STRATIFICAREA

STRATIFICAREA

Stratificarea este universala si omniprezenta, regasindu-se atat in societatile primitive (aparent simple si omogene), cat si in sistemele sociale cele mai diversificate si eterogene.

Toate sunt alcatuite din diviziuni verticale, intemeiate pe fie pe sex, varsta sau structura de rudenie, fie pe bogatie materiala, putere sau prestigiu.

Stratificarea este prezenta atat in grupurile primare (aparent cele mai putin inegalitare), cum ar fi familia, cat si in grupuri secundare (dintre cele mai selective), cum ar fi scoala. Deasemeni, toate sectoarele de activitate sunt stratificate: diferente de salariu, sursa de venit sau patrimoniul.

Alte aspecte poliforme ale acestui fenomen sunt:eterogenitatea religioasa a unei societati, intensitatea practicilor de cult in viata coreligionarilor, distributia puterii politice intre grupuri sau indivizi, proximitatea in raport cu centrele de decizie, gradul de angajare partizana, modurile de consum al bunurilor materiale sau simbolice, stilurile de viata.

Exista stratificare din momentul in care exista diferentiere, integrare, ierarhizare, inegalitate sau conflict intre elementele constitutive ale unui grup.

DISCURSURILE ASUPRA ORIGINII INEGALITATII

Se disting 4 etape logice in constructia teoriilor stratificarii:

1. Etapa prestiintifica - care incearca sa gasesca temeiul stratificarii in natura sau intr-o transcendenta;

2. Etapa originii imanente a inegalitatii;

3. Evidentierea proceselor sociale aflate la temelia stratificarii;

4. Sinteza problematicilor precedente pe baza unor concepte psiho-sociologice considerate elementare si fundamentale .

Originea inegalitatilor are un caracter imanent, fie ca sunt de inspiratie liberala sau socialista, ca decurg din gandirea lockiana (variante utilitariste) sau din aceea a lui Rousseau (cu cei doi poli, comunist si utopist), toate considerand proprietatea drept originea sau, cel putin, unul dintre fundamentele inegalitatii dintre oameni. Totusi, cele doua mari traditii se deosebesc in ceea ce priveste legitimitatea proprietatii.

Ideea conform careia inegalitatea se bazeaza pe proprietate nu apare nici odata cu socialistii, nici odata cu Rousseau, chiar daca acesta a popularizat-o, iar ceilalti au transformat-o intr-o dogma fragila (revolutiile comuniste din sec. 20).

Locul central al proprietatii in societatile moderne se identifica cu revolutia intelectuala realizata in jurul anului 1690 de:

a)Hobbes si mai ales de

b)Locke - teoria lui este o sinteza a teorilor despre starea de natura, despre contractul social, guvernarea limitata de lege si acceptata de cei guvernati, teorie care devine in sec. 18 o ortodoxie intelectuala si politica, triumfand odata cu cele trei mari revolutii (engleza, americana si franceza) .

In starea de natura oamenii sunt liberi si egali, iar proprietatea este colectiva; fiecare ia in functie de nevoi, fara consimtamantul celorlalti; omul este propriul stapan, iar munca si rezultatele acesteia ii apartin; deci, proprietatea este a individului care o munceste si beneficiaza de roadele sale (dreptul natural).

c)Teoria lui Rousseau este diferita de cea a lui Locke. Este specifica in raport cu traditia liberala.

1. In Discursul asupra originii inegalitatii (1754), prima parte: oamenii sunt in stare de natura, liberi si egali si nu au proprietate, fiecare multumindu-se cu ce le ofera natura . Aceasta este o stare primitiva, opusa starii de societate (om civilizat, devenit deopotriva proprietar si sclav)

2. In cea de-a doua parte a Discursului este descrisa, printr-o povestire utopica, geneza institutiei proprietatii private. Se constituie diferente in modurile de viata ale oamenilor prin cresterea demografica, imprevizibilul climei, fluctuatiile bunurilor de consum; se inventeaza arme pentru vanatoare si pescuit; cooperarea este profitabila, dar omul ramane individualist. Dezvoltarea vietii sedentare, colective genereaza comparatii provocate de invidie, dar nu o inegalitate. Oamenii incep sa coopereze si sa acumuleze bunuri, egalitatea dispare, patrunde proprietatea, urmeaza diviziunea muncii.

