educatie

 V. aculturatie, habitus, inegalitate sociala, mobilitate sociala, socializare, stratificare sociala

(Sociologia e.), ansamblu de actiuni sociale de transmitere a culturii, de generare, organizare si conducere a invatarii individuale sau colective. In functie de gradul de organizare, se distinge intre e. formala, nonformala si informala. E. formala se realizeaza prin actiuni de predare si instruire proiectate si realizate de personal specializat pentru conducerea invatarii pe baza unor obiective prestabilite in institutii scolare ierarhic structurate, dupa criterii de virsta si performantiale, in cadrul unui sistem de invatamint (sau scolar). E. informala este procesul permanent de asimilare voluntara si involuntara de atitudini, valori, modele de comportare sau cunostinte vehiculate in relatiile si interactiunile sociale din mediul personal de viata, din familie, joc, munca, biblioteca, mass-media, strada etc. Aria de extindere a e., informale in timp si spatiu depinde de receptivitatea individuala si presiunea sociala, incluzind socializarea, aculturatia, propaganda si alte actiuni sociale cu efecte educative care au si functii de modelare a constiintei. E. nonformala se realizeza prin actiuni educative, filiere de instruire si retele de invatare organizate in afara sistemului de invatamint ca raspuns la cerintele sociale si nevoile individuale de permanentizare a invatarii. Desi i se pot identifica antecedenti istorici, e. nonformala s-a dezvoltat rapid incepind cu a doua jumatate a acestui secol si este acum in expansiune, incluzind institutii educative destinate mai ales tinerilor si adultilor (universitati deschise sau populare, colegii comunitare, case de educatie, cultura sau creatie etc.).

Acestea sint uneori complementare cu institutiile scolare, pentru ca alteori sa ofere solutii alternative de formare profesionala sau general-culturala sub semnul exigentelor e. permanente. Sint mai putin structurate organizatoric decit institutiile scolare, pe care uneori le iau ca model, mai flexibile in planificarea timpului, centrate pe realizarea unor scopuri imediate de informare sau chiar de dobindire a unor calificari. Granitele dintre institutiile si actiunile sociale specifice celor trei tipuri de e. nu sint stricte, existind de fapt un continuum dinspre formal spre non-formal si informal. Impreuna circumscriu sistemul educational al unei societati nationale, in cadrul caruia cel mai reprezentativ este sistemul de invatamint.

♦ Abordarea sociologica a sistemului educational a condus la consacrarea unei discipline specializate in forma sociologiei e. Desi exista o traditie initiata de neokantieni (cum ar fi Paul Natorp) in forma pedagogiei sociale sau sociologice si mai ales de Emile Durkheim (care a scris o lucrare speciala de sociologia e. si a desfasurat analize sociologice ele sistemului francez de invatamint) sau de scoala sociologica de la Bucuresti condusa de Dimitrie Gusti, s.e. era, la jumatatea acestui secol, o ramura inca subdezvoltata a sociologiei, atragind prea putin interesul sociologilor, incepind insa cu sfirsitul deceniului al saselea si mai ales in urmatoarele, analiza sociologica a e. se intensifica si se diversifica, dobindeste statut de legitimitate academicaprin instituirea de cursuri si catedre universitare, apar culegeri colective de studii si manuale, astfel ca in prezent se considera a fi una din ramurile dezvoltate ale sociologiei.

Domeniile de interes prioritar ale analizei sint urmatoarele:

• raporturile dintre sistemul de invatamint ca sistem al profesionalizarii fortei de munca si procesele de mobilitate si stratificare sociala;
• factorii care influenteaza cererea individuala de e. si capacitatea structurala si functionala a sistemului de invatamint de a o intimpina;
• contributia e. la dobindirea personala a unui anumit status social-economic;
• rolul e. in distribuirea inegalitatilor sau in realizarea oportunitatilor sociale si profesionale;
• implicarea e. in procesele de reproductie sociala si culturala;
• identificarea si caracterizarea raporturilor dintre structura sociala, codurile transmisiei culturale si formale constiintei individuale si sociale;
• modul de interventie a factorilor sociali si a structurii sociale in selectia si transmiterea cunoasterii educationale (sau a continutului invatamintului);
• caracterizarea etnografica a actelor si semnificatiilor sociale vehiculate in interactiunile sau relatiile scolare; modele si practici de scolarizare si aculturatie;
• raporturi intre invatamint si alte componente ale sistemului social.

Diversitatea domeniilor de interes nu se asociaza insa cu un consens al analistilor asupra unei abordari unitare.

