Familia -obiect de studiu al psihosociologiei

1. CONCEPTII PSIHOSOCIOLOGICE PRIVIND FAMILIA: Relatiile dintre sexe in dinamica societatii

Istoria umanitatii ca si a individului uman pune in evidenta complexa si inepuizabila problema a relatiilor dintre sexe pe intreg traseul existentei omului, chiar de pe treptele primare ale ontogenezei si sociogenezei, ca o determinare complexa a carui continut este biopsihosocial; ca omul prin natura si esenta sa, se autodefineste ca structura relationala si actionala, iar prima forma recunoscuta a relatiilor dintre oameni este relatia dintre barbat si femeie - aspect prezentat si consemnat in scrierile religioase - Biblia - raport care in mod necesar conduce la constituirea structurilor de convietuire socio-umana, cunoscute sub genericul familia.

Constructiv si proiectiv, individul uman nici nu ar putea sa traiasca - spun studiile de specialitate - o viata complexa, bogata si in toate dimensiunile sale natural psihologice si sociale, in profunzimea sa, in lipsa sau in afara relatiilor de familie. Asa ca, nevoiti sau nu, barbatii si femeile au convietuit dintotdeauna, pe toate treptele devenirii ontogenetice si sociogenetice, pe toate treptele societatii umane constituite, cu grade specifice de implicare fie a barbatilor, fie a femeilor in dobandirea functionalitatii acestei forme de relatii, careia ei i-au dat continut particular.

Observatiile si cercetarile facute in istoria umanitatii si a gindirii umane sustin ca atractia interpersonala intre sexe - potrivit conceptiilor, doctrinelor traditionale - este data chiar de simpla prezenta a barbatilor si femeilor in fata partenerului; aceasta face posibila nasterea in structura interna a fiecaruia a unei forte energetice speciale (Tsing) din care, de altfel, se dezvolta forta permanentei atractiei sexuale, pusa in evidenta de unii ginditori ai filosofiei grecesti, chineze, hindusa, sau generalizata in forma existentei legii atractiei sexuale (O.Weininger, 2002). Ideile confuze, emotiile neexplicite, indoielile noastre fata de problemele relatiilor dintre sexe -numita erotism- capata culoare si intelegere cind le privim istoric:

1.1 Gandirea antica

In gindirea chineza antica se pleaca de la faptul ca principiile complementare, contradictorii, antitetice care dau mister vietii sunt categoriile de Yang, forta masculina, si Yin, forta feminina, privite ca forta fizica in primul caz, si ca forta spirituala in cel de-al doilea caz, forte care interactioneaza in dobindirea iubirii cultivata la individul uman. Astfel, arta dragostei si a iubirii in gindirea chineza - taoismul - este o stare psihosociologica cu valente sanogene, respectiv de sanatate fizica si mentala, cu rezonante in gindirea si practica psihologiei contemporane (I.Mitrofan, N.Mitrofan, 1996).

Spre deosebire de gindirea chineza antica, in gindirea indiana - cea care a definit si Principiul tantrismului yogic - se sustine ca relatia dintre barbat si femeie, "iubirea sexuala, are semnificatia unei cai initiatice, de perfectionare spirituala realizata prin transcenderea conditiei spirituale si armonizarea cosmica a fiintei umane" (M. Eliade, 1994). Unirea (contactul) erotica depaseste simplul contact intersexe, ea se transpune intr-un veritabil ceremonial conferind cuplului sublima valenta de cuplu divin; senzualitatea devine astfel, in mistica hindusa, o cale de apropiere, de accedere la Nirvana, la o stare in care se instaleaza "repausul absolut", linistea trupeasca si spirituala totala, eliberarea de orice suferinta si trairea unei paci generalizate; in uniunea erotica se realizeaza o stare de betie amoroasa, de imponderabilitate absoluta, de fericire deplina dar si de autonomie individuala (ibidem). In aceasta viziune, sexualitatea indeplineste rolul de vehicol al constiintei in care se instaleaza starea nirvanica, ca fericire vesnica, la care ajunge sufletul cind nu mai este obligat sa se reincarneze; sufletul eliberat de suferinta, dar dominat de mare liniste, se contopeste cu esenta divina. Energiile create, cele de natura sexuala nu se consuma doar odata cu terminarea contactului sexual, respectiv prin actul ejacularii, dimpotriva, acest proces fiind oprit (coitus rezervatus) iar contactul, relatia sexuala continua printr-un puternic joc imaginativ al autorilor care imprima la subiecti un puternic autocontrol fiziologic atit momentului ejacularii cit si trairilor emotive autonome (tehnica tantrica) (ibidem). Aceasta tehnica - tehnica tantrica - declanseaza o forta energetica numita Kundalini - energie care are rolul de a sublima, de a face incintator, de a perfectiona si amplifica forta spirituala, mentala a individului.

