Afirmarea sociala

Afirmarea sociala

Spre deosebire de clasicism, care pune accentul pe infatisarea unor caractere (reprezentand trasaturi etern-omenesti, in afara timpului si spatiului) si impune ca erou gentilomul/aristocratul, curentele literare manifestate in prima jumatate a secolului al XIX-lea, atat romantismul, cat mai cu seama realismul, largesc aria de reprezentare a diferitelor clase si categorii sociale. Realismul, mai ales, manifesta o preocupare aparte pentru problematica sociala cautata cu precadere in contemporaneitate si pentru studiul tipurilor umane caracteristice societatii vremii. Scriitorii realisti doresc sa creeze o fictiune verosimila care, precum spunea Balzac, sa concureze starea civila, si acorda o atentie deosebita descfrierii mediului social, stabilind o legatura directa intre acesta si individ. Personajele realiste sunt insa conditionate de lumea careia ii apartin, iar afirmarea sociala dorita de ele (realizata sau ratata) reprezinta doar un orizont de asteptare.

Scriitorii realisti se indreapta catre viata sociala, prezentand omul in stransa legatura cu aceasta, ca un produs al mediului in care traieste. Balzac afirma ca romancierul trebuie sa fie "secretarul societatii". Prezentarea societatii trebuie sa fie sincera, adevarata, lipsita de orice idealizare. Caracterizand specia literara a romanului, Stendhal scotea in evidenta obiectivitatea, impartialitatea proprie scriitorilor realisti: "Romanul este o oglinda purtata de-a lungul unui drum. Cateodata ea reflecta cerul albastru, alta data noroiul din baltoacele de la picioarele dumneavoastra. Vreti sa acuzati de imoralitate omul care poarta oglinda? Acuzati mai bine drumul pe care se afla baltoacele

Atitudinea scriitorilor realisti este critica fata de societatea pe care o prezinta. Aceeasi atitudine critica este intalnita si la scriitorii romantici, insa, spre deosebire de ei, scriitorii realisti nu cauta sa evadeze in vis, exotism sau fantezie, ci se arata preocupati de a cerceta si prezenta mecanismul social intr-un mod cat mai exact, scotand in evidenta articulatiile cele mai putin vizibile. Ei acorda deosebita atentie amanuntelor semnificative, consacrand pagini intregi descrierilor minutioase ale oraselor, caselor, interioarelor, vestimentatiei personajelor sau trasaturilor fizice. Interesul pentru social, pentru amanunt, atitudinea obiectiva confera operelor literare realiste o importanta valoare documentara. Aceasta este dublata de valoarea artistica. Literatura presupune o selectie a bogatiei de fapte oferite de realitate. In realism aceasta selectie ia, printre altele, forma personajelor tipice, reprezentative pentru o intreaga categorie umana si sociala. Ele se apropie, la prima vedere, de caracterele clasice, dar, in timp ce acestea erau in afara timpului si spatiului, reprezand trasaturi omenesti de totdeauna si de oriunde, personajele realiste sunt tipice pentru o anumita societate.

