ASPECTE PSIHOPEDAGOGICE IN INSUSIREA CUNOSTINTELOR

Traim intr-un univers informational, intr-o lume aflata intr-o puternica restructurare. Pregatirea cadrelor militare este o cerinta necesara chiar imperioasa dar modalitatea de pregatire trebuie sa faca obiectul de studiu al unor adevarate cercetari. Cursul este un program de dezvoltare personala a ofiterilor. In cele ce urmeaza incercam sa schitam o baza a pedagogiei insusirii cunostintelor de catre cursanti.
Concepte cheie: cunostinte, invatare, memorare, educatie


Transformarea conduitei in sensul dorit se obtine prin invatare. Obiectivul invatarii este achizitia de cunostinte, priceperi, deprinderi profesionale si de comportament, precum si cresterea performantelor tizice, senzoriale si intelectuale.

Insusirea cunostintelor
Cea mai valoroasa componenta a experientei transmisibile de la un om la altul este reprezentata de cunostinte.
Prin cunostinte intelegem afirmatiile despre ceva, informatiile stiintifice referitoare la obiecte, fenomene sau procese din lumea inconjuratoare, la corelatiile dintre obiecte, procese sau fenomene:
- otelul este mai dur decat fierul;
- la zero grade Celsius si la presiune normala, apa curata se transforma in gheata;
- din cauza rezistentei aerului, viteza pe traiectorie a unui glont descreste mai repede decat marirea distantei;
- prin exersare tenace se poate trage precis cu pistolul fara a ochi prin inaltator-catare;
- pe asfalt umed distanta de franare a unui autovehicul creste de cateva ori;
- consumul de alcool de catre soferi este unul dintre factorii generatori de accidente de circulatie;
- in orice autovehicul exista numeroase locuri unde teroristii pot ascunde dispozitive explozive;
- securitatea unui demnitar depinde de numarul celor care ii asigura protectia, de loialitatea fata de institutiile statului de drept si de nivelul pregatirii personalului care participa la misiune, de cunoasterea si dejucarea intentiilor teroristilor, de cooperarea demnitarului cu personalul de protectie;
- aptitudinile se dezvolta prin antrenament sistematic etc.
- atitudinea creaza aptitudinea.

Participarea la viata sociala, indeplinirea misiunilor de orice fel necesita o multitudine de cunostinte. Volumul acestora se mareste intr-un ritm din ce in ce mai ridicat. O mare parte din viata este utilizata pentru insusirea cunostintelor noi si pentru inlocuirea celor perimate. Rapida evolutie a fenomenului tehnico-stiintific contemporan, iar pentru noi, in plus, escaladarea terorismului, amplifica neincetat nevoia de cunostinte la zi.

Pentru a face fata cerintelor tot mai mari, se impune imbunatatirea randamentului procesului de transmitere-insusire a cunostintelor, modernizarea metodotogiei didactice si a mijloacelor materiale ajutatoare, esentializarea programelor prin eliminarea repetitiilor, a detaliilor inutite, corelarea acestora cu cerintele practicii, motivarea superioara a celor care se instruiesc etc.

In ultimii ani s-au purtat discutii ample, la noi si in lume, cu privire la prioritatea ce ar trebui data nu atat memorarii, achizitionarii unui volum mare de cunostinte, ci formarii deprinderilor de munca intelectuala, dezvoltarii capacitatii de a invata mereu, pe toata durata vietii active, antrenarii omului astfel incat sa stie in ce bibliografie sa caute, la nevoie, ceea ce ii trebuie in momentul respectiv, evitand supraincarcarea memoriei, suprasolicitarea intelectului, implicit inducerea oboselii cronice (sindromul Burnout).

Privita in ansamblu, problema este pusa corect, cu sublinierea ca ofiterul analist trebuie, totusi, sa inmagazineze un anumit volum de cunostinte pe care sa le poata utiliza in orice moment, fara nici o intarziere. In cazul atentatelor teroriste, atacurilor informatice amanarea reactiei de raspuns, fie doar cu o jumatate de secunda, pentru a cauta solutia in vreun manual sau in vreo instructiune, este imposibila.
Din asemenea considerente, numeroase cunostinte de care depinde eficienta ripostei contrateroriste trebuie transformate, prin exersare si antrenament, in priceperi si deprinderi, unele chiar in obisnuinte, altfel nu poate fi vorba de promptitudine, de raspuns practic instantaneu.

Deprinderea creeaza posibilitatea efectuarii actiunii respective in mod aproape automatizat, fara a sta pe ganduri, corect, cu randament ridicat.

Priceperea reprezinta un stadiu inferior al deprinderii, actiunea putand fi oxecutata relativ repede si corect, sub control constient.

Obisnuintele sunt deprinderi care se impun in conduita in virtutea unei necesitati efective (fumatul, ingrijirea corpului propriu, a imbracamintei, a armamentului din inzestrare, pastrarea ordinii la locul de munca, conduita politicoasa, civilizata, sinceritatea in relatiile cu sefii, cu camarazii etc.).

Volumul de cunostinte ce trebuie insusite ca atare, precum si cele care trebuie transformate in priceperi si in deprinderi se stabileste de catre persoanele care formuleaza obiectivele didactice generale si operationale, programele de instruire, continutul concret al temelor si sedintelor, precum si de cele care organizeaza si conduc activitatile didactice planificate.

