CULTUL PENTICOSTAL

SAU BISERICA LUI DUMNEZEU APOSTOLICA

cel care tagaduieste pe Tatal si pe Fiul,

acela este antihristul

Trei sunt Cei care marturisesc in cer:

Tatal, Cuvantul si Sfantul Duh

Acesti trei Una sunt

(I Ioan 11, 22; 11 Ioan, 7)

MISCAREA FUNDAMENTALISTA SI PROZELITISMUL

"GLOSSOLAL"

Ca orice miscare si cea a fundamentalistilor nu a aparut din senin. Ea are justificare in abaterile de la dreapta credinta a Bisericilor Apusene. Are o traditie in practica ereziarha a primelor veacuri si mai ales o "experienta" a puzderiilor denominationale religioase si crestine, pagane si ancestrale ale continentului american. De aceea, "alesii duhului, chinuiti de amestecul limbilor Babilonului, incearca disperati sa iasa din criza religioasa prin justificarea Cicizecimii (Pentecostei), prin pretentia vorbirii in limbi "necunoscute", prin legaturi directe sau medium-uri, prin aratari "persistente" ale duhului. Multi dintre adepti sunt practicanti naturisti (yoga, consumatori de psihotrope) sau extaziati-provocati, obsedati sau deliranti. Nu lipsesc nici cautatorii si indestulatii "harismatici".

Nu este lipsit de importanta nici faptul ca abaterea de la practica spovedaniei traditionale a Bisericilor apusene a provocat constiintei crestine din Vest numeroase miscari "fundamentaliste". Acestea, folosind o terapie psihica, apeland la mijloace "parapsihice", recomandand metode de psihanaliza-sugestie, transa, practici yoga si chiar practici obscurantiste, au atras multi lipsiti de asistenta religioasa. In acelasi timp, "fundamentalistii" considera "pogorarea sau posedarea duhului" o alegere a lor, o "descoperire" proprie a Duhului, dumnezeul vremii noastre, si Cincizecimea Mileniului III.

Cultul penticostal sau Biserica lui Dumnezeu cea apostolica este recunoscut si de Statul roman si tolerat de Biserica nationala. Cultul penticostal este organizatia cea mai reprezentativa a miscarii "fundamentalistilor" moderni. Daca baptistii se deosebesc prin botezul la maturitate si imitatia botezului lui Iisus, daca adventistii "au fixat" si "au calculat" - ca de fapt si evanghelistii-pietisti - imparatia de o mie de ani si "venirea" Domnului, iar Crestinii dupa Evanghelie sau dupa Scriptura "au descoperit" alte ceruri si judecati - penticostalii sau spiritii, tremuratorii sau "posedatii" de duh, vizionarii si profetii, "vorbitorii" in limbi si "talcuitorii" acestora incep un ev nou, cu anul 1901, contrapunand "miscarii" harismatice, care a cuprins Biserica Apusului, conceptia lor de "chemati" ai duhului si "impartitori" de daruri glossolale.

ORIGINEA SI LIDERI "FUNDAMENTALISTI"

Numele de "penticostali" vine de la cuvantul Pentecosta (Cincizecime), sustinand ca ei sunt botezati cu Duhul Sfant si cu foc, daruri primite de catre Apostoli la Cincizecime sau la Pogorarea Duhului Sfant. Li se zice de catre unii "tremuratori", pentru ca in momentele de pretinsa inspiratie a Sfantului Duh, ei se cutremura, devin "spiriti" (fara trup), fiindca pretind a avea pe duhul in darul "vorbirii" in limbi.

Originea sectei se afla in America, datand abia de la inceputul secolului al XX-lea, dar "istoricii" penticostali duc "nasterea Bisericii" in epoca apostolica. Aceasta secta apare din randul baptistilor, infiintata de predicatorul baptist Carol Parham. El a inceput, in ciuda aderentei baptismale, sa "profeteasca", in fata adeptilor, ca Sfantul Duh se va revarsa din nou, cu putere, la o apreciata "pogorare" a Sa si ca el "a vazut" la 3 ianuarie 1901 cand s-a si pogorat peste 13 persoane.

In 1906, aceasta ratacire, propagata de Parham si cativa aderenti ai sai, a inceput a prinde teren in California (SUA). In acelasi an, a trecut si in Europa, mai intai in Norvegia, apoi in Germania, unde a reusit sa converteasca pe un pastor luteran, I. Paul, care a devenit conducatorul sectei in Germania.

Pentru a atrage atentia, se mai numeste "crestinii Cincizecimii, posesorii duhului, inspiratii, alesii, medium-uri, quakeri, metodisti, pnevmatizatii etc". Toti laolalta sau fiecare in parte pretind ca au "daruri" speciale, de aceea sunt cunoscuti si sub numirea de "vorbitori in limbi, talcuitori, deschizatori, luminari, dascali, profeti, vindecari miraculosi, vizionari, singurii crestini ai timpului, harismatici si autentici".

Dintr-un asemenea amalgam s-au detasat multe secte, ducand mai departe sau reactivand ereziile pnevmatomahe ale ratacitilor din primele veacuri ale Bisericii Crestine. Totusi, exista in lume, ca si in tara noastra, unii credinciosi care sunt constituiti in grupuri sau in culte recunoscute de catre unele state ale lumii.

Penticostalii sustin cu ardoare ca isi trag originea de la Cincizecime si ca s-au perindat de-a lungul istoriei prin acei vorbitori in limbi.

In Romania, "penticostalii" au inteles sa-si depuna la forurile in drept "Marturisirea de credinta" si statutul lor de organizare si functionare pe baza carora au primit autorizatia de a-si desfasura liber cultul, fiind aparat acest cult de catre stat prin organele sale.

Si pentru penticostali "istoria este invatatoarea vietii". - Daca cercetam din punct de vedere istoric acest fenomen, vom gasi o vorbire in limbi biblice, ca lucrare a Duhului Sfant, numita si "Glossolalia rusalina", si vom gasi si o farsa vorbire in limbi, la penticostali, care se deosebeste fundamental de cea a Cincizecimii si care nu e decat o imitatie si o influenta pagana.

Irineu (202) este singurul dintre scriitorii bisericesti care aminteste existenta acestui dar in Biserica. In cartea sa Impotriva ereziilor, spune: "Mai avem cativa frati in Biserica, care au daruri profetice si prin duhul lor vorbesc tot felul de limbaje".

Cand Ioan Gura de Aur ( 407) explica capitolul 14 din I Corinteni, precizeaza ca "acest dar descris de Apostolul Pavel este necunoscut in Biserica" in zilele noastre.

Fericitul Augustin ( 430), comentand textul din I Ioan III, 24, a scris: "Acestea au fost semnele cerute de imprejurarile timpului de atunci. Caci a fost necesar sa se recurga la acea exprimare a Duhului Sfant in toate limbile, pentru ca sa se arate ca Evanghelia lui Dumnezeu trebuie sa fie propovaduita in toate limbile pe intreg pamantul. Lucrul acesta s-a facut ca un fapt al trecutului".

"Despre vorbirea in limbi" aminteste mai precis Tertulian, dar e sigur ca el s-a referit la "practica" ereticilor montanisti de care a fost puternic influentat, devenind el insusi o vreme adept al acestei secte. In cartea sa, De anima, sta scris: "Exista astazi intre noi o sora, care are, in parte, darul descoperirilor; ea le primeste in Biserica in cursul solemnitatilor duminicale, in extaz, sub influenta Duhului". Tertulian s-a referit la Maximilian, care a supravietuit lui Montanus si Priscilei. Asadar, se cunoaste, cu exceptia penticostalilor, numele lui Montanus, care a facut valva in perioada de varf (secolul al II-lea), in problema vorbirii in limbi.

Luand aminte la datele ce le avem despre Montanus, precum si felul cum a "vorbit" in limbi, putem socoti aceasta practica a lui ca o farsa vorbire in limbi, in contrast cu cea rusaliana.

Inainte de "convertire" la crestinism, Montanus a fost slujitor la temple pagane, in special in cultul Cybelei, avea un temperament coleric de nestapanit. Predispozitiile temperamentul sau au fost accentuate in experientele sale in ceremonia pagana.

Montanus, dupa "increstinare", a atras atentia prin extaz si transa manifestata. si in acele stari tinea cuvantari "in limbi" diferite. In acele momente dadea impresia credulilor sai ca nu mai era el acela care vorbea, ci "divinitatea", Duhul.

Dupa moartea lui Montanus, grupul "Vorbirea in limbi" a disparut, desi curentul montanist a ramas, fara practicarea "glossolaliei", pana in secolul al IV-lea.

In Cartagina a existat, pana in secolul al IV-lea, o secta care se numea "tertulianista" si pastra unele influente montaniste, iar numele si-l avea de la Tertulian. Dupa ce vorbirea in limbi s-a stins la montanisti, nu mai intalnim grupuri de crestini "posedati" de aceasta practica. A disparut erezia, dar nu si urmarile ei. Si iata ca istoria retine anul 1700, cand apare la cominarzi pretentia vorbirii si talcuirii in limbi.

