TULBURARILE PERCEPTIEI

Tulburarile perceptiei

Cadrul conceptual

Activitatea senzorial-perceptiva este procesul cognitiv prin care se produce reflectarea directa si unitara a ansamblului dimensiunilor si insusirilor obiectuale; ea ofera informatia elementara asupra realitatii externe, cat si asupra propriului organism.

Desi fenomene psihice primare, elementare senzatiile si perceptiile nu se desfasoara izolat, ci antreneaza o serie intreaga de procese afectiv-cognitive, caracterizandu-se prin specificitate individuala si valorizare sociala.

Senzatia furnizeaza informatii despre realitatea externa sau a propriului organism, transformand excitatia de la nivelul receptorilor in imagine subiectiva la nivelul analizatorilor corticali. Senzatia nu este deci identica stimulului reflectat, ci ea este de natura ideala, constientizata. Ea nu reflecta decat insusiri relativ izolate, fara a putea da date despre obiect ca tot unitar.

Perceptia constituie un nivel superior pe plan calitativ, in ceea ce priveste integrarea informatiei, fiind o rezultanta a corelarii dinamice a operatiilor de analiza si sinteza a datelor senzoriale. Act complex, plurimodal, realizarea imaginii perceptive, trebuie sa fie conceputa nu numai ca in ansamblul de insusiri, ci si de raporturi spatio-temporale. Denumind prin cuvant continutul abstract al imaginii perceptive, subiectul generalizeaza si totodata integreaza in istoria sa existentiala obiectul sau fenomenul perceput suprasemnificandu-l personal.

Perceptia este simtita si constatata ca un fapt unic si omogen, provenind din lumea exterioara, recunoscut de eul nostru (Guiraud)

Jaspers a evidentiat principalele caracteristici si elemente de diferentiere dintre cele doua procese:

Asa cum am aratat, perceptia nu este un fenomen analizabil decat in interactiunea ei complexa cu celelalte functii psihice - gandire, memorie, afectivitate, ea fiind de fapt perceptia realitatii, trairea acesteia de catre subiect.

Clasificarea tulburarilor de perceptie

Hiperestezia este reprezentata de o coborare a pragului senzorial, resimtita de subiect ca o crestere neplacuta a intensitatii senzatiilor privind un singur analizator sau ansamblul lor - hiperestezie generala. Se intalneste in surmenaj, neurastenii, debutul unor afectiuni psihotice, debutul bolilor infectioase, hipertiroidie, intoxicatii.

Hipoestezia reprezinta cresterea pragului senzorial, insotita de diminuarea intensitatii senzatiilor, cu scaderea numarului de excitanti receptati. Se intalneste in stari reactive, depresie accese paroxistice isterice, oligofrenii, tulburari de constiinta mai ales cele cantitative, schizofrenie.

Sinestezia consta in perceperea simultana pe o cale senzoriala diferita a unui stimul receptat la nivelul unui analizator (ex. Auditie colorata). Apare in intoxicatii cu mescalina, psilocibina, LSD, cocaina.

Agnoziile reprezinta deficite psiho-senzoriale, care determina incapacitatea subiectului de a recunoaste obiectele dupa calitatile lor senzoriale, analizatorii (receptori periferici si cale) fiind intacti.

Iluzia este o perceptie cu stimul real si specific, denaturata si/sau deformata. Aceasta deformare priveste mai mult calitatile senzoriale decat identificarea sau sensul elementelor percepute. Perceptia este completata imaginativ; cu cat denaturarea este mai globala, semnificatia patologica creste. Iluziile apar frecvent la subiectii normali, care recunosc si corecteaza sensul deformarii perceptive. Spre deosebire de acestea, in iluziile patologice, subiectul nu incearca sa corecteze perceptia deformata, considerand o imagine veridica a realitatii.

Pornind de la aceste considerente, iluziile au fost clasificate in: iluzii fiziologice si iluzii patologice.

Iluzii fiziologice - se produc prin modificarea conditiilor perceptive (obiective), a mediului perceptiv sau a conditiilor interne (subiective).

o       Iluzii prin modificarea conditiilor perceptive - stimulare sub sau supraliminara, depasirea capacitatii de discriminare a unui analizator, iluzii optico-geometrice datorate reflexiei optice, refractiei, modificarii axelor de referinta.

o       Iluzii prin modificarea mediului perceptual-stimulare monotona, prelungita, deprivare senzoriala.

o       Iluzii prin modificarea conditiilor interne (subiective):

prin tulburari de atentie (false identificari);

din stari afective (frica, anxietate, euforie);

modificari fiziologice ale starii de constienta - iluzii hipnapompice si hipnogogice;

stari de oboseala, suprasolicitare si surmenaj.

In categoria iluziilor patologice se inscriu

Falsele recunoasteri - fenomenele de tipul deja vazut, cunoscut, trait.

Falsele nerecunoasteri - fenomenele de tip niciodata vazut, cunoscut, trait, la care se adauga iluzia sosiilor. In aceste iluzii rolul principal in mecanismul lor de producere revine tulburarilor mnezice.

Pareidoliile - sunt iluzii caracterizate prin deosebita intensitate si vivacitate a fenomenului iluzoriu ("entitate materiala", Jaspers) in care complementul imaginativ al perceptiei atinge gradul maxim de bogatie. Critica variabila si participarea afectiva intensa le confera un caracter de tranzitie catre fenomenele halucinatorii (H. Ey

Alte iluzii - pot fi considerate ca patologice, daca subiectul nu are tendinta de corectare a deformarii perceptiei. In ordinea frecventei lor dupa modalitatile senzoriale, se intalnesc iluzii vizuale (obiectele par mai mari- macropsii, mai mici - micropsii, alungite sau largite - dismegalopsii, deformate - metamorfopsii, distanta dintre obiecte este modificata- poropsii, obiectele sunt mai indepartate- teleopsii), auditive (sunetele sunt fie mai intense, fie mai slabe, mai nete sau mai sterse, mai distincte, mai vagi, mai apropiate sau mai indepartate decat in realitate), iluzii olfactive (parosmii) si gustative etc.

