dinamica grupului

V. comunicare, educatie, grup social, lider, norma, organizatie, putere, retea, t-grup

Disciplina sociologica ce reuneste ansamblul cercetarilor privitoare la grupurile mici. Intrucit accentul se pune pe analiza proceselor care au loc in interiorul grupurilor, termenul de d.g. este utilizat totodata pentru a desemna ansamblul proceselor de grup. Termenul a fost pus in circulatie de Kurt Lewin (Resolving Social Conflicts: Selected papers on group dynamics, 1948; Field Theory in Social Science, 1951), care a consacrat un nou mod de abordare a fenomenelor sociale, analizindu-le din perspectiva "situatiilor de grup'. Abordarea lui K. Lewin isi are originea in psihologia gestaltista, domeniu in care a dezvoltat asa numita "teorie a cimpuiui'. Acesta, in esenta, incearca sa explice comportamentul uman pornind de la doua categorii de factori -personali si de mediu, ansamblul acestora formind "spatiul de viata' ai unui individ. Atunci cind individul se afla intr-o situatie de grup, cele mai importante elemente ale "spatiului de viata' sint trasaturile grupului, membrii acestuia si situatia.

Potrivit metodologiei gestattiste, analiza trebuie sa porneasca intotdeauna de ta intreg si nu de la partile sale constitutive, deci de la grup si nu de la indivizi, obiectivul principal fiind tocmai analiza proceselor de grup. Perspectiva este una "dinamica' deoarece aceste procese sint interpretate ca interactiuni aie unor forte (totalitatea factorilor care definesc spatiul de viata), ce produc o rezultanta, care este tocmai comportamentul. Din acest motiv, d.g. la Lewin reprezinta o analiza a modului in care procesele de grup influenteaza comportamentele membrilor grupului si nu o analiza a grupului ca atare.

♦ D.g. este astazi privita in primul rind ca disciplina sociologica, ce reuneste un corpus foarte larg de teorii privitoare la grupul mic. Dorwin Cartwright si Alvin Zander (Group dynamics: Research and Theory, 1968) definesc d.g. ca un domeniu de cercetare dedicat cunoasterii avansate a naturii grupurilor, a legilor de dezvoltare, precum si a inte-ractiunii lor cu indivizii, cu alte grupuri, ca si cu institutiile sociale. Ca disciplina, d.g. isi revendica cercetari de dinaintea studiilor efectuate de K. Lewin deoarece analiza grupurilor mici incepuse cu citeva decenii mai inainte. G. Simmel este socotit adesea un precursor al acestui gen de cercetari, ca si F.H. Allport sau J. L Moreno, in timp ce altii, cum ar, fi E. Mayo sau M. Sherif, sint integrati direct in istoria d.g.

♦ In analiza proceselor de grup exista, in d.g., mai multe teorii complementare sau alternative care utilizeaza paradigme explicative distincte. Ca exemplu, formarea grupului, unul din procesele de baza, este analizata si interpretata cu ajutorul mai multor tipuri de teorii, cum ar fi cele freudiste (care considera ca grupurile se formeaza deoarece ele permit satisfacerea anumitor nevoi), tie tip sociobiologic (formarea grupului are o baza instinctuala, fundamental fiind "instinctul de turma'), sau diferite teorii sociologice cum ar fi teoriile comparatiei sociale dezvoltate de L. Festinger si S. Schachter (care explica formarea grupurilor prin nevoia de informatii, care pot fi obtinute doar din compararea cu ceilalti), sau cu ajutorul diferitelor teorii ale schimbului social (in care formarea grupului este interpretata prin prisma raportului costuri/recompense, pe care fiecare membru il ia in calcul si hotaraste daca sa se afilieze sau nu).

♦ D.g. se concentreaza insa si pe analiza altor procese si probleme existente la nivelul grupului. Conflictul, ca si alte forme ale tensiunii in grup, constituie un obiectiv major al cercetarilor din d.g. Un alt capitol important este legat de analiza normelor si a dinamicii acestora, unde sint de remarcat studiile de pionierat ale lui Muzafer Sherif, T. M. Newcomb si S. E. Asch. Ratiunile adeseori aplicative ale cercetarilor din d.g. fac ca analiza performantelor activitatilor desfasurate in grup sa ocupe un rol prioritar. S-au studiat astfel modalitatile in care structurarea sarcinilor influenteaza performantele grupului ca si rolul retelelor de comunicare, al relatiilor de autoritate, de atractivitate si al altor tipuri de relatii existente in grup, asupra eficientei activitatilor acestuia.

S-au dezvoltat totodata, in baza acestor cercetari, numeroase tehnici de imbunatatire a performantelor activitatilor desfasurate in grup (brainstorming, tehnica Delphi, tehnica grupului nominal, sinectica etc.). Cercetarile privind liderul, conducerea si puterea in grupuri constituie un alt capitol important al d.g. Putem include aici studiile privind tipologia si emergenta liderilor, eficienta acestora, tehnicile si strategiile de formare a liderilor, problematica coalitiilor, a mijloacelor de exercitare a puterii, a obedientei etc. In cadrul d.g. mai sint studiate totodata probleme cum ar fi, teritorialitatea in si a grupului, devianta si conformitatea, depersonalizarea, conflictul intre grupuri etc.

♦ Investitiile deosebite facute in cercetarea grupului mic, in special in SUA, s-au datorat, in primul rind, functiei aplicative si terapeutice pe care o au studiile din d.g. Domeniile prioritare in care cercetarile din d.g. s-au consacrat sint: sociologia industriala si a organizatiilor, unde primele cercetari s-au desfasurat in perioada interbelica (E. Mayo, J. Moreno) si au vizat analiza grupurilor de muncitori din organizatiile economice; in pedagogie, unde semnalam, in aceeasi perioada, studiile lui K. Lewin, R. Lippit si R. White; in justitie, unde d.g. s-a ocupat de analiza juriilor; in sport, ca si in orice alt domeniu in care activitatile se desfasoara in grupuri. O atentie deosebita a fost acordata grupurilor decizionale de tip politic, economic sau militar.

♦ D.g. nu este insa o disciplina foarte sistematizata si de aceea exista numeroase controverse asupra ei. Ea se prezinta ca un corpus de teorii, studii si cercetari ce au un puternic caracter eterogen, caruia lucrarile de sinteza, culegerile de studii si manualele cauta sa ii dea o aparenta de omogenitate si sistematizare. In unele situatii insa, teoreticienii inglobati in aceste lucrari nu se considera reprezentanti ai d.g., iar multi dintre autorii de referinta utilizeaza acceptiuni sau nuantari proprii pentru conceptele de baza ale d.g.  A.B.