Cu un secol mai tarziu, "vorbirea" in limbi o practicau "irvingienii". Numele lor vine de la pastorul Irving Eduard Godet. In "spusa" lui asupra Epistolei catre Corinteni face o descriere a felului cum irvingienii vorbeau in limbi: "Inainte de inceperea predicii, acela care mergea sa vorbeasca se concentra adanc in sine insusi, se izola de cei ce-l inconjurau, inchidea ochii si-i acoperea cu mainile sale, si deodata, ca si cum ar fi fost atins de o lovitura de traznet, suferea convulsiuni care-i cuprindeau tot corpul, din gura scapa un torent vibrant de sunete straine, puternic accentuate". Vai, cati dintre pastori si chiar preoti (daca mai pot fi numiti asa) recurg la asemenea "teatru" si inca din fata Sf. Altar!

Vorbirea in limbi la irvingi nu dura mai mult de cinci minute, cateodata erau doar cateva sunete, vorbirea era insotita de galagie, suspin si plansete, adeseori de veselie, de rasete (ventrilogi si natarai, bogomili si duhovorti). Practica irvingienilor s-a transmis si altor secte "glossolale": quakeri si mormoni, pana la vorbirea in limbi in zilele noastre, tehnica sub alte aspecte preluata de miscarea pietist-fundamentalista: auzirea "vocilor"!.

Scriitorul francez Ren Poche, in "studiile" biblice si mai ales in cartea sa: Lucrarea Duhului Sfant, descrie vorbirea in limbi astfel: "Cerintele unor dovezi vizibile de primire a Duhului Sfant au facut sa apara uimitoare demonstratii fizice: latraturi, smucituri violente, tipete si strigate, dansuri salbatice, lesinuri si altele de felul acesta, atat la weshnieni, si de la montanisti la quakeri".

"Toate aceste apucaturi si inca unele mai exagerate - se spune in dictionare si enciclopedii asupra sectelor - le-au mostenit vorbitorii in limbi din zilele noastre, desi vor sa se intituleze urmasii credinciosilor de la Rusalii si, desi vor sa sustina ca lucrarea rusaliana a Duhului Sfant continua prin ei, totusi, prin conceptii eretice si practici schismatice, sunt departe de spiritul rusalin".

B. ORGANIZAREA CULTULUI, EXTINDEREA SI RASPANDIREA LUI

1. Miscarea penticostala pe glob. - Daca nu putem spune ca Miscarea penticostala mondiala are un intemeietor, atunci nici nu putem spune ca s-a dezvoltat intr-un anumit centru.

Miscarea penticostala mondiala s-a dezvoltat si extins in secolul al XX-lea, avand mai multe centre de propagare. Acest lucru a facut ca azi sa existe zeci si sute de organizatii penticostale. Din punct de vedere doctrinar, diferentele nu sunt prea mari. Putem aminti unele mai insemnate, fie datorita trecutului lor istoric, fie numarului de membri, astfel:

1. Credinta Apostolica; 2. Adunarile lui Dumnezeu; 3. Biserica lui Dumnezeu; 4. Biserica Penticostala a Sfintilor; 5. Biserica Elim; 6: Biserica Evangheliei depline etc.

In momentul de fata exista mii de comunitati penticostale cu conceptii proprii in toata lumea. Un numar mare de membri au centre in America Latina si Africa, Europa, Asia, Australia s.a., cu alte "aratari" ale Duhului fata de SUA.

Multe organizatii penticostale dispun de locasuri de cult moderne, de scoli proprii, nu numai pentru "misiune", ci si pentru educatie publica (de la gradinita pana la liceu). Alte organizatii penticostale, preluand obligatiile sociale ale unor state, au infiintat orfelinate, case de batrani, institutii de reeducare, pentru dezalcoolizare, antidrog (antitabac) etc. Asa-zisele Biserici penticostale dispun de scoli speciale atat pentru cultura generala, cat si pentru pastori. Au un numar sporit de case de publicitate unde se tiparesc milioane de carti si reviste, au loc emisii radio, tv etc.

Miscarea penticostala, la inceput, nebagata in seama, mai apoi ponegrita din cauza unor excese de zel, se bucura astazi de aprecierea sociologilor si politicienilor ca "cea mai importanta miscare religioasa" din secolul al XX-lea. In acest sens, penticostalismul nu mai este considerat o biserica aparte, ci o miscare religioasa in sanul crestinismului apusean, cu violente tendinte prozelitiste asupra Bisericii Ortodoxe.

2. Inceputul si dezvoltarea adunarilor penticostale in Romania. - Am vazut ca originea acestei secte "moderne" se afla in America, de la inceputul secolului al XX-lea.

In partile noastre, penticostalii au patruns prin Pavel Budeanu, plecat din Arad in SUA, inainte de 1910. A intalnit propagandisti penticostali si a aderat la secta, in loc de munca. Revenit in tara "convertit", cu ajutor banesc american si cu sprijinul unor maghiari instariti, injghebeaza secta in Banat si Transilvania. El vine inarmat cu cateva reviste "Vestitorul Evangheliei" (editata la Akron, statul Ohio) pentru a adeveri "noua credinta".

Alt naiv, comerciant ambulant, Ion Bododea, pescar din Brailita, fost pastor baptist, paraseste "credinta" veche pentru "gustul" vorbirii in limbi. Destui creduli s-au atasat acestora. De fapt, Ion Bododea s-a si grabit sa se intituleze "Seful Bisericii lui Dumnezeu cea Apocaliptica", fapt care nu a deranjat pe intervorbitorul sau pe calea firelor "glossolaliei".

Pe seama lui Pavel Budeanu se pune si traducerea in limba romana a "marturisirii" de credinta penticostala: Declararea fundamentului adevarat al Bisericii lui Dumnezeu. De asemenea, s-a incercat, fara prea mult succes, tiparirea a doua reviste: "Glasul adevarului" si "Stiinta sfintilor"..

In Romania se poate considera deschisa prima casa de adunare penticostala, cea din casa sotilor Bradin, la 10 septembrie 1922. In 1923, s-a organizat a doua adunare in comuna Cuvin. Siguranta statului de atunci, afland de existenta acestei secte, a interzis-o.

Vazandu-se la stramtoare, cei 50 de penticostali existenti la data respectiva au intocmit prima petitie prin care au cerut recunoasterea legala. La cererea depusa au anexat si marturisirea de credinta intitulata: "Declararea fundamentului adevarat", 1924. dupa aceasta declaratie - in mii de variante - astazi, toate sectele, cultele si dizidentele penticostale se numesc "fundamentalisti" sau fundamentaliste.

La 29 ianuarie 1925, Ministerele Cultelor si Artelor, prin Decizia 5734, a inclus in randul sectelor interzise si pe aderentii penticostali. Aceasta decizie, fiind publicata in ziare, opinia publicata a fost interesata sa cunoasca natura si credinta acestei secte. Luand adresa din decizie, prin scrisori si vizite personale, fratele Gh.Bradin a fost solicitat sa dea unele lamuriri. Multi sectanti desprinsi din cultele neoprotestante ale vremii sau nemultumiti de pastorii lor s-au unit cu penticostalii.

Pentru faptul ca erau eretici, pentru rezerva penticostalilor fata de neamul romanesc, pentru practica religioasa bolnavicioasa, pentru atitudinea neloiala fata de Statul roman, pentru refuzul de a contribui la propasirea tarii si pentru opozitia fata de institutiile de drept ale statului - refuzul serviciului militar, juramant etc. -, secta a fost interzisa prin cunoscutul si dreptul Decret-Lege 927/1942 pentru salvarea neamului.

O data cu schimbarea climatului politic din tara noastra, la 23 August 1944, penticostalii au iesit din ilegalitate, bolsevicii le-au dat toate drepturile, iar comunistii, umilind o Biserica stramoseasca - mama neamului romanesc -, i-a declarat pe penticostali egali cu Biserica Ortodoxa Romana. Pentru obtinerea unei recunoasteri legale, penticostalii din Romania au inceput sa-si stranga randurile. In momentul acela se aflau doua directii: a) Unii penticostali functionasera cativa ani inainte de cel de al doilea razboi mondial in cadrul cultului baptist; b) Altii, care refuzasera orice "compromis", isi desfasurau activitatea in ilegalitate, tinand adunarile noaptea prin fel de fel de ascunzisuri.

In 1945, au inceput sa functioneze pe fata, fiind gata sa suporte orice pedeapsa din partea instantelor.

La 20 mai 1945, in orasul Arad, a avut loc o conferinta foarte restransa, in cadrul careia s-a discutat reorganizarea Asociatiei religioase penticostale si reeditarea unei reviste intitulate "Vestitorul Evangheliei". Gheorghe Bradin a fost in fruntea acestei organizatii, ca presedinte.

Au mai avut loc si alte doua incercari de reorganizare in Bucuresti, sub denumirea: 1. "Crestinii botezati cu Duhul Sfant" si 2. "Ucenicii Domnului Iisus Hristos".

In 1949, au inceput sa functioneze pe fata, fiind gata sa suporte orice pedeapsa din partea instantelor.

La 20 mai 1945, in orasul Arad, a avut loc o conferinta foarte restransa, in cadrul careia s-a discutat reorganizarea Asociatiei religioase penticostale si reeditarea unei reviste intitulate "Vestitorul Evangheliei". Gheorghe Bradin a fost in fruntea acestei organizatii, ca presedinte.

