Sisteme de ocrotire si educare a copiilor deficienti

Sisteme de ocrotire si educare a copiilor deficienti

Dupa cel de-al II-lea razboi mondial exista diferite sisteme de educare a deficientilor mintali sau a persoanelor cu polihandicap care implica anumiti factori de ordin economic, social, cultural, factori de traditie din diverse tari ale lumii (exemplu: sistemul Waldorf). Aceste sistem au trei orientari principale:

Organizarea unor institutii organizationale sub forma de comunitati umane destinate in special handicapatilor mintal sever; precum si a copiilor cu handicap asociate (polihandicap). Aceste institutii pot fi sau nu cu internat pentru copii.

Educatia copiilor cu handicap in sistemele integrate in unitati scolare in care copii cu handicap invata alaturi de cei normali; sistem practicat in cazul celor cu handicap mintal usor sau mediu.

Integrarea copiilor cu familii substitut pe perioade variabile de timp in scopul asigurarii unei actiuni educative corespunzatoare prin plasamentul familial sau adoptia.

1) in cazul unui sistem cu institutii segregate (separate) sau cel bazat pe familii substitut reusita sau nereusita terapiei si integrarii sociale este determinat de o multitudine de factori, printre care momentul in care intervine ruperea copilului de familie, varsta la care acesta este implicat intr-o alta familie, in institutie sau intr-un alt mediu necunoscut lui.

Tipul si profunzimea handicapului, precum si complexitatea acestuia. Cel de-al II-lea factor il reprezinta gradul in care noul mediu in care este integrat copilul in momentul despartirii sale de familie reuseste sa suplineasca functiile familiei naturale si ultimul factor se refera la modul de organizare si eficienta modului recuperator terapeutic la care participa copilul.

2) in cadrul unui sistem bazat pe invatamantul de masa se opteaza pentru urmatoarele variante: j din integrarea unui grup mic de persoane cu nevoi speciale intr-o clasa de copii normali si asigurarea unor profesori suplinitori ce se ocupa de alcatuirea programului de recuperare a copiilor cu nevoi speciale, k integrarea unor clase speciale intr-o scoala normala, l integrarea individuala a fiecarui copil handicapat mintal intr-o scoala normala, beneficiind de o echipa de participare a copiilor cu nevoi speciale alaturi de copii normali doar la desfasurarea unor activitati care necesita mai putin efort mintal, cum ar fi: muzica, desenul.

In tarile care aplica acest sistem de integrare nu exista planuri de invatamant pentru copii cu handicap mintal, astfel, profesorul extrage anumite parti pe care le adapteaza pentru accesibilitatea si posibilitatea de cunoastere a copiilor. Se stabileste o stransa colaborare cu familiile fixandu-se programul pe care copilul urmator sa le parcurga la domiciliu.

Experientele bazate pe comunitatile de copii, acestea fiind forme organizationale de educare, cat si de asistenta sociala. Aceste comunitati de copii au fost infiintate in diferite tari si au condus la experiente interesante, chiar daca din punct de vedere pedagogic nu toate au fost reusite. Nu putem nega conceptia lui Macarenko cu privire la experienta practica a coloniilor si influenta acestora pentru dezvoltarea copiilor, iau nastere experientele bazate pe comunitatile preluate pentru educarea copiilor handicapati, prima experienta este initiata de catre medicul austriac Gmeiner si se refera la comunitatile SOS. In decembrie 1949 in Gmeiner infiinteaza primul sat de copii SOS pentru copii fara parinti sau pentru copii declarati abandonati. Aceste sate au o mare raspandire astfel incat in 1976 exista 91 de sate in 51 de tari. Relatia copil-adult este mai apropiata la valoarea educativ-afectiva si tinde sa semene cu relatia copil-parinte. Forma de educare in cadrul comunitatilor SOS este preluata si mediata mamei-sistem. Dezavantajul absolutizarea relativa a rolului mamei (absenta cuplului). Dificultatile in incadrarea persoanelor pentru mamele-substitut; financiar-costurile ridicate ale sistemului.

