pozitivism sociologic

V. metodologia cercetarii sociologi

In sens restrins, termenul de p. se aplica lucrarilor celor care s-au autointitulat pozitivisti sau au acceptat o astfel de etichetare. Din aceasta perspectiva se disting doua stadii distincte. Un prim stadiu a fost instituit in domeniul fi-losofiei sociale de catre A. Comte, care a lansat termenul de Jilosofie pozitiva' odata cu cel de sociologie in prima jumatate a secolului al XlX-lea (Cours de philosophie positive, 1830-1842).

Cel de al doilea stadiu corespunde dezvoltarii "p. logic' sau a neopo-zitivismului in deceniul al treilea din secolul XX de catre reprezentantii Cercului de la Viena (M. Schlick, R. Carnap, O. Neurath. Ph. Frank, H. Reichenbach etc.). Dintre membrii Cercului de la Viena cel care s-a preocupat mai mult de aplicarea logicii pozitiviste in domeniul sociologiei a fost O. Neurath (Sociology and phisicalism, 1959; Foundations of the social science, 1944). Influenta sa directa asupra dezvoltarii sociologiei ca atare a fost insa foarte redusa (A. Giddens. 1978). Mai degraba se poate spune ca p. logic a impulsionat dezvoltarea metodologica in domeniul sociologiei prin lucrari ale unor filosofi ai stiintei (E. Nagel, C. G. Hempel) si mai ales prin fundamentarea unor noi practici de cercetare (P.F. Lazarsfeld, M. Rosenberg, The language of social research, 1955; H.L. Zetterberg, On theory and verification in sociology, 1954).

In sens larg, termenul de p.s. este aplicat in mod difuz pentru a caracteriza acele lucrari care intr-un fe! sau altui adopta presupozitiile si principiile de abordare consacrate de p. filosofic. In general, sint admise ca presupozitii filosofice de baza:

1. asertarea fundamentului experiential al oricarei cunoasteri, ceea ce corespunde regulei fenomenalismului' din filosofia neopozitivista;
2. considerarea judecatilor de valoare si normative ca lipsite de continut sau consistenta empirica si deci incapabile de a fi validate prin testarea experientiala, ceea ce solicita eliminarea lor din discursul stiintific si optiunea pentru o constructie teoretica neutrala valoric.

in virtutea admiterii acestor presupozitii, s-a tins' catre accentuarea importantei faptelor ca date primare ce trebuie culese in mod independent de orice teorie. S-a ajuns astfel la o orientare empirista de culegere necritica de fapte, care nu duc la vreo teorie, si la implicatia ideologica a fetisizarii realitatii existente. Ca principii ale abordarii pozitiviste au fost consacrate urmatoarele:

1. Metodologia cercetarii din stiintele naturii poate fi adaptata si utilizata in sociologie. Fenomenele sociale sau cele incluse in aria subiectivitatii umane sint considerate ca "obiecte' ce pot fi analizate in mod similar cu investigarea obiectelor naturafe. Sociologul adopta pozitia de observator al realitatii sociale,
2. Produsul sau rezultatul final al investigatiei sociologice poate fi formulat in termeni similari celor din stiintele naturii, adica sub forma de legi sau de generalizari legice, iar cercetatorul social se considera a fi un analist obiectiv, detasat, neimplicat in realitatea investigata,
3. Sociologia este o disciplina "tehnica', incluzind acea cunoastere care are o forma eminamente sau predominant "instrumentala' si nu implica logic nici o valoare.

In consonanta cu aceste principii s-au consacrat diverse "atitudini' pozitiviste care se orienteaza spre: "dezfilosofarea' discursului sociologic, aplicarea unor tehnici de testare a ipotezelor pentru consacrarea cunoasterii obiective si valide, formularea de generalizari empirice sau teoretice ce au sau pot avea statut de "legi', elaborarea de modele logico-matematice ale fenomenelor sociale sau dezvoltarea de practici formalizabi-le, optiunea pentru neutralitatea axiologica a discursului sociologic, accentuarea caracterului instrumental al cunoasterii sociale pe calea elaborarii si afirmarii unei veritabile "inginerii sociale'.

Rareori si poate nicicind presupozitiile filosofice, principiile abordarii si orientarile atitudinale nu sint in mod integral identificabile in una si aceeasi lucrare sociologica. Mai frecvente in sociologie sint atitudinile pozitiviste, care se caracterizeaza prin aderarea la un principiu sau altul si ignorarea sau contestarea celorlalte. De exemplu, un sociolog poate opta pentru sustinerea caracterului instrumental ai cunoasterii sociale, fara ca aceasta sa implice in mod necesar aderarea la principiul neutralitatii axiologice. Doua consecinte importante rezulta de aici.

Prima este ca teorii sau practici metodologice care se prezinta ca diferite dintr-un punct de vedere ajung sa fie convergente sau identice din altul. Mai mult, in aceiasi demers de cercetare pot fi adoptate si practicate principii pozitiviste si nepozitiviste. A doua consecinta este ca termenul de p.s. a ajuns sa aiba un grad inalt de ambiguitate semantica, astfel ca aplicarea sa in caracterizarea unei analize sociale nu poate fi altfel decit eluziva. Asa se face ca in perioada ultimelor doua decenii atributul de "pozitivist' a fost invocat in sociologie aproape exclusiv in contexte critice cu scopul de a blama o abordare sau a contesta rezultatele unei analize, astfel ca nici un sociolog nu si-l revendica astazi.  L.V.