Psihologia ca stiinta

Psihologia ca stiinta

Etimologic, termenul psihic provine din grecescul psyche (suflet), iar termenul psihologie alatura lui psyche tot un cuvant grecesc, anume logos (stiinta). Astfel, in cel mai grosier mod, am putea defini psihologia drept stiinta a sufletului, sau stiinta despre suflet.

Gandindu-ne la celebra expresie a fi trup si suflet alaturi de cineva, intelegem ca, astfel, suntem prezenti in totalitate, atat fizic, cat si psihic, langa, sa spunem, cineva drag noua. Observam, in aceasta ordine a ideilor, ca omul este alcatuit dintr-o latura organica, trupeasca (studiata de biologie cu ajutorul subramurii anatomie si fiziologie umana) si una psihica, sufleteasca (studiata de psihologie).

Atat latura organica, cat si cea psihica reprezinta fiecare cate un sistem. Organismul, ca sistem, este format din mai multe organe, aparate, subsisteme ce functioneaza intr-o stransa dependenta unele de altele. La randul sau, psihicul este alcatuit din mai multe procese, functii, stari de natura informationala ce nu ar putea fiinta in afara interdependentei. De exemplu, noi nu am putea gandi daca nu am dispune de memorie sau limbaj, sau nu am putea comunica daca nu am dispune de motivatie sau perceptie etc. Mai mult, cele doua laturi ale fiintei umane interactioneaza una cu cealalta. Cine nu a suferit de o durere puternica de masea (dereglare organica) care i-a stricat total dispozitia (stare psihica)? La randul lor, fenomenele psihice pot conduce la diverse modificari in ceea ce priveste functionarea organismului (o emotie puternica produce adeseori batai puternice si rapide ale inimii, transpiratii ale palmelor etc.)

Principalele trasaturi ale sistemului psihic uman (S.P.U.), pornind de la teza ca psihicul, ca modalitate superioara a vietii de relatie, este o realitate bio-psiho-sociala, sunt urmatoarele:

a.       S.P.U. este influentat de factori biologici, cum ar fi zestrea ereditara specifica fiintei umane. Aceasta zestre ofera fiecarui individ un potential specific, ce se transforma in realitate odata cu dezvoltarea. Pentru valorificarea potentialului ereditar sunt necesare anumite conditii, cum ar fi: cresterea si maturizarea fiziologica, interactiunea cu lumea externa etc.

b.      S.P.U. este influentat si de factori socio-culturali, acestia contribuind la formarea trasaturilor psihice specific umane. Valorile culturale, etice, estetice, achizitiile stiintifice si tehnologice etc. sunt preluate si valorificate de catre om, contribuind la formarea psihicului sau.

c.       Psihicul este o functie a creierului. Creierul este suportul material care sta la baza formarii si desfasurarii proceselor psihice. Putem observa adeseori abateri de la normalitatea psihica in cazul unor traumatisme cerebrale, in cazul consumului de droguri etc.

Dezvoltarea S.P.U. este conditionata de actiunea corelata a triadei ereditate-mediu-educatie.

Obiectul de studiu al psihologiei il reprezinta S.P.U. Mai concret, S.P.U., ca obiect de studiu al psihologiei, este alcatuit din procese, activitati, insusiri si conditii ale vietii psihice:

a.       Procese:

cognitive:

- senzoriale: senzatii, perceptii, reprezentari

- logice: gandire, memorie, imaginatie

afective: emotii, sentimente, pasiuni

volitive: vointa

b.      Activitati: comunicarea (limbajul), jocul, invatarea, munca, creatia

c.       Insusiri: personalitatea (temperament, aptitudini, caracter)

d.      Conditii: motivatie, deprinderi, atentie.

Avand in vedere cele mentionate in legatura cu psihicul si, mai profund, cu S.P.U., putem defini psihologia ca stiinta umanista care studiaza fenomenele sufletesti si legile lor, manifestate in comportament, in scopul cunoasterii celorlalti si autocunoasterii, pentru ameliorarea fiintei umane in ceea ce are ea mai specific (Margareta Modrea, 1998). Desi nimeni nu are acces direct la gandirea, imaginatia, memoria, trairile afective ale altei persoane, totusi, din comportamentul celuilalt (mimica, gestica, vorbe), putem cunoaste caracteristicile sale psihice. Cunoasterea de sine si a altora nu vizeaza doar sa acumuleze informatii (cunostinte) despre om, ci si sa le utilizeze in practica (in educatie, invatamant, psihoterapie etc.), pentru a facilita fiintei umane valorificarea tuturor posibilitatilor sale, realizarea unui plus de confort intelectual, afectiv, realizarea unor relatii optime cu cei din jur, etc.

