Teoria personalitatii la Alfred Adler - Sentimentul de inferioritate

Teoria personalitatii la Alfred Adler

Sentimentul de inferioritate - forta motivationala majora a fiintei umane

Adler considera ca sentimentele de inferioritate reprezinta un mobil de baza al comportamentului uman. Sentimentul de inferioritate este specific tuturor oamenilor si nu reprezinta un semn de slabiciune. Dezvoltarea si progresul fiintei umane are la baza tendinta de a compensa o inferioritate reala sau imaginara. Acest proces incepe in copilarie atunci cand copilul isi da seama de puterea parintilor, de care este total dependent, cat si de faptul ca este inutil sa li se opuna acestora. Copilul dezvolta sentimente de inferioritate fata de oamenii mai mari si mai puternici din mediu. Experienta inferioritatii nu este genetic determinata, ci este un rezultat al actiunii mediului inconjurator, care este acelasi pentru toti copiii: dependenta si neajutorare in fata adultilor. De sentimentele de inferioritate nu se poate scapa, iar ele au chiar un caracter necesar pentru ca reprezinta o forta motivatorie pentru evolutia fiintei umane. Atunci cand copilul nu reuseste sa compenseze sentimentele de inferioritate, acestea se intensifica si produc ceea ce Adler numea, COMPLEX DE INFERIORITATE, definit ca: "incapacitatea de a-si rezolva problemele de viata'.

Sursele complexului de inferioritate sunt: inferioritatea organica, rasfatul si neglijarea.

Inferioritatea organica

Astfel, de pilda, un copil slabut poate lucra mult pe plan fizic dezvoltand abilitati sportive - vezi Demostene, Roosevelt.

Rasfatul

Unui copil rasfatat i se satisfac toate dorintele si este in centrul atentiei acasa. Astfel, acesta dezvolta ideea ca este cea mai importanta persoana din lume. Un astfel de copil va suferi un soc la intrarea in colectivitate, soc pentru care nu este pregatit. Copilul rasfatat are sentimente sociale slab dezvoltate si este nerabdator cu ceilalti. Acesta nu este capabil sa astepte pentru ca dorintele sale sa fie satisfacute, nu este capabil depaseasca dificultatile si sa se adapteze la ceilalti. Cand sunt confruntati cu obstacole acestia ajung sa considere ca lipsa lor de abilitate este de vina pentru insuccesul lor, traind astfel un complex de inferioritate.

Neglijarea

Copilul neglijat traieste intr-un mediu ostil, fara dragoste-si securitate, ceea ce duce la aparitia sentimentelor lipsei valorii personale, sentimente de ostilitate fata de lume si sentimente de neincredere.

Unii subiecti au tendinta de a supracompensa complexul de inferioritate aparand astfel Complexul de superioritate (opinie exagerata cu privire la calitatile si realizarile personale).

In acest caz:

individul se simte superior dar nu manifesta tendinte de a-si demonstra superioritatea.

manifesta tendinta de a-si demonstra superioritatea si obtine performante inalte,

este laudaros, vanitos, egocentric si are tendinta de a-i denigra pe ceilalti.

Scopul spre care se indreapta evolutia personaliatii in opinia lui Adler

Initial, Adler identifica sentimentele de inferioritate cu slabiciunea psihica sau cu feminitatea si considera compensarea acesteia ca un protest masculin. Scopul compensarii era dorinta de putere in cadrul careia agresivitatea juca un rol insemant.

Ulterior, el a incetat sa mai confunde sentimentele de inferioritate cu feminitatea, considerand ca obiectivul evolutiei umane este lupta pentru dobandirea superioritatii (care este altceva decat complexul de superioritate).

Dobandirea superioritatii este scopul ultim al evolutiei umane (termenul fiind utilizat in sens de perfectiune, pe care Adler o priveste ca pe o dorinta spre mai bine, o miscare ascendenta, evolutiva (specifica intregii naturi).

In timp ce Freud considera comportamentul uman ca fiind determinat in mod rigid de tendintele instinctive si de experientele din copilarie (deci de trecut), Adler aborda motivatia umana in termenii unor expectatii pentru viitor.