Potrivit gindirii hinduse, in special a Scolii Sahajiya, relatia interpersonala dintre barbat si femeie, incorporeaza toate componentele naturii umane, se realizeaza in toate dimensiunile existentiale ale individului uman, in structurile sale bio-psiho-sociale, ca o stare de placere erotica totala, permanenta, fara repaos. In aceasta relatie plina de imaginatie si creativitate, partenera, iubita, dobandeste idealul, feminitatea completa, originea fericirii totale, a fascinatiei, a satisfactiei, bucuriei si daruirii depline, iar cuplul creat in relatia erotica, amoroasa traieste momente neintalnite in viata reala, nesimtite vreodata, dintre cele mai imbatatoare si inaltatoare, dobandind prin toti porii naturii umane o indiscutabila stare plina de fascinatie si de identitate fermecatoare si captivanta, acea "conditie dumnezeiasca", prin care cuplul contempla realitatea divina, ca realitate ultima.

Este stiut ca asemenea conceptii le vom intalni si in gandirea filosofica greaca antica, confirmandu-se ideea ca spiritele, marile idei in miscarea lor prin univers se intalnesc si se identifica. Fiecare fiinta - sustine Platon in "Banchetul" (1984) - nu este o structura, o entitate completa, pura, absolut individuata, pentru ca ea poarta in sine jumatatea celeilalte parti, a celeilalte fiinte de sex opus. Cu alte cuvinte, fiecare fiinta este purtatoarea intregului dat, al intregului existential, fiind astfel determinata sa-si caute permanent partea rupta din sine, respectiv complementul sau, prezenta in partener, in fiinta de sex opus. Doar prin unirea acestora partile devin una, posedand prin aceasta absolutul individuat al fiintei de sex masculin si feminin. Ideea nu este singulara, ea este prezenta si la alti ganditori ai Greciei Antice. Aristofan este unul dintre acestia. El sustinea ca la inceputul existentei indivizii existau doar ca androgini - gr. Andr barbat" + gyne = "femeie" - respectiv, fiinte care tineau de ambele sexe. O asemenea monstruozitate a maniat pe Zeus, care intr-un moment de totala suparare a taiat fiinta de ambele sexe - androginul - procedand la separarea sexelor, orientandu-le unele catre altele. Ambii ganditori greci, si nu numai ei, sustin ca separarea sexelor si crearea noilor relatii dintre ele fac posibila aparitia si dezvoltarea relatiei de dragoste, de atractie irezistibila, de cautare permanenta, de impreunare a barbatului cu femeia, dobandindu-se numai asa unitatea deplina a fiintei umane, deci a familiei sale.

1.2 Conceptia lui Weininger

Fascinanta problema a relatiilor dintre sexe intruneste noi dimensiuni in gandirea filosofica, literara, psihologica, medicala etc. a perioadelor istorice care au urmat. Spatiul nu ne permite o asemenea analiza. Dintre acestea credem ca merita sa poposim asupra conceptiei lui Otto Weininger "fiul ratacitor al modernitatii vieneze" spune L.M.Vosicky - cercetatorul provocator care pana la varsta de 23 de ani, (varsta la care se sinucide) lasa insemnate texte, lucrari care surprind prin bogata documentare si informatie, prin noutatea si sinceritatea abordarii vastului domeniu al relatiilor sexuale si rezistenta sa in fata suspiciunilor ideologice din acea vreme sau de dupa aceea. Autor al "Legii atractiei sexuale", ca si a unor studii care pe de-a dreptul surprind - "Homosexualitate si pederastie", " Sexualitate masculina si sexualitate feminina", "Maternitate si prostitutie", " Erotica si estetica", "Esenta femeii si sensul ei in Univers" etc., oprindu-ne doar la cateva dintre acestea - si surprind pentru putinatatea anilor traiti de autor si bogatia problemelor, a fenomenelor psihologice abordate.

