Psihologia muncii - Activitatea de munca, definitii si obiect de studiu, Relatiile psihologia muncii cu alte discipline stiintifice, Repere istorice

Psihologia muncii

1.     Activitatea de munca

2.     PM - definitii si obiect de studiu

3.     Relatiile PM cu alte discipline stiintifice

4.    Repere istorice in evolutia PM

1.    Activitatea de munca

Munca reprezinta:

un raport intre om si natura, un schimb intre om si obiectele activitatii sale, adica o interactiune intre om, masina si mediul inconjurator; ea transforma datele mediului si modifica insusi omul;

un raport social: este o activitate colectiva si genereaza raporturi interumane;

un comportament dobindit prin invatare: deprinderile pe care le implica munca sunt transmise si invatate prin educatie;

o valoare la nivel social (Pitariu, 1983);

o sursa de identitate: ceea ce facem (muncim) ne defineste in mare masura;

o sursa de relatii in afara familiei: relatiile cu colegii sau superiorii  ne definesc si ne influenteaza modul in care vedem lumea;

o activitate obligatorie (care obliga): constringerile de timp si activitatile obligatorii pe care le presupune munca ne structureaza viata de zi cu zi; in lipsa acestora, activitatile cotidiene ni se pot parea ca umplindu-ne timpul fara rost (scop);

o sursa de autonomie: munca ne ofera bani, bunuri pe care le putem achiziona cu acesti bani si sentimentul de “a fi pe propriile picioare”, sentimentul de independenta;

o oportunitate de a ne dezvolta abilitatile si creativitatea;

un scop in viata: munca ne ofera sentimentul ca avem un scop in viata; schimbarea prioritatilor in viata femeilor (casatorie, familie, munca) sugereaza ca importanta activitatii de munca este in crestere;

o sursa de realizari care ne ofera sentimentul ca suntem valorosi si ne influenteaza stima de sine;

o sursa de venit si de siguranta, prin banii pe care ii cistigam; banii reprezinta un sistem de masura aproape universal folosit pentru a evalua, masura realizarile;

ceea ce confera altor activitati (ex. activitati de timp liber) un sens, o semnificatie (Brett & Drasgow, 2002).

Munca reprezinta totalitatea manifestarilor umane constiente, mentale si/ operationale, prin care omul actioneaza asupra mediului, asupra lui însusi si a celorlalti oameni în vederea satisfacerii trebuintelor, intereselor, aspiratiilor, realizarii unor scopuri etc. Ea presupune efort (consum energetic, utilizarea resurselor fizice si psihice), organizare (este structurata, implica proceduri si reguli) si o finalitate (realizarea unui bun, eficienta, satisfactie, siguranta) (Popa, 2008).

Munca reprezinta „exercitarea unui efort si aplicarea cunostintelor si abilitatilor în vederea realizarii unui scop” (Armstrong, 2006, apud Popa, 2008). Ea este „o activitate instrumentala care are drept obiectiv oferirea de bunuri, servicii pentru a sustine viata sau pentru a produce valoare pentru altii” (Greenhaus & Singh, 2004, apud Popa, 2008).

Caracteristici ale muncii (Tabachiu, 1997):

munca este o activitate învatata: munca nu este un simplu raspuns al organismului la stimuli de moment sau la solicitari ale instinctului, ci o activitate de îndeplinire a unor sarcini;

prin munca omul îsi produce bunurile materiale necesare subzistentei si pe cele spirituale, deci în consecinta ea este un factor esential în procesul de umanizare, socializare si culturalizare a fiintei umane;

este o activitate deliberata întrucât atât produsul, rezultatul muncii cât si scopul sarcinii de munca au fost contruite mai întâi în plan mental, cu participarea întregului sistemul psihic uman. Scopul este elementul esential care declanseaza, sustine si determina felul activitatii de munca.

2.    Psihologia muncii – definitii si obiect de studiu

Psihologia muncii (PM) este definita ca ramura speciala, aplicata a psihologiei, care se ocupa de conditiile psihologice si de consecintele muncii. Psihologia muncii se ocupa cu studiul fenomenelor si particularitatilor psihice implicate în activitatea de munca a omului. (Iosif, 1996). Psihologia muncii este stiinta care studiaza comportamentul omului în activitatea de munca (Tabachiu, 1997).