♦ In consecinta, se pot distinge in mod succesiv abordari teoretice particulare ce tind uneori spre convergenta iar alteori spre contestari reciproce, exact ca si in sociologie, conducind astfel la o permanenta formulare de probleme si mai putin la oferirea de raspunsuri cu implicatii practice notabile. Intervine aici si contextul social particular, cu dilemele si contradictiile care ii sint specifice, intr-o epoca sau alta si intr-un spatiu social-national sau altul. Dincolo de diversitate, pot fi distinse citeva axe polarizate de structurare a abordarii in functie de centrarea acestora pe: generarea si reproducerea ordinii sociale sau conflictul si contradictia dintre categorii (clase) sociale; intelegerea practicilor vietii cotidiene si a principiilor care le reglementeaza sau definirea tehnicilor, metodelor si procedeelor de masurare si prelucrare a datelor empirice de tip cantitativ; specificarea sistemelor, structurilor si a relatiilor structurale intra si intersistemice sau caracterizarea modului de constructie a realitatii social-edu-cative prin relatiile si interactiunile care vehiculeaza simboluri si semnificatii; orientare macrocosmica sau microcosmica. Abordarile tind sa se situeze pe o pozitie sau alta a uneia sau mai multor axe, desi aspiratia s.e. este de ajunge la o tipologie a sistemelor educationale in relatie cu structura sociala, tinind cont de tendintele schimbarii sociale si de dinamica dezvoltarii e. (M. Archer, 1981). Finalitatea sa principala este de a identifica si caracteriza practici modelatoare pe baza explicarii mecanismelor de structurare a constiintei individuale si sociale. Unitatea de baza a analizei este relatia dintre generatii asa cum aceasta se exprima prin institutii, continuturi si interactiuni de productie, transmitere si reproductie culturala. Acestea se realizeaza in contexte specifice, prin moduri vizibile sau invizibile, in conditii de distribuire a puterii si realizare a controlului social care sint particulare unei societati date si integrale. Sa consideram progresiv diverse orientari teoretice consacrate in sociologia e. dupa deceniul al saselea.

♦ La cumpana dintre anii cincizeci si saizeci a fost dominanta paradigma functionalismului structuralist initiata de T. Parsons, care a publicat si un studiu de adaptare a teoriei sale generale la domeniul e., in special al clasei scolare. Scopul analizei, spune T. Parsons, implica o dubla problema: "prima se refera la modul cum functioneaza clasa pentru a face pe elevi sainteriorizeze atit angajarile cit si capacitatile necesare realizarii cu succes a viitoarelor roluri de adult, iar a doua la modul in care ea functioneaza pentru a aloca aceste resurse umane in structura de roluri a societatii de adulti'. Scoala apare atit ca agentie sociali-atoare, cit si de alocare a fortei de munca pe pozitii ocupationale ce solicita anumite. calificari. Pornind de aici, s-au realizat multiple cercetari ale socializarii si ale mecanismelor prin care scoala satisface cerintele social-economice de forta de munca. Totusi, in timp ce socializarea a devenit obiect de studiu si al psihologiei sociale a e, s.e. a consacrat asa-numitul functionalism tehnologic, specializat in analiza modului in care scolile califica forta de munca solicitata de cresterea economica in conditii de promovare a progresului tehnic (cf. A. H. Halsey, J. Floud, CA. Anderson, eds., Education, economy and society. A reader in the sociology of education, 1961). Se intensifica preocuparea de definire a structurii organizationale a scolii prin analogie cu alte organizatii sociale si se aplica principii analitice din teoria generala a sistemelor initiata de L von Bertalanffy. Scoala apare ca o organizatie integrata in sistemul de invatamint care este, de fapt, un subsistem al sistemului social global, aflindu-se in relatie cu alte subsisteme si in special cu economia. Problema principala rezida in identificarea relatiilor de tipul intrari-iesiri intermediate de scoala, privita ca institutie a prelucrarii umane. Numai ca tocmai procesul de prelucrare era ignorat in numele caracterizarii relatiilor care-i sint exterioare, intrucit acestea sint ilustrative pentru modul in care scoala isi indeplineste functia de alocare a persoanelor calificate pe diferite pozitii din diviziunea economici a muncii. Desi functionalismul a contribuit la caracterizarea relatiilor dintre invatamint si societate, s-a dovedit a fi limitat prin accentul pus pe consecinte si nu pe cauze, pe descriere si nu pe explicatie, ignorind in mare parte relatiile sociale din interiorul scolii, sursele de conflict si nu numai de constructie a consensului social. Intrarea in umbra a abordarilor functionaliste coincide, la sfirsitu! deceniului al saptelea, cu o proliferare deosebita a directiilor de cercetare din s.e. Ca urmare a dezvoltarii metodologiilor de cercetare empirica, in special a tehnicilor de culegere, prelucrare si interpretare a datelor cantitative, se afirma in aceasta perioada si mai tirziu asa-numita orientar: a "aritmeticii politico-sociale'. Scopul sau este dublu: pe de o parte, descrierea si documentarea unei stari a sistemului de invatamint in conditiile specifice unei societati date, pe de alta parte, formularea unor directii de schimbare sau reformare sociala si scolara. O atentie deosebita este acordata distributiei oportunitatilor scolare si sociale (L. Coleman, R. Boudon, A. H. Halsey), surselor si formelor de manifestare a inegalitatilor (C. Jencks), interventiei scolii in mobilitatea sociala si mai ales ocupationala (P. M. Blau, O. D. Duncan), factorilor care concura la dobindirea si ocuparea unei pozitii sociale. Cercetarile se bazeaza pe o vasta documentare empirica si pe aplicarea unor tehnici sofisticate de analiza statistica a datelor, in special a regresiei multiple, a variatiei si covariatiei si a analizei "path' de identificare si caracterizare a cauzelor sociale. Concluzia generala a acestor analize este ca, desi scolaritatea este un factor fundamental al mobilitatii sociale, intrucit faciliteaza si /sau legitimeaza dobindirea unei pozitii sociale si ocupationale, ea nu poate compensa sau anula distributia inegala a sanselor si oportunitatilor scolare si sociale din societatile bazate pe j incipii ierarhice ale organizarii sociale, ci mai degraba le reproduce. E. intervine ca un factor reproducator intre statutul de origine si cel de destinatie,iar structura sociala existenta reglementeaza toate raporturile ce se stabilesc intre e. si celelalte componente ale societatii. Orientarea "aritmeticii politico-sociale' a condus la acumularea unei vaste cantitati de date concrete, la perfectionarea metodologiei de cercetare si la elaborarea unor modele teoretice ale relatiilor dintre sistemul scolar si stratificarea, respectiv mobilitatea sociala, cu accent pe modalitatile de distribuire a inegalitatilor scolare si sociale si pe formularea unor principii de reformare a e. si societatii.

