BAPTISMUL

NOI CONSIDERATII ASUPRA MISIONARISMULUI BAPTIST

Pentru a intelege demersul misionar al Bisericilor baptiste si in mod deosebit in relatia lor cu unitatea Trupului lui Hristos, este fara indoiala necesar de a incepe printr-un scurt apel la istoria acestei credinte si a convingerilor fundamentale ale acestor Biserici. Este necesar, de asemenea, de a preciza imensa majoritate a Bisericilor evanghelice in Apus, zis la modul general evanghelice, care sunt practic Biserici baptiste - chiar daca nu le vom preciza numele tuturor fractiunilor dizidente, totusi e nevoie de a indica marea familie confesionala baptista care numara, la nivel mondial, 45 de milioane de credinciosi baptisti practicanti si care se regaseste sub numele de Alianta Baptista Mondiala.

Bisericile baptiste au aparut in anul 1611 in cadrul curentului radical al Reformei anglicane, cunoscute sub numele de independente. O speta din cadrul acestui curent reformist s-a auto-intitulat puritanism, curent care a trecut in continentul european sub influenta radicala de tip calvinist. Asadar, la Amsterdam intalnim comunitatile menonitilor, provenite din randul anabaptistilor pacifisti inca din secolul XVI.

Aparuta in Biserica Catolica, ca raspuns la accentuatul proces de decadere morala al acesteia, Reforma va marca un punct de cotitura bine conturat in istoria bisericeasca si sociala. Incepand cu John Wycliff, Martin Luther, Zwingli, Jean Calvin, ea va furniza lumii o intreaga pleiada de reformatori, de deformatori si alte categorii de lupi ce au incercat si incearca in continuare sa sfasie Trupul lui Hristos, fiecare revendicandu-si proprietatea inconteastabila asupra capului.

Invatand din plin Sola Scriptura, preluata din Reforma, ei cauta sa se identifice cu Bisericile nou-testamentare. Comunitatile baptiste sunt alcatuite din persoane care au raspuns chemarii Evangheliei. Fiecare membru al Bisericii a trait o experienta personala de pocainta si de credinta si a depus propriul angajament in fata lui Hristos botezandu-se (sau rebotezandu-se). Fiecare Biserica locala detine o deplina autonomie si nu este izolata de celelalte comunitati (exista comuniune si cooperare).

Intrarea in aceste Biserici se face prin botezul prin afundare, fiind acceptate doar persoanele care sunt capabile de marturisirea directa a credintei lor. Trecerea la baptism este asezata pe seama harului divin si pe initiativa lui Dumnezeu, traditia baptista insistand asupra importantei pe care il are raspunsul dat initiativei divine de catre viitorul membru (initiativa divina este considerata dar al lui Dumnezeu). Este vorba de o experienta personala a iertarii, a eliberarii si a relatiei cu Dumnezeu: Tatal, Fiul si Sfantul Duh.

Zelul pentru evanghelizare vine, in mare parte, din vointa de a se face partas unui nou mod de viata, din dorinta de a da raspuns personal la credinta insuflata de Dumnezeu (accentul cade exclusiv pe gratia universala, pe sacramentalism, pe greutatea institutiei eclesiastice sau a traditiilor considerate capabile de a reamplasa prezenta si actiunea Duhului Sfant.[2]

Avand la inceput ca temei o realitate sociala, fenomenul de rupere s-a aplicat apoi si aspectului religios. Abandonand toate aspectele cultice si mistice ale crestinismului, reformatorii n-au facut altceva decat sa puna piatra de temelie pentru toate 'bisericile' noi aparute. Dreptul fiecarui crestin de a interpreta Biblia conform parerii proprii a deschis calea afirmarii si propulsarii fenomenului de anarhie sectara.

Din latinescul 'sequi-a urma', cuvantul secta defineste o grupare dizidenta adunata in jurul unui lider pe care-l urmeaza insusindu-si automat toate principiile acestuia. Notiunea ar mai putea deriva si din verbul latin 'secare' ce inseamna 'a taia, a rupe', definind astfel o grupare ce se desprinde din un trunchi originar.

Max Weber descrie Biserica drept o institutie menita a oferi mantuirea, iar secta ca un grup contractual. Secta este o asociere libera de crestini austeri si constienti, care, datorita faptului ca se simt cu adevarat renascuti, se reunesc, se separa de lume si se retrag in cercurile lor restranse[3].

