COMUNICAREA

COMUNICAREA

Dictionarul limbii romane dǎ o definitie a teoriei comunicarii, pe care o considera 'o ramura a stiintei care se ocupa cu calitatea si caracteristicile informatiei transmise'. Dictionarul de sociologie defineste procesul de comunicare drept un 'proces de emitere a unui mesaj si de transmitere a acestuia intr-o maniera codificata cu ajutorul unui canal catre un destinatar in vederea receptarii".

Pentru Robert Escarpit, 'a comunica nu inseamna numai a emite si a primi, ci a participa, la toate nivelurile, la o infinitate de schimburi felurite care se incruciseaza si interfereaza unele cu altele'. Comunicarea este 'transferul de informatie prin intermediul mesajelor' afirma Pierre Guiraund.

Termenul insusi de comunicare de la latinescul communis (comun, a pune in comun , a fi in relatie) abia este cunoscut in urmǎ cu 40 de ani in sensul in care este folosit in prezent. De obicei, conceptul de comunicare se confunda cu limbajul, adica mijlocul de transmitere a ideilor. Daca in secolul al XlV-lea, termenul de comunicare era folosit cu sensul definit mai sus, incepand cu secolul al XVl-lea, o data cu dezvoltarea si modernizarea cailor de comunicatie, el capata o nouǎ semnificatie: aceea de a transmite, pentru ca mai tarziu, in secolele al XlX-lea si al XX-lea, odata cu aparitia si dezvoltarea mijloacelor moderne de comunicatie, comunicarea sa insemne, de fapt, transmitere, adica difuzare. In toate epocile anterioare, comunicarea, intrarea in relatie cu cineva aflat la distanta, presupunea deplasarea obligatorie a sursei; in epocile moderne, comunicarea inseamna un transport de 'ganduri si mesaje', nu numai de 'bunuri si persoane'.

Se modifica o data cu aceasta, nu numai sensurile conceptului de comunicare, ci si modurile si mijloacele comunicarii. De la comunicarea directa, care presupune obligatoriu prezenta fizica in acelasi timp a emitatorului si receptorului de mesaje se ajunge la comunicarea indirecta, mediata.

Dupa cum am vazut, comunicarea este inteleasa ca un proces al transmiterii expresiilor semnificative intre oameni, ca un concept care include toate acele procese prin care oamenii se influenteaza unii pe altii. Actul comunicarii se realizeaza atunci cand o sursa de mesaje transmite semnale, prin intermediul unui canal, la receptor, cand emitatorul transmite o informatie, o idee sau o atitudine (chiar tacerea implica o atitudine, o informatie).

Inainte de deceniul al cincelea al secolului XX, nu prea s-au intreprins cercetari dedicate comunicarii, mai ales, nu s-au conturat mijloacele moderne de comunicare in masa. Dezvoltarea vertigioasa a tehnicilor de comunicare, specifice erei electronice, a dus si la o imbogatire si diversificare a studiilor consacrate acestui domeniu si a subliniat necesitatea colaborarii creatoare cu o serie de discipline stiintifice, prin care sociologia, psihologia, filosofia, lingvistica, istoria, economia etc. Studiata ca proces social, comunicarea a devenit obiect de cercetare al stiintelor sociale.

S-a constituit astfel o teorie autonoma, a comunicarii sau comunicatiilor, definita drept 'un ansamblu de principii, norme si concepte care cauta sa explice procesele privind transmiterea, receptia, stocarea si utilizarea informatiilor din toate sferele vietii sociale, intre care politica, economia si opinia publica ocupa locuri prioritare'.

Au aparut, totodata, stiinte noi, cum ar fi: sociologia mass-media, psihologia mass-media, semiotica, lingvistica structurala , politica matematica, cibernetica, psiholingvistica, sociolinvistica etc.

Structura comunicarii

Procesul comunicarii presupune, deci, un transmitator, care trimite un mesaj unui destinatar; mesajul se raporteaza la un context. Mesajul este constituit din elementele unui cod care trebuie sa fie comun celor doi parteneri aflati in contact.

'A comunica inseamna a emite un semnificant pe baza caruia receptorul isi poate constitui sau reconstitui o anumita semnificatie', afirma Henri Wald in cartea sa 'Ideea vine vorbind'. Si adauga: 'Menirea oricarei limbi este sa comunice tuturor membrilor comunitatii ceea ce este comun in lucruri si in reactiile oamenilor fata de ele'.

ldeea incomunicabilitatii i se pare lui H. Wald o contradictie in termenii: 'Cine contesta comunicabilitatea poate sa afirme cu aceeasi indreptatire, ca mama care l-a nascut a fost o femeie sterila. Incomunicabilitatea este un termen contradictoriu: comunica imposibilitatea comunicarii. Cine este convins, cu adevarat, de imposibilitatea comunicarii, trebuie sǎ taca, nu s-o afirme. Orice discurs despre incomunicabilitate este, din capul locului, o absurditate'.

Structura comunicarii reprezinta o anumita relatie in triada E.M.R.: Emitator, Mesaj, Receptor, asa cum reiese din graficul de mai jos.

Pentru prima data, aceastǎ triada a fost propusǎ de Karl Buhler, in cartea sa din 1934, "Die Sprachtheorie". Ulterior, Roman Jakobson i-a adaugat inca trei componente: C.C.C.- Cod, Canal, Context.

Aceasta relatie de comunicare se realizeaza astfel: emitatorul lanseaza un mesaj, care va fi inscris intr-un cod. Inscrierea mesajului intr-un cod se numeste codare. Destinatarul va realiza o actiune de decodare, de descifrare a mesajului transmis.

Schema relatiei de comunicare este urmatoarea:

Context/mesaj/continut

Context/mesaj/continut

R

E

Mijloace

Contact/

Scop Cod/

Limbaj/

Codare / decodare

Transferul realizeaza elementul comun al informatiei. Informatia pleacǎ de la E si devine informatie pentru R. Transferul are loc intre doua entitati orientate cǎtre un scop. E are scopul de a oferii, R trebuie sa fie predispus sa recepteze. In anumite situatii, pot aparea mesaje intamplatoare - mesajele sunt discontinue.

Intre mesaj si cod exista o anumita discrepanta: mesajul este totdeauna foarte concret, nuantat, determinat de loc, de timp, de starea psihologicǎ a emitatorului; codul, dimpotriva, e abstract, avand un numar redus de semne.

