Copiii problema a familiei si a scolii

Copiii problema a familiei si a scolii

Copiii sunt fiinte minunate, pe care trebuie sa stii sa le vezi, sa le cunosti, sa le respecti drepturile si sa le explici indatoririle, sa le calauzesti pasii in viata. Pe tineri trebuie, mai presus de orice, sa-i intelegi.

Semnalele pe care tinerii ni le aduc au rolul unor mesaje. Ele trebuie intelese!

Nu numai materialul cu care lucram este de vina ci si lipsa noastra de incredere in capacitatea lui de modelare, de transformare sub bagheta magica a noastra dascalii sau parintii lor. Daca incalzim acest material minunat, copilul, prea putin cu dragostea si increderea noastra, va ramane dur. Daca dalta cu care l-am modelat - cuvantul, sfatul, dojana - a fost nepotrivita(a muscat uneori prea mult, alteori prea putin si noi n-am stiut sa o schimbam la timp), daca metoda folosita n-a fost potrivita pentru specificul materialului si n-am cautat suficient sa o gasim pe cea mai buna sau n-am avut curajul ca in relatiile cu ei sa investim un mai mare capital de incredere pentru a putea obtine din partea lor increderea necesara, atunci o parte din vina pentru esecul educatiei il purtam si noi adultii - parinti si educatori deopotriva.

Caracterele se formeaza cu rabdare si perseverenta. Uneori, in cazurile "dificile" nu avem curajul sa actionam, batem in retragere, lasand materialul brut, nelucrat, i forma lui initiala. Optimism in munca educativa nu inseamna numai incredere in puterea educatiei si in posibilitatile copilului ci si o atitudine activa, de transformare a acestor posibilitati in realitate.

Modelarea - presupune in primul rand cunoasterea temeinica a universului spiritual al copiilor, a particularitatilor pe care le prezinta acest univers in fiecare etapa a formarii si dezvoltarii lui, aplicarea unui registru larg de metode si procedee deoarece materialul de modelat este foarte diferit chiar daca este de aceeasi varsta. Ceea ce se potriveste pentru un copil s-ar putea sa fie ineficient sau daunator pentru altul. Posibilitatile, gandurile, aspiratiile si "trairile" lor sunt atat de diferite de la o etapa la alta, pe cat se manifesta de variat in cadrul aceleiasi varste.

Intervine o problema. Cu cat experienta noastra creste, cu atat creste si distanta dintre varsta noastra si cea a copiilor pe care-i educam. Solutia e ca acest contact permanent cu generatia tanara sa ne faca sa ne pastram tineretea sufleteasca, amintirea vie a propriei noastre tinereti. Trebuie sa dam dovada de o mare finete spirituala, sa fim capabili sa intuim sufletul tanar, sa ghicim ce se petrece dincolo de zidul de netrecut al adolescentei. Pentru deschiderea tuturor portilor, oricat de ferecate, exista o "iarba a fiarelor" sigura. In acest caz ea este simpatia, afectiunea, tandretea carora nici un adolescent nu le rezista.

Nu trebuie sa pledam tot timpul de pe pozitia celui care le "stie pe toate" - daca dorim o deschidere din partea lor. Ei sa fie cei care ne cer o parere sau un sfat. Dialogul sa fie sincer, deschis. Cheia comunicarii eficiente consta in invatarea abilitatii de a vorbi si a asculta.

Unii elevi reprezinta insa cazuri dificile sau foarte dificile, prin atitudinea, comportarea si faptele lor iesite din cadrele generale acceptate. Aceasta stare de anormalitate porta numele de disocialitate. Un capitol al acesteia il constituie delincventa infantila(juvenila). Acesti copii au un eu" puternic, neinteles. Exista si cazuri de minori a caror delincventa se situeaza pe fondul unei structuri genetice deficitare.

In literatura de specialitate se afirma ca:

v     Delincventa apare la 8-10 ani (uneori mai devreme) si se dezvolta la clasele gimnaziale si liceale daca nu este blocata la timp si in mod optim.

v     Este mai usor sa previi indepartarea sociala a copilului decat sa-l "indrepti", sa-l vindeci.

