DELINCVENTA JUVENILA - FORMA A DEVIANTEI PENALE ADOLESCENTINE

DELINCVENTA JUVENILA - FORMA A DEVIANTEI PENALE ADOLESCENTINE

1.1. Notiunea de delincventa juvenila

Date fiind ambiguitatile si confuziile asociate notiunii de delincventa juvenila

s-a ajuns la concluzia ca este imposibil sa se ajunga la o definitie lipsita de echivoc a termenului de delincventa ca atare.

Exista in acest sens trei tipuri de interpretari:

a) juridica, in sensul strict al termenului, - minorul sau tanarul are responsabilitate penala, incepand de la o anumita varsta;

b) formulata ca inadaptare sociala - diferite categorii de minori sau tineri se confrunta cu o serie de dificultati de adaptare psihici sau sociali;

c) formulata in functie de amenintarile la adresa minorilor -acestia pot fi supusi unor rele tratamente sau abuzuri sexuale in interiorul sau in afara familiei.

Notiunea de delincventa (ca forma distincta de devianta) constituie un fenomen complex, care defineste ansamblul conduitelor aflate in conflict cu valorile ocrotite de norma penala.

Ca fenomen social, delincventa juvenila se caracterizeaza si printr-o serie de trasaturi distincte pentru o societate sau alta, care deriva atat din conditiile socio-economice si culturale ale societatii respective, cat si din modalitatea de concepere, sanctionare si tratare a delictelor comise de adolescenti si tineri.

Termenul de delincventa juvenila" cuprinde doua notiuni distincte, si anume conceptul de "delincventa" si cel de "juvenil". Desi ambii termeni au intrat in limbajul comun, ei sunt folositi adesea cu intelesuri diferite, nu numai in vorbirea curenta ci si in limbajul stiintific. Termenul de "delincventa juvenila" nu este intalnit nici in legislatia penala din tara noastra, nici in dreptul pozitiv din alte tari. Este o creatie a doctrinei penale si a teoriilor criminologice sau sociologice, in incercarile lor de a grupa o serie de infractiuni in functie de criterii de varsta.

Spre deosebire de criminalitate(infractionalitate), care implica orice act de incalcare a legilor de catre adult, delincventa juvenila cuprinde acele conduite si acte care sunt comise de persoane imature, care n-au atins inca varsta majoratului.Notinea de "delincventa juvenila " are numeroase semnificatii biologice, psihologice si sociale care fac dificila definirea ei intr-un mod foarte precis. In plus delincventa juvenila cuprinde o serie de acte care, daca ar fi comise de catre adulti, acestia nu ar fi considerti infractori de catre legea penala. Printre aceste acte se numara vagabondajul, cersetoria, fuga de acasa si de la scoala, nesupunerea fata de autoritatea parintilor sau educatorilor, consumul de alcool, de droguri etc.

Definirea delincventei juvenile trebuie pornita de la conceptul de "maturizare sociala". Maturizarea sociala poate fi definita ca fiind capacitatea individului de a mentine un echilibru dinamic intre interesele sale si interesele sociale, intre nevoile si aspiratiile sale si nevoile si proiectele societatii, delincventul aparand ca un individ cu o insuficienta maturizare sociala, intre nevoile si aspiratiile sale si interesele sociale, intre nevoile si aspiratiile sale si nevoile si proiectele societatii, delincventul aparand ca un individ cu o insuficienta maturizare sociala, ce intra in conflict cu cerintele unui anumit sistem valorico-normativ, inclusiv cu normele juridice.

Din cauza unui deficit de socializare delincventul nu reuseste sa-si ajusteze conduita la cerintele relatiilor interpersonale. Astfel, delincventa apare ca tulburare a structurii raporturilor sociale ale individului din cauza insuficientei maturizari sociale. La majoritatea delincventilor apar decalaje intre nivelul de maturizare intelectuala si cel al dezvoltarii afective si motivationale si morale.