Sistemul Waldorf este foarte eficient pentru copii cu handicap, in cadrul acestui sistem au fost preluate elemente din organizarea sistemului SOS. Se refera la organizarea eterogena in functie de varsta si tip de handicap. Recuperarea bazata pe sistemul comunitatilor familiale in afara oraselor. Rolul benefic al colectivului in educatia si terapia copiilor cu handicap. Avantajul: integrarea sociala a copiilor cu handicap in grupuri mici.

Modelul bazat pe KIBBUTZURI - acest model accentueaza profesionalizarea si se bazeaza pe experienta kibbutzurilor din Israel, ele sunt institutii in care copii traiesc in case speciale pentru copii care nu au parinti, situate in apropierea unor institutii productive. In aceste case traieste un numar de copii care au aceasta varsta cu un educator. Anumiti cercetatori au rezerve la aceasta forma de organizare, dar o considera o forma pozitiva in invatarea si exersarea unor situatii sociogene. Spre exemplu s-a constat o mai buna cooperare a acestor copii intre ei decat a celor crescuti in mediu urban, de unde s-a tras concluzia ca este de preferat o educatie a copiilor in mediul rural. Astfel de comunitatii pentru handicapatii sever si cei cu polihandicap exista si astazi in lume, in Anglia unde asistatii beneficiaza de o gama intinsa de facilitati in procesul de recuperare. Proces de recuperare ce se bazeaza pe ergoterapie (prin munca).

Un alt subsistem - modelul bazat pe grupele de apartament. Apare pentru prima data in Italia si are ca scop principal evitarea efectelor negative ale educatiei din casele de copii. Inca din 1970, din Polonia se creeaza grupe de apartament de 6-8 copii, la inceput numai pentru fete, iar din 1975 exista grupe mixte. Aceste grupe locuiesc intr-un apartament cu o educatoare sau educator si doi studenti voluntari. In cadrul acestor grupe copilul se desprinde de viata din afara societatii, dar are ca avantaj educarea si exersarea in cadrul vietii de familie. Acest model se extinde si in cazul copiilor cu handicap si in cazul adultilor cu orice tip de handicap. Acest sistem a devenit un model de baza in multe tari vest Europene si tarile Scandinave.

Modelul bazat pe casele de copii handicapati de tip familial. Modelul modern ce extrage elemente pozitive din celelalte mentionate anterior, se ocupa cu copii intre 2 si 18 ani, este organizata in celule familiale cu un numar de 8-10 copii, cu spatiu propriu de locuit, au un cuplu de educatori, in absenta acestuia, o echipa larga de specialisti. Exista o tendinta de substituire a familiei adevarate. Acest model se gaseste cu precadere in tarile vest Europene, tendinta are o raspandire pentru ca elimina aspectele negative existente in celelalte sisteme.

Concluziile generale referitoare la toate sistemele:

Experientele prezentate arata o posibila educare si recuperare a tuturor copiilor normali, orfani sau deficienti si in afara cadrului institutionalizat. Experienta psihopedagogica castigata cu ocazia comunitatilor de copii handicapati poate fi valorificata in optimizarea procesului instructiv educativ din institutii. Aceste influente se refera la stimularea initiativei, a spiritului de raspundere la descentralizarea si organizarea programului zilnic pentru toti copii.

De remarcat - procedeele si metodele de antrenarea copilului la viata sociala, eliminandu-se astfel monotonia si rigiditatea din cadrul institutiei.

Psihosocial, din experienta comunitatilor, se descopera sugestii utile privind conducerea grupurilor eterogene, educatia mixta si instalarea unui climat stabil de securitate afectiva.

Pentru majoritatea comunitatilor se poate vorbi in plan pedagogic de non-directionism educativ cu multe nuante si semnificatii. Copilul handicapat este implicat mai direct in problemele grupului si se formeaza timpuriu apartenenta si responsabilitatea sociala.

Comunitatile sunt organisme mai dimanice si mai stimulative decat institutiile clasice.