Printre cauzele care determina conduita defectuoasa ce duce la delincventa si implicit la elevi - problema sunt:

instabilitatea, impulsivitatea, asocialitatea caracteriala;

sentimentele de inferioritate si frustrare;

traumatismele fizice si psihice;

nedreptatile suferite;

familii dezorganizate, incomplete sau refacute(care nu ofera cadrul si atmosfera necesara pentru educatie);

alcoolismul parintilor sau altor membrii din familie;

absenta unei ferme ierarhii a valorilor in casa;

liberalism educativ, lipsa normelor si a supravegherii;

organizarea defectuoasa sau lipsa completa de organizare a timpului liber;

exemple negative din jur;

carente in activitatea scolii;

tarele ereditare.

Familia nu raspunde intotdeauna prezent la prevenirea si combaterea disocialitatii. Ba uneori se observa o atitudine refractara. Familia nu are dreptul sa neglijeze copilul-din punct de vedere al integrarii sale in societate iar scoala nu are voie sa refuze exercitarea unui act competent, profesional pentru a frana procesul de devianta ce conduce la formarea unor oameni inadaptati.

Nu putem taxa ca delincventa, ca disocialitate, purtarea unor elevi cu un temperament impulsiv, hiperemotiv, anxios sau care ne contrazic. Tratarea diferentiata, pedanta, sistematica si cu tact a unor astfel de cazuri ne ajuta in rezolvarea spre bine.     

Greselile, intoleranta, superficialitatea, lipsa de afectivitate nu numai ca nu rezolva, dar pot fi chiar contraeficiente.

Iata cateva manifestari de comportament ale "copiilor problema":

a             Raspunsul obraznic, adresarea necuviincioasa de azi poate fi sursa certurilor si jignirilor neacceptabile atat in familie cat si in societate;

a             Fuga de la ore asociata cu minciuna, sunt fapte marunte tratate la inceput cu strategii firesti, pot deveni obisnuinte si stil de viata;

a             Atitudinea grosolana, vulgara, pana la limita de jos a bunului simt in raporturile publice dintre baieti si fete(in clasa, pe strada, la discoteca)atitudine care se transforma in viitor in comportament conjugal;

a             Distrugerea cu satisfactie a diferitelor bunuri publice intalnite in clasa, pe strada sau alte locuri publice;

a             Fuga de acasa;

a             Delincventa juvenila: fumat, vagabondaj, consumul de alcool si droguri, perversitate sexuala si.mai ramane un pas pana la viol, talharie, crima.

Impreuna trebuie sa gasim solutii de rezolvare eficienta, de eliminare a acestei etape din comportament!

Copiii - problema, marginalizati de profesorii romani

Nu sta locului nicio clipa. La scoala, profesorii se plang ca deranjeaza orele si nu este atent la lectii. Parintii sunt exasperati: nu are rabdare sa-si faca temele, e dezordonat, neastamparat si intra in conflict cu toata lumea. Acest copil ar putea avea o tulburare de comportament care trebuie tratata din timp "Copilul-problema", cel care este cunoscut ca "oaia neagra" a clasei si a familiei, ar putea avea o afectiune numita "deficit de atentie/ tulburare hiperkinetica" (ADHD). Studiile specialistilor arata ca pana la 7% dintre copiii de varsta scolara sufera de aceasta tulburare, fiind o problema a baietilor in general. Adesea micutii sunt foarte inteligenti si extrem de curiosi. Parintii si profesorii nu au rabdare cu acesti pusti enervant de neastamparati, tind sa ii pedepseasca si sa le limiteze libertatea de miscare, ceea ce le poate agrava situatia. "Succesele scolare scad, copiii devin irascibili, intoleranti, ajung sa fie si mai turbulenti in clasa, agresivi", spune Mircea Tiberiu, presedintele Societatii de Neurologie si Psihiatrie a Copilului si Adolescentului din Romania. (SNPCAR).

"Chiar sistemul romanesc de invatamant si lipsa de intelegere a profesorilor poate duce la cresterea numarului de afectiuni ADHD. Copilul din mediul urban e predispus la aceasta tulburare, pentru ca adeseori nu are locuri de joaca unde sa-si consume energia,", a adaugat Tiberiu. El a dat ca exemplul pe Andrei, un baietel de clasa a sasea, care a fost nevoit din cauza acestei afectiuni sa schimbe sase scoli pentru ca profesorii si parintii celorlalti copii nu i-au tolerat comportamentul.

Ce este de facut?