Insuficienta maturizare se regaseste in perturbarea relatiilor interpersonale si in carentele educative si socio-afective din microgrupurile in care traiesc indivizii. Deci personalitatea copilului se poate dezvolta dizarmonic, in sens delincvential in cazul absentei unei educatii adecvate sau a unei individualizari insuficiente a normelor de conduita.

Delincventa juvenila, ca ansamblu de conduite estimate ca avand un mare grad de periculozitate sociala, nu reprezinta o entitate unitara, ea include conduite extrem de diverse, de la jaful armat la delictul de infruntare a parintilor, de la micile furturi la delictele sexuale, de la fuga de acasa la patru mari categorii: furt, violenta pentru a obtine un avantaj material, incalcarea legilor de statut( abandon scolar, absenteism)) si comportamentul de grup sau banda receptat de ceilalti ca amenintator din cauza zgomotului si activitatilor fizice implicate.

Ideea de violenta fata de alte persoane, trasatura principala a delincventei juvenile, se datoreaza mai mult intensei mediatizari a unor asemenea cazuri decat frecventei cu care se produc actele respective. Principala cauza a proceselor penale in cazul minorilor este furtul, comis atat in locuri publice, cat si la domiciliu. De cele mai multe ori delincventa juvenila se produce in locuri publice - pe strazi, in magazine, pe stadioane, in sali de dans, in scoli etc. , iar aceasta caracteristica poate sa reflecte tendinta spre astfel de comportamente cu scopul de a atrage atentia.

Se poate spune despre conceptul de "delincventa juvenila" ca desemneaza aspectul juridic al comportamentului deviant al minorilor, avand drept nucleu notiunea de "infractiune" sau "delict".

Notiunea de "infractiune" are o tripla semnificatie:

infractiunea ca mod de interpretare, ce rezulta in urma proceselor de interactiune sociala si defineste reactia emotionala a grupului la savarsirea delictului ;

infractiunea ca expresie a puterii sistemului penal de a eticheta astfel anumite conduite ;

infractiunea ca efort social de distantare, grupul avand tendinta constanta de indepartare a delincventilor.

De aici rezulta ca cele doua concepte -  delincventa juvenila  si  devianta scolara  se intersecteaza, chiar se suprapun partial, o parte din conduitele de devianta scolara putand fi considerate si infractiuni sau delicte in masura in care exista o coincidenta intre normele juridice si cele scolare.

1.2 Tranzitia si efectele ei asupra comportamentelor delictogene juvenile

Este unanim faptul ca tranzitia din Romania a amplificat unele probleme sociale si a generat altele noi. A avut loc o schimbare radicala de sistem, in ceea ce priveste componenta politica si economica, dar si o schimbare a configuratiei atitudinale, comportamentale a romanilor. Tranzitia din sistemul politic si economic a adus in Romania multipartidism politic, exprimarea democratica a vointei cetatenilor, libertatea de expresie, posibilitatea exercitarii liberei initiative a individului si inscrierea societatii romanesti pe circuitul deja angajat de celelalte democratii cu traditie.

Tranzitia Romaniei, inceputa in 1990, a fost mai dificila decat in alte tari din Europa in multe privinte. Pentru marea majoritate a oamenilor, tranzitia a fost echivalentul prabusirii mediului lor de viata. In economia socialista a lipsurilor, instanta mediului de viata a dominat fata de piata.

Toate acestea au avut insa nu doar efecte pozitive, ci si negative: formarea si redistribuirea veniturilor intr-un mod diferit de cel de pana atunci, polarizarea sociala accentuata, extinderea ca un flagel a saraciei, amenintarea cu excluderea sociala a unei parti din ce in ce mai mult a populatiei; insecuritatea locului de munca, slaba oferta de pe piata muncii comparata cu cererea. Acesti factori constituie la randul lor un mediu propice pentru acumularea de probleme sociale si favorizarea infractionalitatii.

La nivelul schimbarilor produse in sfera atitudinilor si comportamentelor, tranzitia genereaza o accentuata insecuritate sociala, suspiciune si frustrare in randul unei importante parti din populatie, un puternic pesimism social si un sentiment de descurajare, chiar de inadaptare. Comportamental, aceste perceptii si atitudini se traduc fie din conduite din ce in ce mai blazate - o implicare redusa in viata civica, sociala - practic o fuga de raspundere si riscuri neprevazute, un pasivism social, fie in comportamente agresiv-deviante, aducatoare direct de prejudicii celorlalti.