Prin studiul "Legi ale atractiei sexuale" O. Weininger (2002) pune in termenii determinismului existential, ai necesitatii si legitatii, ceea ce vechile doctrine filosofice - chineza, hindusa si greaca - indepartatele intelepciuni au intuit cu privire la relatiile dintre sexe la fiintele determinate sexual, in special la om, respectiv existenta fara nici un fel de opreliste a atractiei sexuale a irezistibilei forte de cautare a celor doua sexe - femeiesc si barbatesc. "Barbatul si femeia - arata ganditorul provocator - nu sunt decat tipuri care nu se gasesc reprezentate pur nicaieri in lumea reala, nu putem vorbi aici de o atractie sexuala care ar incerca sa apropie un masculin pur de un feminin pur." Un asemenea fenomen existential interuman, atractia sexuala, arata O. Weininger, este similar gravitatiei universale, iar acolo unde ea pare a fi infirmata intervin factori si conditii aparte de alta complexitate, genetica, sociala, educationala, etc., similara starii de imponderabilitate.

In conceptia autorului, Legea atractiei sexuale se intemeiaza pe faptul ca "spre unirea sexuala tind intotdeauna un barbat deplin (M) si o femeie deplina (F), tipuri ideale care se gasesc distribuite la cei doi indivizi diferiti, in fiecare caz in parte in proportie diferita"(pg. 74). Dar ceea ce este masculin (m ) si ceea ce este feminin (fμ) intr-un individ oarecare rezulta ca la orice afinitate perfecta, respectiv in cazul celei mai puternice atractii sexuale, a impreunarii barbatului cu femeia, se dobandeste barbatul absolut, ideal, dupa cum si femeia absoluta, ideala. Aceasta pentru ca in lege se opereaza cu ipoteza ca fiecare individ poseda in sine atat caracter feminin cat si caracter masculin, structuri naturale care vor cere complementaritate pentru fiecare individ uman in parte, proces prin care se va completa partea "absenta", incompleta din natura insului - masculina sau feminina - constituind astfel unitatea omului, dobandita interrelational. Potrivit acestei legi orice barbat contine in sine dominanta masculina μ in proportie de si din cea feminina de , dupa cum orice femeie naturala va detine din dominanta sexului sau (w) si din cea masculina. Astfel apare si se dezvolta atractia intersexe - sexuala - ca o forta de o intensitate extrema intre care complementaritatea masculina si feminina din natura individului se satisfac reciproc, dobandindu-se numai asa unitatea deplina a individului, a barbatului complet si a femeii complete, respectiv a familiei. Legea atractiei sexuale are in vedere si alte componente, si alti factori care intervin in atractie, in intensitati si in proportii specifice, asa cum este cazul gustului, a preferintei barbatului si femeii asupra celei / celui cautat pentru unire (forma somatica, culoarea parului, ochilor, pigmentul, talia, varsta, etc.) si care au valoarea, insemnatatea lor, atat in atractie, actionand ca factori senzuali, erogeni ca si in satisfactia reciproca a actului trait.

1.3 Gandirea psihologica

Asemenea aspecte sunt tratate diferit in gandirea psihologica. Amintim in context, doar faptul ca in conceptia lui C. G. Jung (1875-1961) - psiholog si psihiatru elvetian, creatorul Scolii psihologiei analitice - se sustine ca barbatul poarta in sine imaginea unei femei (in general) ca insusire ereditara inscrisa in sistemul organic al individului; este un arhetip, model original, al experientelor ancestrale, a carui geneza vine de la stramosii indepartati privind natura feminina. Acelasi lucru este valabil si pentru femeie care poarta in sine imaginea unui barbat ce este inscrisa in sistemul organic al fiintei.

Prima imagine este barbatul, numita anima, iar a doua este femeia, cunoscuta ca animus, implinirea acestor imagini fie de catre barbat fie de catre femeie, ofera posibilitatea de a gasi replica in fiinta multiforma a celuilalt (Jung, 1994, pg.74).