Pe langa menirea lor de a fi puncte de plecare pentru formarea priceperilor si a deprinderilor, cunostintele joaca un rol foarte important in geneza si in dezvoltarea calitatilor morale. Convingerile morale, care se reflecta direct in conduita noastra, reprezinta cunostinte cu un inalt grad de coerenta despre ceea ce suntem datori sa facem, despre ceea ce simtim ca o necesitate launtrica imperioasa sa respectam, sa aplicam in viata, sa aparam.

Insusirea cunostintelor este un proces complex, ce angajeaza toate compartimentele personalitatii celor care invata. In principiu, insusirea cunostintelor se realizeaza pe urmatoarele cai:
- predarea lor de catre instructor sj receptarea acestora de catre cursanti sau studierea din materialul bibliografic;
- studiul individual, exercitii aplicative, verificari, examene;
- imitarea voluntara sau involuntara a celor din jur, in ceea ce priveste abordarea subiectelor;
- rezolvarea problemelor ridicate de viata, de munca, analizarea si generalizarea experientei proprii sau a celor din jur - prilejuri cu care deducem prin eforturi personale noi adevaruri despre oameni si obiecte, precum si despre interactiunile complexe dintre acesti doi factori.

In ce il priveste pe instructor, succesul se obtine daca el:
- cunoaste foarte bine cerintele cu care se vor confrunta ofiterii-analist dupa absolvirea cursului (ce trebuie sa invete);
- stapaneste cunostintele de specialitate necesare cursantilor, precum si metodologia didactica corespunzatoare, decurgand din psihologia invatarii (cum trebuie sa organizeze si sa conduca activitatile de instruire);
- realizeaza o foarte buna asigurare materiala (cu ce trebuie sprijinit procesul invatarii);
- foloseste complet si intens timpul de instruire, fortele fizice si intelectuale de care dispun executantii, conditiile de mediu, organizeaza bine activitatea, mentine o ordine stricta si o disciplina severa, dar liber consimtita, pe toata durata activitatilor (crearea, mentinerea, optimizarea conditiilor externe corespunzatoare);
- mobilizeaza oamenii pentru a participa activ, constient la propria lor pregatire, mentinand un tonus ridicat pe toata durata activitatilor din program (motivarea subiectilor).

In ce ii priveste pe executanti, lor li se cere:
- sa accepte scopul urmarit si obiectivele stabilite prin curs;
- sa arate interes, sa fie atenti, cooperanti, sa manifeste spirit de disciplina pe parcursul instruirii;
- sa depuna eforturile fizice si intelectuale cerute de procesul insusirii cunostintelor;
- sa manifeste tenacitate, incredere in fortele lor, sa nu se sperie de greutati.
Cursul este un program de dezvoltare personala a ofiterilor.

Cerintele puse in fata subiectilor instruirii vor fi interiorizate, acceptate, se va adera intim la ele si, prin aceasta vor fi respectate, in raport direct cu priceperea cadrului didactic de a influenta constiinta oamenilor din grupa. Cu alte cuvinte, viitorii absolventi trebuie sa invete materia propriu-zisa, dar, deopotriva, si cum sa invete, ce atitudine sa manifeste fata de obligatia de a invata.

Omul trebuie sa stie ce se intampla in fiecare clipa cu organismul, cu fiinta sa. In aceasta idee dorim ca prezentul manual sa ii ghideze cursantului pasii pe un proces de invatare si de constientizare a efortului institutiei si al sau personal.

Baza fiziologica a insusirii cunostintelor consta in transformarile de natura electrochimica ce se produc in celulele din sistemul nervos central; prin intermediul semnalelor, stimularilor sosite in creier de la organele de simt omul vede, aude, pipaie si, dupa caz, miroase, gusta ceea ce trebuie invatat.

Modificarile din celulele nervoase nu se produc izolat, ele sunt corelate intre ele. Corelatiile poarta denumirea de legaturi temporare intre diferiii centri nervosi din scoarta cerebrala, reprezentand de fapt asociatii intre 'amprentele' lasate in scoarta cerebrala de semnalele primite de la receptori - ochi, urechi, nas, maini etc.

Practic, este vorba nu de simple legaturi temporare, ci de sisteme de asemenea legaturi, tot mai complexe, ajungandu-se la sisteme de sisteme. Cand spunem pumnal avem de-a face cu asociatia dintre sunetele cuvantului ca atare si imaginea generalizata a pumnalelor pe care le-am vazut, despre care am citit, ni s-a vorbit, le-am tinut in mana, cu care am exersat diferite moduri de a le folosi. Daca spunem terorist inarmat cu pumnal, deja am trecut la un sistem mult mai complex de asociatii
- imaginea unui om in general robust, agil, antrenat, imaginea armei, dar si a unor trasaturi de personalitate care il determina pe cel in cauza sa actioneze ca terorist.

Descrierea unui incident terorist constituie un sistem de asociatii mult mai complex: mai multi teroristi, mai multe tipuri de arme, imaginea unui demnitar, a personalului de protectie, a mijloacelor de lupta ale acestora, a terenului, autovehiculetor, a ranilor si a sangelui, a asistentei afectate de eveniment etc.

Asadar la nivelul scoartei cerebrale are loc o depunere de informatie care va fi cu atat mai consolidata cu cat ofiterul va depune efort de intelegere.

Prin invatare, asociatiile ating grade de complexitate extraordinare. De exemplu, expresia anihilarea unui atac terorist genereaza o asociatie de o si mai mare complexitate.