Apare din ce in ce mai frecvent o conceptie hedonista despre lume si viata , in special in randul tinerilor. Acestia se concentreaza pe satisfacerea propriilor nevoi si obtinerea satisfactiei maxime cu minim efort, indiferent de consecintele asupra celorlalti. Se inregistreaza astfel o slaba valorizare a muncii, o supravalorizare a banului si a puterii. Cea mai vizibila este acea tendinta in cadrul subculturii de "cartier" concretizata in modelul "baietilor de baieti" opus "fraierilor" care invata, muncesc, respecta ordinea existenta. Comportamentul tinde spre o din ce in ce mai pregnanta agresivitate. Chiar tendintele din lumea show-business-ului (muzica, film, moda) au un puternic impact asupra tinerei generatii. In Romania , ca de altfel si in alte tari cu democratii traditionale, dreptul de a trai pentru sine a fost legitimat.

Inca din primele zile de dupa evenimentul din decembrie 1989 s-a manifestat si printre elevi, o intelegere gresita.

Analizand situatia din Romania se poate vorbi de diminuarea puternica a sentimentelor morale, conformarea la normele de convietuire sociala. Devianta recruteaza mai mult ca altadata oportunistii si inadaptatii.

Deficientele structurale si functionale ale societatii romanesti in special pe plan economic atrag dupa sine slabirea autoritatii statului, a sistemului legislativ, a institutiilor publice si a familiei. Familia, desi are un rol hotarator in socializarea indivizilor, alaturi de scoala, care si ea isi pierde puterea de formare si reglatoare, cunoaste o criza puternica la nivelul functiilor sale.

Conjugarea acestor situatii de fapt din Romania de dupa 1989 converge spre amplificarea si diversificarea fenomenului infractional.

1.3 Evolutia delincventei juvenile in Romania in perioada de dupa 1989

La nivel mondial, fenomenul delincventei juvenile a cunoscut in ultimele decenii o crestere ingrijoratoare, atat in ceea ce priveste rata minorilor implicati in activitati delincvente, cat si in ceea ce priveste gravitatea faptelor comise de acestia. Sub acest aspect Romania se inscrie in tendinta generala. La cauzalitatea generala, in cazul Romaniei se adauga procesele de tranzitie, de integrare europeana si cele legate de rata natalitatii.

Ca tendinte si caracteristici actuale ale fenomenului infractional in Romania, se inregistreaza cresterea numarului cazurilor de minori cu antecedente penale, implicarea minorilor in infractiuni de prostitutie si droguri, cresterea fenomenului de abandon scolar legat de cauze ce tin de comportament infractional, actionarea sub influenta alcoolului si diversificarea modurilor de operare.

Evolutia fenomenului infractional din Romania in perioada 1990-2005 in ce priveste minorii

Fenomenul delincventei juvenile a avut o evolutie specifica in Romania, marcata atat de cresteri cat si de scaderi uneori contradictorii. Prin scaderea mecanismelor de control social la nivelul familiei si al comunitatii scolare, cat si din ratiuni socio-economice, copilul a devenit un actor vizibil in ilicitul penal.

Delincventa juvenila a cunoscut o explozie in 1985(crestere cu 300% fata de 1981). Incepand cu 1990 se inscrie o noua linie ascendenta, astfel incat in 1993-1996 au fost inregistrate cele mai inalte cote din ultimii 40 ani (dublu fata de 1985).

Cresterea numarului minorilor delincventi este insotita si de alte tendinte negative: varsta tot mai mica a faptuitorilor, cresterea gradului de pericol social prin agresivitate crescuta si asocierea in grup pentru comiterea faptelor penale.