1.4 Stiintele medicale

Cercetarile stiintifice de specialitate - genetice, medicale, psihologice, etc.- sustin ca determinarea sexului individului uman reprezinta un aspect complex, amplu si destul de complicat. In definirea lui apare ca o rezultanta a multiplelor procese ale sexualizarii in dinamica lor, in devenirea lor fireasca, naturala, inca din momentele conceptiei si postconceptiei - genetic, embrionar, foetal, perinatal, pubertar, psihocomportamental - momente care, contribuind la determinarea sexului, la orientarea, la directionarea caracterelor de sex, feminin sau masculin, la relatiile dintre ele (T. Stoica, 1972).

Astfel in stadiul genetic - stadiu care se identifica cu momentul fecundarii se determina sexul genetic, cel natural, cromozomial; in cel embrionar-foetal, structurat in trei momente distincte se determina sexul gonadic, sexul gonoforic, si sexul genital extern; in stadiul perinatal apare diferentierea sexuala a sistemului nervos - feminin/masculin; in cel pubertar - stadiu in care intra in actiune hormonii - procesele conduc la finalizarea maturizarii somatice sexuale; in sfarsit stadiul psihosocial, comportamental, se formeaza, se edifica prin actiunea proceselor educationale, al modelelor culturale practicate, promovate in colectivitate, a obiceiurilor, traditiilor, experientelor individuale traite, respectiv prin invatarea comportamentelor sexuale (ibidem).

Retinem ca punctul de pornire in determinarea, in devenirea sexului individului uman il reprezinta sexul genetic- in jurul acestuia "penduleaza" intreaga devenire a sexului - care se fixeaza inca din momentul fecundarii, in urma combinarii dintre cromozomii sexuali ai spermatozoidului si ovulului. Celulele organice ale organismului uman contin 46 de cromozomi, structurati in perechi, dintre care 44 autozomi si 2 cromozomi sexuali, ultimii putand fi identificati in forma XX (homogami), sau XY (heterogami). Celulele organice sexuale mature - spermatozoidul si ovulul - contin 23 de cromozomi structurati astfel: ovulul contine 22 de autozomi si un cromozom sexual X (22+X); spermatozoidul contine 22 autozomi si un cromozom Y (22+Y). Sesizam asadar ca toate caracterele genetice, ereditare ale individului uman sunt determinate de cromozomi care sunt dispusi in perechi: primele perechi in numar de 22 numiti autozomi, determina diferitele componente ale corpului, iar cea de-a 23-a pereche a cromozomilor, numita gonozomi, difera dupa sex: perechea XX apartine si determina sexul femeiesc, XY apartine si determina sexul masculin, barbatesc. Doar aceste perechi de cromozomi determina sexul individului uman.

Este stiut ca: sexul gonadic incepe sa se formeze dupa a 46 zi de evolutie a embrionului si se definitiveaza pana in a 56-a zi, cand embrionul devine posesorul unui sex bine determinat, definit - testiculi sau ovare; sexul gonoforic corespunde dezvoltarii tractului genital intern, care dupa a 57-a zi de dezvoltare a embrionului evolueaza catre un sex unic - masculin/feminin, proces care se incheie la sfarsitul lunii a treia de existenta a embrionului. Din acest moment embrionul poseda sexul gonoforic intern, in concordanta cu sexul gonadic; sexul genital extern se contureaza incepand cu luna a treia de existenta a embrionului cand la barbat, evolutia tuberculului genital ia forma alungita a penisului in toata structura sa anatomica, iar la femeie evolutia tuberculului se dezvolta dand nastere clitorisului si tuturor componentelor anatomice, incat la sfarsitul lunii a cincea, sexul genital extern este edificat. Sexul legal al copilului la nastere este dat de sexul organelor genitale externe ale acestuia; sexul pubertar este pus in evidenta de actiunea structurilor de hormoni sexuali si finalizat de aparitia primului ciclu menstrual la fete, ca si a primei ejaculari la baieti. Acum, in acest stadiu, in aceasta etapa de dezvoltare a individului uman asistam la finalizarea procesului realizat prin fecundare, specific stadiului genetic care determina sexul genetic, natural cromozomial; sexul psihosocial, comportamental, este sexul declarat in mod legal la serviciile de stare civila, sex pus in evidenta de sexul genital extern, prin procese ample, prin comportamente complexe dobandite prin actiuni socioeducative, prin influente ale mediului existential dat, in baza modelelor culturale promovate, asimilate si practicate, actiuni prin care sunt functionalizate, individualizate conduitele si "calitatile " propriului sex, dar prin raportarea sa la sexul opus. (T. Stoica, 1972).