Pentru un om avizat ea evoca imediat, fara nici un efort, imagini egale strans intre ele: demnitari, personal de protectie in dispozitiv operativ, grupe de interventie cu echipamentul, armamentul si cu autovehiculele lor specifice, locuri si spatii inchise sau deschise, mijloace de transport, cai de comunicatie, localitati, constructii, parcuri, zone impadurite, participanti neutri la diferite manifestari (public), armament, munitie, teroristi, zgomot de arme cu care se trage, fum, vacarm, precipitare, sunet de claxoane, oameni speriati care se misca dezordonat dintr-o parte in alta, raniti, sange, vaiete, strigate, masini de salvare, geamuri sparte, ziduri prabusite, ordine strigate, comenzi, semnalee, mijloace de transmisiuni etc.

Nu-i asa ca aveti deja imaginea scenei? Deoarece aveti conceptele enuntate ca fiind bine definite Dvoastra ati reusit sa realizati o modelare conceptuala, adica ati asamblat aceste concepte intr-o schema logica functionala, fiecarui concept atribuindu-i o anume valoare de adevar si o pozitie de prioritate.

Cu cat omul a reflectat mai des la ceea ce se intampla pe timpul unui atac terorist, a citit mai mult, a vazut filme, a privit machete, fotografii, desene, scheme, a purtat discutii cu martori oculari la astfel de intamplari, cu cat a construit imagini mentale pe baza celor citite, auzite, discutate, cu atat sistemul de asociatii, de legaturi temporare este mai bogat, mai realist, mai util in elaborarea unui comportament adecvat in situatii reale.

Li se spune legaturi temporare deoarece ele pot slabi cu timpul, daca nu sunt reactivate, intarite periodic. Este normal sa se intample asa din moment ce substratul material, suportul modificarilor electrochimice, celulele nervoase sunt construite din proteine, din substanta vie supusa modificarilor cauzate de metabolism, de suprapunerea a noi si noi asociatii de legaturi temporare generate de fluxul neintrerupt de stimuli veniti de la organele de simt.

Esenta unei asociatii consta in aceea ca daca omul percepe concomitent imaginea unui obiect si cuvantul care il denumeste, adica alt stimul, intre ele se stabileste o legatura, un circuit neuronal si, ulterior, este suficient sa auda cuvantul sau sa-1 citesca, pentru a se activa imaginea care 1-a insotit. In aceasta consta forta evocatoare a cuvintelor. Folosindu-le cu pricepere, il facem pe ascultator sa vada parca aievea scenele descrise verbal. Citind un roman scris cu talent, avem senzatia ca am participat nemijlocit la actiune, ne reprezentam personajele, locurile, constructiile.

Legatura, asociatia este valabila sl in sens invers: aparitia dintr-un motiv oarecare a imaginii (chiar a uneia apropiate ca aspect) determina reamintirea cuvantului, a notiunii respective, a imprejurarilor in care a fost perceput.

Activarea unei imagini poate fi determinata si de alta imagine (asemanatoare sau contrastanta), la fel cum activarea unui cuvant (nume de persoana, de loc, denumirea unui obiect) pe care vrem sa ni-1 reamintim se face adesea pronuntand succesiv alte cuvinte cu care s-a asociat spontan sau 1-am asociat noi, prin efort voluntar, tocmai pentru a-1 ancora mai trainic in memorie.

Discutia poate parea teoretica, abstracta, dar nu trebuie uitat ca instructorului ii revine rolul de a facilita formarea si consolidarea legaturilor temporare raportate la cunostintele ce trebuie insusite. Pentru aceasta el ia masuri de repetare simpla a lor, apoi in combinatii noi, pentru a le asocia cu alte date deja stocate in memorie.

In acelasi scop, se recurge la folosirea unor mijloace materiale ajutatoare. Privindu-le, operand cu ele, pronuntand in mod repetat anumite cuvinte, se furnizeaza creierului un numar mai mare de stimuli, ceea ce inseamna mai multe asociatii, legaturi temporare,'ancore', in comparatie cu simpla ascultare a unor cuvinte despre acele obiecte, in lipsa lor.

Etapele insusirii cunostintelor

Pentru ca anumite date noi, menite sa devina cunostinte, sa se transforme intr-o achizitie durabila, este necesar ca omul care invata sa parcurga urmatoarele etape
- perceptia,
- intelegerea,
- memorarea,
- generalizarea (transferul).

Fiecare dintre aceste etape prezinta un specific in ce priveste obiectivul urmarit, gradul de solicitare a proceselor psihice, activitatea depusa de instructor si de cursant, modul de organizare a acesteia, metodele si procedeele utilizate, mijloacele materiale ajutatoare folosite.

Perceptia este procesul psihic de cunoastere senzoriala prin care obiectele din lumea inconjuratoare, care actioneaza nemijlocit asupra organelor de simt, sunt reflectate in constiinta in mod unitar, ca ansamblu de insusiri, ca imagini cu sens, cu inteles (imaginea unui cartus, a unei arme de vanatoare, a unui turism in mers etc. si nu simple senzatii de felul ceva galben sau maron, ceva lucios, ceva rece, ceva curbat).

La baza perceptiei stau diferitele senzatii simple ce rezulta din prelucrarea de catre scoarta cerebrala a stimulilor ce ii parvin prin intermediul organelor de simt. Asadar, perceptiile iau nastere prin analiza, sinteza, combinarea, ordonarea, ierarhizarea, corelarea senzatiilor simple. Perceptia este prezenta doar pe durata contactului nemijlocit cu obiectele sau cu fenomenele respective. Daca nu le mai privim, auzim, pipaim, mirosim ramanem doar cu amintirea lor, cu reprezentarea, respectiv cu imaginea intiparita mai complet sau mai sumar in memorie, esentializata, prin lasarea deoparte a multor detalii apartinand obiectului. Perceperea nemijlocita a unei bombe artizanale, scoasa din locul unde au plasat-o teroristii, este mult mai bogata in detalii decat reprezentarea, cu amintirea ei tot mai schematica pe masura ce trece timpul de cand am vazut-o si, eventual, am manipulat-o.