In prelungirea acestei orientari s-au dezvoltat alte doua directii: una punind accentul pe reformularea metodologiei de cercetare, iar cealalta pe intelegerea e, ca factor al reproductiei sociale si culturale. Prima directie a fost initiata (M.F.D. Young, edit, Knowledge and control. New directions for the sociology of education, 1971) cu scopul de a consacra o "noua' s.e., in care accentul sa se puna pe dezvaluirea aspectelor indivizibile ale organizarii sociale si ale proceselor de transmitere ale continuturilor e. precum si pe analiza modului de constructie a identitatilor personale ale elevilor in scoala. In plan metodologic se promoveaza tehnicile specifice abordarilor fenomenologice, etnografice si simbolic-interactioniste ale sociologiei interpretative. Situatia sociala este referinta analitica principala, constind in interactiuni ale factorilor sociali care vehiculeaza simboluri si semnificatii. Elevii sint priviti ca persoane care creeaza, preiau si evalueaza semnificatii in raporturile vietii scolare sau extrascolare cotidiene, asimileaza, transmit sau reproduc diverse procedee interpretative prin care isi construiesc propriul sine si confera sens lumii din afara. Problema acestor cercetari este de a reconstrui metodele folosite de subiecti pentru a defini situatiile sociale si de a formula generalizari despre structurile interpretative generate de acestea. A.V. Cicourel si altii (Language use and school performance, 1974) au studiat lectii, testari si alte situatii scolare tocmai pentru a identifica procedeele cognitive de generare si asimilare ale interactiunilor si ale semnificatiilor investite de actorii sociali in diverse situatii. In ciuda unor critici metodologice indreptatite ale cuanto-maniei si ale analizelor statistice, contributia acestei directii la dezvoltarea s.e. a fost modesta, reducindu-se la repetarea unor idei banale, evidente. Orientarea exclusiva spre analizele microsociaie de tip situational a eliminat relevarea aspectelor induse de organizarea macrostructurala a e in contrast cu aceasta directie, teoriile reproductiei s-au orientat catre domeniul macrosocial al e. si au imbinat fundamentarea teoretica si analiza empirica. Ele fie ca sint marxiste (L Althusser), fie ca preiau unele idei si principii din teoriile clasice ale lui Max Weber sau E. Durkheim (B. Bernstein, P. Bourdieu, S. Bowles si H. Gintis) pentru a elabora o teorie sociologica generala a e. Analizind ideologia si aparatele ideologice de stat, L. Althusser (Ideologie et appareils ideologiques d'Etat: sur la reproduction des conditions de la production, 1970) considera ca in societatea capitalista "reproductia fortei de munca cere nu numai o reproductie a calificarii acesteia, dar, in aceiasi timp, o reproductie a supunerii sale fata de regulile ordinii stabilite'. Sistemul de invatamint este, in societatile moderne, aparatul ideologic de stat dominant intrucit "preia copiii din toate clasele sociale de la gradinita, si inca de atunci, prin noile ca si prin vechile metode, le insufla, timp de ani, si tocmai in anii in care copilul este cel mai "vulnerabil', un "mod de a face' travestit in ideologia dominanta sau pur si simplu ideologia dominanta'. In felul acesta sint reproduse raporturile de productie ale formatiunii capitaliste, dar intr-un mod disimulat de ideolopia dominanta. O directie productiva de cercetare este propusa de P. Bourdieu si J.C. Passeron (La reproduction. Elements pour une theorie du systeme d'enseignement, 1970) si de catre B.B. Bernstein (Studii de sociologia educatiei, 1978) spre dezvoltarea unei teorii a reproductiei culturale si de catre S Bowles si H. Gintis pentru elaborarea unei teorii a reproductiei sociale. Pentru P. Bourdieu, actiunea pedagogica "este in mod obiectiv o violenta simbolica ca impunere, printr-o putere arbitrara, a unui arbitrar cultural'. Sistemul de invatamint asigura conditiile institutionale ale exercitarii muncii pedagogice de transmitere a capitalului cultural dominant si de reproducere a unui habitus omogen si stabil la un numar cit mai mare posibil de destinatari legitimi, ascunzind dependenta sa fata de raporturile de putere si relatiile dintre clasele dominante si cele dominate. Productivitatea muncii pedagogice se masoara prin gradul in care asigura formatia acelui habitus care corespunde capitalului cultural dominant si care are menirea de a mentine, produce si reproduce pozitia dominanta a acesteia, respectiv a structurii de clasa si a raporturilor de putere care il fundamenteaza. Pentru P. Bourdieu, s.e. este stiinta care studiaza raportul dintre reproductia culturala si cea sociala prin identificarea si analiza conditiilor in care sistemul de e. reproduce structura relatiilor de putere si a relatiilor simbolice dintre clasele sociale. La baza oricarei reproduceri se afla producerea acelor agenti care au asimilat exhaustiv si durabil habitusul capitalului cultural dominant, devenind astfel capabil sa genereze practici simbolice si sociale perfect adaptate la structurile existente.