Psihologia muncii se centreaza pe doua aspecte:

a)     adaptarea omului la munca/masina: formarea si orientarea vocationala, recrutarea si selectia profesionala, formarea si dezvoltarea profesionala;

b)     adaptarea muncii/masinii la om: analiza parametrilor fiziologici ai activitatii umane, aspecte legate de proiectarea masinilor si dispozitivelor, influenta ambiantei fizice a muncii, aspecte legate de medicina muncii.

Psihologia muncii este disciplina care vizeaza “analiza si explicarea antecedentelor psihologice necesare pentru demararea unei activitati productive, a factorilor psihologici implicati in realizarea activitatii propriu-zise si a consecintelor psihologice ale muncii” (Constantin, 2004).

Obiectul de studiu al psihologiei muncii il reprezinta sistemul om-masina-mediu, in cadrul caruia se disting doua subsisteme (Tiffin, McCormick, 1968, apud Pitariu, 1983):

1.     subsistemul aspectelor situationale, dihotomizat in:

a)            aspecte fizice ale muncii: mediul fizic in care se desfasoara munca, locul de munca si organizarea muncii, proiectarea si calitatea echipamentelor si utilajelor, metodele de munca;

b)            aspecte organizationale si sociale: specificul organizatiei, sistemul de conducere si control, sistemul de retribuire, mediul social al muncii.

2.     subsistemul aspectelor individuale: aptitudini, personalitate, insusiri fizice, interese si motivatii, virsta si sex, nivel de educatie, experienta etc.

Termenii de “masina” si “mediu” sunt ginditi in sens larg. “Masina” desemneaza orice tip de obiect fizic, dispozitiv, echipament sau orice obiect pe care oamenii il utilizeaza pentru realizarea unei activitati de munca, iar “mediul” vizeaza contextul tipic in care se desfasoara munca.

Psihologia muncii urmareste in teorie si practica optimizarea sistemului/subsistemelor om – masina – mediu si cresterea gradului lor de siguranta functionala.

Sfera de cuprindere a domeniului PM poate fi circumscrisa de activitatile psihologului din acest domeniu. McCollum (1959, apud Bogathy, 2004) enumera astfel de activitati: selectia personalului; formarea personalului (evaluarea realizarilor, formarea conducerii, indrumarea personalului); tehnologia umana (proiectarea utilajelor si realizarea planurilor); studiul productivitatii (activitati legate de oboseala indusa de munca si de conditiile generale ale muncii); altele: accidente si securitatea muncii, relatii de munca.

In domeniul PM, psihologul incearca sa rezolve probleme legate de:

cresterea productivitatii muncii si a randamentului uman, prin: optimizarea metodelor de lucru, elaborarea procedeelor de lucru, contributia la realizarea instrumentelor si masinilor;

securitatea muncii: reducerea riscurilor de imbolnavire, reducerea monotoniei, tensiunii psihice, a oboselii, stresului, promovarea sanatatii ocupationale;

stabilirea cerintelor meseriilor, functiilor, locurilor de munca: identificarea abilitatilor, aptitudinilor pe care le implica munca, aprecierea indivizilor in functie de gradul in care poseda aceste abilitati, orientarea lor spre anumite meserii, locuri de munca sau domenii profesionale;

cresterea satisfactiei legate de munca;

3. Relatiile PM cu alte discipline stiintifice

Terminologia de specialitate poate fi uneori confuza. Astfel ca unii autori, atunci cind vorbesc de cercetari realizate in domeniul muncii, folosesc fie denumirea de PM, fie pe cea de psihologie industriala. PM este o notiune mai cuprinzatoare, investigind din punct de vedere psihologic activitatile de munca desfasurate in diverse domenii: agricultura, transporturi, comert etc., in timp ce psihologia industriala se ocupa doar de problemele psihologice ale muncii industriale. In functie de caracteristicile activitatii sau de domeniile de aplicare a PM, se poate vorbi de psihologia industriala, psihologia transporturilor, psihologia aeronautica, psihologie militara etc. Schultz (1982) afirma ca in sens larg, psihologia industriala (sinonima cu PM, in acest context) vizeaza “aplicarea metodelor, faptelor si principiilor stiintei comportamentului uman la oamenii aflati in procesul muncii” (apud Bogathy, 2004, p. 21).

