TRASATURI DE PERSONALITATE SI SUCCES PROFESIONAL

Personalitatea constituie o problema complexa a psihologiei, complexitate data æi de cele peste 100 de definiåii de care aceasta a beneficiat de-a lungul timpului æi pana in prezent.

H. Pieron defineæte personalitatea ca fiind "organizare dinamica a aspectelor cognitive, afective, conative, fiziologice æi morfologice ale individului". Aceasta organizare dinamica se manifesta prin conduita omului in societate. Ea se formeaza in procesul de interacåiune dintre individ æi lumea obiectiva.

Trasaturile de baza ale personalitaåii sunt:

A     Aptitudinile,

A     Temperamentul,

A     Caracterul.

Aptitudinile:

Succesele ce se obåin in cadrul unor domenii ale activitaåii umane presupun existenåa unor insuæiri psihice, denumite aptitudini. Acestea reprezinta particularitaåile individuale ale oamenilor care se constituie ca o condiåie a realizarii unor activitaåi la un nivel superior. Astfel, orice insuæire considerata din punct de vedere al rezultatelor obåinute, este o aptitudine.

Aptitudinile sunt fie ereditare fie se dezvolta in cursul unei activitaåi in funcåie de mediu æi de educaåie.

Dezvoltarea economica fiind un proces de creare de noi cerinåe, sta la baza unui proces de creare de noi aptitudini. In aceste condiåii ne intereseaza posibilitatea de a prevedea reuæita profesionala plecand de la constatarea existenåei anumitor aptitudini. Reuæita profesionala nu este determinata de o aptitudine izolata, generala sau speciala, ci de un grup de aptitudini, dar æi de cunoætinåe, deprinderi, interese, atitudini æi motivaåie.

O forma superioara de manifestare a aptitudinilor este talentul.

Talentul se defineæte ca ansamblul dispoziåiilor funcåionale, ereditare æi a sistemelor operaåionale dobandite ce mijlocesc performanåe deosebite æi realizari originale in activitate (P. Popescu - Neveanu , 1978).

Forma cea mai inalta de dezvoltare a aptitudinilor care se manifesta intr-o activitate creatoare de insemnatate istorica o constituie geniul.

Tipuri de aptitudini:

a)      generale:

memoria

spiritul de observaåie

atenåia

inteligenåa

b)      speciale:

aptitudini tehnice

aptitudini psihomotorii

aptitudini senzoriale

aptitudini speciale

aptitudini de conducere æi de organizare

Temperamentul:

Forma de manifestare a personalitaåii sub, aspectul energiei, rapiditaåii regularitaåii æi intensitaåii proceselor psihice. Este latura dinamica a personalitaåii cu influenåa asupra caracterului.

Clasificarea clasica desemneaza patru tipuri de temperamente:

1. Sangvinic - rapiditate, vioiciune, calm, intensitate a emoåiilor æi superficialitate a sentimentelor, nazuita spre schimbare, instabilitate a intereselor æi inclinaåiilor, distribuåie æi comutare uæoara a atenåiei, maxima adaptabilitate, rezistenåa, menåinere a rezistenåei æi echilibrului psihic.

2. Flegmatic - calm, lentoare, slaba reactivitate afectiva, durabilitatea sentimentelor, rabdare naturala, inclinaåie spre rutina, refuz pentru schimbari.

3. Melancolic - capacitate de lucru redusa in condiåii de suprasolicitare, slaba rezistenåa neuropsihica, sensibilitate acuta.

4. Coleric - nestapanire se sine, impulsivitate, agitaåie tumultozitate, nerabdare, explozivitate emoåionala, oscilaåi intre activism impetuos æi depresie, inclinaåie spre stari de alarma æi angoasa.

Caracterul sau trasaturile de caracter

Reprezinta motivele æi scopurile acåiunilor omului faåa de munca æi societate, sau faåa de sine insuæi.

G. Allport clasifica trasaturile de caracter in:

- trasaturi cardinale (1-2) - trasaturi persistente, dominante æi reprezentative pentru subiectul in cauza;

- trasaturi centrale sau principale (20-30) - definesc profilul persoanei;

- trasaturi secundare - foarte numeroase, puåin clare æi au o existenåa minora æi latenta.