Sedus de multimea speciilor sociale, Balzac a creat o galerie bogata de tipuri: bancheri, comercianti, burghezi, arivisti, judecatori, notari, aristocrati, marchizi, jurnalisti. Personajul balzacian e purtatorul unei pasiuni de aceea s-a spus ca el e caracterizat de monomanie. Felix Grandet, tatal Eugeniei, este unul dintre cele mai bine realizate tipuri de avar din literatura universala. Scriitorul urmareste ascensiunea lui Grandet, mester dogar imbogatit prin zestrea sotiei, prin dobandirea la pret mic a unor bunuri in timpul revolutiei si prin comert. Aceasta situatie materiala ii permite sa devina primarul orasului Saumur. Zgarcenia se imbina cu viclenia, fapt sugerat si de fizionomie: "Aceasta figura vadea o primejdioasa siretenie, egoismul unui om obisnuit sa-si concentreze simturile in voluptatea avaritiei si asupra singurei fiinte care intr-adevar pretuia ceva pentru el, fiica sa, Eugenia, singura-i mostenitoare. Atitudine, apucatura, mers, totul in el, dovedea, de altfel, acea incredere in sine pe care ti-o da siguranta de a izbuti mereu." Ticurile personajului ii exprima si ele caracterul: cel verbal ("Nu stiu! Nu pot! Nu vreau! Vom vedea!") este o modalitate sireata de a amana un raspuns si reflecta teama avarului fata de orice pierdere posibila, iar asezarea invariabila a manusilor pe marginea palariei semnifica grija de economist, precum si o existenta redusa cu zgarcenie la gesturi mecanice. Grandet este dominat de o unica idee fixa, de o obsesie care ii determina toate faptele: posesiunea. Patima aurului inabusa la Grandet toate sentimentele omenesti, dovada fiind regimul chinuitor la care o supune pe Eugenia. Cand trebuie sa-i anunte lui Charles nenorocirea care l-a lovit, batranului Grandet i se pare mai ingrozitoare ideea falimentului decat aceea a mortii tatalui sau: "Ti-ai pierdut parintele! Era usor de spus. Parintii mor inaintea copiilor. Dar in cuvintele:Nu mai ai nici un soi de avere! erau cuprinse toate nenorocirile din lume." Expresia avaritiei lui Grandet atinge apogeul in scena mortii sale: Eugenia ii cere binecuvantarea, iar el ii spune, cu gandul in alta parte, "Ai grija de tot! Imi vei da socoteala acolo, sus!" Evolutia fiecarui personaj balzacian are o dinamica specifica.

Ascensiunea spre varful societatii e urmarita staruitor de catre scriitor, pentru ca apoi fiecarui personaj sa-i fie relevata si prabusirea rapida in infernul degradarii. Un alt personaj care doreste sa se afirme pe plan social este Julien Sorel din romanul "Rosu si negru" scris de Stendhal. Tip caracteristic realismului, Julien Sorel incearca sa parvina. Fiu de taran, dotat cu inteligenta si cu vointa puternica, Julien Sorel face eforturi de a se afirma pe masura calitatilor sale, de a dobandi o pozitie sociala superioara, facand sa i se uite originea umila, pentru care este dispretuit de clasa dominanta. "Rosu" si "negru", cuvintele din titlu, reprezinta simboluri pentru cele doua cariere intre care Julien Sorel trebuie sa aleaga spre a parveni: cariera militara (rosul fiind culoarea uniformelor din acel timp) sau cea ecleziastica (negrul sutanelor). Seminarist, Julien este preceptorul copiilor domnului de Renal si se indragosteste de sotia acestuia. Ajuns la Paris, ca secretar al marchizului De la Mole, tanarul o cucereste pe fiica acestuia, Mathilde, cu care urmeaza sa se casatoreasca. Planurile le sunt dejucate de o scrisoare trimisa marchizului de catre doamna de Renal. Intr-un prim impuls, Julien o raneste pe doamna de Renal cu un foc de pistol, regretanu-si apoi fapta. Condamnat la moarte, el acuza tribunalul de faptul ca l-a pedepsit nu pentru tentativa de crima, ci pentru incercare de a-si depasi conditia sociala : "N-am cinstea sa apartin clasei Domniilor voastre [] Nu vad pe bancile juratilor nici un taran mai instarit, ci numai burghezi indignati. " Rosu si negru este romanul unei energii. "A trai inseamna a simti ceea ce traiesti, inseamna a incerca senzatii puternice", afirma Stendhal.