In urma cercetarilor efectuate de catre specialisti, se poate concluziona, ca in perioada actuala, mai multi factori sociali, economici sau ai mediului familial poarta un grad de risc, influentand grav stabilitatea si integritatea familiei, fapt ce genereaza de cele mai multe ori destramarea acesteia, abandonul si institutionalizarea minorilor. Statisticile ultimilor ani arata faptul ca numarul delincventilor minori a atins cote alarmante, fiind o consecinta a numarului familiilor si minorilor aflati in dificultate, minorilor orfani si lipsiti de ocrotirea parintilor, minorilor institutionalizati, copii ai strazii, minorilor care din diverse motive si-au abandonat familiile sau au fost abandonati de familie, minorilor care au devenit victime ale abuzurilor, neglijarii, consumului de alcool si narcotice, exploatari fizice si sexuale sau a traficului de fiinte umane.

Potrivit Codului Penal, sanctiunile si pedepsele sunt considerate "masuri de constrangere" si totodata " mijloace de reeducare", in scopul prevenirii savarsirii de noi infractiuni", pentru reintegrarea sociala a delincventului.

Dupa 1989 a inceput sa bata un nesperat vant de libertate" care a luat cu el valorile morale, a spulberat urmele bunului simt. Societatea s-a ales cu goana dupa agoniseala prin inginerii financiare si jaf , cu droguri, sinucidere, crime, cu copii ai strazii, aurolaci, cersetori, cu analfabetism si delincventa juvenila.

1.4.Asistenta sociala in spatiul justitiei juvenile

Tendintele de crestere a numarului minorilor in conflict cu legea reprezinta un aspect acut si problematic al functionarii societatii contemporane.

La nivel international au fost adoptate o serie de conventii ce protejeaza si reglementeaza drepturile minorilor care au savarsit infractiuni, promoveaza explicit ideea conform careia copiii trebuie sa beneficieze de un tratament diferit de cel aplicat adultilor, atunci cand sunt suspectati de a fi in conflict cu legea.

Delincventa juvenila poate fi combatuta eficient doar prin adoptarea unei strategii integrate la nivel national si european.Delincventa juvenila a capatat proportii enorme si incepe acum de la varste mult mai fragede.

Statele membre ale U.E. trebuie sa stabileasca standarde minime si principii directoare comune in ce priveste actiunile de prevenire a delincventei juvenile. Nu trebuie sa se recurga la masuri grave sau la sanctiuni penale decat in ultima instanta si doar atunci cand este absolut necesar.

O solutie pozitiva la schimbarea situatiei date, promovata de tarile europene, o constituie introducerea institutiei probatiunii ca alternativa la privatiunea de libertate (pentru persoanele care nu au comis infractiuni grave), principiile careia sunt direct relationate cu principiile asistentei sociale. Din aceasta perspectiva, institutia probatiunii va spori eficienta functionarii sistemului de justitie penala in vederea individualizarii pedepselor, promovarii drepturilor omului. Alternativele la detentie propun lasarea individului in comunitate, avand instituite in sarcina sa obligatii decise de instanta. Supravegherea, asistenta si consilierea minorilor in conflict cu legea sunt realizate de specialisti, numiti consilieri de probatiune, care necesita o pregatire pluridisciplinara: posedarea unui vast bagaj de cunostinte in domeniul asistentei sociale, stiintelor juridice, psihologiei, sociologiei etc. Este vorba de introducerea unei noi orientari in lucrul cu copiii in conflict cu legea, de crearea unui sistem de justitie juvenila axat pe principiile justitiei restaurative, care va urmari mai mult posibilitatile de reparare decat cele de pedepsire, va oferi solutii penale mai pragmatice si mai eficiente, solutii care se inscriu in procesul de democratizare a sistemului pedepselor in conformitate cu standardele UE.

Sarcina prin care probatiunea participa la criminalitate este construirea unui raspuns mai amplu din partea comunitatii. Probatiunea reprezinta chiar "lantul" dintre comunitate si justitie.

Importanta probatiunii in prevenirea criminalitatii reiese din aceasta apropiere de comunitate. Probatiunea poate fi definita chiar o "agentie comunitara" care sa mentina legatura cu alte "organizatii", fiind in acelasi timp si o sursa eficienta de comunicare cu publicul.