Pediatrii si psihologii membri SNPCAR vor lansa o campanie de informare asupra semnelor care indica afectiunea ADHD si a modului in care poate fi tratata. Daca boala nu e descoperita si tratata la timp, pot aparea complicatii, cum ar fi tulburari afective, dificultati in socializare sau chiar abuz de droguri, la varsta adolescentei (30% dintre acesti copii au avut probleme cu drogurile). "Ceea ce ne dorim este sa determinam parintii sa mearga la medicul specialist daca descopera simptomele tulburarii", spune Daniel Popescu, manager la Eli Lilly Romania.

Anturajul - o problema a copiilor sau a parintilor?

Profilul psihologic al copilului tau - deja adolescent - se caracterizeaza prin instabilitate emotionala, modificari vizibile si accentuate ale afectivitatii, atitudinilor si comportamentelor?

Adolescentul de langa tine se confrunta cu problemele crizei determinate tocmai de maturizarea lui. Apar anxietatea, nesiguranta atitudinala, stresul, insecuritatea, ambivalenta emotionala si comportamentala. Raportate la caracteristicile psihice ale adultului, aceste trasaturi si manifestari comportamentale ar putea fi considerate drept 'simptome' ale debutului unor tulburari psihice. Ele reprezinta, in esenta lor, reactii de ajustare si de aparare fata de un mediu care pare, la aceasta varsta, ostil si conventional, in care puterea si autoritatea apartin numai adultului, iar adolescentul nu are identitate sau drepturi, ci numai datorii si responsabilitati.

Traseul psihologic

Pentru a intelege mai bine ce se intampla cu propriul copil, iti propun sa parcurgem impreuna traseul psihologic pe care a pornit: pubertatea si apoi adolescenta. Dominanta acestei perioade este data de maturizarea biologica (puseul de crestere) si de intensa dezvoltare a personalitatii. Desi tipul fundamental de activitate ramane tot invatarea, aceasta se modifica in ceea ce priveste cantitatea, calitatea si conditionarea ei. Puberul cauta prietenia si afectiunea, dar manifesta si tendinte dominatoare ca reactie la cerinte supradimensionate si tiranice. Structurarea personalitatii copilului tau nu este lineara; ea se dimensioneaza relativ dramatic, datorita contradictiilor dintre comportamentele impregnate cu elemente infantile, cu cerinte de protectie, in combinatie cu anxietatea specifica varstelor mici (in fata unor situatii noi si cu grad crescut de complexitate sub impulsul nevoii de autonomie). Puberul asteapta sa devina odata adult, sa fie el insusi. Maturizarea precoce sau tardiva modifica pozitia puberului in grup, deoarece el constata ca se manifesta diferite nuante in a fi acceptat, neglijat, tolerat sau respins. Acest fapt ii creeaza o oarecare nesiguranta si izolare, care poate disparea cu timpul.
Puberii cu fragilitate psihica si cu intarziere in maturizarea biologica pot manifesta tendinte de inadaptare scolara si sociala atunci cand constata ca nu dispun de capacitatile necesare pentru a raspunde rapid si eficient la cerintele formulate fata de ei. Constiinta de sine se incarca cu etichetari de tipul: elev bun, slab, mediocru, ceea ce il face sa manifeste atitudini de un anumit tip fata de activitate.

Ce este un adolescent?

Adolescenta se caracterizeaza prin stabilizarea maturizarii biologice, dezvoltarea constiintei, in general, si a constiintei de sine, in special, o intelectualizare intensa, imbogatirea experientei afective (si prin structurarea conduitelor, ca semn al conturarii personalitatii complexe). Dezvoltarea psihica este intensa si incarcata de conflicte interioare, mentinandu-se, ca urmare, starile de agitatie si impulsivitate, momentele de neliniste si anxietate.

Un rol incert

Familia cere tot mai multe lucruri de la puber, care nu sunt insa precise. In unele imprejurari el este considerat copil, insa in altele i se solicita un comportament adult. Acest lucru il face sa traiasca momente contradictorii si o usoara opozitie fata de statutul si rolul incert care i se atribuie. Puberului nu-i mai place tutela parinteasca, uneori exagerata, si de aceea doreste sa-si manifeste independenta pe plan comportamental, dar si decizional. Se contureaza tot mai evident stari de acceptare si respingere a adultilor, in functie de anumite rationamente si exigente interioare. In relatiile cu parintii, starile afective ale adolescentului pot fi tensionate (ca urmare a opozitiei si culpabilitatii); in acelasi timp, insa, el isi mentine dorinta de a fi pozitiv.

Mai greu la scoala?