PERSONALITATEA MANAGERULUI

Prin personalitate se inåelege, de obicei, "subiectul uman" considerat ca unitate bio-psiho-sociala, ca purtator al funcåiilor epistemice, pragmatice æi axiologice. Psihologia considera personalitatea ca un macrosistem al invarianåilor informaåionali æi operaåionali, ce se exprima constant in conduita æi sunt definitorii sau caracteristici pentru subiect" (cf. Paul Popescu-Neveanu, Dicåionar de psihologie, Editura Albatros, Bucureæti, 1978, p. 532-533).

Personalitatea este o trasatura ce se dezvolta in componentele sale majore in jurul varstei se 5 ani. Freud a identificat 4 surse majore de tensiune: procesul de dezvoltare psihologica, frustrarile, conflictele æi ameninåarile. Procesul de reducere a acestor tensiuni este considerat cheia dezvoltarii personalitaåii(Freud 1949).

Personalitatea individului este o trasatura care se dezvolta permanent in timp, sub incidenåa tuturor factorilor de mediu, sociali, culturali æi educaåionali cu care omul vine in contact de-a lungul dezvoltarii sale.

Personalitatea manageriala nu este un dat æi nu poate fi asimilata in baza exclusiva a unor deprinderi cognitive. Ea se construieæte treptat, in timp, practica efectiva avand un rol deosebit de important in conturarea æi definitivarea acesteia.

Psihologia manageriala studiaza personalitatea managerului din perspectiva realizarii funcåiilor sale: prevederea, decizia, organizarea, comanda, coordonarea æi controlul.

Psihologia manageriala se ocupa cu investigarea sistemului psihic æi implicarea lui in actul æi procesul managerial. Ea pune in evidenåa ponderea diferitelor fenomene psihice in realizarea performanta a activitaåii manageriale.

Psihologia manageriala are in vedere relaåiile dintre manager æi colaboratori, se intereseaza de optimizarea lor in vederea realizarii funcåiilor manageriale intr-un mod silenåios, cu minimum de efecte tensionale æi conflictuale æi maximum de activitaåi cooperante, productive æi de satisfacåie.

Prin cooperare cu psihologia comportamentala, psihologia manageriala studiaza comportamentul managerului in realizarea creatoare a funcåiilor manageriale.

Åinand seama de faptul ca nu toåi cei care ocupa funcåii manageriale au æi calitaåi reale de manageri, psihologia manageriala se intereseaza intre altele, æi de selecåia pe criterii valorice æi pregatirea profesionala a managerilor, avand in vedere atat fondul lor de predispoziåii, cat æi capacitatea de invaåare a activitaåii manageriale spre a deveni performanåi.

Capacitatea managerului se defineæte prin reuæita in a influenåa colaboratorii sa obåina maximum de eficienåa æi maximum de satisfacåii socio-umane. Managerul trebuie sa-i faca pe alåii sa faca (Tr. Herseni, Psihologia organizarii intreprinderilor industriale, Editura Academiei, Bucureæti, 1969).

Principala funcåie a managerului "Consta in coordonarea eforturilor unui grup, in organizarea æi indrumarea acestuia in aæa fel incat sa se asigure realizarea optima a sarcinii de indeplinit, atingerea scopului urmarit" (Tr. Herseni, 1969 ).

A fi un bun manager, adica a proba o capacitatea manageriala buna nu presupune a indeplini efectiv sarcinile sau obiectivele ce sunt subsumate unei anumite activitaåi, ci dimpotriva, inseamna capacitatea acelei persoane de a coordona æi conduce un grup de oameni pe care sa ii mobilizeze in vederea obåinerii rezultatelor scontate.

Activitatea manageriala este una complexa, ea avand inglobata atat o componenta educaåionala, profesionala cat æi una umana. Arta de a dialoga cu subalterni, de a gasi modalitatea optima prin care trebuie sa transmiåi sarcinile de servici sau sa fixezi obiectivele ce trebuiesc atinse in cadrul realizarii unei activitaåi performante este una dintre caracteristicile de baza ale unei personalitaåi manageriale de succes.

In acest context, prin sistem psihic, inåelegem un ansamblu de paråi psihice intr-o interacåiune ordonata. Psihicul e un sistem de transformari ale informaåiei de intrare in informaåie de ieæire (J. Piaget, Structuralismul, Editura Ætiinåifica, Bucureæti, 1973).