Au mai avut loc si alte doua incercari de reorganizare in Bucuresti, sub denumirea: 1. "Crestinii botezati cu Duhul Sfant" si 2. "Ucenicii Domnului Iisus Hristos".

In 1949, cele trei organizatii penticostale se prezentau astfel: 1. Asociatia "Biserica lui Dumnezeu Apocaliptica-Penticostala"; 2. Asociatia "Crestinii botezati cu Duhul Sfant" si 3. Asociatia "Ucenicii Domnului Iisus Hristos". La 23 decembrie 1946, se obtine recunoasterea provizorie a Asociatiei "Biserica lui Dumnezeu Apostolica-Penticostala", iar celelalte doua, la care ramasesera putini membri, s-au incadrat in grupul asociatiei recunoscute provizoriu.

La 14 noiembrie 1950, prin Decretul nr. 1203, s-a primit recunoasterea juridica sub titulatura: Cultul Penticostal sau "Biserica lui Dumnezeu Apostolica".

A.       CATEVA CONCEPTII SPECIFICE PENTICOSTALILOR

Ca orice secta religioasa si cult crestin, fundamentalistii au cateva puncte doctrinare ce ii identifica. Astfel:

1. Dumnezeu Duhul Sfant este loctiitorul Domnului Iisus pe acest pamant, coborandu-se din cer, de la Tatal, in ziua Cincizecimii.

2. Ingerii sunt fapturi duhovnicesti create de Dumnezeu, fara pacat, si pune in slujba Sa. Diavolul sau satana, sau "Lucifer", mandrindu-se ca este capetenia ingerilor care si-au parasit locul, a cazut. El inseala intreaga lume, este ucigator, ispititor, mandru, parator si mincinos. "El a fost biruit prin jertfa Domnului Iisus Hristos, iar moartea Lui si a ingerilor sai (spiridusii) este aruncarea in iazul cel de foc si chinuirea lor in veci" (Isaia XIV, 12, 14; Iuda 6; Apoc. XIII, 9; Evr. II, 14; Matei XXV, 41; Apoc. XX, 10).

3. Crearea omului si caderea in pacat. - Omul a fost creat de Dumnezeu, bun, drept si liber. El a fost inselat de satana si a cazut in pacat. Omul a fost salvat de Hristos in mod benevol.De aici avem:

a) Harul lui Dumnezeu. Harul este bunatatea si dragostea nemarginita a lui Dumnezeu, pe care a aratat-o Tatal prin Domnul nostru Iisus Hristos, fata de cei pacatosi. Nimeni nu se poate mantui prin "propriile sale fapte sau binefaceri" si nici prin "faptele Legii" Vechiului Testament, ci numai prin harul lui Dumnezeu (subl. n).

b)Credinta este o incredere neclintita in Dumnezeu. si este de obarsie divina. Ea se primeste de la Dumnezeu prin dreptatea Lui si nu prin conceptiile si inchipuirile omenesti.

c)Pocainta este un ordin al Domnului Iisus. Ea inseamna intoarcerea la Dumnezeu de la caile ratacite, cainta pentru viata traita in pacat si necunostinta de Dumnezeu si ruperea cu paganatatea si cu poftele lumesti.

d)Nasterea din nou. Numele acelora care sunt nascuti din nou (penticostalii) sunt scrise in Cartea Vietii.

e) Iertarea este un atribut dumnezeiesc prin care se dovedeste bunatatea lui Dumnezeu fata de oamenii pacatosi, dar care s-au intors la El. Pentru ca cel pacatos sa poata primi iertarea, trebuie sa marturiseasca, sa paraseasca pacatul si sa roage pe Dumnezeu sa-l ierte. O data pacatul iertat, pacatosul se simte fericit si usurat.

f) "Sfintenia" (lepadarea, daruirea, eliberarea, predarea) inseamna despartirea cu totul de pacat si actionarea numai pentru Dumnezeu.

g) Rugaciunea (care intretine sfintenia) este legatura directa a omului cu Dumnezeu; si cea mai adanca expresie a dorintei dupa El.

Simbolismul cultic si raportul cu lumea. Avandu-se in vedere "copilul minune" al Cincizecimii secolului al XX-lea, cum le place fundamentalistilor sa se prezinta, sa vedem ce "crestere" sau handicap "crestin" are acest hibrid la sfarsitul mileniului II. Sa ne convingem, dupa "maestrul" cabalist modern, Alvin Toffler, in ce val se afla "fundamentalismul" crestin (a nu se confunda insa cu tot atat de periculosii fundamentalisti islamici sau iudaici, budisti sau confucianisti, sintoisti sau tibetani etc.) si cum putem sa-i aruncam un colac ( nu de pomana) de salvare!.

Simbolismul mistagogic: Botezul si Cina Domnului. Sunt, de fapt, cele doua laturi retinute din faramituri sacramentale romano-catolice si protestante puse, de aceasta data, pe seama Sf. Duh, nu a sacerdotului.

1). Botezul sau ceremonia filiala este oficiala este oficiat de pastor si are dublu aspect cu multiple efecte;

a) Botezul cu apa este poruncit de Domnul Hristos. Acest botez il oficiaza pastorii pentru cei care accepta "credinta" noua. El este un simbol al mortii fara de pacat si al invierii la o viata noua. Oricine crede in Domnul Iisus, potrivit Evangheliei depline, urmeaza a fi botezat in apa, in numele Tatalui, al Fiului si al Duhului Sfant. Botezul in apa se poate accepta inainte si dupa primirea botezului cu Duhul Sfant. El se oficiaza prin scufundare in apa o singura data, iar in cazul cand prima data nu s-a oficiat dupa Cuvantul lui Dumnezeu, se poate administra a doua oara sau chiar de mai multe ori!.

Copiii adeptilor se boteaza la Varsta cand acestia pot sa inteleaga singuri ca Domnului Iisus Hristos este Mantuitorul lor personal. Ei sunt totusi admisi la casa de rugaciuni spre a fi binecuvantati.

b) Botezul Duhului Sfant este imbracarea celor nascuti din nou cu putere de sus, pentru ca ei sa poata rezista ispitelor si incercarilor, pe de o parte, iar pe de alta parte, sa poata marturisi Evanghelia prin puterea lui Dumnezeu.

Botezul cu Duhul Sfant se poate primi atat prin punerea mainilor, cat si fara aceasta practica, atat inainte de botezul in apa, cat si dupa primirea lui. Acest "botez" ofera puterea darurilor!

2. Cina Domnului este al doilea asezamant, dupa penticostali, ca forma exterioara, in Biserica lui Dumnezeu. Cina este instituita de insusi Domnul Iisus Hristos, prin intemeierea Legamantului nou. Cina Domnului se oficiaza cu paine nedospita (azima) si rodul vitei, nefermentat. Celor ce se "impartasesc" din aceasta Cina a Domnului li se cere ca mai inainte sa-si faca o amanuntita cercetare de sine, caci cel ce mananca si bea cu nevrednicie mananca si bea pentru condamnarea sa. Ea reprezinta jertfa trupului si varsarea sangelui Domnului Iisus Hristos, pentru pacatele noastre.

Cina Domnului se savarseste ori de cate ori este posibil, fara deosebire de zi sau data.

Alte practici si ceremonii

a) Dupa Cina Domnului urmeaza curatirea sau spalarea picioarelor unul altuia (Matei XXVI, 28; I Corinteni XI, 23-29; Ioan XIII, 13-17), un obicei pe care unii pastori il leaga de ceremonia Cinei, altii il separa.

b) Casatoria este legatura dintre un barbat si o femeie, prin care cei doi devin un singur trup. Ei primesc binecuvantarea bisericii. Cuvantul lui Dumnezeu opreste legarea in casatorie a unui credincios cu un necredincios (adica nepenticostal).

Se poate dezlega casatoria cand cealalta parte a cazut in adulter dovedit. Recasatoria este permisa de Cuvantul lui Dumnezeu si atunci cand unul din cei doi a incetat din viata.

c) Manifestari de binecuvantare. Dupa cele de mai sus se observa cautarea minimului haric si sacramental al Bisericii primelor veacuri. Este firesc aceasta, dupa doua mii de ani de bajbaire in Apus. Si afara de botez, cina, casatorie, pocainta-umilinta (spalarea picioarelor) etc., in ultima vreme se accentueaza alegerea si ordinatia pastorilor (in unele comunitati si femei) cu punerea mainilor. Iata un ecou cautat de penticostali si multi altii, dar coplesitor in viata ortodoxiei si taina (hirotonie) din Slujirea Arhiereasca a lui Hristos.

De asemenea, se accentueaza puterea Duhului (Taina Mirungerii) in Biserica primara si originara, in comunitatea ierusalimiteana si universala, in Biserica traditionala si neabatuta de la adevar si practica apostolica: Biserica Ortodoxa - cu specificul local sau national.

In sfarsit, si in "Epoca" Duhului Sfant, fundamentalistii castiga adepti si au intensificat prozelitismul prin pretentia vindecarii oricarei boli. tamaduirii de suferinte si afectiuni incurabile, dupa cuvantul Domnului!. Oare ortodoxia nu are Taina Vindecarii (Maslu) spre iertarea pacatelor si spre prelungirea vietii si nicidecum spre o eutanasie in practica ecleziala (Extrema unctio)?