Una din modalitatile de prezentare a avantajelor probatiunii este prezentarea dezavantajelor pedepsei privative de libertate.Este important sa se cunoasca inainte de a se pedepsi care sunt urmarile acestei pedepse, cu ce urmeaza sa se confrunte minorul dupa intrarea in penitenciar.

Penitenciarul este o institutie nu tocmai noua si nu foarte mult modificata de la inceputul existentei sale si pana acum.

Faptul ca un minor a ajuns sa execute o pedeapsa de privare de libertate, fiind inchis in penitenciar pentru un anumit timp si in anumite conditii poate insemna un lucru foarte important atat pentru el cat si pentru familia sa sau pentru comunitatea unde a trait.

Modificarile de comportament si anumite efecte derivate din procesul de detentie -lipsa familiei, lipsa de prieteni, lipsa intimitatii, lipsa mijloacelor de satisfacere a pasiunilor- reprezinta impactul penitenciarului si a deficientelor sale asupra minorului direct.

Pentru familia minorului, detentia minorului poate insemna in general deprivare afectiva, morala, educationala.

Pentru comunitate, un minor aflat in detentie poate insemna pierderea unui potential bun membru, pierderea unei virtuale capacitati.

In penitenciar, adolescentul intra in contact cu o lume diferita de cea normala, fiind vorba de o colectivitate care functioneaza dupa alte norme, valori si reguli, la care aceasta se adapteaza mai mult sau mai putin dificil.

O data ajuns in inchisoare o puternica influenta negativa intervine din partea celorlalti detinuti, influenta evidentiata prin invatarea unor tehnici si trucuri noi, pe care detinutul le asimileaza, apoi, ajuns in libertate, aceasta incarcatura de noi deprinderi dobandite in perioada detentiei devin tentante pentru a fi puse in practica. De multe ori minorul intra in acest mediu ca infractor ocazional (accidental) si iese un infractor specializat si organizat.

Toate acestea influenteaza semnificativ personalitatea in formare a adolesentului, mai ales ca dupa detentie urmeaza o viata dura, in conditii de stigmatizare si marginalizare.

Un alt argument ar fi costurile. Banii pe care statul (implicit noi toti) ii cheltuie pe un detinut intr-un an de zile. Costurile ating valori foarte ridicate desi nu accepta nevoile reale la nivel de decenta.

Un alt argument in favoarea probatiunii este supraaglomerarea din penitenciare.

La toate acestea daca se adauga rolul integrator, recuperator si resocializator al serviciului de probatiune, acesta reprezinta o alternativa optima la detentie.

Probatiunea nu poate fi aplicata pentru fapte grave. In schimb este evident ca minorii, in general persoanele care au savarsit infractiuni trebuie sa nu mai fie atat de usor trimisi in inchisoare.

Statisticile arata ca 60% din minorii infractori primesc in Romania pedeapsa inchisorii ceea ce reprezinta un procent exagerat fata de media europeana si totodata o abordare judiciara care contrazice aquis-ul european si orientarile strategice ale Comisiei Europene.

Exista o necesitate acuta a desfasurarii unor activitati ample de informare si instruire a personalului din sistemul de justitie juvenila si a colaboratorilor ONG -urilor ce practica servicii de asistenta sociala pentru minorii delincventi cu oportunitatile probatiunii, justitiei restaurative, construirii unui parteneriat lucrativ intre toate verigile implicate in lucrul cu copiii ce au savarsit infractiuni.

Tinand cont de nevoile deosebite si variate ale minorilor si de diversitatea masurilor posibile trebuie prevazuta o putere directionara in toate stadiile de procedura si la diferitele nivele ale administrarii justitiei pentru minori, mai ales in stadiile de instruire, urmarire, judecata si aplicare a masurilor luate. Garantiile fundamentale ale procedurii, cum ar fi prezumtia de nevinovatie, dreptul de a fi asistat, dreptul la prezenta unui tutore sau parinte, dreptul de a interoga si confruntarea cu martorii sunt asigurate in toate stadiile procesului.