Unii teologi leaga aparitia notiunii de secta de scrierile ioaneice, in special Apocalipsa, unde este vorba despre comunitatea intru iubire in jurul lui Iisus Hristos, a izolarii de lume si a asteptarii timpurilor de fericire milenara. Aceste comunitati nu pot fi decat minoritare dat fiind faptul ca apartenenta la ele postula un ascetism moral viguros si o sfintenie personala ce tinde spre desavarsire.[4]

Cuvantul 'erezie', de sorginte greaca, denumeste in limbaj teologic acelasi fenomen de rupere - in plan doctrinar - de credinta Bisericii Inca din primele secole ale crestinismului tendinta eretica se manifesta cu vadita putere. In contextul in care doctrina nu era inca formulata, interpretarile eronate ale Scripturii aveau uneori la origine intentiile laudabile. Cu timpul insa, cristalizandu-se dogmele, iar credinta imbracand forme exprimabile prin definitii, erezia ajunge sa se manifeste drept rezultatul neputintei de a imbratisa expresia deplina a adevarului si, in consecinta, limitarea la o parte sau la un singur aspect al acestuia cu pretentia ca acesta este intregul adevar[5].

Apostolul Pavel arata invederat crestinilor ca Biserica nu va fi scutita de dezbinari si drept aceea indeamna staruitor la pastrarea nealterata a credintei (Col. 2,8; Gal. 1,6-7; I Cor. 15,1-5; II Tes. 2,9-l2, s. a.).

In cadrul fenomenului sectar baptismul ocupa un loc bine precizat, facandu-se remarcat la inceput prin conceptia lui originala despre Botez. Inceputurile lui, istoric vorbind, isi gasesc obarsiile in secolul al XVI-lea, legandu-se de numele gruparii anabaptistilor. Acestia isi revendicau o origine crestina primara, unii cercetatori identificand pe stramosii lor printre catari, albigenzi catari, donatisti etc.

Prezenta anabaptistilor in istorie se leaga de numele lui Thomas Mntzer, renumit reformator, de reformatorii insisi. Nascut in 1948 in localitatea Stoleberg devine un cunoscut erudit teolog catolic. Se face remarcat de asemenea si prin atitudinea lui ostila fata de Arhiepiscopul de Magdeburg. Luand contact cu ideile hiliaste ale lui Ioachim de Calabria, devine un fervent partizan al acestuia, incepand sa propovaduiasca cu mult zel. Desi adept al lui Martin Luther, se va desparti de acesta, considerand ca Reforma s-a oprit doar la aspectul religios, iar implicatiile de ordin social sunt neglijate.

In 1520 pleaca la Zwickau unde gaseste un teren propice pentru aprofundarea ideilor hiliaste, mai ales ca aceste idei erau foarte raspandite in zona. Pe langa acestea el mai propovaduia ideea mantuirii 'sola fide', negand rolul faptelor bune in mantuirea omului, iar - pentru el - Hristos nu a fost decat un simplu om care a murit pe cruce o data pentru totdeauna.

Conflictul dintre el si Luther se adanceste, materializandu-se in cuvinte injurioase. Revolutia lui fiind infranta, este decapitat in 1525 in prezenta principilor reformati germani. Desi avea numai 28 ani el ramane in istorie ca un veritabil pod peste Reforma al tuturor ereziilor[6], multi vazand in el o jertfa neoprotestanta si un martir al furiei lui Luther.

Dupa inca cateva tentative nereusite de revolutie, anabaptistii se regrupeaza in jurul lui Simmon Menon, preot catolic care va pastra din ideologia miscarii doar aspectele pur religioase. Dupa moartea sa, menonitii s-au rupt total de viata sociala.

Forma actuala a baptismului este cunoscuta incepand cu anul 1611. In Olanda, pastorul puritan John Smith, emigrat din Anglia ia contact cu menonitii care nu recunosteau validitatea pedobaptismului. Se autoboteaza si isi castiga o serie de adepti. Nu dupa mult timp insa regreta decizia sa si incearca sa se reintoarca la menoniti. Nu toti discipolii sai sunt de acord, astfel ca se intorc in Anglia sub conducerea lui Thomas Holwys si intemeiaza prima biserica baptista. Aici sunt persecutati, de aceea multi se alatura armatelor lui Oliver Cromwell. Ei se vor diviza in curand in Baptistii generali, adepti ai doctrinei ca Iisus a murit pentru toti oamenii, si Baptistii particulari, adepti ai conceptiei calvine despre predestinare. In 1791 aceste doua grupari se vor reuni.

Cam tot in aceasta perioada apar in istorie si baptistii americani sub conducerea lui Roger Williams, fost pastor puritan, care emigreaza in 1631 in America de Nord. infiintand secta Baptistii regulari. Cei 12 membrii initiali se boteaza unul pe altul prin scufundare. Obtin deplina libertate in 1783, odata cu proclamarea Independentei U. S. A.