Asadar: prin cautarea si cercetarea se poate pasi spre luminare si plinire (Matei VII, 7).

4. Darurile Duhului in Comunitatile penticostale. - Alt mod de prozelitism si de marire a obstii confuze penticostale cu noi adepti o constituie oferirea darurilor Duhului. Acestea sunt in "numar" de noua si le imparte Duhului cui voieste. Darurile duhovnicesti ajuta propovaduirea Evangheliei depline. Nu toti credinciosii poseda astfel de daruri, insa toti adeptii sunt indemnati a le ravni si a umbla pe calea cea mai aleasa a dragostei;

Vindecarile "divine". Biblia arata ca toate bolile sunt urmarea pacatului. Chiar daca nu ar fi pacatuit cel bolnav, boala este o urmare a caderii primului om. Astfel, vindecarea intra, pentru cei care cred, in acelasi plan de mantuire ca si iertarea pacatelor. De aceea, Biblia prevede ca, in caz de boala, credinciosii pot chema pastorii Bisericii sa se roage pentru ei, ungandu-i cu "untdelemn in numele Domnului". Credinciosii adevarati nu au dreptul sa se lase consultati de medici (subl. n.) in caz de boala. Unii au renuntat la asa ceva (n.n.). ei sunt datori sa se supuna prevederilor sanitare din Biblie (Geneza III, 16; Deut. XXVIII, 15-62; Matei VIII, 16-17; Iacov CV, 14-15; Marcu II, 15-17).

5. Lacasul de cult si desfasurarea "serviciilor" religioase

a) Biserica lui Dumnezeu este "adunarea celor chemati". In intelesul Scripturii, ea este universala si include in sanul ei pe toti credinciosii timpurilor trecute si prezente. Menirea Bisericii este de a vesti cuvantul lui Dumnezeu si de a ajuta pe credinciosi sa infaptuiasca in viata lor roada Duhului Sfant. In sanul comunitatii, Duhul Sfant isi desfasoara lucrarea ca pe timpul apostolilor.

- Slujbele duhovnicesti in biserica. Biserica a randuit diferiti slujitori, care, macar ca se deosebesc prin serviciul pe care il fac, apartin, alaturi de ceilalti credinciosi, aceluiasi corp spiritual. Dintre acesti slujitori fac parte pastori si diaconii. Cei alesi in aceste slujbe trebuie sa aiba calitati deosebite prin care sa se distinga de ceilalti membri. Inainte de a fi trimisi in lucrare, ei trebuie sa fie "ordinati" prin punerea mainilor si prin rugaciune.

- Disciplina in biserica. - Fiecare membru este dator si obligat de Cuvantul lui Dumnezeu sa primeasca tot felul de indemnuri, mustrari si chiar punerea sub disciplina, in cazul cand se abate de la morala adunarii si de la invatatura sanatoasa a Evangheliei depline. Disciplina nu are alt scop decat sa ridice pe cel cazut sufleteste si sa mentina in biserica autoritatea morala.

b) Ziua de odihna este Duminica, ziua in care s-au adunat la rugaciune si crestinii primitivi.

a)             Darea catre Cezar este cuvantul Domnului ce trebuie respectat. Nu toti inteleg acest fapt.

- Autoritatea statului este randuita de Dumnezeu, pentru pastrarea ordinii si linistii publice, pentru conducerea tarii si binele poporului. "Cine se impotriveste, se impotriveste poruncii lui Dumnezeu".

Credinciosii penticostali trebuie sa plateasca impozitele si taxele cere le cad in sarcina, sa implineasca serviciul militar in orice timp. Credinta lor nu-i impiedica a fi in slujba Cezarului.

- Juramantul este acceptat: unul fata de altul si in fata instantelor judecatoresti si in fata unitatilor militare. Sunt cu desavarsire interzise orice fel de juraminte in afara de cele cerute de autoritati, fiind socotite ca juraminte desarte.

Dupa cum se vede, Marturisirea de credinta este clara, dar prozelitismul "fundamentalist" este destul de violent, ceea ce produce deruta atat intre credinciosii penticostali si ai celorlalte culte, dar mai ales cautarea de adepti in randul credinciosilor ortodocsi. Ceea ce au specific "pocaitii" fundamentalisti este "Revelatia deschisa", adica pretentia "legaturii" lor directe cu duhul si, legat de aceasta, vorbirea in limbi (glossolalia) si talcuirea celor "descoperite" in aceste momente.

6. Efectul "caderii" (aterizarii) Duhului. Alegeri speciale ale "duhului". Aceste alegeri nu pot avea loc decat in comunitatea penticostala si pentru cei asupra carora cade Duhul.

a) Revelatia deschisa, despre care vorbeste fundamentalistii, este de fapt tagaduirea activitatii Mantuitorului, pe de o parte, iar pe de alta parte limitarea slujirii Sale. Ei considera pe Duhul Sfant creatura (ca si ereticii Macedoniei, Eunomiu), nu o forta, o putere sau o persoana dumnezeiasca de aceeasi Fiinta cu Tatal si cu Fiul. "El este o Fiinta care poseda un corp spiritual la fel ca Dumnezeu-Tatal". Duhul Sfant poseda un nume personal. El nu este "Duhul Sfant", ca si cand ar fi vorba de o singura parte a divinitatii, sau o energie oarecare a Dumnezeirii. "Duhul Sfant" poseda insusiri personale. El isi desfasoara misiunea in vremea noastra, cum facea si cu secole in urma. El se descopera nu numai comunitatii, ci si fiecarui adept in parte. Ii "invata" pe acestia sa graiasca in limbi straine, ii indruma cum sa se roage. "Spiritul credinciosilor trebuie lasat liber sa se roage lui Dumnezeu", dupa cum inspira Duhul Sfant. Totusi, unii fundamentalisti sesizeaza "identitatea" Duhului ca persoana.

Duhul Sfant indeplineste urmatoarele functii: invata (Luca XII, 12; Ioan XIV, 26); vorbeste (Matei X, 20; Marcu XIII, 11); mijloceste pentru credinciosi (Romani VIII, 26-27); inspira (II Petru I, 21); convinge de pacat (Ioan XVI, 7-8):

Duhul Sfant mai prezinta o tripla importanta pentru penticostali: a) "El este o parte din revelatia divina, care a transmis Biblia in calitate de autor al ei"; b) El este in perioada actuala Cel care face legatura intre cer si pamant; c) El este cel care administreaza problemele bisericii (penticostale) pe care o pregateste spre a o infatisa inaintea lui Iisus Hristos la o a doua venire".

Astfel, grupurile penticostale avand permanent pe Duhul Sfant cu ei "retraiesc" clipe binecuvantate, ca primii crestini in "odaia cea de sus" (Fapte I, 3).

Simbolurile Duhului Sfant sunt cuprinse in paginile Bibliei. F. E. Marsh grupeaza simbolurile, comparandu-le cu: 1. Natura neinsufletita: aer, apa, foc, pamant, ulei, vin, sare, arvuna, etc.; 2. Natura animala: porumbel; 3. Viata noastra si insusirile umane: Degetul lui Dumnezeu, portarul, numarul Sapte, avocat, voce, frumusete, nevinovatie, rabdare, sinceritate s. m. a.

Duhul Sfant mai este socotit de fundamentalisti "secretul" tuturor binecuvantatorilor; 1. Respiratia: vantul, secretul vitalitatii - viata; 2. Roua: apa, ploaia, secretul satisfactiei - setea, frumusete, flori, fertilitate, recolte; 3. Uleiul, secretul bucuriei - fericire; 4. Focul, secretul luminii - cunostinta, caldura - dragostea, puterea - cucerirea.

Duhul Sfant face ca din inima credinciosului sa curga adevarate rauri de apa vie (Ioan VII, 38). Adeptii "pocaiti" penticostali despart conlucrarea Sfintei Treimi, izoleaza si de aceasta data pe Sfantul Duh de calitatea impreuna lucrarii, de "mangaietori", de principiul iubirii intratreimice si datator de viata !.

Fata de aceasta, invatatura ortodoxa a fost clara totdeauna: prin Iisus Hristos s-a incheiat descoperirea directa a lui Dumnezeu. Revelatia supranaturala - peste intelegerea noastra - s-a desavarsit prin intruparea Fiului lui Dumnezeu, iar Revelatia naturala, tot prin Hristos s-a incheiat, El fiind noul Adam, om desavarsit - fara pacat - si Dumnezeu adevarat.

b) Darul feluritelor limbi. In legatura cu aceasta, penticostalii afirma urmatoarele: ".Vorbirea omeneasca este o emanatie a spiritului asezat de Dumnezeu in om. Datorita originii superioare a spiritului omenesc, graiul omenesc se deosebeste de toate manifestarile celorlalte vietuitoare". Si continua: "Structura ordonata a limbajului a facut posibila intocmirea unor studii gramaticale care au descoperit legi precise ce stau la baza fiecarei limbi. Graiul izvoraste din adancul fiintei omului. Tot in acest spirit, Duhul Sfant asaza darul feluritelor limbi, ca semn initial al botezului (penticostal) cu Duhul Sfant."