Bunaoara, simpla privire a unui pistol aflat pe masa, intr-o vitrina sau a fotografiei lui inseamna o cunoastere superficiala. Daca insa il luam in mana, il examinam si il pipaim pe toate partile, ii apreciem greutatea, ii simtim asperitatile, rezistenta arcurilor, temperatura, il demontam si il montam, ii studiem piesele componente, ii auzim zgomotele produse pe timpul functionarii, il incarcam si il descarcam, il folosim pentru a trage, ii mirosim gazele rezultate din arderea pulberii, vedem urmele lasate de glont pe tinta din poligon, masuram adancimea patrunderii proiectilelor in diferite materiale, precum si dimensiunile suprafetei de imprastiere, sistemul de asociatii ce ia nastere in creierul nostru este infinit mai bogat, mai fidel realitatii, mai durabil.

De ce. Deoarece avem o sumedenie de fundamente pe care sa ne dezvoltam intelegerea. Daca, in plus, citim si memoram din instructiunile de cunoastere datele tehnico-tactice, denumirea pieselor, modul de aducere la bataia normala, de pastrare si de inlaturare a incidentelor de tragere, abia atunci putem spune ca am invatat aceasta arma, ca o cunoastem temeinic. La fel se petrec lucrurile cand este vorba de un autoturism, o statie de radio, de un procedeu de lupta etc. In cazul cand am perceput numai o parte din stimuli, cunoasterea este si ea partiala, pe masura informatiilor de care a dispus creierul.

Aceasta este valabil si in analiza situatiilor operative. Notele venite de la ofiterii de informatie sunt procesate prin mecanismele complexe ale gandirii Dvoastre pe baza vocabularului (bagajul obligatoriu) pe care vi-l dezvoltati ca ofiter analist operativ. Algoritmul de lucru este strategia Institutiei noastre, ceea ce va confera eficienta, profunzime, subtilitate.

Asa cum s-a aratat, urmele lasate in scoarta cerebrala de perceptiile anterioare se numesc reprezentari, acestea putand fi readuse in minte fie prin cuvant (pronuntand denumirea pieselor, de exemplu), fie prin perceperea altor stimuli care au fost prezenti pe timpul invatarii sau sunt legati intr-un fel de obiectul studiat (auzim zgomot de tragere, ne reprezentam armele zvacnind, orificiile lasate de gloante in tinte), Tot asa, auzind zgomot de motor, ne dam seama despre ce fel de autovehicul este vorba, cam cu ce viteza ruleaza, daca urca sau coboara, daca este incarcat sau gol. La fel cand auzim vuietul unei multimi. Perceperea repetata, din diferite unghiuri de vedere genereaza reprezentari mai bogate, mai conforme cu originalul.

Analiza psihologica a procesului denumit perceptie arata ca ea consta din patru faze distincte: clarificarea, discriminarea, identificarea si interpretarea.ce se intampla. Intai incercam sa descoperim sursa de semnal, adica de unde vine "galagia', dupa care incercam sa deslusim daca se aud mai multe surse de semnal. Dupa aceasta incercam sa intelegem ce se transmite si apoi luam atitudine. La fel procedam in analiza documentelor si a surselor deschise. Paradigma S.C.A.M.E. este structurata chiar pe acest model. Se identifica sursa, apoi continutul, se identifica modul cum s-a transmis si daca trebuie sa luam pozitie la nivel de siguranta nationala.
Departe de a constitui notiuni bune doar pentru delectarea psihologilor si sociologilor, cele de mai sus trebuie intelese si luate in considerare de catre orice instructor.

Transmitand executantilor cunostinte, instructorul trebuie sa le ofere timp si conditii pentru a parcurge toate aceste faze. De obicei, imbinand demonstrarea unor miscari sau functionarea unor dispozitive cu explicatiile, orientand privirea cursantilor asupra aspectelor caracteristice, atragand atentia asupra a ceea ce trebuie discriminat, deosebit, ajutandu-i sa identifice si sa interpreteze ceea ce percep, adaptand ritmul vorbirii la capacitatea ascultatorilor de a urmari, evitand frazele lungi, intortocheate cat si stereotipiile de limbaj, repetand, recapituland dupa 4-5 idei expuse, procesul perceperii, implicit al invatarii, decurge firesc, eficient.

Din cele de mai sus, rezulta o serie de invataminte practice referitoare la intensitatea, volumul si frecventa stimulilor
- voce clara, usor de auzit,
- evitarea suvoiului obositor, ametitor de cuvinte,
- iluminarea corespunzatoare,
- lucrul efectiv,
Se va lucra cu inscrisuri si se va scrie mult. Scrisul, de exemplu (luarea notitelor, conspectarea, desenarea schemelor), inseamna tot operare cu obiectele; miscarile mainii trimit spre scoarta un mare numar de semnale ce se adauga celor furnizate de privire, de auz etc., contribuind la o percepere mai profunda, cu efecte benefice asupra intelegerii si memorarii. Chiar si simpla miscare, cel mai adesea neconstientizata, a capului si a globilor oculari pentru a focaliza privirea succesiv asupra diferitelor detatii ale obiectului (desenului, textului) implica participarea analizatorului motor, pe langa cel vizual.