In aceasta perioada dificultatile de adaptare scolara sunt frecvent legate de urmatoarele aspecte:

• perturbari afective si socio-familiale care duc la dezechilibre si conflicte afective, cu trairi tensionale;
• climat negativ in mediul scolar si relatii tensionate elev-cadru didactic;
• slaba motivatie pentru invatare si lipsa interselor/preocuparilor/obiectivelor pe termen lung;
• posibilitati intelectuale reduse;
• probleme fiziologice si/sau psihologice care se concretizeaza in diferente de crestere/evolutie.

Forme de conduita adolescentina

Adolescenta cunoaste trei forme mai importante de conduita care se produc prin prisma dorintelor adolescentului de a se afirma si de a fi unic:

• A revoltei, prin care adolescentul refuza tot ceea ce a achizitionat prin invatare pana in acel moment, adopta atitudini negativiste, contrazice neargumentat si ironizeaza;
• A inchiderii in sine, din care transpar autoanaliza si cenzura severa a sentimentelor, atitudinilor si actiunilor, indepartarea de actiune si inchiderea in sine;
• A exaltarii si autoafirmarii, prin care se cauta confruntarea cu altii pentru verificarea propriilor capacitati, adoptand uneori atitudini de tip extremist fata de tot ceea ce dispretuieste sau fata de principiile si atitudinile care nu corespund propriului sistem axiologic.

Ce este personalitatea?

Personalitatea este alcatuita dintr-un nucleu format din Eu si Sine. Dezvoltarea constiintei de sine este dependenta de distanta care se creeaza intre Eu si Sine. Identitatea de sine si adoptarea unor scheme comportamentale se dezvolta sub influenta factorilor intelectuali si de relationare. In dezvoltarea constiintei de sine, perceptia de sine a adolescentului poate imbraca o forma pozitiva sau negativa.

Atunci cand intervin esecuri in adaptarea (scolara sau sociala) sau cand perceptia de sine este subdimensionata, adolescentul nu mai manifesta initiativa, creativitate si perseverenta in activitate, atunci cand perceptia de sine este inalta, adolescentul manifesta incredere, dorinta de a invinge bariere circumstantiale si putere de actiune. Dezvoltarea identitatii de sine este mai putin spectaculoasa in conditii de dependenta (materiala sau afectiva) sau in situatiile in care se mentin formele infantile de dependenta parentala.

Schimbarea de comportament a adolescentului se datoreaza erotizarii, dezvoltarii sexuale.

Un grup cu personalitate

Tipurile de relatii se complica progresiv, facilitand integrarea copilului in generatia sa. Puberul se simte confortabil in grupul sau de prieteni pentru ca il securizeaza si ii accepta modul galagios, exuberant si uneori agresiv de relationare. Alcatuirea grupului este in functie de personalitatea membrilor sai. In grup nu sunt tolerate persoane fara charisma, cei care manifesta inadaptare afectiva ca o prelungire a relatiilor dizarmonice din familie. Cei respinsi de grup sunt in general indivizi interiorizati, timizi, retrasi sau, dimpotriva, certareti, zgomotosi, egocentrici. Pubertatea este varsta la care apare 'gasca', 'banda', organizata dupa criterii subiective, preferentiale.
Grupul devine consistent, omogen si stabil, are tendinta de a se manifesta impotriva adultului, care il minimizeaza si il ignora. Intr-un asemenea grup apare un lider care se impune prin initiativa, indrazneala, nonconformism si care isi exercita 'functia' in mod autocratic.
Spre sfarsitul perioadei de pubertate, in aceste grupuri incepe sa se manifeste stilul de conducere democratic care este considerat mai 'elevat'. In grup, puberii simt ca se pot realiza mai bine si ca se pot bucura, cu adevarat, de toate activitatile pe care le efectueaza impreuna.

Prietenia

Prietenia devine una din valorile si relatiile esentiale ale puberului, avand continut datorita actiunilor colective care ii dau posibilitatea reala de cunoastere a celorlalti.

Grupul are o serie de efecte pozitive asupra puberului:

• apare ca mijloc si teren de socializare a membrilor sai;
• creeaza sentimentul de 'noi' si da puberului posibilitatea de a avea experienta 'primei societati';
• creeaza conditiile dezvoltarii individuale intelectuale.

 Echilibrul de forte: conflict intre generatii?