Baptistii americani se vor dezbina si ei in. numeroase grupari dintre care amintim: Baptistii menonisti, Baptistii vechi, Baptistii liberi, Baptistii logisti sau de sambata, Baptistii celor 6 porunci, Baptistii unitarieni, Baptistii cufundatori, Baptistii cuvantului etc.[8]

In Romania aparitia baptistilor este legata de prozelitismul ungar. Un articol din 1913 semnat de un deputat ungur arata urmatoarele: E de mare insemnatate faptul ca chestiunea romaneasca poate fi rezolvata in parte cu ajutorul baptismului. Baptismul poate ajunge la cuceriri de necrezut in judetul Arad, In anul 1915, Gyorffi Istvan scria: foloasele baptismului pentru noi maghiarii sunt incalculabile. Sa se lateasca cat se poate de mult, caci el duce pe romani la maghiarizare. Autoritatile care impiedica raspandirea lui rebela pacatuiesc impotriva intereselor nationale maghiare . La o conferinta din Budapesta din 1926, baptistii au hotarat ca in fiecare an, in prima duminica din februarie sa se roage pentru caderea Bisericii Ortodoxe si triumful baptismului .

In 1856 Karl Scharschmit emigreaza cu sotia in Romania si, in urma umilei activitati misionare, reuseste sa intemeieze prima biserica baptista din tara noastra. In 1865 germanul Augustin Leibig boteaza in apele Dambovitei mai multe persoane, iar un an mai tarziu infiinteaza, in strada Popa Rusu, cel dintai locas de inchinare baptist care exista si astazi. In Transilvania prima biserica apare in 1875 la initiativa unui croitor ungur, Antal Novak, care va deveni ulterior pastor in Salonta Mare. Dupa primul razboi mondial bisericile baptiste din Transilvania se aduna in Uniunea Comunitatilor Crestine Baptiste, iar in 1921 se infiinteaza si primul seminar baptist. In noiembrie 1944 Statul Roman recunoaste libertatea de cult a baptistilor.[12]

Bisericile baptistilor sunt constituite dintr-un grup de credinciosi voluntari ce adera din proprie convingere la credinta baptista. Ele sunt organizate in plan local in comunitati, care la randul lor sunt incluse in Uniunea Comunitatilor Baptiste din Romania cu sediul in Bucuresti. Uniunea este condusa de un Comitet ales pe termen de trei ani, compus din cel mult 15 membrii alesi din delegatii comunitatilor. Organul suprem al cultului baptist este Congresul compus din delegatiile comunitatilor. Mai functioneaza pe langa Seminar si Casa de pensii organizata in anul 1958; revista cultului este Indrumatorul crestin baptist.[13]

In pofida libertatii de cult de care beneficiaza, multi dintre baptisti se considera chemati sa continute opera de propovaduire a cuvantului lui Dumnezeu, incalcand chiar regulile si legile proprii. Astfel ei sustin un misionarism constant, chiar acerb in unele cazuri, din dorinta lor de a face cat mai multi adepti. Bineinteles, noii adepti trebuie sa se lepede de orice apartenenta la vreun alt grup social, religie si neam. Toti sunt frati in cadrul poporului baptist .

In ciuda sintagmei ca fiecare este artizanul propriei mantuiri, baptistii au grija sa cultive pe copii de mici in spiritul fratietatii si al credintei intransingente pe care o practica. Notiunea de baptist nu vadeste nici o inrudire cu cea de smerenie. Formele constiintei sociale sunt anihilate in favoarea unor precepte religioase straine de orice notiune a iubirii crestine.

Prozelitismul lor se bazeaza foarte mult pe ideea de spectacol. Am putea spune ca spectacolul este de fapt ideologia baptista conducatoare. Spectacol in cult, spectacol in doctrina, baptismul cauta cu orice pret atragerea tinerilor acelora pe care cu o falsa indiferenta ii considera capabili sa discearna de capul lor intelesurile adanci ale Sfintei Scripturi.

Imaginea prafuita a misionarului, cu Biblia sub pelerina, incepe sa dispara in favoarea mijloacelor tehnicii moderne: casete audio si video cu predici, concerte, spectacole, toate infatisand acea viata de fericire si fraternitate umana ideala. Solemnitatea pe care ei o acorda serviciilor de cult le asigura o crestere a dozei de interes din partea tinerilor. Cea mai subtila forma de prozelitism ramane insa ajutorarea celor in nevoi, oferirea de asistenta medicala si sociala. Desigur, fara vestmantul religios, aceste manifestari ar putea fi o forma de iubire a aproapelui pe care insusi Mantuitorul o recomanda. In cazul baptistilor ele se indeparteaza chiar si de anticul consilium ei auxilium si raman doar mijloace de marire a masei de 'credinciosi'. Gesturile sensibile, umanitare, excursiile, formatiile artistice, spectacolele religioase, toate acestea sunt invelisuri care atrag, creeaza un mediu ambiant, favorizant prozelitismului. Insistenti, neobositi, prozelitistii baptismali considera 'vanatoarea de suflete' o datorie fata de Hristos.[15]

Serviciile religioase sunt oficiate in anumite zile ale saptamanii, precum si la sarbatorile pe care le celebreaza: Anul Nou, Boboteaza, Floriile, Pastile, Duminica Tomii, Inaltarea Domnului, Rusaliile si Craciunul.