In SUA, termenul uzitat este cel de psihologie industrial-organizationala (Industrial/Organizational Psychology, abreviat I/O Psychology). In 1973, Asociatia Psihologilor Americani (APA) inlocuieste numele de psihologie industriala cu cel de psihologie industrial-organizationala. Aceasta disciplina este reprezentata in cadrul APA prin Divizia 14 – Society for I/O Psychology (SIOP) - http://www.siop.org/

În Europa functioneaza EAWOP - European Association of Work and Organizational Psychology (Asociatia Europeana de Psihologia Muncii si Organizationala) (http://www.eawop.org/web/). Exista si în România o asociatie a psihologilor care profeseaza în domeniul organizational – APIO (Asociatia de Psihologie Industriala si Organizationala) - http://www.apio.ro/

In Romania sunt utilizate separat sintagmele “PM” si “psihologie organizationala”, denumind discipline de sine statatoare, dar interconectate.

PM a primit mai multe denumiri de-a lungul timpului: “psihologie industriala”, “psihologia muncii industriale”, “psihologia sociala a muncii”.

PM are relatii strinse cu alte ramuri aplicate ale psihologiei, unele desprinse chiar din domeniul ei de studiu si devenite specializari de sine statatoare, dar si cu alte stiinte. Astfel, psihologia generala ii furnizeaza informatii despre cognitie, personalitate, aptitudini, temperament etc. Psihologia vârstelor, psihologia educatiei ofera informatii despre specificul diverselor categorii de vârsta, despre legile dezvoltarii psihice in procesul educatiei scolare, ajutând la întelegerea modului de  formare a deprinderilor de munca si de dezvoltare a lor.

Spre deosebire de PM, care urmareste adaptarea omului la masina si a masinii la om, managementul resurselor umane (aparut initial in cadrul stiintelor economice) abordeaza realitatea organizationala din dubla perspectiva (psihologica si manageriala), punind accent pe angajat ca persoana individuala recrutata, selectata, integrata, formata si motivata pentru a da un randament cit mai bun.

Psihologia organizationala pune accent pe aspectele colective, de grup, urmarind reactiile colective sau dominantele grupului in raport cu solicitarile, ambianta sau recompensele organizationale.

Psihologia inginereasca are ca domeniu de interes proiectarea masinilor, utilajelor, dispozitivelor industriale, astfel incit sa corespunda parametrilor fiziologici umani.

Ergonomia este interesata de ambientul fizic al muncii si se desprinde din domeniul PM.

Fiziologia muncii ofera date despre modificarile fiziologice aparute in organismul uman in timpul muncii. Igiena muncii investigheaza influenta conditiilor fizice ale muncii (vibratii, zgomote, temperaturi extreme) asupra indivizilor. Economia si sociologia influenteaza PM. Stiintele economice ofera date despre pregatirea procesului de fabricatie, masurarea timpului de lucru si controlul tehnic de calitate.
Sociologia muncii informeaza despre evolutia tehnicii si influenta ei asupra vietii sociale, despre categoriile socio-profesionale si specificul lor si despre organizarea profesionala a organizatiilor.

In concluzie, in mediul organizational, psihologul face parte dintr-o echipa interdisciplinara, incluzind sociologi, medici, ingineri, economisti, juristi etc.

4. Repere istorice in evolutia PM

PM apare la sfirsitul secolului al XIX-lea – inceputul secolului al XX-lea, aproape in acelasi timp cu dobindirea de catre psihologie a statutului de stiinta.

Inainte de debutul “stiintific” al disciplinei, au existat preocupari ce pot fi incluse in aria de studiu a PM. Ex. concedierea in 1795, de catre directorul observatorului astronomic din Greenwich a asistentului sau, din cauza faptului ca acesta nu nota momentul exact al trecerii unor stele, fapt explicat ulterior prin latenta raspunsului; Holmgren (1871) propune ca in selectia mecanicilor de locomotiva sa fie evaluata perceptia culorilor; Kraepelin (1890) studiaza raportul dintre randamentul in munca si oboseala.