Comportamentul sexual - asupra caruia vom reveni - fiind un proces care se construieste, la fel ca oricare alt fapt sau fenomen social, (E. Durkheim), devine permanent pe baza normelor si valorilor insusite din mediu, a experientelor individuale traite pe traiectul existentei. Dar procesele masculinitatii si feminitatii niciodata, dupa cum am vazut, nu sunt totale, aceasta pentru ca in fiecare sex se gasesc elemente de ordin morfologic, fiziologic, hormonal si psihosocial (afectiv) din sexul opus, este adevarat ca acestea exista in proportii si grade de intensitate variabila.

1.5 Gandirea actuala

Cercetarile stiintifice efectuate in timp asupra relatiilor dintre sexe, au evidentiat faptul ca, inca din stadiile promiscuitatii, a convietuirii amestecate specifice salbaticiei si barbariei, se manifesta o atentie, o grija protectoare fata de femeie; iar nevoia de a trai, de a exista, de a supravietui a omului a impus o anumita conduita in ce priveste relatiile dintre sexe, o atitudine plina de atentie, de grija fata de progenituri, pentru acomodarea si obisnuirea cu starea de coexistenta familiala, cu permanentizarea raporturilor dintre barbat si femeie si a acestora cu ceilalti componenti ai familiei.

Totodata - sustine I.Mitrofan (2002) - s-a generalizat relatia de suportabilitate, ca o dimensiune constanta, invariabila a vietii cuplului, oricare ar fi stadiul istoric in care acesta exista, ori gradul de dezvoltare culturala, economica, sociala, psihosociala al acestuia. Suportabilitatea intersexe, dintre barbat si femeie nu numai ca a determinat dar a si asigurat devenirea consonanta, unitara a cuplului familial, stabilitatea acestuia si depasirea, intr-o forma sau alta a starilor disonante, de instabilitate si disfunctionalitate care s-au ivit, punandu-se mai presus de orice valoarea si rolul existentei conjugale in raport cu alti factori ai devenirii.

Promovarea unui asemenea mod de convietuire - cel al suportabilitatii - a contribuit la gasirea consensului existential al partenerilor, intelegerii intervenite in solutionarea si reglementarea amploarei raporturilor interpersonale specifice cuplului familial; a permis gestionarea pozitiva a tensiunilor, divergentelor sau chiar a conflictelor de cuplu; a angrenat cresterea increderii intre componentii familiei si in primul rand a increderii intre parteneri cu efecte directe in activitatea acestora, in eficienta individuala si comuna; in sporirea prestigiului si autoritatii cuplului familial, a functionalitatii sale. Este adevarat ca acest model promovat in relatiile familiale nu este static, dimpotriva, se modifica in timp, odata cu noile acumulari dobandite, de conditiile de mediu si gradul de penetrare al lor in relatiile de familie, dar si in raport de structurile de personalitate ale partenerilor de grup. In termeni generali, acest model poate fi reprezentat astfel:

0

Comunicare

Afectivitate

Protectie

Intelegere

Sexualitate

Respect

Bunastare materiala,

spirituala, psihosociala

Relatia dintre barbat (B) si femeie(F), relatia de cuplu, reprezinta un anume grad de indentificare a subiectilor pe baza perceperii, intelegerii si evaluarii reciproce, fara o suprapunere totala, dimpotriva, cu respectarea si promovarea autonomiei fiecarui partener. Apoi, acest model realizat ca raport, ca sistem de relatii interpersonale cu o anume specificitate are ca elemente de continut: comunicarea, afectivitatea, protectia, intelegerea, evaluarea, sexualitatea, respectul, bunastarea, atat materiala cat si spiritual-culturala, psihosociala.