Duminica dimineata are loc principalul moment religios cultic structurat astfel: intre orele 9 si 10-ora de studiu biblic in sali separate corespunzand categoriilor de varsta; urmeaza apoi ora de ''inchinare' in care pastorul indeamna pe fiecare sa isi aduca rugaciunea de multumire lui Dumnezeu. De remarcat ca in afara de multumire, baptistii nu cunosc alt mod de a se ruga nici macar nu le practica pe cele din Biblie, cum ar fi rugaciunea vamesului, etc. Aceasta incalecare de rugaciuni nu poate fi decat amuzanta si are rostul nu de a pune accentul pe rugaciunea propriu-zisa, ci de a evita un posibil accident de acest fel. Cel care aude mai bine insa, se opreste, renuntand in favoarea celuilalt, pentru a asigura o liniste a spiritelor si a diminua din dezordinea produsa[16].

Ultima ora este dedicata cultului propriu-zis, in care se talcuiesc anumite pasaje din Scriptura, se face cunoscut programul saptamanii urmatoare, iar fratii sunt rugati sa se adune in grupuri pentru a face misiune printre 'rataciti'. In timpul saptamanii, mai ales miercuri seara, asistam la aceeasi rugaciune spectacol: Asistam acum la asa-zisa rugaciune in grupuri, in care, credinciosii se cuprind dupa mijloc ca la hora, sau ca la sporturile de echipa, in momentul in care antrenorul echipei solicita Time-out-ul pentru a da indicatiile cuvenite echipei, si in aceasta componenta cei prezenti, in fiecare grup de aceasta nuanta, murmura rugaciunea sa, intregind show--ul organizat .

Invatatura de credinta baptista nu iese decat foarte putin din tiparele obisnuite ale protestantismului. Ei au pastrat din invatatura crestina doar cadrul cel mai larg doctrinar, strecurand interpretarile proprii, unele cu o subtilitate de-a dreptul dezarmanta. Scriptura este insuflata de Dumnezeu, Creatorul si Stapanitorul Universului, intreit in persoane: Tatal, Fiul si Sfantul Duh. Omul este dihotomic, trup si suflet, material si spiritual, si are liberul arbitru. Caderea in pacat marcheaza inceputul robiei noastre; toti suntem supusi pacatului si prin el murim spiritual. Omul nu poate sa-si imbunatateasca conditia sa efemera prin fapte bune, fiindca harul mantuitor; se acorda in mod cu totul gratuit. Pentru mantuire sunt necesare numai dorinta de pocainta si marturisirea credintei. Un accent deosebit se pune pe ideea nasterii din nou. Aceasta nu poate avea loc decat printr-un act constient, voit si liber al celui ce urmeaza sa renasca la o alta viata. Totusi, in conceptia baptista omul nu are nici un rol in aprofundarea, in trairea efectiva si insusirea harului divin ce se revarsa in sufletul sau. Fiinta umana este asadar incapabila sa-si insuseasca roadele unui har ce lucreaza de unul singur pe temeiul unei credinte marturisite cu gura.

Biserica reprezinta totalitatea credinciosilor din toate timpurile si locurile, dar nu are aspect vazut, nici ierarhie omeneasca. Preotia este universala, nu particulara, fiecare om are dreptul de a mijloci la Dumnezeu pentru el insusi fara nici un intermediar. Punand astfel omul intr-un cadru egocentric, baptismul anuleaza posibilitatea de a te ruga pentru ceilalti, de a te mantui prin ceilalti si de a-i mantui.

Noul Testament lasa spre comemorare 2 simboluri: Botezul si Cina Domnului, care nu sunt Taine. Cel dintai este rezervat numai adultilor ce au marturisit credinta in Hristos; cel de-ai doilea este simbolul mortii lui Hristos si comemoreaza jertfa de pe cruce si mantuirea noastra. Ea nu are rolul de a ierta pacatele si cu atat mai putin rolul ele a-L salaslui pe Iisus in inima omului. Duminica este cinstita ca si zi a invierii. Sfintii nu au sarbatori.

Dupa moarte sufletul trece printr-o stare intermediara, pana la judecata finala unde dreptii vor accede la viata vesnica, iar ceilalti vor merge la chinul vesnic. Cultul mortilor este doar o inventie, rugaciunile pentru ei nu isi au rostul fiindca nu mai pot fi ajutati dupa moarte. Rugaciunea este stare de vorbire directa cu Dumnezeu, de aceea nu necesita carti. Sfintenia se obtine prin lucrarea progresiva a harului in cel salvat.