Perceptia nu trebuie realizata la intamplare, ci orientata planificata, facuta cu scop, respectiv condusa (autocondusa), caz in care se numeste observatie. Este vorba de observatie sistematica. Conducerea observatiei nu inseamna un sir nesfarsit de atentionari ('priviti aici'), cisi punerea de intrebari ('ce vedeti aici?', 'ce se intampla daca'). Analiza stiintifica inseamna adresarea de intrebari asupra situatiei pentru a penetra mecanismul situatiei.

In comparatie cu simpla privire, observatia este mai activa, deoarece subiectul urmareste un scop, el este nevoit sa-si concentreze atentia, de fapt, sa elimine din campul perceptiv furnizorii de stimuli inutili, perturbatori. Concentrarea inseamna efort, iar acesta este totdeauna insotit de emotii, care, daca nu depasesc pragul optim, joaca un cert rol pozitiv in mai buna percepere a materialului si implicit, in memorarea lui.

Pe timpul predarii, instructorul este cel care dirijeaza atentia executantilor asupra aspectelor de retinut, cu ajutorul cuvintelor, intonatiei vocii, schimbam ritmului vorbirii, culorilor, animarii desenului, folosind aratatorul, formuland intrebari de orientare etc. El atrage atentia asupra zgomotelor semnificative si asupra interactiunilor dintre piese, mecanisme, fenomene, procese, concepte.

Daca se invata dupa un text, acesta trebuie sa cuprinda indicatii orientative, sa scoata in relief detaliul ce intereseaza in acel moment, concluzia de retinut, prin alegerea cuvintelor, exemplelor, culorilor, sa le evidentieze cu ajutorul sublinierilor s p a t i e r i i, formei si marimii literelor, amplificarii amanuntelor, al chenarelor etc.

Psihologia invatarii recomanda sa se respecte o anumita ordine in orientarea observatiei: nu se incepe cu amanuntele ci cu aspectul de ansamblu, coborandu-se treptat la detalii tot mai mici, acestea capatand sens tocmai prin raportare la intreg si la alte amanunte deja percepute. Acest mecanism il vom observa in derularea unor metode de analiza.

Interesanta si eficienta este folosirea cuvantului chiar de catre cel care observa, pronuntand in limbaj interior sau in soapta ceea ce vrea sau isi propune sa faca.
Folosind asemenea artificii, perceperea si fixarea in memorie a materialului este mult mai rapida si, totodata, mai durabila, reprezentand, de fapt, aplicarea principiului participarii active, constiente a celui care invata la insusirea materiei.

Perceptia este favorizata de compararea cu ceva invatat anterior. Procedand astfel, asociatiile ce iau nastere in scoarta cerebrala sunt mai bogate, beneficiind de efectul 'ancora'. Asa cum 'banul trage la ban', cunostintele insusite atrag alte cunostinte. Cine stie multe invata mai repede si mai usor materialul nou, deoarece are intiparite numeroase puncte de reper, mijloace de comparatie, stabileste asemanari si deosebiri. Este bine stiut ca persoana care se descurca in cateva limbi straine invata mult mai usor una noua. Cine este familiarizat cu tehnica de lupta, intampina greutati mai reduse la insusirea unui nou model de armament. Constatarea este valabila, deopotriva, pentru priceperi si pentru deprinderi.
De asemenea, este important ca executantii sa stie sa observe succesiv, nu totul deodata, Ochii nu trebuie sa alerge in dezordine pe un document. Cand invata singur iar manualul nu-i da indicatii subiectul isi stabileste singur o anumita ordine, o succesiune a parcurgeri textului sau a examinarii obiectului de invatat.
In predare, nu totul se poate percepe nemijlocit, multe notiuni si reprezentari iau nastere indirect, cu ajutorul explicatiilor sau citind anumiti texte, cuprinzand adesea desene, scheme. Cand nu se poate apela la imagini fotografiate, filmate sau desenate, explicatiile trebuie sa fie vii plastice, sa apeleze la reprezentarile anterioare (comparatn cu ceva cunoscut: 'e ca si cum', 'semana cu', 'nu ca atunci cand').
Intelegerea reprezinta descoperirea esentialului, a firului conducator intr-un noian de stimuli, a legaturilor dintre partile unui intreg, si este, de obicei, rezultatul anumitor eforturi in acest sens. De altfel, insusi cuvantul intelegere vine de la latinescul intelligere, ce insemna a stabili legaturi intre elemente.

Explicatiile instructorului, textele bibliografice trebuie sa fie accesibile destinatarilor. Menirea lor este de a fi intelese de cei care invata, nu de a impresiona pe specialisti.

Realizarea intelegerii este dificila si cand explicatiile sunt stufoase, cand curg fara incetare, cand ideile nu sunt organizate logic, nu sunt sistematizate.

Un caz frecvent intalnit este acela al prezentarii modului de functionare a unor mecanisme complexe, cu numeroase piese interconectate, adesea putin sau partial vizibile. Conducerea observarii pe firul logic al legaturilor dintre componente, prin mentionarea initiala doar a aspectelor esentiale ajuta intelegerea, reduce timpul necesar depasirii acestei faze a invatarii, sporeste trainicia memorarii, economiseste energia bio-hardului nostru.

Intelegerea survine, in general, la capatul unei complexe activitati de analiza si de sinteza, schematizari si/sau extrapolari de care, in mod obisnuit, nici nu ne dam seama.