 Spirit de 'turma'

Varsta adolescentei este caracterizata prin apartenenta la grup. Iata cateva caracteristici ale anturajului:

• Atractia catre grupul de prieteni provine atat din nevoia de identificare a adolescentului cu o colectivitate care ii ofera identitate si pozitii recunoscute, cat si din trebuinta lui presanta de a cauta rezolvari unor probleme comune de viata, diferite de cele oferite de adulti.
• Grupul ii confera, in acelasi timp, adolescentului accesul la o serie de informatii considerate 'tabu' de familie sau scoala, cum sunt cele legate de sexualitate, pornografie, droguri.
• Prin intermediul anturajului, adolescentii invata de asemenea cum sa evite constrangerile si tutela parintilor si chiar modalitatile de manipulare a acestora.
• Grupul de prieteni inlatura ambiguitatea statutului de adolescent, oferindu-i recunoastere, identitate si autonomie, adica tocmai acele calitati pe care le vizeaza orice proces de socializare adecvat.
• Daca nu exista control parental, anturajul poate fi o 'familie paralela' definita prin raporturi informale care stimuleaza creativitatea adolescentilor.

Evolutie si schimbare

In aceasta perioada de mari schimbari pentru ei, adolescentii evolueaza in diferite directii:

• Tinerii creativi sunt activi, sociabili, agitati, cu tendinta de iesi mereu in evidenta, dornici de a invinge plictiseala;
• Cei cu o inteligenta medie sunt prudenti, mai putin sociabili, lipsiti de siguranta, dar autocritici pana la devalorizarea activitatii si potentialului lor;
• Cei cu inteligenta sub medie, paradoxal, sunt mai siguri pe ei, mai putin ezitanti, manifestand o sociabilitate crescuta si o oarecare expansiune sociala;
• Adolescentii cu retard intelectual sunt foarte putin creativi.
• In general, adolescentii creativi si inteligenti sunt cei mai nonconformisti, respingand aspectele conventionale si de afirmare a autoritatii, ceea ce produce 'criza de originalitate'.

Degeneratia

Tot mai multa lume din categoria adultilor observa ca tinerii inclina sa mearga pe un drum gresit in viata. Insa, putini stiu ca adolescentii de astazi s-au pierdut tragic, pe acest drum. Si chiar daca se constientizeaza ca noua generatie are multe probleme, nimanui nu-i place sau nimeni nu are curajul sa spuna lucrurilor pe nume si sa ia masuri pentru ca este o realitate dureroasa. Dar, cu sau fara masuri, aceasta 'degeneratie' exista si se pare ca pe zi ce trece are tot mai multi adepti. Adolescentul degenerat, coplesit de probleme si fara a avea perspectiva unui viitor mai bun, are drept deviza: 'Bucura-te de viata, traind-o la maximum!', iar el asa si face, numai ca intr-o maniera nu tocmai ortodoxa. In primul rind, scoala exista pentru el, doar atunci cind crede ca la o ora va fi rost de 'caterinca' sau atunci cind se simte amenintat de exmatriculare, din cauza absentelor. Noroc de bisnita cu scutiri medicale din multe licee, elevul putind rezolva astfel problema absentelor cu doar citeva zeci de mii de lei. In viziunea tinarului degenerat scoala nu face decit sa-l streseze, neavind un rol pentru viitorul lui, mai ales ca 'in viata sint mult mai multe lucrui bune de facut'. Toata activitatea incepe prin baruri, 'la una mica', impreuna cu tovarasii. Pahar dupa pahar, tigara dupa tigara, se incinge atmosfera; uneori distractia e copioasa, alteori izbucnesc scandaluri. Discutiile nu sint prea filosofice, preocuparea inclinind mai mult spre cum sa faca rost de bani prentru alcool, tigari, droguri, 'toale'. Cum babacii s-au saturat sa le mai dea bani, nu au retineri pentru a-i 'cistiga' furind, iar atunci cind devine dependent de bautura sau de droguri ar fi capabil de orice pentru a-si putea procura 'indispensabilii prieteni'. Dragostea este si ea 'degenerata', constind doar in actul sexual, nebazindu-se pe sentimente, ajungindu-se sa nu mire pe nimeni faptul ca un adolescent si-a inceput viata sexuala la virsta de 14-15 ani. In rest, ar mai fi muzica hip-hop ascultata la maximum si a carei versuri sint invatate pe de rost, devenind in scurt timp principii, vocabularul cu termeni piperati, pariurile la jocurile de carti, mincatul semintelor la coltul strazii, in lipsa unei alte activitati 'educative'. Rezultatul este dramatic: dependenta, internari la dezintoxicare, adolescente pricopsite cu un plod sau puse in situatia de a scapa de el, izolarea de acea societate concurentiala, intr-un cuvint, vieti distruse intr-un mod inconstient. Astfel s-ar putea descrie 'degeneratia', o mare parte a noii generatii. Cauzele sint multiple, pornind de la viata de familie si pina la societate, in ansamblu. Parinti agresivi, despartiti, prea ocupati ca sa mai acorde atentie adolescentului care are mare nevoie de ea, profesori neatenti si absurzi in pretentii, teribilismul, lipsa de perspective si cadrul deprimant in care traim, conduc la insusirea unor vicii periculoase si la schimbarea caracterului si a modului de gindire. Parintii si profesorii observa toate aceste schimbari, sint uluiti de acest fenomen, insa incercarile de a intreprinde ceva esueaza. Discutiile intre parinti si copiii-problema devin patetice si se lasa in final cu cearta, iar orele de dirigentie cu povesti ce fac aluzie la consumul de alcool, tutun sau droguri, devin chiar comice pentru elevi, gratie ocolisurilor pe care le face profesorul, pentru a nu spune lucrurilor pe nume. Este dramatic ceea ce se intimpla, iar pina cind se vor gasi solutii de salvare a tinerilor degenerati, putem doar sa ne rugam ca putinii adolescenti 'nevirusati' sa nu se lase ademeniti pe acest drum periculos

