Aparitia terorismului

Aparitia terorismului

Terorismul nu a aparut de-a lungul timpului cu aceeasi intensitate. Ca rezultat, atunci cand reaparea un fenomen terorist dupa o perioada relativ calma, exista tendinta de a-l privi ca pe un fenomen nou, fara precedent .

In vechea mitologie greaca, teroarea (Phobos) si frica (Deimos) erau numele date celor doi cai care trageau carul de lupta al lui Ares, zeul razboiului, al violentei institutionalizate. Inca din Antichitate, frica si teroarea au reprezentat instrumentele convingatoare ale fortei sau vointei . Violenta era calea cea mai des utilizata pentru realizarea unui scop politic. Ea putea fi indreptata impotriva membrilor unor elite, contra unor pretendenti la putere sau impotriva populatiei pentru a o supune.

Formele initiale de manifestare a terorismului au avut la baza motivatii religioase , primele grupari sociale care ar putea fi considerate teroriste fiind Sicarii si Zelotii, de origine iudaica, care au aparut in timpul ocupatiei romane din Orientul Mijlociu, in secolul I i.Hr.

Si sustinatorii altor religii au recurs la metode care, in prezent, ar putea fi considerate teroriste, o astfel de grupare fiind Asasinii - o ramura a sectei musulmane siite Ismailiti, care a activat in secolul al XI-lea, in Orientul Mijlociu. Aceasta grupare de musulmani sectanti fanatici, care adesea actionau sub influenta drogurilor, era folosita de catre conducatorii ei spirituali pentru a raspandi teroare in randul necredinciosilor (mai ales politicieni sau clerici- Gadis -care refuzau sa adopte versiunea purificata a Islamului, pe care acestia o propovaduiau cu forta ) prin violenta si crima.

Asasinii ismailiti au fost prima grupare care a folosit crima planificata si sistematica pentru a induce teroarea pe termen lung, transformand atentatele in arma politica. Aceasta grupare a prezentat similitudini certe cu miscarile si organizatiile teroriste moderne si contemporane. Astfel, Asasinii au facut dovada unui manierism vadit in materie de atentate, ei folosind intotdeauna pumnalul, niciodata sageata sau otrava, desi probabil au existat, multe ocazii cand acestea ar fi fost mult mai usor si mai sigur de utilizat .

Modul de operare devenise o semnatura inconfundabila a gruparii in scopul terorizarii: atentatorii erau prinsi intotdeauna, acestia considerand ca a supravietui unei misiuni este un lucru rusinos. Loialitatea Asasinilor fata de liderii lor a atras atentia europenilor care au facut din numele acestora un sinonim pentru credinta si sacrificiu.

Desi Asasinii s-au mentinut aproape 200 de ani, constituind primul exemplu de conspiratie terorista contra reprezentantilor statului, obiectivele acestei organizatii nu au putut fi niciodata atinse .

Spre deosebire de asasini, zelotii evrei si sicari au supravietuit o perioada mult mai scurta, cam 60 de ani in secolul I i.Hr., insa influenta lor a fost notabila, dovedind ca terorismul mesianic are adanci traditii incepand din Antichitate.

Zelotii au reusit sa provoace o revolta masiva impotriva ocupatiei romane. Riposta legiunilor romane a fost dura, finalizandu-se cu distrugerea Templului -centrul ritual al iudaismului, decimarea populatiei evreiesti din Cipru si Egipt. Masacrul culminant a avut loc la Masada in anul 70 i.Hr., unde s-a inregistrat una din primele sinucideri colective de proportii din istoria omenirii . Decizia de a recurge la teroare era sustinuta de dovada pe care credinciosii o considerau necesara pentru demonstrarea credintei adevarate .

Teroarea mesianica a fost deseori dublata in Antichitate de terorismul functional, caracteristic unor state razboinice ce urmareau sa slabeasca rezistenta adversarilor prin recurgerea la teroarea planificata. Astfel, asiro-caldeenii erau recunoscuti pentru cruzimea cu care isi tratau prizonierii, acest procedeu fiind imprumutat mai tarziu si de persani. Hoplitii spartani efectuau periodic raiduri de decimare a hilotilor -populatie majoritara, ce era tinuta sistematic sub un regim strict de teroare. Folosirea unui echilibru de forte intre clasa dominanta si majoritatea asertiva, a constituit unul dintre fundamentele existentei statului spartan .

Desi nu s-a ajuns inca la un consens in ceea ce priveste relatia dintre teroare si terorism, multi istorici reputati neacceptand ideea existentei terorismului, ca fenomen bine-definit, in Antichitate sau in feudalism, subliniau faptul ca teroarea este o stare psihica, in timp ce terorismul se refera la o activitate sociala organizata, nimeni neputand nega faptul ca teroarea este cheia care declanseaza terorismul. Actul de terorism a fost intodeauna un scop similar descurajarii generale; victima de moment este mai putin importanta decat efectul general asupra unui grup anume caruia ii este, in realitate adresat actul exemplar . Simptomatica este butada celebrului militar chinez Sun-Tzu: Omoara unul - terorizeaza o mie.

Deci, terorismul, desi produce victime individuale este un act indreptat impotriva unei colectivitati. Teroarea este un fenomen natural, iar terorismul reprezinta exploatarea constienta a acesteia. Prototerorismul Antichitatii a avut un caracter coercitiv, menit sa manipuleze vointa victimelor sale si a publicului martor. Intimidarea se bazeaza pe amenintare, iar amenintarile trebuie intarite din cand in cand cu acte violente pentru a se mentine credibile. Acest lucru a fost inteles incepand de acum patru mii de ani de generatii intregi de catre capetenii tribale, sefi de clanuri razboinice, faraoni sau strategi.

Cultul sacrificiului de sine a fost un element caracteristic si in cazul atentatelor executate de catre Strangulatori - un cult religios indian ai carui adepti isi strangulau, in mod ritualic, victimele (de obicei calatori, alesi la intamplare) ca o jertfa zeitei hinduse Kali, care simbolizeaza teroarea si distrugerea.

Dupa cum afirma David Rapoport, aceste ritualuri pot fi considerate ca manifestare neviciata a terorismului de natura religioasa, anterior secolului al XIX-lea, religia reprezentand singura justificare acceptabila a terorii .