Analiza se refera la separarea (demontarea) practica sau mentala in parti componente a obiectului sau fenomenului complex, la explorarea succesiva a notelor sale specitice (caracteristicile tehnico-tactice ale unei arme, elementele unui dispozitiv operativ, ale unui fenomen social).

Sinteza inseamna reunirea la nivel mental intr-un tot coerent, cu sesizarea raporturilor dintre aceste parti, a modului de functionare. Asa-numitele concluzii partiale sau generale, reprezinta momente de sinteza.

Desi le-am mentionat pe rand, cele doua operatii de baza ale gandirii se intrepatrund la tot pasul. Niciodata nu se face analiza pura si numai dupa aceea sinteza. Totdeauna, studiind o parte, un element, se arata locul lor in sistem, in intreg. Mai mult chiar, la inceput, insasi partile sunt prezentate in compunerea intregului, dupa care sunt scoase in relief separat. Adesea, pe timpul descrierii unei parti aceasta este reunita pentru scurt timp cu celelalte, ceea ce reprezinta un aspect al sintezei,

Parcurgerea succesiva a problemelor de invatat dintr-o tema este un aspect caracteristic al analizei. Concluziile constituie momentul sintezei. In invatare, analiza este un mijloc, sinteza un scop. Francezii spun foarte frumos: 'O viata de analiza pentru o ora de sinteza'.

Din cauza particularitatilor individuale, descoperirea legaturilor dintre parti nu survine in acelasi moment pentru toti participantii la analiza.

Persoanele mai inteligente ajung mai repede la momentul intelegerii. In procesul predarii materiei de catre instructor, intelegerea este favorizata de explicatiile date de catre acesta, de modul cum conduce gandirea subiectilor spre obiectivul stabilit.

De altfel, cuvantul inteligenta a insemnat la origine, in latina, capacitatea omului de a stabili legaturi, de a face corelatii. Persoanele inteligente inteleg repede, sesizeaza raporturi profunde. Celelalte raman la suprafata lucrurilor, fac asocieri mecanice intr-un domeniu dat sau intr-o situatie anume.

Desi intelegerea ia adesea aspectul unei iluminari bruste, de obicei fenomenul se produce in trepte. Initial, are caracter general, nediferentiat; ulterior, analizandu-se obiectul sau fenomenul in continuare, ies in evidenta noi trasaturi, noi corelatii, dupa care se realizeaza o imagine de ansamblu, o sinteza.

Sa luam, un exemplu simplu, cazul primului contact cu un motor de autovehicul. Ochilor li se ofera diferite suprafete, proeminente, piulite, arcuri, parghii, cabluri etc. Fara o pregatire prealabila in acest domeniu, este extrem de putin probabil ca privitorul sa-si dea seama, de la inceput, despre ce este vorba, la ce servesc cele ce pot fi vazute, ca sa nu mai vorbim despre multitudinea de piese si mecanisme aflate sub ceea ce se vede. Pe masura invatarii partilor mari si a rolului lor, incepe sa se clarifice legatura dintre subansamble. Detaliind, in continuare, descrierea in stare demontata, analizand piesa cu piesa, operand efectiv cu ele, confruntandu-le cu imaginea schematizata a unui motor, eventual cu o schema animata ori cu o macheta functionala sau cu un motor sectionat, cei care invata inteleg tot mai bine ce li se prezinta.

Intelegerea se poate referi la structura organizatorica (dispunerea partilor si rolul lor in functionare), la urmarile modificarilor in dispunerea reciproca a componentelor (introducerea sau scoaterea anumitor elemente). Asa sunt intelese, incidentele de tragere, defectiunile survenite in functionarea oricarui mecanism si remedierea acestora, urmarile neintretinerii corecte, ale maniputarilor brutale, consecintele lipsei de cooperare dintre structurile unui dispozitiv operativ, si mai departe, mecanismele sociale.

Uneori, intelegerea survine prin intermediul efectuarii de calcule sau de demonstratii logice (verbale), prezentate de instructor. Deosebit de utila pentru temeinicia intiparirii corelatiilor si, totodata, pentru dezvoltarea capacitatilor de cunoastere este intelegerea realizata pe baza eforturilor proprii ale celor care invata. Avem in vedere demontarea, montarea, observarea independenta, efectuarea de experimente, studiul dupa materialul bibliografic. Asa este inteleasa in profunzime, de exemplu, eficacitatea armamentului la diferite distante si in diferite conditii de tragere, modul de actiune al teroristilor si cum trebuie sa li se riposteze, exploatarea corecta a diferitelor mijloace de comunicare din inzestrarea fortelor proprii sau a celor capturate de la adversar.

Intelegerea este favorizata, pe langa altele, de organizarea logica a materiei, de caracterul sistematic al predarii sau bibliografiei (vezi principiul didactic al sistematizarii), de cunostintele anterioare ale cursantilor, de sublinierile facute de catre instructor. La acestea se adauga inscrierea pe tabla a ideilor principale, punerea de intrebari, ascultarea si comentarea raspunsurilor formulate de executanti, utilizarea culorilor pentru marcarea legaturilor esentiale, calculele, experientele, rezolvarea de exercitii aplicative. Un rol deosebit de important revine si folosirii
- rationamentelor inductive (de la particular la general: 'Aceasta se aplica nu numai la,,., ci in toate cazurile de');
- rationamentelor deductive (de la general la particular; 'Din moment ce fenomenul face parte din categoria, inseamna ca regula i se aplica si lui');
- rationamentelor analogice (comparatii cu materia deja cunoscuta, 'Se procedeaza ca in cazul').
Comparatia imbina analiza cu sinteza si consta in reliefarea deosebirilor si asemanarilor dintre doua sau mai multe obiecte sau fenomene. si asemanarile si deosebirile sunt detectate pe baza cunostintelor anterioare, care sunt valorificate in mod superior.