Toate procesele si fenomenele psihice sunt explicate de Adler prin intermediul conceptului de finalism, in sensul ca evolutia fiintei umane are un scop ultim. Aceste scopuri ultime nu exista ca realitati, ci doar in plan potential. Cu alte cuvinte fiinta umana se straduieste sa atinga unele idealuri cu caracter subiectiv (pe care Adler le considera fictiuni).

Ex.: oamenii pot crede ca vor fi recompensati in ceruri pentru faptele lor bune si ei pot sa se comporte in conformitate cu acest ideal.

Conceptul de finalism fictional

Adler considera ca, comportamentul uman este dirijat de fictiuni.

Fictiunea cu sfera cea mai larga este idealul de perfectiune care este sintetizat sub forma conceptului de divinitate. (Adler: "Dumnezeu simbolizeaza formularea concreta a obiectivului care se refera la perfectiune').

Nevoia de superioritate

► are functia de a creste tensiunea psihica si nu de a o reduce (La Freud motivatia constituie reducerea tensiunii).

►Adler arata ca fiinta umana nu cauta, de fapt, linistea si stabilitatea.Se manifesta atat la indivizi cat si la nivelul societatii in ansamblu (Adler considera oamenii ca fiind in mare masura fiinte sociale). El nu considera ca omul este in conflict cu propria sa cultura (cum spunea Freud), ci dimpotriva il vedea ca fiind compatibil cu ea.

Conceptul de stil de viata

Adler considera ca oamenii au doar un singur scop ultim -superioritatea si perfectiunea, dar exista multe comportamente particulare prin intermediul carora indivizii tind catre acest obiectiv. Fiecare individ dezvolta un pattern unic de particularitati psihice, comportamente si deprinderi prin care isi urmareste obiectivul, acest pattern fiind stilul de viata. in dorinta sa de a compensa sentimentul inferioritatii, copilul dezvolta un set specific de comportamente, (ex.: un baiat debil tinde sa-si compenseze inferioritatea fizica toate comportamentele sale sunt indreptate in directia compensarii respectivei inferioritati).

Stilul de viata se achizitioneaza, in urma interactiunilor sociale, se cristalizeaza intre 4 si 5 ani si este dificil de modificat mai tarziu; ulterior, el va functiona ca un schelet de baza pentru comportamentul viitor.

Stilul de viata depinde de: ordinea nasterii si de relatia parinte-copil.

Ex.: o fetita neglijata va ramane cu un complex de inferioritate, ea neputand face fata solicitarilor existentei. Stilul ei de viata se va caracteriza prin: neincredere si ostilitate fatade ceilalti si fata de lume in general; ea va cauta permanent sa-si ia revansa, va fi invidioasa pe succesele altora si va tinde sa obtina de la viata ceea ce crede ea ca i se cuvine.

In opinia lui Adler stilul de viata este acelasi lucru cu caracterul.

Stilul de viata nu este atat de determinat cum pare la prima vedere (se formeaza la 4-5 ani) pentru ca Adler introduce conceptul de "forta creatoare a ego-ului' (self-ului).

In diferitele sale lucrari, Adler a utilizat diversi termeni pentru stilul de viata: personalitate, individualitate sau self.

In operele sale mai tarzii, Adler postuleaza ca self-ul este creat de individul insusi, acesta, nefiind doar victima pasiva a experientelor din copilarie. Experientele timpurii nu sunt importante prin ele insele, ci mai ales prin atitudinea subiectului fata de ele. Nici ereditatea, nici mediul nu determina structura personalitatii (self-ul), ci modul in care subiectul interpreteaza experientele respective, sta la baza constructiei creative a atitudinii subiectului fata de lume si viata.

Deci, stilul de viata nu este determinat, ci creat de subiect, care este liber sa aleaga propriul stil de viata. Odata creat, stilul de viata ramane constant si constituie baza caracterului, care defineste atitudinile si comportamentele subiectului.

Adler acorda o importanta deosebita problemelor de viata pe care trebuie sa le rezolve individul. El grupeaza respectivele probleme in trei categorii:

T comportamentul fata de ceilalti;

T probleme ocupationale;

T probleme legate de dragoste.