Rousseau: "Prelucrarea metalelor si agricultura au fost cele doua mestesuguri a caror descoperire a provocat aceasta mare revolutie".

Proprietatea este rezultatul muncii, iar dreptul de proprietate este o creatie a legii pozitive si nu rezulta din legea naturala. Dreptul de proprietate, inegalitatea si legea pozitiva sunt concomitente, organic legate si irevocabile, deoarece oamenii si-au dat consimtamantul.

d)Teoria utilitatii, Bentham (1789)- in Principiile codului civil, schitata in 1739 de David Hume, in Eseu asupra justitiei. Dupa Bentham, egalitatea e de natura sa maximizeze fericirea. In conformitate cu principiul de utilitate marginala, un bun ar produce mai multa placere celui care are mai putina bogatie decat altuia.

Legislatorul trebuie sa favorizeze egalitatea dintre cetateni, dar trebuie sa determine intai oamenii sa munceasca, intru-cat nu va exista fericire daca nu va exista bogatie care sa fie repartizata in vederea obtinerii egalitatii. Se impune, astfel, ca legea sa asigure roadele muncii individului. Indivizii trebuie retribuiti in functie de contributia lor la societate sau de contributia marginala a tipului de munca pe care acestia o realizeaza.

PROCESE SOCIALE ALE STRATIFICARII IN TEORIA FUNCTIONALISTA

Factorul de inegalitate si stratificare atribuit diviziunii muncii exprimat de Rousseau se regaseste in lucrarile lui Schmoller si Bcher (diferentierile existente intre profesiuni).

Teoria functionalista are dublul merit de a distinge procesele elementare, considerate a fi la baza stratificarii, precum si de a fi abstracta si suficient de supla pentru a putea fi aplicata diferitelor tipuri de societati. Schematic, ea poate fi condensata in 3 ipoteze (I) de diferentiere si un principiu de stratificare, exprimat cu ajutorul a 3 propozitii (P):

I.1.Orice societate este un ansamblu de pozitii structurate, carora le sunt asociate indatoriri sau functii;

I.2.Membrii societatii trebuie repartizati in aceste pozitii;

I.3.Indatoririle aferente fiecarei pozitii trebuie indeplinite de catre membrii societatii.

P.1.Pozitiile nu sunt de importanta egala pentru supravieuirea societatii;

P.2.Ele nu cer din partea membrilor societatii aceeasi experienta sau un talent egal;

P.3.Ele nu se realizeaza cu aceeasi placere.

Parsons a aratat ca valorizarea unei actiuni sociale este determinata de existenta unui sistem de valori.

NORMA, SANCTIUNEA, SI PUTEREA CA FUNDAMENT AL SEGREGATIEI SI INEGALITATII

Pentru Dahrendorf (1968), este importanta relatia dintre problema originii inegalitatii si conceptul unei societati umane in care contractul nu este altceva decat instituirea unor norme sociale obligatorii, ce fac apel la sanctiuni. Este social orice comportament care nu se datoreaza hazardului, ci este reglat prin norme si asteptari instituite si inevitabile.

Aceste norme sunt obligatorii, ele intemeindu-se pe sanctiuni. Orice comportament este, in consecinta, conformist sau deviant. Comportamentul conformist va fi recompensat, cel deviant, pedepsit.

Deci, daca societatea este, dupa cum sustine Durkheim, "un mediu moral", rezulta ca prin sanctionarea comportamentului in functie de norme se creeaza o "inegalitate de rang". Aceste inegalitati sunt individuale si nu sociale, deoarece ele se stabilesc pe baza deosebirii dintre cei care, din motive personale, sunt incapabili de un comportament conformist si cei care se conformeaza normelor.

Daca aceste atitudini fata de norme par sa se situeze la nivel individual, stratificarea sociala se defineste la nivelul pozitiilor : ierarhia evaluata a pozitiilor muncitorului, tehnicianului sau inginerului se situeaza la un nivel independent de indivizii care le ocupa. Lipseste oare o veriga intre sanctionarea comportamnetului individual si inegalitatea privitoare la pozitiile sociale? Raspunsul lui Dahrendorf este nu, veriga fiind continuta in notiunea de norma sociala.