Perioada de inceput a PM stiintifice este cunoscuta ca “era psihotehnicii”, aceasta centrindu-se pe doua aspecte: selectia si orientarea profesionala. H. Műnsterberg, parintele psihotehnicii si autorul primului tratat ce abordeaza problematica muncii (Psychology and Industrial Efficiency, 1913), este primul autor care utilizeaza metoda psihometrica (testele de aptitudini) in domeniul activitatii de munca, in procesul selectiei profesionale a ofiterilor de marina, a vatmanilor si telefonistelor.

F.W. Taylor, inginer de formatie, exercita o puternica influenta asupra abordarii stiintifice a muncii. Lucrarea sa, “Principiile managementului stiintific” (1911) trateaza “organizarea stiintifica a muncii”, care se poate realiza prin: analiza sarcinii, specializarea, standardizarea modului de executie a sarcinii, utilizarea metodelor stiintifice pentru a stabili modalitatea eficienta de executie a sarcinii.

Primul razboi mondial determina o dezvoltare importanta a PM. In SUA, selectia soldatilor si utilizarea eficienta a unei mari forte de munca, disponibila in urma inrolarilor s a suscitat interesul in primul rind pentru testele de inteligenta. R. Yerkes adapteaza Scara metrica a inteligentei elaborata de A. Binet, pentru a putea fi aplicata colectiv, rezultind astfel testele Army Alfa (test verbal) si Army Beta (test nonverbal).

E. Mayo, fondatorul orientarii “Scoala relatiilor umane”, investigheaza pentru inceput, relatii intre conditiile fizice ale muncii si productivitate, ulterior centrindu-se pe cercetarea relatiilor dintre moralul angajatilor si productivitate, dintre relatiile existente la nivelul grupului de munca si randament.

Barnes (1937) elaboreaza principiile economiei de miscari, formulind reguli pentru rationalizarea muncii, cresterea productivitatii muncii si diminuarea oboselii in munca.

Utilizarea simulatoarelor pentru instruirea pilotilor de avion pentru manevrarea unor aparate din ce in ce mai complexe contureaza aparitia ergonomiei, care presupune un efort interdisciplinar in investigatie.

Cercetarile realizate de R. Likert (tipologia sistemelor de management), D. McGregor (caracteristici ale grupului de munca eficient/ineficient), studiile asupra conducerii, motivatiei, satisfactiei, desi incluse in aria de studiu a psihologiei organizationale, contribuie la dezvoltarea PM.

In Romania, interesul pentru PM apare dupa primul razboi mondial. In 1922 ia nastere la Cluj, „Institutul de psihologie experimentala comparata si aplicata”, sub conducerea lui F. Stefanescu-Goanga, unde se elaboreaza si se adapteaza chestionare, teste, fise de observatie utilizate pentru examenele de orientare si selectie profesionala si se realizeaza aparate de examinare psihologica.

Tot in 1922 se infiinteaza la Bucuresti „Laboratorul Societatii de Tramvaie”, primul laborator psihotehnic din transporturi. In 1927 se realizeaza examinari psihofiziologice la Centrul Aeronautic din Pipera (Bucuresti). In 1930 se constituie “Societatea de Psihologie Experimentala si Practica” (Bucuresti) sub conducerea lui C. Radulescu-Motru si a lui M. Moldovan.

In 1936, la Bucuresti, Iasi si Cluj se infiinteaza ”Institutul de Psihotehnica” si 16 oficii de orientare profesionala in diferite orase din tara. Apar laboratoare de psihologie în organizatii industriale, dintre care cel de la Combinatul Siderurgic Resita (1968) devine in scurt timp unul dintre cele mai mari laboratoare din S-E Europei.

In 1982 este interzisa studierea Psihologiei in scoli si universitati, se desfiinteaza Institutul de Psihologie. Din 1990 au reaparut in universitati departamentele de Psihologie, s-au redeschis institutele de cercetare si s-au infiintat altele noi.