Personalitatea - model sintetic-integrativ

Personalitatea - model sintetic-integrativ

Cum lucrarea de fata nu are intentia unei prezentari exhaustive a problematicii personalitatii, ne vom limita la cateva repere teoretice, care sunt relevante pentru ceea ce dorim de fapt sa cercetam.

Vom adera la definitia clasica a personalitatii data de Allport, si anume, personalitatea privita ca "organizarea dinamica in cadrul individului a acelor sisteme psihofizice care determina gandirea si comportamentul sau caracteristic."(cit in Neculau A., 2004, p.73). Vom continua, prin a face o scurta trecere in revista a perspectivelor principale si a modalitatilor de abordare a personalitatii, pe care le vom prelua rezumativ din lucrarea Eul si Personalitatea a lui Mielu Zlate.

Ne vom referi initial la perspectiva atomista, care propune un model simplist prin tratarea personalitatii la nivelul elementelor ei componente (temperament, aptitudini, caracter), tinzand totusi, prin intentie, sa surprinda imaginea omului integral. Rezultatul ramane totusi, asa cum remarca si Zlate, "o pulverizare a unitatii si integralitatii personalitatii intr-o multitudine de elemente, sau parti constituante"(Zlate, M., 1997, p.13).
Perspectiva structurala, am putea spune ca se situeaza la polul opus fata de perspectiva atomista, concepand personalitatea ca o structura globala, unitara, constituita din sisteme interconectate, organizate si ierarhizate intr-o dinamica care confera prin ea insasi esenta personalitatii. Se interpreteaza personalitatea in termeni de trasaturi sau de factori, dar nu intereseaza numarul acestora, sau valoarea lor intrinseca, ci modul lor de corelare, care da o configuratie specifica de trasaturi, trasand astfel unitatea si originalitatea personalitatii. Se evidentiaza ca plusuri ale acestei abordari doua aspecte: surprinderea caracterului unitar si global al personalitatii si accentuarea dinamicii acestui intreg.

Urmatoarea perspectiva, cea sistemica, desi pare initial a se confunda cu perspectiva structurala, se diferentiaza de aceasta prin sensul specific acordat conceptului de sistem, ca "un ansamblu de elemente aflate interactiune ordonata si nonintamplatoare" ( Zlate, M., 1997, p.16). Ceea ce este esential in tratarea sistemica a personalitatii este locul privilegiat acordat contextului, care poate schimba total semnificatia unui element, care nu se defineste prin el insusi, ci prin plasarea intr-un anumit context. Elementul devine astfel important pentru sistem numai prin relatia sa cu alte elemente, pierzandu-si caracterul ultim si indivizibil pe care il avea in cadrul metodologiei asociationist-atomiste. In concluzie, personalitatea este tratata ca un sistem dinamic hipercomplex ce presupune o organizarea ierarhica plurinivelara, sistem ce nu se poate reduce si nici confunda cu diferite procese si functii psihice, si care dispune de o independenta relativa fata de elementele componente.

Ultima perspectiva pe care o vom trata in final este cea psihosociala, care are ca orientare surprinderea personalitatii concrete, "asa cum se manifesta ea in situatiile si conjuncturile sociale particulare, in sistemul interrelatiilor si al psihologiei colective, in functie de atributele psihosociale ale omului, adica de statutele si rolurile sale, de nivelurile sale de aspiratie si asteptare, de structura atitudinilor si opiniilor sale." (Zlate, M., 1997, p.18). Aceasta abordare are in vedere atat modalitatea de relationare a personalitatii, asa cum este ea constituita la un moment dat, cat si modul in care personalitatea umana se construieste progresiv, tocmai prin raportarea si interrelationarea cu alte personalitati, din ansamblul relatiilor sociale semnificative pentru individ. Se defineste de fapt un proces circular: manifestarile personalitatii in relatiile interumane sunt in functie de substanta sa, care se creeaza treptat, tocmai prin preluarea si sedimentarea efectelor unei asemenea manifestari.

Pornind de la analiza acestor patru perspective de abordarea a personalitatii, concluzionam ca cele doua din urma, reunite intr-una singura numita sistemico-psihosociala, dispun de mai mari posibilitati interpretativ - explicative ale personalitatii adolescentilor, incadrati in lucrarea de fata in contextul psihosocial al clasei de elevi.

Vom continua cu prezentarea mai intai a fatetelor personalitatii si apoi cu structurarea lor in tipuri de personalitati, pe care ulterior, in partea practica a lucrarii le vom utiliza ca fundament teoretic pentru ipotezele construite. Modelul sintetic - integrativ propus de Zlate (1997, p.50) are la origine viziunea integrala si totala a personalitatii, ca sinteza intre personalitatea concreta pe de o parte, iar pe de alta parte, personalitatea ca ideal al realizarii. Cu alte cuvinte, se integreaza la nivelul personalitatii urmatoarele dimensiuni: ceea ce este individul in realitate sau personalitatea reala (PR), imaginea pe care individul o are despre sine sau personalitatea autoevaluata (PA), personalitatea ideala (PI), ceea ce aspira individul sa devina, imaginea individului despre altii sau personalitatea perceputa (PP), personalitatea proiectata, sau ce crede individul ca gandesc altii despre el, si personalitatea manifesta (PM), cea exteriorizata, obiectivata in comportament. Toate aceste "fatete" ale personalitatii nu au o valoare in sine, aceasta aparand din interactiunea lor. Relatiile dintre aceste fatete (de tip cooperator, conflictual sau compensator) vor conduce la acea configuratie unica pe care o denumim personalitatea integrala, totala a omului. Vom trata mai analitic primele patru fatete ale personalitatii, insistand asupra unor elemente care ne vor folosi ca fundament teoretic explicativ in interpretarea rezultatelor cercetarii de fata. Personalitatea reala (PR) este constituita din "ansamblul proceselor, functiilor, tendintelor, insusirilor si starilor psihice de care dispune omul la un moment dat si pe care le poate pune oricand in disponibilitate, fapt care ii asigura identitatea si durabilitatea in timp" (Zlate, M., 1997, p. 51). Putem spune mai concret ca ea cuprinde totalitatea elementelor biologice, psihologice si sociale, relationate si integrate intre ele. Personalitatea autoevaluata (PA) cuprinde totalitatea reprezentarilor, ideilor, credintelor individului despre propria sa personalitate, incluse in ceea ce se numeste de regula imaginea de sine. Cu alte cuvinte, este vorba de felul cum se percepe individul, ce crede el despre sine, ce loc isi atribui in raport cu ceilalti. Personalitatea ideala (PI) este cea pe care individul doreste sa o obtina, modelul integrat al expectantelor privind propriul viitor, al idealurilor ce trebuie atinse. Ceea ce ne intereseaza la aceasta viziune ideala a personalitatii este valoarea persoanei luata drept model de personalitate, insusirile si trasaturile ei psihocomportamentale, si discrepanta perceputa de individ intre personalitatea autoevaluata si personalitatea modelului, pe dimensiunile relevante pentru sine. Se remarca trecerea fireasca catre personalitatea perceputa (PP), care cuprinde ansamblul reprezentarilor, ideilor si aprecierilor cu privire la altii. Asa cum individul isi elaboreaza o imagine de sine, tot asa el isi formeaza si o imagine despre altii, care este de fapt, o creatie proprie a individului, fiind influentata de o serie de factori, printre care si scopul, motivatiile si aspiratiile persoanei.