TEORIA MARXISTA A FORMARII CLASELOR

1. Clasa, categorie de agenti economici si categorie sociologica

Conceptia marxista asupra claselor este piatra de incercare in raport cu care se definesc si se compara toate teoriile stratificarii. Odata cu Max Weber, Marx construieste un tip ideal, pe care il confunda uneori: tipul ideal, in sensul de model, cu tipul ideal, in sensul axiologic al unei datorii de a fi, si aceasta deoarece ramane prizonierul vointei sale de a-si pune teoria in slujba unei cauze.

Marx - despre clase: "Cei care n-au alta proprietate decat forta lor de munca, proprietarii capitalului si proprietarii funciari, ale caror surse de venituri sunt salariul, profitul si renta sociala, asadar. Muncitorii salariati, capitalistii si proprietarii funciari formeaza cele trei mari clase ale societatii moderne bazate pe modul de productie capitalist."

Clasele sunt categoriile de agenti angajati in procesul economic (descrise de economistii clasici), diviziune trihotomica bazata pe sursa de venit, dar nu pe venit. Venitul (criteriu calitativ) induce o structura de echivalenta ce defineste clase economice discrete intre care exista relatii. Sursa de venit este un concept macroeconomic abstract, cu dimensiuni empirice, una dintre ele fiind proprietatea .

Proprietatea are rol dublu, in conceptia lui Marx:

- face posibila trecerea indivizilor de la macroeconomic la microeconomic si

- permite surprinderea unor relatii concrete pe care indivizii le intretin unii cu altii.

Se deosebesc de la acest nivel cele trei tipuri de proprietate: forta de munca, capitalul si pamantul.

Tot la acest nivel se imparte populatia in: muncitori, capitalisti si proprietari de pamant.

Moduri de productie:

1.capitalist - caruia ii corespund burghezia si proletariatul

2.negustoresc - caruia ii corespund mica burghezie si taranimea.

Din articularea acestor doua moduri de productie decurg anumite raporturi socio-economice, atat la nivelul taranimii cat si la nivelul micii burghezii:

1.dimensiune mica a proprietatii si identitate a sursei de venit ;

2.contractare de datorii la bancheri si camatari ;

3.supuse legilor concurentei si cresterii capitalului, aceste doua clase sunt amenintate de proletarizare ;

4.situatia ambigua in care se gasesc are o expresie politica (uneori se aliaza cu burghezia impotriva proletariatului, alteori sunt de partea proletariatului).

2. Fundamentele si consecintele teoriei supuse probei faptelor

Se vor retine 3 aspecte importante, reprezentand fundamentalul doctrinei, precum si 2 consecinte, pe care Marx considera ca le poate deduce din analiza pe care o face structurii si evolutiei societatii capitaliste.

ASPECTE:

1.Marx isi intemeiaza teoria pe proprietatea asupra mijloacelor de productie si asupra fortei de munca. El defineste inegalitatile si luptele in raport cu contradictia dintre capital si munca aducatoare de profit. Orice forma de lupta politica este consecinta acestei opozitii economice. Neglijarea autonomiei politicului si a specificitatii actiunii colective duce la impasuri fara iesire.

2.Crezand ca a definit legea evolutiei formelor de proprietate (absenta proprietatii individuale si colective, proprietatile comunala, germanica, individuala si proprietatea asupra obiectelor si mijloacelor de munca), Marx gaseste firesc sa afirme ca abolirea proprietatii private, expresie ultima a proprietatii, va duce la desfiintarea exploatarii omului de catre om si, deci, a antagonismelor de clasa. Dar, experientele de la inceputul acestui secol privitoare la scoaterea in afara legii a proprietatii nu au dus la rezultatul scontat: clasele subzista, interesele lor raman contradictorii; puterea nu a produs niciodata atatea inegalitati si pare sa fie la baza noilor stratificari.

CONSECINTE:

Pauperizarea - Marx a formulat o lege privitoare la salariul muncitorului:

"Muncitorul modern, dimpotriva, in loc sa se ridice odata cu progresul industriei, decade tot mai adanc sub conditiile propriei sale clase . Muncitorul devine pauper si pauperismul se dezvolta chiar mai repede decat populatia si bogatia." - Manifesul Partidului Comunist (1848)

a)     teza pauperizarii absolute - bazata pe principiul concurentei dintre capitalisti, ce provoaca o tot mai accentuata diviziune a muncii, sarcinile devenind din ce in ce mai simple; munca simpla, usor de invatat; cheltuieli de productie mici; salariul scade deoarece salariul este determinat, ca si pretul oricarei alte marfi, de cheltuielile de productie; salariul real scade si el.

b)    teza puperizarii relative - acumularea capitalului provoaca cresterea salariului.