Paråile psihologice in relaåie sunt:

1. Senzaåiile; 2. Percepåiile; 3. Reprezentarile; 4. Memoria; 5. Gandirea; 6. Imaginaåia (fantezia); 7. Limbajul; 8. Atenåia; 9. Conætiinåa; 10. Inconætientul; 11. Inteligenåa; 12. Intuiåia; 13. Motivaåia; 14. Afectivitatea; 15. Voinåa; 16. Deprinderile; 17. Predispoziåiile; 18. Aptitudinile (capacitaåile); 19. Temperamentul; 20. Caracterul; 21. Comportamentul (conduita).

Aptitudinile, temperamentul æi caracterul sunt considerate drept insuæiri psihice de baza ale personalitaåii.

Paråile pot fi socotite subsisteme, compuse æi ele din elemente (sau subelemente, nuanåe, detalii, aspecte etc.).

Se evidenåiaza faptul ca in condiåii grave, de criza, ce pun in pericol existenåa structurii organizaåionale (instituåiei, firmei etc.) sunt preferaåi conducatorii energici, autoritari, curajoæi, deciæi, ce se orienteaza repede in context, chiar daca recurg la mijloace ferme pentru a depaæi obstacolul).

Pe cata vreme, in situaåii normale, in care se cer decizii bine chibzuite, bazate pe depistarea æi analiza completa a alternativelor, sunt preferaåi conducatorii calmi, bine echilibraåi, rabdatori, cu masura, democraåi, cu deplina stapanire de sine, cu un rol tonifiant æi stimulativ in activitatea grupului (Tr. Herseni, 1969).

Temperamentele sunt modalitaåi comportamentale dinamice, ce se manifesta diferenåiat atat in raport cu sarcina ce trebuie rezolvata, cat æi in relaåiile umane.

Conceptele de temperament æi tip de activitate nervoasa superioara (A.N.S.) au fost riguros definite æi cercetate experimental incepand cu I.P.Pavlov

I.P.Pavlov æi-a fundamentat cercetarea temperamentelor pe cele doua procese nervoase fundamentale ale sistemului nervos central: excitaåia æi inhibiåia, luand in considerare trei trasaturi ale acestora, æi anume: foråa, echilibrul æi mobilitatea.

Foråa = puterea proceselor nervoase fundamentale, puterea celulei nervoase care, desigur, iæi are corespondent in puterea proceselor psihice, ca suport anatomo-fiziologic al acestora æi chiar in foråa musculara.

Echilibrul = raportul dintre cele doua procese nervoase fundamentale, excitaåia æi inhibiåia, proporåia lor la nivelul funcåional al unei anumite persoane.

Mobilitatea = rapiditatea proceselor nervoase fundamentale, excitaåia æi inhibiåia, viteza cu care aceste procese se transforma unul in celalalt, avand un corespondent la nivelul fenomenelor psihice, in fluenåa acestora.

I.P.Pavlov descrie patru tipuri de A.N.S. (Prin luarea in considerare a unor elemente suplimentare, I.P.Pavlov descrie æi alte variante tipologic-teperamentale. In momentul de faåa, modele tipologice sunt extrem de diversificate. A se vedea P. Popescu-Neveanu, Tipologia, in Op. cit., p. 735-753).

TIPUL PUTERNIC, ECHILIBRAT, MOBIL

Corespunzator temperamentului Sangvin din clasificarea lui Hipocrate, beneficiaza de prezenåa tuturor celor trei insuæiri.

TIPUL PUTERNIC, NEECHILIBRAT, MOBIL

Corespunzator temperamentului Coleric, deficitar la echilibru.

TIPUL PUTERNIC, ECHILIBRAT, INERT

Corespunzator temperamentului Flegmatic, deficitar in ceea ce priveæte mobilitatea.

TIPUL SLAB

Corespunzator temperamentului Melancolic, deficitar mai ales in ceea ce priveæte foråa proceselor nervoase fundamentale.