Prin "darul" feluritelor limbi se intelege vorbirea supranaturala prin care adeptul pocait, "inzestrat" cu acest dar, vorbeste intr-o limba pe care niciodata n-a invatat-o; ea este o vorbire a Duhului Sfant, care utilizeaza organele vorbirii pentru reproducerea ei; e o minune a vorbirii si a descoperire personala a lui Dumnezeu pentru fiecare crestin penticostal. Exprimarea vine din chemarea lui ca urmare a botezului cu Duhul Sfant. El simte prezenta puterii lui Dumnezeu, ca efectul unui "curent electric", insotit insa de o bucurie dulce care ii inunda intreaga fiinta. Aceasta stare de inaltare sufleteasca provoaca in viata credinciosului nostru (penticostal) schimbari morale profunde.

Darul vorbirii in diferite limbi se manifesta prin intermediul duhului nostru, care intrebuinteaza organele vocale pentru exprimare. Exprimarea se poate face fie intr-o limba omeneasca, cunoscuta de cineva dintre ascultatori, fie necunoscuta.Ea poate fi si o limba necunoscuta pe pamant (o limba care astazi nu se mai vorbeste); mai poate fi si o limba "ingereasca".

Aceasta vorbire in limbi, pentru penticostali, are cinci semnificatii: 1. Este un semn personal al botezului cu Duhul Sfant si o dovada a primirii lui; 2. Ii ofera posibilitatea de a se ruga, de a lauda pe Dumnezeu "cu Duhul", realizand rugaciuni la cel mai inalt grad de partasie cu Dumnezeu; 3. Se zideste pe sine printr-o proaspata intalnire cu Domnul; 4. Este un semn pentru altii, fiind insotita de talmacirea sub ungerea Duhului.

c) Darul "talmacirii" limbilor: - Talmacitorul rosteste la inceput numai primele cuvinte ale interpretarii; pe masura ce va primi si restul talmacirii. Deci, talmaceste nu ceea ce gandeste el sau presupune ca ar trebui spus, ci ceea ce "primeste" de la Domnul prin darul talmacirii.

Realitatea si intelegerea glossolaliei. A existat in primele veacuri si se transmite si astazi "vorbirea" in limbi (intelegerea Evangheliei), dar numai prin darurile Sf. Duh, prin Sfintele Taine ale Bisericii si indeosebi prin Taina Mirungerii.

Limbile "graite" de posedati nu sunt altceva decat niste bolboroseli ce produc ilaritate, mila, compatimire si multe altele. Multi dintre adepti sunt fosti credinciosi slabi de inger plecati din Biserica Ortodoxa. Altii practica terapii naturiste ale religiilor asiatice si destui merg fie in "salile" maestrilor in biounde sau biomagnetism, sa simta fluidul "magnetic", fie in tinda unor biserici si manastiri, la slujitori "chinuiti de arhetipuri si radiestezie". Nu trecem cu vederea nici initiatii si gur care confunda isihasmul cu delirul, extazul crestin cu transa provocata.

Multa atentie trebuie sa dea preotii ortodocsi acestui prozelitism viclean si mult cautat de tinerii debusolati, mai ale.

7. Amenintarea cu pedeapsa si venirea Domnului. - Ca toate sectele hiliaste (vechi sau noutestamentare), ca toate grupurile advente si mileniste, si penticostalii, ca rezultata si incununarea milenista, dar si conceptii speciale asupra vremurilor apocaliptice si Parusiei.pentru rapirea Bisericii Sale.

a) A doua venire a Domnului Iisus Hristos. - Domnul Iisus Hristos, a inviat din morti si inaltat la ceruri, va veni din nou pe pamant, pentru a-si "rapi" Biserica si a o duce in odaia de nunta, pregatita in ceruri.

La aratarea Domnului, mortii in Hristos vor invia, apoi cei vii care vor fi ramas vor fi rapiti toti impreuna cu El, in nori, ca sa intampine pe Domnul in vazduh.

b) Castigul penticostal. - cu aceiasi sfinti rapiti la ceruri (se intelege, adepti penticostali). Domnul Iisus Hristos va reveni din nou pe pamant, unde va intemeia imparatia Sa de 1000 de ani; in acest timp, tot pamantul va fi stapanit de de o pace desavarsita, cruzimile si razboaiele vor fi inlaturate.

In aceasta perioada, satan va fi legat.

La sfarsitul domniei Domnului Iisus Hristos, de o mie de ani, satana va fi dezlegat din inchisoarea sa si va cauta din nou sa insele neamurile, cautand sa smulga imparatia din mana Domnului, dar, neizbutind, va fi aruncat in iazul cel de foc.

Dupa aceasta vor invia cei morti in pacat; va incepe marea judecata a lui Dumnezeu, cand toate neamurile vor fi adunate sa fie judecate si sa-si primeasca fiecare om rasplata, dupa binele sau raul pe care l-a facut cand traia in trup. Dreptii vor merge la viata vesnica, iar nelegiuitii la chin vesnic.

c) Fericitii fundamentalisti ceresti. - Dupa judecata, Dumnezeu ca crea un cer nou si un pamant nou, in care va locui neprihanirea, va incepe viata vesnica.

SITUATIA CULTULUI PENTICOSTAL IN ROMANIA

Asa cum am aratat, la capitolul istoric, Cultul Penticostal a fost si este respectat de catre credinciosii Bisericii nationale si de catre Statul roman. Inainte de '89, reviste, carti de teologie, carti de imne se tipareau in Tipografia Patriarhiei Romane. Nu stim daca cei de astazi mai pretuiesc acest gest ecumenic si de respect intre culte.

Trebuie cunoscut ca, atata timp cat cultul isi respecta Marturisirea de credinta., exercita ceremoniile in casele de adunare, nu cauta racolarea celor de alte culte, nu ataca natiunea romana si nici pe credinciosii ortodocsi, penticostalii sunt respectati. Nu dam importanta acelora care au tradat tara si Biserica, au figuri peste hotare si acolo au patruns dezbinari intre romani, au avut cuvinte urate fata de ierarhia ortodoxa si credinciosii sai din diaspora. Unii dintre acestia au revenit in Patrie, cu aceleasi apucaturi si cu acelasi bagaj de ura si ignoranta. Ei au permanent obsesia ca Biserica Ortodoxa "ii urmareste". Doamne, fereste! Slujitorii si credinciosii ortodocsi sunt indignati si asaltati de prozelitismul penticostal violent care s-a revarsat ca plagile Egiptului asupra blandului si ospitalierului popor roman.

Asadar, este necesar a preciza:

1. Mijloacele de propagare si difuzare a cultului. Conform legilor tarii, Cultul Penticostal a avut dreptul la formarea cadrelor pentru cult, a functionat un Seminar teologic (1976) in str. Carol Davilla nr. 81.

Cultul a editat o revista lunara, "Buletinul Cultului Penticostal", aparand neintrerupt din anul 1953, sub conducerea unui comitet.

S-au tiparit carti de cult: "Harfa Bisericilor lui Dumnezeu", ajunsa la peste 10 editii; indrumari pentru pastori, "Indrumatorul pastoral", Bucuresti, 1976; Biserica lui Dumnezeu cea apostolica, Bucuresti, 1980; marturii de doctrina penticostala; Pneumatologia, Bucuresti, 1976 etc.

Astazi, cultul are nenumarate centre de imprimare si un loc privilegiat in "Alianta Evanghelica", Editura "Stephanus" din Bucuresti.

Cultul penticostal a facut si face parte din organizatiile mondiale penticostale. Primeste delegati straine, iar reprezentatii sai participa la intrunirile de peste hotare, in cadrul cultului etc.

Dupa '89, sute de "evanghelizatori" penticostali de toate nuantele au venit si-n tara noastra.

2. Organizare - cultul penticostal din Romania este alcatuit din adunari, comunitati si uniuni, incercandu-se uniformizarea. Se incearca un model de organizare local. Cultul are in frunte un presedinte al Comitetului Bisericesc Penticostal, de fapt seful cultului.

Dupa nationalitate, in ultima vreme, majoritatea credinciosilor majori penticostali sunt proveniti dintre romani instabili religiosi, la care se adauga maghiari, germani, ucraineni si mai ales tigani. De aici pleaca atatea neplaceri.

O caracteristica a cultului penticostal, ca, de fapt, a tuturor grupurilor neoprotestante, este libertatea personala ce o au adeptii de a interpreta textele biblice, si de aici diversitatea.

Ca toti sectantii ce vorbesc limba romana, si penticostalii folosesc traducerea tendentioasa britanica facuta de D. Cornilescu.

B.       DIZIDENTE SI CONTESTARI "FUNDAMENTALISTE"

Ca orice sfarsit de veac, dar si de mileniu, si aceasta isi are specificul si cutremurul sau. Oamenii de pretutindeni sunt stapaniti de idei noi, considerate salvatoare, renunta la vechi credinte, calca traditii, initiaza miscari si se tulbura din te miri ce. Si in sanul crestinismului exista asemenea tendinte. Sa fie clar, nu in familia edenica restaurata de Hristos, adica Biserica Sa, se petrec asemenea mutatii, ci in familiile dezorganizate, impartite si despartite, noi sau reinnoite etc. de fapt, toate incercarile de "credinte" moderne, organizate sau nu, apar din ruinele ereziilor.