Mesajul e realitatea infinita in timp si spatiu, in timp ce codul, cel lingvistic, de exemplu, contine numai 28 de semne cu ajutorul carora se formeaza cuvinte, atunci cand vorbim despre codul sens. Se poate vorbi, deci, despre mesaj, cod verbal si cod sens. Mesajul este mai bogat decat codul verbal, iar acesta decat cel scris. Codul verbal dispune de mijloace diverse de comunicare, cum ar fi vorbirea, gestul, mimica, privirea, in timp ce codul scris e mult mai sarac, are la dispozitie unele semne de punctuatie si unele categorii gramaticale. De aceea, lupta pentru adecvarea codului la mesaj este una din trasaturile comunicarii.

Elementele specifice de comunicare

Comunicarea apare ca fiind o variabila importanta pe tot parcursul procesului de rezolvare a problemei si de luare a deciziei, frica de la inceputul procesului din faza de identificare si definire a problemei. Capacitatea de a lucra cu informatia si cu feed back-ul, de a asculta climatul comunicarii sunt elemente esentiale in aceasta faza. Cu cat veti folosi in mod eficace mai multa informatie corecta, cu atat sansele de a defini corect problema cresc.

In analizarea problemei si in stimularea generarii de solutii, abilitatea de a comunica de asa maniera incat sa beneficiati de contributia membrilor grupului este importanta. O situatie frecventa in procesul de decizie managerial este aceea cǎ se adoptǎ prima solutie acceptabila identificata, fara a cauta, intre multe alte alternative, solutia optima.

In evaluarea si selectarea solutiei optime, discutiile deschise, nedefensive, intre membrii grupului de decizie, capacitatea de exprimare precisa si clara a punctelor de vedere si de negociere sunt foarte importante. Numai astfel se poate asigura minimizarea efectelor negative, predictibile ale solutiei care asigura rezolvarea problemei si incadrarea solutiei in anumite constrangeri organizationale.

Solutia identificata trebuie implementata si succesul acestei actiuni va depinde de acceptarea pe care reusiti sa o obtineti din partea celor implicati. Aceasta acceptare o puteti asigura prin modul in care a decurs procesul de luare a deciziei si prin felul prin care ati reusit sǎ comunicati decizia si depinde de calitatea climatului comunicarii. Comunicarea suportiva si empativa trebuie sǎ preceada comunicarea cu scop de convingere.

Controlul modului de implementare si, eventual, deciderea asupra unor modificari corective la decizia initiala presupun numeroase alte activitati de comunicare, in principal bazate pe solicitarea, acordarea si folosirea feed back-ului. Eficacitatea lor depinde de climatul comunicarii si, mai ales, de atitudinea pe care o aveti fata de feed backul negativ.

Comunicarea in definirea si redefinirea problemei

Ori de cate ori identificam o diferenta intre situatia existenta si situatia asa cum am dori sa fie, avem o problema de rezolvat si trebuie sa gasim solutii. Dar, mai intai si acesta este cel mai dificil pas in aceasta activitate, trebuie sa definim clar si corect problema. Daca problema nu e definita corect, vom ajunge la solutii care nu se refera la cauzele problemei, ci, eventual, la efectele acesteia.

Am mai amintit de importanta limbajului folosit in contextul modului de a gandi. Aceasta se explica prin faptul ca putem gandi numai in termeni de denotatii si conotatii pe care le cunoastem. Claritatea gandirii si claritatea exprimarii prin intermediul limbajelor sunt interpretate. De aceea, pentru a defini in mod eficace o problema, va recomandam cele ce urmeaza:

Scrieti pe hartie problema formuland-o clar, concis, eliminand cuvintele cu sensuri multiple sau confuze. Aceasta va va ajuta sa va autoclarificati anumite aspecte, sa vedeti problema ca pe ceva real la care puteti reveni, puteti face referire, aduce completari, modificari etc, puteti intelege problema mai in profunzime;

Identificati in temeni clari si specifici efectele sau simptomele problemei, adica cele observabile. Aceasta va va ajuta in faza de analizare a problemei in gasirea cauzelor acesteia. Generati o lista cat se poate de completa in legatura cu aceste simptome.

Ganditi-va si la dimensiunea si gravitatea problemei, si care sunt implicatiile pentru viitor.

Stabiliti cine ar trebui sa fie implicat in gasirea solutiilor sau luarea deciziilor si de ce tineti cont:

- de importanta relativa a calitatii solutiei / deciziei fata de

acceptarea ei in vederea implementarii;

- daca aveti informatiile necesare;

- particularitati individuale;

- specificul situatiei si al contextului;

Puteti gasi solutii la problema singur, implicand grupul sau facand apel la un consultant. Cativa din factorii care determina alegerea uneia sau alteia din aceste posibilitati sunt:

- natura problemei / sarcinii de rezolvat;

- cat de importanta este acceptarea solutiei / deciziei pentru implementarea ei;

- cat de importanta este egalitatea solutiei, competenta si implicarea in implementarea ei;

- eficacitatea de operare a grupului, mai ales sub aspectul conducerii lui,

- calitatea comunicarii in grup.

Veti lua deciziile singur daca detineti toate informatiile necesare, va puteti baza exclusiv pe experienta si cunostintele proprii, nu va asteptati la probleme de implemenlare sau in situatia in care este necesara decizia rapida asupra unui anumit curs al actiunii. In aceste cazuri acceptarea deciziei poate fi asigurata de credibilitatea pe care o aveti in fata angajatului. Ĩn caz contrar, neantelegerea si lipsa de buna vointa poate periclita implementarea solutiei / deciziei.

Participarea grupului la luarea deciziilor este extrem de utila atunci cand rezistenta si acceptarea sunt elemente ce pot interfera cu implementarea deciziei sau cand sarcina este foarte complexa.

Avantajele acestui mod de luarea deciziilor constau in:

- grupul reprezinta un volum de cunostinte mult mai vast decat cel al fiecarui individ, in parte;

- deoarece grupul lucreaza impreuna la rezolvarea problemei, intelegerea si acceptarea ideilor si solutiilor sunt mult sporite;

- problemele de comunicare sunt minime, deoarece participantii au gandit si lucrat impreuna la evaluarea, analizarea si implementarea solutiilor;

- solutiile la care se ajunge sunt in general bune, deoarece grupul le testeaza dintr-un numar mare de puncte de vedere.

O decizie, oricat de buna ar fi, daca nu este acceptata si implementata, este inutila, la fel cum si o decizie proasta, dar cu acceptare larga poate avea impact negativ.

Grupul poate lua deciziile prin consens, compromis sau prin regula majoritatii.

Consensul presupune ca decizia luata corespunde dorintei fiecarui membru sau este cel putin acceptabila pentru toti membrii grupului. Consensul este greu de atins daca numarul membrilor grupului este mai mare de cinci, datorita imposibilitatii fiecaruia de a participa activ si semnificativ la schimbul de idei si a dificultatii potrivirii solutiilor cu parerea fiecaruia.

In cazul compromisului fiecare membru al grupului trebuie sa renunte la o parte din parerile sale, fiind nevoit sa le accepte pe ale altora.