Pentru a-si apara sau spori plusvaloarea, capitalistul individual este pus in situatia fie de a-si spori cantitativ si simultan elementele capitalului (constant si variabil), fie de a-I schimba compozitia, facand sa cresca mai repede capitalul constant (masini, unelte) fata de capitalul variabil (salarii).

Aceasta se realizeaza doar daca se reinvesteste o parte din plusvaloare., economiile investite stimuland productia. La modul global, profitul scade din cauza cresterii salariilor sau a scaderii preturilor. Fiecare capitalist individual ajunge sa acumuleze cat mai mult, procesul ducand la o deteriorare globala a clasei capitaliste.

Folosirea de metode noi de productie mai performante, scoaterea de produse noi pe o piata din ce in ce mai mare este realizabila prin adaptarea la noua situatie a productiei, tehnologiei si comercializarii produselor.

In caz contrar, orice capitalist ar dispare si ar deveni salariat. Este necesara deci concentrarea capitalului si reducerea numarului de capitalisti, care, zdrobiti de concurenta, se proletarizeaza .

PUTEREA CA DIMENSIUNE IREDUCTIBILA A STRATIFICARII

Analiza puterii in teoriile elitelor si intoarcerea la o clasificare dihotomica mase-elite

Pareto afirma ca lupta de clasa nu va dispare prin eliminarea conflictului dintre munca si capital. Fundamentul stratificarii poate fi la fel de bine forta militara sau puterea politica. Vom asista la aparitia altor conflicte, intemeiate pe alte diviziuni ce sunt tot atatea expresii ale eterogenitatii sociale - conceptul partian cel mai important.

Eterogenitatea:

-trebuie extinsa atat la planul valorilor, cat si la cel al grupurilor constitutive ale societatii;

-interzice reificarea societatii;

-semnifica existenta unei stratificari si a unei opozitii intre masa indivizilor si elita.

Pareto defineste elita in doua moduri dferite dar complementare:

a)elita - o categorie sociala compusa din indivizice au nota cea mai mare in ramura lor de activitate (oameni de stat, ofiteri supeiori, savanti, artisti, cei care au venit mai ridicat)

b)elita - este acea categorie alcatuita din cei care exercita functii conducatoare in plan politic sau social. Din aceasta categorie fac parte elita guvenamentala (rol esential in conducerea statului) si elita ne-guvernamentala.

Elitele nu sunt stabile, disparand din motive demografice si psihologice, istoria fiind "un cimitir de aristocratii".

Pentru Pareto si Mosca teoria marxista este gresita, aceasta facand din putere o consecinta a dominatiei economice so datorita faptului ca aceasta nu gaseste un raspuns satisfacator la problemele actiunii sociale, care trimit la dihotomia elita-mase.

Pozitiile paretiana si marxista par ireconciliabile; nenumaratele sinteze ce au fost incercate (Wright Mills - 1956) s-au soldat toate cu un esec. Recentele studii privitoare la locul si rolul elitelor in societatile contemporane, punandu-si intrebari legate de spacializarea, concurenta si uneori coerenta elitelor care conduc diferitele institutii, subliniind multimea intereselor acestora si centrele de interese mai mult sau mai putin autonome, se indeparteaza deopotriva de cautarea unui ecumenism imposibil si de simplismul "traditiei machiavelice".

2. Problema izomorfismului dintre politic si economic si paradoxul disjunctiei lor

Lista mecanismelor de socializare stabilita de Lipset (1960):

a. Clasele populare sunt mai influentate de valorile dominante ale claselor de sus decat invers.

b. Ele sunt supuse unor presiuni contradictorii ce exprima opozitia dintre propria lor cultura si aceea a carei influenta o sufera .

c. Unul dintre corolarele primului enunt este ca, aceste clase populare sunt socializate in valorile politice conservatoare, datorita monopolului exercitat de clasele de mai sus asupra institutiilor de socializare, cum sunt sistemul de invatamant sau mijloacele de comunicare.

d. In virtutea principiului conform caruia e mai greu sa convingi pe cineva sa creada in posibilitatea unei schimbari benefice decat sa-I intaresti adeziunea la ordinea sociala existenta, partidele de stanga vor intampina mai multe greutati in mobilizarea claselor populare in jurul unor obiective ce vizeaza schimbarea societatii.