Mama, tata si 'derbedeii'
 Spargeri, violente, chiul de la scoala, minciuni - noile generatii de copii ridica probleme.
Dar oare sunt de vina doar ei?

 Sunt momente de care ne temem cu totii. Usa se deschide, patru baieti si trei fete navalesc in vagonul de metrou. Inca niste copii. Sa tot aiba 14, cel mult 15 ani. Toti cu cate o cutie de bere in mana. Isi dau branci si hohotesc cu voci stridente. Dau cu picioarele-n scaune. Bat darabana cu pumnii pe ferestre. Amenintarea pluteste in aer. Calatorii isi coboara intimidati privirile in podea sau se uita afara pe geam, unde nu e nimic de vazut. Orice, numai sa nu se implice.
 Totusi, unul dintre ei nu e iertat. Un barbat, vizibil bolnav si in varsta, solicita un scaun, ca sa se aseze. Unul din baietandri il apostrofeaza obraznic: 'Te cauta moartea acasa si tu te plimbi prin oras'. Barbatul tace. Hoarda chiuie de satisfactie. Pentru ea, mitocania e o distractie pe cinste. 'Mortala!'  Asemenea scene se repeta zilnic si pretutindeni in Bucuresti. De ce devin oare copiii nostri atat de brutali? De ce fura, de ce lovesc, de ce urla? Ce se petrece cu ei?
 Camelia Doncea, un psiholog specializat in probleme legate de copii si adolescenti, care lucreaza intensiv cu 'subiecti' proveniti din diverse medii sociale, si-a format - pe baza unei indelungate experiente - puncte de vedere demne de interes.

Indiferenta care ucide

 Principala cauza a comportamentului agresiv, manifestat de numerosi adolescenti, este faptul ca ei nu gasesc in familie un sprijin real. Tinerii isi acuza parintii. Dupa parerea lor, acestia se preocupa prea putin de viata pe care o duc copiii, de dificultatile pe care le intampina. Si comunica prea putin unii cu altii. Astfel, copiii n-au posibilitatea sa capete incredere in ei insisi. In loc sa fie echilibrati si siguri pe sine, ei sunt profund timorati, lipsiti de sentimentul propriei valori. Ia nastere un cerc vicios: nesiguranta genereaza frica, iar frica, la randul ei - ura si agresivitate. Orice copil simte nevoia sa fie important pentru parintii sai. Si sa aiba convingerea ca ei il vor apara, oricat de grav s-ar intampla sa greseasca el la un moment dat. Ca poate conta pe ajutorul lor. Ca ei il vor invata sa traiasca.