Stabilirea trasaturilor comune esentiale dintre doua obiecte (modele de armament, de exemplu) este un prim pas spre generalizare, spre incadrarea obiectului de invatat intr-o clasa (categorie), ceea ce usureaza foarte mult intiparirea in memorie a materiei noi. Aratand un obiect si spunand ca este vorba de o vesta antiglont, cei prezenti inteleg dintr-o data o sumedenie de lucruri, evident, daca au mai studiat si alte modele de vesta, daca si-au format notiunea respectiva. Atunci cand despre un pistol se spune ca este automat sau cu dubla actiune, instructorul este scutit de a mai explica semnificatia acestor notiuni. Avem, aici, de-a face cu unul dintre avantajele generalizarii si abstractizarii, prin lasarea deoparte, pentru moment, a particularitatilor.

Exista multe trasaturi comune intre diferite organizatii teroriste internationale, intre modurile de a opera ale unor grupari, fapt care reduce considerabil timpul de invatare, simplifica studierea si, implicit, combaterea lor cu succes, deoarece ofiterii se pot preocupa de ceea ce le este specific, adaptand procedeele de actiune la aspectele concrete.

Prin combinarea inductiei cu deductia si cu analogia intelegerea capata profunzime, se realizeaza mai repede, cu eforturi mai mici, devenind mai trainica.

Operarea cu obiectele, cum s-a aratat, experientele, incercarile, rezolvarea de probleme, studierea unor cazuri concrete influenteaza pozitiv intelegerea.

Prezentam, in continuare, cateva cnterii pe baza carora cursantul si instructorul isi pot da seama daca s-a realizat intelegerea:
- posibilitatea formularii cu cuvinte proprii a celor vazute, ascultate, citite, studiate, gandite;
- redarea mai pe larg sau mai pe scurt a continutului;
- exemplificarea, concretizarea, argumentarea cu ajutorul cunostintelor din alte domenii, cu calcule, scheme, analize;
- imaginarea de posibilitati de aplicare a celor invatate pe scara mai larga, ori in alte domenii;
- posibilitatea de a aplica in practica, pe cat posibil in alte conditii, de a explica altei persoane, de a o invata cele insusite;
- capacitatea de a formula intrebari pertinente (inteligente) in legatura cu materia invatata.

Memorarea, definita drept proces psihic de stocare in scoarta cerebrala a informatiei, constituie o etapa de insemnatate deosebita a invatarii, constand din intiparirea materialului perceput, pentru a-1 recunoaste sau reproduce cand este nevoie. Ea se realizeaza in doua etape
1. memorarea, cuprinzand fazele intiparini si ale conservarii;
2. reactualizarea, in forma recunoasterii sau a reproducerii.

Intiparirea se produce
(a) spontan. neintentionat, accidental, intamplator, fara vreun efort in acest sens sau
(b) intentionat, voluntar, cu scop.

De asemenea, memorarea poate fi mecanica sau logica, in functie de gradul intelegerii materialului. Memorarea mecanica cere eforturi mari, este putin productiva si, in general, stocarea informatiei este de scurta durata.
Se intipareste involuntar indeosebi ceea ce atrage si retine atentia prin noutate, caracter socant (neobisnuit, placut, neplacut, avantajos, periculos, interesant). Instruirea beneficiaza intr-o oarecare masura de acest tip de memorare (mai putin obositor) daca instructorul stie sa prezinte materialul intr-o maniera corespunzatoare (atragatoare).

Memorarea voluntara detine rolul principal in procesul instructiv-educativ, intrucat problema eficientei memorarii prezinta o mare importanta practica, este necesar sa se aiba in vedere ca randamentul creste daca:
a. exista intentia clar formulata de a memora pentru vreme indelungata un material despre care se stie ca va fi utilizat efectiv in procesut muncii (efectele memorarii pe termen scurt dispar rapid dupa data avuta in vedere);
b. se depune o activitate sustinuta, constienta, constand in prelucrarea activa a informatiei;
c. subiectii sunt realmente interesati, doritori sa memoreze;
d. se stie ca rezultatele urmeaza sa fie vertficate si apreciate;
e. se creeaza o atmosfera de competitie moderata in legatura cu randamentul invatarii;
f. instructorii incurajeaza eforturile depuse de cei care se instruiesc, ii lauda, ii apreciaza;
g. cei care se instruiesc cunosc nivelul propriilor performante;
h. cursantii stapanesc tehnicile si mijloacele de invatare eficienta
i. se asigura conditii de lucru corespunzatoare;
j. se evita lucrul in asalt, supramotivarea, punerea accentului pe memorarea mecanica (ce nu a fost inteles se retine foarte greu sau deloc);
k. se organizeaza corect repetitiile, ca numar si ca frecventa (intervale);
l. se lucreaza in grupuri formate din subiecti intre care nu exista incompatibilitati psihologice;
m. se procedeaza la impartirea materiei de memorat in 'portii' de marime adecvata;

Procesul neurofiziologic aflat la baza memorarii se numeste engramare si consta din anumite modificari de natura biochimica ale unor substante organice existente in neuroni (celuIe nervoase formate dintr-un corp (nucleu), un fel de coada cilindrica (axonul), si un numar mare de prelungiri, de filamente conice (dendritele) prin care sunt in contact cu dendritele altor neuroni), initial datorita circulatiei semnalelor sosite de la organele de simt, iar ulterior, in urma prelucrarii secundare a materialului informational brut deja engramat (reflectam asupra experientei noastre, tragem anumite concluzii cu valoare de cunostinte noi si le retinem).