Fenomenele psihice, intrand in legatura unele cu altele sau cu cele fiziologice si/sau sociale, determina stabilirea unor raporturi constante ce pot fi, astfel, cunoscute de oricine. Aceste raporturi constante intre doua sau mai multe fenomene poarta numele de legi (din latinescul lego, a lega). In psihologie, legile au un caracter probabilist, deoarece fenomenele psihice nu au un numar limitat, finit de cauze, ele neputand fi cunoscute in totalitate si pentru ca nu se pot face masuratori exacte si nici nu se pot prevedea cu precizie reactiile cuiva la un anumit stimul. Astfel, este probabil si nu absolut sigur ca un stimul va avea un anumit efect. De asemenea, legile psihologiei au si un caracter statistic, fiind valabile atunci cand ne referim la multimea oamenilor, nu la oricare individ considerat izolat.

Orice cunoastere se realizeaza utilizandu-se un ansamblu de metode. Atfel, psihologia, ca stiinta, are la baza o serie de metode utilizate in investigarea fenomenelor psihice, printre care:

a.       Metoda observatiei. Observatia reprezinta urmarirea atenta, intentionata si inregistrarea exacta, sistematica, a diferitelor manifestari ale comportamentului individului, ca si a contextului situational unde acesta se produce, in scopul sesizarii unor aspecte esentiale ale vietii psihice.

b.      Metoda experimentului. Experimentul reprezinta provocarea unui fapt psihic, in conditii bine determinate, cu scopul de a verifica o ipoteza.

c.       Metoda convorbirii. Convorbirea reprezinta o discutie premeditata intre psiholog si subiectul investigat.

d.      Metoda anchetei psihologice. Ancheta psihologica consta in inventarierea sistematica a unor informatii despre viata psihica a unui individ sau grup social si interpretarea acestora in vederea desprinderii semnificatiei lor psihocomportamentale.

e.       Metoda biografica. Aceasta presupune strangerea informatiilor despre principalele evenimente parcurse de individ, despre relatiile dintre aceste evenimente traite de individ si stabilirea semnificatiei lor, in vederea cunoasterii "istoriei personale" a subiectului.

f.        Metoda analizei produselor activitatii. Aceasta metoda are la baza analiza psihologica a produselor activitatii (compuneri, desene, creatii literare etc.). Aceasta analiza furnizeaza informatii despre insusirile psihice ale persoanei.

g.      Metodele psihometrice. Acestea au in vedere masurarea comportamentelor subiectilor in vederea stabilirii unui diagnostic, pe baza caruia se poate formula un prognostic asupra evolutiei viitoare. O astfel de metoda o reprezinta testul psihologic.

Psihologia este o stiinta destul de noua in peisajul cunoasterii stiintifice, fiind recunoscuta ca atare incepand cu anul 1879, moment in care psihicul a incetat sa mai fie preponderent o preocupare a reflectiei filosofice, incepand sa fie studiat in laboratoare speciale, analizat si descris in tratate de psihologie. In 1879, la Leipzig, savantul german Wilhelm Wundt (1832-1920) a infiintat primul laborator bazat pe utilizarea metodei experimentale. Psihologia a evoluat rapid, acumularea informatiilor legate de psihic fiind favorizata si de cuceririle din celelalte domenii invecinate: biologie, medicina, sociologie si altele. Astfel, din "trunchiul" psihologiei generale, s-au desprins cateva zeci de ramuri ce permit aplicarea cunostintelor de psihologie generala (teoretica) in diferite domenii ale existentei umane. Dintre ramurile psihologiei, amintim: psihologia copilului; psihologia muncii; psihologia sociala; psihologia medicala (clinica); psihologia judiciara; psihologia sportiva etc. (in prezent sunt circa 40 de ramuri).

In finalul acestei teme introductive, este necesar sa analizam sumar etapele dezvoltarii umane. Cunoasterea lor este importanta pentru a putea sa ne explicam ceea ce este si/sau ceea ce a fost si pentru a putea sa ne pregatim pentru ceea ce urmeaza sa fie. Stabilirea etapelor dezvoltarii umane se realizeaza avand in vedere activitatea dominanta desfasurata, sistemul de relatii socio-culturale si structurile psihice specifice. Nivelul de dezvoltare fizica si psihica la care a ajuns o persoana ne permite sa o apreciem ca este copil, tanar, matur sau batran. Ordinea in care se succed aceste etape este invariabila; fazelor dezvoltarii umane li se mai spune si stadii. In psihologia moderna s-au delimitat 7 asemenea stadii: perioada infantila, copilaria, pubertatea (preadolescenta), adolescenta, tineretea, maturitatea, batranetea.

Perioada infantila.

delimitata de la nastere, pana la varsta de 1 an.