In linii generale aceasta este forma de prezentare a doctrinei baptiste. Mai sunt desigur numeroase alte elemente, dar acestea se inscriu in cadrul doctrinar neoprotestant. Accentul in combaterea baptismului este fixat insa in cateva puncte esentiale prin care ei se deosebesc oarecum de celelalte denominatiuni crestine.

Baptistii marturisesc ca Sfanta Scriptura este singurul izvor nealterat al invataturii crestine, singura cea care contine adevarul revelat si normele de viata crestina autentica. Noul Testament este singura sursa ce ofera marturii de necontestat asupra vietii crestine din primele veacuri, iar fiecare crestin, chiar si cel mai umil, poate si trebuie sa primeasca Duhul lui Dumnezeu, luminile destinate a-l lumina si de a-l face sa inteleaga sensul cuvantului divin[18].

Pozitia ortodoxa este ferma: nici un credincios nu poate interpreta singur Biblia fara garantia Bisericii ca Stalp si temelie a adevarului iar Scriptura nu poate exista in nici un caz fara Sfanta Traditie, in ele sunt lucruri cu anevoie de inteles, pe care cei nestiutori si neintariti le rastalmacesc, ca si pe celelalte Scripturi, spre a lor pierzare (II Petru 3,16).

Cealalta parte a Descoperirii care n-a fost consemnata in Sfanta Scriptura, dar s-a pastrat prin viu grai, constituie un tezaur la fel de pretios ca si cel al Sfintei Scripturi, ea purtand numele de Sfanta Traditie

Locurile din Scriptura care arata realitatea Traditiei, cat si importanta sa sunt mai mult decat numeroase. Exemplu: Mat.28, 19-20; Rom. 10,17; II In. l2; 3 In. l3, 14: Fapt. 20, 31; II Tes.2,15; I Tim.6, 20, etc.

Baptismul nu face altceva decat sa aseze in locul Bisericii omul, in locul smereniei ascultarii pune mandria personala. Nici nu e de mirare ca exista chiar in sanul baptismului peste 13 miscari dizidente. Mantuitorul a trimis la propovaduire nu toata multimea care-L asculta, ci doar pe cei 12 Apostoli, ca unii carora le era data puterea de a intelege Tainele dumnezeiesti.

Sfantul Apostol Pavel arata Romanilor ca nimeni nu poate propovadui daca nu este trimis de Biserica (Rom. 10,15). Intamplarea cu famenul etiopian este mai mult decat graitoare pentru neputinta omului de a descifra singur adancul judecatii lui Dumnezeu. Pentru Sfanta Traditie si pentru interpretarea Bibliei se pot aduce o multime de argumente, atat rationale, cat si scripturistice si mai ales din Sfintii Parinti. Insa modul cel mai binevenit de a preintampina o discutie mai mult decat inutila pe acest taram cu un baptist indaratnic, ni-l ofera parintele Ilarion Felea. Conform opiniei lui, nu noi suntem cei ce trebuie sa argumentam credinta noastra, pe care stim de la cine am primit-o, ci sectarul, in speta baptistul. O conversatie de acest gen se rezuma la cateva precizari pe care baptistul trebuie sa le faca: cine a fost mai intai Traditia sau Biblia? Traditia nu a avut nici un rol la alcatuirea Bibliei? Biblia nu marturiseste nimic despre Traditie? Tot ce a predicat Mantuitorul se gaseste in Biblie? Crestinii cei dintai au avut Biblia in intregime? Au invatat din ea fara invatatori? Omul nu poate gresi la interpretarea Bibliei?[20]

Urmand linia fidela a protestantismului, in ceea ce priveste doctrina despre mantuire, baptistii invata ca Dumnezeu a mantuit pe om de pacat si de urmarile pacatului prin Iisus Hristos . El ne-a rascumparat prin sangele Sau; S-a inaltat la cer si mijloceste pentru noi pana la sfarsitul veacurilor. In 'viziunea baptista mantuirea imbraca diferite forme, de la cea mai radicala a predestinarii, pana la notiuni de intoarcere, credinta, regenerare, infiere, preservare. Ele sunt ierarhizate aleatoriu in functie de socotinta fiecaruia .