Comunicarea in generarea si alegerea solutiilor

Dupǎ cum am mai spus, generand cat mai multe alternative ale solutiei problemei, cresteti sansa de a o gasi pe cea mai buna. Deoarece creativitatea dvs. si /sau a grupului care ia deciziile poate fi esentiala, apelati la diferite metode de stimulare a creativitatii. De asemenea, acordati atentie sporita limbajului pe care il folositi . Evitati afirmatiile de genul: 'asa ceva nu se poate face', 'a mai incercat cineva inaintea noastra asa ceva? ', 'noi nu suntem inca pregatiti, se va rade de noi', 'sa facem o comisie care sa analizeze aceasta idee', etc .

In procesul de alegere a solutiei optime aveti in vedere faptul ca, decat o solutie perfecta, dar gasita prea tarziu, este de preferat una doar buna, dar gasita in timp util. O solutie este considerata ca fiind:

- perfecta, daca se conformeaza tuturor criteriilor stabilite;

- optima, daca respecta toate criteriile esentiale;

- acceptabila, daca satisface cateva dintre criterii.

In generarea si alegerea de solutii puteti face apel la cateva tehnici de comunicare in scris.

Obiectivele si barierele comunicarii

Ori de cate ori scriem sau vorbim, incercand sa convingem, sa explicam, sa influentam, sa educam, sau sa indeplinim orice alt obiectiv prin intermediul procesului de comunicare urmarim intotdeauna patru scopuri principale:

. sa fim receptati (auziti sau cititi);

. sa fim intelesi;

. sa fim acceptati;

. sa provocam o reactie (o schimbare de comportament sau de atitudine).

Atunci cand nu reusim sa atingem nici unul dintre aceste obiective, inseamna ca am dat gres in procesul de comunicare. Acelasi lucru poate conduce adesea la frustari si resentimente exprimate in fraze ca 'Don't you understand plain English?' ('Nu intelegi engleza''- fraza spusa de un englez altui englez) sau 'Nu intelegi romaneste ?' (fraza spusa de un roman altui roman).

Dar ce inseamna limba simpla? La urma urmelor ea este doar un cod, pe care il folosim pentru a ne exprima gandurile, un cod care poate fi 'descifrat' numai daca ambele parti (emitatorul si receptorul) confera aceeasi semnificatie simbolurilor pe care le utilizeaza Cuvintele sunt doar simboluri care reprezinta lucruri si idei. Noi le atribuim diferite intelesuri, mai mult sau mai putin vagi, atunci cand le auzim sau cand le folosim. Intelesul pe care noi il dam cuvintelor rezulta din modul in care fiecare dintre noi interpreteaza lumea inconjuratoare, pentru ca fiecare dintre noi o vedem si o intelegem in mod diferit.

Barierele comunicarii

Filtrele zgomotele, barierele, reprezinta perturbatiile ce pot interveni in procesul de comunicare. Perturbarea mesajului transmis poate avea o asemenea intensitate, incat intre acesta si mesajul primit sa existe diferente vizibile. Perturbatiile pot fi de natura interna - factori fiziologici, perceptivi, semantici, factori interpersonali sau intrapersonali si de natura externa care apar in mediul fizic in care are loc comunicarea (poluare fonica puternica, intreruperi succesive ale procesului de comunicare).

In procesul de comunicare, "bariera" reprezinta orice lucru care reduce fidelitatea sau eficienta transferului de mesaj.

In functie de caracteristicile pe care le au, barierele pot fi clasificate in bariere de limbaj, bariere de mediu, bariere datorate pozitiei emitatorului si receptorului, bariere de conceptie, de ordin comunicational.

Barierele de ordin comunicational pot fi:

a) bariere fizice (distanta, spatiul);

b) bariere sociale (conceptii diferite despre viata),

c) bariere gnoseologice (insuficiente ale experientei; dezvoltarea redusa a gandirii; volum precar de cunoastere);

d) bariere sociopsihologice (obiceiuri, traditii, prejudecati);

O alta clasificare:

a) bariere geografice (distanta in spatiu);

b) bariere istorice (informatia este invers proportionala cu timpul care desparte un anumit eveniment de comunicarea despre el);

c) bariere statalo-politice (in functie de regimul politic care nu permite circulatia informatiei pe o scara mai larga);

d) bariere economice (lipsa mijloacelor financiare);

e) bariere tehnice (lipsa tehnicii care sa accelereze circulatia informatiei);

t) bariere lingvistice (slaba cunoastere a limbilor straine);

g) bariere psihologice ( particularitatile perceptiei, memoriei, convingerilor).

h) bariere de rezonanta (informatia nu corespunde intotdeauna nevoilor individului, nu intra in 'rezonanta' cu acestea).

Exista, deci, o multitudine de factori care pot constitui bariere in calea comunicarii. Nicki Stanton considera ca 'individualitatea noastra este principala bariera in calea unei bune comunicari'.

Diferentele de perceptie sunt, dupa opinia sa, doar radacina unor bariere de comunicare: 'Modul in care noi privim lumea este influentat de experientele noastre anterioare, astfel ca persoane de diferite varste, nationalitati, culturi, educatie, ocupatie, sex, temperamente etc. vor avea alte perceptii si vor recepta situatiile in mod diferit'.

El crede, de asemenea, ca lipsa de cunoastere, lipsa de interes, lipsa de incredere, dificultatile de exprimare, emotivitatea, personalitatea puternica a emitatorului si a receptorului, conditiile de comunicare pot constitui bariere in calea comunicarii.

Sa examinam cateva dintre ele:

Criza ideii de obiectivitate in cunoastere determina o indoiala cu privire la posibilitatea comunicarii. Pentru ca aceasta indoiala sa dispara , ar trebui sa existe un limbaj universal neutru care sa mijloceasca traducerea unor limbaje in altele, ceea ce practic, este imposibil.

Pentru a realiza o comunicare, trebuie sa existe un limbaj comun, dar limbajul nu inseamna vocabular. Sunt situatii cand exista un vocabular comun, dar limbajul este diferit. Comunicarea este, in acest caz, incompleta sau imposibila.

Pe de alta parte, putem intalni un vocabular diferit, dar un limbaj comun. Comunicarea devine incompleta sau la limita, imposibila sau este intretinuta iluzia comunicarii, nefiind constientizata diferenta dintre limbaj si vocabular, pentru ca sensul atribuit termenilor difera de la un interlocutor la altul.

Dificultatea comunicarii tine de marea diversitate a limbajelor. Continutul semantic al limbajului tine, la randul sau, de orizontul cultural al vorbitorului, iar acesta de orizontul sau de viata.

