personalitate

V. antropologie culturala, caracter national, cultura, enculturatie, institutie, psihologie sociala, rol social, sine

Expresia socio-cultulala a individualitatii umane. In limbajul comun, p. e sinonimul individualitatii puternice, impunatoare prin creatie sau prin autoritatea de lider. De acest sens s-au contaminat filo-sofia istoriei (rolul p. versus rolul multimilor in istorie) si sociologia (teoria elitelor). Principalele contributii la dezvoltarea acestui concept Ie-a adus insa, cel putin intr-o prima etapa, psihologia. P. a fost definita drept "organizarea dinamica in cadrul individului a acelor sisteme psihofizice care determina gindirea si comportamentul sau caracteristic' (Gordon W. Allport), sau "agregatul organizat de procese si stari psihice apartinind individului' (Ralph Linton), sau, inca, "ceea ce permite prezicerea modului de a actiona al unei persoane intr-o situatie data' (Raymond B.Cattell). S-au detectat insa peste o suta de definitii ale p. Multitudinea definitiilor e insotita de lipsa de consens si in privinta clasificarii teoriilor: Calvin S. Hall si Gardner Lindzey (Theories of Personality, 1957, ed. rev. 1970) descopera treisprezece categorii de teorii, Duane Schultz (Theories of Personality, 1976, 3rd ed. 1986) se opreste la opt categorii; dublul spectru de diversificare a modurilor de abordare vorbeste de la sine despre complexitatea fenomenului.

Termenul p. vine din lat. persona, "masca', acest din urma cuvint referindu-se in chip expres la mastile purtate de actori in teatrul antic. Elevatia conceptuala a p. s-a produs odata cu progresele inregistrate de psihologia stiintifica in anii '20 si '30 ai secolului al XX-lea. P. a pastrat din sensul termenului originar referinta la aspectele exterioare si vizibile cu care cineva se infatiseaza in public. Importanta aspectelor exterioare in fasonarea conceptului se datoreaza contributiei aduse de behaviorism (Burrhus F. Skinner s.a., pe urmele lui John B. Watson) la consacrarea psihologiei p. ca domeniu de cercetare in cadrul psihologiei generale. Conceptul de p. e insa mult mai vast; el reprezinta o constelatie de caracteristici, intre care cele aparente alcatuiesc doar o parte. Determinarea acestor caracteristici ultime ale individualitatii umane (onestitate, supusenie, agresivitate, conformism etc.) a preocupat intens pe psihologi. Desemnarea drept "trasaturi ' (engl. traits - G.W. Allport, R.B. Cattell), i.e. unitati elementare in structura p., evoca eforturile similare depuse in analizele de morfologie culturala ("trasatura', de pilda, apare drept componenta ultima a culturii la Clark Wissler).

Numarul acestor trasaturi e de ordinul miilor, fiecare individ intrunind relativ putme din ele si inca in dozaje variabile. De aici calitatea de unicat pe care o serie de teoreticieni au accentuat-o in contul p. Accentuarea unicitatii in teoriile despre p. genereaza insa o dificila problema epistemologica: daca p. este unica, atunci ea nu poate fi studiata decit cu metodele idiografice ale artei sau istoriei, raminind deci inaccesibila (sau, oricum, inadecvata) psihologiei in masura in care aceasta aspira ia statutul de disciplina generalizatoare, nomo-tetica. Allport, cel care a aplicat psihologiei grila neokantiana nomotetic/idiografic, a gasit ca soiutia cea mai buna consta in a accepta pozitia intermediara (duplicitara) a psihologiei (G.W. Allport: Pattern and Growth in Personality, 1961, ed. rom.: Structura si dezvoltarea personalitatii, 1991). Dilema isi adaposteste propria-i solutie: p. este un fenomen universal, dar se manifesta in forme individuale.

Aceeasi idee se afla incorporata in afirmatia lui Clyde Kluckhohn si Henry A. Murray (Personality in Nature, Society and Culture, 1953) ca orice om este in anumite privinte:

• a. asemanator cu toti ceilalti oameni,
• b. asemanator cu unii oameni si
• c. asemanator cu nici un alt om.