Mai mult, ca si buruienile otravite, sectele isi imprastie samanta prin cetati care nu mai au pe Hristos biblic: printre popoare care n-au experimentat Evanghelia Mantuitorului; in familii unde nu mai exista crestere duhovniceasca si sfanta ascultare. Pentru credinciosii Bisericii celei una, sfanta, apostolica si in comuniune (soborniceasca) cu Iisus nu exista umbra de schimbare, ci numai iluminare in Duhul sfant pentru mantuirea tuturor si fiecaruia in parte.

Si cum sectele sunt cu miile si credintele cu zecile de mii, orice abatut neinitiat, ratacit si chiar bolnav la minte (I Tim. IV, 7) si beteag la trup (I Cor. XV, 45-46), interpreteaza texte biblice, considerandu-se mare intelept (gur) sau, vai!, ales al Tatalui sau al Fiului, sau al Sf. Duh si, mai grav, posesiv sau inlocuitor al unei Persoane a Treimii sau chiar "incarnatul" acesteia?! Asa se face, si cu durere se constata in pulberea ariei neghinei satanice ca exista asemenea aderenti.

Nu-i de mirare, sectele primelor veacuri s-au diversificat si clasificat: "ale Tatalui" - ereziile monarhiene pana la iehovismul si pretentia new-age-ista: "guvernul" mondial al vremii noastre; "ale Fiului" - ereziile si schismele hristologice pentru care s-au formulat, ca raspuns, primele sapte articole ale "marturisirii de credinta" inspirate de Sf. Duh si graite in limbaj omenesc pentru intelegerea felului si modului cum S-a descoperit Dumnezeu direct, prin Fiul Sau, pentru mantuirea oamenilor. In sfarsit, sectele si ereziile nenumarate pnevmatologice, cele impotriva "Sf. Duh", fie izolandu-L de Fiinta Dumnezeiasca (deofiintimea cu Tatal si cu Fiul), fie adaugandu-i misiunea ca "Dumnezeu" al veacului, fie subordonandu-L "mai mic" decat Tatal; fie sub comanda Fiului - un impreuna lucrator cu Tatal si cu Fiul - filioque sau independent si posesiv, intrand si lucrand individual in unele persoane harismatice, mai presus de Tatal si de Fiu. De aici, rele si mai mari si mai diverse; harul, dupa acestia, lucreaza individual pana la posedarea unora, pana la inundarea duhului, pana la predestinatie si destin. Cincizecimea, ca revarsare a Duhului Sfant, ca actiune a Tatalui, ca misiune (trimitere) a Fiului, este luata drept energie penticostala a multimii.Asa se nesocoteste puterea Limbilor de foc ca actiune a Tatalui (Ioan XV, 26), ca promisiune a Fiului dupa Inviere (XX, 21-22), ca intarire (hirotonire) a apostolilor si ca savarsire a primului botez in numele si cu lucrarea Sf. Treimi, organizandu-se in istorie, la Cincizecime, Biserica sau Imparatia lui Dumnezeu pe pamant, Imparatia harului si sfinteniei prin mijloacele sigure si verificabile: Sfintele Taine.

a) "Noutatea" miscarii penticostale - vorbind de asemenea miscare, totdeauna trebuie sa avem in vedere controversele si ereziile pnevmatomahe, erezii inlaturate din Biserica Cincizecimii, si formularea raspunsului la aceste erezii, secte si schisme spiritiste de catre Sinodul II Ecumenic (Constantinopol 381 d. Hr.) prin cele cinci articole - ultimele - din Marturisirea de credinta (Simbolul niceoconstantinopolitan), marturisire bazata pe Revelatia dumnezeiasca transmisa prin Sf. Traditie si Sf. Scriptura, verificata de activitatea Sf. Apostoli, de trairea Sf. Parinti, de pregatirea si teologhisirea Evangheliei Mantuitorului Hristos si mai ales de inspiratia Sf. Duh in ultima exprimare.

Miscarea penticostala a vremii noastre, deci, nu este nici noua, nici originala, dar sigur abatuta de la dreapta credinta si reorganizata, la inceputul secolului al XX-lea, din puzderia de secte baptiste, advente, pietiste etc., sub titlul: Biserica lui Dumnezeu cea apostolica, in lumea nou, in Societatea fara traditie, in Comunitati fara Hristos, dar cu "noutati in cele ale credintei", asa cum s-a vazut.

Patrunzand si in Europa, miscarea cu pricina s-a extins si in comunitatile si denominatiunile neoprotestante, devenind un mijloc eficace si o metoda de influenta in treburile altor tari pentru deruta si slabirea sentimentului national-local. Asa se explica si castigarea unor apostaziati romani sau interesati material; si astfel unii si-au parasit credinta, trecand la "pocaiti"!

Sa fie clar, obiectivul prezentarii de aici nu-i Cultul Penticostal sau Biserica lui Dumnezeu cea apostolica din Romania. Acest cult este bine cunoscut de catre autoritatile bisericesti si de stat. Desi se numeste "biserica", Cultul are o Marturisire de credinta declarata, o organizare temeinica in tara noastra, isi vede de adeptii sai, are case de adunare, tipareste imne, isi desfasoara ceremoniile religioase dupa traditii proprii, tipareste si difuzeaza pentru adepti lucrari, studii si carti etc. Cand unii dintre adepti si chiar lideri se abat de la aceste norme racoland credinciosi ortodocsi, acestia ies si din randul bunei desfasurari, fac prozelitism, batjocoresc credinta altora si ofenseaza sentimentul national al credinciosilor romani.

Practica "pocaitilor" nu-i noua. Unii au devenit unelte diversioniste, tradatoare de tara si de credinta neamului. Se intelege, nu toti sunt la fel, dar majoritatea, parasind traditiile, obiceiurile si datinile romanilor, ceea ce constituie Patria, nu mai pot fi numiti romani, ci conlocuitori confesionali.

Biserica ortodoxa Romana nu a persecutat nici un eretic, dar sectantul a fost urmarit, este si va fi oriunde, nu numai la noi, suspect si dusman nu al credintei, ci al comunitatii din care s-a rupt sau a tradat-o. Asa se face ca unii au fost "persecutati" pentru a "pleca" dintara si au revenit dupa '89 ca "victime" din cauza, auzind te incrucesti, "popilor ortodocsi colaborationisti".

Cultivand acelasi duh de zazanie si de ura impotriva Bisericii-mama, spurcandu-i sanul la care s-au alaptat mosii si stramosii lor, parte din acestia scot brosuri si carti pentru a destabiliza si a deruta pe cei slabi de inger si totul in "numele" Domnului si al ecumenismului.

b) Dizidenta, rezultatul instabilitatii in credinta. Desigur, cei smeriti si cei care frecventeaza cultul sunt oameni linistiti, respectati de catre cei de alte credinte si socotiti fii rataciti de catre credinciosii ortodocsi. Insa cei care sunt ca niste caini ce se intorc la varsatura lor (II Petru II, 22) sau ca niste lei care cauta pe cine sa inghita (I Petru V, 8), aceia n-au stare. Nu facem aici un inventar psihomaladiv mondial al "traznitilor" Sf. Duh, ci doar trecem in revista unele manifestari penticostale din tara, cunoscute de credinciosii ortodocsi si pagubitoare desfasurarii normale si legale a insusi Cultului penticostal.

Se stie ca, in anul 1929, in cadrul "Bisericii lui Dumnezeu apostolice" care functiona la Arad, ca asociatie religioasa condusa de Gheorghe Bradin, s-a constituit o dizidenta, noua grupare intitulandu-se: Crestinii botezati cu Duhul Sfant. Apoi a avut sediul la Bucuresti si era condusa de Sodoy Alexandru (venit din Ungaria), Isbasa Alexandru (Lugoj), Bodor Eugen si G. Cojocaru, din Bucuresti.

In scurta vreme, din ramura de la Arad s-a desprins o noua fractiune, care s-a intitulat: Ucenicii Domnului Iisus Hristos si era condusa de Ioan Popa din Sebis (Arad) si Ioan Crisan. Gruparea isi avea sediul la Bucuresti, iar adeptii practicau simplitatea in imbracaminte, rugaciuni de noapte (ore de staruinta) si "glossolalia". In cazul botezarii, n-aveau pretentii in pregatirea candidatului; refuzau inscrierea in registrele de evidenta a membrilor, nu acceptau in anturajul lor pastori de la alte culte si refuzau orice relatie cu organele de stat.

Acesti "predicatori" din gruparile dizidente propaga un bigotism exagerat, fiind permanent in cautare de "adevar si lumina", desfasurand o sustinuta activitate de suspiciune fata de conducerile comunitatilor din care s-au rupt. Acestor grupari li s-au adaugat multi fanatici si bolnavi psiho-religios, in general. In cadrul Cultului penticostal au fost identificate mai multe grupari dizidente, de mai mica importanta, unele cu reprezentanti si titluri, altele fara.

Indiferent de titulatura ce o dau gruparii din care fac parte, dizidentii penticostali au puncte de doctrina si practici de cult comune, cu un pronuntat caracter fanatic. Dizidentii sustin ca numai ei poseda botezul cu Duhul Sfant si cu foc, asa cum l-au avut in ziua Cincizecimii (Rusalii).

Multi sustin ca au darul vorbirii in limbi ca rezultat al actiunii Duhului Sfant. Momentul este marcat de caderea lor in transa, ca urmare a unor posturi indelungate si rugaciuni istovitoare, dupa care cei mai putin rezistenti incep sa bolboroseasca cuvinte neintelese, fara sens..