Pentru ei teoria rascumpararii este cel putin fantastica si bizara, dupa cum afirma baptistul Gill, desi ei insisi nu au formulat in linii fara echivoc doctrina despre mantuire. Mai trebuie spus ca, bazandu-se pe citate biblice ei sustin atat predestinarea, cat si inutilitatea faptelor bune in procesul mantuirii personale. Pentru predestinare ei aduc textul biblic de la Rom. 8, 28 unde se spune ca Dumnezeu Tatal i-a ales pe cei care vor fi rascumparati ca fiind cei chemati dupa planul Sau . Predicatorul Spurgeon argumenteaza aceasta interpretare prin faptul ca Dumnezeu, fiind neschimbabil si iubind pe fiii Sai, pe cei ce ii iubeste acum i-a iubit din veci. Sfantul Ioan Gura de Aur arata insa ca Dumnezeu lucreaza in noi nu numai prin dragoste, ci si pentru virtutea noastra, caci daca virtutile nu s-ar cere, atunci toti oamenii ar trebui sa fie mantuiti, fiindca Dumnezeu iubeste pe toti.'

Sfanta Scriptura arata invederat ca toti oamenii sunt chemati la mantuire fara deosebire (I Tim. 2,4), iar Hristos ne este noua curatire de pacate si de ale lumii intregi, iar harul Lui se rasfrange asupra tuturor oamenilor (I In. 2,3).

Citatul de la Romani se explica mai bine daca avem in vedere ceea ce indeamna Sfantul Apostol Petru: Pentru aceea fratilor mai vartos va nevoiti, ca sa faceti adeverita chemarea si alegerea voastra, ca acestea facand nu veti gresi niciodata (II Petru 1,10 - a se compara cu Fapt. 7,51; Mat. 25,42; Mat. 10,42).

Sustinerea predestinatiei i-ar scapa pe om de raspunderea faptelor sale si chiar mai mult ne-ar infatisa noua pe Dumnezeu in ipostaza unui zeu pagan neindurator. Afirmatia din Deuteronom 30,19 nu lasa insa nici o putinta de rastalmacire: Viata si moartea ti-am pus astazi inainte si binecuvantare si blestem. Alege viata ca sa traiesti tu si urmasii tai.

Invatatura eronata despre inutilitatea faptelor bune nu rezista la o cercetare aprofundata. Este de ajuns sa opunem citatelor baptiste pe cele care infirma o asemenea erezie. De exemplu: Rom.3, 28 Caci socotim ca prin credinta se va indrepta omul, iar nu din faptele legii in lumina versetului Marcu 8, 34, isi gaseste explicarea in implinirea poruncilor evanghelice: Cel ce vrea sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie, si tot astfel Gal. 2,16 la Rom. 8,2; Iacov 12, 14, 17, 19; Rom. 3,24, Efes. 2,8-9 la Efes. 2,10; Mat. 25. 34-35 s. a.

In ceea ce priveste doctrina despre Biserica, dupa cum zice pr. Ilarion Felea, aceasta este cat se poate de suspecta, fiindca se vorbeste despre 'bisericile lui Hristos'. Baptistii recunosc o biserica spirituala si una sociala; insa ei afirma ca Iisus are pe pamant biserici, grupari locale libere si autonome sub singura calauzire a lui Hristos, fara capetenii vazute. Nu recunosc preotia si ierarhia, ci au doar doi slujbasi pentru comunitate: pastorii si diaconii, care sunt 'hirotoniti'. Membrii comunitatii se primesc prin vot dupa un examen prealabil al credintei, apoi se boteaza. Tot prin vot se exclud si membrii care se fac vinovati de abateri grave.[26]

Aceste conceptii sunt total straine de invatatura ortodoxa si de spiritul Bibliei. 'Au doara S-a impartit Hristos?' se intreaba Sfantul Apostol Pa vel. Iisus Hristos nu a intemeiat decat o singura Biserica (Mat. 16,18) si El este chiar Piatra cea din capul unghiului. Nu exista alta temelie (I Cor. 3,11) iar trupul lui Hristos care este Biserica nu este o metafora. Au existat intr-adevar comunitati locale, dar cu independenta administrativa, supunandu-se Sinodului in orice problema de credinta (Fapt. 15). Mantuitorul S-a rugat ca toti sa fie una, o singura Biserica, un singur trup eclesial, un singur Domn, o credinta si un Botez.

Pe de alta parte, niciodata Biserica nu a fost lipsita de capetenii vazute sau de ierarhie. Istoric vorbind nu exista nici o indoiala. Iisus alege 12 Apostoli carora le incredinteaza sa propovaduiasca tainele imparatiei. (In. 15,16; Mat. 28,19). Vechiul Testament arata instituirea preotiei levitice, ce a prefigurat preotia vesnica a lui Hristos, 'dupa randuiala lui Melchisedec', fara inceput si fara sfarsit. Cu precadere epistolele pauline arata diferentierea clara a preotilor si episcopilor de ceilalti credinciosi (I Tim.4,14: Evr. 13, 7, 17: Efes. 4,11-12; II Tim. 4.2; I Cor. 4,15 etc).