Eroii strazii

 Multor copii le lipsesc modelele de urmat. Tatal si mama nu intra in discutie. Caci viata lor nu e asa cum si-o inchipuie si o doresc copiii. Interesul lor pentru cariera, pentru bani, pentru o reputatie intacta - acest stil de viata n-are farmec, ii lipseste neprevazutul. Si atunci, adolescentii prefera sa urmeze exemplul prietenilor, care stiu sa traiasca palpitant, care 'dau tonul'. Nu conteaza cum, principalul e ca se intampla ceva

Lipsa de dialog

 Tinerii sufera, atunci cand parintii au prea putin timp pentru ei, cand le intampina problemele cu un suras ironic, cand nu-i iau in serios, cand nu-si fac vreme pentru o discutie de la suflet la suflet. Ei nu-si dau seama de faptul ca parintii sunt adesea nesiguri ei insisi, ca nu stiu intotdeauna ce atitudine trebuie sa adopte intr-o situatie sau alta. Dar, daca tatal si mama nu stiu ce e bine si ce e rau, cum ar putea s-o stie mai tarziu fiii lor? Daca nimeni nu jaloneaza o cale, daca nimeni nu trezeste in copii respectul fata de existenta altora si nu le ofera un model de toleranta, unde isi vor gasi ei reperele necesare?

Criza de sentimente

 Multi parinti incearca sa-si adoarma constiinta incarcata. Acaparati de profesie si de alte obligatii, nu le ramane suficient timp ca sa se ocupe de odraslele lor. Ei isi compenseaza absenta sentimentala prin cadouri. In loc sa-si stranga copiii in brate, le cumpara iertarea cu bani. Aceasta este o fundatura fara iesire, caci copiii au nevoie sa comunice zilnic, sa se destainuie, sa fie mangaiati si alinati. Sa se simta ocrotiti. Sa aiba sentimentul ca langa ei se afla in permanenta cineva care ii supravegheaza si ii iubeste, care poate sa-i sfatuiasca si sa le dea o mana de ajutor, cand au probleme.
 Daca parintii se sustrag acestei raspunderi, copiii cauta de cele mai multe ori tovarasia cuiva care le poate oferi toate acestea. Chiar daca numai in aparenta. Astfel, bandele de minori devin o compensatie pentru lipsa relatiilor de familie

.

Cateva prejudecati care trebuie revizuite
'Copilul meu nu ma asculta'

 Protestul si revolta fac parte din procesul de dezvoltare a personalitatii. Ele nu pot fi combatute altfel decat printr-o pozitie consecventa. Parintii trebuie sa ramana la punctul lor de vedere. Dar sa-l sustina cu argumente. Si lucrul cel mai important e acesta: trebuie sa personificati in fata copilului dumneavoastra calitatile pe care le asteptati de la el. In caz contrar, va pierdeti creditul.

'Copilul meu vine acasa cu note proaste'

 Mai intai de toate, nu va panicati. Un copil care 'functioneaza' ireprosabil la varsta pubertatii constituie mai degraba un motiv de ingrijorare. Tinerii doresc sa afle cat de importanta este persoana lor pentru parinti, daca sunt intr-adevar iubiti sau numai apreciati, in functie de note si de rezultatele obtinute la examene. In clipa cand se indoiesc de dragostea parintilor, ei refuza deseori sa mai invete. Daca le marturisim si le aratam limpede dragostea noastra, ei isi regasesc cel mai adesea elanul. Parintii ar trebui sa incerce, de asemenea, sa afle daca exista probleme pe care ei nu le cunosc si care creeaza copilului o anumita tensiune psihica.

'Copilul meu nu vorbeste cu mine'

 In acest caz, comunicarea in interiorul familiei s-a intrerupt. Parintii nu trebuie sa se simta ofensati si, sacrificandu-si orgoliul, vor trebui s-o reia, mereu si mereu, de la capat. Uneori, adolescentii nu-si dau seama ce anume nu e in ordine cu ei. E rolul parintilor sa ii ajute sa descopere cauza crizei. Insa trebuie sa ne ferim sa le dam intruna indicatii si ordine. Tinerii vor sa simta interesul nostru fata de ei, participarea noastra la problemele lor, dar nu suporta cicaleala si interdictia.

'Copilul meu n-are idoli'

 A-l vedea pe unul dintre idolii sai dand gres - aceasta este o experienta dureroasa pentru un adolescent. Dar el nu intelege nici faptul ca nu trebuie sa urmeze orbeste un 'zeu' fals. Ca trebuie sa-si asume singur raspunderi si sa ia hotarari care merita luate. Parintilor le revine sarcina de a-si incuraja copiii in aceasta directie. Din cand in cand, pot fi chiar si autocritici, le pot marturisi tinerilor ca si ei au comis greseli in viata, ca n-au avut intotdeauna un comportament exemplar.

