurinta tensiuni, suspiciuni si stari emotionale negative care pot sta la baza crearii unei situatii conflictuale. Comunicarea dintre parti este inca intensa - desi tensionata, componentele intelectual-rationale prevaland inca asupra celor emotionale. Sunt activate mecanismele psihologice de afirmare a propriei identitati, paralel cu aparitia tendintei de diferentiere fata de alte puncte de vedere.

. Confruntarea, care adanceste divergentele de opinii si interese, prin implicarea fiecarei parti in argumentari partizane, paralel cu insistente in a convinge partea adversa de propria dreptate. Se cauta cu obstinatie erorile din rationamentele partii adverse, se invoca alte autoritati in materie si se fac chiar presiuni pentru a convinge de propria dreptate. Elementele emotionale incep sa prevaleze asupra celor rationale, pe fondul diminuarii si alterarii comunicarii interpersonale, ceea ce accentueaza starea de stres, frustrare si tensiune psihica. Accentuarea sentimentului de frustrare determina cresterea potentialului agresiv, facandu-se astfel posibila trecerea la urmatoarea faza.

Escaladarea conflictului atrage dupa sine normele reciprocitatii pozitive, prin recurgerea la orice mijloace pentru a invinge, daca nu chiar a distruge adversarul, identificat acum ca irevocabil si periculos. Starile emotionale negative ating cote maxime, ceea ce amplifica caracterul irational al confruntarii, tensiunile si ostilitatile putand fi scapate de sub control. Eventualele violente fizice, morale sau simbolice dau un curs aparent ireversibil evenimentelor, dar stimuleaza totodata aparitia sentimentului ca trebuie gasita o solutie, costurile psihosociale fiind din ce in ce mai ridicate.

Desescaladarea este rezultatul epuizarii potentialului fizic si emotional al partilor, complementar introducerii in joc a unor considerente de costuri sociale, economice si psihice. Pe acest fond, nevoia recurgerii la rationalitate devine tot mai evidenta si convenabila ambelor parti; puntile de comunicare ramase inca intacte sunt activate, gasindu-se argumente noi care nuanteaza pozitiile adoptate anterior. Se fac chiar unele concesii reciproce, ceea ce creeaza premise favorabile initierii unor negocieri si reconsiderari globale a situatiei, eventual prin aparitia spontana sau antrenarea intentionata a unui mediator. Energiile sunt directionate acum in acest sens, eforturile ambelor parti pentru a iesi din criza fiind evidente si relativ sustinute. In aceasta faza, rolul mediatorului este considerabil, calitatile sale de negociator fiind determinante pentru rezolvarea conflictului intr-un termen cat mai scurt.

Rezolvarea conflictului incheie acest proces care, de cele mai multe ori, determina restructurari apreciabile la nivelul sistemelor cognitive, atitudinale si operationale ale partilor implicate. In aceasta faza se racordeaza noile pozitii ale partilor, se restabilesc canalele de comunicare, se reformuleaza normele de reciprocitate pozitiva si se initiaza chiar forme noi de colaborare. Vechile convingeri, stereotipuri si prejudecati pot puternic zdruncinate, facand loc unor atitudini mai intelepte si mai adecvate unei situatii sociale deja schimbata. Este momentul in care situatiile conflictuale isi releva unele valente pozitive, si anume cele prin care se ajunge la schimbare, innoire si adaptare sociala la un mediu in continua devenire. Conflictele "pozitive" sunt deseori motoare ale dezvoltarii.