O astfel de intelegere deschide calea extinderii conceptului de p. de la entitatile individuale la entitatile colective si, implicit, calea abordarii p. nu numai din perspectiva psihologiei generale, dar si din aceea a altor discipline, indeosebi din perspectiva psihologiei sociale si a antropologiei culturale. Deosebirea e, intr-adevar, consemnabila: in vreme ce psihologia generala fixeaza cadrele cele mai largi de manifestare a p.- trasaturi (precum cele deja mentionate), niveluri (constient, subconstient), compartimente (afectivitate, cognitie, vointa) etc. -, psihologia sociala analizeaza aceste manifestari in cadre sociale concrete (asociatii, clase, institutii, comunitati, etnii). Ea defineste p. ca rezultat al interactiunilor sociale (intre indivizii insisi, intre indivizi si institutii). In acest caz, p. apare ca o aglutinare de roluri si aplicari de statute proprii unui sistem social.

Antropologia culturala a introdus in aceasta viziune o conceptualizare noua, derivata din cultura, care este conceptul sau central. Antropologia vede in p. purtatorul ultim al culturii, un purtator marcat la rindui sau de sensurile, normele si valorile (altfel spus, de intregul continut al) culturii in care el se naste si pe care o internalizeaza prin enculturatie inca din leagan. Un domeniu foarte important al antropologiei culturale si-a conturat ca obiect special tocmai interrelatia personalitate-cultura (Ralph Linton: The Cultural Background of Personality, 1945, ed. rom.: Fundamentul cultural al personalitatii, 1968; John J. Honigmann: Culture and Personality, 1954; Idem: Personality in Culture, 1967; Anthony F. C. Wallace: Culture and Personality, 1961, ed. rev. 1970; etc.).

La inceput, acest domeniu a fost desemnat cu o sintagma descriptiva: "cultura si personalitate'; ulterior i s-a spus direct "antropologie psihologica' (Francis L. K. Hsu, ed.: Psychological Anthropology, 1961). Exista un raport de inductie reciproca intre cele doua concepte, motivat de faptul ca amindoua se nutresc din aceeasi substanta: comportamentul uman; acesta reprezinta materialul primar, atit pentru analiza culturii, cit si pentru analiza p. De aceea, inductia dintre ele poate trece usor in reciproca reductie; A. F. C. Wallace (op. cit) a facut aceasta demonstratie in mod peremtoriu; el a plecat de la cea mai frecvent utilizata definitie a culturii, enuntata de E. B. Tylor: "Cultura este acel complex ansamblu ce cuprinde datele cunoasterii, arta, principiile morale, dreptul, obiceiul si oricare alte iscusinte si deprinderi dobindite de om ca membru al societatii'; ca urmator pas, inlocuind in aceasta definitie "cultura' cu "p.' si "om' cu "individ' se obtine o deplin acceptabila definitie a p.

Consubstantialitatea intre p. si cultura face posibila descrierea unei categorii de fenomene in termenii celeilalte si, avind in vedere calchierea curenta dintre hotarele culturii si hotarele societatii, explica extinderea conceptului de p. de la entitatile individuale la entitatile colective (comunitati, etnii, natiuni). Aceasta extindere se concretizeaza in citeva concepte derivate: "p. de baza', "p. modala', "caracter national'. Introdus de Abram Kardiner (ed. by: Individual and His Society, 1939), conceptul p. de baza (engl. basic personality structure) valorifica similitudinea de trasaturi psihice, caracterologice si comportamentale, impartasite de membrii aceluiasi grup uman ca urmare a experientei comune de viata (v. si Mikel Dufrenne: La personnalite de base. Un concept sociologique, 1953). P. de baza incepe sa se formeze in frageda copilarie prin actiunea 'institutiilor primare' ale societatii (concept psihanalitic vizind hranirea, organizarea familiala, obiceiurile de ingrijire a copiilor). Acestea produc o constelatie de trasaturi afective, cognitive, mentale, ce alcatuiesc tocmai p. de baza. Fiecare grup uman isi configureaza propria lui p. de baza. La scara natiunii, p. de baza imbraca forma "caracterului national'. Trasatura centrala statistic sustinuta, i.e. cu frecventa majoritara de distribuire intr-o populatie data, a fost numita "p. modala' (Cora DuBois: The People of Alor, 1944). P. de baza isi afla sublimarea in "institutiile secundare': arta, folclor, mitologie, religie. Astfel, investigarea acestor domenii cu instrumente si in scopuri de cunoastere duce, programat sau nu, la dezvaluirea p. grupului respectiv, a profilului sau spiritual, eventual a caracterului national.  Gh.G.