Nimic nu este mai rau pentru societate si individ decat stagnarea, inertia. Fiica de tarani instariti, educata la calugarite si hranita cu lecturi romantice, Emma Bovary suporta cu greu casatoria cu medicul de tara cumsecade,dar marginit, Charles Bovary. Visand o viata romantioasa si aristocratica, Emma Bovary incearca sa evadeze din mediul banal in care traieste, prin iubirile succesive pentru Leon si Rodolphe. Meschinaria acestora si amenintarea dezastrului financiar, constiinta esecului pe toate planurile o imping la sinucidere. Emma urmareste un vis imposibil. La nivel concret, ea isi doreste o dragoste ca in povesti, o iubire ametitoare, o romanta si o viata diferita si nicidecum banala. La nivel inconstient insa, ea isi doreste starea pe care o avea atunci cand era copil, cand totul se invartea in jurul ei, cand nimic nu era imposibil si nu trebuia sa faca alegeri sau sa-si asume responsabilitatea alegerilor ei. Isi doreste vremea in care viata putea sa fie asa cum si-o imagina ea si nu exista nici un motiv pentru care ea nu putea fi ca in visele ei. Evolueaza intr-o stare interioara de perpetua nevoie. Ea este o femeie in permanenta nesatisfacuta, dezamagita, aproape depresiva. Ceea ce este paradoxal in cazul Emmei este ca nimic nu poate aduce satisfactia, mereu va fi altceva mai mult de dorit, idealul care, prin definitie, nu poate fi atins. Ea uita ca realitatea este neputincioasa pentru a-i indeplini dorintele. Totusi, Emma nu tolereaza asteptarea si manifesta o nerabdare tipica si renunta la un moment dat sa mai viseze, dezamagirea fiind prea mare, si se sinucide. Emma isi cauta implinirea in imaginar, dar care pana la urma moare pentru ca nici una din fantasme nu devine realitate. Ceea ce este tragic in cazul ei e ca este prinsa intr-un cerc din care nu poate iesi. Ea viseaza si isi doreste ca visele ei sa devina realitate, dar atunci cand ele devin realitate, ea viseaza altceva. Aceasta caracteristica se manifesta la Emma Bovary in refugiul ei in literatura. Oricat de mult ar incerca Charles sa o multumeasca, oricat de multi bani i-ar da, Emma nu poate fi satisfacuta. Emma este o mare cheltuitoare. Toti banii pe care ii primeste de la Charles ea ii cheltuieste pe carti, pe haine, dantele pe care, dupa ce le cumpara, le gaseste nefolositoare si urate. Sotul ei ajunge sa aiba datorii financiare, iar ea da vina pe el pentru nefericirea lui si pentru cea a cuplului lor

Viata sociala a "caracterului oral", asa cum este el descris de Freud, este marcata de o tendinta spre individualism. Egocentrismul caracterului este in legatura cu posibilitatea subiectului de a se satisface prin el insusi. Tendinta sa catre individualism se justifica in egala masura prin viata sa interioara, bogata si elaborata. Traieste "in lumea lui", rupt, intr-o oarecare masura, de realitatea obiectiva, realitatea celorlalti. Pe de alta parte, se dezintereseaza usor de ceilalti, universul lui parandu-i-se cu mult mai pasionant. Caractere complexe, contradictorii, sunt si personajele lui Dostoevski. Personajele sale sunt capabile de crimele cele mai abjecte si de faptele cele mai generoase. Ele traiesc cu voluptate purificarea sufleteasca prin inpasirea nelegiuirilor comise. Asa este studentul sarac Raskolnikov (Crima si pedeapsa), care ucide o batrana camatareasa pentru a-si dovedi lui insusi ca este o personalitate "exceptionala", situata dincolo de bine si rau, in afara moralei comune. Remuscarile care il cuprind trezesc in Raskolnikov omul. Condamnarea la deportare o va resimti ca pe o pedeapsa meritata si ca pe o sansa de purificare, in care va fi ajutat de devotamentul si dragostea Soniei, femeia care se sacrificase pentru familia sa, pastrand un suflet curat in cela mi injositoare situatii.

In concluzie, o lume a pasiunii isi da intalnire, in constiinta personajelor lui Balzac, Stendhal, Flaubert sau Dostoevski, cu o lume a energiei realizand un profil social in functie de mediul in care personajul traieste si se afirma.