Copilaria.

delimitata intre 1 si 11 ani;

este o perioada bogata in achizitii;

se invata limbajul si mersul independent;

se ia contact cu obiectele si se percep proprietatile acestora;

viata afectiva este dominanta, copilul dorind sa atraga si sa retina atentia adultului;

se formeaza sentimente de simpatie, de respect;

se manifesta receptivitate la aprobari si restrictii;

reactiile emotive sunt foarte puternice, iar controlul lor emotiv este redus;

in faza prescolara (3-6 ani):

+ influentei exercitate de catre familie i se adauga cea a gradinitei;

+ imitatia are un rol mare in dezvoltare;

+ se imita mersul, modul de a vorbi, de a manca;

+ jocul are si el functii formative, in jurul varstei de 5 ani practicandu-se jocuri cu roluri profesionale (medic, sofer, profesor);

+ jucariile si, in general, obiectele, au suflet (papusile, ursuletii "sufera" alaturi de copil);

+ incepe descoperirea imaginii de sine.

in faza scolara (6/7 ani - 10/11 ani):

+ se dezvolta spiritul critic;

+ se contureaza viziunea realista asupra lumii;

+ se insusesc noi norme de viata sub autoritatea invatatoarei, al carei cuvant are valoare de lege.

Preadolescenta (pubertatea).

delimitata intre 11 si 14/15 ani;

este perioada unor mari transformari anatomo-fiziologice;

are loc cresterea staturii;

se dezvolta in ritmuri diferite organele interne, fapt ce paote conduce la tulburari cardio-vasculare (inima creste mai repede decat arterele) sau la stari de obodeala;

au loc transformari endocrine, determinate de activitatea glandei tiroide si a glandelor sexuale;

transformarile acestea solicita un consum mai mare de energie, dar influenteaza multe aspecte: viata psihica, prin aparitia curiozitatii; procesele cognitive, prin cresterea spiritului de observatie; perfectionarea limbajului; dezvoltarea capacitatii de memorie

in plan afectiv se manifesta o hipersensibilitate emotiva si apare interesul fata de sexul opus;

in sfera relatiilor sociale, apar critica fata de parinti, detasarea fata de familie si se manifesta preferinta fata de grupul celor egali in varsta, care aproba comportamentul si ofera o imagine pozitiva asupra propriei personalitati;

creste influenta grupului, care poate sa se manifeste fie in sens pozitiv, fie in sens negativ.

Adolescenta.

delimitata intre 14/15 ani si 18/19 ani;

se dobandeste un nivel mai inalt de intelegere a lumii;

ritmul de crestere este mai lent;

se impune echilibrul afectiv si se dezvolta vointa, fiind posibile eforturi de lunga durata;

dorinta de autonomie sporeste;

se manifesta preocuparea pentru cunoasterea si perfectionarea propriei persoane;

se pun intrebari si se realizeaza analize critice ale valorilor de viata.

Tineretea.

delimitata intre 18/19 ani si 30 de ani;

se castiga statutul social de adult, echivalent cu intrarea in viata profesionala si cu formarea propriei familii;

se parcurge etapa de incepator intr-o meserie;

are loc obisnuirea cu orarul de activitate profesionala;

este acceptata ierarhia institutionalizata;

are loc identificarea cu rolul si statusul profesional;

intemeierea propriei familii atrage un nou statut in cadrul comunitatii si responsabilitati corespunzatoare, inclusiv aceea de a fi parinte.

Maturitatea.

delimitata intre 30 si 60/65 de ani;

delimiteaza dpdv biofiziologic procesul de crestere a organismului, iar pe plan psihic aduce maturizarea intelectuala si afectiva si o buna capacitate de control a emotiilor si sentimentelor;

pe plan social are loc implicarea responsabila in problemele comunitatii;

are loc maxima realizare a personalitatii.

Batranetea.

delimitata intre 60/65 de ani si moarte;

aduce schimbari in plan fizic (incaruntire, capacitate de efort fizic mai redusa, aparitia durerilor reumatismale, scaderea aptitudinilor senzomotorii de vaz si auz);

sunt afectate atentia si memoria;

protectia legala prin sistemul de pensii conduce la o restructurare a relatiilor interpersonale si a programului de viata, facand posibile preocuparile de tip hobby, amanate in perioada activa;

perspectiva mortii determina atitudini diferite: teama, resemnare sau indiferenta.

Pe parcursul dezvoltarii sale biologice si psihice, omul isi dezvolta capacitati specifice de cunoastere a lumii si a lui insusi, ca entitate distincta in mediul social si natural. Cunoasterea se realizeaza prin:

procese cognitive senzoriale: senzatii, perceptii, reprezentari;

procese cognitive intelectuale: gandire, memorie, imaginatie.