Prin orizont de viata intelegem totalitatea experientelor unui individ circumscrise sistemului de trebuinte si mijloacelor de satisfacere a acestuia, sistem determinat de locul individului in structura grupata a societatii, precum si de locul acestuia in cadrul civilizatiei umane.

In functie de natura limbajului, a conceptiilor despre lume a orizontului cultural sau orizontului de viata, actul comunicarii difera de la un individ la altul. Comunicarea se realizeaza foarte rar sau nu se realizeaza aproape niciodata atunci cand exista convingerea ca alte orizonturi culturale sunt nesemnificative sau chiar inferioare sau datorita convingerilor ca actuala diversitate economico-politica, socio-profesionala, etnico-culturala a lumii nu poate fi decat o stare eterna a lumii, de nedepasit, fie depasibila prin strategii de tip imperialist.

Accidentele de comunicare tin de competenta lingvistica a vorbitorilor, de starile patologice sau de clivajele culturale, care duc la relativism in comunicare.

Comunicarea se realizeaza pe terenul ideilor, iar accidentele de comunicare se incearca a fi rezolvate de cele mai multe ori la acest nivel. Interlocutorii obisnuiti ajung foarte rar sa atace natura intrebarii. E cazul discutiilor specializate, cum ar fi dezbaterile stiintifice, negocierile politice, interviurile psihanalitice, prin natura lor, inaccesibile mijloacelor de comunicare in masa. Tehnica de formulare a intrebarilor e accesibila doar specialistilor. Intre interlocutorii care nu depasesc aceasta organizare mentala comunicarea nu e posibila, deoarece orice raspuns formulat de un interlocutor va insemna respingerea intrebarilor celuilalt interlocutor.

In ciuda existentei unui vocabular comun, nu exista un limbaj comun, de aceea dialogul dintre acesti interlocutori se realizeaza ca un dialog al surzilor in planul semanticii.

El va insemna un prilej de conflict in planul pragmaticii si un prilej de disconfort in plan psihologic.

Situatia ideala a comunicarii presupune aceleasi tehnici de problematizare si aceeasi organizare mentala. Astfel de situatii se intalnesc in laboratoarele stiintifice din cadrul acelorasi scoli de gandire, in comunitatile inchise, unde orizontul vietii are o mare continuitate in timp, ceea ce determina continuitatea si omogenitatea orizontului cultural.

Relativitatea comunicarii nu tine de incompetenta lingvistica, ci de natura cunoasterii. Limitele comunicarii se manifesta si in comunicarea dintre orice grupuri umane, etnice, clase sociale, socioprofesionale, partide politice, sexe, generatii.

Cum este posibila comunicarea cand exista limbi diferite, paradigme diferite in lipsa unui limbaj neutru? Paradigmele sunt modele de practica stiintifica. Pe baza lor cel ce se instruieste invata sa formuleze si sa rezolve probleme noi. Ele stau la baza instructiei unui grup disciplinar si ofera probleme si solutii model unei comunitati de practicieni. Conceptul de paradigma a fost impus in filozofia stiintei de filozoful american Th. Kuhn si el a intrat in ultimii 20 de ani in filozofia sociala, in psihologie, antropologie, in sociologie.

Procesul de comunicare este, deci, foarte complex, iar pentru o intelegere mai profunda a lui este necesara o trecere in revista a modurilor si mijloacelor de comunicare.

Exista o multitudine de factori care pot cauza probleme si de care trebuie sa fim constienti pentru a le depasi sau pentru a le minimiza efectul.

Diferente de perceptie

Modul in care noi privim lumea este influentat de experientele noastre anterioare, astfel ca persoane de diferite varste, nationalitati, culturi, educatie, ocupatie, sex, temperamente, etc. vor avea alte perceptii si vor interpreta situatiile in mod diferit. Diferentele de perceptie sunt deseori numai radacina multor altor bariere de comunicare.

Concluzii grabite

Deseori vedem ceea ce dorim sa vedem si auzim ceea ce dorim sa auzim, evitand sa recunoastem realitatea in sine. Aceasta nu poate duce la ceea ce se spune 'a face doi plus doi sa dea cinci'.

Stereotipii

Invatand permanent din experientele proprii, vom intampina riscul de a trata diferite persoane ca si cand ar fi una singura: 'Daca am cunoscut un inginer (sau student, maistru, vanzator,etc.) i-am cunoscut pe toti!'

Lipsa de cunoastere

Este dificil sa comunicam eficient cu cineva care are o educatie diferita de a noastra, ale carei cunostinte in legatura cu un anumit subiect de discutie sunt mult mai reduse. Desigur este posibil, dar necesita indemanare din partea celui care comunica; el trebuie sa fie constient de discrepanta intre nivelurile de cunoastere si sa se adapteze in consecinta.

Lipsa de interes

Una dintre cele mai mari bariere ce trebuie depasita este lipsa de interes a interlocutorului fata de mesajul dumneavoastra. Trebuie sa va asteptati si la aceasta posibilitate; oricum suntem mai interesati de problemele noastre decat de ale altora. Acolo unde lipsa de interes este evidenta si de inteles, trebuie sa actionati cu abilitate pentru a directiona mesajul dumneavoastra astfel incat sa corespunda intereselor si nevoilor celui care primeste mesajul.

Dificultati de exprimare

Daca sunteti emitatorul si aveti probleme in a gasi cuvinte pentru a exprima ideile dumneavoastra, aceasta va fi in mod sigur o bariera in comunicare si inevitabil trebuie sa va imbogatiti vocabularul.

Lipsa de incredere, care de asemenea, poate cauza dificultati de comunicare, poate fi invinsa prin pregatire si planificare atenta a mesajelor.

Emotii

Emotivitatea emitatorilor si receptorilor de mesaje poate fi de asemenea o bariera. Emotia puternica este raspunzatoare de blocarea aproape completa a comunicarii.

Trebuie gasita o metoda de a impiedica acest blocaj in evitarea comunicarii atunci cand sunteti afectati de emotii puternice. Aceste stari va pot face incoerent sau pot schimba complet sensul mesajelor. Totusi, uneori cel care primeste mesajul poate fi mai putin impresionat de o persoana care vorbeste fara emotie sau entuziasm, considerand-o plictisitoare à astfel ca emotia poate deveni un catalizator al comunicarii.

Personalitatea

Nu numai diferentele dintre personalitati pot cauza probleme ci, adeseori, propria noastra perceptie a mesajelor din jurul nostru este afectata si, ca urmare, comportamentul nostru influenteaza pe acela al partenerului comunicarii.

Aceasta 'ciocnire a personalitatilor' este una dintre cele mai frecvente cauze ale esecului in comunicare. Nu intotdeauna suntem capabili sa influentam sau sa schimbam personalitatea celuilalt dar, cel putin, trebuie sa fim pregatiti sa ne studiem propria persoana pentru a observa daca o schimbare in comportamentul nostru poate genera reactii satisfacatoare - acest tip de autoanaliza nu poate fi agreata deoricine si oricum.