Recunoasterea inseamna actualizarea unei legaturi temporare cand excitantii (o parte dintre ei), sub actiunea carora s-a format asociatia, sunt prezenti din nou. Recunoastem un text cand il recitim, un obiect pe care il privim din nou dupa un timp nu prea indelungat, o melodie pe care o reascultam, o situatie pe care am trait-o.
Recunoasterea nu cere eforturi pentru readucerea din memorie a materialului intiparit; ea se produce de la sine, daca reapare stimulul.

Uneori, recunoasterea poate da iluzia invatarii {'Recunosc, deci am insusit, ceea ce nu este adevarat). Exista si recunoasteri false (senzatia de de la vazut)', subiectul are senzatia (nu convingerea) ca a mai vazut persoana sau obiectul in cauza, ca a mai trait experienta respectiva ('Parca am cunoscut-o', 'Parca am mai intalnit-o').

Reproducerea consta din actualizarea legaturii temporare, in absenta excitantului sub actiunea caruia s-a format aceasta.

Rezultatul memorarii rezida in tot ce se acumuleaza in memorie:
- imagini sau reprezentari ale obiectelor, fiintelor, ale proceselor (succesiunilor de evenimente, de actiuni si de operatii vazute sau efectuate), notiuni sub forma de imagini si de cuvinte, definitii, reguli, enumerari, clasificari, corelatii, amintiri despre propriile senzatii si trairi afective, despre produsele imaginatiei si ale gandirii.

Memorand date, definitii, idei, formule de calcul, imagini ale obiectelor, algoritmi, le putem readuce in minte, in centrul atentiei fara a fi necesara prezenta stimulilor care le-au dat nastere, Cu cat materialul s-a intiparit mai trainic in scoarta cerebrala, cu atat este reprodus mai usor, mai fidel.
Memorarea castiga in volum si calitate daca subiectul este motivat la nivel mediu optim. Supramotivarea, generand stari emotionale puternice, perturband procesele intetectuale, nu este propice memorarii specifice procesului instructiv-educativ.

Intructorul trebuie sa cunoasca si sa dozeze cu grija factorii favorizanti ai memorarii, motivand moderat cursantii, structurand logic materialul, prezentandu-1 in forme atractive, interesante, care sa se impuna simturilor si mintii lor, programand un anumit numar de repetari.

Generalizarea (transferul, aplicarea in practica) constituie, in acceptiune pedagogica, ultima etapa a insusirii cunostintelor, insusi scopul invatarii. Notiunea se refera la dobandirea de catre subiecti a capacitatii de folosire a materiei insusite in conditii tot mai variate, tot mai complexe, adesea cu totul noi, in comparatie cu cele in care s-a produs invatarea.

Principiul didactic al accesibilitatii, al gradarii cerintelor il obliga pe instructor sa organizeze astfel activitatea incat cursantii sa avanseze de la simplu la complex, de la cunoscut la necunoscut, de la usor la dificil. In realitate, gradul de dificultate se mentine la acelasi nivel, deoarece apropierea de materia necunoscuta se face treptat, folosind ca suport ceea ce s-a insusit anterior. Expresile 'de la usor la greu', 'de la cunoscut la necunoscut trebuie intelese ca metafore. Avem de-a face cu una dintre rarele dificultati de exprimare logica a realitatii dialectice. Impasul este depasit printr-un efort de patrundere a sensului real, evitand capcana continutului formal al combinatiei de cuvinte.

Cunoscuta asertiune a pedagogilor amatori 'Sa desfasuram, de la inceput, instruirea in conditii cat mai grele' este absotut gresita.

Incercati sa va reprezentati desfasurarea sedintelor pentru invatarea conducerii auto cerand executantilor sa stapaneasca de la inceput autovehiculele ruland cu viteza si cu incarcatura maxime, iarna, pe ger puternic, pe ceata deasa, noaptea, in oras, pe strazi cu denivelari mari, cu carosabilul acoperit de un strat de gheata lucioasa, in conditiile unui trafic intens.

Concret, obiectivul generalizarii este indeplinit prin crearea de situatii de instruire cumulative, adaugandu-se sistematic dificultati noi, Cerinta este valabita pentru toate disciplinele din programul de curs.
Cresterea gradului de dificultate a exercitiilor din program se obtine prin sporirea progresiva a distantelor de parcurs, prin reducerea timpului afectat in acest scop, prin diminuarea numarului de date referitoare la situatia in care se actioneaza si prin accentuarea caracterului lor contradictoriu.

Desi in realitate etapa la care ne referim incepe o data cu exercitiile aplicative, generalizarea si transferul se realizeaza partial chiar pe timpul perceperii si intelegerii, prin referinte la situatiile cand se aplica cele ce se invata, prin comparatii, prin exemplificari, prin modificarea datelor exercitiilor si problemelor date spre rezolvare.




Bibliografie

1. Macavei E., Pedagogie-Teoria educatiei. Editura Aramis
2. Salavastru, D., Didactica psihologiei. Perspective teoretice si metodice. Polirom.2002
3. Vrabie, Dtru., Psihologia atitudinii elevului fata de aprecierea scolara. Editura Porto-Franco, Galati, 1994
4. ***, Psihologia pedagogica. EDP, Bucuresti, 1963