CUNOASTEREA COPILULUI-CONDITIE ESENTIALA IN APLICAREA CORECTA A INDIVIDULIZARII ACTIVITATII

CUNOASTEREA COPILULUI-CONDITIE ESENTIALA

IN APLICAREA CORECTA A INDIVIDULIZARII ACTIVITATII

Individualizarea ne obliga sa adaptam activitatile desfasurate cu copilul in functie de particularitatile psiho-fizice ale acestuia, de ritmul propriu de crestere si dezvoltare, de stilul particular de invatare, de antecedentele familiale unice.

Vasile Pavelcu spunea: "Fiecare om, in acelasi timp seamana cu toti, seamana cu unii si nu seamana cu nimeni.'

Aplicand in practica acest mare adevar, orice educator intelege ca trebuie sa proiecteze activitati comune pentru cei care "seamana cu toti" ca dezvoltare psiho-somatica, dar si activitati individuale pentru cei care "nu seamana cu nimeni', fie ca stil de invatare, fie ca ereditate, fie ca nivel de cunoastere, fie ca interes pentru o anume actiune. Intr-o grupa de copii de 3 ani, unii se vor comporta asemenea celor de 2 ani, altii asemenea celor de 4 ani, iar majoritatea -aproximativ la mijloc.

Daca exista copii supradezvoltati sau intarziati diferentele intre acestia pot depasi ani. De aceea, este necesar a se determina nu doar varsta cronologica a copiilor, ci nivelul lor real de dezvoltare. Dezvoltarea unui copil nu este uniforma la toate capitolele. Un copil poate manifesta capacitati deosebite de comunicare, dar poate avea intarzieri in abilitatile motorii. Intelegerea si acceptarea diferentelor dintre copiii de aceeasi varsta poate imbunatati calitatea vietii acestora in gradinita.

Individualizarea isi dovedeste eficienta numai atunci cand educatorul stabileste sarcini didactice pe masura posibilitatilor reale ale fiecarui copil. Pentru a sti ce si cat sa planificam pentru a asigura o buna evolutie a dezvoltarii fiecarui copil, o buna modelare a lui, trebuie sa ne cunoastem foarte bine "materialul' pe care-l avem de prelucrat. lar pentru o buna cunoastere a prescolarului, trebuie sa adunam informatii din:

datele furnizate de familie;

datele furnizate de medicul de familie, medicul pediatru sau psiholog;

discutii individuale firesti, naturale cu copilul;

observarea desenelor, constructiilor, lucrarilor lui;

observarea atenta a copilului "la munca' sau la joaca fara a interveni in activitatea lui;

observarea atenta a copilului la intalnirea cu membrii familiei sau alte persoane adulte;

UNDE, CAND, CUM Si CE trebuie sa observam.

a)     Unde observam copilul?

Observarea trebuie sa se faca in toate imprejurarile: in sala de clasa, in aer liber, in activitaiile extracurriculare (vizite, plimbari, excursii, vizionari de spectacole, desfasurari de serbari etc.), in familie.

Observarile acasa la copil aduc educatorului informatii despre cultura familiei, evenimentele interne, locul si rolul acestuia in comparatie cu parintii, bunicii sau fratii sai.

b) Cand observam copilul?

Observarea trebuie sa se faca pe parcursul intregului an scolar, in zile diferite, in momente diferite ale zilei, in timp ce se joaca, in timpul inter-relationarii cu colegii, cu adultii, cu persoane straine sau membri ai familiei sale, in situatii cat mai variate.

c) Cum observam?

Observatiile se vor face fara a interveni in activitatea copilului, cat mai discret, fara ca acesta sa simta pentru ca s-ar inhiba. Notatiile trebuie sa se faca imediat si cat mai fidel cu putinta, pe foi micute ce le avem la indemana. Abia cand timpul ne permite, vom transcrie in detaliu observatiile intr-un caiet special.

d) Ce observam?

Vom urmari: felul in care copilul desfasoara diferite activitati, rolul pe care si-I asuma, gradul de participare, implicarea sa in rezolvarea cerintelor, reactiile copilului in timpul activitatii, modul in care copilul face fata schimbarilor, contactele de natura pozitiva sau negativa cu membrii grupului din care face parte, temperamentul si starile sale afective, comportamentul adoptat la despartirea sau intalnirea cu parintii, cu colegii sau educatoarea, materialele sau jucariile preferate si cum le foloseste, in ce loc prefera sa-si petreaca timpul, cum se comporta in spatii deschise, tipul de activitati agreate sau neacceptate, aptitudini care se contureaza, volumul cunostintelor acumulate intr-un anume domeniu, abilitati dovedite in rezolvarea unor sarcini didactice, categoriile de activitati si temele sale preferate, stabilitatea si durata alocata unui anumit tip de activitate, tipul de structuri mentale pe care le construieste inaintea actiunilor propriu-zise, capacitatea de a infrunta o dificultate si de a cauta solutii pentru depasirea ei, capacitatea de creatie, imaginatie, capacitatea de exprimare.

In concluzie fiecare copil din clasa trebuie sa primeasca o atentie individuala, sa fie apreciat si sustinut, sa fie luat in serios, sa primeasca sarcini la nivelul fiecaruia de dezvoltare. Stabilind obiective bazate pe capacitatile si necesitatile lor, educatoarea va stimula atitudinea pozitiva a copiilor faca de actul educational. Cu cat individualizezi mai mult, cu atat esti mai eficient ca educator. Treptat, gradul de crestere si dezvoltare a fiecarui copil va spori. Aplicarea individualizarii, respectul pentru diversitate, incurajarea individualitatii, a gandirii critice, a libertatii de exprimare asigura pregatirea unor cetateni capabili sa traiasca intr-o societate democratica.