Din momentul arestarii minorului sunt informati parintii sau tutorele acestuia in cel mai scurt timp posibil. Judecatorul sau orice alt functionar competent, examineaza fara intarziere, problema eliberari. Contactele dintre organele de urmarire si delincvent sunt stabilite astfel incat sa fie respectat statutul juridic al minorului, evitandu-se provocarea de vatamari, tinand cont si de circumstantele chestiunii. Se va incerca, pe cat posibil sa se solutioneze cazurile delincventilor minori, astfel incat sa se evite recursul la o procedura judiciara in fata autoritatii competente. Politia, Parchetul sau alte organe de lege, au puterea de a solutiona cazurile dupa cum considera, fara a aplica procedura penala oficiala, conform unor criterii fixate in acest scop de sistemele judiciare respective.

Orice recurs la mijloace extrajudiciare, implicand trimiterea catre servicii comunitare cere consimtamantul parintilor. In scopul reglementarii discretionare a cazurilor de delincventa juvenila, se fac eforturi in vederea organizarii programelor comunitare, cu precadere a celor de supraveghere si orientare temporara si in vederea restituirii bunurilor victimelor. Detentia preventiva nu trebuie sa fie decat o masura de ultima instanta si trebuie sa fie cat mai mica cu putinta. Pe cat se poate aceasta masura trebuie inlocuita cu altele, cum ar fi supravegherea severa, un ajutor atent sau plasarea intr-o familie sau centru de plasament. Minorii aflati in detentie preventiva trebuie sa fie despartiti de persoanele adulte din detentie. In timpul detentiei lor preventive, minorii trebuie sa primeasca ingrijiri, protectie si toata asistenta individuala, pe plan educativ, profesional, psihologic, medical si fizic.

In toate cazurile, cu exceptia micilor infractiuni, inainte ca autoritatea competenta sa ia o decizie definitiva prealabila condamnarii, antecedentele minorului, conditiile in care el traieste si in care a fost comisa infractiunea, fac obiectul unei anchete mai temeinice, astfel incat sa fie usurata sarcina autoritatii competente de a judeca chestiunea in cauza. Decizia trebuie sa fie intotdeauna direct proportionala, nu numai cu circumstantele si gravitatea delictului, dar si cu circumstantele si nevoile delincventului si ale societatii.

Nu se vor aduce restrictii libertatii personale a minorului, iar limitarea lor la minimum se va face dupa un examen minutios. Privarea de libertate individuala nu se va aplica decat daca minorul este considerat vinovat de savarsirea unui delict impotriva unei alte persoane, sau in recidiva, sau daca nu exista alta solutie convenabila. Bunastarea minorului trebuie sa fie criteriul determinant in examinarea cazului sau.

Pedepasa capitala nu se aplica infractiunilor comise de minori in nici un caz. Minorii nu sunt dispusi pedepselor corporale. Autoritatea competenta poate asigura desfasurarea procesului de judecata sub diferite forme, cu o mare flexibilitate pentru a evita, pe cat posibil, plasarea intr-o institutie. Astfel de masuri sunt: ordonarea ajutorului, orientarii si supravegherii, probatiunea, interventia serviciilor comunitare, amenzi, plasarea intr-o familie sau intr-un alt mediu educational.

Nici un minor nu va fi sustras supravegherii parintilor sai, daca circumstantele nu fac ca aceasta separare sa fie necesara. Plasarea unui minor intr-o institutie trebuie sa fie intotdeauna o masura de ultima instanta, iar durata ei trebuie sa fie cat mai scurta cu putinta. Orice chestiune trebuie tratata fara nici o intarziere.

Formarea profesionala, formarea la locul de munca, alte forme de invatamant corespunzatoare vor folosi la formarea si intretinerea competentei profesionale necesara tuturor persoanelor insarcinate cu probleme referitoare la minori. Personalul justitiei pentru minori trebuie sa reflecte diversitatea tipologica a tinerilor care intra in contact cu sistemul de justitie.