e. Din motive de numar si, in special, de nivel de instructie, clasele de mai sus au tendinta de a fi mai omogene din punct de vedere politic si mai neangajate decat clasele populare.

f. Primele trei enunturi, precum si statutul ridicat al claselor burgheze duc la concluzia ca atat comunicarea cat si influenta sa asupra comportamentelor sunt mai intense pe directia de sus in jos decat invers.

g. In comparatie cu indivizii ce au un statut scazut, cei cu un statut inalt sunt mai constienti de importanta actiunii politice.

Problema de metoda: construirea unui instrument de masurare a puterii

Analiza realizata de Hunter (1953) asupra structurii puterii intr-o comunitate este cea mai cunoscuta dintre toate cele care se bazeaza pe analiza reputatiei. Hunter defineste operational puterea drept capacitatea unor indivizi de comanda altora. Pentru analizarea relatiilor de putere se pun doua probleme clasice de metoda:

-se impune identificarea conducatorilor comunitatii care ar trebui intervievati

-se va construi un chestionar in vederea culegerii datelor pertinente privitoare la putere in comunitatea respectiva.

Hunter stabileste liste cu conducatorii ce ocupa pozitii inalte in organizatiile civice, industriale, comerciale, universitare, politice si cu indivizii al caroror statut socio-economic este foarte ridicat. Concluzionand, punctul de plecare necesar in construirea esantionului sau este ansamblul indivizilor ce detin pozitii inalte in institutii, desi stie ca exista probabil si altii care nu apartin acestor organizatii dar le manipuleaza pe la spate.

Sinteza weberiana si consecintele sale asupra cercetarii contemporane: clasa, statutul, partidul

Teoria weberiana se vrea deopotriva o critica si o imbogatire a modelului marxist de stratificare. Ca tip ideal, acesta permite cu siguranta explicarea unei parti a realului fara sa autorizeze totusi deducerea unor enunturi privitoare la forme de organizare fundamentale (prestigiul sau politicul).

Weber (1904) deosebeste cele trei dimensiuni: economica, statutara si politica, ce sunt corelate. Aceasta corelatie nu inseamna nici cauzalitate cu un sens unic, nici determinism.

Dimensiunea economica la care ne trimite clasa este definita ca ansamblu de indivizi cu interese comune economice, referitoare la detinerea de bunuri si la sansele de a-si crea un venit in conditiile oferite de piata bunurilor si piata muncii. Astfel, indivizii se repartizeaza la nivelul pietei.

Ca si Marx, Weber considera proprietatea a fi categoria fundamentala a pozitiei d

clasa, tipul de proprietate dominant variind de la un sistem economic la altul: economia capitalista radical diferita de economia bazata pe scalvie; fiecare tip creeaza o stratificare anume. Spre deosebire de Marx, Weber presupune luarea in considerare nu numai a aspectului dominant al proprietatii intr-o economie, ci si celelalte tipuri de bunuri detinute pentru o analiza aprofundata a claselor. Daca proprietatea defineste "clasele avute", monopolul exercitat asupra serviciilor determina la randul sau "clasele achizitoare". Paleta de servicii propuse de bancheri, negustori etc. este evaluata pe piata, aceste clase sunt cu atat mai puternice cu cat cererea este mai mare.

In sens invers, proletariatul nu detine nici un monopol asupra ofertei de servicii deoarece numarul muncitorilor, nivelul scazut de calificare cat si lipsa de organizare ca grup de presiune nu le permite exerciatrea unui control economic asupra pietei. Weber recunoaste specificitatea claselor mijlocii dar nu ca un reziduu, asa cum face Marx. Putem recunoaste ca diversitatea intereselor provoaca o serie de conflicte in cadrul carora opozitia simpla dintre burghezi si proletari nu este decat un caz particular.