Penticostalii dizidenti practica pe scara larga proorocirea. Ei se deosebesc de cultul propriu-zis si prin alte manifestari: sunt mai rigoristi; tin posturi indelungate pentru a se "pocai" si a trece curati in viata vesnica; nu admit frecventarea institutiilor de cultura (teatrul, cinematograful, case de cultura) si sunt impotriva folosirii mijloacelor moderne de informare (radio, tv., presa). "adevarul vietii este numai Biblia" . Despre Cultul penticostal, dizidentii afirma ca, o data cu recunoasterea sa de catre Stat, acesta a abdicat de la principiile evanghelice .

Membrii gruparilor dizidente folosesc o imbracaminte neglijenta: barbatii nu poarta cravata, unii isi lasa mustata si impreuna cu femeile din grup sunt obligati sa poarte numai imbracaminte de culoare inchisa. Unii dintre ei nu apeleaza la serviciile medicilor, nici chiar in cazuri grave, sustinand ca ei se vor vindeca numai prin rugaciuni.

Intrunirile lor discrete au loc fie in adunaturi programate in case de rugaciune ilegale, fie in familie .

Pun mare accent pe atragerea tineretului, cu scopul de a-l scoate de sub influenta "preocuparilor lumesti" si a-l indrepta exclusiv pe calea studiului biblic.

Intre alte grupari, mai recente, amintim:

3. Biserica Apostolica de Ziua a 7-a sau "Penticostalii de Ziua a Saptea - Gruparea a aparut in satul Valea Florilor din comuna Ploscos (judetul Cluj). Dizidenta porneste de la premisa ca in cadrul cultului nu se respecta unele practici si sarbatori prevazute in Vechiul Testament si nu se pastreaza regimul alimentar prescris acolo.

Revenind de pe front, unde a trecut prin mai multe incercari care i-ai "intarit credinta", dupa anul 1950, Ioan Boer, initiatorul gruparii, a luat legatura cu alte elemente dizidente din judetele Cluj, Hunedoara, Maramures, Suceava, Caras-Severin, Arad etc., in vederea largirii gruparii dizidente si pentru intocmirea unor memorii in scopul obtinerii recunoasterii lor drept cult.

Cum insa gruparea respectiva nu avea nimic comun cu notiunea de cult, nu se putea pune problema recunoasterii acestor calitati, neintrunind nici una din conditiile necesare: existenta unei credinte unitar-marturisite in mod statornic si public de un numar suficient de adepti, cat si exteriorizarea acestei credinte printr-un ansamblu de practici constituite intr-un ritual unitar si stabil.

Dupa anul 1968, gruparea a incercat sa se incadreze in Cultul penticostal, cu conditia ca membrilor ei sa li se permita continuarea practicilor proprii. Ulterior, a incercat, fara succes, sa fuzioneze si cu Cultul adventist de ziua a saptea, in aceleasi conditii.

4. Biserica lui Dumnezeu cea Apostolica botezata cu Duhul Sfant (Universalistii). Miscarea a aparut si s-a dezvoltat in ultimii 25 de ani. In prezent, numarul adeptilor nu se cunoaste. Fondatorul miscarii este Victor Chirila din Arad.

Membrii gruparii exclud sun orice fel de forma contactul cu statul, afirma ca fiecare grup are nevoie sa-si aleaga conducatorii si pastorii in mod liber, credinciosii sa-si plateasca impozitele, contributiile, sa se prezinte la incorporari, copiii lor sa urmeze scoala, dar dreptul de control al statului sa se opreasca "la usa bisericii"; considera ca in adunare poate predica orice persoana, indiferent de unde provine si orice doctrina prezinta; declara ca proorocirile, tamaduirile si vedeniile trebuie sa fie expuse liber si de catre orice credincios; botezurile sa fie oficiate in ape curgatoare; cele facute in baptister nu sunt biblice; sumele de bani colectate de la credinciosi sa fie folosite potrivit necesitatilor, fara nici un fel de evidenta; cer ca membrii gruparii sa nu aiba nici un fel de educatie laica, fiindu-le interzisa folosirea radioului, a televizorului, vizionarea spectacolelor de teatru si cinema etc.

Adeptii gruparii "universaliste" isi motiveaza ruptura de Cultul penticostal prin aceea ca botezurile facute in numele Sfintei Treimi nu au nici o valoare, fiind admise numai cele efectuate in numele lui Isus Hristos; randuielile din Cultul penticostal nu sunt biblice, ci impuse de oameni; conducerea cultului "ii omoara" pe prooroci (in sensul ca nu permite proorocirea oricui, oriunde si in orice vreme); pastorii nu traiesc o viata biblica, iar predicile lor au deviat de la adevarata credinta.

"Universalistii" au avut aderenti, folosindu-se de fanatismul unor adepti penticostali si tendintele lor de practicarea glossolaliei.

Periculozitatea activitatii gruparii "universaliste" consta in faptul ca "metodele" ei de lucru - prorocirile, tamaduirile, orele de staruinta, botezurile la rau etc. - sunt preluate si de adeptii altor culte neprotestante. Botezurile unor fosti credinciosi ortodocsi nemultumiti de activitatea pastoral-misionara a preotilor trebuie sa dea de gandit conducerii Bisericii Ortodoxe. Cea mai mare influenta insa o are gruparea dizidenta "universalista" in randul credinciosilor cultului penticostal. Astfel, mai multe comunitati au preluat unele practici ale "universalistilor". Tot ca o influenta a activitatii gruparii "universalistilor" este aparitia, construirea si existenta in cadrul cultului penticostal a numeroase case de rugaciuni deschise fara nici o autorizatie. Aceste case ilegale apartin unor grupari de credinciosi care, observand ca, de cativa ani, comunitati "universaliste" functioneaza fara nici o restrictie, infiinteaza si redeschid si ei astfel de case de adunari, vazandu-se depasiti si pierzand adeptii.

In mod similar au procedat si grupuri de adepti apartinand cultelor baptiste, adventiste de ziua a saptea si crestini dupa Evanghelie, iar credinciosii ortodocsi privesc uimiti raspandirea si inundatia prozelitismului fundamentalist, mai ales dupa '89.

5. Gruparea "al 13-lea Apostol" sau "Penticostalii negri". - Gruparea a aparut in anii '70 si are aderenti in judetele Timis, Arad, Bihor, Hunedoara, Caras-Severin etc.

Printre practicile acestor adepti retinem: intensificarea "vorbirii in limbi" si facerea de proorociri, sustinand ca au "glasul Domnului"; sub influenta Duhului Sfant, fiecare membru face noi "descoperiri" pentru ceilalti; sunt adeptii invierii imediate acelora dintre ei care mor; in permanenta sunt in asteptarea "unei mari lucrari" din partea Domnului care le va arata ca membrii gruparii sunt "poporul ales" ; refuza casatoria, iar celor casatoriti le sunt interzise relatiile dintre soti; afirma ca poseda pe Duhul Sfant si-l pot da tuturor prin atingere; membrii grupului au renuntat la prenume si se numesc intre ei "dupa denumirea apostolilor": "fratele Petru", "fratele Pavel", "fratele Ioan" etc.; atat barbatii, cat si femeile poarta imbracaminte de culoare inchisa - de preferinta neagra. Barbatii poarta mustata si barbi, afirmand ca sunt alesi duhului si ca mustata "este descoperita de Dumnezeu".

6. In cadrul cultului penticostal se manifesta si alte curente dizidente care, pe plan local, au luat diferite denumiri, cum ar fi: a) Crestinii liberi; b) Misiunea populara libera, cu aderenti in orasul Cugir (jud. Alba ). Ca specific, gruparea insista pentru necesitatea celui de al doilea botez pentru toti cei ce cred (penticostali); admit ca fiinta suprema doar pe Dumnezeu si tagaduiesc rolul lui Isus si al Duhului Sfant; propaga ideea unirii tuturor credinciosilor crestini intr-o singura adunare (penticostala) pentru a capata forta si traire.

Indiferent de ce denumiri ar purta, toate gruparile religioase dizidente, care apartin sau sunt rupte din cultul penticostal, manifesta unele trasaturi comune, si anume au tendinta de a intensifica viata religioasa prin introducerea unor practici de cult religios fanatice si bolnavicioase, caracterizate prin posturi si rugaciuni indelungate, extinderea "glossolaliei" si a proorocirilor sub pretinsa inspiratie a Duhului Sfant; toate gruparile se sustrag dreptului de supraveghere si control al Statului, acuza conducerea cultului de "tradare" a adevaratei credinte; conducatorii tuturor gruparile dizidente cer aderentilor sa nu foloseasca mijloacele culturale ale lumii, care sunt satanice, indiferent de forma sub care li s-ar prezenta, sa traiasca izolati, refuzand orice contact, mai ales cu ateii.