In teoria sa, B. Bernstein, spre deosebire de Bourdieu, se concentreaza asupra principiilor si mecanismelor transmiterii de simboluri cu ajutorul limbajului pentru asigurarea conditiilor reproducerii culturale. Structura de clasa se asociaza cu coduri diferentiate - elaborate sau restrinse - de comunicare, finalizindu-se in structuri si modele mentale, in forme specifice ale constiintei individuale, care stau la baza anumitor identitati de clasa. Modurile de transmitere a valorilor culturale conduc la formarea unei tipologii a constiintelor individuale incadrate in structura de clasa pe care o reproduc. S. Bowles si H. Gintis (Schooling in capitalist America: educational reform and the contradiction of economic life, 1976) fundamenteaza teoria reproductiei sociale pe un principiu al corespondentei existente intre relatiile sociale de productie si relatiile sociale ale e. Modul de productie capitalist produce nu numai marfuri, ci si acei oameni calificati care ii perpetueaza existenta. Atitudinile, normele si modelele de comportare promovate de scoala si asimilate de elevi nu numai ca sint similare cu cele ale viitorului loc de munca, ci se structureaza in moduri de prezentare a sinelui, in conceptii despre sine si in identitati sociale de clasa care creeaza conditiile unei adecvate si eficiente integrari in munca.

Teoriile reproducerii sociale si culturale au extins in mod considerabil cimpul teoretic al s.e. Ele opereaza totusi cu un concept de subiect pasiv, receptor, ceea ce l-a indreptatit pe H. A. Giroux (Ideology, culture and the process of schooling, 1981) sa dezvolte o perspectiva teoretica in care coreleaza mecanismele reproductiei sociale cu relatiile antagoniste, ideologice si culturale, existente in scoala si care angajeaza elevii in producerea de practici si semnificatii divergente care impiedica realizarea integrala si uniforma a reproductiei (J. Karabel, A. H. Hasley, Power and ideology in education, 1977). Totodata s-a propus o intoarcere la paradigma teoretica a functionalismului structural si o imbinare a diferitelor orientari teoretice pentru a se ajunge la o analiza mai aprofundata a problemelor e., eliberata depresupozitii ideologice (M. Archer, 1981). In s.e. s-au considerat raporturile dintre e., economie, structura sociala si cultura si au fost analizate relatii sociale din cadrul e., dar staruie inca lipsa de legatura dintre modelele macrostructurale si cele microstructurale si tendinta concurentiala a diferitelor abordari propuse. L.V.