Adler postuleaza existenta a patru stiluri de viata bazale, caracteristice modului de abordare a problemelor mentionate.

1. Stilul dominant (cu interese sociale reduse).

Un astfel de subiect se comporta fara sa tina seama de ceilalti. Cei mai virulenti reprezentanti ai acestui tip ii ataca direct pe ceilalti si devin sadici, delincventi sau tirani.

Cei mai putin virulenti devin alcoolici, toxicomani sau suicidari. Adler afirma ca prin astfel de comportamente ei ii ataca in mod indirect pe ceilalti (ii lovesc pe ceilalti atacandu-si propria persoana).

Stilul achizitiv:

este cel mai raspandit;

asteapta sa obtina ceva de la ceilalti si in felul acesta devine dependent de alti oameni.

Stilul evitant:

nu face incercari de a face fata sau de a lupta cu dificultatile vietii;

evitand problemele, acesti subiecti evita de fapt sa fie invinsi.

Cele trei tipuri descrise anterior nu sunt pregatite sa faca fata cerintelor vietii. Subiectii sunt incapabili sa coopereze cu ceilalti, iar discrepanta dintre stilul lor de viata si cerintele lumii reale este suficient de mare pentru a produce tulburari psihopatologice (nevroze si psihoze).

Acestor trei tipuri le lipseste ceea ce Adler denumea interese sociale.

4. Stilul socialmente util:

este capabil sa. coopereze cu ceilalti si sa actioneze in acord cu nevoile altora.

persoanele apartinand acestui stil fac fata problemelor de viata avand la baza niste interese sociale bine dezvoltate.

N.B. Adler atrage atentia asupra pericolului unor clasificari rigide ale subiectilor.

Interesele sociale

Adler considera ca fiintele umane sunt influentate intr-o masura mai mare de fortele sociale decat de factorii biologici. Cu toate acestea, el considera ca potentialul care sta la baza intereselor sociale este innascut. Masura in care acest potential pentru interesele sociale este actualizat, depinde de natura experientelor sociale timpurii. Nici un om nu se poate sustrage influentelor sociale. inca din cele mai vechi timpuri oamenii s-au asociat unii cu altii in comunitati (familii, triburi, natiuni). Aceste comunitati sunt indispensabile oamenilor pentru protectie si pentru supravietuire. Din acest motiv, este absolut necesar ca oamenii sa coopereze si cooperarea reprezinta, ceea ce Adler denumea interese sociale. Inca de la nastere, copilul are nevoie de ajutor de la ceilalti, incepand cu mama, apoi familia si in cele din urma cu persoane din afara casei, in copilarie, subiectul nu poate supravietui in conditii de izolare si din acest motiv trebuie sa dezvolte interese sociale. Toate aspectele caracterului sau stilului de viata au la baza nivelul de dezvoltare al intereselor sociale. Mama, prin comportamentul ei poate pune bazele dezvoltarii intereselor sociale sau dimpotriva le poate inhiba. Ea este cea care il poate invata pe copil cooperarea, camaraderia si curajul sau suspiciunea si ostilitatea.

Persoanele care nu au interesele sociale dezvoltate devin nevrotici, criminali sau despoti.

Influenta ordinii nasterii in formarea personalitatii

Adler postula faptul ca ordinea nasterii reprezinta una din influentele sociale majore in copilarie care contribuie la determinarea stilului de viata.

a) Primul nascut

Acest copil se afla intr-o situatie avantajoasa, pentru ca, de regula, parintii sunt foarte fericiti si acorda copilului mult timp si atentie. Are o existenta fericita si sigura pana la aparitia urmatorului copil, care reprezinta un soc pentru el. Acum, el nu mai este in centrul atentiei parintilor si de aceea primul nascut va incerca sa recapete pozitia pierduta. Copilul rasfatat va simti o pierdere si mai mare. Extensiunea pierderii depinde si de varsta la care i se naste un nou frate. Observatiile clinice au aratat ca cu cat primul nascut este mai mare, cu atat mai putin va fi el deranjat de aparitia fratelui. (La 8 ani suporta mult mai bine acest soc decat la 2 ani).