Baptistii aduc insa argumente privitoare la preotia universala: I Petru 2,6-9; Apoc. l,6; 5,l0. Aceste fragmente nu dau insa dreptul fiecarui crestin de a fi 'pastor', dupa cum nu dau dreptul oricui sa fie 'imparatie', caci atunci n-ar mai avea asupra cui imparati. Potrivit Ies. 19,5-6, tot poporul iudeu era preotie imparateasca, dar numai semintiei levitilor i se acorda preotia sacramentala (Ies. 29, 9, 29). Implinirea preotiei, adica desavarsirea ei are loc in Iisus. Arhiereul cel vesnic. Potrivit Gal. 3,24; Evr. 7, 11-12, schimbarea legii este o urmare fireasca implinita de si in Hristos, tipul preotiei ideale, perfecte. Preotia nou testamentara nu e opozitie fata de cea veche, ci desavarsirea ei. Textele citate mai sus de baptisti nu arata decat diferentierea dintre crestini si adevarata imparatie a Domnului si a paganilor.[28]

Cea mai radicala deosebire intre Ortodoxie si protestantism o constituie doctrina despre har. Baptismul adopta o atitudine extremista afirmand ca nu exista Taine in Biserica, ci cel mult niste simboluri cu valoare comemorativa. Toate Tainele nu sunt decat adaosuri omenesti; harul divin se revarsa de-a dreptul fara nici o mijlocire sau lucrare sacramentala. Botezul nu este decat metoda prin care credinciosul isi marturiseste credinta in Hristos, fiindca suntem mantuiti prin credinta.

Pozitia ortodoxa este mai mult decat clara. Botezul prin apa a fost instituit de Mantuitorul si continuat prin traditie apostolica, este adevarat si unic, (Efes. 4,5; Rom. 6,4). Prin el ne eliberam de pacatul stramosesc, de urmarile lui asupra noastra, ne curatim de pacatele savarsite pana atunci, ne introduce in relatia de comuniune cu Dumnezeu, primim prin el darul de renastere si reinnoire la o viata noua. (Fapt. 2,38: Rom. 6,3; In. 3,5; Gal. 3,26-29; Efes. 5,26; Col. 2.13).

Se pune intrebarea: daca botezul nu este purtator de har, de ce se mai boteaza baptistii? Si de ce, daca omul numai la maturitate este capabil de credinta, Mantuitorul fericeste pe copii? (Mat. 11,25). Daca toate tainele sau actele de cult ar fi doar simple simboluri, de ce Iisus a poruncit implinirea lor zicand: invatati neamurile, botezandu-le., luati si mancati., beti dintru acesta etc. si nu a zis de exemplu: daca vreti luati s. a.? Obiceiul nu are putere de lege, dupa cum nici simbolul nu e purtator de har. Fara taine Biserica se reduce la o suma de filozofari fara nici un scop, o viata frumoasa fara implinire, ar deveni utopica.

La invatatura despre botez a baptistilor, acelasi pr. Felea aduce urmatoarele obiectii: baptistii trebuie sa dovedeasca anume ca porunca botezului data de Iisus oprea pe copii de la acesta; copii se nasc fara pacat; copii nu au fost botezati in epoca primara; biserica primara a fost timpul de decadere al Bisericii crestine.

Argumentarea este mai presus de orice indoiala: porunca lui Iisus de botezare a neamurilor nu indica mentiunea 'fara copii' (Mat.28,19). In Fapt. 2.38 se cere ca sa se boteze fiecare dintre oameni pentru a dobandi darul Sfantului Duh. Fara exceptii.

Ca Botezul este purtator de har si curatitor de pacate ne sunt la indemana o serie de citate scripturistice: Mc. 16,16; Col. 2,12-13; Gal. 3,27; In. 3,5 s. a. din care reiese clar ca un simplu ceremonial nu poate ierta pacatele.

Daca fiecare om este pacatos, dupa cum marturiseste insusi baptismul, atunci si copiii sunt purtatori de pacate, 'chiar de ar viata lor numai o zi'. (Fac. 8.21; Ps. 50.5; Iov 14,4; Pilde 20,9; III Reg. 8,47 etc.). Ei poarta germenul pacatului sadit in fiinta lor pe care il vor duce mai departe generatiilor ce vor urma. Daca mor nebotezati, cum vor putea intra in Imparatia Cerurilor, devreme ce nu au fost pusi in comuniune cu Domnul Iisus? Invatatura singura nu mantuieste oricat de frumoasa ar fi. Mai intai este botezul apoi insusirea credintei. Desi copiii n-au pacatuit, ci altul este cel care a pacatuit, atunci tot prin altul trebuie sa se si boteze prin credinta. Nasii sunt garantul ferm ca pruncii vor creste in indreptarul cuvintelor sanatoase. Daca copilul nu are in el harul Duhului, cum va putea face faptele Duhului, caci nimeni ce nu se naste din apa si din Duh nu poate intra in Imparatia Cerurilor. Dovezile scripturistice sunt covarsitoare. Antichitatea crestina a lasat si ea numeroase marturii: Sfantul Iustin Martirul si Filosoful ('Despre Botez'), Tertullian ('Despre Botez'), Irineu al Lyonului ('Adversus Haeresis'). Origen, Sfantul Ciprian al Cartaginei, Sfantul Grigorie Teologul s. A.[31]