Acestia sunt doar cativa factori care pot face comunicarea mai putin eficienta, sau chiar sa esueze complet. Potentialele bariere de comunicare nu depind numai de noi, respectiv receptor si emitator, ci si de conditiile de comunicare, pe care trebuie nu numai sa le cunoastem ci si sa le controlam pentru ca procesul comunicarii sa capete sansa de a fi eficient.

Tipuri de comunicare

Comunicarea verbala

Claritate. Pentru a fi un bun orator aveti nevoie in primul rand, si in cea mai mare masura, de capacitatea de exprimare clara a ideilor.

Exprimarea dumneavoastra trebuie sa fie simpla iar materialul sa fie astfel organizat incat sa poata fi usor de urmarit. Nu trebuie sa incercati sa impresionati auditoriul folosind cuvinte lungi si complicate. Desigur, uneori trebuie sa folositi un vocabular specializat sau argou, dar va trebui sa aveti grija sa explicati toti termenii care pot sa nu fie uzuali pentru auditoriul dumneavoastra.

O gandire clara implica si o exprimare potrivita, inseamna o pronuntare corecta a cuvintelor, astfel incat ele sa fie usor recunoscute.

Acuratetea. Trebuie sa va asigurati ca expresiile si cuvintele pe care le folositi exprima exact ceea ce doriti sa spuneti. Veti avea, deci, nevoie de un vocabular suficient de bogat pentru a putea alege cuvintele cu inteles precis in vederea atingerii scopului propus.

Faptele la care va referiti trebuie sa fie corecte. Explorati subiectul pana la capat si asigurati-va ca informatiile pe care le cititi sunt de incredere. Evitati sa declarati lucruri neconforme cu realitatea si care pot fi contestate. Exprimari care incep cu 'Toata lumea stie' sau 'Nici o persoana cu mintea intreaga nu ar accepta aceasta ' sunt totdeauna periculoase si pot fi contestate, in special, cand sunt pe punctul de a genera o reactie ostila.

Empatia. Incercati totdeauna sa fiti curtenitor si prietenos. Oricit de suparat ati fi, incercati sa va stapaniti emotiile si sa ramaneti cel putin calm. Poate cel mai bun mod de a ramane prietenos si amabil este de a va pune in locul celeilalte persoane. Incercati sa simtiti cea ce simte cealalta persoana. Punandu-va in locul ei, veti stabili o empatie cu aceasta. Totusi, nu trebuie sa fiti mereu de acord cu ea sau cu ideile sale, dar va va ajuta sa fiti intelegator si rabdator. Expresia fetei si tonul vocii sunt evident importante, in special in discutiile de grup sau interviuri.

Sinceritatea. Aceasta inseamna in realitate a fi natural. Este totdeauna un pericol ca atunci cand se discuta cu persoane necunoscute sau cu un statut social mai inalt, sa devenim rigizi si stangaci sau sa incercam sa simulam. Aceasta provine din lipsa de incredere in sine. Desigur, nu vorbiti cu seful dumneavoastra exact in acelasi mod in care ati vorbi cu un prieten sau un coleg. Straduiti-va pe cat posibil sa fiti dumneavoastra insiva si in astfel de situatii.

Relaxarea. Cea mai buna metoda de a va elibera de aceste dificultati de vorbire este relaxarea. Atunci cand muschii sunt incordati, nu mai putem fi naturali. Miscarile bruste sunt de asemenea, rezultatul tensiunii acumulate. Incercati sa respirati profund. Aceasta va poate ajuta. Daca ramaneti nemiscati si incordati, atunci va puteti bloca respiratia involuntar. Daca respirati natural, sau mai profund decat de obicei, atunci muschii vor fi mult mai relaxati iar efectul va fi in favoarea dumneavoastra.

ContactuI vizual. Un vorbitor care nu se uita niciodata spre cel care-1 asculta ar putea transmite mesaje de tipul: 'Nu ma interesezi', 'Nu-mi placi', 'Nu sunt prea sigur', 'Nu sunt sigur pe ce spun' sau chiar 'Sa nu crezi ce-ti spun'.

Deci, atunci cand vorbiti, stabiliti un contact vizual cu cel care va asculta. Nu va indreptati privirea spre birou, spre genunchi sau spre fereastra. Daca vorbiti unui grup mare, cuprindeti-1 cu privirea astfel incat fiecare individ sa simta ca este observat. Ei vor prefera o usoara pauza a vorbitorului, care demonstreaza interesul lui in modul de a-i privi, asigurand o fluenta a discursului, spre deosebire de cel care citeste cu capul in jos, fara a da importanta auditoriului.

Aparenta. Felul in care esti privit arata cat de bine va inteleg ceilalti infatisarea ta reflecta modul in care te priveste pe tine insuti -propria imagine (self-image).

Cel care te asculta nu te poate ajuta prea mult, insa poate inregistra aparenta, infatisarea ta si atunci el va primi, prin metacomunicare, o imagine a modului in care te porti, cum te ingrijesti, chiar si ce vestimentatie preferati. In cele mai multe situatii de dialog (in afara de cele telefonice si radio), oamenii privesc vorbitorul si il judeca chiar inainte de a vorbi.

O haina atractiva, o tinuta vestimentara ingrijita este deosebit de importanta in situatiile formale: intilniri publice, interviurile pentru angajare, conferinte etc.

Dar, a fi bine imbracat, nu este intotdeauna practic, mai ales pentru anumite profesii. Ce faceti atunci cand sunteti in mijlocul unei activitati in care nu se poate evita murdaria si praful, iar seful de birou va striga si va cere sa dati explicatii unui vizitator? Deci, aspectul dumneavoastra ar putea sa fie comentat. Chiar si petele de ulei sau pacura de pe salopeta pot conduce la o serie de impresii, nu neaparat nefavorabile, despre dumneavoastra. Insa, o tinuta ingrijita este importanta atunci cand aveti un serviciu adecvat.

Prin urmare trebuie sa luam in considerare cele doua lucruri import ante:

tinuta ingrijita si curata

Vestimentatie si infatisare adecvata locului in care va
desfasurati activitatea.

Ca nou angajat trebuie sa realizati ca modul in care aratati, influenteaza impresiile celorlalti. Luati exemplu de la cei din jurul dumneavoastra si imbracati-va in concordanta. Aceasta nu inseamna pierderea completa a individualitatii, ci mai, de graba, faptul ca sunteti flexibil si adaptabil in circumstante diferite. Deci, daca alegeti extremele in moda cand te afli la serviciu, se atenueaza inclinatia dumneavoastra de-a munci.