Lupta primului nascut pentru suprematie este oricum pierduta, dar cu toate acestea, copilul lupta pentru ea. El poate dezvolta tulburari de comportament, poate manifesta comportamente destructive fata de obiecte sau persoane, poate deveni incapatanat, enuretic, poate refuza sa manance sau sa se culce.

Parintii reactioneaza la acest comportament, si oricum armele lor sunt mai puternice decat ale copilului. Copilul va interpreta pedepsele ca o dovada in plus a schimbarii pozitiei sale in familie si adesea va ajunge sa-si urasca fratele.

Adler subliniaza ca primul nascut este adesea orientat spre trecut, are nostalgii si atitudine pesimista fata de viitor. Deoarece a constientizat insemnatatea puterii ei raman constienti de aceasta insemnatate pe tot parcursul vietii. Ei isi exercita adesea puterea asupra fratilor lor mai mici. In acelasi timp, parintii asteapta mai mult de la ei. Ca rezultat al acestei situatii, primul nascut va fi interesat in mentinerea ordinii si autoritatii, va fi un bun organizator si va fi constiincios in promovarea unei atitudini conservatoare. In acelasi timp acest subiect va trai sentimente de insecuritate si ostilitate fata de ceilalti.

Adler arata ca multi perversi, criminali si nevrotici sunt primii nascuti.

b) Al doilea copil

Acesta nu va resimti niciodata ca a pierdut pozitia unica de putere pe care o resimte primul nascut.

Chiar daca mai apare un copil, al doilea nascut nu va trai acelasi sentiment puternic de detronare ca primul nascut.

Mai mult, parintii au suferit o schimbare atitudinala pentru ca al doilea nascut nu mai reprezinta o noutate ca primul, ei se vor comporta mai relaxat fata de al doilea copil.

Al doilea nascut nu mai este singur, ci are modelul fratelui sau cu care sa se identifice si cu care sa concureze.

Competitia cu fratele mai mare stimuleaza adesea, ducand la o dezvoltare psihologica mai rapida a celui de-al doilea copil (sub aspectul limbajului si a dezvoltarii psiho-motorii). Astfel, de pilda , in mod frecvent al doilea copil invata sa vorbeasca mai devreme decat primul nascut.

Neavand experienta puterii, al doilea copil nu este atat de preocupat de ea ca primul si are o viziune mai optimista asupra viitorului;

Este ambitios si competitiv.

c) Copilul cel mai mic (Praslea)

Ultimul nascut nu va trai niciodata socul detronarii si el adesea devine jucaria intregii familii, mai ales atunci cand fratii sunt mult mai mari.

Este animat de dorinta de a-si depasi fratii si adesea are performante iesite din comun in diverse domenii de activitate.

Exista insa si un pericol, daca ultimul nascut e prea rasfatat de restul familiei, este posibil ca acesta sa nu realizeze nimic. In astfel de cazuri, subiectul ajuns la varsta adulta poate conserva sentimentele de neajutorare si dependenta din copilarie.

Neobisnuit sa lupte si fiind ,,dus in spate de ceilalti", individul (mezinul) va putea avea dificultati de adaptare la varsta adulta.

d) Copilul unic

Este primul nascut care nu-si pierde niciodata suprematia si puterea (oricum nu in copilarie).

Continua sa fie centrul atentiei parintilor si petrecand mult timp in compania adultilor, se va maturiza foarte repede.

Va trai un soc psihic cand va constata ca la scoala nu mai este centrul atentiei tuturor.

Copilul unic nu a invatat nici sa imparta ceva, nici sa lupte pentru pozitia lui de suprematie.

In cazul in care abilitatile sale nu sunt suficiente pentru a-i atrage recunoasterea si atentia celorlalti, subiectul va fi profund dezamagit.

Imaginea lui Adler cu privire la natura umana este mai optimista comparativ cu cea a lui Freud, considerand ca omul este in masura sa-si construiasca propriul destin (nu este determinat de fortele instinctive oarbe sau de experientele din copilaria timpurie). El considera ca fiecare persoana este libera sa-si creeze propriul self, iar omul nu mai este vazut ca o victima a tendintelor instinctive si a experientelor din copilaria timpurie.