'Copilul meu fura'

 Micile abateri de la 'calea cea dreapta' fac parte din agitatia caracteristica pubertatii, din teribilism. Ele marcheaza desprinderea de copilarie. Asa ceva nu transforma automat un adolescent intr-un infractor. Cateodata, cu gesturile de acest tip, el incearca pur si simplu sa atraga atentia asupra sa. Atentia parintilor, ca si a tovarasilor de generatie. Parintii trebuie sa-l faca sa inteleaga ca furtul si, in general, orice lezare a drepturilor altor persoane nu reprezinta o modalitate potrivita de a obtine stima celor din jur. Un amanunt demn de retinut: rareori 'calca stramb' tinerii ai caror parinti stiu in fiecare moment unde sunt si ce fac copiii lor.

'Copilul meu e xenofob'

 Incercati sa aflati ce anume cauta el in aceste grupuri xenofobe. Admiratie din partea altora? Un sentiment de forta? Caldura unui cuib, surogatul unei familii? Dupa cum declara tinerii, acestea sunt adevaratele motive care-i determina sa intre intr-o banda. Dar nu e niciodata prea tarziu sa daruiti copiilor acel lucru caruia ei i-au dus atata timp lipsa: contactul afectuos cu dumneavoastra. Ei sunt realmente timorati si nesiguri, se ascund in spatele urii si al gesturilor agresive. Totusi, oricat ar fi de greu, parintii trebuie sa se straduiasca sa refaca legatura cu copiii lor.

'Includeti in paginile revistei si pagini cu copiii-problema'

Draga redactie,

 Desi savurez cu placere paginile dvs., de ani de zile, si i-am contaminat si pe altii, eu as vrea sa va cer un sfat mai delicat, mai jenant pentru mine. Am un copil, baiat de clasa a VII-a. De mic a fost cam neastamparat, cu semne de cleptomanie, zic eu. Am incercat cum m-am priceput sa le inabus din fasa: cu severitate, cu sfaturi, exemple, prin intermediul altora cu multa experienta, oameni integri, dar n-a mers nimic. A scazut total la invatatura; il inlatur dintr-un anturaj de copii slabi la invatatura, indisciplinati, cu abateri si isi gaseste altii si mai si. Il scap cu fiece zi din mana. Nu-l pot inscrie deloc in parametrii normali: a fugit de acasa, chiuleste, minte. Prin mass-media auzim tot mai des ce fapte pot face minorii: viol, crima, spargeri?! Deja sterpeleste bani, face bisnita cu lucrurile lui, mai e un pas Cum sa actionez? Am ramas singura cu el, nu mai are tata. Ce ma sfatuiti? I-ar fi de folos o Scoala de corectie? Sau ar insemna o calificare in indeletnicirile sale?
 Va scrie o mama plangand. Abordati, va rog, si aceasta tema. Unde putem apela? Si astfel de scoli unde sunt? Ce program au? Cum se ia legatura cu ele? Alta masura stricta de indreptare nu mai este? Un psiholog i-ar putea fi de folos? Sunt aceiasi specialisti ca si pentru adulti? Mi-e tot mai amar sufletul din zi in zi. Astept un ecou la aceste randuri.  Va multumesc ca existati si-n speranta ca veti completa paginile publicatiei cu experiente de viata, sfaturi pentru acesti minori-problema, incerc sa sper la o primavara si-n sufletul meu.

 Cu respect, Augustina

 P.S. As avea o idee, dar n-am cui s-o exprim si probabil n-ar fi luata in seama. De ce nu se-nfiinteaza niste scoli cu program de internat, contra cost, pentru asa-zisii copii-problema, care sa functioneze chiar si in vacante? Noi suntem la serviciu, stressul e zilnic: 'Unde e? Ce face?'.

Bibliografie

www.copilul.ro

www.revistasana.ro/index -articol de Adriana Rotaru

www.33876/Copiii-problema-marginalizati-de-profesorii-romani

www.copii.psihologie.ro/carti.

www.formula-as.ro/reviste

https://www.evenimentul.ro/articol/degeneratia.html-articol de Stefania Roman

*** colectie de reviste de Psihologie

I. Bontas-Psihopedagogie

A. Baban- Consiliere