Despre folosirea limbajului gestual ca prima limba in educatia persoanelor surde

Despre folosirea limbajului gestual ca prima limba in educatia persoanelor surde

Putem considera ca limbajul gestual este limbajul matern al copiilor surzi din toate tarile, fiind cel mai bun model de limbaj care inclus in cadrul limitelor biologice ale acestora. El este singurul limbaj care poate fi invatat in mod natural, cu usurinta cu care se invata limbajul matern de catre copilul auzitor. Deoarece limbajul gestual este un limbaj natural, el este guvernat de reguli gramaticale vizuale, este generator de noi semne, poate fi folosit ca mijloc de obtinere a informatiilor si ca instrument de comunicare intre surzi. Cu toate aceste aspecte pozitive, chiar daca sunt fluenti in folosirea limbajului gestual, copiii surzi vor ramane dezavantajati in privinta asimilarii limbajului verbal, deoarece forma lui scrisa implica reprezentarea sunetelor pe care copiii surzi poate ca nu le-au auzit niciodata. Totusi, dupa parerea noastra, abordarea invatarii limbajului verbal ca a doua limba, pe baza limbajului gestual, poate sa ofere cea mai buna sansa copilului surd pentru ca acesta sa reuseasca sa asimileze limbajul verbal, fapt mentionat si de alti autori (B. Kannapell,1989), (S.N.Mahshie,1995).

Cred ca nu surprinde pe nimeni faptul ca elevii sunt mai bine educati intr-un limbaj pe care il cunosc bine. Abia dupa ce au suficiente priceperi in acest prim limbaj, acestea se transfera la invatarea celui de al doilea limbaj pe care il pot invata cu mai multa usurinta. Pornind de la aceasta ipoteza Guvernul american a adoptat in 1965 "Legea educatiei bilinguale" care acorda finantare diverselor activitati care promoveaza folosirea limbajelor minoritare in scoli. De asemenea, "Legea drepturilor civile" a obligat scolile sa ofere sanse egale de educatie copiilor care nu au limba engleza ca limba materna, pentru a inlatura bariera de limbaj din calea educatiei lor. Pentru a beneficia de aceasta lege nu are importanta ce limba vorbesc parintii ci ce limbaj foloseste copilul (H.Lane,1996). Prin urmare, pe baza limbajului gestual si a mostenirii culturale proprii, copilul surd ar putea sa invete limbajul verbal.

Instruirea biculturala si bilinguala (sau instruirea bi-bi) poate include cateva componente. Astfel, materiile scolare sunt predate folosind limbajul primar al copilului la istorie, cultura si la disciplinele legate de arta limbajului. In plus, se acorda atentie predarii istoriei si culturii americane in scopul invatarii limbii engleze pentru ca, mai tarziu, elevii sa fie instruiti exclusiv in limba engleza, fara sa ramana in urma la celelalte materii. Acest obiectiv poate fi realizat prin:

formarea accelerata a unei imagini sanatoase despre sine a elevului ;

dezvoltarea capacitatii lui cognitive ;

crearea unei punti intre cunostintele culturale si lingvistice ale elevului ;

formarea deprinderilor de citire si a celor expresive in limba nationala a elevului.

In 1974 Congresul SUA a analizat din nou "Legea ssnselor egale la educatie" si a pus accent pe educatia biculturala, cerind autoritatilor din educatie sa-i informeze pe profesori in legatura cu problemele culturale speciale ale copiilor cu limbaj minoritar, sa-i pregateasca pe profesori in predarea limbii nationale ca a doua limba si sa angajeze instructori din randul aceluiasi grup minoritar de unde provin elevii. Cercetarile lui A.Willig, (1985) au aratat ca favorizarea educatiei bilinguale a copiilor minoritari a dus la rezultate superioare la probele de citire, ascultare, competente lingvistice, matematica, stiinte sociale, atitudinea fata de sine si fata de scoala. Alte studii efectuate in SUA asupra copiilor hispanici (Mace-Matluch, Hoover si Calfee, 1984 ) sau in Canada asupra copiilor proveniti din Rusia (Swain si Lapkin, 1991),au ajuns la rezultate similare. Ei au constatat, in plus, ca performantele nu se datoreaza pur si simplu fluentei in limbajul verbal al copiilor minoritari in propriul limbaj ci, mai mult, competentei lor lingvistice in limba lor materna. In acest domeniu s-au efectuat numeroase cercetari, dar toate au realizat ca cu cat este mai mare incorporarea limbajului si culturii elevilor minoritari in programa scolara cu atat este mai semnificativ succesul acestor elevi (Cummings si Swain, 1986). Astfel, in timp ce folosirea limbajului elevilor minoritari le da acces spre informatii si le dezvolta competenta in a doua limba, incorporarea culturii lor contribuie la crearea unei atitudini pozitive fata de propria identitate si fata de scoala iar toate acestea sporesc performanta scolara. Alte studii au constatat ca elevii auzitori bilinguali sunt superiori celor monolinguali in ceea ce priveste realizarea sarcinilor cognitive, sunt mai flexibili sub aspect cognitiv, mai sensibili la relatiile semantice intre cuvinte, mai buni la analizarea structurii propozitiei si la descoperirea regulilor in general, mai capabili sa reorganizeze situatiile perceptive, mai creativi in rezolvarea de probleme (K.Hakuta, 1986, W.Lambert, 1977, A.Reynolds, 1991 s.a.).