Exista inca cinci tipuri-temperamentale. Åinand seama de structura lor æi de asemanarea cu tipurile-temperamentale de baza, le vom numi in felul urmator: tipul neechilibrat, lipsit de mobilitate, puternic va fi numit temperament Coleric-Flegmatic; tipul echilibrat, mobil, slab va fi numit temperament Sangvin-Melancolic; tipul echilibrat, lipsit de mobilitate, slab va purta denumirea de temperament Flegmatic-Melancolic; tipul neechilibrat, mobil, slab este numit temperament Coleric-Melancolic; iar tipul negativ la toate trasaturile va fi numit temperament Deficitar . Spre deosebire de modelul clasic, in aceasta varianta nu mai apare temperamentul Melancolic "pur" (destul de discutat in literatura de specialitate), ci o imbinare a Melancolicului cu Sangvinul, Flegmaticul cu Colericul. De asemenea, apare o imbinare a Colericului cu Flegmaticul. Poate ca acest model, care ia in considerare æi asociaåiile dintre diferite tipuri de temperamente, descrie mai bine situaåia reala, care, cum preciza chiar I.P.Plavov, ne ofera un mozaic temperamental æi mai puåin temperamente in stare "pura".

In literatura de specialitate exista 2 direcåii de investigare a stilului managerului.

- de natura funcåionala - in care se cerceteaza stilul managerial (democrat, autoritar, permisiv) sub raportul manifestarilor, facand abstracåie de structura persoanei; aceasta direcåie de cercetare a acumulat o vasta experienåa, æi-a diversificat tipologia.

- de natura structurala - care investigheaza stilul managerial pornind de la structura persoanei, funcåiile stilistice, fiind deduse din structura.

Ambele direcåii de cercetare sunt complementare, intregindu-se reciproc.

Stilul managerial consta intr-o serie de particularitaåi ale persoanei prin care managerul realizeaza fiecare din funcåiile manageriale, æi care trebuie raportat æi la structura, specificul æi dinamica microgrupului in care managerul iæi exercita activitatea de conducere.

Caracterul unei persoane æi stilul ei de a conduce

- Caracterul poate fi definit ca o constelaåie de atitudine valori, norme, acte de conduita, fenomene cognitive, afective æi volitive, integrate intr-un sistem complex, deschis, relativ stabilizat.

Conåinutul caracterului este dat de o mulåime de trasaturi

orientarea caracterului = capacitatea persoanei de a selecta influenåele externe, naturale æi socio-culturale dupa criterii moral-valorice;

stapanirea de sine = posibilitatea de a-æi domina impulsurile, de a amana reacåia atitudinal-comportamentala, sau in anumite condiåii impuse de imprejurari, de a direcåiona conform normelor moral valorice, sau de a o suprima total;

bogaåia caracterului = multitudinea æi complexitatea atitudinilor, valorilor, normelor asimilate care au devenit elemente perene ale persoanei;

consistenåa = concordanåa dintre idee, atitudine, vorba æi fapta;

generozitatea = sensibilitatea faåa de nevoile altora, dorinåa de a le veni in ajutor intr-o forma dezinteresata, compasiune;

puterea = capacitatea persoanei de a domina imprejurarile æi de a se domina pe sine;

supleåea = deschiderea persoanei la lumea valorilor;

disciplina = incadrarea unei persoane intr-un sistem de norme æi respectarea lor cu stricteåe;

optimismul = increderea persoanei in sine in ceilalåi æi in viaåa.

Psihologia manageriala este o componenta indispensabila conturarii unei personalitaåi manageriale complexe æi performante. Din pacate, pana in prezent, majoritatea managerilor ce ocupa funcåii de conducere nu au la baza o pregatire solida æi fundamentata in mod ætiinåific. Ei conduc de cele mai multe randuri in mod empiric, fara a avea fundamentari serioase æi riguroase vis-a-vis de deciziile pe care le iau.

Dialogul cu subalternii este facut de cele mai multe ori in virtutea educaåiei generale primite in familie sau æcoala, fara a da importanåa formelor specializate de dialog social æi profesional cu care un manager ar trebui sa opereze.

Formarea unui manager, presupune o bogata activitate de perfecåionare profesionala, pe principii ætiinåifice æi intr-un mediu socio-economic adecvat.

A fi manager nu este o calitate, un lucru cu care te naæti, ci o deprindere care se dezvolta æi se perfecåioneaza continuu pe tot timpul vieåii.

Bibliografie:

1. Consiliere privind cariera: Marin Plosca, Augusta Mois, Editura Dacia, Cluj Napoca, 2001

2. Tratat de Psihiologie Manageriala: Anton Tabachiu, Ion Moraru, Editura Didactica æi Pedagogica, R.A. Bucuresti, 1997

Psihologia Muncii, Gh. Iosif, M. Moldovan