Ordinea statutara, cea de-a doua dimensiune se refera la onoarea sociala sau prestigiul. Ea presupune existenta unei vieti comunitare bazate pe relatii continue si un minim consens cu privire la anumite norme si valori. Ierarhia statutelor (prestigiului) se intemeiaza pe judecati de valoare, pe evaluari facute de membrii comunitatii. "Grupurile de statut" se deosebesc prin stilul lor de viata la nivel de educatie, prestigiul conferit de nastere sau profesie, modul de consum al bunurilor materiale sau culturale. Indivizii unui grup intretin relatii sociale intre ei mai frecvent decat cu celelalte grupuri de statut. Prin consum excesiv si ostentativ, anmite practici culturale sau sportive, o lunga educatie, obiceiuri, un grup se apara de intruti asigurandu-si recunoasterea temeiniciei prestigiului sau. Cristalizarea acestor grupuri are loc chiar si in societatile democratice, constituindu-se adevarate aristocratii, in care accesul este aproape imposibil. Ierarhia statutara depinde de ordinea economica. Proprietatea nu este un criteriu de rapartitie statutara. Cele doua ierarhii nu se suprapun, autonomia lor creand o necongruenta a statutului.

Politicul, reprezentat de grupuri politice si partide, ordine ce depinde de existenta unor birocratii ce au in fruntea lor o conducere. Influenta pe care o poate exercita un individ, ce o poate exercita in cadrul unei actiuni comune, ii asigura pozitia in aceasta ierarhie. Organizarea partidelor depinde de felul in care este stratificata societatea, in functie de statut si clasa. Ele variaza in functie de structura de dominatie, obiectivul sefilor de partid fiind cucerirea puterii in cadrul comunitatii.

Categorii socio-profesionale

Sunt unitati discrete, nu intotdeauna total ordonate. Profesiile din care este alcatuita fiecare categorie trebuie sa fie omogene iar gradul de eterogenitate sa fie maxim. Desi istoria clasificarii dateaza cel putin din sec. 18, vom limita expunerea la cele folosite de cercetatori la exemplele americane si franceze recente. Scara socio-economica propusa de Edwards in 1943 clasifica profesiile in 6 grupe ierarhizate:

1.muncitori necalificati (muncitori agricoli, muncitori si personal de serviciu) ;

2.muncitori semi-calificati ;

3.muncitori calificati si maistri ;

4.functionari si profesii inrudite ;

5.patroni, cadre de conducere si functionari publici (agricultori cu exploatatii - proprietari si arendasi, mari comercianti si detailisti, alti proprietari, cadre de conducere si functionari publici) ;

6.profesiuni liberale.

Fiecare grupa este un segment al populatiei active. Se caracterizeaza prin interese, comportament si atitudine. Ierarhiile examinate de Caplow in 1957 presupun ca:

1.muncitorul intelectual este superior muncitorului manual;

2.statutul de patron este superior celui de functionar ;

3.importanta intreprinderilor depinde de marimea lor ;

4.este mai bine sa fii in slujba unei intreprinderi decat a unui individ: inseamna ca personalul de serviciu are un statut degradant.

6. Efectele si consecintele startificarii

Stratificarea are consecinte numeroase si diferite ca forma, obiectivul acestei parti isi propune sa se limiteze la studiul relatiilor dintre stratificare si 4 aspecte fundamentale ale vietii sociale, si anume: fecunditatea, socializarea, consumul si actiunile in general.

Efecte:

a)Cauzalitatea circulara dintre demografie si stratificare - exemplul fecunditatii

Preferam sa examinam relatia dintre stratificare si fecunditate decat cea dintre stratificare si mortalitate, deoarece mortalitatea este evidenta: clasele instarite au speranta de viata mai mare (nivel de instructie si un venit mai ridicat ce le permite sa ia masuri preventive de sanatate). Mortalitatea nu presupune nici un element de alegere (exceptie: sinuciderea). Fecunditatea depinde de casatorie, practicile de control al nasterilor si mortalitatii copiilor.

Daca individul este neputincios in fata mortii copiilor sai, el poate hotari in legatura cu varsta casatoriei sale, tehnica contraceptiva, data nasterii primului copil. Se prefera explicatiei adhoc, explicatia care leaga in mod identic urmatoareke 3 grupe de enunturi fundamentale:

-fecunditatea este corelata pozitiv cu statutul ;

-rata fecunditatii scade cand nivelul socio-economic creste ;

-exista trei tipuri de cicluri ale fecunditatii : traditionale, moderne si contemporane. Intre primele doua se constata o corelatie pozitiva si o relatie inversa intre ele si al treilea.

Se propune o teorie coerenta de catre economistii neo-clasici a variatiilor fecunditatii si trecerii de la un ciclu demografic la altul, acordand un rol important variabilei endogene si anume venitul.