Postura. Pozitia corpului este importanta pentru procesul de comunicare. O persoana care se sprijina de perete sau sta aplecata inainte pe scaun in timp ce transmite un mesaj verbal unei persoane, surprinde neplacut, demonstrand o atitudine de oboseala, plictiseala, neglijenta sau toate trei la un loc.

Intotdeauna, in acest caz, ascultatorii vor fi impresionati neplacut.

Un element important al comunicarii consta in examinarea posturii dumneavoastra - cum sedeti, cum stati in picioare cand vorbiti- pozitii care vor pune in evidenta si calitatea discursului dumneavoastra dar, mai ales, va influenteaza vocea. Daca aveti o pozitie garbovita, capul plecat sau umerii lasati sa cada, vocea dumneavoastra nu va fi clara, pentru ca respiratia este influentata, neputand sa trageti mult aer in piept si nici nu puteti avea un control asupra expiratiilor. Mai mult de-atat, muschii gatului trag maxilarul in jos si coardele vocale nu vibreaza atat de lejer cat ar trebui, iar rezultatele sunt acele sunete inabusite sau intrerupte.

O pozitie garbovita afecteaza, de asemenea, vocea atat fizic cat si psihologic; fiecare miscare si stare psihica ii schimba tonalitatea, ritmul, intensitatea. Daca priviti cu viclenie si vocea dumneavoastra va fi la fel, va fi indiferenta si aroganta .

Scancetul sau tonul plangaret pe care cei mai multi oameni le gasesc neplacute ar putea foarte bine sa dea alte nuante vocii dumneavoastra.

Pentru a va ameliora si perfectiona postura cand vorbiti, trebuie sa aveti in vedere patru caracteristici foarte importante: voiciunea, placerea, distinctia si expresivitatea. Ele vor bifluenta si calitatile vocale.

Calitatile vocale. Nu fiti descurajat pentru ca nu va puteti schimba modul de-a vorbi. Puteti sa va controlati permanent vocea. Fiti atent cum va folositi vocea in situatii diferite, marind sau micsorand volumul, ajustand tonul in functie de circumstantele particulare. Va puteti imbunatati calitatea vocii numai daca o si doriti, insa trebuie sa exersati mult pentru aceasta. Primul pas este constientizarea factorilor care influenteaza sunetele vocii.

Mecanismele vorbirii. Vorbirea implica multe abilitati mecanice. Ea cere o manipulare complexa a diafragmei, plamanilor si muschilor pectorali, de altfel si a coardelor vocale, gurii, limbii si buzelor.

Corzile vocale arata ca niste benzi elastice care se intind de-a lungul interiorului unei cavitati, denumite laringe si pe care noi obisnuim sa-i spunem 'Marul lui Adam'. Aerul din plamani este scos afara prin laringe si ajunge la coardele vocale, iar sunetul se produce. Sunetele sunt influentate in primul rand de coardele vocale si apoi succesiv de pozitia maxilarului, de peretii gurii, de limba, dinti si buze. Bineinteles ca nu sunteti constienti de toate acestea in timp ce vorbiti si cu atat mai putin atunci cand sunteti precipitat, obosit sau emotionat, fara a fi atent la ce se intampla cu vocea dumneavoastra.

Pentru a va asigura ca sunetele sunt clare, muschii gatului dumneavoastra trebuie sa fie intinsi sau rigizi, iar buzele sa fie flexibile si capabile sa realizeze o mare varietate de pozitii. Daca ati facut vreodata o injectie cu anestezic la dentist, veti sti ce inseamna sa-ti misti buzele adecvat pentru a pronunta cuvintele.

Inaltimea si intensitatea vocii. Vocea unei persoane care vorbeste pe tonalitati inalte este ascutita, tipatoare sau stridenta. Vocea unei persoane care vorbeste pe tonalitati joase va fi groasa, gatuita, aspra. Cand corzile vocale sunt foarte intense, sunetele produse vor fi mai inalte, astfel ca aerul este format sa le faca sa vibreze. Cand suntem tensionati sau anxiosi, corzile vocale se intind puternic iar vocea se subtiaza, devine stridenta.

Volumul vocii. Volumul este mult mai usor de controlat decat tonalitatea vocii, iar practica (exercitiul) va va ajuta sa obtineti un volum corect. O respiratie corecta este esentiala pentru a controla volumul si modul de-a vorbi. Exersati tragand profund aer in piept si apoi expirati suficient de puternic pentru a va corecta volumul. Invatati cum sa controlati vocea, in asa fel incat sa puteti fi auzit la o distanta mare fara sa tipati sau fiti strident. Daca va puteti controla vocea si vorbirea in asa fel incat sa fie clara, fara stridente, tipete ori gafaieli, veti impresiona ascultatorii prin calitate si claritate.

Ei vor fi foarte probabil captati de modul in care stiti sa vorbiti si vor gasi ca este mai bine sa va asculte si sa inteleaga ce expuneti.

Volumul vocii depinde de anumiti factori si ar trebui sa luati in considerare urmatoarele:

unde vorbiti (intr-o camera mica sau o sala de conferinte,intr-o camera unde sunetul are ecou, in aer liber sau cu usile inchise) pentru ca locul in care va aflati va influenta audibilitatea cuvintelor dumneavoastra;

marimea grupului caruia ii vorbiti;

zgomotul de fond, de exemplu: zgomotul instalatiei de aer conditionat.

Dictia si accentul. Dictia este modul in care spuneti sau pronuntati cuvintele iar aceasta se face prin educatie si exercitiu. Intr-o oarecare masura ea este influentata de accent. O persoana din nord va avea o dictie diferita fata de cea din sud. Dictia depinde de articularea si enuntarea sunetelor, elemente folosite in descrierea pronuntarii cuvintelor:

. articularea se refera la modul de pronuntare al consoanelor;

. enuntarea se refera la modul de pronuntare al vocalelor.
Daca articulam si enuntam bine, clar, vom avea o dictie buna.

Deci, o dictie clara este in general considerata a fi rezultatul unei bune educatii si practici.

Totusi, este important sa nu se faca o confuzie intre dictie si accent.

Oricare ar fi accentul dumneavoastra, este mai important sa pronuntati cuvintele clar. Ascultati crainicii de la televiziune sau radio si sesizati diferenta intre accent si dictie.

Exista o perioada de timp in care 'BBC English' era renumit pentru modul in care se vorbea. In prezent, fiecare accent regional este reprezentat si este acceptat atat timp cat vorbitorii pronunta cuvintele foarte clar; deci, atat cu accentul cat si cu dictia dumneavoastra buna veti putea spune celor care va asculta ceva despre dumneavoastra. Aceste doua elemente ale unei vorbiri corecte sunt foarte importante, in special in serviciile publice care presupun o discriminare fina a cuvintelor si sunetelor.