Ca si Botezul, Cina Domnului este inteleasa doar ca un simbol, un obicei de forma, Iisus a cinat cu ucenicii Sai a mancat si a baut, apoi a poruncit ucenicilor ca de cate ori mananca si beau sa se gandeasca la El. Baptistii opteaza aici pentru intelegerea figurata a textului, caci Mantuitorul nu a rostit decat o binecuvantare obisnuita.

Textul nu ofera insa nici o invitatie de interpretare figurativa. Cuvintele Domnului au fost cat se poate de clare 'Luati, mancati, acesta este trupul Meu.Cel ce mananca trupul Meu. are viata vesnica si Eu il voi invia in ziua cea de apoi. ' (Mat. 26,26-28; Mc. 14,22-25; Lc. 22,19-20; In. 6,51-55). Mai mult Pavel scrie corintenilor ca Sangele si Trupul Domnului cu adevarat sunt prefigurate si implinite in paine si vin, si nu se fereste sa infiereze gresita intelegere a Cinei Domnului ca prilej ele mancare si betie (I Cor. 10,16-17; 11, 20-29). Cine cu nevrednicie mananca si bea Trupul si Sangele, vinovat se face de ele, arata mai departe.

Practica Bisericii primare ofera un plus de lumina asupra acestei realitati. Painea Vietii devine prilej de sminteala pentru iudei care nu intelegeau cum vor putea manca trupul lui Hristos, dar Acesta, departe de a alunga echivocul, intareste: 'Amin zic voua de nu veti manca trupul Fiului Omului nu veti avea viata in voi( In.6,48 s. u.).

Prin impartasirea cu Trupul si Sangele Domnului, nu le dobandim doar ca pe simple simboluri ale unei realitati divine, instituite doar sa-L reprezinte pe Hristos, ci ne impartasim cu Hristos in maretia vietii la care a ajuns prin inviere. Stanta Euharistie are un caracter intreit: de taina, de jertfa si anamnetic. Caracterul de taina este dat de impartasirea insasi cu Trupul si Sangele Domnului prezente in mod real sub forma painii si a vinului, care sunt prefacute in momentul invocarii Duhului Sfant, al epiclezei, care are loc in Sfanta Liturghie. Ca jertfa. Sfanta Euharistie se constituie ca o actualizare a jertfei Mantuitorului de pe cruce, jertfa ce se va implini pana la sfarsitul veacurilor, fara a-si pierde nimic din maretie, si care va aduce pururi pe sfintele altare in timpul mistic al jertfirii lui Hristos pentru noi.

Sfanta Taina a Impartasaniei, are si un caracter anamnetic, de ospat comemorativ fiind o aducere aminte a intregii lucrari de mantuire a neamului omenesc, constituindu-se ca o implinire a cuvintelor Mantuitorului: 'Aceasta sa o faceti intru pomenirea Mea' (Luca 22,19) si gasindu-si deplina rezonanta in cuvintele Sfantului Pavel: Ori de cate ori veti manca painea aceasta si veti bea paharul acesta, moartea Domnului vestiti. I Cor. 11,26.

Desigur doctrina baptista cuprinde si alte puncte esentiale ale crestinismului, rastalmacite si prefabricate in scopuri exclusiv umane. Totusi din cele prezentate se poate desprinde concluzia ca baptismul, ca atatea alte secte desprinse din trupul originar a! crestinismului, in incercarea lui de a prezenta o invatatura noua cu care sa atraga cati mai multi aderenti, a sfarsit prin a exploata la maxim un aspect doctrinar pe care a reusit sa-l sece de toate valentele mistice, sfarsind prin a propune un hibrid al reformei, un hibrid al crestinismului. Si totusi, aparitia atator denominatiuni nu face decat sa implineasca ceea ce Evanghelistul Ioan prevazuse inca din zorii crestinismului: 'Dintre noi au iesit, dar nu erau de-ai nostri, caci de-ar fi fost de-ai nostri ar fi ramas cu noi; ci ca sa se arate ca nu sunt toti de-ai nostri, de aceea au iesit'(l In.2,18-19).