Din cele expuse mai sus rezulta implicatiile pentru cei mai multi elevi surzi care trebuie sa invete limbajul verbal ca a doua limba. Limba de predare in clasa trebuie sa fie la inceput limbajul gestual pana la formarea priceperilor lingvistice si a cunostintelor de baza legate de limbajul gestual, care sa faciliteze apoi invatarea limbajului verbal. Cu toate ca nu s-au efectuat cercetari legate de bilingualismul copiilor surzi, H. Lane considera ca rezultatele teoretice si practice obtinute in cazul elevilor auzitori minoritari pot fi aplicate si asupra copiilor surzi. Mai mult, nu sunt necesare astfel de cercetari in cazul elevilor surzi, conchide autorul citat.

Spre deosebire de alte limbaje minoritare, limbajul gestual nu poate fi inlocuit de nici un limbaj verbal. In cei peste 100 de ani de folosire a limbajului verbal-oral si a diverselor sisteme artificiale de codificare manuala a limbajului nu s-a ajuns la realizarea succesului scolar si nici la performanta scontata in limbajul oral. Actualmente, sistemul de educatie bilinguala moderna care se aplica in Suedia, a dovedit ca elevii surzi au obtinut o imbunatatire atat a performantelor scolare cat si a cunoasterii limbajului verbal. In fine, limbajul verbal nu va putea niciodata sa inlocuiasca total limbajul gestual ca limbaj de instruire, deoarece surzii nu vor putea sa auda limbajul conversational si nici pe cel care asigura succesul scolar.

Desigur, succesul ce s-ar putea obtine prin aplicarea educatiei bilinguale la copiii surzi nu va veni in mod automat doar prin schimbarea orientarii sistemului de invatamant spre limbajul gestual. Nici in prezent nu s-a ajuns ca profesionistii sau oficialii din invatamantul special sa-i accepte pe surzi ca apartinand unei minoritati lingvistice. Ca orice nou proces, trebuie sa existe o faza de dezvoltare, in care sa se conceapa metode si materiale noi, sa se experimenteze, sa se corecteze neajunsurile. De pilda, o abordare rationala a predarii limbajului verbal ca a doua limba pentru utilizatorii de limbaj gestual poate incepe cu o analiza prin opozitie a gramaticii celor doua limbaje.

De asemenea, trebuie sa se elaboreze manuale, cursuri, diverse materiale care sa permita elevului surd sa studieze limbajul gestual asa cum fac elevii auzitori cu limbajul lor matern. Limbajul gestual ca limbaj minoritar poate fi folosit ca resursa ce trebuie cultivata si promovata nu numai ca auxiliar cum se procedeaza astazi in scolile noastre. Profesorii trebuie sa fie pregatiti sa abordeze teme noi, obiecte noi de invatamant, unde studierea limbajului gestual sa nu fie plasata pe ultimul loc. Angajarea de profesori surzi poate fi o resursa valoroasa pentru colegii lor auzitori si ca modele de roluri pentru elevii surzi. Desigur, acesti profesori surzi trebuie sa cunoasca bine structura limbajului gestual, principiile care stau la baza lui comparativ cu limbajul verbal. De asemenea, toti profesorii auzitori trebuie sa cunoasca bine limbajul gestual daca vor sa lucreze in scolile pentru surzi. Poate ca daca atat profesorii cat si elevii surzi vor fi fluenti in folosirea limbajului gestual, nu va mai fi nevoie de clase cu efective reduse de elevi. Educatie bilinguala ar putea reduce abandonul scolar si a somajului la tinerii absolventi surzi.

Opozitia manifestata de profesorii auzitori fata de limbajul gestual a dat nastere la crearea si raspandirea unor sisteme artificiale de codificare manuala a limbajului verbal care presupun nu numai "imprumutarea" semnelor din limbajul gestual si folosirea lor in ordinea cuvintelor din limbajul verbal ci si inventarea de semne care sa ofere o "potrivire vizuala" cu structura gramaticala a limbajului verbal. Insa, luarea unui limbaj vizual natural si crearea unui sistem artificial care isi propune sa reprezinte limbajul verbal natural pe cale vizuala nu poate sa imbunatateacsa fluenta in limbajul oral si nici competenta lingvistica a elevilor surzi. In aceasta situatie vom ramane cu perspectiva ca copiii surzi vor trebui sa achizitioneze limbajul gestual in mod natural, sa-si dezvolte cultura in limbaj gestual si sa studieze limba majoritara pe fundatia pusa de limbajul gestual.

Esecul educatiei surzilor, determinat de mai multi factori, cu care se confrunta copiii surzi, parintii lor si profesionistii din domeniu nu mai poate fi tolerat. Noi traim acum intr-o lume a tehnologiei informatiei tot mai complexa, care solicita ca locurile de munca viitoare sa fie ocupate de persoane cu pregatire scolara cel putin la nivel de liceu. Vor dispare multe locuri de munca accesibile odinioara surzilor cu pregatire slaba. Noua societate cere ca educatia surzilor sa fie reconceptualizata si restructurata sau invatamntul special sa se dovedeasca destul de adaptativ pentru a satisface necesitatile de educatie ale acestui grup minoritar si cultural deosebit.