Vorbirea neclara, confuza, poate fi cauzata de o incordare ii rigidizarea maxilarului sau a buzelor. Daca gatul este nerelaxat, contractat, aproape cu siguranta ca maxilarul este la fel de tensionat. Cel mai potrivit lucru este relaxarea acestuia pentru a fi pregatit pentru a-1 deschide si inchide lejer.

Daca nu se realizeaza acest lucru, sunetele vor fi pronuntate cu gura intredeschisa si in consecinta vor fi neclare.

Este imposibil sa obtinem o expresivitate a vocii realizata in astfel de conditii. Rezultatul este o voce careia ii lipseste vitalitatea iar sunetele sunt monotone si estompate.

Adesea cand stam intinsi si credem ca ne relaxam, maxilarul nostru este incordat ca o reactie a tensiunii existente.

Buzele incordate stranse, sau buzele care nu se misca foarte mult in timpul vorbirii, influenteaza sunetele. Billy Connolly, un locuitor al Glasgow-ului, cand era intrebat daca face eforturi de a-si schimba accentul pentru ca vine din partea de sud a regiunii, spunea:'Nu! Eu doar imi deschid gura mai mult. Cei din Glasgow au gurile ca niste cutii de scrisori. Ei nu-si deschid mult gurile atunci cand vorbesc.'

Acest exemplu subliniaza diferenta dintre accent si dictie. Daca aveti un accent regional foarte puternic, nu incercati sa-1 modificati, insa asigurati-va ca deschideti gura si folositi buzele dumneavoastra cu flexibilitate pentru a pronunta cuvintele clar si corect.

Un bun vorbitor ar trebui sa-si controleze buzele in toate pozitiile. O insiruire de scurta durata a miscarilor in mod automat, demonstreaza ca anumite consoane si vocale devin dificil de deosebit si aceasta conduce la o comunicare proasta. Chiar ascultatorii cu un auz bun inteleg mai bine daca in plus 'citesc cu buzele'. Daca insa, buzele vorbitorului nu se misca suficient, cuvintele pot fi mai dificil sau chiar imposibil de inteles.

Oricum, atunci cand vorbiti intr-o incapere mare sau unui public foarte mare, este util de-a realiza miscarile buzelor usor, dar mai pronuntat decat normal, astfel incat sunetul sa se auda clar, chiar si la distanta.

Viteza. Mesajul pe care-1 transmiteti va fi influentat si de viteza sau de ritmul cu care vorbiti. Daca aceasta este mai mare, ascultatorul primeste mesajul ca pe o urgenta. Uneori acest lucru poate fi util, insa o vorbire in permanenta rapida, ca un suvoi de cuvinte, ar putea face pe cei care va asculta sa fie derutati, pentru ca ei nu vor pricepe urgenta subanteleasa, care, de fapt, nu exista.

De asemenea, o viteza mare de vorbire poate sa va creeze dificultati de a fi inteles si probabil ca nici nu veti putea pronunta fiecare cuvant clar si cu atentie.

Cele mai multe persoane care vorbesc in public o fac in mod obisnuit cu o viteza mai mica, comparativa cu cea din timpul unei conversatii obisnuite. Aceasta depinde de viteza normala de vorbire si de cum doresc cei care asculta, pentru ca altfel intervine plictiseala sau se pierde logica cuvintelor exprimate verbal.

Un bun vorbitor isi schimba viteza in concordanta cu importanta mesajului, deci cuvintele si frazele nesemnificative sunt rostite mai repede, in timp ce cuvintele si frazele importante vor fi rostite mai rar si accentuat.

Folosirea pauzei. Daca vorbiti cu pauze lungi intre fiecare cuvant ori o serie de cuvinte, veti pierde foarte repede audienta. Totusi, pauza folosita cu grija, poate fi un mijloc eficient pentru transmiterea mesajelor.

Un bun vorbitor va face pauze scurte doar atunci cand trebuie, pentru a oferi ascultatorilor sai posibilitatea de-a se implica activ. El va face pauze in special inainte sau dupa un cuvant care trebuie accentuat sau inainte de-a sublinia o idee mai importanta.

Timbrul vocii. lnflexiunea sau modificarile 'sus-jos' ale vocii - timbrul - influenteaza modul in care mesajul este receptionat. Variatiile in timbrul vocii sunt adesea asociate cu intensitatea si cu viteza ei, pentru a accentua sau a mari interesul celor expuse.

Totusi, in mod separat de cuvintele rostite, timbrul poate trada atitudinile si emotiile dumneavoastra. Reactia receptorului sau receptorilor (ascultatori, auditoriu) la mesajul transmis (subiectul, tema), este influentata de timbrul vocii pe care-1 folositi.

Tonul dumneavoastra poate indica faptul ca sunteti fericit, furios sau trist. El poate arata ca sunteti infricosat, prietenos, umil, imperativ sau intelegator. Mai mult, un cuvant poate avea mai multe intelesuri, in functie de timbrul vocii:

'Am terminat toate scrisorile acelea'; 'Bine'; 'Le-am dactilografiat acum si ar trebui trimise dupa amiaza aceasta'.

Cuvantul 'Bine' poate insemna 'Inteleg' sau 'E bine - ai muncit uimitor de repede' sau 'Tocmai la timp' - toate acestea depinzand de tonul folosit.

Este usor sa faceti o impresie gresita daca nu folositi timbrul vocii si bineinteles, este usor sa transmiteti ce ganditi cu adevarat chiar si atunci cand nu vreti sa aratati asta.

Tonul vocii detine un rol important in limbajul verbal, informal si mai ales in situatii formale.

Desigur, daca sunteti entuziasmat si va face placere sa vorbiti despre un subiect anume, nu exagerati! Este bine sa lasati auditoriul sa recunoasca acest lucru.

Modalitǎti de comunicare in munca de fiecare zi

Comunicarea verbala se bazeaza pe respectarea unor principii de disciplina interioara: o ascultare atenta si selectiva si o formulare leta a raspunsului.

Este importanta concentrarea asupra spuselor interlocutorului.

Fiti naturala si relaxata si incercati sa nu fiti distrasa de persoanele din jur.

Ascultati selectiv pentru a putea retine datele esentiale ale mesajului transmis.

Concentrati-va asupra cuvintelor, ideilor cheie care va pot ajuta sa intelegeti mesajul.

Aratati-va interesul pentru vorbitor prin expresia fetei si privindu-1 cu atentie.

Daca este esential sa retineti informatii detaliate ca: numere de telefon si adrese, cifre de referinta, notati-le succint, pe masura ce vi se comunica

Fiti pregatita sa reactionati verbal sau altfel la tot ceea ce vi se spune.