Este necesar a se face eforturi pentru asigurarea pentru minori, in toate etapele procedurii, a unei asistente in ce priveste cazarea, educarea si formarea profesionala, sau a unei alte forme de ajutor util si practic, in vederea usurarii procesului de reintegrare.

Se va cere institutiilor locale si altor servicii comunitare sa contribuie in mod eficient la reintegrarea minorului intr-un cadru comunitar si, pe cat posibil, in interiorul celulei familiale. Tinerii cazati in institutii vor primi ajutorul, protectia si intreaga asistenta care le poate fi necesara in functie de varsta, sex, personalitate si in interesul dezvoltarii lor armonioase.

Parintele sau tutorele minorului plasat in institutie are dreptul la vizita in interesul acestuia si spre binele lui.

Autoritatea corespunzatoare va face recurs la eliberarea conditionata cat mai repede cu putinta. Minorii aflati in regim de eliberare conditionata vor fi asistati si urmariti de o autoritate si vor primi sprijinul total al comunitatii.

In cazul in care fapta unui tanar delincvent nu a facut obiectul unei proceduri extra-judiciare, el este examinat de autoritatea competenta, conform principiilor unui proces just si echitabil. Procedura trebuie sa prozejeze cat mai bine interesele tanarului delincvent si se va desfasura intr-un climat de intelegere, permitand acestuia sa participe la procedura si sa se exprime liber. Pe timpul cat dureaza procedura, minorul are dreptul de a fi reprezentat printr-un consilier sau sa ceara desemnarea unui avocat din oficiu, atunci cand aceasta asistenta exista. Parintii sau tutorele pot participa la procedura si o pot face in interesul minorului. Autoritatea competenta poate sa le refuze aceasta participare, daca are motive sa creada ca excluderea lor de la proces este in interesul minorului.

Se vor face eforturi in vederea organizarii si promovarii cercetarii necesare pentru elaborarea eficienta a planurilor si strategiilor de interventie in vederea evaluarii periodice a tendintelor, problemelor si cauzelor delincventei si criminalitatii juvenile, ca si diferitelor nevoi proprii minorilor in detentie.

Atat in calitate de victima cat si de agresor, minorul genereaza o patalogie aparte, cu mare potential criminogen la varsta adulta. Dificultatile de identificare si diagnosticare, legile restrictive si protective, fac ca in prezent sa fie relativ dificila diagnosticarea "copilului batut" , agresiunilor sexuale asupra minorilor. Familia are drepturi depline asupra copiilor, astfel incat, rolul celor ce au datoria de a scoate copilul maltratat din mediul sau familial devine riscant.

Din punct de vedere medico-legal, copilul maltratat pune probleme in stabilirea diagnosticului de certitudine. Prezenta pe corp a multiple leziuni in general de gravitate redusa, vechimii diferite (echimoze, excoriatii, fracturi costale) obliga medicul legist sa ia in considerare aceasta ipoteza.

Eliberarea unui certificat medico-legal constatator al leziunilor, se va face cu prudenta, luand in considerare faptul ca cel mai frecvent, copilul, de frica parintilor nu declara modul real de producere a leziunilor.

Reexaminarea acestuia la intervale de timp, sub diferite motivatii, va evidentia aparitia unor leziuni recente, produse cu mijloace sau obiecte contondente.

Frecvent, maltratarea fizica este insotita de abuz sexual in special in cazul minorelor provenind din familii cu un singur parinte - tata, consumator de alcool si conflictual, cu conditii de viata precare.

Perfectionarea legislatiei referitoare la minori reprezinta o cerinta care se adreseaza nu numai organelor legislative dar si intregii societati, prevenirea delincventei juvenile ca si recuperarea infractorului minor prin modalitati cat mai adecvate varstei acestuia, constituind una din preocuparile fundamentale ale societatii moderne. Aceasta necesitate se impune cu atat mai mult cu cat, in contextul actual al cresterii alarmante a delincventei juvenile, se vadeste ineficienta modelelor de reactie sociala cunoscute si a incapacitatii sistemelor de justitie penala de a face fata noilor forme si dimensiuni ale delincventei, raportate si la modul de gandire a infractorilor si de receptare de catre acestia a realitatii.