Mortalitatea ridicata => reduce oferta de mana de lucru => cresterea salariilor => casatorii precoce => cresterea populatiei => dezechilibru mortalitate - fecunditate in generatia urmatoare => scade rata fecunditatii datorata reducerii salariilor.

Aceasta teorie anticipeaza o relatie pozitiva intre fecunditate si venitul relativ al familiei, chiar daca acesta este definit in raport cu veniturile familiilor din aceeasi grupa sau ca venit al familiei in diferite momente ale istoriei sale. Aceasta relatie este influentata de variabile: statul social, nivel de instructie sau mediul de rezidenta, care intretin cu fecunditatea si venitul efecte de interactiune.

b)Tipuri de socializare

Incepand cu Durkheim putem distinge 2 dimensiuni ale socializarii:

-reglarea sociala: se refera la controlul social al comportamentului normat sau ritual al indivizilor

-reglarea cognitiva: se refera la modele de gandire, credinte, mituri si expresiile sale intelectuale, fiind studiata prin manifestarea ei in exprimare lingvistica, semantica, sintactica; este vorba de familie, despre grupurile celor de -o seama, scoala, mijloace de comunicare in masa, biserici sau grupuri religioase, organizatii profesionale, politice sau sindicale. Socializarea poate fi planificata (scoala) sau nu (situatii particulare) , ambele cazuri putand influenta socializarea.

Socializarea se schimba de-a lungul unei vieti, familia fiind primul si cel mai important agent de socializare, dar nu unicul .

c)Consumul diferential

Teoria alegerii consumatorului are punctul de plecare in ipoteza de rationalitate, in care consumatorul alege combinatia coerenta de bunuri care ii maximizeaza satisfactia sau functia de utilitate. Consumul este analizat in teoria cererii, cererea unui bun sau a unei marfi este functie de veniturile cumaratorilor si de pretul celorlalte marfuri.

In teoria echilibrului partial, analiza se aplica unui bun sau unui singur sector, cererea unui bun este functie de veniturile cumparatorilor, preturile bunului cat si de preturile bunurilor de inlocuire.

Cererea este o relatie inversa intre pret si cantitati.

Engel a formulat o lege (referitor la relatia dintre cerere si venit) conform careia : atunci cand venitul creste partea din venit consacrata hranei scade. Claseaza bunurile in inferioare si superioare, cand venitul creste se produce o saturare progresiva a cererii unui bun.

Studiile psiho-sociologice se caracterizeaza prin examinarea efectului acestei segmentari in functie de stratificarea sociala pe bugete. Venitul este cel mai bun instrument de masurare a claselor sociale, in schimb indicii compoziti ai claselor sunt un predictor al frecventei de utilizare a bunurilor, activitatile din timpul liber, tip de comportament (pretul platit, tipul de magazin, ritualuri culinare)

d)Stratificari si sisteme de actiune

Orice actiune presupune 4 seturi de elemente distincte:

-optiuni posibile, ex. strategia jucatorilor ;

-consecintele fiecarei strategii, ex. celulele matricei ;

-valori atribuite consecintelor, ex. valorile diferitelor celule ;

-unul sau mai multe criterii de decizii, ex. maximizarea diferetei dintre beneficii si costuri.

Deci, un intreprinzator va prefera uneori, cresterea dimensiunii intreprinderii sale.

Rationalitatea actorului social ramane fundamentul explicatiei tuturor acestor modele ce decurg din aceeasi teorie.

Exista anumite teorii sociologice in care este nevoie sa se ia in considerare sistemele de valori in vederea decodarii contextului in care se opereaza decizia, definirea optiunilor si criteriilor a ceea ce este dorit . Valorile sunt resortul actiunii, fiind interiorizate de catre actor, invizibile, existenta lor fiind dedusa pe baza unor tipuri de comportament structurate si regulate.

Una din functiile socializarii este inculcarea progresiva, constanta, a valorilor a caror reusita este supusa unor teste de validare. Nu este o intamplare daca modelul de rationalitate statica cel mai elementar, care elimina interdependenta actorilor sociali, invatarea si interiorizarea valorilor care dematerializeaza individul, corespunde starii de natura, un univers viu de monade intr-un solipsism absolut.

Acestor teorii care explica comportamentul individual sau colectiv, printr-un determinism cultural, le-au fost aduse critici serioase.