A. RASPUNSUL

Organizati-va ideile inainte de a vorbi, iar pentru problemele importante pregati-va un plan care sa contina ceea ce vreti sa spuneti.

Prezentati-va ideile in mod logic si clar, folosind propozitii simple, concise, evitand un limbaj de jargon.

Vorbiti clar, pe tonul si in ritmul potrivit.

Evitati sa repetati ceea ce ati spus si aveti grija sa nu va indepartati de la subiect.

Incercati sa mentineti treaza atentia ascultatorului prin propriul dumneavoastra entuziasm si interesul fata de subiectul acordat.

Spuneti ceea ce vreti sa spuneti si faceti-o in modul cel mai serios.

In functie de continutul comunicarii se pot identifica mai multe tipuri de comunicare:

comunicare comerciala (in domeniul marketingului) care cuprinde publicarea, promovarea, relatiile 'public - produs'.

comunicarea interna include: actiunile vizand informarea personalului, actiuni vizand crearea relatiilor verticale, in ambele sensuri, si orizontale din interiorul firmei, faciliteaza circulatia informatiilor, actiunile vizand generarea si obtinerea participarii, implicarea si dinamizarea personalului.

comunicarea financiara are ca obiect gestiunea informatiilor si relatiile financiar bancare, si cu actionarii.

comunicarea institutionala vizeaza crearea imaginii firmei.

B. RELANSAREA

A comunica inseamna a sti sa stimulezi. In acest sens trebuie stiut in orice moment cum sa fie preluata initiativa, 'relansand' dialogul, pentru fiecare scop existand anumite forme de exprimare.

Relansarea e o tehnica utilizata in situatii in care interlocutorul da un raspuns tangential, alaturat dar nesatisfacator, incomplet sau inadecvat. Exista doua tipuri de relansari: pasive si active.

1. Relansarile pasive pot fi usor de invatat si de retinut si constau in :

scurte orientari comprehensive (de intelegere): 'da'; 'inteleg', 'corect'; 'asa este'. Ele il determina pe interlocutor sa simta faptul ca il ascultam cu atentie si intelegem ceea ce spunem.

. propozitii sau fraze neutre care il incurajeaza pe interlocutor sa continue, fara a-1 influenta in formularea ideilor sale: 'Imi puteti da si alte detalii?'; 'Cum apreciati, particular, afacerea supusa discutiei?'

Un mijloc extrem de simplu pentru a relansa discutia printr-o fraza neutra consta in reformularea sub forma interogatorie a ceea ce tocmai a spus interlocutorul. Exemple:

'lata concluzia la care am ajuns, alegerea e foarte simpla'

'Este foarte simpla?' sau 'Ce intelegi prin: alegerea este foarte simpla?'

Atitudinea corporala poate de asemenea servi relansarii pasive: a da din cap afirmativ, a inclina usor catre interlocutor pentru a-i demonstra interesul fata de ceea ce spune. si utilizarea eficace a pauzelor va determina interlocutorul sa spuna mai mult despre ceea ce gandeste asupra problemelor discutate.

2. Relansarile active sunt mai dificil de utilizat, si implica din partea celui care apeleaza la ele, mult antrenament si vointa de a nu-si influenta interlocutorul. Dintre cele mai cunoscute tipuri de relansari fac parte:

rezumatul - sinteza a ceea ce interlocutorul ne-a comunicat pana la un anumit punct al conversatiei, prin reformularea celor spuse fara a le deforma: 'Nu sunt sigur ca m-am facut bine inteles, imi puteti rezuma cele spuse?';

reexprimarea sentimentelor - consta in sintetizarea a ceea ce interlocutorul nu a reusit sa exprime: 'Simt o oarecare tensiune in atitudinea d-voastra, mai mult, am impresia ca aceasta situatie va este neconfortabila

C. PARADIGMA SISTEMULUl DE COMUNICARE UMANA

Comunicarea reprezinta un sistem de transmitere a unor mesaje (procese mentale - concluzii, ganduri) si expresii fizice (gesturi, sunete).

categorizare (memorare) - proces de percepere, memorare si redare a informatiilor.

conceptualizare (interpretare) - proces de prelucrare a informatiilor.

simbolizare (selectare) - reprezentarea semnelor prin simboluri.

organizare (coordonare) - adapteaza simbolurile la contextul social.

operationalizare (transmitere) - transmiterea mesajului.

Comunicarea in grup

Intr-un grup eficient, toti membrii vor accepta obiectivele grupului si vor lucra pentru a atinge scopul comun. Oricum, multi membrii vor veni intr-un grup cu obiectivele lor personale denumite 'agenda ascunsa'. Acestea pot include:

incercarea de a impresiona (pe cineva de rang superior);

apararea intereselor grupului pe care il reprezinta;

folosirea intrunirilor pentru 'a-1 pune la punct' pe oponent;

acoperirea ineficientei sau a erorilor precedente;

realizarea unor aliante particulare;

folosirea intalnirilor ca o platforma pentru amuzamentul personal.

Stilul de conducere

Exista trei stiluri principale de conducere: democrat, autoritar si permisiv. Fiecare stil trebuie sa actioneze asupra comportamentului individual si de grup, asupra sarcinii de munca, asupra climatului la nivel organizational. Stilul de conducere este determinat de modul in care este exercitat de lider.

1. Stilul de conducere democratic

In general vorbind, de vreme ce conducatorul (liderul) conduce numai atunci cand este nevoie si actioneaza asupra ideilor fundamentale, pentru ca membrii sa-si poata realiza scopul prin folosirea resurselor lor, la randul lor, membrii grupului pot obtine satisfactie atunci cand liderul le acorda increderea lui si mai ales cand pot lua ei singuri decizii potrivite. Productivitatea grupului este astfel, stimulata.

2. Stilul tiranic (autoritar)

Comportamentul conducatorului este guvernat de ideea fundamentala ca este necesara o directie constanta pentru realizarea obiectivelor si se pune accent mai mult pe productivitate decat pe satisfactia membrilor.

3. Stilul de conducere permisiv

Preocuparea pentru realizarea obiectivului este diminuata, iar sarcina poate sa nu fie realizata. Accentul cade pe satisfactia membrilor, ca rezultat al atingerii obiectivelor personale si mai putin se insista pe realizarea scopului produs al grupului.

Astfel, in ciuda avantajelor aparente ale stilului democrat si al tendintei moderne spre un management democrat, exista momente cand nu sunt adecvate situatiei. Natura sarcinii, timpul limitat disponibil, caracteristicile membrilor lor si asa mai departe, toate sugereaza la un moment dat, ca alt stil de conducere este necesar. Conducatorul este cel care trebuie sa fie flexibil, sa-si adapteze stilul in functie de nevoile cerute de situatie.