Iluziile patologice se intalnesc in tulburari functionale sau leziuni ale analizatorilor, in sindroame febrile si stari confuzionale cu etiologie variata. De asemenea se intalnesc in starile onirice (intricate si cu alte tulburari perceptuale), in nevrozele obsesivo-fobice si isterice, debutul psihozelor schizofrenice, starile depresive.

Halucinatiile sunt definite clasic drept "perceptii fara obiect", (Ball). Aceasta definitie a fost completata de catre H. Ey prin mentiunea "fara obiect de perceput", la care o adaugam pe cea a lui A. Porot - "experiente psihologice interne care determina subiectul sa se comporte ca si cum ar avea o senzatie sau o perceptie, atunci cand conditiile exterioare normale ale acestor senzatii sau perceptii nu se realizeaza", ne conduc catre reliefarea unor trasaturi fundamentale ale halucinatiilor.

Simptomele psihiatrice ni se lasa separate pentru ca fiecare nu isi atinge valoarea semiologica si psihopatologica decat in raport cu celelalte; in acest sens, se poate spune ca bolnavul halucinant nu are tulburari de perceptie, ci ca "intregul sistem al realitatii" (H. Ey) sufera o destructurare, o dezintegrare.

Variabilitatea unora din parametrii perceptuali la care se adauga si alte caracteristici precum rasunetul afectiv sau cognitiv, permite o prima clasificare descriptiva a halucinatiilor.

Inainte de abordarea propriu-zisa a diverselor aspecte semiologice legate de activitatea halucinatorie, vom descrie o serie de fenomene asemanatoare acestora prin continutul sau mecanismele de producere, dar care nu respecta conditiile definitiei (perceptie fara obiect); cu toate acestea numerosi autori clasici moderni le incadreaza ca atare.

fenomene de tip halucinator inrudite cu halucinatiile

Halucinatiile psiho-senzoriale sunt cele care corespund intru-totul definitiei halucinatiei (au caracter de senzorialitate, se proiecteaza in spatiul perceptiv, subiectul crede in realitatea lor). Din aceste motive, ele au fost numite si halucinatii adevarate, cu toate ca alaturarea celor doi termeni este un paradox lingvistic.

Tipuri de halucinatii psihosenzoriale

Asocieri halucinatorii - halucinatiile psiho-senzoriale sunt adesea combinate, adica intereseaza mai multi analizatori in acelasi timp; halucinatiile vizuale si auditive, cele olfactive si gustative, tactile si corporale sunt cel mai adesea asociate. In patologia de intensitate psihotica a involutiei apar in mod specific halucinatii corporale, localizate in special in zonele genitale, asociate cu halucinatii olfactive. De asemenea, se descrie reunirea in cadrul parazitozelor halucinatorii a halucinatiilor vizuale cu cele tactile (din intoxicatii cu alcool, chloral, cocaina, etc.)

Halucinatiile psihice (pseudohalucinatiile) sunt definite ca autoreprezentari aperceptive, caracterizate prin incoercibilitate, automatism si exogenitate (G. Petit).

Spre deosebire de halucinatiile psihosenzoriale, halucinatiilor psihice le lipseste obiectivitatea spatiala si caracterul de senzorialitate; ele sunt localizate in gandirea proprie, in spatiul intrapsihic; neavand decat obiectivitatea psihica; datorita absentei caracterului de senzorialitate, prin contrast cu halucinatiile psiho-senzoriale ele mai sunt denumite si pseudohalucinatii. Difera de reprezentarile obisnuite prin caracterul de stranietate, de exogenitate. Bolnavul nu le percepe pe caile senzoriale obisnuite, ci le traieste ca pe niste fenomene straine, impuse din afara, care i se fac si carora nu li se poate opune si pe care nici nu le poate controla prin propia vointa.

Tipuri de halucinatii psihice (pseudohalucinatii)

Asocieri halucinatorii - asa cum am mai aratat, clasificare pe care o facem, despartind fenomenele halucinatorii pentru a le descrie, are o valoare pur didactica, in clinica acestea aparand grupate, intricate, modificand realitatea in ansamblul si structura ei. Ele sunt insotite intotdeauna de un cortegiu simptomatic complex, care le usureaza diagnosticarea, intregindu-le semnificatia.

Sindromul de automatism mintal Clerambault-Kandinski. grupeaza in acelasi sindrom halucinatii psihosenzoriale si psihice alaturi de o serie de fenomene psihice caracterizate prin exogenitate si incoercibilitate. Sindromul de automatism mintal este reprezentat de triplul ecou (al gandirii, lecturii, actelor), triplul automatism (motor, idei, ideo-verbal) si numeroase halucinatii psihice anideice (fara tema, intamplatoare). Mecanismul de producere al halucinatiilor a fost abordat prin prisma unor modele lineare, psihodinamica incercand sa le explice ca un rezultat al proiectiilor, al refularilor din inconstient. Organicistii au incercat in diferite variante, avand drept model de producere analizatorul, regiuni ale cortexului, inhibitie-dezinhibitie, substante psihedelice care nu au aratat decat ca realitatea fenomenului halucinator este mult mai complexa, insuficient elucidata, neexistand astazi un model experimental satisfacator.