7. Credinta Nouapostolica sau Biserica Nouapostolica Internationala - secta a aparut inainte de "constituirea" penticostalilor clasic (dupa 1913), in epoca "profetilor si vizionarilor" din vulcanul anilor 180-1848. si alta particularitate, noii penticostali n-au mai fost "chemati" in America, ci duhul a ratacit prin Germania si Anglia. Cum a luat fiinta aceasta "biserica" ne arata insusi Catehismul sectei):

Intre anii 1828 si 1832, mai multi barbati credinciosi din Germania si anglia au avut revelatii divine, prin care se anunta ca Domnul avea sa instaleze din nou ordinea apostolica pe pamant, asa cum a fost ea la inceput (darurile Duhului si reinfiintarea slujbei de apostol). In anul 1832, prin proorocirile date de Duhul Sfant, a fost chemat primul dintre cei 12 apostoli care au activat in Anglia, si anume John Bate Cardale.

Dupa moartea catorva apostoli, au fost chemati si alti apostoli, care nu au fost recunoscuti decat de o mica parte din comunitati, insa apostoli din Anglia care mai erau inca in viata n-au vrut sa-i recunoasca pe acesti apostoli. Dar Dumnezeu a binecuvantat in mod vizibil comunitatile care, conform vointei Lui, si-au continuat drumul, fiind conduse de catre apostolii nou-chemati. Aceasta separare (1863) a constituit nasterea Bisericii Nouapostolice.

Biserica condusa de catre apostolii englezi s-a numit, cu incepere din anul 1849, "Biserica Catolic-Apostolitica". Biserica Nouapostolica s-a raspandit tot mai mult, iar in multe localitati din Europa au luat nastere comunitati noi. Mai tarziu, lucrarea s-a raspandit sipe alte continente, astfel ca in zilele noastre ea este in continua dezvoltare in toata lumea. Cunoastem pe cei care au condus Biserica Nouapostolica:

Apostolul Friedrich Wilhelm Schwartz, 1863-1895;

Apostolul patriarh Fritz Krebs, 1895-1905;

Apostolul patriarh Hermann Niehaus, 1905-1930;

Apostolul patriarh Johann Gottfrid Biscoff, 1930-1960;

Apostolul patriarh Walter Schmidt, 1960-1975;

Apostolul patriarh Ernst Streckeisen, 1975-1978;

Apostolul patriarh Hans Uruyler, 1978-1988.

Din anul 1988, apostolul patriarh este Richard Fehr.

Ca puncte doctrinare specifice retinem: a) Botezul cu apa; b) Cina; c) Pecetluirea.

Fata de celelalte erezii si schisme comune tuturor sectelor ca organizare, nouapostolii au intalnit prezbiteriatul si si-au ales un apostol-patriarh. Apostolul-patriarh, capul vizibil al bisericii lui Iisus Hristos, este cea mai inalta autoritate a ei, in toate imprejurarile. El este considerat de catre membrii bisericii nouapostolice ca reprezentantul Domnului pe pamant, si se considera el insusi ca slujitor in credinta al celorlalti slujitori bisericesti, al fratilor si surorilor sale. Este vointa lui Iisus ca, biserica Sa sa aiba un cap vizibil, pe care apostolii si toti credinciosii sa-l poata urma (vezi Ioan XXI, 15-17). Prin aceasta, opera Domnului este condusa in mod constient si unitar.

Apostolul patriarh este ales din cercul apostolilor si este numit in aceasta slujba in urma revelatiilor si a semnelor deosebite pe care le primesc de la Dumnezeu apostolul patriarh in functie si grupul de apostoli.

In ceea ce priveste desfasurarea ceremoniilor, se practica tehnica sectara: citiri (lectiuni) biblice, cantari (imne - voce si instrumente), profetii, transa, viziuni, "revelatii" divine.

Propaganda noupenticostala prinde in tarile slab dezvoltate, in comunitatile ecleziatice si in special in denominatiunile crestine in deruta.

Si cum, dupa Decembrie '89, au navalit si in Romania "evanghelizatorii" si nu putea lipsi nici secta in discutie, dup multe, "cercetari", sectantii si-au ales ca resedinta cetatea Sf. Andrei, Constanta. Ei au bantuit Rusia, s-au instalat in Basarabia si apoi au gasit cativa adepti in Romania (Familia noastra nr. 10/995, p. 12).

Centrul de propaganda al sectei pentru Romania se afla la Zrich, iar editura, in cateva limbi, inclusiv limba romana, se gaseste la Frankfurt/Main. Tot de aici vin brosurile si revistele de propaganda.

Dupa cum s-a vazut, si secta nouapostolica are tot ce-i trebuie din vechea erezie a lui Eunomiu si Macedonie, erezie bazata pe idei gnosticomaniheice. Nu putea sa nu "prezinta" vindecari si alegeri ale duhului .

Ca simbol, secta Crucea infipta in mare, iar in spatele crucii apare soarele cu raze luminoase.

Casele de adunare au acelasi aspect de locas de spectacol, cu tehnica audiovizuala de ultima aplicare.

Nouapostolii au aceleasi procedee de racolare si convingere: ajutoare de tot felul oferite ci generozitate, dar cu o conditie: sa semneze primitorul "adeziunea" la comunitatea respectiva.

Secta si-a depus documentele pentru a fi recunoscuta drept cult neoprotestant, dar, "ca toate sectele", aderentii romani se gasesc destul de greu. Totusi, handicapatii de toate categoriile, somerii, vagabonzii sunt clientela respectivilor "chinuiti" de duhul. Pot deveni, totusi, periculosi .

CAUZELE MENTINERII SI EXTINDERII ACTIVITATII GRUPARILOR DIZIDENTE IN CADRUL CULTULUI PENTICOSTAL

1. O prima cauza - explicata pe larg la inceputul lucrarii - o constituie activitatea desfasurata de unele elemente anarhice provenite de la cele doua grupari, "Crestinii botezati cu Duhul Sfant" si "Ucenicii Domnului Iisus Hristos", care nu au acceptat unificarea cu gruparea "Biserica lui Dumnezeu apostolica". Dupa anul 1950, aceste ramasite au activat in afara cultului, exercitandu-si influenta in randul unor credinciosi, mai ales din Bucovina si Moldova . Abia acum intelegem, dupa cunoasterea atator fete penticostale, de ce Recensamantul i-a scos pe penticostali "primii" intre neoprotestanti, adica 1,2%.

2. Lipsa de unitate in doctrina, organizarea si practica cultului penticostal.

3. Cultul penticostal este cultul neoprotestant cu un numar foarte mare de copii si tineri. Acestia sunt repartizati in diferite grupuri, incercandu-se mentinerea lor, oferindu-li-se ajutoare, dar si prin activitati obstesti, practice (meserii, vanzari de brosuri, prozelitism din casa in casa etc.).

4. Tendinta centrifuga a unor grupuri de credinciosi care se desprind de comunitatile legale sub influenta unor conducatori locali si instructori straini (in special patroni).

5. Casele de rugaciune deschise fara autorizatie etc.

6. Lipsa de cunoastere a organelor locale sau mituirea acestora in vederea unor manifestari cultural - publice care devin mijloace prozelitiste. Nepasarea si chiar ingaduinta organelor de ordine publica locala.

7. Slaba pregatire a preotului si dascalului de religie care nu-si impun autoritatea in parohia, scoala sau comuna respectiva.

Concluzii: Taind firul comuniunii cu Biserica apostolica prin inlaturarea functiunii episcopatului, secte fundamentaliste au pierdut legatura cu insasi esenta vietii dumnezeiesti din Biserica - adica impartasirea cu Duhul Sfant, prin Tainele Bisericii.

Penticostalii afirma ca au primit descoperirea "adevaratei" credinte printr-un "grai interior" si ca o simt si astazi ca pe o descoperire a Duhului Sfant. Ei sustin ca Duhul Sfant se afla in mijlocul lor, deosebit de Tatal si de Fiul; El este socotit "revelatorul suprem". Revelatia pentru ei nu este incheiata: Sfantul Duh li se descopera pe zi ce trece si se manifesta in mijlocul lor ca si la Cincizecime. Insa, din interpretarea textelor biblice despre glossolalie rezulta ca vorbirea in limbi a fost un dar harismatic, care s-a exercitat in epoca harului; dar, din moment ce si-a indeplinit rolul ei misionar, glossolatia si-a incheiat actiunea asa cum arata Sfantul Apostol Pavel: "Dragostea nu va avea sfarsit niciodata, dar vorbirea in limbi va inceta" (1 Cor.XIII, 8).

Revelatia deschisa este de fapt dorinta satanica a anarhiei, a ocolirii caii celei drepte, care este Iisus Hristos cel intrupat. Cultul glossolaliei sau posedarea "darurilor" limbilor nu este altceva decat delir si autoinselare, o trecere in bigotism si fanatism, avandu-se in vedere inlaturarea lui Hristos si a tainelor Sale din viata comunitatii. De aici, atatea dizidente penticostale si nenumarate grupuri si grupulete fundamentaliste, asa cum s-a aratat.

Or, crestinii ortodocsi stiu ca nici o minciuna nu poate veni din adevar (I Ioan II, 21) si "orice duh trebuie cercetat pentru a vedea de unde purcede" proorocul mincinos (I Ioan IV, 1). Toti cei in afara de Biserica, adica de temelia adevarului Cincizecimii, cei cu revelatii "personale si deschise", "primitori" si ascultatori de voci, tagaduiesc pe Hristoa-intrupat, merg pe calea amagirii, autoinselarii si nu marturisesc ca Iisus Hristos a venit in trup. Iata amagitorul, iata antihristul (II Ioan, 7).